CtEDO 03.07.2001 AI

AFFAIRE MACIT BALCI c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
03.07.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de P1-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE MACIT BALCI c. TURQUIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA ÎNTÂI

MACIT BALCI v. TURCIA

(Cererea nr. 19646/92)

3 iulie 2001

03/10/2001

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 § 2 din Convenție. Poate suferi modificări de formă.

În dosarul Macit Balci v. Turcia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), ședința într-o cameră compusă din:

Mme

E.

Palm

,

președintă

,

MM.

C.

Bîrsan,

L.

Ferrari Bravo

,

Gaukur Jörundsson

,

B.

Zupančič

,

T.

Panțîru

,

judecători

,

F.

Gölcüklü

,

judecător ad hoc

,

și din

M.

M.

O'Boyle

,

grefierul secțiunii

,

După deliberare în camera de consiliu pe 15 februarie 2000 și 12 iunie 2001,

Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la această din urmă dată:

1.

La originea dosarului se găsește o cerere (nr. 19646/92) dirigată împotriva Republicii Turcia și pe care un cetățean al acestui stat, Macit Balci (reclamantul), o depusese la Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisie) pe 15 august 1991, în virtutea fostului art. 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Convenția).

2.

Reclamantul este reprezentat de Me Kazım Berzeg, avocat la baroul din Ankara. Guvernul turc (Guvernul) este reprezentat de agentul său.

3.

Cererea are ca obiect obținerea unei decizii privind dacă faptele cauzei relevă o încălcare a statului pârât la cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

4.

Cererea a fost transmisă Curții pe 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11).

5.

Cererea a fost atribuită secțiunii întâi a Curții (art. 52 § 1 din regulament). În cadrul acesteia, camera încredințată cu examinarea dosarului (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din regulament. După retragerea lui M. Rıza Türmen, judecător ales pentru Turcia (art. 28), Guvernul a desemnat pe M. Feyyaz Gölcüklü pentru a ședea în calitate de judecător ad hoc (art. 27 § 2 din Convenție și 29 § 1 din regulament).

6.

Prin decizie din 15 februarie 2000, camera a declarat cererea admisibilă.

7.

Atât reclamantul, cât și Guvernul au depus observații scrise pe fond (art. 59 § 1 din regulament).

8.

Reprezentantul reclamantului a cerut Curții să unească diferitele cereri introduse de același reclamant. Curtea, ținând seama de faptul că fiecare cerere ridică probleme juridice de natură diferită, respinge această solicitare.

I.

9.

Reclamantul, cetățean turc, locuia, la data faptelor, în satul Karanar (la Vezirköprü, Samsun). Era agricultor.

10.

În aprilie 1987, Administrația Națională a Apelor (DSİ: Devlet Su İșleri), organism de stat responsabil cu construcția barajelor, a procedat la exproprierea terenurilor reclamantului pentru construcția barajului hidroelectric Altınkaya din valea Kızılırmak. Aceste terenuri erau cultivate pentru producția de orez. Azi sunt inundate de apele lacului barajului.

11.

Despăgubiri de expropiere fixate de o comisie de experți a DSİ au fost plătite reclamantului la data exproprierii.

12.

Reclamantul, în dezacord cu sumele plătite de DSİ, a introdus, de asemenea în aprilie 1987, acțiuni de majorare a despăgubirii de expropiere la tribunalul din Vezirköprü.

13.

În cursul procedurilor, tribunalul a ordonat două expertiző pe teren pentru a aprecia exactitatea sumelor fixate de administrația expropriante.

14.

Tribunalul menționat a acordat reclamantului despăgubiri suplimentare de expropiere care au fost însoțite de dobânzi moratoare simple la rata legală de 30% pe an, de calculat de la data cedării terenurilor la DSİ.

15.

Administrația menționată a depus recurs în casație împotriva sentințelor tribunalului din Vezirköprü care au fixat completarile despăgubirii. Reclamantul a cerut Curții de Casație să aprobe aceste sentințe și să confirme sumele fixate de tribunal. Curtea de Casație a confirmat sentințele menționate în mai și septembrie 1991.

16.

DSİ a plătit reclamantului aceste despăgubiri suplimentare majorate cu 30% dobânzi moratoare simple calculate până la momentul plății acestor sume, în timp ce inflația din Turcia în acea perioadă ajunsese la 67% pe an.

17.

Despăgubirile de expropiere plătite reclamantului, datele sesizării instanțelor judecătorești interne, sumele despăgubirilor suplimentare acordate de instanța judecătorească internă, datele plăților, sumele despăgubirilor suplimentare plătite reclamantului de administrație majorate cu 30% dobândă moratoare, valorile reale ale despăgubirilor suplimentare și nivelurile despăgubirii sunt indicate în tabelul de mai jos (tabelul indică totalul sumelor fixate la sfârșitul diferitelor proceduri naționale care au aceeași dată de sesizare a instanțelor judecătorești și aceeași dată de plată efectivă).

Sume plătite reclamantului de administrație înainte de preluarea posesiei terenurilor (în LT)

Date de sesizare ale instanțelor judecătorești interne

Sume ale despăgubirilor suplimentare acordate de instanțele judecătorești interne (în LT)

Date de plată ale despăgubirilor suplimentare

Sume ale despăgubirilor suplimentare plătite reclamantului de administrație majorate cu 30% dobândă moratoare (în LT)

Valori reale ale despăgubirilor suplimentare la momentul plății majorate în funcție de rata inflației de 67% (în LT)

Niveluri de despăgubire în raport cu valoarea reală a terenurilor expropriate

1.077.902

383.745

20/04/1987

20/04/1987

690.700

383.745

29/11/1992

01/06/1992

1.847.622

978.549

12.478.048

5.541.124

66,40

58,90

II.

A.

Constituția

18.

În partea sa relevantă, art. 46 din Constituție, privind exproprierea, dispune:

"(...) Despăgubirea de expropiere va fi plătită imediat și în bani. (...) În cazul în care legea ar permite plăți în rate (...), fracțiunea care nu ar fi plătită imediat va fi însoțită de dobândă moratoare la rata maximă prevăzută pentru datoriile statului (...)"

B.

Legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984

19.

În virtutea legii nr. 3095, rata dobânzilor moratoare datorate pentru întârzierea în reglementarea datoriilor statului era de 30% pe an în perioada faptelor.

20.

În aceeași perioadă, rata dobânzilor moratoare aplicabilă creanțelor statului era de 7% pe lună, adică 84% pe an (art. 51 din legea nr. 6183 privind încasarea creanțelor statului și hotărârea nr. 89/14915 a Consiliului de Miniștri).

C.

Codul obligațiilor

21.

Art. 105 din codul obligațiilor prevede: "Atunci când prejudiciile suferite de creditor depășesc dobânzile moratoare ale zilelor de întârziere și debatorul nu poate demonstra că creditorul a comis o abatere, repararea prejudiciului este la sarcina debitorul. Dacă prejudiciul suplimentar poate fi estimat imediat, judecătorul poate fixa suma sa la momentul pronunțării deciziei pe fond."

D.

Jurisprudența Curții de Casație

22.

Pe 3 iunie 1991, a cincea cameră civilă a Curții de Casație, competentă în materie de despăgubire de expropiere, s-a pronunțat în acești termeni: "Ceea ce compensează întârzierea în reglementarea creanțelor sunt dobânzile moratoare. Dat fiind că calea de executare forțată permite creditorului să ceară ceea ce îi se datorează, majorat cu dobânzi, acesta din urmă nu are dreptul să ceară o altă compensație cu titlu de despăgubire; prin urmare, decizia care admite cererea creditorului, pe motiv că rata inflației era ridicată, se dovedește a fi nefondat (...)"

23.

Pe 23 februarie 1994 (hotărâre E: 1993/5-600, K: 1994/80), plenul Curții de Casație a hotărât astfel: "Legea nr. 3095 a fost aprobată și a intrat în vigoare în timp ce inflația din țară era ridicată, cu o rată care depășea cu mult 30%. Cu toate aceasta, legiuitor a vrut ca rata dobânzilor moratoare să fie de 30%. Din acest motiv, în dosarul examinat, nu este conform dreptului, invocând dobânzi atasate depozitelor bancare, să depășească dobânda compusă de 30% prin o cale ocultă."

24.

Pe 19 iunie 1996, plenul Curții de Casație, soluționând chestiunea aplicabilității art. 105 din Codul obligațiilor, s-a pronunțat în acești termeni: "(...) rata dobânzii prevăzută de legea nr. 3095 (...) este o despăgubire forfetară acoperind daunele fără necesitatea de a le demonstra (...). Dat fiind că rata dobânzilor moratoare (daunele datorită întârzierii în plată) este fixată de lege, ținând seama de problemele economice (inflație, depreciere a valorii monedare (...)) în care se găsește țara, este imposibil să se invoce aceleași elemente (inflație, depreciere a valorii monedare (...)) ca dovezi evidente ale daunelor excedentare menționate la art. 105 din codul obligațiilor, nici să se afirme că dezavantajele care rezultă constituie daunele reale suferite. Altfel, constatarea legiuitorului că contrapartida acestor dezavantaje ar fi de 30%, nu ar mai avea niciun sens. Atunci când legiuitor, considerând toate problemele economice, a fixat, în virtutea puterii legislative conferite de Constituție, rata reparării daunelor rezultate din aceste probleme, nu se poate accepta că daunele de reparat nu se ridică la 30%, ci la 60 sau 70%, pe motiv implicit că aprecierea [legiuitorului] s-ar dovedi nefondat. (...) Este evident că inflația care se resimte considerabil în conjunctura economică actuală a țării noastre, depășește [rata de] 30% prevăzută de (...) legea nr. 3095, și că [prin urmare] daunele suferite de creditor din cauza unei reglementări întârziate rămân neacoperite. Cu toate acestea, aceste daune depășind rata de 30% fixată de legiuitor nu sunt acelea despre care se vorbește la art. 105 din codul obligațiilor (...). Atunci când legiuitor, în virtutea puterii sale legislative, a considerat că aceste daune s-ar ridica la 30%, majorarea acestora la rate mai ridicate printr-o decizie judecătorească, pe motiv că inflația depășește 30%, ar constitui o depășire a competenței (...)"

E.

Date economice

25.

În iunie și noiembrie 1992, cursul mediu al dolarului american (USD) era, conform ratelor de schimb aplicate de Banca Centrală a Turciei, de 6.868 și respectiv 8.241 LT.

26.

Efectele inflației din Turcia sunt indicate pe indicii prețurilor cu amănuntul publicați de institutul de statistici de stat. Conform listei relevante, luând cifra "100" ca indice de bază pentru luna aprilie 1987 (perioada în care titlul de proprietate al terenurilor expropriate a fost transferat administrației – §17 mai sus), indicele inflației în luna iunie 1992 ajunge la cifra "1.212" și al lunii noiembrie 1992 la cifra "1.546" (perioada luată în considerare pentru plata despăgubirilor suplimentare – §17 mai sus).

I.

27.

Reclamantul se plânge de pierderea valorii completărilor despăgubirii obținute după patru ani de proceduri judecătorești și cu o întârziere de plată din cauza administrației, în special din cauza insuficienței dobânzilor moratoare în raport cu rata inflației foarte ridicată din Turcia. Invocă la acest sens art. 1 din Protocolul nr. 1, redactat astfel: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru motiv de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului pe care statul îl are de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea folosirii bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru asigurarea plății impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor."

28.

Reclamantul observă că sumele despăgubirilor suplimentare însoțite de dobândă moratoare de 30% pe an i-au fost plătite după patru ani de proceduri judecătorești și cu o întârziere de plată din cauza administrației. Susține că a suferit o pierdere datorită deprecierii monetare puternice în aceste perioade. În fine, deplânge absența în dreptul turc a dispozițiilor care să permită executare forțată pentru datoriile statului față de persoane particulare.

29.

Guvernul nu se acordă. Amintește că statul a plătit reclamantului despăgubirile sale înainte de preluarea posesiei terenurilor, precum și despăgubirile suplimentare majorate cu 30% dobândă, după deciziile Curții de Casație (§17 mai sus). Chiar dacă aceste sume nu țin seama de inflație, se bazează pe jurisprudența Curții: dacă despăgubirile sunt în mod rezonabil proporționale cu valoarea proprietăților preluate, condițiile enunțate la art. 1 din Protocolul nr. 1 sunt îndeplinite. Aceasta este în special cazul atunci când se referă la proiecte de amploare largă care beneficiază mii de persoane; recunoașterea unei obligații de despăgubire integrală încărcând statul ar împiedica realizarea unor astfel de proiecte. De plus, reclamantul nu poate pretinde, în acest caz, că a suportat o "sarcină specială și exorbitantă" deoarece nu a folosit, pe riscul și pericolul său, posibilitatea oferită de art. 105 din codul obligațiilor.

30.

În fine, Guvernul se folosește de o marjă largă de apreciere în fixarea și aplicarea ratelor dobânzilor care ar face parte integrantă din politica sa de creare și bună gestionare a serviciilor publice. Or rata dobânzii ridicată percepută pe creanțele statului are scopul de a asigura că funcționarea serviciilor publice nu fie întreruptă și constituie, de asemenea, o formă de impozitare indirectă, fixată în mod deliberat de legiuitor în exercitarea competenței sale.

31.

Reclamantul susține că nu contestă actul de expropiere, ca atare, ci se opune modalităților de plată ale despăgubirilor de expropiere. Subliniază că reclamațiile sale se referă nu doar la întârzierea administrației în plata despăgubirilor suplimentare fixate de tribunal, ci și, în principal, la prejudiciile suferite în perioada dintre sesizarea tribunalului și primirea sumelor în cauză. Reamintind că plățile au intervenit mai mult de cinci ani după exproprierea terenurilor sale, reclamantul susține că consecințele acestor întârzieri, combinate cu depreciere monetară puternică din țară, au generat un dezechilibru nejustificat între interesele sale personale și interesul public care a motivat măsurile de expropiere în cauză.

32.

Curtea observă că reclamantul, expropriu de terenuri, s-a văzut recunoscut despăgubiri care i-au fost plătite la data exproprierii (§17 mai sus), și că tribunalul i-a acordat apoi despăgubiri suplimentare însoțite de dobândă moratoare la rata de 30% pe an de la această dată (§17 mai sus).

Cu toate acestea, DSİ a plătit completările despăgubirii abia în iunie și noiembrie 1992, adică mai mult de cinci ani după sesizarea instanțelor și aproximativ paisprezece luni după deciziile Curții de Casație.

33.

Curtea observă mai întâi că litigiul se referă exclusiv la nivelul despăgubirii care nu era suficient din cauza insuficienței dobânzilor moratoare aplicate despăgubirilor suplimentare în perioade de aproximativ cinci ani, care merg de la sesizarea tribunalului la plata efectivă a sumelor fixate de acesta (vezi, pentru nivelul despăgubirii, §17 mai sus).

34.

În acest sens, Curtea a mai hotărât că caracterul adecvat al unei compensații ar scădea dacă plata acesteia ar ignora elemente susceptibile să-i reducă valoarea, cum ar fi trecerea unei perioade care nu ar putea fi calificată de rezonabilă (vezi, mutatis mutandis, hotărârea Raffineries grecques Stran și Stratis Andreadis v. Grecia din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 90, § 82). O întârziere anormal de lungă în plata unei despăgubiri în domeniul exproprierii are ca urmare agravarea pierderii financiare a persoanei expropriate și plasarea acesteia într-o situație de incertitudine, în special dacă se ține seama de depreciere monetară din unele state (vezi hotărârea Akkuș v. Turcia din 9 iulie 1997, Culegere 1997-IV, pp. 1309-1310, par. 29).

35.

Considerând cauza în ansamblu, Curtea observă că situația de care se plânge reclamantul cade sub "dreptul de respect al bunurilor sale", având în vedere jurisprudența sa deja stabilită în materie (vezi în special hotărârea Akkuș precitată, pp. 1303 și următoarele, și de asemenea hotărârea Aka v. Turcia din 23 septembrie 1998, Culegere 1998-VI, pp. 2680 și următoarele), trebuie să caute dacă un juste echilibru a fost menținut între cerințele interesului general și imperativele drepturilor fundamentale ale individului. La această rubrică, trebuie luate în considerare modalitățile de despăgubire prevăzute de legislația națională și modul în care au fost aplicate în cazul reclamantului (hotărârea Lithgow și alții v. Regatul Unit din 8 iulie 1986, seria A nr. 102, p. 50, § 120).

36.

În speță, Curtea constată că sumele despăgubirilor suplimentare însoțite de dobândă moratoare simplă de 30% pe an au fost plătite persoanei în cauză în iunie și noiembrie 1992, adică cinci ani după sesizarea instanțelor și aproximativ paisprezece luni după deciziile Curții de Casație, în timp ce inflația din Turcia în acea perioadă ajunsese în medie la 67% pe an.

37.

Este incontestabil că întârzierea în plata despăgubirilor suplimentare acordate de instanțele interne este imputabilă exclusiv omisiunilor administrației expropriante, care a cauzat proprietarului prejudiciu distinct adăugând la exproprierea bunurilor sale. Este această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurilor în cauză, care determină Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a rupt juste echilibrul care trebuia să existe între, pe de-o parte, cerințele interesului general și, pe de altă parte, salvgardarea dreptului de respect al bunurilor.

38.

În concluzie, a existat încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

II.

39.

Reclamantul se plânge, de asemenea, că durata procedurilor în fața tribunalului menționat a încălcat art. 6 § 1 din Convenție.

40.

Având în vedere concluzia formulată la paragrafele 32-34 mai sus, Curtea nu consideră necesar să examineze chestiunea separat sub aspectul acestei dispoziții.

III.

41.

Conform art. 41 din Convenție, "Dacă Curtea declară că a existat încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții Contractante Superioare nu permite a șterge decât în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudiciate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

A.

Prejudiciu material și moral

42.

Reclamantul afirmă că trebuie despăgubit, atât pentru pierderea pecuniară suferită din cauza plății întârziate a despăgubirilor suplimentare cât și pentru prejudiciile decurgând din întârzierea în determinarea acestora în fața instanțelor judecătorești naționale. Cere Curții să-i acorde prejudiciu material calculat în dolari. Solicită, de asemenea, repararea prejudiciului moral suferit.

43.

Guvernul nu se pronunță.

44.

Conform metodei deja adoptate în hotărârea Aka (vezi, hotărârea Aka precitată, p. 2683, §§ 55-56), Curtea consideră că, pentru a aprecia prejudiciile materiale suferite de reclamant, trebuie luat în considerare diferența dintre sumele efectiv plătite reclamantului în 1992 și pe care le-ar fi primit dacă despăgubirile suplimentare ar fi fost ajustate pentru a ține seama de eroziunea monetară de la data sesizării tribunalului (paragrafele 32-34 mai sus).

45.

După ce a efectuat calculul propriu la lumina datelor economice relevante din posesia sa (§25 mai sus), Curtea convine să acorde reclamantului o despăgubire de 1.953 USD, de convertit în lire turce la cursul aplicabil la data reglementării.

46.

Curtea, după cum s-a mai pronunțat în hotărârile Akkuș și Aka (hotărări deja precitate), consideră că reclamantul a suferit prejudiciu moral din cauza că a fost privat de terenuri, care erau singurul său mijloc de subsistență și adapost. Hotărând în echitate, îi acordă în consecință 1.000 USD cu titlu de prejudiciu moral, indiferent de numărul de proceduri naționale privind bunurile sale expropriate în cadrul construcției barajului Altınkaya.

B.

Cheltuieli și deces

47.

Reclamantul solicită 8.000 USD cu titlu de cheltuieli și deces relative la procedurile naționale și ale Convenției. Cu toate acestea, această cerere nu a fost susținută de justificări.

48.

Guvernul nu se pronunță.

49.

Ținând seama de faptul că toate cererile privind exproprierea lui Altınkaya au fost prezentate de același avocat, Curtea judecă în echitate că este necesară acordarea reclamantului a unei sume de 300 USD.

C.

Dobândă moratoare

50.

Curtea consideră adecvat să fixeze la 6% rata anuală a dobânzii moratoare pe sumele acordate în dolari americani.

1.

Constată că a existat încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

2.

Constată că nu este necesară examinarea reclamației din art. 6 § 1 din Convenție;

3.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-07-03
0,97
AFFAIRE TALIP BASAR c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE TALİP BAŞAR c. TURQUIE (Requête n° 19649/92) ARRÊT STRASBOURG 3 juillet 2001 DÉFINITIF 03/10/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
CtEDO 2001-07-03
0,97
AFFAIRE AKCA c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE AKÇA c. TURQUIE (Requête n° 19640/92) ARRÊT STRASBOURG 3 juillet 2001 DÉFINITIF 03/10/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2001-07-03
0,97
AFFAIRE HUSEYIN BALCI c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE HÜSEYİN BALCI c. TURQUIE (Requête n° 19645/92) ARRÊT STRASBOURG 3 juillet 2001 DÉFINITIF 03/10/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des r
CtEDO 2001-01-30
0,97
AFFAIRE BALTEKIN c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE BALTEKIN c. TURQUIE ( Requête n° 19266/92 ) ARRÊT STRASBOURG 30 janvier 2001 DÉFINITIF 30/04/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
CtEDO 2001-07-03
0,97
AFFAIRE HALIL BASAR c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE HALİL BAŞAR c. TURQUIE (Requête n° 19648/92) ARRÊT STRASBOURG 3 juillet 2001 DÉFINITIF 03/10/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
Sursă