ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4621/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4621/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra  recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Bistrița, reclamanta S.C. S.E. S.A. Fieni a chemat-o în judecată pe pârâta S.C.

R. S.A. Târgoviște pentru ca prin sentința care se va pronunța să se dispună

obligarea acesteia la plata sumei de 417.788.332 lei reprezentând penalități de

întârziere pentru neplata la termen a prețului produselor livrate și la

22.478.951 lei dobânzi.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că

i-a livrat pârâtei, diferite cantități de lămpi electrice și că prețul cuprins

în facturile emise pentru decontare a fost achitat cu întârziere.

La rândul său pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat compensarea debitelor reciproce la

nivelul sumelor devenite certe, lichide și exigibile și urmare acestor

compensări să fie obligată reclamanta să-i plătească 69.429.672 lei

contravaloare facturi și 592.789.583 lei penalități de întârziere.

Urmare probelor administrate în cauză, instanța

de fond prin sentința nr. 662 din 29 august 2000 a admis în parte acțiunea

reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 595.506 lei  dobânzi,

sumă ce a fost stabilită de expertiza  dispusă în cauză.

Prin aceeași sentință a fost admisă cererea

reconvențională formulată de pârâtă iar reclamanta a fost obligată să-i

plătească 87.318.346 lei contravaloare produse conform aceluiași raport de

expertiză.

Cheltuielile de judecată au fost compensate în

parte iar reclamanta – pârâtă a fost obligată să-i plătească pârâtei –

reclamante suma de 5.824.550 lei cu același titlu.

Instanța de fond, în considerentele sentinței a

reținut în esență că penalitățile de întârziere nu pot fi acordate întrucât

raporturile juridice dintre părțile în proces nu au fost stabilite pe baza unui

contract în care să fie inserată o clauză penală. Pentru sumele plătite cu întârziere

s-au acordat dobânzi în cuantum de 595.506 lei.

Cererea reconvențională a fost admisă cu

motivarea că pârâta la rândul său i-a livrat reclamantei produse pe care

aceasta din urmă le-a achitat numai în parte, restanța fiind în sumă de

87.318.347 lei.

Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel

Ploiești care prin decizia nr. 1103 din 12 decembrie 2000 a respins ca nefondat

apelul reclamantei S.C. S.E. S.A. Fieni.

Instanța de apel a înlăturat ca nefondate

criticile privind neconvocarea apelantei la efectuarea expertizei, față de

dovezile  aflate în dosarul de fond.

De asemenea a fost înlăturată și critica privind

existența clauzei penale înscrisă pe facturile emise pentru decontarea prețului

cu motivarea că aceasta nu îndeplinește condițiile unei convenții accesorii.

Cât privește dobânzile instanța de apel a

stabilit că au fost corect acordate pentru debitul care a rămas în urma

compensării.

A fost înlăturată și critica prin care s-a

susținut că în cererea reconvențională s-a acordat mai mult decât s-a cerut

motivat de faptul că în conformitate cu art. 132 alin. (2) C. proc. civ.,

pârâta și-a precizat câtimea obiectului cererii de la 69.429.672 lei la

87.318.347 lei.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat

recurs, reclamanta S.C. S.E. S.A. Fieni care a invocat motive de netemeinicie

și nelegalitate atât a soluției pronunțată de instanța de apel cât și a

sentinței fondului.

hotărârea primei instanțe, bazată aproape  în întregime pe un act procedural

îndeplinit cu nerespectarea formelor legale prevăzute de art. 304 alin. (5) C.

proc. civ. În concret recurenta a susținut că raportul de expertiză a fost

întocmit cu nerespectarea condițiilor impuse de codul de procedură civilă

referitoare la convocarea părților.

Recurenta și-a exprimat și

dezacordul în legătură cu considerentul

reținut de instanța de apel referitor la interpretarea

dispozițiilor art. 208 C. proc. civ. potrivit căruia expertul este cel care

apreciază dacă este necesar ca la efectuarea  lucrării să fie convocate

părțile.

Mai susține recurenta că de vreme ce a fost

convocată la efectuarea expertizei înseamnă că s-a considerat necesară

prezența la efectuarea lucrărilor expertizei.

- Critica este nefondată întrucât așa cum corect

a reținut instanța de apel la filele  din dosarul de fond sunt dovezile de

convocare.

Din verificarea încheierilor de ședință se poate

observa că recurenta prin apărător nu a invocat nerespectarea de către expert a

dispozițiilor procedurale referitoare la convocarea părților în vederea

efectuării lucrării.

De altfel, susținerile recurentei sunt

contradictorii întrucât pe de o parte contestă faptul înștiințării de către

expert iar, pe de altă parte, confirmă că această înștiințare a fost făcută,

expertul însuși apreciind că este necesară  prezența părților.

În fine, neregularitatea criticată  de recurentă

trebuia invocată până la prima zi de înfățișare înainte de a fi puse concluzii

în fond, ori așa cum s-a mai arătat, aceasta nu a fost invocată în condițiile

art. 108 alin. (3) C. proc. civ. ci, dimpotrivă, la ultimele termene,

reprezentantul recurentei a stăruit pentru soluționarea cauzei opunându-se la

cererile de amânare formulate  de intimata pârâtă.

În consecință, motivul de casare prevăzut de

art. 304 alin. (5) C. proc. civ. este nefondat.

reconvențională, mai mult decât s-a cerut, motiv prevăzut de art. 304 alin. (6)

C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv recurenta a

susținut că pârâta, în cererea reconvențională a solicitat 69.429.672 lei

contravaloare marfă și 529.789.583 lei penalități iar instanțele au admis

cererea pentru o sumă mai mare deși cererea reconvențională nu a fost

precizată, conform sumei majorate ce s-a acordat, cu respectarea art. 132 C.

proc. civ.

- Critica este nefondată întrucât, așa cum

rezultă din lucrările dosarului, pârâta intimată și-a majorat câtimea

obiectului cererii de la 69.429.672 lei la 87.318.347 lei așa cum corect a

reținut și instanța de apel în considerentele deciziei.

Potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.,

cererea nu se socotește modificată când reclamantul mărește sau micșorează

câtimea obiectului cererii, așa încât  nefiind în discuție întregirea sau

modificarea cererii în sensul (pct. 1) al aceluiași articol nu poate fi primită

susținerea potrivit căreia solicitarea sumei de 87.318.347 lei cu titlu de preț

nu putea fi făcută decât până la  prima zi de înfățișare .

cu aplicarea  greșită a prevederilor referitoare la compensare  (art. 1143 C.

civ.) cât și a prevederilor referitoare la clauza penală (art. 1066 C. civ.)

motiv prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.

În concret, recurenta a susținut că era în drept

să solicite penalități de  întârziere câtă vreme dovada contractului de vânzare

– cumpărare în sens de negotium iuris se poate proba și cu facturile emise

pentru livrarea mărfii pe care a fost inserată clauza penală.

- Și această critică este nefondată întrucât

clauza penală este o  convenție accesorie cu caracter sancționator care trebuia

să exprime neîndoielnic voința ambelor părți.

În speță, prin mențiunea pe factură a clauzei

penalizatoare, reclamanta și-a exprimat propria sa voință de a sancționa

întârzierea în livrare. Așa cum ea însăși a susținut, factura ca document de

decontare constituie probă în sens de negotium iuris în măsura în care  a fost

acceptată.

Ca orice înscris sub semnătură  privată factura

face dovadă în legătură cu existența  raportului juridic și cu  executarea

operațiunii care constituie obiectul ei.

Cu alte cuvinte mențiunile din factură se

limitează la felul mărfii cantitate, calitate, preț etc., fără să înlocuiască

prin conținutul său convenția pe care se bazează, în speță, fără să înlocuiască

acordul de voință necesar într-o convenție accesorie.

Problema dobânzilor pe care recurenta a

inserat-o în aceeași critică a fost corect soluționată de instanța de apel care

a avut în vedere că obligațiile din cererea principală s-au stins prin

compensare conform constatărilor și calculelor din raportul de expertiză,

necontestate.

Întrucât între părțile în proces au avut loc

livrări reciproce, fie și în contrapartidă, acceptate cantitativ și calitativ,

expertiza a stabilit soldul acestor obligații corelative sub aspect valoric așa

încât susținerile recurentei referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 1143

C. civ. sunt lipsite de conținut și neargumentate  în concret.

În considerentele  deciziei, cu privire la

compensare, nu există nici o confuzie referitoare la termenul și modalitatea de

stingere a obligațiilor reciproce prin compensare care, așa cum s-a mai arătat,

a avut ca fundament expertiza efectuată în cauză.

De altfel, aceste probleme nu au

fost puse în fața celor două instanțe și întrucât recursul nu are caracter

devolutiv nu pot fi supuse spre analiză, pentru prima dată în fața instanței de

recurs.

Întrucât criticile s-au dovedit a fi

neîntemeiate potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta S.C. S.E. S.A. Fieni împotriva deciziei nr. 1103 din 12

decembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și comercial.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi  26

noiembrie 2003.