CASE OF CAMILLA AGAINST FRANCE

Rezoluția ResDH(2001)92 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 septembrie 2000 în cazul Camilla împotriva Franței (aprobată de Comitetul de Miniștri la 23 iulie 2001 în ședința 760 a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Camilla, pronunțată la 26 septembrie 2000, și transmisă în aceeași zi Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (Nu. 38840/97) împotriva Franței, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 20 septembrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de către Antoine și Marie-Lucie Camilla, atât francezi cât și că Curtea, deținută din cauza în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea lor privind durata excesivă a anumitor proceduri civile; întrucât, în hotărârea sa din 26 septembrie 2000, Curtea, după ce a luat notă oficială de o soluție prietenoasă aprobată de Guvernul statului reclamant și de reclamanții, și după ce s-a constatat că soluția s-a bazat pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, a hotărât în unanimitate să scoată cazul din lista sa și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere; întrucât, în cadrul soluționării prietenoase menționate mai sus, s-a convenit că Guvernul Franței va plăti reclamanților suma de 10 000 de franci francezi, toate daunele incluse imediat ce se notifică hotărârea; Amintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede că socoteala unei cauze se efectuează prin intermediul unei hotărâri pe care președintele le transmite Comitetului de Miniștri după ce devine finală pentru a-l permite să supravegheze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, executarea oricăror întreprinderi care ar fi putut fi atașate la discontinuarea sau soluția acestei chestiuni; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri în ceea ce privește aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție; având în vedere că, la 19 ianuarie 2001, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților suma prevăzută în soluționarea prietenoasă și că nu este necesară nicio altă măsură în acest caz pentru a se conforma hotărârii Curții, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Franței, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2001)92

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 26 September 2000

in the case of Camilla against France

(Adopted by the Committee of Ministers on 23 July 2001

at the 760

th

meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the Camilla case delivered on 26 September 2000 and transmitted the same day to the Committee of Ministers under Article 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 38840/97) against France, lodged with the European Commission of Human Rights on 20 September 1997 under former Article 25 of the Convention by Antoine and Marie-Lucie Camilla, both French nationals, and that the Court, seized of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible their complaint relating to the excessive length of certain civil proceedings;

Whereas in its judgment of 26 September 2000 the Court, after having taken formal note of a friendly settlement reached by the Government of the respondent state and the applicants, and having been satisfied that the settlement was based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols, decided unanimously to strike the case out of its list and took note of the parties’ undertaking not to request a re-hearing of the case before the Grand Chamber;

Whereas under the above-mentioned friendly settlement it was agreed that the Government of France would pay the applicants the sum of 10 000 French francs, all damages included as soon as the judgment is notified;

Recalling that Rule 44, paragraph 2, of the Rules of the Court provides that the striking-out of a case shall be effected by means of a judgment which the President shall forward to the Committee of Ministers once it has become final in order to allow it to supervise, in accordance with Article 46, paragraph 2 of the Convention, the execution of any undertakings which may have been attached to the discontinuance or solution of the matter;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having satisfied itself that on 19 January 2001 the Government of the respondent state had paid the applicants the sum provided for in the friendly settlement and that no other measure was required in the present case to conform to the Court’s judgment,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of France, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.