ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4621/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bistrița, reclamanta S.C. S.E. S.A. Fieni a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. R. S.A. Târgoviște pentru ca prin sentința care se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 417.788.332 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la termen a prețului produselor livrate și la 22.478.951 lei dobânzi. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că i-a livrat pârâtei, diferite cantități de lămpi electrice și că prețul cuprins în facturile emise pentru decontare a fost achitat cu întârziere. La rândul său pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat compensarea debitelor reciproce la nivelul sumelor devenite certe, lichide și exigibile și urmare acestor compensări să fie obligată reclamanta să-i plătească 69.429.672 lei contravaloare facturi și 592.789.583 lei penalități de întârziere.

Urmare probelor administrate în cauză, instanța de fond prin sentința nr. 662 din 29 august 2000 a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 595.506 lei dobânzi, sumă ce a fost stabilită de expertiza dispusă în cauză. Prin aceeași sentință a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtă iar reclamanta a fost obligată să-i plătească 87.318.346 lei contravaloare produse conform aceluiași raport de expertiză. Cheltuielile de judecată au fost compensate în parte iar reclamanta – pârâtă a fost obligată să-i plătească pârâtei – reclamante suma de 5.824.550 lei cu același titlu. Instanța de fond, în considerentele sentinței a reținut în esență că penalitățile de întârziere nu pot fi acordate întrucât raporturile juridice dintre părțile în proces nu au fost stabilite pe baza unui contract în care să fie inserată o clauză penală.

Pentru sumele plătite cu întârziere s-au acordat dobânzi în cuantum de 595.506 lei. Cererea reconvențională a fost admisă cu motivarea că pârâta la rândul său i-a livrat reclamantei produse pe care aceasta din urmă le-a achitat numai în parte, restanța fiind în sumă de 87.318.347 lei. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Ploiești care prin decizia nr. 1103 din 12 decembrie 2000 a respins ca nefondat apelul reclamantei S.C. S.E. S.A. Fieni. Instanța de apel a înlăturat ca nefondate criticile privind neconvocarea apelantei la efectuarea expertizei, față de dovezile aflate în dosarul de fond. De asemenea a fost înlăturată și critica privind existența clauzei penale înscrisă pe facturile emise pentru decontarea prețului cu motivarea că aceasta nu îndeplinește condițiile unei convenții accesorii.

Cât privește dobânzile instanța de apel a stabilit că au fost corect acordate pentru debitul care a rămas în urma compensării. A fost înlăturată și critica prin care s-a susținut că în cererea reconvențională s-a acordat mai mult decât s-a cerut motivat de faptul că în conformitate cu art. 132 alin. (2) C. proc. civ., pârâta și-a precizat câtimea obiectului cererii de la 69.429.672 lei la 87.318.347 lei. Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs, reclamanta S.C. S.E. S.A. Fieni care a invocat motive de netemeinicie și nelegalitate atât a soluției pronunțată de instanța de apel cât și a sentinței fondului. 1. Instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, bazată aproape în întregime pe un act procedural îndeplinit cu nerespectarea formelor legale prevăzute de art. 304 alin. (5) C. proc.

civ. În concret recurenta a susținut că raportul de expertiză a fost întocmit cu nerespectarea condițiilor impuse de codul de procedură civilă referitoare la convocarea părților. Recurenta și-a exprimat și dezacordul în legătură cu considerentul reținut de instanța de apel referitor la interpretarea dispozițiilor art. 208 C. proc. civ. potrivit căruia expertul este cel care apreciază dacă este necesar ca la efectuarea lucrării să fie convocate părțile. Mai susține recurenta că de vreme ce a fost convocată la efectuarea expertizei înseamnă că s-a considerat necesară prezența la efectuarea lucrărilor expertizei. - Critica este nefondată întrucât așa cum corect a reținut instanța de apel la filele din dosarul de fond sunt dovezile de convocare.

Din verificarea încheierilor de ședință se poate observa că recurenta prin apărător nu a invocat nerespectarea de către expert a dispozițiilor procedurale referitoare la convocarea părților în vederea efectuării lucrării. De altfel, susținerile recurentei sunt contradictorii întrucât pe de o parte contestă faptul înștiințării de către expert iar, pe de altă parte, confirmă că această înștiințare a fost făcută, expertul însuși apreciind că este necesară prezența părților. În fine, neregularitatea criticată de recurentă trebuia invocată până la prima zi de înfățișare înainte de a fi puse concluzii în fond, ori așa cum s-a mai arătat, aceasta nu a fost invocată în condițiile art. 108 alin. (3) C. proc.

civ. ci, dimpotrivă, la ultimele termene, reprezentantul recurentei a stăruit pentru soluționarea cauzei opunându-se la cererile de amânare formulate de intimata pârâtă. În consecință, motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc. civ. este nefondat. 2. Instanțele au acordat pârâtei în cererea reconvențională, mai mult decât s-a cerut, motiv prevăzut de art. 304 alin. (6) C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv recurenta a susținut că pârâta, în cererea reconvențională a solicitat 69.429.672 lei contravaloare marfă și 529.789.583 lei penalități iar instanțele au admis cererea pentru o sumă mai mare deși cererea reconvențională nu a fost precizată, conform sumei majorate ce s-a acordat, cu respectarea art. 132 C. proc.

civ. - Critica este nefondată întrucât, așa cum rezultă din lucrările dosarului, pârâta intimată și-a majorat câtimea obiectului cererii de la 69.429.672 lei la 87.318.347 lei așa cum corect a reținut și instanța de apel în considerentele deciziei. Potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cererea nu se socotește modificată când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii, așa încât nefiind în discuție întregirea sau modificarea cererii în sensul (pct. 1) al aceluiași articol nu poate fi primită susținerea potrivit căreia solicitarea sumei de 87.318.347 lei cu titlu de preț nu putea fi făcută decât până la prima zi de înfățișare . 3. Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor referitoare la compensare (art. 1143 C. civ.) cât și a prevederilor referitoare la clauza penală (art. 1066 C. civ.) motiv prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ. În concret, recurenta a susținut că era în drept să solicite penalități de întârziere câtă vreme dovada contractului de vânzare – cumpărare în sens de negotium iuris se poate proba și cu facturile emise pentru livrarea mărfii pe care a fost inserată clauza penală. - Și această critică este nefondată întrucât clauza penală este o convenție accesorie cu caracter sancționator care trebuia să exprime neîndoielnic voința ambelor părți. În speță, prin mențiunea pe factură a clauzei penalizatoare, reclamanta și-a exprimat propria sa voință de a sancționa întârzierea în livrare. Așa cum ea însăși a susținut, factura ca document de decontare constituie probă în sens de negotium iuris în măsura în care a fost acceptată.

Ca orice înscris sub semnătură privată factura face dovadă în legătură cu existența raportului juridic și cu executarea operațiunii care constituie obiectul ei. Cu alte cuvinte mențiunile din factură se limitează la felul mărfii cantitate, calitate, preț etc., fără să înlocuiască prin conținutul său convenția pe care se bazează, în speță, fără să înlocuiască acordul de voință necesar într-o convenție accesorie. Problema dobânzilor pe care recurenta a inserat-o în aceeași critică a fost corect soluționată de instanța de apel care a avut în vedere că obligațiile din cererea principală s-au stins prin compensare conform constatărilor și calculelor din raportul de expertiză, necontestate.

Întrucât între părțile în proces au avut loc livrări reciproce, fie și în contrapartidă, acceptate cantitativ și calitativ, expertiza a stabilit soldul acestor obligații corelative sub aspect valoric așa încât susținerile recurentei referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 1143 C. civ. sunt lipsite de conținut și neargumentate în concret. În considerentele deciziei, cu privire la compensare, nu există nici o confuzie referitoare la termenul și modalitatea de stingere a obligațiilor reciproce prin compensare care, așa cum s-a mai arătat, a avut ca fundament expertiza efectuată în cauză. De altfel, aceste probleme nu au fost puse în fața celor două instanțe și întrucât recursul nu are caracter devolutiv nu pot fi supuse spre analiză, pentru prima dată în fața instanței de recurs.

Întrucât criticile s-au dovedit a fi neîntemeiate potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. S.E. S.A. Fieni împotriva deciziei nr. 1103 din 12 decembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și comercial. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 26 noiembrie 2003.