ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 158/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 158/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin decizia penală nr. 228 din 29
octombrie 2010, Curtea de Apel
București,
secția l-a penală, în temeiul disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
a respins, ca nefondat, apelul declarat de
revizuientul
U.S.
împotriva sentinței penale nr. 600 din data de 13
septembrie 2010
a Tribunalului
București, secția a
II
a penală, în dosarul nr. 32097/3/2010.
În temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat
apelantul revizuient la plata sumei de 300 lei,
cheltuieli judiciare avansate
de stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de
200 lei, urmând a fi avansat din fondul
Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de
apel a reținut următoarele:
A. Prin sentința penală nr. 600 din 13
septembrie 2010 a Tribunalului
București,
secția a II-a penală, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a
cererii de revizuire formulată de condamnatul
U.S. împotriva
sentinței penale nr.
930 din 15 octombrie 2002 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr.
708/2002, definitivă prin decizia nr. 2119 din 08 mai
2003 a Curții
Supreme de Justiție.
Pentru a hotărî astfel, instanța a
constatat următoarele:
La data de 01 iulie 2010 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului
București, secția a II-a penală, sub numărul
32097/3/2010, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat U.S. cu
privire la
sentința penală nr. 930
din 15 octombrie 2002 a Tribunalului București, pronunțată
în dosarul
nr. 708/2002, rămasă definitivă prin decizia penală
nr. 2119 din 08 mai 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la
data de
08 mai 2003.
La termenul de judecată din data de
13 septembrie 2010, instanța a pus în
discuție admisibilitatea în
principiu a cererii de revizuire formulate de petentul condamnat U.S.
Analizând actele și lucrările
dosarului prin prisma condițiilor de
admisibilitate a cererii de
revizuire, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 930 din 15 octombrie
2002 a Tribunalului București pronunțată în
dosarul
nr. 708/2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr.
2119 din 08 mai 2003, pronunțată de Curtea Supremă
de Justiție la data de
08 mai 2003 s-a dispus condamnarea petentului
U.S. la o pedeapsă de 23 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor
deosebit de grav, prev. de art. 174 raportat la
art. 176 lit. a) C. pen.
În susținerea cererii de revizuire,
petentul condamnat a arătat, în
esență,
că se face vinovat „în parte" de săvârșirea faptei pentru care a fost
condamnat și a solicitat administrarea de probe
noi în vederea reducerii
cuantumului
pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată în raport cu
fapta săvârșită, având în vedere că nu a folosit
bara de fier la săvârșirea
infracțiunii.
Instanța a motivat că din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394
C.
proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară
de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura
erorile judiciare cu privire la
faptele reținute printr-o hotărâre
judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor
împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.
Din aceleași dispoziții a rezultat, concomitent, că revizuirea are rolul de a
atrage
anularea hotărârilor în care judecata
s-a bazat pe o eroare de fapt și de a
reabilita judecătorește pe cei
condamnați pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea
poate privi exclusiv
hotărârile
determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru
cauzele prevăzute de art. 394 din același cod,
singurele apte a provoca o
reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul
extinderii acestei căi de atac, la alte
situații privitoare la pretinsa
nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau cu privire
la raționamente jurisdicționale
eronate este
exclusă, în raport cu dispozițiile procesuale menționate și cu
principiul
statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia
părțile interesate, care își legitimează
calitatea procesuală, pot exercita
căile de atac numai în condițiile
legii.
Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale a impus concluzia
condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate de exercitarea cererii
de revizuire în condițiile legii, cu referire la dispozițiile art. 393 și art.
394 C. proc. pen. și a inadmisibilității controlului
judiciar, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în
situația exprimării de către partea interesată a simplei nemulțumiri a acesteia
cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a
nelegalității și netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispozițiile legale
menționate.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a)
C. proc. pen., revizuirea poate
fi cerută atunci când s-au descoperit
fapte sau împrejurări ce nu au fost
cunoscute
de instanță la soluționarea cauzei, fiind vorba așadar despre
erori esențiale de fapt, care afectează o
hotărâre rămasă definitivă și care
nu pot fi probate decât ulterior,
prin descoperirea unor fapte sau
împrejurări
care nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei. Acest text
este completat cu dispoziția din alin. (2) al
aceluiași articol, potrivit căreia,
acest caz, constituie motiv de
revizuire dacă pe baza faptelor sau
împrejurărilor
noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de
încetare a procesului penal ori de
condamnare". Din îmbinarea celor două
dispoziții cuprinse în art. 394 C. proc. pen. referitoare la cazul de
revizuire numit - și anume dispoziția din alin.
(1) lit. a) și dispoziția din alin. (2) -
a rezultat că acesta este
subordonat unei duble condiții: descoperirea
unor
fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
faptele sau împrejurările noi să poată dovedi
netemeinicia hotărârii de
achitare,
de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Cu toate acestea, chiar dacă
necunoașterea acestor fapte sau
împrejurări
trebuie înțeleasă în sens mai larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele
și lucrările dosarului, ci și ca o imposibilitate de dovedire a
lor, cu consecința neluării lor în considerare la
soluționarea cauzei), s-a
apreciat că
este inadmisibil ca, prin promovarea unei cereri de revizuire să
se obțină practic o prelungire a probatoriului
pentru fapte sau împrejurări
deja cunoscute și verificate de instanțele
ordinate.
Cererea de revizuire trebuie să
privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la concluzia
nevinovăției condamnatului revizuient,
și
nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situații
deja
cunoscute și verificate de către instanțele de fond și de control judiciar. Or,
în cauză, petentul condamnat a invocat în susținerea cererii
de revizuire chestiuni cunoscute și verificate de
instanțele ordinare.
Sub acest aspect, instanța a mai
reținut că problemele de drept
soluționate
cu ocazia judecării în fond a cauzei, cum ar fi participarea la
comiterea faptelor, mijloacele folosite de
revizuient și corecta încadrare juridică a acestora nu pot fi repuse în
discuție prin intermediul unei cereri
de revizuire, întrucât această
cale de atac presupune o reexaminare în
fapt
a cauzei, cu scopul înlăturării erorilor judiciare. Or, motivul vinovăției
„parțiale", invocat de revizuent, atâta timp
cât aceasta putea fi dovedită în cadrul căilor de atac ordinare, nu poate
constitui temei de revizuire.
Față de toate considerentele expuse
mai sus, în baza art. 403 alin. (
3)
C. proc. pen. s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii
de
revizuire formulate de condamnatul U.S. cu privire la
sentința penală nr. 930 din 15 octombrie 2002 a Tribunalului București
pronunțată
în dosarul nr. 708/2002, rămasă
definitivă prin decizia penală nr.
2119
din 08 mai 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la data de 08 mai
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat
revizuientul
la plata cheltuielilor judiciare către stat.
B. împotriva acestei sentințe, a
formulat apel condamnatul U.S.
, solicitând desființarea ei și în
rejudecare admiterea cererii de revizuire.
Apărătorul desemnat din oficiu
apelantului revizuient a învederat că
cererea
de revizuire nu este numai admisibilă ci și întemeiată, iar în cauză
se impune administrarea de noi probe în vederea
reducerii cuantumului pedepsei aplicate în condițiile în care petentul
condamnat nu a săvârșit
infracțiunea, astfel cum s-a reținut.
Examinând sentința apelată din prisma
criticilor aduse în contextul
motivelor
de apel, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza caracterului
devolutiv al acestei căi de atac, instanța de apel a reținut
următoarele:
Prin sentința penală nr. 930 din 15
octombrie 2002 a Tribunalului
București
(dosarul nr. 708/2002) - definitivă prin decizia penală nr. 2119 din
08 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție,
inculpatul U.S. a fost
condamnat la o
pedeapsă de 23 ani închisoare pentru săvârșirea de omor deosebit de grav, prev.
și ped. de art. 174 rap. la art. 176 lit. a) C. pen.
Petentul condamnat a solicitat
instanței revizuirea acestei sentințe,
manifestându-și nemulțumirea față
de cuantumul ridicat al pedepsei închisorii aplicate, în raport cu modalitatea
concretă de comitere a infracțiunii și a solicitat administrarea de noi probe.
Analizând îndeplinirea condiției de admisibilitate a cererii de
revizuire formulate, instanța a concluzionat în
mod corect cu privire la inadmisibilitatea acestei cereri, în împrejurarea în
care motivele invocate
de către
petentul condamnat nu se înscriu în cele expres și prevăzute de
textul de
lege ce reglementează cazurile de revizuire.
În baza propriului examen, instanța de apel a constatat că, în
prezenta cauză, chestiunile relevate de condamnat
în sprijinul cererii de revizuire promovate nu au caracterul de fapte,
împrejurări ce să nu fi fost
cunoscute de instanță la soluționarea
cauzei, ci dimpotrivă au fost
cunoscute și
verificate de instanța ordinară, iar aspecte precum probleme
de drept soluționate cu ocazia judecării în fond
a cauzei - participarea
inculpatului la comiterea faptei, modalitatea
concretă de comitere a
acesteia, în planul
mijloacelor folosite de revizuient, încadrarea juridică a faptei - nu pot
constitui obiectul unei noi evaluări în cadrul procesual oferit
de
instituția cererii de revizuire.
În mod just, instanța fondului a
considerat că aspectul vinovăției
„parțiale",
astfel cum a fost invocat de petent, nu poate semnifica motiv
temeinic de revizuire, știut fiind că rolul
acestei căi extraordinare de atac este acela de a atrage anularea hotărârii în
care judecata s-a bazat pe o
eroare de fapt, presupunând o examinare în
fapt a cauzei, cu scopul înlăturării unor asemenea erori judiciare. Totodată,
este fondată și
remarca făcută de judecător
în cuprinsul considerentelor sentinței apelate,
în sensul că
interpretarea in extenso a acestei căi de atac, la alte situații
ce ar viza pretinsa nerespectare a unor condiții
formale de desfășurare a
judecății
sau cu privire la raționament jurisdicționale eronate, este exclusă.
C. Împotriva acestei decizii condamnatul revizuient a declarat
recurs, în termen legal, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie sub
aspectul greșitei respingeri a cererii,
reiterând motivele din cererea introductivă și apel.
Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient, Înalta Curte
apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de
dispozițiile art. 394 C. proc. civ., acestea vizând descoperirea unor fapte sau
împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se
cere, de către un martor, un
expert sau un
interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit
ca
temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al
completului de judecată, procurorul și persoana
care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură
cu cauza a cărei
revizuire se cere;
când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive
nu se pot
concilia.
În cauză, solicitările condamnatului
de a se proceda la reaprecierea
materialului probator administrat în
cauză, întrucât nu se face vinovat
decât
„în parte" de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat - având
în vedere că nu a folosit bara de fier la
săvârșirea infracțiunii -, solicitând administrarea de probe noi în vederea
reducerii cuantumului pedepsei
aplicate,
pe care o consideră exagerată în raport cu fapta săvârșită, nu pot
fi
primite.
Înalta Curte apreciază că aceste
susțineri nu pot fi examinate în
calea
extraordinară de atac a revizuirii deoarece aspectele invocate, ce țin de
fondul cauzei, nu constituie un fapt sau o împrejurare care să nu fi fost
cunoscute
de instanță la soluționarea cauzei și nu este posibil ca prin
promovarea unei cereri de revizuire să se obțină
practic o prelungire a
probatoriului
ce a fost cunoscut și evaluat de către instanța ordinară.
Întrucât aceste motive nu se regăsesc în cazurile de revizuire expres și
limitativ prevăzute de lege, în mod corect prima instanță a
respins ca inadmisibilă cererea de revizuire
formulată de condamnatul
U.S., având
în vedere și Decizia nr. LX din 24 septembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se
încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de
art. 394 C. proc. civ.
, văzând și prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b)
C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul
revizuientului-condamnat.
În baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga
recurentul revizuent condamnat la cheltuieli
judiciare către stat, conform
dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de revizuentul condamnat
U.S.
împotriva deciziei penale nr. 228 din
29 octombrie 2010 a
Curții de Apel București, secția l-a penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat
la plata sumei de 400 lei cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 200 lei,
reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19
ianuarie 2011.