ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3775/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3775/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 2726 din 3 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 3108/1/2008,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația în anulare formulată de

M.N. împotriva deciziei nr. 1162 din 20 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție pe care a anulat-o și a stabilit termen pentru

rejudecarea recursului declarat de aceeași parte. Pentru a pronunța această

decizie, Înalta Curte a avut în vedere dispozițiile art. 317 pct. 1, art. 85 și

art. 107 C. proc. civ. și constatând că pentru termenul când s-a judecat

recursul procedura nu a fost legal îndeplinită a anulat decizia pronunțată de

instanța de recurs prin care s-a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) C. proc.

civ., dispunându-se anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul M.N.

După ce a fost îndeplinită și obligația de timbrare, Înalta Curte a luat în

examinare recursul declarat de M.N. și a reținut:

Reclamantul M.G. în nume personal și ca

reprezentant al SC M.E. SRLl-a chemat în judecată pe M.N. și a solicitat ca prin

sentința care se va pronunța să dispună excluderea pârâtului din societate

pentru motive care au fost încadrate în prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr.

31/1990.

Tribunalul București prin sentința nr. 2003

din 17 aprilie 2006 a respins ca nefondată acțiunea apreciind că în cauză au

intervenit neînțelegeri între asociați care fac incidente dispozițiile art. 227

lit. b) și e și nu art. 222 lit. d) din Legea societăților comericale.

Soluția instanței de fond a fost apelată de M.G.

și SC M.E. SRL, iar Curtea de Apel București prin decizia nr. 387 din 17

septembrie 2007, a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată în sensul

admiterii cererii reclamanților și, ca urmare, a dispus excluderea lui M.N. din

societatea SC M.E. SRL, constatând totodată că M.G. este asociat unic al

societății.

Pentru a decide astfel instanța de apel a

reținut că în cauză nu erau aplicabile dispozițiile art. 80 și art. 82 din

Legea nr. 31/1990 și că în raport de temeiul legal invocat prin acțiune,

înscrisurile noi și expertiza administrată ca probă în calea de atac promovată

au făcut dovada că intimatul - pârât a fraudat societatea prin faptele sale

constând înstrăinarea unei autoutilare, prin încheierea unui contract de

leasing financiar pentru un autoturism care nu a fost înmatriculat pe numele

firmei, cât și prin alte fapte care au constat în retragerea de bani din conturile

societății, bani care nu au fost restituiți societății. Față de aceste probe

s-a reținut că sunt îndeplinite cerințele art. 222 lit. d) pentru a dispune

excluderea pârâtului care prin faptele sale a fraudat societatea.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de

apel a declarat recurs, pârâtul M.N. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.

5 și 9 C. proc. civ. În esență recurentul a susținut în argumentarea primului motiv

că nu a fost citat la adresa indicată în dosarul de fond de către expert și că

nici intimatul și nici expertul parte nu au avut cunoștință de data la care s-a

efectuat expertiza. Prin al doilea motiv de recurs argumentat de recurent s-a

susținut că soluția este lipsită de temei legal, și că a fost dată cu

încălcarea și aplicarea gresită a legii.

Potrivit recurentului, instanța s-a servit de

concluziile echivoce ale expertizei și a ajuns la concluzia că se aplică art. 222

lit. d) din Legea nr. 31/1990 dispunând excluderea lui M.N. din societate.

Recurentul a analizat expertiza contabilă și după ce a combătut fiecare

constatare a expertului a tras concluzia că nu există raport de cauzalitate

între intenția de fraudă și paguba produsă societății, pentru că societatea a realizat

în final profit. În continuare a arătat că asociații sunt administratori cu

drepturi egale, că intimatul nu a făcut dovada că a încercat să recupereze

paguba produsă prin vânzările de autovehicule așa cum a susținut, că instanța

nu a ținut seama de înțelegerea asociaților care au hotărât de comun acord să

împartă patrimoniul societății, condiții în care nu era necesar un acord pentru

înstrăinarea autoutilitarei.

În fine, a arătat că din fișele de inventar

nu rezultă faptul că există o pagubă, că din vânzarea autoutilitarei o sumă a

fost scăzută prin contul 6583 iar restul s-a decontat pentru alte cheltuieli. A

conchis autorul că greșit s-a reținut și faptul că asociatul prin vânzarea

autovehiculelor la prețuri subevaluate și a retragerii de bani din contul

societății a produs o pagubă societății.

Pentru aceste motive recurentul s-a

considerat îndreptățit să solicite modificarea deciziei pronunțată de instanța

de apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamant.

Recursul este nefondat.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat

formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Observâd

dispozițiile art. 105 alin. (2) la care se face trimitere prin motivul de

nelegalitate mai sus enunțat se constată că pentru a opera nulitatea se cere ca

(1) actele de procedură să fie îndeplinite cu neobservarea formelor legale și

(2) să se fi pricinuit părții o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât

prin anularea lor. Aceleași dispoziții prevăd că vătămarea se presupune până la

dovada contrarie în cazul nulităților prevăzute expres de lege. Examinând

criticile și argumentele aduse în spijinul acestui motiv – prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ. - se constată că recurentul nu a demonstrat faptul că se

află în ipotezele art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât, pe de o parte nu

s-a arătat care au fost dispozițiile legale încălcate sau îndeplinite cu

neobservarea formelor legale iar, pe de altă parte nu s-a demonstrat vătămarea

care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actelor respective.

Dacă s-ar admite că se discută convocarea la

expertiză potrivit reglementărilor din procedura civilă paragraful 5 intitulat

„Expertiza”, se va constata că recurentul nu se află nici în situația ultimei

ipoteze a art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât nulitatea nu este

„prevăzută anume de lege”, pentru ca vătămarea să se presupună până la dovada

contrară.

Față de cele ce preced, critica argumentată

pe acest motiv este nefondată.

Distinct de cele arătate mai sus se poate

observa că art. 208 alin. (1) C. proc. civ. prevede obligația de citare a

părților numai dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului.

Verificarea actelor din contabilitate pentru

întocmirea raportului de expertiză nu constituie lucrare întocmită la fața

locului în sensul avut în vedere de legiuitor prin articolul menționat. Din

dosarul de apel se mai poate observa că recurentul prin apărător a solicitat

termen pentru studierea raportului de expertiză, că a depus note de concluzii

și apoi a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză fără să-și exprime

dezacordul cu privire la chestiunile verificate de expert. Mai trebuie reținut

că drepturile procesuale trebuie exercitate potrivit art. 723 C. proc. civ., cu

bună-credință și potrivit scopului pentru care au fost recunoscute de lege. Această

subliniere se impune a fi făcută întrucât prin obiecțiunile aflate în dosarul

de apel s-a cerut ca partea să fie înștiințată pentru efectuarea expertizei, după

ce acesta s-a depus, mențiune care nu a fost făcută cu bună-credință, câtă

vreme nu corespunde cu actele de comunicare, iar în contestația în anulare și-a

dat altă adresă deși la fond și în apel procedura făcută la locul comunicării

sentinței nu a fost contestată la niciun termen de intimat prin apărătorul

ales, conform dispozițiilor procedurale.

În al doilea rând se constată că, procedural

se instituie pentru părți îndatorirea ca în condițiile legii, să urmărească

desfășurarea și finalizarea procesului și să-și îndeplinească actele de

procedură în ordinea și la termenele stabilite de lege sau judecător. În speță,

din actele dosarului nu rezultă că anterior efectuării expertizei s-a depus o

cerere din care să rezulte că s-a indicat o adresă, despre care să fie

înștiințată și instanța precum și celelalte părți, pentru convocarea la

efectuarea expertizei. În fine, trecând peste aceste aspecte se va reține că citarea

părților potrivit art. 208 C. proc. civ. este obligatorie numai când este

nevoie de o lucrare la fața locului, în celelalte situații convocarea fiind

facultativă.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. vizează aplicarea greșită a legii. În esență recurenta a tins să

demonstreze că societatea nu a fost fraudată prin faptele recurentului - pârât.

Pornind de la dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 care au

constituit temei pentru excluderea recurentului din societate, a fost repusă în

discuție chestiunea fraudării societății. Probele administrate în apel care au

constituit fundamentul concluziilor instanței în controlul sentinței fondului

atât sub aspectul netemeiniciei cât și al nelegalității, au demonstrat că a

fost nesocotit interesul societar . În mai multe rânduri se remarcă din

conținutul criticilor aduse deciziei că s-a pus problema neurmăririi recurentului

dacă s-a considerat că a produs pagubă prin actele de înstrăinare sau prin

împrumuturile nerestituite. Cu privire la aceste susțineri trebuie reținut că

Legea nr. 31/1990 nu condiționează excluderea din societate de acțiunea în

răspundere pentru prejudiciul cauzat societății. Această măsură a excluderii

are natura juridică a unei sancțiuni societare care se ia în vederea protejării

intereselor societății și ca atare poate fi promovată separat.

Art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 are

în vedere situația fraudării societății care constă în principiu în acțiuni sau

omisiuni intenționate săvârșite de asociatul administrator. Demonstrarea

fraudei este o chestiune de fapt, care a rezultat din lucrările expertizei cât

și din celelalte probe aflate la dosar iar faptele reținute echivalează și cu

un abuz în exercitarea drepturilor izvorâte din calitatea de administrator.

În realitate, din conținutul motivării căii

de atac mai rezultă că recurentul și-a manifestat dezacordul cu privire la

constatările expertizei or, în ipoteza în care ar fi constatat că nu își

însușește concluziile raportului de expertiză avea la îndemână dispozițiile art.

212 alin. (2) C. proc. civ. prin care se precizează căile de urmat într-o

astfel de situație. Prin urmare, chestiunile de fapt nu pot fi reanalizate în

această cale de atac întrucât recursul este o cale de atac extraordinară,

nedevolutivă, care poate fi promovată numai pentru motive de nelegalitate. În

consecință, chestiunile de fond care vizează aprecierea instanței asupra situației

de fapt nu pot fi reanalizate în recurs, întrucât acestea vizează netemeinicia

și nu nelegalitatea soluției.

Înțelegerea pentru „divizarea” societății în

ce privește modul de administrare nu prezintă nicio relevanță în raport cu

motivul de nelegalitate invocat întrucât această noțiune este străină

domeniului referitor la administrarea societății și, în orice caz, măsurile

luate de administratorul asociat nu trebuie să se regăsească în noțiunea de

fraudă, element intențional, concertat, fraudulos, constând în folosirea în mod

abuziv sau neîndreptățit  a calității de asociat în detrimentul societății.

Înstrăinarea unor bunuri fără ca prețul să fie evidențiat în actele contabile

sau fără acordul celuilalt asociat, neînmatricularea pe numele firmei a unui

autoturism, retragerea de sume din contul societății intră în noțiunea de

fraudare a societății din moment ce a fost nesocotit interesul societății în

exercitarea atribuțiilor de administrator.

Sintetizând argumentele pentru respingerea

acestui motiv, se va reține ca fiind esențial faptul că demonstrarea fraudării

societății ține de judecata fondului, de situația de fapt care nu poate fi

reconsiderată în recurs, aceste fapte constituind în realitate fundamentul

soluției care a fost pronunțată cu respectarea art. 222 lit. d) din Legea societăților

comerciale.

În consecință, față de cele ce preced,

conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâtul M.N. împotriva deciziei comerciale nr. 387 din 17 septembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

decembrie 2008.