CtEDO 28.02.2002 Auto

AFFAIRE LA TORELLA c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
28.02.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE LA TORELLA c. ITALIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

În conformitate cu art. 81 din Regulamentul de procedură al Curții la 18 aprilie 2002 STRASBURG 28 februarie 2002 DEFINITIVF 28/05/2002 În cauza La Torella c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens. L. Ferrari Bravo, Bonello Lorenzen mei Vajić Botoutarova judecători și de domnul E. Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 31 ianuarie 2002, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care o resortisantă italiană, M Rosalia La Torella ( La data de 25 august 1998, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Cererea a fost înregistrată la 17 septembrie 1999 sub numărul de dosar 51021/99. Recurenta este reprezentată de dl A. Nardone și T. Verrilli, avocați din Benevent. guvernul italian (adică guvernul italian este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 30 noiembrie 2000. ÎN FAȚĂ la 6 iulie 1994, recurenta a înaintat un recurs judecătorului de instanță din Benevent, care funcționează ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie de invaliditate civilă La 26 septembrie 1994, judecătorul de instanță a stabilit prima ședință la 4 martie 1996, această ședință a fost trimisă la cererea părților la 6 martie 1996 data la care judecătorul a numit un expert și a stabilit deliberarea cazului la 18 octombrie 1997. Întrucât judecătorul de judecată a fost transferat, această audiere a fost amânată din oficiu la 5 martie 1999; această ședință a fost trimisă din oficiu la 30 martie 1999; în ziua următoare, recurenta a prezentat documente și a obținut o amânare a ședinței la 10 iunie 1999 pentru a depune dosarul medical la grefă. Totuși, conform informațiilor furnizate de reclamantă, din cele trei ședințe stabilite între 10 iunie 1999 și 31 ianuarie 2000, două au fost trimise din oficiu și una a fost trimisă pentru că avocații greveau. Următoarea ședință a fost stabilită la 27 iunie 2000. La această dată, judecătorul, la cererea reclamantei, a amânat ședința la 11 iulie 2000 pentru o suplimentară de expertiză. În ziua aceea, judecătorul a dat ședința la 24 octombrie 2000 pentru că expertul nu a venit. În ziua aceea, judecătorul a dat din nou acuzația expertului și a trimis-o înapoi la ședința din 15 mai. Cu toate acestea, în acea zi, nu a avut loc nicio ședință și cauza a fost exmatriculată din oficiu la 13 iunie 2001 printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 25 iunie 2001, judecătorul a acceptat cererea recurentei. Recurenta susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul se opune acestei teze. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 iulie 1994 și s-a încheiat la 25 iunie 2001. Prin urmare, a durat mai mult de șase ani și 11 luni pentru o instanță. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDO 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu corespunde cerinței de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 11. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită 12 000 000 de lire italiene (ITL) pentru daune materiale, 10 000 000 ITL pentru daune morale și 10 000 000 ITL pentru daune biologice Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 6 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 14. De asemenea, recurenta solicită o sumă nespecificată de peste 1 893 300 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, punctul 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 În conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata dobânzii legale aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3 % l an. PRIN CES APLICABILE, CURȚII A declarat, cu șase voturi împotrivă, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, cu șase voturi împotrivă, că statul pârât trebuie să plătească reclamantei [1] , în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale și 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge, în unanimitate, cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. În franceză, apoi comunicate în scris la 28 februarie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Grefier Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 alineatul (2) din Convenție și 74 alineatul (2) din regulament, expunerea opiniei separate a dlui. Ferrari Bravo. C.L.R. E.F. OPINION DISȘIDENTE DE dl JUDECĂTOR FERRARI BRAVO Regret că trebuie să mă desparți de colegii mei în cele 133 de cazuri judecate astăzi, dar cred că măsura este completă și că nu mai putem tăcea. În toate aceste cazuri Curtea se bazează pe Hotărârea Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, CEDO 1999-V) proclamă că în Italia există o practică contrară Convenției care rezultă dintr-o acumulare de țevi de țesător la cerința ca cauza să fie ascultată într-un termen rezonabil. Or, este foarte posibil ca acest lucru să fie adevărat, dar trebuie să vedem, de la caz la caz, care au fost circumstanțele cazului, lucru pe care Curtea, copleșită de o avalanșă de cereri italiene, nu mai face. Acest lucru poate fi de înțeles, dar nu este corect. Să vedem pe scurt de ce. Mi s-a atras atenția, recunosc, faptul că toate cazurile decise astăzi provin din aceeași circumscripție, în timp ce în alte locuri dispoziția incriminată [art. 6 alineatul (1) ] nu ridicase mișcări similare. La o privire mai bună și luând, de exemplu, cazul Mario Francesco Palmieri c. Italia (solicitarea nr. 51022/99), în măsura în care se poate face o idee în judecăți atât de sintetice, se constată că procesul a început la o dată (la 6 decembrie 1994, data notificării, presupun), după care prima ședință a fost stabilită aproape patru ani mai târziu, apoi exmatriculată cu câteva luni până la 4 februarie 1999 (am presupus la inițiativa grefei instanței) fără ca nimeni să nu protesteze. În acel moment, cazul fusese rezolvat deoarece, la 15 decembrie 1998, părțile la procesul național au ajuns la o soluție amiabilă. Dar a mai fost nevoie de ceva timp pentru ca judecătorul să constate că nu mai exista nicio dispută între părți: 15 noiembrie 1999, sfârșitul activității A fost o pagubă pentru reclamant? Nu cred că a existat vreo activitate tehnică pentru proces. ? Nu deloc, cu excepția, poate, a celor câteva linii ale exploatării (repetate probabil în alte cauze). Unde este, prin urmare, prejudiciul moral (!) pe care reclamantul solicită de către avocatul său Strasbourgez 25 000 000 de lire italiene (acum aproximativ 12 700 EUR) și 8 850 620 lire italiene de cheltuieli (care?). Curtea, desigur, nu acceptă tot ce a cerut reclamantul, însă îi oferă un cadou frumos de 5 000 EUR ca prejudiciu moral și de 1500 EUR pentru procedură (care?) în fața Curții înseși. În ce buzunare vor merge aceste sume, aș dori să știu. Sper că vor fi ale reclamantului. Același lucru se întâmplă, mutatis mutandis. , pentru marea majoritate a celorlalte hotărâri, dar, în final, ce ar trebui să facă legiuitorul italian pentru a-și spăla păcatele Probabil, în visele anumitor judecători ai Curții, ar trebui să ajungem la un proces civil ultrarapid, care s-ar încheia în câteva luni, poate fără un grad de apel, sau fără un al treilea grad în Casație. Dar, cel mai probabil, acest lucru ar ridica un toll de avocați italieni mult mai grave decât hotărârile de condamnare a Curții. În plus, avem dreptul de a impune Italiei o viziune asupra procesului civil care poate exista în unele țări din Europa de Nord, dar nu în alte țări, în care procesul este atât de scump, încât este folosit doar în cazuri de mare importanță? Cred că cel mai bun lucru ar fi să raportăm această situație Comitetului miniștrilor Consiliului Europei în vederea unei evaluări politice a situației, altfel s-ar putea să ne îndreptăm către o cale care, regret, mi se pare o cale fără ieșire. [1] Rectificată la 18 aprilie 2002.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-02-28
0,98
AFFAIRE COLELLA c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE COLELLA c. ITALIE (Requête n° 51116/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2002-02-28
0,97
AFFAIRE VITELLI c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE VITELLI c. ITALIE (Requête n° 51028/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2002-02-28
0,97
AFFAIRE CROVELLA c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE CROVELLA c. ITALIE (Requête n° 51164/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2002-02-28
0,97
AFFAIRE PORTO c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE PORTO c. ITALIE (Requête n° 51024/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2002-02-28
0,97
AFFAIRE TRETOLA c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE TRETOLA c. ITALIE (Requête n° 51152/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
Sursă