ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 452/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC E.C.S. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC O.M. SRL și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 213.111,31 RON și TVA reprezentând contravaloarea facturilor din 11 septembrie 2007 și 1 noiembrie 2007 pentru diferența de preț între valoarea stabilită în contract și devizul final de lucrări. Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 11508 din 20 octombrie 2009, a respins acțiunea ce neîntemeiată. Instanța de fond a reținut în esență că între părțile contractante s-a convenit executarea unor lucrări în valoare de 29.500 RON pe care pârâta le-a plătit, însă lucrările suplimentare și actul adițional la contract prin care se majora valoarea contractului la 282.611,31 RON nu au fost acceptate de pârâtă, acordul de voință privind executarea unor lucrări în afara contractului, neexistând.

Tribunalul a considerat neîntemeiată și acțiunea fundamentată pe îmbogățirea fără justă cauză, întrucât lucrările suplimentare au mărit patrimoniul proprietarului imobilului de la care pârâta a închiriat spațiile comerciale. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 342 din 14 septembrie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând că lucrările suplimentare executate de aceasta nu au fost acceptate de pârâtă, care nefiind proprietara imobilului, nu poate fi obligată la despăgubiri, nici în temeiul îmbogățirii fără justă cauză. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că există neconcordanțe în hotărârea atacată în sensul că pronunțarea a fost dată la data de 14 septembrie 2010, iar în dispozitiv este trecută data de 15 iunie 2010. În privința interpretării voinței părților de a încheia actul adițional, recurenta consideră greșită interpretarea dată de instanțele de fond, potrivit căreia lipsa semnăturii reprezintă și lipsa acordului de voință, în condițiile în care principiul consensualismului reglementează forma actelor comerciale iar faptul că pârâta a beneficiat de lucrările suplimentare lipsește de relevanță nesemnarea actului. Aceasta cu atât mai mult cu cât dovezile administrate sunt de netăgăduit. Astfel beneficiarul care nu a semnat actul adițional la contract, atât timp cât recunoaște lucrările prin plata parțială, răspunde contractual pentru acestea.

Mai susține recurenta probele (corespondența părților și interogatoriul) au fost greșit interpretate, iar instanțele au ignorat nerespectarea obligației de recepție finală a lucrărilor prevăzută de art. 7 din H.G. nr. 273/1994. Din această perspectivă, în accepțiunea recurentei, instanțele nu au soluționat fondul, așa încât solicită casarea hotărârii atacate. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Prevederile art. 281 C. proc. civ. stabilesc îndreptarea din oficiu sau la cerere a erorilor materiale din hotărâri sau încheieri, astfel încât greșita dactilografiere a datei la care a fost pronunțată hotărârea atacată, ce apare cu evidență în dispozitivul deciziei nr. 342 din 14 septembrie 2010 poate fi îndreptată pe această cale deschisă de lege.

Aprecierea acestei situații ca determinând nulitatea hotărârii atacate nu își găsește fundamentul în prescripțiile legale, câtă vreme atât minuta cât și dispozitivul deciziei au același conținut: „Respinge apelul ca nefondat”. Evocarea principiului consensualismului care guvernează forma actelor juridice, are în vedere acordul neechivoc de voință în vederea producerii unor efecte juridice; iar faptul că actul adițional nu a fost semnat de pârâtă, care prin adresa din 6 decembrie 2007 încunoștiințează pe reclamantă asupra unei decizii viitoare cu privire la lucrările suplimentare, conduce la concluzia, judicios caracterizată de instanțele de fond, a lipsei acordului de voință. Voința neechivocă nu rezultă nici din plata unei sume ce depășea valoarea contractului, sumă considerată de pârâtă plătită nedatorat.

Este adevărat că după modul de formare, contractele care nu sunt supuse niciunei formalități, numite contracte consensuale, se încheie prin simplul acord de voință, iar în raporturile comerciale aceasta reprezintă regula. Însă părțile au încheiat un contract scris, semnat, cu clauze respectate de contractanți. Actul adițional, de care se prevalează reclamanta, prin care această parte a stabilit unilateral, fără nicio motivare, modificarea prețului nu a fost însușit de pârâtă. Pe de altă parte pârâta este locatarul spațiilor la care s-au realizat lucrările suplimentare, astfel încât ea nu beneficiază de o majorare a patrimoniului, în detrimentul reclamantei. Nerespectarea obligațiilor prevăzute de H.G.

nr. 273/1994 este nerelevantă față de obiectul cererii de chemare în judecată și nu a reprezentat motive de critică a hotărârii instanței de fond pentru a constitui un argument pertinent de reformare a deciziei atacate. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 342 din 14 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.C.S. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 342 din 14 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.