ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10240/2009

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, la data de 1 martie 2007, sub nr. 7452/3/2007, reclamanții C.I., F.V.R., P.M., P.N.D. și K.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. și SC P. SA Baia Mare, obligarea acestora la emiterea deciziilor sau dispozițiilor motivate de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri în echivalent pentru imobilul-teren, în suprafață de 16.881 mp, situat în Baia Mare, înscris în C.F. 3210 Baia Mare, nr.top.3385/2/1, și pentru terenul în suprafață de 146 mp, înscris în C.F. 3210 Baia Mare, nr.top.3385/2/3. Prin sentința civilă nr. 595 din 24 aprilie 2007 a aceleiași instanțe, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanți.

În pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că părțile sus-menționate au dovedit trimiterea notificării nr. 392/2001 către Primăria municipiului Baia Mare. La dosar există și o adresă formulată de reclamanți către SC P. SA și/sau SC C. SA, dar nu s-a depus dovada comunicării acesteia și, în plus, poartă mențiunea că ar fi fost „depusă confirmarea de primire nr. 10277 din 22 februarie 2006, primit la 24 februarie 2006”, astfel că, nefiind formulată în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru formularea notificărilor, nu poate fi luată în considerare ca temei al unei obligații de a răspunde la notificare, cu atât mai mult cu cât, fiind adresată către două societăți comerciale, în lipsa unei confirmări de primire, nu se poate cunoaște care dintre societăți a primit-o.

Reclamanții nu au dovedit nici că notificarea adresată Primăriei Baia Mare ar fi ajuns la vreuna dintre pârâte. De asemenea, deși susțin că această primărie le-a comunicat, în anul 2002, că ar fi trimis notificarea către A.P.A.P.S., nu au dovedit acest aspect. Mai mult, din adresa nr. 11507 din 25 septembrie 2006, emisă de A.V.A.S., rezultă că aceasta ar fi primit notificările nr. 341, 346 și 375/2001, prin care erau revendicate alte imobile, dar nu și notificarea nr. 392/2001, invocată de reclamanți în prezenta cauză. Pârâta a specificat, în mod expres, în adresa menționată, că nu este în posesia altor notificări și a solicitat reclamanților să le depună în original, însoțite de acte doveditoare ale dreptului de proprietate.

Reclamanții nu au făcut, însă, nici un demers în acest sens. Ca atare, Tribunalul a constatat că nu exista obligația pârâtelor de a răspunde la această notificare, o astfel de obligație existând, în sarcina părților respective, doar de la momentul primirii unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001. Această sentință a fost menținută prin decizia civilă nr. 4 A din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții C.I., F.A., I.L., I.M., P.M., P.N.D. împotriva hotărârii sus-menționate.

Curtea de Apel a constatat că obligația de a face pusă pe seama pârâtelor intimate trebuie să se justifice de neîndeplinirea, de către acestea, a unei obligații legale, născute în baza unor raporturi juridice care, în speță, sunt reglementate de dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 26 alin. (2), conform cărora ”în termen de 30 de zile de la primirea notificării, primăria notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare ale acesteia”. Reclamanții apelanți nu au dovedit că notificarea înregistrată sub nr. 392/2001, la executorul judecătoresc, ar fi fost înaintată spre soluționare vreuneia dintre pârâtele intimate pentru ca acestea să fie ținute de a executa obligațiile născute în aplicarea actului normativ în discuție.

Adresa nr. 26065 din 26 februarie 2002 expediată de Primăria municipiului Baia Mare, la 1 iulie 2002, către intimata SC P. SA, cuprinde, în anexă, referiri la alte notificări, înregistrate sub nr. de dosar 353, 354, 355 și 366, formulate de către aceleași persoane în baza Legii nr. 10/2001. Potrivit mențiunilor înscrise în notificarea înregistrată la Primărie, privind terenul în suprafață de 16.881 mp, C.F. 3210, nr.top.3385/2, numărul dosarului format a fost 349. Din adresa nr. 5439 din 27 septembrie 2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, rezultă că dosarul nr. 349 (același cu dosarul nr. 324) ar fi fost remis, prin adresa nr. 2854/2004, către SC C. SA, persoană juridică ce nu a fost chemată în judecată, alta decât intimatele.

Intimata A.V.A.S. a fost sesizată cu soluționarea altor notificări, și anume cu cele înregistrate sub nr. 310, același cu 346, 322, același cu 343, și 323, același cu 341. În același sens este și adresa emisă de A.V.A.S. către reclamanta C.I., la 25 septembrie 2006, în care i se dau relații cu privire la o serie de alte notificări, cu mențiunea expresă că, deși la dosar se regăsesc extrase de C.F. nr. 3210 și 79, nu există notificări cu privire la acestea. Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs apelanții C.I., I.L., F.A., I.M., P.M. și P.N.D., criticând-o pentru următoarele motive: Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Părțile au prezentat înscrisuri prin care au dovedit că notificarea a fost înregistrată în termen, conform procedurii. De asemenea, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoanei fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul. După depunerea notificării, recurenții au remis toate înscrisurile prin care dovedeau calitatea de persoane îndreptățite, acestea ajungând la Primăria municipiului Baia Mare. Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului solicitat, notificarea se trimite primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilul, prin măsurile întreprinse părțile îndeplinind această obligație.

Din întâmpinarea depusă de A.V.A.S. în dosarul de fond, rezultă că „reclamanții nu au depus notificarea în original și documente în completarea dosarului, în lipsa cărora nu poate fi emisă o decizie motivată”. Din decizia Curții de Apel reiese că, potrivit întâmpinării aceleiași pârâte, „la dosarul administrativ aflat la A.V.A.S. există doar o copie a notificării adresate Primăriei Baia Mare din care nu rezultă nici măcar denumirea unității deținătoare a imobilului pentru a se verifica incidența în speță a dispozițiilor art. 29 din Lege”. Mai susțin recurenții că, din datele cunoscute de ei, SC P. Baia Mare SA a suferit mai multe transformări și schimbări de denumire, care, însă, nu au fost publicate în Monitorul oficial.

În baza H.G. nr. 30/1991, nepublicată, fosta I.M.N. Baia Mare s-a transformat în SC P. Baia Mare, recurenții invocând două articole dintr-un ziar local din care ar rezulta că SC C. SA București este una și aceeași unitate comercială cu SC P. Baia Mare și SC A.D.P. Baia Mare, toate cele trei având sediul social în Baia Mare. Reclamanții și-au îndeplinit obligația de a depune, la dosar, notificarea originală care se află la Primăria Baia Mare, în condițiile în care aceasta a trimis către A.V.A.S. o copie a notificării, astfel încât solicitarea pârâtei privind originalul cererii trebuia să fie adresată Primăriei. Din adresa acestei instituții rezultă că, alături de notificare, a mai trimis încă 26 de file, care puteau constitui înscrisurile doveditoare ale pretențiilor reclamanților.

Există și o adresă a Primăriei Baia Mare din care rezultă că notificarea nr. 392/2001 s-a înaintat SC P. Baia Mare. De asemenea, din adresa nr. 26065 din 26 iunie 2002, emisă de Primăria Baia Mare către SC A.D.P. S.A. (SC C. SA sau SC P. SA Baia Mare), rezultă că notificarea formulată de reclamanți a fost înaintată acestei societăți, care deține terenurile solicitate de părțile menționate. De pe adresă rezultă ștampila de expediere a lucrării către societatea pârâtă și poartă data de 1 iulie 2002, iar nu data de 22 sau 24 februarie 2006, astfel încât instanța de fond a considerat, în mod eronat, că notificarea nu a fost adresată în termenul legal. Recurenții au solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei recurate și obligarea intimatelor pârâte să emită decizii sau dispoziții motivate de restituire în natură sau în echivalent pentru terenurile în litigiu.

Față de mențiunile din certificatul de moștenitor nr. 51 din 18 mai 2007, emis de SCN N.L., privind pe defuncta F.R.V., decedată la data de 2 februarie 2007, din care rezultă că unicul moștenitor al acesteia este I.S.S., apelanții din prezenta cauză, I.M.F., I.D.L. și F.A., fiind străini de succesiune, ca urmare a renunțării la aceasta, conform declarațiilor autentificate, menționate în actul notarial, Înalta Curte a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a apelanților în exercitarea apelului împotriva hotărârii primei instanțe. Cei trei apelanți, totodată și recurenți în dosarul de față, au depus o cerere prin care au arătat că recursul a fost exercitat, de aceste persoane, din eroare.

Având în vedere că acțiunea a fost introdusă, printre alții, de reclamanta F.R.V., decedată pe parcursul soluționării procesului, iar persoanele arătate mai sus au renunțat la succesiunea acesteia, conform mențiunilor din certificatul de moștenitor și necontestate de apelanții respectivi, Înalta Curte constată că, în persoana lor, nu s-a transmis calitatea procesuală pe care a avut-o reclamanta decedată în prezenta cauză. În consecință, nu justifică legitimarea procesuală de a ataca hotărârea primei instanțe, în condițiile art. 282 și urm. C. proc. civ., astfel încât prezenta instanță va admite excepția lipsei calității procesuale active a apelanților I.M.F., I.L. și F.A. în declararea apelului.

Referitor la criticile formulate de recurenții reclamanți C.I., P.M. și P.N.D., analizând decizia recurată, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma actuală [art. 26 alin. (1), în forma legii de la data intrării în vigoare], dacă persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul imobilului solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilul, respectiv Primăriei municipiului București, care, în termen de 30 de zile, este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice datele de identificare ale acesteia solicitantului.

Potrivit art. 22 alin. (4) din același act normativ [art. 21 alin. (4) în forma veche], notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului de depunere a notificării (un an de la data intrării în vigoare a legii), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul. În esență, cele două instanțe anterioare au respins acțiunea formulată de reclamanți, având ca obiect obligarea pârâtelor de a emite dispoziție sau decizie motivată de acordare sau propunere de măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece nu s-ar fi efectuat dovezi cu privire la primirea, de către acestea, a notificării nr. 392/2001, înregistrată la Primăria Baia Mare.

În primul rând, trebuie menționat că reclamanții au solicitat, prin acțiunea ce formează obiectul dosarului de față, emiterea dispoziției de restituire în natură sau în echivalent pentru două terenuri înscrise în C.F. Baia Mare 3210, sub nr.top.3385/2/1 și nr.top.3385/2/3, în suprafață de 16.881 mp, respectiv 146 mp, invocând neîndeplinirea obligației, de către pârâte, de a răspunde la notificarea înregistrată sub nr. 392/2001 la executor judecătoresc și trimisă Primăriei Baia Mare. De asemenea, se invocă formularea unei alte notificări, înregistrată sub nr. 25408 din 15 noiembrie 2005, la aceeași instituție. Notificarea înregistrată sub nr. 392/2001, la executor judecătoresc S.A., se referă la terenul grădină, situat în intravilan, în suprafață de 16.881 mp, înscris în C.F.

3210, sub nr.top.3385/2, iar notificarea înregistrată sub nr. 25408 din 15 noiembrie 2005 nu a fost depusă, astfel încât nu se poate verifica, la acest moment procesual, ce teren vizează. În ceea ce privește notificarea nr. 392/2001, Primăria Baia Mare avea obligația să identifice unitatea deținătoare a terenului la care se referă și să comunice datele respective persoanelor interesate pentru ca acestea să adreseze cererea către deținătorul bunului. De asemenea, scopul legii, și anume rezolvarea pretențiilor persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobile care cad sub incidența actului normativ în discuție, este îndeplinit și în ipoteza în care Primăria sesizează, ea însăși, unitatea deținătoare pentru rezolvarea notificării.

În situația în care identificarea unității deținătoare nu este realizată, Primăria trebuie să comunice acest aspect către persoană îndreptățită pentru ca aceasta să uzeze, dacă este cazul, de dispozițiile art. 28 alin. (3) din Lege, în sensul de a sesiza instanța cu o cerere de chemare în judecată a statului, prin Ministerul Finanțelor Publice. Conform textului de lege enunțat, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile și în ipoteza în care nu primește răspuns de la Primărie privind imposibilitatea identificării unității deținătoare a imobilului, cu condiția implicită de a reintra în posesia notificării, pentru a dovedi respectarea termenului de depunere prevăzut de art. 22 alin. (1) din Lege.

În speță, pentru terenul de 16.881 mp, reclamanții au adresat, în termenul legal de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (termen care a expirat la 14 februarie 2002), notificarea nr. 392/2001 (nr. dosar executor judecătoresc), către Primăria Baia Mare. Conform adresei nr. 26065 din 26 iunie 2002, expediată la 1 iulie 2002 (fila 13 dosar apel), rezultă că Primăria municipiului Baia Mare a trimis către SC A.D.P. S.A. Baia Mare notificarea petentei F.V., în prezent decedată, împreună cu un dosar conținând 26 de file, fără să rezulte, însă, numărul sub care a fost înregistrată respectiva cerere, pe rolul Primăriei, și nici imobilul la care se referea.

Curtea de Apel a procedat la o greșită confirmare a soluției primei instanțe, considerând că, în mod cert, pârâtele nu au primit notificarea formulată de reclamanți și că Tribunalul și-a îndeplinit toate obligațiile procesuale pentru a clarifica acest aspect și pentru a soluționa, în mod corect, pretențiile părților respective. În baza rolului activ, reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prima instanță, pentru a preveni soluționarea eronată a cauzei, trebuia să solicite lămuriri părților și completarea probatoriului cu depunerea înscrisurilor comunicate către societatea menționată mai sus, pentru a verifica dacă notificarea și filele dosarului respectiv se referă la terenul de 16.881 mp, în litigiu.

De asemenea, trebuia să clarifice în ce măsură SC A.D.P. S.A. Baia Mare este una și aceeași persoană juridică, cu pârâta din prezenta cauză, SC P. SA Baia Mare, în cauză fiind vorba doar despre o modificare de denumire a societății, cu atât mai mult cu cât reclamanții au susținut această identitate prin cererea de chemare în judecată, iar pârâta nu a contestat aspectul în discuție. De altfel, din relațiile depuse, în recurs, prin adresa nr. 17336 din 31 martie 2009 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, privind istoricul societății P. SA, rezultă că aceasta a purtat denumirea SC A.D.P. S.A., începând cu 17 octombrie 2001 și până la 22 mai 2002. Era necesar să se solicite relații suplimentare de la Primăria Baia Mare în legătură cu dosarul trimis către SC A.D.P.

S.A. Baia Mare, în condițiile art. 175 C. proc. civ., chiar dacă aceasta nu era parte în dosar, dispoziția legală permițând solicitarea chiar a înscrisurilor care se află în păstrarea unei autorități sau altei persoane, cu atât mai mult a comunicării de relații în legătură cu transmiterea actelor către o altă instituție sau persoană juridică. În plus, prin adresa nr. 9622/2008, depusă în recurs, Primăria municipiului Baia Mare a comunicat recurentei C.I. că a trimis notificarea înregistrată la executor judecătoresc S.A., sub nr. 392/2001, către SC A.D.P. Baia Mare, la data de 1 iulie 2002, sub nr. 26065, atașând borderoul de expediție din data respectivă. Și din întâmpinarea formulată de Primărie într-un alt dosar (nr. 548/100/2009 aflat pe rolul Tribunalului Maramureș), depusă în fotocopie în dosarul de față, rezultă că notificarea nr. 392/2001 a fost înaintată, împreună cu dosarul format în urma înregistrării cererii la Primărie, către SC A.D.P.

Baia Mare, la data de 1 iulie 2002. În urma demersurilor efectuate de reclamanți în anul 2008, în legătură cu stadiul de soluționare a notificării, și a corespondenței purtate cu actuala pârâtă, societate rezultată în urma reorganizării SC A.D.P. Baia Mare, care a comunicat că nu se află în posesia dosarului respectiv, Primăria a procedat la reconstituirea dosarului. Ulterior, acesta a fost trimis, prin adresa nr. 13076 din 9 mai 2008, către A.P.A.P.S. București (actualmente, A.V.A.S. București). Disfuncționalitățile de transmitere a notificării formulate de reclamanți, intervenite între Primăria Baia Mare și societatea comercială, chiar și în ipoteza confirmării celor susținute de aceasta din urmă, nu sunt imputabile recurenților, aceștia depunând, în termen, notificarea la Primăria Baia Mare, care, la rândul său, nu le-a comunicat datele de identificare ale unității deținătoare a imobilului, ci a trimis, ea însăși, cererea formulată către această societate.

În ceea ce privește pe pârâta A.V.A.S., astfel cum s-a arătat deja, Primăria Baia Mare a confirmat trimiterea notificării și a dosarului întocmit în baza Legii nr. 10/2001, la 9 mai 2008, moment de la care termenul de răspuns la notificare, de 60 de zile de la înregistrare, prevăzut în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a expirat de aproximativ un an și două luni. Pe de altă parte, prin întâmpinarea depusă în cauza de față, la prima instanță, pârâta respectivă nu a contestat primirea notificării, ci a arătat că, prin adresa nr. VP1/11507 din 25 septembrie 2006, a solicitat reclamanților originalul acesteia, precum și înscrisuri în completare, dar părțile nu au dat curs solicitării A.V.A.S.

Rezultă, astfel, că, și anterior anului 2008, pârâta a primit cererea reclamanților pentru terenul în litigiu, neputându-li-se reproșa acestora din urmă, ca temei al refuzului de a soluționa notificarea, că nu au depus originalul acestei cereri, care fusese înregistrat la Primărie și nu se mai afla în posesia lor. În concluzie, pentru o corectă soluționare a pretențiilor deduse judecății, instanța trebuia să completeze probatoriul pentru a verifica dacă, într-adevăr, cele două pârâte au primit sau nu notificarea nr. 392/2001, precum și ce obiect are notificarea nr. 25408 din 15 noiembrie 2005, în sensul dacă aceasta vizează un imobil pentru care reclamanții au formulat o cerere anterioară, în termenul legal prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost prelungit prin O.U.G.

nr. 109 și nr. 145/2001, sau reprezintă o cerere nouă. De asemenea, trebuia cercetat dacă această notificare vizează vreunul dintre cele două terenuri din prezentul litigiu. Pe de altă parte, și în ipoteza în care pârâtele nu au primit notificarea respectivă, în condițiile în care aceasta a fost depusă în termen, iar Primăria Baia Mare nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 28 alin. (2), de a comunica datele de identificare a unității deținătoare, reclamanților, și, bineînțeles, de a le remite acestora cererea respectivă pentru a o adresa deținătorului, ci a trimis-o ea însăși către deținător sau/și către A.V.A.S., nu se pot imputa petenților disfuncționalitățile de comunicare dintre aceste instituții și nici neefectuarea unor demersuri suplimentare din partea lor pentru a primi un răspuns la cererea formulată.

Din altă perspectivă, chemarea în judecată a pârâtelor A.V.A.S. și SC P. SA Baia Mare printr-o acțiune înregistrată la prima instanță asigură, pe deplin, cunoașterea, de către aceste părți, a pretențiilor formulate de reclamanți în legătură cu terenul ce a format obiectul notificării nr. 392/2001, precum și posibilitatea de a-și exercita, în fața organului judiciar, toate prerogativele dreptului la apărare în legătură cu solicitarea formulată de părțile adverse, în temeiul Legii nr. 10/2001.

De asemenea, în raport de data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului București, 1 martie 2007, termenul de 60 de zile cu privire la soluționarea notificării de deținătorul imobilului sau de instituția implicată în privatizare, după caz, expirase, față de data judecării cererii de apel, de aproape un an, astfel încât Curtea avea obligația, față de toate aspectele precizate mai sus, să trimită cauza Tribunalului pentru a proceda la judecata pretențiilor reclamanților, iar nu să confirme respingerea acțiunii motivat de neprimirea notificării de către pârâte. În acest sens, decizia pronunțată în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vigoare la data pronunțării deciziei recurate și obligatorie pentru instanță, în condițiile art. 329 alin. (3) C. proc.

civ., în urma admiterii recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, în virtutea plenitudinii de jurisdicție, nu numai contestația formulată împotriva deciziei sau dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare.

Cererea reclamanților fiind respinsă prin hotărârea primei instanțe, confirmată de Curtea de Apel, fără verificări în legătură cu calitatea pârâtelor de a răspunde la notificare și, dacă este cazul, cu fondul pretențiilor acestor părți, le-a creat un prejudiciu însemnat, constând în imposibilitatea de a-și vedea rezolvate solicitările în legătură cu recunoașterea și valorificarea dreptului de proprietate invocat pentru terenul în litigiu și, în raport de circumstanțele concrete ale speței, cu exercițiul atributelor specifice acestui drept sau acordarea unei alte forme de reparație pentru bunul preluat abuziv. În consecință, instanțele anterioare au înlăturat obligația pârâtelor de a răspunde notificării în sensul pretins de reclamanți, prin cererea de chemare în judecată, fără a stabili, pe deplin, situația de fapt în legătură cu primirea cererii, de către intimate, și cu calitatea acestora, de persoane abilitate de lege să rezolve pretențiile reclamanților.

Această modalitate de soluționare a procesului reprezintă și o încălcare a liberului acces la justiție, reglementat prin art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu reprezintă o judecată efectivă, finalizată prin respingerea cererii de chemare în judecată, ci o rezolvare formală a demersului judiciar promovat de reclamanți. Ca atare, pentru toate argumentele prezentate, inclusiv cele referitoare la lipsa calității procesuale active a apelanților I.L., F.A. și I.M.F., în baza art. 312 alin. (1)- (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenții C.I., P.M., P.N.D., I.L., F.A.

și I.M.F. și va casa decizia recurată. Admiterea căii de atac exercitată de ultimii trei dintre recurenții menționați mai sus vizează, exclusiv, posibilitatea modificării soluției date de Curte asupra apelului declarat de aceste părți, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității lor procesuale active în atacarea hotărârii primei instanțe. Prin urmare, Înalta Curte nu a avut în vedere, la casarea deciziei recurate, motivele de recurs formulate de I.L., F.A. și I.M.F.

Pe de altă parte, deși soluția ce se va da asupra excepției lipsei calității procesuale active a celor trei apelanți ar determina modificarea deciziei deoarece neîndeplinirea acestei condiții de exercițiu, în declararea apelului, vizează nelegalitatea hotărârii pronunțate cu neobservarea acestui aspect, în raport de argumentele pentru care se va admite recursul declarat de ceilalți recurenți și care atrag casarea deciziei, în baza art. 312 alin. (3) teza finală, Înalta Curte va dispune casarea hotărârii Curții de Apel. Conform textului de lege menționat, dacă sunt întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a asigura o judecată unitară.

Ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a apelanților I.L., F.A. și I.M.F., în declararea apelului, în baza art. 296 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge apelul declarat de aceste părți, ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală. Potrivit art. 297 din același cod, în ceea ce privește apelul declarat de reclamanții C.I., P.M. și P.N.D., instanța urmează să-l admită pentru considerentele deja prezentate și, întrucât neefectuarea tuturor verificărilor impuse de lege, de către prima instanță, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, va desființa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Cu ocazia rejudecării, prima instanță va analiza în ce măsură pârâta SC P. SA este deținător al imobilului în litigiu, pentru a putea fi antrenată în rezolvarea notificării formulate de reclamanți.

De asemenea, în raport de circumstanțele speței, de dovedirea calității de persoane îndreptățite a reclamanților la măsuri reparatorii pentru terenul/terenurile în litigiu și de modalitatea de reparație cuvenită acestora (în natură sau în echivalent) se va verifica în ce măsură pârâta A.V.A.S. este competentă să facă propunere de măsuri reparatorii prin echivalent. Astfel, dacă este cazul unei forme de reparație în echivalent, se va avea în vedere, de Tribunal, că, prin decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.

Ca atare, se revine la dispozițiile art. 27 în forma de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, sens în care se va verifica, dacă această ipoteză este incidentă în litigiul de față, natura preluării, de către stat, a bunurilor pretinse de reclamanți, doar în cazul unui titlu valabil fiind abilitată pârâta A.V.A.S să propună măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 27 din Lege. În situația unui titlu nevalabil, măsurile reparatorii, indiferent de forma de reparație, în natură sau prin echivalent, se vor stabili de către deținătorul imobilului. De asemenea, se va solicita depunerea notificării nr. 25408 din 15 noiembrie 2005 pentru a se verifica imobilul la care se referă și a se considera cu privire la formularea cererii respective în termenul legal prevăzut de art. 22 alin. (1) din Lege.

În ceea ce privește terenul de 146 mp, înscris în C.F. nr. 3210 Baia Mare, top.3385/2/3, se va verifica în ce măsură acesta formează obiectul vreuneia dintre notificările invocate în cererea de chemare în judecată și, în caz contrar, prima instanță nu va avea în vedere pretențiile reclamanților în legătură cu acest imobil. Se va dispune și cu privire la cadrul procesual al judecății în primă instanță, în ceea ce o privește pe reclamanta F.V.R., decedată pe parcursul desfășurării procesului, și cu privire la introducerea în litigiu a moștenitorilor acesteia, în calitate de continuatori ai părții decedate, în raport de poziția lor în privința acțiunii promovate de autoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția lipsei calității procesuale active a apelanților I.L., F.A. și I.M.F. Admite recursul declarat de C.I., P.M., P.N.D., I.L., F.A. și I.M.F. împotriva deciziei nr. 4 A din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Casează decizia recurată, în sensul că: Respinge apelul declarat de apelanții I.L., F.A. și I.M.F. împotriva sentinței civile nr. 595 din 24 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală. Admite apelul declarat de reclamanții C.I., P.M., și P.N.D. împotriva aceleiași sentințe civile. Desființează sentința apelată și trimite cauza, spre rejudecare, la același tribunal.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 decembrie 2009.