ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3313/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3313/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.L.N. a chemat

în judecată pe pârâta S.N.L. Oltenia – C.E. Turceni, la data de 11 octombrie

2007, solicitând instanței ca pe baza hotărârii ce o va pronunța în cauză să

dispună obligarea acesteia la plata sumelor de 322.332 lei, reprezentând contravaloarea

despăgubirilor pentru două drumuri vicinale distruse de lucrările miniere.

Prin sentința nr. 2936 din

15 aprilie 2008 a Judecătoriei Târgu Jiu s-a respins prescripția dreptului la

acțiune și s-a admis acțiunea reclamantului în sensul că a fost obligat C.E.T. la

plata sumei de 210.417 lei și la 5.795,6 cheltuieli de judecată.

Tribunalul Gorj, secția comercială,

prin decizia nr. 96 din 1 septembrie 2008, a respins excepția necompetenței

materiale a secției comerciale în soluționarea căii de atac, a casat sentința

și a reținut cauza spre soluționare pe fond.

Prin sentința nr. 878 din 26

noiembrie 2009, Tribunalul Gorj, secția comercială, a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune și excepția necompetenței materiale a secției

comerciale, respingând, ca nefondată, și acțiunea reclamantului C.L.N.

Cu privire la excepția

necompetenței materiale, a reținut că potrivit Codului comercial sub incidența legilor

comerciale intră atât contractele comerciale, cât și faptele ilicite și licite

săvârșite de comercianți în legătură cu activitatea lor comercială, iar referitor

la excepția prescripției s-a apreciat că reclamantul se află în termen pentru a

solicita despăgubirile pretinse, avându-se în vedere că degradarea drumurilor

în discuție a început în anul 2005, deși operațiunile de haldare au demarat

anterior acestei date, iar acțiunea a fost înregistrată la 11 octombrie 2007.

Pe fondul cauzei, tribunalul

a reținut că cele două căi de acces DV1 și DV3, afectate de exploatările

miniere sunt bunuri ce sunt înscrise în domeniul privat al comunei Negomir,

după strămutarea satului, pentru că nu mai deserveau gospodăriile.

S-a reținut că drumurile

construite de pârâtă au fost realizate în compensarea celor afectate, că

drumurile de acces către fosta vatră a satului nu mai aveau utilitate publică,

că reclamantul nu a putut dovedi prejudiciul și că pârâta și-a executat

obligațiile asumate.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 106 din 5 mai 2009, a respins apelul declarat de

reclamant împotriva hotărârii nr. 878 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului

Gorj, reținând aceiași motivare ca și instanța de fond.

Împotriva menționatei

decizii, reclamantul C.L.N. a declarat recurs întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru

nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acțiunii sale.

În criticile formulate,

recurentul reclamant a susținut în esență că instanța de apel a ignorat

dispozițiile Codului de procedură civilă în materia răspunderii civile

delictuale în condițiile în care nu a obligat pârâta la repararea prejudiciului

produs, interpretând greșit probele administrate în cauză, adresa nr. 856/2008

și respectiv nr. 578/2008 și raportul de expertiză efectuat, reținând că pentru

cele două drumuri DV1 și DV3 care fac parte din domeniul privat al comunei

Negomir, care au fost degradate datorită lucrărilor miniere din zonă pârâta ar

fi construit alte drumuri în compensare, fiindu-i ignorat dreptul său de

proprietate.

Potrivit afirmației recurentului,

nu are nici un fel de legătură construcția de căi de acces, școli, biserici în

alte localități, vetrele de sat respective fiind stabilite prin decrete prezidențiale

pentru mai multe localități afectate de lucrările miniere.

Recurentul a mai susținut că

i-a fost încălcat dreptul de proprietate și că i s-a produs un prejudiciu în

sumă de 210.417 lei care, este nesemnificativ în raport de poluarea apelor și

aerului din zonă și fără să țină cont de faptul că drumurile pe care le-a

reamenajat pârâta deservesc nu numai populația strămutată din comuna Negomir,

ci și populația din alte comune.

Totodată, au fost încălcate

dispozițiile Legii nr. 106/2008 care prevăd o procedură specială cu privire la

exproprierea pentru cauze de utilitate publică a terenurilor necesare exploatării

zăcămintelor de lignit.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, intimata pârâtă SC C.E.T. SA Turceni a invocat excepția prescripției

dreptului material la acțiune al reclamantului conform art. 3 alin. (1)

raportat la art. 1 din Decretul nr. 167/1958 și a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând

criticile formulate în raport de actele și lucrările dosarului și de

dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă

la casarea sau modificarea deciziei recurate, în cauză nefiind întâlnită nici

una din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Cu privire la excepția

prescripției, în mod concret, intimata pârâtă a invocat faptul că instanțele au

interpretat greșit dispozițiile art. 1 și 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958

în raport de actele din dosar și de evoluția în timp a operațiunilor efectuate,

ce vizau anii 2000 și 2002.

Potrivit art. 7 din Decretul

nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la

acțiune, în timp ce la art. 3 se precizează că, termenul prescripției este de 3

ani.

Este adevărat că afectarea

drumurilor a început din anul 2003, însă degradarea acestora a început în 2005,

astfel încât reclamantul și-a formulat acțiunea prin care a solicitat plata

despăgubirilor pretinse în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani,

cum corect au reținut ambele instanțe.

Așadar chiar dacă drumurile

au fost desființate în perioada anilor 2002 - 2003, reclamantului nu i se poate

opune prescripția extinctivă prevăzută de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 cu

privire la exercitarea acțiunii în despăgubire, avându-se în vedere că până la

14 noiembrie 2005, data adoptării H.G. nr. 1268/2005 acestea făceau parte din

domeniul public al comunei, iar potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998, ele

erau inalienabile, insesizabile, imprescriptibile.

Dezafectarea bunului de la

domeniul public al comunei este momentul de la care începe să curgă termenul de

prescripție, ori raportat la data introducerii acțiunii la data de 11 octombrie

2007, s-a făcut în termenul de 3 ani prevăzut de lege.

În ceea ce privește fondul

cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a aplicat corect

dispozițiile legale, privitoare la răspunderea civilă delictuală, respectiv art.

998 – art. 999 C. civ.

Din prevederile legale

menționate rezultă că răspunderea civilă se declanșează numai în cazul în care

există un prejudiciu ce se impune a fi reparat. Este de necontestat că cele

două căi de acces DV1 și DV3 au fost afectate de exploatările miniere, astfel

cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, că ele se află

subscrise în inventarul bunurilor domeniului privat al comunei Negomir conform

H.C.L. nr. 30/2006, că degradările aduse drumurilor în discuție au început în

anul 2005, chiar dacă lucrările de haldare au început anterior acestui an, că

inițial aceste drumuri au fost destinate uzului și interesului public, însă

după afectarea gospodăriilor de lucrările miniere, satul a fost strămutat; că

pârâta a construit o serie de căi de acces pentru comunitatea ce a fost

strămutată în satul Cornești, printre care și drumul de acces cimitir Cornești,

drumul de legătură DC61 între comuna Drăgotești și comuna Negomir.

De altfel, prin adresa nr. 856

din 22 februarie 2008, Primăria comunei Negomir recunoaște că nu a negociat cu

pârâta construirea unui drum, cu o anumită lungime și lățime, sau alte date

tehnice, ci a negociat deschiderea altei căi de acces pentru cea care va urma

să se închidă iar prin adresa nr. 369 din 25 ianuarie 2008 reclamantul a

recunoscut că în zona locuințelor strămutate s-au făcut căi de acces,

canalizări, surse de apă potabilă, că drumurile de acces către vechea vatră a

satului nu mai aveau nici o utilitate publică, fiind trecute în proprietatea

privată a Primăriei, iar conform adresei nr. 578 din 10 ianuarie 2008, pârâta a

avut de executat reconstruirea caselor din satele afectate și amenajarea

drumului de acces către cimitirul din Cornești pe o lungime de 760 ml, o lățime

de 4 m, din beton, după cum a refăcut și drumul de acces DC 77 din Negomir pe o

lungime de 2,2 km și pe o lățime de 8 m (proces-verbal de predare-primire din

23 mai 2003).

Față de această situație, se

apreciază că reclamantul nu a dovedit existența nici unui prejudiciu, din

înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultând că pârâta și-a executat

toate obligațiile asumate.

Atâta timp cât populația a

fost strămutată din zonă, aceste căi de acces și-au pierdut utilitatea pentru

care au fost construite, iar prin strămutarea satului și construirea noilor căi

de acces, au fost satisfăcute nevoile locuitorilor grupați pe diferite zone.

Cum în cauză nu s-a dovedit

existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, și cum pârâta a

construit alte căi de acces și alte utilități în locul celor dezafectate,

executându-și astfel obligațiile asumate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul C.L. Negomir comuna Negomir, județul Gorj împotriva deciziei nr.

106 din 5 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2009.