ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4175/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4175/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze
cu minori și de familie, având pe rol soluționarea cauzei penale privind pe
inculpata J.R., trimisă în judecată prin Rechizitoriul nr. 191/P/2007, emis de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA, pentru
comiterea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.
a) C. pen., la termenul din 9 decembrie 2008 a luat în examinare, pe lângă
cererea de reunire a cauzelor nr. 3269/2/2008 și nr. 7200/2/2008, legalitatea
și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive a inculpatei J.R. precum
și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a
nu părăsi localitatea, formulată de aceeași inculpată, prin apărător ales D.A.
Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel București,
secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., a menținut arestarea
preventivă a inculpatei J.R., respingând, totodată, ca nefondate, cererea de
înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi
localitatea precum și cererea de revocare a măsurii arestării preventive,
formulate de aceeași inculpată.
Prin aceeași încheiere, prima instanță a constatat că
instanța mai întâi sesizată este Curtea de Apel București, secția
I
penală,
(cauza având nr. 3269/2/2008) și, în consecință, baza art. 36 alin. (1) C.
proc. pen. cu referire la art. 35 alin. (1) C. proc. pen. a dispus scoaterea
cauzei de pe rol și înaintarea prezentului dosar instanței sus-menționate în
vederea pronunțării asupra reunirii cauzelor (dosar nr. 7300/2/2008 al Curții
de Apel București, secția a II-a penală, la dosar nr. 3269/2/2008 al Curții de
Apel București, secția
I
penală) și a continuării judecății sub
aspectul tuturor faptelor pentru care inculpata J.R. fost trimisă în judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond, cu privire la
cererea de reunire a prezentei cauzei cu dosarul nr. 3269/2/2008, aflat pe
rolul Secției
I
Penale, în care inculpata J.R. a fost trimisă în
judecată pentru alte fapte similare, a apreciat că este incident cazul de
indivizibilitate prev de art. 33 lit. c) C. pen. S-a constatat că, potrivit
art. 36 alin. (1) coroborat cu art. 35 alin. (1) C. proc. pen., instanța care
hotărăște reunirea cauzelor este instanța mai întâi sesizată, în speță, Secția
I
Penală
a Curții de Apel București, cauza având numărul 3268/2/2008, aflată pe rol din
luna iunie 2008.
S-a constatat că prezenta cauză s-a înregistrat pe rolul
Secției a
II-
a Penale a Curții de Apel București în data de 18
noiembrie 2008, fiind format dosarul cu numărul 7300/2/2008, ca urmare a
casării sentinței penale nr. 118 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a
II
a penală și pentru cauze cu minori și de familie,
în dosarul nr. 8757/2/2007 și a trimiterii cauzei spre rejudecare.
S-a apreciat ca lipsită de relevanță împrejurarea că această
secție a fost sesizată prin rechizitoriu în anul 2007 cu judecarea cauzei,
întrucât în dosarul nr. 8757/2/2008 s-a pronunțat o hotărâre care a fost casată
integral, iar decizia de casare cu trimitere spre rejudecare s-a apreciat că
este o modalitate complementară de sesizare a instanței, în baza căreia Curtea
de Apel București, secția a II-a penală, a fost din nou reinvestită cu
judecarea cauzei, formându-se un nou dosar (7300/2/2008), ulterior sesizării
Secției
I
Penale.
Așa fiind, s-a apreciat că urmează a se scoate cauza de pe
rol și a se înainta prezentul dosar instanței sus-menționate în vederea
pronunțării asupra reunirii cauzelor (dosarul cu numărul mai mare: 7300/2/2008
al Curții de Apel București, secția a II-a penală, la dosarul cu numărul mai
mic: 3269/2/2008 al Curții de Apel București, secția
I
penală)
și a continuării judecății sub aspectul tuturor faptelor pentru care inculpata J.R.
a fost trimisă în judecată.
De asemenea, în ceea ce privește stare de arest preventiv,
prima instanță a reținut că, în speță, prin rechizitoriul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nr.
191/P/2007 din 11 decembrie 2007, a fost trimisă în judecată inculpata J.R., în
stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals
material în înscrisuri oficiale și uz de fals prevăzute de art. 215 alin. (1),
(2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 288 alin. (1) C.
pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., toate cu aplic.
art. 33 lit. a) C. pen.
Î
n esență, s-a reținut, în fapt, că în
perioada 2006 - august 2007, inculpata J.R., avocat în cadrul Baroului
București, a indus în eroare un număr de 56 de persoane, cărora le-a creat
aparența faptului că sunt adjudecatarii legali ai unor imobile din București,
aflate în procedura executării silite, prin prezentarea unor înscrisuri false
Birourilor Executorilor Judecătorești I.R., D.D.C., T.G., C.C.D., I. și C., B.
și B., totodată a solicitat sume de bani reprezentând contravaloarea imobilelor
adjudecate, prejudiciul total creat fiind de 11.412.065 RON și 188.000 Euro
față de părțile vătămate, prin derularea unor activități infracționale identice
în raport de fiecare.
Prin sentința penală nr. 118 din 30 aprilie 2008
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu
minori și de familie, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de
10 ani închisoare, fiind obligată la plata despăgubirilor civile.
De asemenea, s-a mai reținut că prin decizia
penală nr. 3339 din data de 21 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și
Justiție a casat sentința penală sus-menționată și a trimis cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe, apreciindu-se că mai este necesară administrarea
unor probe suplimentare sub aspectul laturii civile a cauzei, fiind menținută
starea de arest a inculpatei, prin aceeași decizie.
S-a constatat că inculpata fost arestată
preventiv în data de 14 septembrie 2007, apreciindu-se că au fost îndeplinite
cerințele art. 143 C. proc. pen. și că era incident cazul prevăzut de art. 148
lit. f) C. proc. pen.
Verificând actele și lucrările dosarului,
analizând legalitatea și temeinicia arestării preventive prin prisma
dispozițiilor art. 300
2
C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția
a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că
temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatei se mențin, fiind
îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., respectiv incidența dispozițiilor art. 143 cu referire
la art. 68
1
C. proc. pen., precum și a dispozițiilor art. 148 lit. f)
din același cod.
S-a apreciat că, deși pericolul pentru
ordinea publică nu se confundă cu pericolul ca trăsătură esențială a
infracțiunii, nu se poate face abstracție de natura și gravitatea faptelor
pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, de împrejurările și
modalitatea în care a acționat aceasta, folosindu-se de calitatea sa de avocat,
producând prejudicii importante unui număr mare de persoane, de caracterul
continuat al activității infracționale de care este acuzată inculpata.
S-a constatat că toate
aceste împrejurări au reliefat periculozitatea
inculpatei și au avut ca rezultat o stare de temere
și nesiguranță în rândul societății, așa încât lăsarea acesteia în libertate
creează un impact negativ la nivelul societății civile și insecuritate socială.
Mai mult decât atât, având în vedere reluarea cercetării judecătorești, s-a
considerat de către prima instanță că există temerea că, lăsată în libertate,
inculpata ar putea încerca să influențeze buna desfășurare a procesului penal
prin exercitarea unor presiuni asupra părților vătămate sau a martorilor, ce
urmează a fi audiați în cauză.
De asemenea, Curtea de Apel București, secția
a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a apreciat că măsura
arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele
art. 5 parag. 3 din CEDO, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și
suficiente a o justifica și a constatat că o detenție preventivă de 1 an și 3
luni nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere complexitatea cauzei, dată de
numărul relativ mare de părți vătămate și de necesitatea administrării unui
amplu probatoriu.
Î
mpotriva încheierii mai sus-menționate, în
termen legal, a formulat recurs recurenta inculpată J.R., cu precizarea că a
fost vizată numai dispoziția privind menținerea măsurii arestării preventive,
crtiticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, pentru motivele detaliate în
cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs
invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385
9
alin. (3) C.
proc. pen. combinat cu
art. 385
6
și art. 385
7
alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul
declarat
de inculpată este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160
a
alin. (1) C.
proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a
inculpatului, prin
încheiere motivată, dacă
sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și
există vreunul din
cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
Î
n speța dedusă judecății, Înalta Curte, analizând
actele și lucrările dosarului, constată că inculpata J.R. a fost trimisă în
judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție din
11 decembrie 2007, emis sub nr. 191/P/2007, pentru săvârșirea infracțiunilor de
înșelăciune, fals material în înscrisuri
oficiale și uz de fals, toate în formă
continuată și în concurs real,
prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C. pen. și art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
art. 291 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
De asemenea, se mai reține că prima instanță,
în fond după casare, corect și justificat a constatat că faptele pentru care
inculpata a fost cercetată și dedusă judecății sunt grave și întrunesc
elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acesteia, iar
pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracțiunile reținute în actul de
inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare.
Totodată, Înalta Curte constată că prima instanță, corect, a
apreciat că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul
lăsării inculpatei în libertate, s-a relevat urmare a modalității în care
aceasta a acționat, folosindu-se de calitatea sa de avocat, producând
prejudicii importante unui număr de 56 de părți vătămate, dar a rezultat și din
caracterul continuat al activității infracționale, reținută și descrisă în
actul de inculpare.
Prin urmare, în speță, justificat, s-a
apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen.
cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se
întemeiat menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei J.R.
Înalta Curte, în raport de modalitatea
concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales
efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acesteia în
libertate, constată că instanța de fond a reținut în mod corect incidența,
dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se
află în fond după casare, întrucât pentru reținerea acestei împrejurări este
relevantă și suficientă existența intenției de influențare a procesului penal,
prin eventuala exercitare de presiuni asupra părților vătămate sau a martorilor
din lucrări, chiar și neurmată de aducerea sa la îndeplinire, nefiind deci
obligatorie finalitatea unui astfel de demers.
De asemenea și condiția existenței
pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită,
întrucât toate infracțiunile pentru care a fost cercetată și dedusă judecății
sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale
importante ocrotite de lege: patrimoniul persoanei și încrederea cetățenilor în
autenticitatea înscrisurilor oficiale, pentru a produce efecte juridice.
Î
n cauză, așa cum rezultă din încheierea
atacată, prima instanță a procedat corect atunci când a menținut, justificat,
măsura arestării preventive a inculpatei, constatând motivat, că există indicii
temeinice că inculpata a săvârșit faptele deduse judecății, fapte care, prin
modalitățile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenței pericolului
concret pentru ordinea publică.
Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate
a inculpatei, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să
ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de
insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de
justiție, întrucât inculpata, prin activitatea desfășurată anterior ca avocat,
era chemată, ea însăși, să apere legea, să o respecte și să contribuie activ la
înfăptuirea justiției.
Mai mult decât atât, manifestările
nejustificate de clemență ale
instanței nu
ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri
de
comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în
instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii. De
asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c)
din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că ,, se exceptează
de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat
sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente
sau când există motive verosimile
de a
bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede
în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau
să fugă
după săvârșirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepția
reprezentată de arestarea preventivă că s-a stipulat, printre altele, că
privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după
procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv
cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare
și la dispozițiile constituționale .
Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii
arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea
dispozițiilor
generale, înscrise în legea
procesual penală, fiind subordonate dovedirii
interesului superior pe
care îl deservesc.
În speță, pericolul concret pentru ordinea publică, pe
care-l reprezintă inculpata, este actual și concomitent cu cel al posibilității
influențării probelor, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și
pentru cauze penale cu minori și de familie,
reținând corect îndeplinirea
cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art.
148 lit. f) C. proc. pen.
De altfel, legalitatea și temeinicia acestei
măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se de fiecare dată că temeiurile
ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea
apărătorului ales al recurentei inculpate că această măsură nu se mai impune,
urmând a fi revocată.
De asemenea, persistența și suficiența
acestor motive au fost
apreciate de prima
instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale
cauzei și prin
raportări la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna
desfășurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate
a inculpatei.
Pentru considerentele mai sus-enunțate și
constatând că judecarea cauzei cu inculpata în stare de arest, cel puțin până
la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal,
Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385
15
alin. (1)
pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpata J.R. împotriva încheierii din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel
București, secția a II-a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,
pronunțată în dosarul nr. 7300/2/2008 (număr vechi 2485/2008).
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.
proc. pen., Înalta Curte urmează a o obliga pe recurenta inculpată la plata
cheltuielilor judiciare, inclusiv la onorariul apărătorului desemnat din oficiu,
conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
inculpata J.R. împotriva încheierii din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel
București, secția a II-a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,
pronunțată în dosarul nr. 7300/2/2008 (număr vechi 2485/2008).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de
250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea
apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15
decembrie 2008.