ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.12.2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10240/2009

HOTĂRÂRE
18.12.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10240/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalul București, secția a V-a civilă, la data de 1 martie 2007, sub nr. 7452/3/2007,

reclamanții C.I., F.V.R., P.M., P.N.D. și K.I. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâtele A.V.A.S. și SC P. SA Baia Mare, obligarea acestora la emiterea

deciziilor sau dispozițiilor motivate de restituire în natură ori de acordare

de despăgubiri în echivalent pentru imobilul-teren, în suprafață de 16.881 mp,

situat în Baia Mare, înscris în C.F. 3210 Baia Mare, nr.top.3385/2/1, și pentru

terenul în suprafață de 146 mp, înscris în C.F. 3210 Baia Mare, nr.top.3385/2/3.

Prin sentința civilă nr. 595 din 24

aprilie 2007 a aceleiași instanțe, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanți.

În pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a reținut că părțile sus-menționate au dovedit trimiterea

notificării nr. 392/2001 către Primăria municipiului Baia Mare.

La dosar există și o adresă

formulată de reclamanți către SC P. SA și/sau SC C. SA, dar nu s-a depus dovada

comunicării acesteia și, în plus, poartă mențiunea că ar fi fost „depusă

confirmarea de primire nr. 10277 din 22 februarie 2006, primit la 24 februarie 2006”,

astfel că, nefiind formulată în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru

formularea notificărilor, nu poate fi luată în considerare ca temei al unei

obligații de a răspunde la notificare, cu atât mai mult cu cât, fiind adresată

către două societăți comerciale, în lipsa unei confirmări de primire, nu se

poate cunoaște care dintre societăți a primit-o.

Reclamanții nu au dovedit nici că

notificarea adresată Primăriei Baia Mare ar fi ajuns la vreuna dintre pârâte.

De asemenea, deși susțin că această

primărie le-a comunicat, în anul 2002, că ar fi trimis notificarea către

A.P.A.P.S., nu au dovedit acest aspect. Mai mult, din adresa nr. 11507 din 25

septembrie 2006, emisă de A.V.A.S., rezultă că aceasta ar fi primit

notificările nr. 341, 346 și 375/2001, prin care erau revendicate alte imobile,

dar nu și notificarea nr. 392/2001, invocată de reclamanți în prezenta cauză. Pârâta

a specificat, în mod expres, în adresa menționată, că nu este în posesia altor

notificări și a solicitat reclamanților să le depună în original, însoțite de

acte doveditoare ale dreptului de proprietate.

Reclamanții nu au făcut, însă, nici

un demers în acest sens.

Ca atare, Tribunalul a constatat că

nu exista obligația pârâtelor de a răspunde la această notificare, o astfel de

obligație existând, în sarcina părților respective, doar de la momentul

primirii unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001.

Această sentință a fost menținută

prin decizia civilă nr. 4 A din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții

C.I., F.A., I.L., I.M., P.M., P.N.D. împotriva hotărârii sus-menționate.

Curtea de Apel a constatat că

obligația de a face pusă pe seama pârâtelor intimate trebuie să se justifice de

neîndeplinirea, de către acestea, a unei obligații legale, născute în baza unor

raporturi juridice care, în speță, sunt reglementate de dispozițiile Legii nr. 10/2001,

art. 26 alin. (2), conform cărora ”în termen de 30 de zile de la primirea

notificării, primăria notificată este obligată să identifice unitatea

deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare

ale acesteia”.

Reclamanții apelanți nu au dovedit

că notificarea înregistrată sub nr. 392/2001, la executorul judecătoresc, ar fi

fost înaintată spre soluționare vreuneia dintre pârâtele intimate pentru ca

acestea să fie ținute de a executa obligațiile născute în aplicarea actului

normativ în discuție.

Adresa nr. 26065 din 26 februarie 2002

expediată de Primăria municipiului Baia Mare, la 1 iulie 2002, către intimata SC

dosar 353, 354, 355 și 366, formulate de către aceleași persoane în baza Legii

nr. 10/2001.

Potrivit mențiunilor înscrise în

notificarea înregistrată la Primărie, privind terenul în suprafață de 16.881 mp,

C.F. 3210, nr.top.3385/2, numărul dosarului format a fost 349.

Din adresa nr. 5439 din 27

septembrie 2006 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, rezultă că dosarul

nr. 349 (același cu dosarul nr. 324) ar fi fost remis, prin adresa nr. 2854/2004,

către SC C. SA, persoană juridică ce nu a fost chemată în judecată, alta decât

intimatele.

Intimata A.V.A.S. a fost sesizată cu

soluționarea altor notificări, și anume cu cele înregistrate sub nr. 310,

același cu 346, 322, același cu 343, și 323, același cu 341.

În același sens este și adresa emisă

de A.V.A.S. către reclamanta C.I., la 25 septembrie 2006, în care i se dau

relații cu privire la o serie de alte notificări, cu mențiunea expresă că, deși

la dosar se regăsesc extrase de C.F. nr. 3210 și 79, nu există notificări cu

privire la acestea.

Împotriva acestei decizii civile au

declarat recurs apelanții C.I., I.L., F.A., I.M., P.M. și P.N.D., criticând-o

pentru următoarele motive:

Hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Părțile au prezentat înscrisuri prin

care au dovedit că notificarea a fost înregistrată în termen, conform

procedurii.

De asemenea, potrivit art. 21 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată face dovada deplină în fața

oricăror autorități, persoanei fizice sau juridice, a respectării termenului

prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care

deține imobilul.

După depunerea notificării,

recurenții au remis toate înscrisurile prin care dovedeau calitatea de persoane

îndreptățite, acestea ajungând la Primăria municipiului Baia Mare.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul

bunului solicitat, notificarea se trimite primăriei în a cărei rază teritorială

se află imobilul, prin măsurile întreprinse părțile îndeplinind această

obligație.

Din întâmpinarea depusă de A.V.A.S.

în dosarul de fond, rezultă că „reclamanții nu au depus notificarea în original

și documente în completarea dosarului, în lipsa cărora nu poate fi emisă o

decizie motivată”.

Din decizia Curții de Apel reiese

că, potrivit întâmpinării aceleiași pârâte, „la dosarul administrativ aflat la A.V.A.S. există doar o copie a notificării adresate Primăriei Baia Mare din care nu rezultă

nici măcar denumirea unității deținătoare a imobilului pentru a se verifica

incidența în speță a dispozițiilor art. 29 din Lege”.

Mai susțin recurenții că, din datele

cunoscute de ei, SC P. Baia Mare SA a suferit mai multe transformări și

schimbări de denumire, care, însă, nu au fost publicate în Monitorul oficial.

În baza H.G. nr. 30/1991,

nepublicată, fosta I.M.N. Baia Mare s-a transformat în SC P. Baia Mare,

recurenții invocând două articole dintr-un ziar local din care ar rezulta că SC

A.D.P. Baia Mare, toate cele trei având sediul social în Baia Mare.

Reclamanții și-au îndeplinit

obligația de a depune, la dosar, notificarea originală care se află la Primăria Baia Mare, în condițiile în care aceasta a trimis către A.V.A.S. o copie a

notificării, astfel încât solicitarea pârâtei privind originalul cererii

trebuia să fie adresată Primăriei.

Din adresa acestei instituții

rezultă că, alături de notificare, a mai trimis încă 26 de file, care puteau

constitui înscrisurile doveditoare ale pretențiilor reclamanților.

Există și o adresă a Primăriei Baia

Mare din care rezultă că notificarea nr. 392/2001 s-a înaintat SC P. Baia Mare.

De asemenea, din adresa nr. 26065

din 26 iunie 2002, emisă de Primăria Baia Mare către SC A.D.P. S.A. (SC C. SA

sau SC P. SA Baia Mare), rezultă că notificarea formulată de reclamanți a fost

înaintată acestei societăți, care deține terenurile solicitate de părțile

menționate.

De pe adresă rezultă ștampila de

expediere a lucrării către societatea pârâtă și poartă data de 1 iulie 2002,

iar nu data de 22 sau 24 februarie 2006, astfel încât instanța de fond a

considerat, în mod eronat, că notificarea nu a fost adresată în termenul legal.

Recurenții au solicitat admiterea

căii de atac exercitate, casarea deciziei recurate și obligarea intimatelor

pârâte să emită decizii sau dispoziții motivate de restituire în natură sau în

echivalent pentru terenurile în litigiu.

Față de mențiunile din certificatul

de moștenitor nr. 51 din 18 mai 2007, emis de SCN N.L., privind pe defuncta F.R.V.,

decedată la data de 2 februarie 2007, din care rezultă că unicul moștenitor al

acesteia este I.S.S., apelanții din prezenta cauză, I.M.F., I.D.L. și F.A., fiind

străini de succesiune, ca urmare a renunțării la aceasta, conform declarațiilor

autentificate, menționate în actul notarial, Înalta Curte a pus în discuție

excepția lipsei calității procesuale active a apelanților în exercitarea

apelului împotriva hotărârii primei instanțe. Cei trei apelanți, totodată și

recurenți în dosarul de față, au depus o cerere prin care au arătat că recursul

a fost exercitat, de aceste persoane, din eroare.

Având în vedere că acțiunea a fost

introdusă, printre alții, de reclamanta F.R.V., decedată pe parcursul

soluționării procesului, iar persoanele arătate mai sus au renunțat la

succesiunea acesteia, conform mențiunilor din certificatul de moștenitor și

necontestate de apelanții respectivi, Înalta Curte constată că, în persoana lor,

nu s-a transmis calitatea procesuală pe care a avut-o reclamanta decedată în

prezenta cauză.

În consecință, nu justifică

legitimarea procesuală de a ataca hotărârea primei instanțe, în condițiile art.

282 și urm. C. proc. civ., astfel încât prezenta instanță va admite excepția

lipsei calității procesuale active a apelanților I.M.F., I.L. și F.A. în

declararea apelului.

Referitor la criticile formulate de

recurenții reclamanți C.I., P.M. și P.N.D., analizând decizia recurată, din

perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 28 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în forma actuală [art. 26 alin. (1), în forma legii de la data

intrării în vigoare], dacă persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul

imobilului solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază

teritorială se află imobilul, respectiv Primăriei municipiului București, care,

în termen de 30 de zile, este obligată să identifice unitatea deținătoare și să

comunice datele de identificare ale acesteia solicitantului.

Potrivit art. 22 alin. (4) din

același act normativ [art. 21 alin. (4) în forma veche], notificarea

înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice

sau juridice, a respectării termenului de depunere a notificării (un an de la

data intrării în vigoare a legii), chiar dacă a fost adresată altei unități

decât cea care deține imobilul.

În esență, cele două instanțe

anterioare au respins acțiunea formulată de reclamanți, având ca obiect

obligarea pârâtelor de a emite dispoziție sau decizie motivată de acordare sau

propunere de măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece nu s-ar

fi efectuat dovezi cu privire la primirea, de către acestea, a notificării nr. 392/2001,

înregistrată la Primăria Baia Mare.

În primul rând, trebuie menționat că

reclamanții au solicitat, prin acțiunea ce formează obiectul dosarului de față,

emiterea dispoziției de restituire în natură sau în echivalent pentru două

terenuri înscrise în C.F. Baia Mare 3210, sub nr.top.3385/2/1 și

nr.top.3385/2/3, în suprafață de 16.881 mp, respectiv 146 mp, invocând

neîndeplinirea obligației, de către pârâte, de a răspunde la notificarea înregistrată

sub nr. 392/2001 la executor judecătoresc și trimisă Primăriei Baia Mare.

De asemenea, se invocă formularea

unei alte notificări, înregistrată sub nr. 25408 din 15 noiembrie 2005, la

aceeași instituție.

Notificarea înregistrată sub nr. 392/2001,

la executor judecătoresc S.A., se referă la terenul grădină, situat în

intravilan, în suprafață de 16.881 mp, înscris în C.F. 3210, sub nr.top.3385/2,

iar notificarea înregistrată sub nr. 25408 din 15 noiembrie 2005 nu a fost

depusă, astfel încât nu se poate verifica, la acest moment procesual, ce teren

vizează.

În ceea ce privește notificarea nr. 392/2001,

Primăria Baia Mare avea obligația să identifice unitatea deținătoare a

terenului la care se referă și să comunice datele respective persoanelor

interesate pentru ca acestea să adreseze cererea către deținătorul bunului.

De asemenea, scopul legii, și anume

rezolvarea pretențiilor persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri

reparatorii pentru imobile care cad sub incidența actului normativ în discuție,

este îndeplinit și în ipoteza în care Primăria sesizează, ea însăși, unitatea

deținătoare pentru rezolvarea notificării.

În situația în care identificarea

unității deținătoare nu este realizată, Primăria trebuie să comunice acest

aspect către persoană îndreptățită pentru ca aceasta să uzeze, dacă este cazul,

de dispozițiile art. 28 alin. (3) din Lege, în sensul de a sesiza instanța cu o

cerere de chemare în judecată a statului, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Conform textului de lege enunțat, persoana îndreptățită poate chema în judecată

statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile și în

ipoteza în care nu primește răspuns de la Primărie privind imposibilitatea identificării unității deținătoare a imobilului, cu condiția implicită de a reintra

în posesia notificării, pentru a dovedi respectarea termenului de depunere

prevăzut de art. 22 alin. (1) din Lege.

În speță, pentru terenul de 16.881 mp,

reclamanții au adresat, în termenul legal de un an de la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001 (termen care a expirat la 14 februarie 2002), notificarea

nr. 392/2001 (nr. dosar executor judecătoresc), către Primăria Baia Mare.

Conform adresei nr. 26065 din 26

iunie 2002, expediată la 1 iulie 2002 (fila 13 dosar apel), rezultă că Primăria

municipiului Baia Mare a trimis către SC A.D.P. S.A. Baia Mare notificarea

petentei F.V., în prezent decedată, împreună cu un dosar conținând 26 de file,

fără să rezulte, însă, numărul sub care a fost înregistrată respectiva cerere,

pe rolul Primăriei, și nici imobilul la care se referea.

Curtea de Apel a procedat la o

greșită confirmare a soluției primei instanțe, considerând că, în mod cert, pârâtele

nu au primit notificarea formulată de reclamanți și că Tribunalul și-a

îndeplinit toate obligațiile procesuale pentru a clarifica acest aspect și

pentru a soluționa, în mod corect, pretențiile părților respective.

În baza rolului activ, reglementat

de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prima instanță, pentru a preveni

soluționarea eronată a cauzei, trebuia să solicite lămuriri părților și

completarea probatoriului cu depunerea înscrisurilor comunicate către

societatea menționată mai sus, pentru a verifica dacă notificarea și filele

dosarului respectiv se referă la terenul de 16.881 mp, în litigiu.

De asemenea, trebuia să clarifice în

ce măsură SC A.D.P. S.A. Baia Mare este una și aceeași persoană juridică, cu

pârâta din prezenta cauză, SC P. SA Baia Mare, în cauză fiind vorba doar despre

o modificare de denumire a societății, cu atât mai mult cu cât reclamanții au

susținut această identitate prin cererea de chemare în judecată, iar pârâta nu

a contestat aspectul în discuție. De altfel, din relațiile depuse, în recurs,

prin adresa nr. 17336 din 31 martie 2009 a Oficiului Registrului Comerțului de

pe lângă Tribunalul Maramureș, privind istoricul societății P. SA, rezultă că

aceasta a purtat denumirea SC A.D.P. S.A., începând cu 17 octombrie 2001 și

până la 22 mai 2002.

Era necesar să se solicite relații

suplimentare de la Primăria Baia Mare în legătură cu dosarul trimis către SC

A.D.P. S.A. Baia Mare, în condițiile art. 175 C. proc. civ., chiar dacă aceasta

nu era parte în dosar, dispoziția legală permițând solicitarea chiar a

înscrisurilor care se află în păstrarea unei autorități sau altei persoane, cu

atât mai mult a comunicării de relații în legătură cu transmiterea actelor

către o altă instituție sau persoană juridică.

În plus, prin adresa nr. 9622/2008,

depusă în recurs, Primăria municipiului Baia Mare a comunicat recurentei C.I.

că a trimis notificarea înregistrată la executor judecătoresc S.A., sub nr. 392/2001,

către SC A.D.P. Baia Mare, la data de 1 iulie 2002, sub nr. 26065, atașând

borderoul de expediție din data respectivă.

Și din întâmpinarea formulată de

Primărie într-un alt dosar (nr. 548/100/2009 aflat pe rolul Tribunalului

Maramureș), depusă în fotocopie în dosarul de față, rezultă că notificarea nr. 392/2001

a fost înaintată, împreună cu dosarul format în urma înregistrării cererii la Primărie, către SC A.D.P. Baia Mare, la data de 1 iulie 2002. În urma demersurilor efectuate

de reclamanți în anul 2008, în legătură cu stadiul de soluționare a

notificării, și a corespondenței purtate cu actuala pârâtă, societate rezultată

în urma reorganizării SC A.D.P. Baia Mare, care a comunicat că nu se află în

posesia dosarului respectiv, Primăria a procedat la reconstituirea dosarului.

Ulterior, acesta a fost trimis, prin adresa nr. 13076 din 9 mai 2008, către

A.P.A.P.S. București (actualmente, A.V.A.S. București).

Disfuncționalitățile de transmitere

a notificării formulate de reclamanți, intervenite între Primăria Baia Mare și

societatea comercială, chiar și în ipoteza confirmării celor susținute de

aceasta din urmă, nu sunt imputabile recurenților, aceștia depunând, în termen,

notificarea la Primăria Baia Mare, care, la rândul său, nu le-a comunicat

datele de identificare ale unității deținătoare a imobilului, ci a trimis, ea

însăși, cererea formulată către această societate.

În ceea ce privește pe pârâta A.V.A.S.,

astfel cum s-a arătat deja, Primăria Baia Mare a confirmat trimiterea notificării

și a dosarului întocmit în baza Legii nr. 10/2001, la 9 mai 2008, moment de la

care termenul de răspuns la notificare, de 60 de zile de la înregistrare,

prevăzut în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a expirat de aproximativ

un an și două luni.

Pe de altă parte, prin întâmpinarea

depusă în cauza de față, la prima instanță, pârâta respectivă nu a contestat

primirea notificării, ci a arătat că, prin adresa nr. VP1/11507 din 25

septembrie 2006, a solicitat reclamanților originalul acesteia, precum și

înscrisuri în completare, dar părțile nu au dat curs solicitării A.V.A.S.

Rezultă, astfel, că, și anterior

anului 2008, pârâta a primit cererea reclamanților pentru terenul în litigiu,

neputându-li-se reproșa acestora din urmă, ca temei al refuzului de a soluționa

notificarea, că nu au depus originalul acestei cereri, care fusese înregistrat la Primărie și nu se mai afla în posesia lor.

În concluzie, pentru o corectă

soluționare a pretențiilor deduse judecății, instanța trebuia să completeze

probatoriul pentru a verifica dacă, într-adevăr, cele două pârâte au primit sau

nu notificarea nr. 392/2001, precum și ce obiect are notificarea nr. 25408 din 15

noiembrie 2005, în sensul dacă aceasta vizează un imobil pentru care

reclamanții au formulat o cerere anterioară, în termenul legal prevăzut de art.

22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109

și nr. 145/2001, sau reprezintă o cerere nouă. De asemenea, trebuia cercetat

dacă această notificare vizează vreunul dintre cele două terenuri din prezentul

litigiu.

Pe de altă parte, și în ipoteza în

care pârâtele nu au primit notificarea respectivă, în condițiile în care

aceasta a fost depusă în termen, iar Primăria Baia Mare nu și-a îndeplinit

obligația prevăzută de art. 28 alin. (2), de a comunica datele de identificare

a unității deținătoare, reclamanților, și, bineînțeles, de a le remite acestora

cererea respectivă pentru a o adresa deținătorului, ci a trimis-o ea însăși

către deținător sau/și către A.V.A.S., nu se pot imputa petenților

disfuncționalitățile de comunicare dintre aceste instituții și nici neefectuarea

unor demersuri suplimentare din partea lor pentru a primi un răspuns la cererea

formulată.

Din altă perspectivă, chemarea în

judecată a pârâtelor A.V.A.S. și SC P. SA Baia Mare printr-o acțiune

înregistrată la prima instanță asigură, pe deplin, cunoașterea, de către aceste

părți, a pretențiilor formulate de reclamanți în legătură cu terenul ce a

format obiectul notificării nr. 392/2001, precum și posibilitatea de a-și

exercita, în fața organului judiciar, toate prerogativele dreptului la apărare

în legătură cu solicitarea formulată de părțile adverse, în temeiul Legii nr. 10/2001.

De asemenea, în raport de data

înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului București, 1 martie 2007, termenul

de 60 de zile cu privire la soluționarea notificării de deținătorul imobilului

sau de instituția implicată în privatizare, după caz, expirase, față de data

judecării cererii de apel, de aproape un an, astfel încât Curtea avea obligația,

față de toate aspectele precizate mai sus, să trimită cauza Tribunalului pentru

a proceda la judecata pretențiilor reclamanților, iar nu să confirme

respingerea acțiunii motivat de neprimirea notificării de către pârâte.

În acest sens, decizia pronunțată în

interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, în vigoare la data pronunțării deciziei recurate și obligatorie

pentru instanță, în condițiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., în urma

admiterii recursului în interesul legii declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că

instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, în virtutea

plenitudinii de jurisdicție, nu numai contestația formulată împotriva deciziei

sau dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea

în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite

în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare.

Cererea reclamanților fiind respinsă

prin hotărârea primei instanțe, confirmată de Curtea de Apel, fără verificări

în legătură cu calitatea pârâtelor de a răspunde la notificare și, dacă este

cazul, cu fondul pretențiilor acestor părți, le-a creat un prejudiciu însemnat,

constând în imposibilitatea de a-și vedea rezolvate solicitările în legătură cu

recunoașterea și valorificarea dreptului de proprietate invocat pentru terenul

în litigiu și, în raport de circumstanțele concrete ale speței, cu exercițiul

atributelor specifice acestui drept sau acordarea unei alte forme de reparație

pentru bunul preluat abuziv.

În consecință, instanțele anterioare

au înlăturat obligația pârâtelor de a răspunde notificării în sensul pretins de

reclamanți, prin cererea de chemare în judecată, fără a stabili, pe deplin,

situația de fapt în legătură cu primirea cererii, de către intimate, și cu

calitatea acestora, de persoane abilitate de lege să rezolve pretențiile

reclamanților.

Această modalitate de soluționare a

procesului reprezintă și o încălcare a liberului acces la justiție, reglementat

prin art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu reprezintă o

judecată efectivă, finalizată prin respingerea cererii de chemare în judecată,

ci o rezolvare formală a demersului judiciar promovat de reclamanți.

Ca atare, pentru toate argumentele

prezentate, inclusiv cele referitoare la lipsa calității procesuale active a

apelanților I.L., F.A. și I.M.F., în baza art. 312 alin. (1)- (3) cu referire

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de

recurenții C.I., P.M., P.N.D., I.L., F.A. și I.M.F. și va casa decizia

recurată.

Admiterea căii de atac exercitată de

ultimii trei dintre recurenții menționați mai sus vizează, exclusiv,

posibilitatea modificării soluției date de Curte asupra apelului declarat de

aceste părți, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității lor procesuale

active în atacarea hotărârii primei instanțe. Prin urmare, Înalta Curte nu a

avut în vedere, la casarea deciziei recurate, motivele de recurs formulate de I.L.,

F.A. și I.M.F.

Pe de altă parte, deși soluția ce se

va da asupra excepției lipsei calității procesuale active a celor trei apelanți

ar determina modificarea deciziei deoarece neîndeplinirea acestei condiții de

exercițiu, în declararea apelului, vizează nelegalitatea hotărârii pronunțate

cu neobservarea acestui aspect, în raport de argumentele pentru care se va

admite recursul declarat de ceilalți recurenți și care atrag casarea deciziei,

în baza art. 312 alin. (3) teza finală, Înalta Curte va dispune casarea hotărârii

Curții de Apel. Conform textului de lege menționat, dacă sunt întemeiate mai

multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța

de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a asigura o judecată

unitară.

Ca urmare a admiterii excepției

lipsei calității procesuale active a apelanților I.L., F.A. și I.M.F., în

declararea apelului, în baza art. 296 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

apelul declarat de aceste părți, ca fiind formulat de persoane fără calitate

procesuală.

Potrivit art. 297 din același cod,

în ceea ce privește apelul declarat de reclamanții C.I., P.M. și P.N.D., instanța

urmează să-l admită pentru considerentele deja prezentate și, întrucât

neefectuarea tuturor verificărilor impuse de lege, de către prima instanță,

echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, va desființa sentința atacată

și va trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Cu ocazia rejudecării, prima

instanță va analiza în ce măsură pârâta SC P. SA este deținător al imobilului

în litigiu, pentru a putea fi antrenată în rezolvarea notificării formulate de

reclamanți.

De asemenea, în raport de circumstanțele

speței, de dovedirea calității de persoane îndreptățite a reclamanților la

măsuri reparatorii pentru terenul/terenurile în litigiu și de modalitatea de

reparație cuvenită acestora (în natură sau în echivalent) se va verifica în ce

măsură pârâta A.V.A.S. este competentă să facă propunere de măsuri reparatorii

prin echivalent. Astfel, dacă este cazul unei forme de reparație în echivalent,

se va avea în vedere, de Tribunal, că, prin decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 60 din

Titlul I al Legii nr. 247/2005 și s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei

„imobilele preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1)

din Constituție.

Ca atare, se revine la dispozițiile

art. 27 în forma de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, sens în

care se va verifica, dacă această ipoteză este incidentă în litigiul de față,

natura preluării, de către stat, a bunurilor pretinse de reclamanți, doar în

cazul unui titlu valabil fiind abilitată pârâta A.V.A.S să propună măsuri

reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 27 din Lege.

În situația unui titlu nevalabil,

măsurile reparatorii, indiferent de forma de reparație, în natură sau prin echivalent,

se vor stabili de către deținătorul imobilului.

De asemenea, se va solicita

depunerea notificării nr. 25408 din 15 noiembrie 2005 pentru a se verifica

imobilul la care se referă și a se considera cu privire la formularea cererii

respective în termenul legal prevăzut de art. 22 alin. (1) din Lege.

În ceea ce privește terenul de 146 mp,

înscris în C.F. nr. 3210 Baia Mare, top.3385/2/3, se va verifica în ce măsură

acesta formează obiectul vreuneia dintre notificările invocate în cererea de

chemare în judecată și, în caz contrar, prima instanță nu va avea în vedere

pretențiile reclamanților în legătură cu acest imobil.

Se va dispune și cu privire la cadrul

procesual al judecății în primă instanță, în ceea ce o privește pe reclamanta F.V.R.,

decedată pe parcursul desfășurării procesului, și cu privire la introducerea în

litigiu a moștenitorilor acesteia, în calitate de continuatori ai părții

decedate, în raport de poziția lor în privința acțiunii promovate de autoare.

Admite excepția lipsei calității procesuale active a

apelanților I.L., F.A. și I.M.F.

Admite recursul declarat de C.I., P.M., P.N.D., I.L.,

F.A. și I.M.F. împotriva deciziei nr. 4 A din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Casează decizia recurată, în sensul că:

Respinge apelul declarat de apelanții I.L., F.A. și I.M.F.

împotriva sentinței civile nr. 595 din 24 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, ca fiind formulat de persoane fără calitate

procesuală.

Admite apelul declarat de reclamanții C.I., P.M., și P.N.D.

împotriva aceleiași sentințe civile.

Desființează sentința apelată și trimite cauza, spre

rejudecare, la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

18 decembrie 2009.

Sursă