CASE OF PALOMBO AGAINST ITALY

Rezoluția ResDH(2001)139 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 17 octombrie 2000 (finală la 17 ianuarie 2001) în cazul Palombo împotriva Italiei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 15 octombrie 2001 la a 764-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Palombo, pronunțată la 17 octombrie 2000, și transmisă Comitetului de Miniștri odată ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 44358/98) împotriva Italiei, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 26 octombrie 1997 în conformitate cu art. 25 din Convenția de către dl Vincenzo Palombo, un național italian, și că Curtea, deținută din cauza în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea privind durata excesivă a anumitor proceduri privind drepturile și obligațiile civile în fața Curții de Audit; întrucât, în hotărârea sa din 17 octombrie 2000, Curtea a considerat în unanimitate că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - a susținut că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, 89 000 000 de lire italiene în ceea ce privește prejudiciile morale și că dobânzile simple la o rată anuală de 2,5% vor fi plătite la această sumă de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; - a respins restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; având în vedere obligația Italiei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât în timpul examinării cazului de către Comitetul de miniștri, Guvernul Statului pârât a atras atenția Comitetului asupra faptului că, din cauza circumstanțelor specifice ale cazului, noi încălcări similare ale Convenției ar putea fi evitate în viitor prin informarea autorităților vizate cu privire la cerințele Convenției: în consecință au fost trimise copii ale hotărârii; Având în vedere că, la 1 decembrie 2000, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 17 octombrie 2000, Declarații, după ce au luat act de informațiile furnizate de Guvernul Italiei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2001)139

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 17 October 2000 (final on 17 January 2001)

in the case of Palombo against Italy

(Adopted by the Committee of Ministers on 15 October 2001

at the 764th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Palombo case delivered on 17 October 2000 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 44358/98) against Italy, lodged with the European Commission of Human Rights on 26 October 1997 under former Article 25 of the Convention by Mr Vincenzo Palombo, an Italian national, and that the Court, seized of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint relating to the excessive length of certain proceedings concerning civil rights and obligations before the Court of Audit;

Whereas in its judgment of 17 October 2000 the Court unanimously:

- held that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention;

- held that the government of the respondent state was to pay the applicant, within three months from the date at which the judgment became final, 89 000 000 Italian lire in respect of non-pecuniary damage, and that simple interest at an annual rate of 2,5% would be payable on this sum from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

- dismissed the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 17 October 2000, having regard to Italy’s obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state drew the Committee’s attention to the fact that, on account of the specific circumstances of the case, new similar violations of the Convention could be avoided for the future by informing the authorities concerned of the requirements of the Convention: copies of the judgment had accordingly been sent out to them;

Having satisfied itself that on 1 December 2000, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicant the sum provided for in the judgment of 17 October 2000,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Italy, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.