ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4857/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2637 din 3 aprilie 2001

a Tribunalului Apel București, secția comercială, a fost admisă acțiunea

R.A.D.E.T. București iar pârâtul SPITALUL CLINIC de URGENTĂ „SF.PANTELIMON”

București a fost obligat la plata sumei de 8.308.876 lei contravaloare energie

termică plus 21.895.345 lei majorări de întârziere pe perioada decembrie 1997 -

decembrie 1999, cu cheltuieli de judecată aferente.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei

sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 1426 din 30 octombrie 2001 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, sentința fiind schimbată în

sensul înlăturării obligației pârâtei de plată a majorărilor de întârziere,

restul dispozițiilor fiind menținute.

Instanța de apel a reținut că majorările

pretinse de reclamantă nu sunt datorate întrucât facturile au fost achitate în

termenul legal, iar reclamanta nici nu a dovedit modul de calcul al majorărilor

pretinse, nefiind indicate facturile neachitate sau achitate cu întârziere,

data plății sau că ar fi aplicat cele convenite în art. 20 din contractul

încheiat între părți.

Nemulțumită de această decizie reclamanta a

declarat recurs solicitând modificarea ei și menținerea obligării pârâtei la

plata majorărilor de întârziere, majorări calculate de ea în raport de data la care

a înmânat actul de plată pârâtei și data la care banii achitați de pârâtă au

intrat efectiv în contul ei și nu data la care pârâta a ordonat plata.

Întrucât pârâta este un spital de urgență ce

avea nevoie de energie termică, iar cele stipulate în art. 20 din contract –

întreruperea energiei termice – era o facultate și nu o obligație pentru ea,

recurenta apreciază că instanța în mod greșit i-a imputat acest fapt.

Alăturat recursului recurenta a depus facturile

în litigiu și modul de calcul al penalităților.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta:

Din acțiunea reclamantei rezultă că aceasta a

pretins contravaloarea facturii 4184 din 28 februarie 1999 în valoare de

8.308.876 lei plus majorări de întârziere fără însă a menționa în acțiune

pentru care facturi sunt pretinse majorările respective, menționându-se numai

perioada pentru care ele sunt pretinse, respectiv decembrie 1997 – decembrie

1998.

Chiar dacă la dosar fond și apoi în recurs

recurenta a atașat o anexă privitoare la un calcul al „penalităților aferente

facturilor achitate cu întârziere” curtea apreciază că în mod corect instanța

de apel a reținut că reclamanta nu și-a dovedit majorările pretinse prin

acțiune, deoarece aceasta nu a indicat în acțiune facturile pentru care ele

sunt pretinse și nici calculul prejudiciului pretins, situație în care nici

facturile atașate recursului, ca probă, nu se pot aprecia dacă au format sau nu

obiectul litigiului.

Mai mult, tabelul conține facturi cu același

număr și dată, dar emise pentru sume diferite, sume care nu se regăsesc în

copiile respectivelor facturi atașate recursului.

În consecință, Curtea apreciază că în mod corect

instanța de apel a apreciat că reclamanta nu și-a dovedit cererea pe acest

aspect și a înlăturat obligarea pârâtei la plata pretinselor majorări, motiv

pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanta

R.A.D.E.T. București împotriva deciziei nr. 1426 din 30 octombrie 2001 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4

decembrie 2003.