ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 158/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 228 din 29 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția l-a penală, în temeiul disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul U.S. împotriva sentinței penale nr. 600 din data de 13 septembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II a penală, în dosarul nr. 32097/3/2010. În temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul revizuient la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: A. Prin sentința penală nr. 600 din 13 septembrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de condamnatul U.S. împotriva sentinței penale nr. 930 din 15 octombrie 2002 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. 708/2002, definitivă prin decizia nr. 2119 din 08 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat următoarele: La data de 01 iulie 2010 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, sub numărul 32097/3/2010, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat U.S.

cu privire la sentința penală nr. 930 din 15 octombrie 2002 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. 708/2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2119 din 08 mai 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la data de 08 mai 2003. La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2010, instanța a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de petentul condamnat U.S. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 930 din 15 octombrie 2002 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr. 708/2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2119 din 08 mai 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la data de 08 mai 2003 s-a dispus condamnarea petentului U.S.

la o pedeapsă de 23 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) C. pen. În susținerea cererii de revizuire, petentul condamnat a arătat, în esență, că se face vinovat „în parte" de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat și a solicitat administrarea de probe noi în vederea reducerii cuantumului pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată în raport cu fapta săvârșită, având în vedere că nu a folosit bara de fier la săvârșirea infracțiunii. Instanța a motivat că din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții a rezultat, concomitent, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac, la alte situații privitoare la pretinsa nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau cu privire la raționamente jurisdicționale eronate este exclusă, în raport cu dispozițiile procesuale menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale a impus concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate de exercitarea cererii de revizuire în condițiile legii, cu referire la dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen. și a inadmisibilității controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația exprimării de către partea interesată a simplei nemulțumiri a acesteia cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispozițiile legale menționate. Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind vorba așadar despre erori esențiale de fapt, care afectează o hotărâre rămasă definitivă și care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei. Acest text este completat cu dispoziția din alin. (2) al aceluiași articol, potrivit căreia, acest caz, constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare". Din îmbinarea celor două dispoziții cuprinse în art. 394 C. proc.

pen. referitoare la cazul de revizuire numit - și anume dispoziția din alin. (1) lit. a) și dispoziția din alin. (2) - a rezultat că acesta este subordonat unei duble condiții: descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei; faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare. Cu toate acestea, chiar dacă necunoașterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în sens mai larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările dosarului, ci și ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării lor în considerare la soluționarea cauzei), s-a apreciat că este inadmisibil ca, prin promovarea unei cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinate.

Cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la concluzia nevinovăției condamnatului revizuient, și nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situații deja cunoscute și verificate de către instanțele de fond și de control judiciar. Or, în cauză, petentul condamnat a invocat în susținerea cererii de revizuire chestiuni cunoscute și verificate de instanțele ordinare. Sub acest aspect, instanța a mai reținut că problemele de drept soluționate cu ocazia judecării în fond a cauzei, cum ar fi participarea la comiterea faptelor, mijloacele folosite de revizuient și corecta încadrare juridică a acestora nu pot fi repuse în discuție prin intermediul unei cereri de revizuire, întrucât această cale de atac presupune o reexaminare în fapt a cauzei, cu scopul înlăturării erorilor judiciare.

Or, motivul vinovăției „parțiale", invocat de revizuent, atâta timp cât aceasta putea fi dovedită în cadrul căilor de atac ordinare, nu poate constitui temei de revizuire. Față de toate considerentele expuse mai sus, în baza art. 403 alin. ( 3) C. proc. pen. s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulate de condamnatul U.S. cu privire la sentința penală nr. 930 din 15 octombrie 2002 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr. 708/2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2119 din 08 mai 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție la data de 08 mai 2003. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

B. împotriva acestei sentințe, a formulat apel condamnatul U.S. , solicitând desființarea ei și în rejudecare admiterea cererii de revizuire. Apărătorul desemnat din oficiu apelantului revizuient a învederat că cererea de revizuire nu este numai admisibilă ci și întemeiată, iar în cauză se impune administrarea de noi probe în vederea reducerii cuantumului pedepsei aplicate în condițiile în care petentul condamnat nu a săvârșit infracțiunea, astfel cum s-a reținut. Examinând sentința apelată din prisma criticilor aduse în contextul motivelor de apel, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza caracterului devolutiv al acestei căi de atac, instanța de apel a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 930 din 15 octombrie 2002 a Tribunalului București (dosarul nr. 708/2002) - definitivă prin decizia penală nr. 2119 din 08 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul U.S.

a fost condamnat la o pedeapsă de 23 ani închisoare pentru săvârșirea de omor deosebit de grav, prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 176 lit. a) C. pen. Petentul condamnat a solicitat instanței revizuirea acestei sentințe, manifestându-și nemulțumirea față de cuantumul ridicat al pedepsei închisorii aplicate, în raport cu modalitatea concretă de comitere a infracțiunii și a solicitat administrarea de noi probe. Analizând îndeplinirea condiției de admisibilitate a cererii de revizuire formulate, instanța a concluzionat în mod corect cu privire la inadmisibilitatea acestei cereri, în împrejurarea în care motivele invocate de către petentul condamnat nu se înscriu în cele expres și prevăzute de textul de lege ce reglementează cazurile de revizuire.

În baza propriului examen, instanța de apel a constatat că, în prezenta cauză, chestiunile relevate de condamnat în sprijinul cererii de revizuire promovate nu au caracterul de fapte, împrejurări ce să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ci dimpotrivă au fost cunoscute și verificate de instanța ordinară, iar aspecte precum probleme de drept soluționate cu ocazia judecării în fond a cauzei - participarea inculpatului la comiterea faptei, modalitatea concretă de comitere a acesteia, în planul mijloacelor folosite de revizuient, încadrarea juridică a faptei - nu pot constitui obiectul unei noi evaluări în cadrul procesual oferit de instituția cererii de revizuire.

În mod just, instanța fondului a considerat că aspectul vinovăției „parțiale", astfel cum a fost invocat de petent, nu poate semnifica motiv temeinic de revizuire, știut fiind că rolul acestei căi extraordinare de atac este acela de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt, presupunând o examinare în fapt a cauzei, cu scopul înlăturării unor asemenea erori judiciare. Totodată, este fondată și remarca făcută de judecător în cuprinsul considerentelor sentinței apelate, în sensul că interpretarea in extenso a acestei căi de atac, la alte situații ce ar viza pretinsa nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau cu privire la raționament jurisdicționale eronate, este exclusă.

C. Împotriva acestei decizii condamnatul revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă și apel. Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma. Astfel, cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc.

civ., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În cauză, solicitările condamnatului de a se proceda la reaprecierea materialului probator administrat în cauză, întrucât nu se face vinovat decât „în parte" de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat - având în vedere că nu a folosit bara de fier la săvârșirea infracțiunii -, solicitând administrarea de probe noi în vederea reducerii cuantumului pedepsei aplicate, pe care o consideră exagerată în raport cu fapta săvârșită, nu pot fi primite. Înalta Curte apreciază că aceste susțineri nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece aspectele invocate, ce țin de fondul cauzei, nu constituie un fapt sau o împrejurare care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și nu este posibil ca prin promovarea unei cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului ce a fost cunoscut și evaluat de către instanța ordinară.

Întrucât aceste motive nu se regăsesc în cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege, în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul U.S., având în vedere și Decizia nr. LX din 24 septembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii. Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. civ. , văzând și prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul revizuientului-condamnat. În baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent condamnat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat U.S. împotriva deciziei penale nr. 228 din 29 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2011.