AFFAIRE BILGE BALTEKIN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

03.07.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BILGE BALTEKIN c. TURQUIE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

TURCIA (solicitarea nr. 19647/92) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 iulie 2001 DEFINITIVF 03/10/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Bilge Baltekin c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Palm președinte dnii Biersan, Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțiru judecători Gölcüklü judecător ad-hoc O 1964′′′) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Bilge Baltekin ( Kazam Berzeg, avocat în Baroul Ankara. Guvernul turc este reprezentat de agentul său. Cererea are ca obiect obținerea unei decizii privind dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a cerințelor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie. 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11] Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 15 februarie 2000, camera l-a desemnat pe domnul Feyyaz Gölcüklü să se înscrie în calitate de judecător ad hoc (articolele 2 din Convenție și 1 din Regulamentul de procedură). Reprezentantul recurentei a solicitat Curții să unească diferitele cereri depuse de aceeași reclamantă. Curtea, având în vedere că fiecare cerere ridică probleme juridice de natură diferită, respinge această cerere. În octombrie 1987, Curtea Națională a Apelor a fost rezidentă în satul Gökdoćan (în Duraćan, Sinop). În octombrie 1987, Devlet Su Șleri a fost agricultor. ), organism de stat însărcinat cu construirea barajelor, a efectuat exproprierea terenurilor recurentei pentru a construi barajul hidroelectric Alt Indemnizațiile de expropriere stabilite de o comisie de experți din cadrul SDS au fost plătite recurentei la data exproprierii. 12. Recurenta, în dezacord cu sumele plătite de DIS , a introdus, încă în octombrie 1987, acțiuni în creștere a indemnizației de expropriere la tribunalul de mari instanțe din Dura În cursul procedurilor, instanța a dispus două expertize la fața locului pentru a evalua exactitatea sumelor stabilite de administrația expropriantă. 14. Instanța menționată a acordat recurentei indemnizații suplimentare de expropriere care erau însoțite de dobânzi moratoriu simple la rata legală de 30 % pe an care urma să fie calculată de la data cedării terenurilor către DS Această Administrație se asigură că se pronunță împotriva hotărârilor Tribunalului de Mare Instanță care au stabilit suplimentele de indemnizație. Recurenta a solicitat Curții de Casație să aprobe aceste hotărâri și să aprofundeze sumele stabilite de instanța de mari instanțe. Curtea de Casație a confirmat hotărârile menționate în septembrie și octombrie 1991. 16. DIS a plătit recurentei aceste indemnizații suplimentare majorate cu 30 % de dobânzi moratoriu simple calculate până la momentul plății respectivelor sume, în timp ce inflația din Turcia la acel moment atingea 67% pe an 17. Indemnizațiile de expropriere plătite recurentei, datele sesizării instanțelor interne, sumele indemnizațiilor suplimentare acordate de instanța internă, datele plăților, sumele indemnizațiilor suplimentare plătite recurentei de către administrație plus 30 % de dobânzi moratorii, valorile reale ale indemnizațiilor suplimentare, precum și nivelurile compensațiilor sunt indicate în tabelul de mai jos. Sume plătite recurentei de către administrație înainte de a lua în posesie terenul (în LT) Data sesizării instanțelor interne Sumele indemnizațiilor suplimentare acordate de instanțele interne (în LT) Date de plată a indemnizațiilor suplimentare Cuantumul indemnizațiilor suplimentare plătite recurentei de către administrație plus 30 % dobânzi moratorii (în LT) Valori reale ale indemnizațiilor suplimentare la momentul plății majorate în funcție de rata inflației de 67% (în LT) Niveluri de despăgubire în raport cu valoarea reală a terenurilor expropriate 694 600 489 200 09/10/1987 09/10/1987 1 460 000 957 283 18/01/1993 25/01/1993 3 759 500 2 465 003 22 140 608 14 517 005 43.72 45.00 II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE Constituția 18. În partea sa relevantă, art. 46 din Constituție, referitor la exproprieri, prevede: [...] În cazul în care legea permite plăți la termen (...) fracțiunea neplătită la vedere va fi însoțită de dobânzi la rata maximă prevăzută pentru datoriile de la . (...) Legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984 19. În conformitate cu Legea nr. 3095, rata dobânzii moratorii datorate pentru întârzierea decontării datoriilor de la ë ë a fost de 30 % la an la momentul faptelor. 20. În aceeași perioadă, rata dobânzii moratorii aplicabilă creanțelor landurilor era de 7 % pe lună, adică 84% pe an (art. 51 din Legea nr. 6183 privind recuperarea creanțelor landului și decretul nr. 89/14915 al Consiliului de Miniștri). Codul obligațiunilor 21. art. 105 din Codul obligațiunilor prevede: În cazul în care prejudiciile suferite de creditor depășesc dobânda de întârziere a zilelor de întârziere și debitorul nu poate demonstra că creditorul a comis o greșeală, despăgubirea prejudiciului este suportată de debitor. Dacă prejudiciul suplimentar poate fi estimat imediat, judecătorul poate stabili suma în momentul în care ia o decizie pe fond. Jurisprudența Curții de Casație 22. La 3 iunie 1991, a cincea cameră civilă a Curții de Casație, competentă în materie de indemnizație de expropriere, s-a pronunțat cu următoarele cuvinte: Întrucât calea de executare forțată permite creditorului să solicite ce îi este datorat, plus dobânda, acesta din urmă nu are dreptul de a solicita o altă compensație cu titlu de despăgubire; prin urmare, decizia de a primi cererea creditorului, pe motiv că rata inflației era ridicată, se dovedește a fi nefondată (...) La 23 februarie 1994 (hotărârea E: 1993/5-600, K: 1994/80), Adunarea Plenară a Curții de Casație a hotărât astfel: Legea nr. 3095 a fost aprobată și a intrat în vigoare în timp ce inflația în țară era mare, cu o rată care depășea cu mult 30%. Cu toate acestea, legiuitorul a dorit ca rata dobânzii moratorii să fie de 30%. Din acest motiv, în cauza examinată, nu este în conformitate cu dreptul, invocând dobânzile aferente depozitelor bancare, de a depăși dobânda compusă din 30% pe o cale deviată. 24. La 19 iunie [...] rata dobânzii prevăzută de Legea nr. 3095 (...) este o indemnizație forfetară care acoperă daunele fără a fi necesară demonstrarea acestora (...). În cazul în care rata dobânzii moratorii (prejudiciul cauzat de întârzierea efectuării plății) este stabilită de lege, ținând cont de problemele economice (inflație, scădere a valorii monetare (...)) în care se află țara, este imposibil să se prezinte aceleași elemente (inflație, scădere a valorii monetare (...)) ca dovezi evidente ale prejudiciului excedentar menționat la art. 105 din Codul obligațiunilor sau dacă dezavantajele care rezultă din aceasta constituie prejudiciul real suferit. În caz contrar, constatarea legiuitorului că contrapartida la aceste dezavantaje ar fi de 30%, nu ar mai avea sens. În cazul în care legiuitorul, luând în considerare toate problemele economice, a stabilit, în temeiul puterii legislative pe care i-o conferă Constituția, rata de compensare a prejudiciului cauzat de aceste probleme, nu se poate accepta că prejudiciul care trebuie remediat nu se ridică la 30%, ci la 60 sau 70%, pe motiv implicit că această apreciere [a legiuitorului] ar fi nefondată. Este evident că inflația care se face simțită în mod considerabil în actuala situație economică a țării noastre, depășește [rata] de] 30% prevăzută de (...) legea nr. 3095 și că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a unei soluționări întârziate rămâne neacoperit. Cu toate acestea, acest prejudiciu depășește rata de 30 % stabilit de legiuitorul nu este cel despre care se vorbește la art. 105 din Codul obligațiunilor (...). Când legiuitorul, în conformitate cu puterea sa legislativă, a considerat că prejudiciul respectiv ar ridica la 30%, creșterea acestuia la rate mai ridicate printr-o hotărâre judecătorească, pe motiv că inflația depășește 30%, ar constitui un impediment al competenței (...) Date economice 25. În ianuarie 1993, cursul mediu al dolarului american (USD) a fost, conform cursurilor de schimb aplicate de Banca Centrală a Turciei, de 8 814 LT. 26. Efectele inflației în Turcia sunt indicate pe indicii prețurilor cu amănuntul publicate de Institutul de Statistică al Statului. Pe baza listei relevante, luând în considerare cifra de referință ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALUJATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL 1 LA CONVENȚIA 27. Recurenta se plânge de o pierdere de valoare a suplimentelor de indemnizație obținute după patru ani de proceduri judiciare și cu o întârziere de plată datorată administrației, în special din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. În acest sens, se invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 28. Recurenta observă că sumele indemnizațiilor suplimentare cu un dobândă moratoriu de 30% pe an au fost plătite după patru ani de proceduri judiciare și cu o întârziere a plăților datorate administrației și susține că a suferit o pierdere datorată deprecierii monetare semnificative în aceste perioade. În cele din urmă, deplânge absența în dreptul turc a dispozițiilor care permit executarea forțată a datoriilor statului față de particulari. 29. Guvernul își exprimă dezacordul. Acesta reamintește că statul a plătit recurentei indemnizațiile înainte de a lua în posesie terenul, precum și indemnizațiile suplimentare majorate cu 30% de dobânzi, după deciziile Curții de Casație (punctul 17 de mai sus). Presupunând chiar că aceste sume nu iau în considerare inflația, ele se bazează pe jurisprudența Curții: dacă indemnizațiile sunt în mod rezonabil proporționale cu valoarea proprietăților confiscate, condițiile enunțate la art. 1 din Protocolul nr. Acest lucru este valabil în special atunci când este vorba despre proiecte de mare anvergură care profită de mii de persoane; recunoașterea unei obligații de despăgubire integrală l-ar împiedica pe acesta din urmă în realizarea unor astfel de proiecte. În plus, reclamanta nu ar putea, în acest caz, să-și asume o sarcină specială și exorbitantă. În cele din urmă, guvernul are o mare marjă de apreciere în stabilirea și aplicarea ratelor dobânzilor care ar face parte integrantă din politica sa în materie de creare și de bună gestionare a serviciilor publice. Cu toate acestea, rata ridicată a dobânzii percepută pentru creanțele landurilor vizează asigurarea faptului că funcționarea serviciilor publice nu este întreruptă și constituie, de asemenea, un fel de impozitare indirectă, stabilită în mod deliberat de legiuitor în exercitarea competențelor sale. 31. Recurenta susține că nu contestă actul de expropriere, în sine, ci se opune modalităților de plată a indemnizațiilor de expropriere. Comisia subliniază faptul că obiecțiunile sale se referă nu numai la întârzierea administrației de a plăti indemnizațiile suplimentare stabilite de instanța de judecată de mare instanță, ci și, în principal, la prejudiciile suferite în perioada cuprinsă între sesizările Curții și primirea sumelor în cauză. Reamintind faptul că plățile au avut loc la mai mult de cinci ani de la exproprierea terenurilor sale, recurenta susține că consecințele acestor întârzieri, combinate cu puternica depreciere monetară din țară, au generat un dezechilibru nejustificat între interesele sale personale și interesul public care a motivat măsurile de expropriere în cauză. 32. Curtea constată că recurenta, expropriată de terenurile sale, a fost recunoscută ca fiind compensată de indemnizațiile care i-au fost plătite la data exproprierii (punctul 17 de mai sus), și că instanța de mari instanțe i-a acordat apoi indemnizații suplimentare cu dobânzi moratorii la rata de 30 % pe an începând cu această dată (punctul 17 de mai sus). Cu toate acestea, SDS a plătit despăgubiri suplimentare numai în ianuarie 1993, la mai mult de cinci ani după sesizările instanțelor judecătorești și la aproximativ șaisprezece luni după deciziile Curții de Casație. 33. Curtea ia notă mai întâi de faptul că litigiul se referă exclusiv la nivelul de despăgubire care nu era suficient din cauza insuficienței dobânzilor moratorii aplicate indemnizațiilor suplimentare pe parcursul unor perioade de aproximativ cinci ani, care variază de la sesizarea Tribunalului de Mare Instanță la plata efectivă a sumelor stabilite de acesta din urmă (a se vedea pentru 34. În această privință, Curtea a considerat deja că caracterul adecvat al unei despăgubiri ar scădea în cazul în care plata acestuia ar lua în considerare elemente care ar putea reduce valoarea acesteia, cum ar fi pierderea unui interval de timp care nu poate fi considerat rezonabil (a se vedea mutatis mutandis) , Hotărârea Rafinăriies grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia din 9 În decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 90, § 82). O întârziere anormal de lungă în plata unei indemnizații în domeniul exproprierii are drept consecință agravarea pierderii financiare a persoanei expropriate și plasarea acesteia într-o situație de incertitudine, mai ales dacă se ține seama de deprecierea monetară a anumitor state (a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia din 9 iulie 1997, Cu privire la cauza în ansamblul său, Curtea constată că situația de care se plânge recurenta ține de respectul pentru bunurile sale 2680 și următoarele), aceasta trebuie să analizeze dacă a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general și imperativele drepturilor fundamentale ale individului; prin urmare, trebuie luate în considerare modalitățile de despăgubire prevăzute de legislația națională și modul în care acestea au fost aplicate în cazul reclamantului (hotărârea Lithgow și alte c. Regatul Unit din 8 iulie 1986, seria A nr. 102, p. 50 alin. 120). 36. În cazul de față, Curtea constată că sumele indemnizațiilor suplimentare cu un interes moratoriu simplu de 30% pe an au fost plătite persoanei interesate în ianuarie 1993, adică la cinci ani de la sesizarea instanțelor judecătorești și la aproximativ șaisprezece luni de la deciziile Curții de Casație, în timp ce inflația din Turcia în acea perioadă atingea în medie 67% pe an. 37. Este de necontestat că întârzierea legată de plata indemnizațiilor suplimentare acordate de instanțele interne este cauzată numai de deficiențele administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care s-a adăugat exproprierii bunurilor sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurilor în cauză, determină Curtea să considere că recurenta a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să conducă, pe de o parte, între cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 38. În concluzie, a avut loc o încălcare a articolului 1 de la Protocolul nr. 1 la Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIA 39. De asemenea, recurenta se plânge că durata procedurilor în fața acestei instanțe a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. 40. Având în vedere concluziile formulate la punctele 32-34 de mai sus, Curtea nu consideră că este necesar să se examineze această chestiune separat din perspectiva acestei dispoziții. III. PRIVIND LEGAREA LEGĂTUREI 41 DIN CONVENȚIA 41. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 42. Recurenta susține că trebuie să fie despăgubită atât pentru pierderea pecuniară suferită ca urmare a plății întârziate a indemnizațiilor suplimentare, cât și pentru prejudiciile rezultate din întârzierea stabilirii acestora în fața instanțelor naționale și solicită Curții să îi acorde un prejudiciu material calculat în dolari. De asemenea, aceasta solicită repararea prejudiciului moral suferit. 43. Guvernul nu se pronunță. 44. Conform metodei adoptate deja în Hotărârea Aka (a se vedea Hotărârea Aka citată anterior, p. 2683§ 55-56) Curtea consideră că, pentru a evalua prejudiciile materiale suferite de reclamantă, trebuie să se ia în considerare diferența dintre sumele efectiv plătite recurentei în 1993 și cele pe care le-ar fi primit dacă indemnizațiile suplimentare ar fi fost ajustate pentru a ține seama de eroziunea monetară de la data sesizării Tribunalului de Mare Instanță (punctul 32-34 de mai sus). 45. Întrucât a efectuat propriile calcule în lumina datelor economice relevante de care dispune (punctul 25 de mai sus), Curtea este de acord să acorde recurentei o despăgubire de 3 452 USD, care să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului. 46. Curtea, așa cum s-a pronunțat deja în Hotărârile Akkuș și Aka (hotărârile deja menționate mai sus), consideră că recurenta a suferit un prejudiciu moral din cauza faptului că a fost privată de terenurile sale, care erau singurul mijloc de subzistență și de refugiu al acesteia. Statuând în mod echitabil, Comisia îi acordă, în consecință, 1 000 USD pentru daune morale, indiferent de numărul de proceduri naționale privind bunurile sale expropriate în cadrul construcției barajului de la Altänkaya. Costuri și cheltuieli de judecată 47. Recurenta solicită 8 000 USD pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată legate de procedurile naționale și de cele ale convenției. Cu toate acestea, această cerere nu a fost susținută de documente justificative. 48. Guvernul nu se pronunță. 49. Având în vedere că toate cererile referitoare la exproprierile din Alt Curtea consideră că este oportun să stabilească la 6 % rata anuală a dobânzilor moratorii asupra sumelor acordate în dolari americani. DE CES, CURȚIA, ÎN Linclusiv UNANIMITATE, A spus , că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ; A spus , că nu este necesar să se examineze motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție ; A spus că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care trebuie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului: i. 3 452 (trei mii patru sute cincizeci și doi) dolari americani pentru repararea prejudiciului material ; ii. 1 000 (mii) dolari americani pentru daune morale iii. 300 (trei cenți) dolari americani pentru cheltuieli și cheltuieli ; că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă cu 6 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata respinsă , cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în franceză, apoi comunicat în scris la 3 iulie 2001 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură al Curții.