ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3313/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.L.N. a chemat în judecată pe pârâta S.N.L. Oltenia – C.E. Turceni, la data de 11 octombrie 2007, solicitând instanței ca pe baza hotărârii ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea acesteia la plata sumelor de 322.332 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru două drumuri vicinale distruse de lucrările miniere. Prin sentința nr. 2936 din 15 aprilie 2008 a Judecătoriei Târgu Jiu s-a respins prescripția dreptului la acțiune și s-a admis acțiunea reclamantului în sensul că a fost obligat C.E.T. la plata sumei de 210.417 lei și la 5.795,6 cheltuieli de judecată. Tribunalul Gorj, secția comercială, prin decizia nr. 96 din 1 septembrie 2008, a respins excepția necompetenței materiale a secției comerciale în soluționarea căii de atac, a casat sentința și a reținut cauza spre soluționare pe fond.

Prin sentința nr. 878 din 26 noiembrie 2009, Tribunalul Gorj, secția comercială, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția necompetenței materiale a secției comerciale, respingând, ca nefondată, și acțiunea reclamantului C.L.N.

Cu privire la excepția necompetenței materiale, a reținut că potrivit Codului comercial sub incidența legilor comerciale intră atât contractele comerciale, cât și faptele ilicite și licite săvârșite de comercianți în legătură cu activitatea lor comercială, iar referitor la excepția prescripției s-a apreciat că reclamantul se află în termen pentru a solicita despăgubirile pretinse, avându-se în vedere că degradarea drumurilor în discuție a început în anul 2005, deși operațiunile de haldare au demarat anterior acestei date, iar acțiunea a fost înregistrată la 11 octombrie 2007. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că cele două căi de acces DV1 și DV3, afectate de exploatările miniere sunt bunuri ce sunt înscrise în domeniul privat al comunei Negomir, după strămutarea satului, pentru că nu mai deserveau gospodăriile.

S-a reținut că drumurile construite de pârâtă au fost realizate în compensarea celor afectate, că drumurile de acces către fosta vatră a satului nu mai aveau utilitate publică, că reclamantul nu a putut dovedi prejudiciul și că pârâta și-a executat obligațiile asumate. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 106 din 5 mai 2009, a respins apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii nr. 878 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului Gorj, reținând aceiași motivare ca și instanța de fond. Împotriva menționatei decizii, reclamantul C.L.N. a declarat recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acțiunii sale.

În criticile formulate, recurentul reclamant a susținut în esență că instanța de apel a ignorat dispozițiile Codului de procedură civilă în materia răspunderii civile delictuale în condițiile în care nu a obligat pârâta la repararea prejudiciului produs, interpretând greșit probele administrate în cauză, adresa nr. 856/2008 și respectiv nr. 578/2008 și raportul de expertiză efectuat, reținând că pentru cele două drumuri DV1 și DV3 care fac parte din domeniul privat al comunei Negomir, care au fost degradate datorită lucrărilor miniere din zonă pârâta ar fi construit alte drumuri în compensare, fiindu-i ignorat dreptul său de proprietate. Potrivit afirmației recurentului, nu are nici un fel de legătură construcția de căi de acces, școli, biserici în alte localități, vetrele de sat respective fiind stabilite prin decrete prezidențiale pentru mai multe localități afectate de lucrările miniere.

Recurentul a mai susținut că i-a fost încălcat dreptul de proprietate și că i s-a produs un prejudiciu în sumă de 210.417 lei care, este nesemnificativ în raport de poluarea apelor și aerului din zonă și fără să țină cont de faptul că drumurile pe care le-a reamenajat pârâta deservesc nu numai populația strămutată din comuna Negomir, ci și populația din alte comune. Totodată, au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 106/2008 care prevăd o procedură specială cu privire la exproprierea pentru cauze de utilitate publică a terenurilor necesare exploatării zăcămintelor de lignit. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă SC C.E.T. SA Turceni a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului conform art. 3 alin. (1) raportat la art. 1 din Decretul nr. 167/1958 și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând criticile formulate în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea sau modificarea deciziei recurate, în cauză nefiind întâlnită nici una din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Cu privire la excepția prescripției, în mod concret, intimata pârâtă a invocat faptul că instanțele au interpretat greșit dispozițiile art. 1 și 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 în raport de actele din dosar și de evoluția în timp a operațiunilor efectuate, ce vizau anii 2000 și 2002. Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, în timp ce la art. 3 se precizează că, termenul prescripției este de 3 ani.

Este adevărat că afectarea drumurilor a început din anul 2003, însă degradarea acestora a început în 2005, astfel încât reclamantul și-a formulat acțiunea prin care a solicitat plata despăgubirilor pretinse în cadrul termenului general de prescripție de 3 ani, cum corect au reținut ambele instanțe. Așadar chiar dacă drumurile au fost desființate în perioada anilor 2002 - 2003, reclamantului nu i se poate opune prescripția extinctivă prevăzută de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 cu privire la exercitarea acțiunii în despăgubire, avându-se în vedere că până la 14 noiembrie 2005, data adoptării H.G. nr. 1268/2005 acestea făceau parte din domeniul public al comunei, iar potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998, ele erau inalienabile, insesizabile, imprescriptibile.

Dezafectarea bunului de la domeniul public al comunei este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, ori raportat la data introducerii acțiunii la data de 11 octombrie 2007, s-a făcut în termenul de 3 ani prevăzut de lege. În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a aplicat corect dispozițiile legale, privitoare la răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 998 – art. 999 C. civ. Din prevederile legale menționate rezultă că răspunderea civilă se declanșează numai în cazul în care există un prejudiciu ce se impune a fi reparat. Este de necontestat că cele două căi de acces DV1 și DV3 au fost afectate de exploatările miniere, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, că ele se află subscrise în inventarul bunurilor domeniului privat al comunei Negomir conform H.C.L.

nr. 30/2006, că degradările aduse drumurilor în discuție au început în anul 2005, chiar dacă lucrările de haldare au început anterior acestui an, că inițial aceste drumuri au fost destinate uzului și interesului public, însă după afectarea gospodăriilor de lucrările miniere, satul a fost strămutat; că pârâta a construit o serie de căi de acces pentru comunitatea ce a fost strămutată în satul Cornești, printre care și drumul de acces cimitir Cornești, drumul de legătură DC61 între comuna Drăgotești și comuna Negomir.

De altfel, prin adresa nr. 856 din 22 februarie 2008, Primăria comunei Negomir recunoaște că nu a negociat cu pârâta construirea unui drum, cu o anumită lungime și lățime, sau alte date tehnice, ci a negociat deschiderea altei căi de acces pentru cea care va urma să se închidă iar prin adresa nr. 369 din 25 ianuarie 2008 reclamantul a recunoscut că în zona locuințelor strămutate s-au făcut căi de acces, canalizări, surse de apă potabilă, că drumurile de acces către vechea vatră a satului nu mai aveau nici o utilitate publică, fiind trecute în proprietatea privată a Primăriei, iar conform adresei nr. 578 din 10 ianuarie 2008, pârâta a avut de executat reconstruirea caselor din satele afectate și amenajarea drumului de acces către cimitirul din Cornești pe o lungime de 760 ml, o lățime de 4 m, din beton, după cum a refăcut și drumul de acces DC 77 din Negomir pe o lungime de 2,2 km și pe o lățime de 8 m (proces-verbal de predare-primire din 23 mai 2003). Față de această situație, se apreciază că reclamantul nu a dovedit existența nici unui prejudiciu, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultând că pârâta și-a executat toate obligațiile asumate.

Atâta timp cât populația a fost strămutată din zonă, aceste căi de acces și-au pierdut utilitatea pentru care au fost construite, iar prin strămutarea satului și construirea noilor căi de acces, au fost satisfăcute nevoile locuitorilor grupați pe diferite zone. Cum în cauză nu s-a dovedit existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, și cum pârâta a construit alte căi de acces și alte utilități în locul celor dezafectate, executându-și astfel obligațiile asumate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.L. Negomir comuna Negomir, județul Gorj împotriva deciziei nr. 106 din 5 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.