SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 34477/96 prezentată de Rift YEL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 29 ianuarie 2002 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Palm Makarczyk Strážnická domnii Fischbach Casadevall judecători Gölcüklü judecător ad-hoc, domnul Boyle grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 1 decembrie 1996 și înregistrată la 14 ianuarie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie în fața Curții, recurentul, dl Rift Yel, este un cetățean turc, născut în 1959 și rezident în Istanbul. Acesta este reprezentat în fața Curții de către dl M.A. Erol și Ș. gladiatori în Istanbul. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin Hotărârea din 1 iulie În august 1996, Consiliul Superior Militar (Yüksek Askeri Șura) a decis să rezilieze reclamantul armatei, căpitan al armatei terestre, pentru acte de instigare și conduită imorală, în conformitate cu art. 50 litera (c) din Legea privind personalul militar. Prin ordonanța din 4 august 1996, președintele republicii, prim-ministrul și ministrul apărării au aprobat acest decret. Dreptul intern relevant la art. 125 din Constituție Calea de atac este deschisă împotriva tuturor actelor și deciziilor administrației. Actele președintelui Republicii care intră sub incidența propriei sale competențe și deciziile Consiliului Superior Militar nu intră sub incidența controlului judiciar. prevede că o sancțiune disciplinară nu poate fi aplicată funcționarilor, alții decât militarii, decât cu condiția respectării principiului respectării dreptului la apărare; de asemenea, prevede că sancțiunile disciplinare, altele decât avertismentele și mustrările, sunt supuse controlului judiciar; dispozițiile privind militarii sunt rezervate. La art. 50 litera (c) din Legea nr. 926 privind personalul militar Revocarea pentru acte de inciplină și conduita imorală în afara serviciului, ofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată nepotrivită ca urmare a unor incipline și de conduită imorală fac obiectul Legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul ofițerilor. Ofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt revocați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. La art. 94 litera (b) din Legea nr. 926 privind personalul militar (b) Revocare pentru acte de inciciplină și conduită imorală Fără a aduce atingere serviciului, subofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată inadecvată ca urmare a unor indisciplinare și de conduită imorală fac obiectul legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul subofițerilor. Subofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul major, în fața Consiliului Superior Militar, sunt expulzați din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. La art. 99 din Regulamentul privind ratingul ofițerilor Fără a aduce atingere obligației de serviciu, procedura de retragere se va aplica tuturor celor a căror menținere în cadrul forțelor armate este considerată inadecvată ca urmare a indisciplinației sau a conduitei lor imorale, bazată pe unul dintre motivele menționate mai jos, așa cum se menționează în unul sau mai multe documente referitoare la ultimul grad al laiului. (a) - (d) (...) (e) atunci când comportamentele și acțiunile lor au reieșit că au adoptat opinii politice ilegale, subversive, separatiste, fundamentaliste și ideologice sau au participat la răspândirea unor astfel de opinii. Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a intentat nici o acțiune efectivă pentru a ataca decizia luată de Consiliul Superior Militar în fața instanțelor interne. În acest sens, el precizează că art. 125 din Constituția turcă prevede că deciziile Consiliului Superior Militar nu sunt supuse controlului judiciar. Reclamantul susține ulterior că decizia de revocare de către Consiliul Superior Militar, având în vedere consecințele și gradul de severitate al acesteia, poate fi calificată mai degrabă drept infracțiune decât disciplinară și susține că această decizie a fost luată de un organ administrativ, care nu poate fi considerat drept o instanță independentă și imparțială. El se plânge că nu a putut beneficia de garanțiile acordate inculpaților conform alin. (3) din art. 6 din Convenție. Pe de altă parte, el susține că avizul consilierului raportor în apropierea Înaltei Curți Administrative Militare nu a fost pus la dispoziția sa și că nu a putut răspunde la aceasta. În acest sens, el invocă art. 6 alin. (1), (2) și (3) din Convenție. În plus, reclamantul susține că, în conformitate cu dreptul intern, procedura disciplinară trebuie să se desfășoare în fața instanțelor de disciplină, care, la sfârșitul procedurii, îl pot condamna la sancțiuni disciplinare, dintre care cea mai severă este o hotărâre de rigurozitate Reclamantul se plânge, de asemenea, că nu a atins o pensie de pensie ca urmare a sancțiunii care i-a fost impusă. În acest sens, acesta invocă articolul din Protocolul nr. 1 la Convenție. În cele din urmă, invocând art. 18 din Convenție, reclamantul susține că restricțiile impuse exercitării drepturilor pe care le recunoaște Convenția nu au urmărit obiectivele prevăzute de Convenție. Reclamantul susține că retragerea anticipată prin decizia Consiliului Superior Militar constituie o încălcare a articolelor 6, 7, 13 și 18 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6 din Convenție privind existența unei acuzații în materie penală Curtea arată că, în speță, reclamantul a fost revocat din oficiu de către un organism militar pentru acte de inciciplină în temeiul articolului 50 litera (c) din Legea privind personalul militar. În această privință, aceasta amintește că a trebuit deja să se pronunțe cu privire la o problemă similară în două cauze referitoare la disciplina militară (hotărârea Engel și alte cauze c. Țările de Jos din 8 iunie 1976, seria A nr. 22) și menținerea ordinii în contextul închisorii (hotărârea Campbell și Fell c. Regatul Unit din 28 iunie 1984, seria A nr. 80). Deși recunoaște dreptul statelor de a distinge dreptul penal și dreptul disciplinar, Curtea are competența de a se asigura că granița astfel trasată nu aduce atingere obiectului și scopului art. 6. În speță, Comisia va utiliza criteriile referitoare la acest punct al jurisprudenței sale constante (a se vedea, printre altele, hotărârile Engel și alte hotărâri citate anterior, p. 34-35, §§ 81-82 și Öztürk c. Germania din 21 februarie 1984, seria A nr. 73, p. 18, § 50) : În primul rând, este important să se stabilească dacă textul care definește încălcarea în cauză rezultă sau nu din dreptul penal în conformitate cu tehnica juridică a statului pârât ; este necesar să se examineze apoi, având în vedere obiectul și scopul articolului 6, în sensul obișnuit al termenilor săi și al dreptului statelor contractante, natura lacului, precum și natura și gradul de gravitate al sancțiunii pe care o poate suferi . În acest caz, conform legislației turce, actele de indulgență și conduita imorală a reclamantului cad fără îndoială sub incidența unor texte care aparțin dreptului disciplinar. În ceea ce privește natura sancțiunii, Curtea reamintește că - sancțiunile Disciplinari au, în general, scopul de a asigura respectarea de către membrii grupurilor de particulari a normelor de comportament specifice acestora din urmă (a se vedea Hotărârea Weber c. Elveția din 22 mai 1990, Seria A n Acest sistem implică, prin natura sa, posibilitatea de a conferi anumitor drepturi și libertăți ale membrilor forțelor armate limitări care nu pot fi impuse civililor (hotărârea Engel și altele menționate anterior, p. 24, alineatul 57). Statele pot adopta, pentru armatele lor, reglementări disciplinare care interzic un anumit comportament, în special o atitudine care contravine ordinii stabilite care răspunde nevoilor serviciului militar (a se vedea Hotărârea Kalaç c. Turcia din 1 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 10, § 28). Curtea arată că, în speță, sancțiunea de revocare aplicată reclamantului se situează în domeniul disciplinei impuse în forțele armate și nu se adresează decât unui grup determinat cu un statut special. Prin urmare, Curtea concluzionează că decizia de revocare nu poate fi considerată o sancțiune penală impusă ca urmare a unei condamnări pentru o În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție (a se vedea, printre altele, Batur c. Turcia (dec.), nr. 38604/97, 4.7.2000 Erbek c. Turcia (dec.), nr. 38923/97, 4.7.2000 Duran c. Turcia (dec.), nr. 38925/97, 4.7.2000 Durgun c. Turcia (dec.), nr. 40551/98, 4.7.2000 Denden și alții c. Turcia (dec.), nr. 40754/98, 4.7.2000). a Curtea se referă în acest sens la Hotărârea Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999 ([GC], nr. 28541/95, CEDO 1999-VIII) prin care a constatat Prin urmare, Curtea decide că sunt singurele care intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție litigiile cu privire la agenții publici ale căror locuri de muncă sunt caracteristice activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorităii publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice. Un exemplu evident al acestor activități este reprezentat de forțele armate și de poliție. Prin urmare, art. 6 alin. Curtea ia notă de faptul că această dispoziție consacră principiul legalității infracțiunilor și pedepselor și interzice, de asemenea, retroactivitatea legii penale (a se vedea Hotărârea Kokkinakis c. Grecia din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 22, § 52). Având în vedere considerațiile sale de mai sus cu privire la aplicabilitatea articolului 6, Curtea consideră că: art. 7 nu este aplicabil în speță. Prin urmare, această parte a cererii este, de asemenea, incompatibilă cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în temeiul art. 35 alin. (4) din art. 13 din Convenție conform jurisprudenței constante a Curții, art. 13 solicită o acțiune internă numai pentru plângerile pe care le putem considera reprobabile. În ceea ce privește Convenția (a se vedea, printre altele, Hotărârea Powell și Rayner c. Regatul Unit din 21 februarie 1990, seria A nr. 172, p. 14, § 31). Cu privire la considerațiile sale de mai sus în ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6, Curtea consideră că la art. 13 nu se aplică în speță. cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește art. 18 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, Curtea arată că aceste obiecții, astfel cum au fost ridicate, nu merită o examinare separată. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Michael O
de la requête n° 34477/96
présentée par Rıfat YEL
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 29 janvier 2002 en une chambre composée de
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
M
me
E.
Palm
,
M.
J.
Makarczyk
,
M
me
V.
Strážnická
,
MM.
M.
Fischbach
,
J.
Casadevall
,
juges
F.
Gölcüklü
,
juge
ad hoc,
et
de
O’Boyle
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 1
er
décembre 1996 et enregistrée le 14
janvier 1997,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Rıfat Yel, est un ressortissant turc, né en 1959 et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M
es
M.A.
Erol et Ș.
Çarsancaklı, avocats à Istanbul.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Par arrêté du 1
er
août 1996, le Conseil supérieur militaire (
Yüksek Askeri Șura
) décida de révoquer le requérant de l’armée, capitaine de l’armée de terre, pour actes d’indiscipline et conduite immorale, en application de l’article 50 c) de la loi sur le personnel militaire.
Par ordonnance du 4 août 1996, le président de la république, le premier ministre et le ministre de la Défense approuvèrent cet arrêté.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 125 de la Constitution
«
La voie de recours est ouverte contre tous les actes et décisions de l’administration.
Les actes du président de la République relevant de sa seule compétence et les décisions du
Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire.
»
L’article 129 §§ 2, 3 et 4 de la Constitution turque
prévoit qu’une sanction disciplinaire ne peut être infligée aux fonctionnaires, autres que les militaires, qu’à la condition que soit respecté le principe du respect des droits de la défense. Il dispose en outre que les sanctions disciplinaires, autres que les avertissements et les réprimandes, sont soumises au contrôle judiciaire. Les dispositions concernant les militaires sont réservées.
L’article 50 c) de la loi n° 926 sur le personnel militaire
«
Révocation pour actes d’indiscipline et conduite immorale
:
Nonobstant l’ancienneté dans le service, les officiers dont le maintien dans les forces armées est jugé inapproprié à la suite d’indiscipline et de conduite immorale sont soumis à la loi sur la caisse de retraite turque.
Les autorités compétentes pour engager la procédure, examiner les dossiers de notation, faire leur suivi, en tirer des conclusions et accomplir tout autre acte ainsi que toute formalité de cette procédure sont établies par le règlement sur la notation des officiers. Les officiers dont les cas sont soumis, par l’état major, à l’examen du Conseil supérieur militaire, sont écartés de l’armée par une décision du Conseil supérieur militaire.
»
L’article 94 b) de la loi n° 926 sur le personnel militaire
«
b) Révocation pour actes d’indiscipline et conduite immorale
Nonobstant l’ancienneté dans le service, les sous-officiers dont le maintien dans les forces armées est jugé inapproprié à la suite d’indiscipline et de conduite immorale sont soumis à la loi sur la caisse de retraite turque.
Les autorités compétentes pour engager la procédure, examiner les dossiers de notation, faire leur suivi, en tirer des conclusions et accomplir tout autre acte ainsi que toute formalité de cette procédure sont établies par le règlement sur la notation des sous-officiers. Les sous-officiers dont les cas sont soumis, par l’état major, à l’examen du Conseil supérieur militaire, sont écartés de l’armée par une décision du Conseil supérieur militaire.
»
L’article 99 du règlement sur la notation des officiers
«
Nonobstant l’ancienneté dans le service, la procédure de mise à la retraite sera appliquée à tous ceux dont le maintien au sein de forces armées est jugé inapproprié suite à leur indiscipline ou à leur conduite immorale, fondée sur l’un des motifs cités ci-dessous, tel qu’établi dans un ou plusieurs documents relatifs au dernier grade de l’intéressé.
a) à d) (...)
e) lorsque leurs comportements et agissements révèlent qu’ils ont adopté des opinions politiques illégales, subversives, séparatistes, intégristes et idéologiques ou qu’ils ont participé à la propagation de telles opinions.
»
Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir disposé d’aucun recours effectif pour attaquer la décision prise par le Conseil supérieur militaire devant les juridictions internes. Il expose à cet égard que l’article 125 de la Constitution turque prévoit que les décisions du Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire.
Le requérant allègue ensuite que la décision de révocation par le Conseil supérieur militaire, eu égard à ses conséquences et son degré de sévérité, peut être qualifiée comme une infraction pénale plutôt que disciplinaire. Il soutient que cette décision a été prise par un organe administratif, qui ne saurait être considéré comme un tribunal indépendant et impartial. Il se plaint de n’avoir pu bénéficier des garanties accordées aux accusés par le paragraphe 3 de l’article 6 de la Convention. D’autre part, il fait valoir que l’avis du conseiller rapporteur près la Haute Cour administrative militaire n’a pas été mis à sa disposition et qu’il n’a pu y répondre. Il invoque à cet égard l’article 6 §§ 1, 2 et 3 de la Convention.
Le requérant allègue en outre que, selon le droit interne, la procédure disciplinaire doit se dérouler devant les tribunaux de discipline, lesquels, à l’issue de la procédure, peuvent le condamner à des sanctions disciplinaires dont la plus sévère est un «
arrêt de rigueur
». Il invoque à cet égard l’article
7 de la Convention combiné avec son article 6.
Le requérant se plaint également de n’avoir pas touché une pension de retraite suite à la sanction qui lui a été imposée. Il invoque à cet égard l’article
1
er
du Protocole n° 1 à la Convention.
Enfin, invoquant l’article 18 de la Convention, le requérant soutient que les restrictions apportées à l’exercice des droits que lui reconnaît la Convention ne poursuivaient pas les buts prévus par la Convention.
Le requérant allègue que sa mise à la retraite anticipée par la décision du Conseil supérieur militaire constitue une violation des articles 6, 7, 13 et 18 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n° 1.
Sur l’applicabilité de l’article 6 de la Convention
1.
Sur l’existence d’«
accusation en matière pénale
»
La Cour relève qu’en l’espèce le requérant a été révoqué d’office par un organe militaire pour actes d’indiscipline en application de l’article 50 c) de la loi sur le personnel militaire. Elle rappelle à cet égard qu’elle a déjà eu à se prononcer sur un problème analogue dans deux affaires relatives à la discipline militaire (arrêt Engel et autres c. Pays-Bas du 8
juin 1976, série
A n°
22) et au maintien de l’ordre dans le contexte carcéral (arrêt Campbell et Fell c. Royaume-Uni du 28 juin 1984, série A n° 80). Tout en reconnaissant aux Etats le droit de distinguer droit pénal et droit disciplinaire, la Cour s’est réservée le pouvoir de s’assurer que la frontière ainsi tracée ne porte pas atteinte à l’objet et au but de l’article 6. Elle utilisera en l’espèce les critères qui se dégagent sur ce point de sa jurisprudence constante (voir, entre autres, les arrêts Engel et autres précité, pp. 34-35, §§ 81-82 et Öztürk c.
Allemagne du 21 février 1984, série A n° 73, p. 18, § 50)
: il importe d’abord de savoir si le texte définissant l’infraction en cause ressort ou non au droit pénal d’après la technique juridique de l’Etat défendeur
; il y a lieu d’examiner ensuite, eu égard à l’objet et au but de l’article 6, au sens ordinaire de ses termes et au droit des Etats contractants, la nature de l’infraction ainsi que la nature et le degré de gravité de la sanction que risque de subir l’intéressé.
En l’occurrence, d’après la législation turque, les actes d’indiscipline et la conduite immorale reprochés au requérant tombent sans nul doute sous le coup de textes appartenant au droit disciplinaire.
Quant à la nature de la sanction, la Cour rappelle que «
les sanctions
disciplinaires ont en général pour but d’assurer le respect, par les membres de groupes de particuliers, des règles de comportement propres à ces derniers
» (voir l’arrêt Weber c. Suisse du 22 mai 1990, série A n 177, p. 18, § 33).
La Cour observe qu’en embrassant une carrière militaire, le requérant se pliait de son propre gré au système de discipline militaire. Ce système implique par sa nature la possibilité d’apporter à certains droits et libertés des membres des forces armées des limitations ne pouvant être imposées aux civils (arrêt Engel et autres précité, p. 24, § 57). Les Etats peuvent adopter pour leurs armées des règlements disciplinaires interdisant tel ou tel comportement, notamment une attitude qui va à l’encontre de l’ordre établi répondant aux nécessités du service militaire (voir l’arrêt Kalaç c. Turquie du 1
er
juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, p. 10, § 28).
La Cour relève qu’en l’espèce la sanction de révocation infligée au requérant se situe dans le domaine de la discipline requise dans les forces armées et ne s’adresse qu’à un groupe déterminé doté d’un statut particulier. Dès lors, la Cour conclut que la décision de révocation ne saurait passer pour une sanction pénale imposée à la suite d’une condamnation pour une «
infraction
» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
(voir, entre autres,
Batur c. Turquie
(déc.), n° 38604/97, 4.7.2000
;
Erbek c. Turquie
(déc.), n°
38923/97, 4.7.2000
;
Duran c. Turquie
(déc.), n° 38925/97, 4.7.2000
;
Durgun c. Turquie
(déc.), n° 40751/98, 4.7.2000
;
Denden et autres c.
Turquie
(déc.), n° 40754/98, 4.7.2000).
2.
Sur l’existence de «
contestations
» relatives à des droits «
de caractère civil
»
L
a Cour se réfère à cet égard à son arrêt
Pellegrin c. France
du 8
décembre 1999 ([GC], n°
28541/95, CEDH 1999-VIII) par laquelle elle a relevé
:
«
Par conséquent, la Cour décide que sont seuls soustraits au champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention les litiges des agents publics dont l’emploi est caractéristique des activités spécifiques de l’administration publique dans la mesure où celle-ci agit comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l’Etat ou des autres collectivités publiques. Un exemple manifeste de telles activités est constitué par les forces armées et la police.
»
Partant, l’article 6 § 1 ne trouve pas à s’appliquer en l’espèce et il s’ensuit que ce grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 § 3, et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4.
Sur l’article 7 de la Convention
La Cour note que cette disposition consacre le principe de légalité des délits et des peines et prohibe également la rétroactivité de la loi pénale (voir l’arrêt Kokkinakis c. Grèce du 25 mai 1993, série A n° 260, p.
22, §
52).
Au vu de ses considérations ci-dessus quant à l’applicabilité de l’article
6, la Cour estime que l’article 7 n’est pas applicable en l’espèce.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est également incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article
35 § 3, et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.
Sur l’article 13 de la Convention
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’article 13 exige un recours interne pour les seules plaintes que l’on peut estimer «
défendables
» au regard de la Convention (voir, entres autres, l’arrêt Powell et Rayner c. Royaume-Uni du 21 février 1990, série A n° 172, p. 14, § 31).
Se référant à ses considérations ci-dessus quant à l’applicabilité de l’article
6, la Cour estime que l’article 13 n’est pas applicable en l’espèce.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est également incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article
35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Quant aux articles 18 de la Convention et 1 du Protocole n° 1, la Cour relève que ces griefs tels qu’ils ont été soulevés ne méritent pas un examen séparé.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Greffier
Président