ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4175/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpata J.R., trimisă în judecată prin Rechizitoriul nr. 191/P/2007, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la termenul din 9 decembrie 2008 a luat în examinare, pe lângă cererea de reunire a cauzelor nr. 3269/2/2008 și nr. 7200/2/2008, legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive a inculpatei J.R.

precum și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de aceeași inculpată, prin apărător ales D.A. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpatei J.R., respingând, totodată, ca nefondate, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea precum și cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulate de aceeași inculpată. Prin aceeași încheiere, prima instanță a constatat că instanța mai întâi sesizată este Curtea de Apel București, secția I penală, (cauza având nr. 3269/2/2008) și, în consecință, baza art. 36 alin. (1) C. proc.

pen. cu referire la art. 35 alin. (1) C. proc. pen. a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea prezentului dosar instanței sus-menționate în vederea pronunțării asupra reunirii cauzelor (dosar nr. 7300/2/2008 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, la dosar nr. 3269/2/2008 al Curții de Apel București, secția I penală) și a continuării judecății sub aspectul tuturor faptelor pentru care inculpata J.R. fost trimisă în judecată. Pentru a dispune astfel, instanța de fond, cu privire la cererea de reunire a prezentei cauzei cu dosarul nr. 3269/2/2008, aflat pe rolul Secției I Penale, în care inculpata J.R. a fost trimisă în judecată pentru alte fapte similare, a apreciat că este incident cazul de indivizibilitate prev de art. 33 lit. c) C. pen.

S-a constatat că, potrivit art. 36 alin. (1) coroborat cu art. 35 alin. (1) C. proc. pen., instanța care hotărăște reunirea cauzelor este instanța mai întâi sesizată, în speță, Secția I Penală a Curții de Apel București, cauza având numărul 3268/2/2008, aflată pe rol din luna iunie 2008. S-a constatat că prezenta cauză s-a înregistrat pe rolul Secției a II- a Penale a Curții de Apel București în data de 18 noiembrie 2008, fiind format dosarul cu numărul 7300/2/2008, ca urmare a casării sentinței penale nr. 118 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 8757/2/2007 și a trimiterii cauzei spre rejudecare.

S-a apreciat ca lipsită de relevanță împrejurarea că această secție a fost sesizată prin rechizitoriu în anul 2007 cu judecarea cauzei, întrucât în dosarul nr. 8757/2/2008 s-a pronunțat o hotărâre care a fost casată integral, iar decizia de casare cu trimitere spre rejudecare s-a apreciat că este o modalitate complementară de sesizare a instanței, în baza căreia Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost din nou reinvestită cu judecarea cauzei, formându-se un nou dosar (7300/2/2008), ulterior sesizării Secției I Penale. Așa fiind, s-a apreciat că urmează a se scoate cauza de pe rol și a se înainta prezentul dosar instanței sus-menționate în vederea pronunțării asupra reunirii cauzelor (dosarul cu numărul mai mare: 7300/2/2008 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, la dosarul cu numărul mai mic: 3269/2/2008 al Curții de Apel București, secția I penală) și a continuării judecății sub aspectul tuturor faptelor pentru care inculpata J.R.

a fost trimisă în judecată. De asemenea, în ceea ce privește stare de arest preventiv, prima instanță a reținut că, în speță, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nr. 191/P/2007 din 11 decembrie 2007, a fost trimisă în judecată inculpata J.R., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Î n esență, s-a reținut, în fapt, că în perioada 2006 - august 2007, inculpata J.R., avocat în cadrul Baroului București, a indus în eroare un număr de 56 de persoane, cărora le-a creat aparența faptului că sunt adjudecatarii legali ai unor imobile din București, aflate în procedura executării silite, prin prezentarea unor înscrisuri false Birourilor Executorilor Judecătorești I.R., D.D.C., T.G., C.C.D., I. și C., B. și B., totodată a solicitat sume de bani reprezentând contravaloarea imobilelor adjudecate, prejudiciul total creat fiind de 11.412.065 RON și 188.000 Euro față de părțile vătămate, prin derularea unor activități infracționale identice în raport de fiecare. Prin sentința penală nr. 118 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, fiind obligată la plata despăgubirilor civile.

De asemenea, s-a mai reținut că prin decizia penală nr. 3339 din data de 21 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat sentința penală sus-menționată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, apreciindu-se că mai este necesară administrarea unor probe suplimentare sub aspectul laturii civile a cauzei, fiind menținută starea de arest a inculpatei, prin aceeași decizie. S-a constatat că inculpata fost arestată preventiv în data de 14 septembrie 2007, apreciindu-se că au fost îndeplinite cerințele art. 143 C. proc. pen. și că era incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Verificând actele și lucrările dosarului, analizând legalitatea și temeinicia arestării preventive prin prisma dispozițiilor art. 300 2 C. proc.

pen., Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatei se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., respectiv incidența dispozițiilor art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc. pen., precum și a dispozițiilor art. 148 lit. f) din același cod. S-a apreciat că, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul ca trăsătură esențială a infracțiunii, nu se poate face abstracție de natura și gravitatea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, de împrejurările și modalitatea în care a acționat aceasta, folosindu-se de calitatea sa de avocat, producând prejudicii importante unui număr mare de persoane, de caracterul continuat al activității infracționale de care este acuzată inculpata.

S-a constatat că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpatei și au avut ca rezultat o stare de temere și nesiguranță în rândul societății, așa încât lăsarea acesteia în libertate creează un impact negativ la nivelul societății civile și insecuritate socială. Mai mult decât atât, având în vedere reluarea cercetării judecătorești, s-a considerat de către prima instanță că există temerea că, lăsată în libertate, inculpata ar putea încerca să influențeze buna desfășurare a procesului penal prin exercitarea unor presiuni asupra părților vătămate sau a martorilor, ce urmează a fi audiați în cauză. De asemenea, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag.

3 din CEDO, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica și a constatat că o detenție preventivă de 1 an și 3 luni nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere complexitatea cauzei, dată de numărul relativ mare de părți vătămate și de necesitatea administrării unui amplu probatoriu. Î mpotriva încheierii mai sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs recurenta inculpată J.R., cu precizarea că a fost vizată numai dispoziția privind menținerea măsurii arestării preventive, crtiticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpată este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. Î n speța dedusă judecății, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că inculpata J.R.

a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție din 11 decembrie 2007, emis sub nr. 191/P/2007, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, toate în formă continuată și în concurs real, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. De asemenea, se mai reține că prima instanță, în fond după casare, corect și justificat a constatat că faptele pentru care inculpata a fost cercetată și dedusă judecății sunt grave și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acesteia, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracțiunile reținute în actul de inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare.

Totodată, Înalta Curte constată că prima instanță, corect, a apreciat că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatei în libertate, s-a relevat urmare a modalității în care aceasta a acționat, folosindu-se de calitatea sa de avocat, producând prejudicii importante unui număr de 56 de părți vătămate, dar a rezultat și din caracterul continuat al activității infracționale, reținută și descrisă în actul de inculpare. Prin urmare, în speță, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei J.R.

Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acesteia în libertate, constată că instanța de fond a reținut în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află în fond după casare, întrucât pentru reținerea acestei împrejurări este relevantă și suficientă existența intenției de influențare a procesului penal, prin eventuala exercitare de presiuni asupra părților vătămate sau a martorilor din lucrări, chiar și neurmată de aducerea sa la îndeplinire, nefiind deci obligatorie finalitatea unui astfel de demers.

De asemenea și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile pentru care a fost cercetată și dedusă judecății sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: patrimoniul persoanei și încrederea cetățenilor în autenticitatea înscrisurilor oficiale, pentru a produce efecte juridice. Î n cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, prima instanță a procedat corect atunci când a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatei, constatând motivat, că există indicii temeinice că inculpata a săvârșit faptele deduse judecății, fapte care, prin modalitățile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatei, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție, întrucât inculpata, prin activitatea desfășurată anterior ca avocat, era chemată, ea însăși, să apere legea, să o respecte și să contribuie activ la înfăptuirea justiției. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

De asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că ,, se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale . Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

În speță, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpata, este actual și concomitent cu cel al posibilității influențării probelor, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, reținând corect îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. De altfel, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se de fiecare dată că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului ales al recurentei inculpate că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată. De asemenea, persistența și suficiența acestor motive au fost apreciate de prima instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la prevederile art. 136 C. proc.

pen., apreciind că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatei. Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpata în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata J.R. împotriva încheierii din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 7300/2/2008 (număr vechi 2485/2008). Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte urmează a o obliga pe recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv la onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata J.R. împotriva încheierii din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 7300/2/2008 (număr vechi 2485/2008). Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2008.