ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2135/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4339 din 15 august 2002, reclamantul A.J. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata contravalorii activelor și acțiunilor deținute de autorul reclamantului C.T. (cu nume schimbat în A.T.) la emigrarea în Israel) la fosta SC S.P. SA, cu sediul în București. Reclamantul a arătat că tatăl său a fost administratorul societății sus­menționate, care în anul 1945 s-a contopit cu depozitul C., devenit S.P.C. și care a fost naționalizată în temeiul Legii nr. 119/1948 și apoi radiată din evidențele Camerei de Comerț și Industrie București în anul 1945, anterior naționalizării, autorul deținând la nivelul anului 1947, un număr de 14139 acțiuni, cu o valoare nominală de 70695000 lei.

În drept, s-au invocat prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 605 din 23 iunie 2004, Tribunalul București, secția V- a civilă, a respins acțiunea ca inadmisibilă, întrucât nu s-a respectat procedura prealabilă administrativă, prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar prin decizia civilă nr. 86/A din 31 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă a respins apelul reclamantului. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 906 din 27 ianuarie 2006 a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia din apel, cât și sentința instanței de fond și cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe.

În decizia de casare s-a reținut că reclamantul a adresat notificările nr. 702 și nr. 703 din 14 iunie 2001 Primăriei Municipiului București pentru măsuri reparatorii privind activele și acțiunile societății P.S.C., dar Primăria Municipiului București nu i-a răspuns în raport cu prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001. Or, în termen de 30 de zile, potrivit art. 2 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, Primăria Municipiului București era obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice reclamantului elementele de identificare a bunului. În rejudecare, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 370 din 7 martie 2007 a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să emită decizie de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent acestuia, corespunzător numărului de acțiuni la fosta societate Steaua Petroliferă, calculate conform Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că, reclamantul are legitimare procesuală activă, fiind moștenitorul autorului C.T. , potrivit înscrisurilor anexate la dosar și prin urmare de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru 14139 acțiuni deținute la data naționalizării și calculate conform Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Potrivit actelor de la dosar, s-a avut în vedere că autorul reclamantului a fost acționar la SC P. SA și administrator unic al acestei societăți, care a făcut obiectul naționalizării conform Legii nr. 119/1948. Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamantul A.J. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 519/A din 10 septembrie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 370 din 7 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o în parte. A fost obligat pârâtul să emită decizie care să cuprindă propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent reclamantului, corespunzător numărului de 14139 acțiuni la fosta societate S.P., calculate conform Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

S-a reținut că apelul reclamantului a fost nefondat, iar al pârâtului ca fiind fondat pentru următoarele considerente: În ceea ce privește critica reclamantului, s-a apreciat că nu poate fi primită, întrucât în rejudecarea fondului era intrată în vigoare Legea nr. 247/2005, care prevede o procedură specială privind stabilirea despăgubirilor, inclusiv competența în sarcina Comisiei Centrale privind cuantumul despăgubirilor, prin Titlul VII și care este de imediată aplicare. În aceste condiții, s-a constat că Ministerul Economiei și Finanțelor are legitimare numai pentru a emite decizie cu propunere privind măsurile reparatorii în echivalent, corespunzător celor 14139 acțiuni, pe care autorul reclamantului le-a deținut la fosta societate și care să fie înaintată la Comisia Centrală, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care să dea o decizie definitivă în acest sens.

Față de noua reglementare, s-a reținut că instanța nu poate obliga la emiterea unei decizii finale, dar nu poate obliga nici Comisia Centrală la emiterea unei astfel de decizii, deoarece respectiva decizie finală este supusă căilor de atac distincte și are o competență anume prevăzută de lege. În urma analizei criticilor evidențiate în apelul reclamantului, s-au reținut netemeinice cele formulate de pârât sub aspectul lipsei calității procesuale pasive. Calitatea procesuală pasivă a pârâtului a fost pe larg analizată și s-a reținut că reclamantul a respectat prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pe care le-a urmat întocmai. În acest sens, s-a arătat că nu recurentul pârât era obligat să identifice unitatea deținătoare, ci Primăria Municipiului București, care nu a dat un răspuns în termen de 30 de zile, astfel că reclamantul corect s-a adresat Ministerului Economiei și Finanțelor pentru soluționare.

Potrivit noilor reglementări, pârâtul are obligația să facă propuneri de măsuri reparatorii în echivalent și nu să emită o decizie finală. Împotriva ultimei hotărâri au declarat recurs în termen legal reclamantul A.J. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Reclamantul, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține că, în mod greșit a fost obligat Statul Român să emită dispoziție, deoarece prin art. 26 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 în numerotarea inițială nu se prevedea o astfel de dispoziție, adăugându-se astfel la lege și că persoana îndreptățită care nu a primit răspuns de la primărie privind persoana îndreptățită putea chema în judecată Statul Român.

O a doua critică se referă la faptul că instanța de apel trebuia să stabilească întinderea despăgubirilor ce i s-ar fi cuvenit pentru acțiunile deținute de tatăl său, despăgubiri estimate conform expertizei administrate în fața primei instanțe. În ceea ce privește critica formulată de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a reținut că acesta a susținut netemeinicia și nelegalitatea hotărârii pentru faptul că greșit s-a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a sa.

În acest sens menționează că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, actualmente art. 28 alin. (3), doar „în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată Statul prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin.(l), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei sau de la data comunicării, solicitând restituirea". Or, se susține că în speță, prin notificările formulate și adresate Primăriei municipiului București, reclamantul a solicitat numai restituirea în natură (nu măsuri reparatorii în echivalent) a imobilelor ce au constituit proprietatea fabricii de produse chimice C. și a imobilelor ce au constituit proprietatea firmei S.P., în cuprinsul niciuneia dintre aceste notificări, reclamantul nu a făcut mențiunea că nu ar cunoaște unitatea deținătoare și nu a solicitat identificarea acesteia.

Mai mult decât atât, potrivit aceluiași text, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice poate fi chemat în judecată numai pentru restituirea în natură, dar nu și pentru plata „valorii activelor și acțiunilor deținute de autorul reclamantului". De asemenea, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, „măsurile reparatorii prin echivalent, prevăzute la alin. (1) se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a instituției publice implicate în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice, sau, după caz, prin Ordin al Ministrului Finanțelor Publice, în cazul în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate nu mai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o asemenea continuitate". Or, în speță se susține, că nu se știe dacă a existat o societate comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate, iar dacă a existat, aceasta nu a fost identificată, tocmai pentru că reclamantul nu a solicitat acest lucru.

Într-o altă critică, se învederează că regimul plăților despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este reglementat de dispozițiile legale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005. În raport de aceste dispoziții, se învederează că instanța de apel, deși a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are competența și nu poate fi obligat la emiterea unei decizii de acordare de măsuri reparatorii, totuși, apreciază că acesta este cel care poate propune respectivele măsuri. Se susține că, prin obligarea pârâtului să emită o decizie care să cuprindă propuneri de acordare a despăgubirilor instanța de apel ar adăuga la lege. O ultimă critică se referă la neconcordanța dintre considerente și dispozitiv, în sensul că, din considerente rezultă că au fost respinse capetele de cerere ale apelului, totuși în dispozitiv se face mențiunea admiterii acestuia.

Ambele recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerente: De fapt, criticile din recurs sunt o reluare a celor formulate în fața instanței de apel. Așa cum corect a reținut instanța de apel, la data când s-a soluționat în fond litigiul după rejudecare, era intrată în vigoare Legea nr. 247/2005, potrivit căreia se prevede o procedură specială referitoare la stabilirea despăgubirilor, cât și competența, acestea căzând în sarcina Comisiei Centrale privind cuantumul despăgubirilor, evidențiate în Titlul VII al legii. Reclamantul a uzat de procedura pusă la dispoziție de lege și conform art. 26 alin. (2) și (3) a înțeles să solicite în contradictoriu cu pârâtul măsuri reparatorii pentru un număr de 14139 acțiuni deținute de autorul său C.T.

la SC S.P. SA. Ca urmare a faptului că, în urma notificării formulate de reclamant conform Legii nr. 10/2001 nu a fost identificat deținătorul bunurilor societății menționate și nu i s-a comunicat unitatea deținătoare de către Primăria Municipiului București, conform art.26 din lege. În aceste condiții, corect s-a reținut că pârâtul este în măsură să emită decizie cu propunere privind măsurile reparatorii în echivalent corespunzător celor 14139 acțiuni, pe care autorul reclamantului le-a deținut la fosta societate, fără să poată stabili întinderea despăgubirilor, procedură ce cade în sarcina Comisiei Centrale conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, abilitată să pronunțe o decizie definitivă în acest sens.

Nefondate sunt și criticile formulate de către pârât. Reclamantul a respectat dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 28 alin. (3), deoarece necunoscând deținătorul bunului, s-a adresat primăriei și pentru că aceasta nu a putut identifica unitatea deținătoare, s-a adresat pârâtului.

Conform art. 28 alin. (3) din lege, ,,În cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea Primăriei sau de la data comunicării, solicitând restituirea în natură, sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de lege". Este adevărat, că potrivit noilor reglementări, așa cum s-a reținut și în apel, Ministerul Economiei și Finanțelor va avea competența de a propune măsuri reparatorii în echivalent corespunzător numărului de acțiuni de 14139 la fosta societate S.P.

Se constată că nu există nicio neconcordanță între considerentele și dispozitivul hotărârii recurate, o astfel de critică fiind neîntemeiată. În consecință, pentru considerentele expuse, recursurile părților vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de reclamantul A.J. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr. 519/A din 10 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2008.