ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6462/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6462/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații

D.A.P. și I.E.L. împotriva deciziei penale nr. 276, pronunțate de Curtea de

Apel Cluj, secția penală, la 27 septembrie 2004, în dosarul nr. 9690/2004,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 463, pronunțată 19 iunie

2004, în dosarul nr. 2425/2004, Tribunalul Cluj, secția penală, a condamnat pe

inculpații D.A.P., I.E.L., B.A.C., T.R.C. și T.C. după cum urmează:

I. Inculpatul D.A.P. a fost condamnat

la detențiune pe viață și interzicerea pentru o

perioadă de 8 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174

și art. 176 lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. a) și c),

precum și a art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 și art. 66 C. pen. și

la 10 ani de închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și

c), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) și art. 35

alin. (1) C. pen., s-a procedat la contopirea acestor pedepse, iar referitor la

starea de recidivă postcondamnatorie prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., s-a

menționat că aceasta opera în raport cu pedeapsa de 4 ani și 3 luni de

închisoare ce îi fusese aplicată lui D.A.P. prin sentința penală nr. 511 din 22

aprilie 2002 a Judecătoriei Gherla, pedeapsă în legătură cu care inculpatul

beneficiase de o liberare condiționată dispusă la 2 septembrie 2003.

Întrucât infracțiunile de omor deosebit de grav și

tâlhărie judecate în cauza de față au fost comise înainte de împlinirea celor

579 de zile reprezentând restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, în

speță s-a făcut și aplicarea art. 61 C. pen., revocându-se beneficiul liberării

condiționate pentru acel rest care a făcut, de asemenea, obiectul unei

contopiri.

În urma celor două contopiri succesive s-a reținut că

D.A.P. urma să execute detenția pe viață și pedeapsa complimentară a

interzicerii pe timp de 8 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

II. Inculpatul I.E.L. a fost condamnat:

la 8 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 și art. 176 lit. d), cu

aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 și următoarele, art. 100 și art. 109 alin.

(2) C. pen. și

la 4 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 99 și următoarele, art. 100 și art. 109

alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.,

a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani de închisoare.

Distinct de aceasta s-a constatat că săvârșirea de

către I.E.L. a celor două infracțiuni a avut loc „în condițiile pluralității

intermediare de fapte” existente în raport cu alte două condamnări ale

inculpatului pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente de furt calificat

prevăzute de art. 209 și art. 209, cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.

și anume:

o condamnare la 2 ani de închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 447 din 31 iulie 2002 a Judecătoriei Turda și care fusese

grațiată în baza Legii nr. 543/2002,

o condamnare de un an și 6 luni închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 592 din 6 noiembrie 2002 a Judecătoriei Turda, parțial

executată între 21 februarie 2003 și 4 martie 2003 după care a beneficiat de o

liberare condiționată pentru un rest neexecutat de 169 de zile.

Și în legătură cu aceste două pedepse instanța a făcut

aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., dispunând executarea

celei mai grele, aceea de 2 ani de închisoare.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat

grațierea condiționată a pedepsei de 2 ani de închisoare, dispunându-se

executarea acesteia alături de pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată în cauza

de față, urmând ca în final I.E.L. să execute 10 ani de închisoare din care s-a

scăzut însă, conform art. 40, raportat la art. 36 alin. (3) C. pen., perioada

executată între 21 februarie 2003 și 4 martie 2003.

III. Inculpatul B.A.C. a fost condamnat:

la 7 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. a) și art. 99, art. 100, art. 109 alin. (1) C. pen.

la 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2

1

) lit. a)

și c) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100, art. 109 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.,

a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani de

închisoare,

IV. Inculpata T.R.C. a fost condamnată la 4 ani de

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211

alin. (2

1

) lit. a) și c), cu aplicarea art. 99, art. 100, art. 109

alin. (1) C. pen.

V. Inculpata T.C. a fost condamnată la 7 ani de

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211

alin. (2

1

) lit. a) și c), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În cazul tuturor celor cinci inculpați instanța a

dispus aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., menținând, de asemenea, arestarea

lor preventivă conform art. 350 C. proc. pen.

Potrivit art. 88 C. pen., au fost deduse din pedepsele

aplicate perioadele în care fiecare dintre cei cinci inculpați fuseseră

reținuți sau arestați preventiv, calculate până la data pronunțării sentinței,

iar în conformitate cu prevederile art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus

confiscarea mai multor sume de bani (câte 1 200 000 lei de la D.A.P., I.E.L. și

B.A.C., 800 000 lei de la T.C. și 700 000 lei de la T.R.C.).

În temeiul art. 14 alin. (3) lit. b) și a art. 346

alin. (1) C. proc. pen., raportate la art. 998 și art. 1000 alin. (2) C. civ.,

a fost admisă acțiunea civilă formulată de C.A.S. Cluj, în sensul obligării

inculpaților D.A.P., I.E.L. și B.A.C. la plata sumei de 4 043 203 lei

reprezentând „cheltuieli de spitalizare”; în cazul inculpaților minori I.E.L.

și B.A.C. s-a menționat că respectiva obligație operează în solidar cu părțile

responsabile civilmente I.V. și I.H. și respectiv B.I. și B.A.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare, instanța a

aplicat dispozițiile art. 191 alin. (1) – (3) C. proc. pen., obligându-i pe

inculpați la plata cu acest titlu către stat a sumelor de 7 000 000 lei în

cazul lui D.A.P., 6 000 000 lei în cazul lui I.E.L. în solidar cu părțile

responsabile civilmente I.V. și I.H., 6 600 000 lei în cazul lui B.A.C. în solidar

cu părțile responsabile civilmente B.I. și B.A., 3 300 000 lei în cazul lui

T.R.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente T.T. și T.R.C. și 3 300

000 lei în cazul lui T.C.

S-a menționat totodată că, în conformitate cu

prevederile art. 189 C. proc. pen., onorariile, în cuantum de câte 600 000 lei,

cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru patru dintre inculpați

(D.A.P., B.A.C., T.C. și T.R.C.) se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cât și inculpații D.A.P., I.E.L., T.C. și

T.R.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția penală,

cu numărul de dosar 9690/2004.

Prin decizia penală nr. 276 pronunțată la 27

septembrie 2004, instanța astfel sesizată a respins apelurile ca nefondate, a

menținut starea de arest a inculpaților și a dedus din pedepsele aplicate

acestora perioadele reținerii și arestării preventive calculate până la data

pronunțării respectivei hotărâri.

În legătură cu cheltuielile judiciare efectuate în

acea fază procesuală instanța de apel a făcut aplicarea art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., obligându-i pe inculpați la plata cu acest titlu către stat a

sumelor de 1 000 000 lei în cazul lui D.A.P., 1 000 000 lei în cazul lui I.E.L.

în solidar cu părțile responsabile civilmente I.V. și I.H., 1 600 000 lei în

cazul lui T.R.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente T.T. și T.R.C.

și respectiv 1 600 000 lei în cazul lui T.C.

Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și

cea de apel au reținut în esență că, la data de 3 noiembrie 2003, în jurul orei

14.30, T.R.C. și T.C., acționând conform unui plan stabilit anterior de comun

acord cu ceilalți inculpați, au folosit pretextul unei vizite făcute lui P.C.,

pe care îl cunoșteau de mai mulți ani, pentru a-l determina să consume din

băuturile alcoolice aduse de ele.

Conform estimării inculpaților, sub influența

băuturilor alcoolice victima, în vârstă de 81 de ani, s-ar fi aflat în

imposibilitatea de a se apăra, ceea ce era de natură a facilita sustragerea din

locuința sa a banilor provenind din pensia lunară, despre care cei cinci știau

că fusese încasată în acea zi, precum și a altor bunuri.

S-a avut, de asemenea, în vedere de către instanțe că,

la circa 30 de minute după începerea acelei vizite, D.A.P. a pătruns prin

escaladarea porții în curtea de acces a locuinței victimei, poartă pe care

descuiat-o din interior, permițând pătrunderea în curte și a lui I.E.L. și

B.A.C.

S-a mai reținut cã toți acești trei inculpați au

exercitat pe rând mai multe acte de mare violență împotriva victimei care a

fost astfel adusă în stare de inconștiență (comă de gradul 3) din care nu și-a

mai revenit până la 13 noiembrie 2003 când a și decedat ca urmare a multiplelor

leziuni ce i-au fost cauzate.

Reținerea în sarcina tuturor celor cinci inculpați a

infracțiunii de tâlhărie a fost argumentată de instanțe în raport cu faptul că

din locuința victimei aceștia au sustras diverse alimente, precum și 5 000 000

lei pe care i-au împărțit între ei, aceasta fiind și rațiunea aplicării măsurii

confiscării, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a sumelor astfel dobândite.

În ceea ce privește obligarea inculpaților D.A.P.,

I.E.L. și B.A.C. la plata unor despăgubiri în valoare de 4 043 203 lei către

C.A.S. Cluj s-a avut în vedere că acestea reprezintă echivalentul cheltuielilor

efectuate pentru spitalizarea victimei de la 3 noiembrie 2003 când P.C. a fost

internat și până la decesul său survenit la 13 noiembrie 2003.

În plus, în considerentele deciziei pronunțate de

către instanța de apel s-a subliniat că sunt nejustificate criticile formulate

în respectiva cale de atac.

A fost astfel înlăturată cererea lui D.A.P. de a se

reține în sarcina sa comiterea unei singure infracțiuni, aceea de tâlhărie în

forma prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., instanța apreciind că

„inculpații, chiar dacă nu au urmărit în mod direct suprimarea vieții victimei,

au acceptat producerea acestui rezultat”.

S-a evidențiat, de

asemenea, că probele administrate în cauză atestă fără echivoc contribuția

inculpaților I.E.L. și T.R.C. la activitatea infracțională, infirmând apărările

lor, în sensul că nu ar fi avut o astfel de participare.

S-a relevat totodată cã, în raport cu datele

speței, sunt nefondate criticile referitoare la individualizarea pedepselor

aplicate unora dintre inculpați, pedepse considerate prea aspre în apelurile

declarate aceștia sau, dimpotrivă, prea blânde în apelul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Cluj.

Ca urmare a pronunțării hotărârilor judecătorești

menționate s-a declarat recurs în termen legal de către inculpații D.A.P. și

I.E.L., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si

Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 5913/2004.

În ceea ce îl privește inculpatul D.A.P. a depus în

dosarul cauzei mai multe precizări scrise care conțin și motivele declarării

recursului.

În acest sens recurentul a reiterat cererea sa de

schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa despre care a

afirmat că întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracțiuni,

aceea de tâlhărie, comisă în forma prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen.,

deoarece în speță nu a existat intenția directă sau indirectă a suprimării

vieții victimei.

În aceeași ordine de idei recurentul-inculpat a relevat

de mai multe ori că, în ceea ce îl privește, violențele exercitate împotriva

lui P.C. s-au rezumat la „un pumn și o palmă”.

Pentru aceleași considerente inculpatul a criticat

hotărârile pronunțate în cauză și sub aspectul individualizării pedepsei apreciind

că în speță nu operează elemente care să justifice aplicarea detenției pe

viață.

În sprijinul acestei aserțiuni a relevat că, după

eliberarea sa condiționată după condamnarea precedentă, a încercat să realizeze

venituri exclusiv din muncă și să asigure astfel în mod onest întreținerea

concubinei sale și a celor doi copii minori ai lor, iar decizia comiterii

tâlhăriei a fost determinată tocmai de dificultățile materiale cu care se

confrunta familia sa.

În motivarea recursului declarat de I.E.L. acesta a

susținut din nou că nu a participat la săvârșirea infracțiunilor reținute în

sarcina sa, relevând că probele administrate în cauză atestă cu certitudine

faptul că în timpul comiterii respectivelor fapte el se afla la domiciliu

împreuna cu părinții săi.

O altă critică, cu caracter subsidiar, a fost

formulată acest recurent în legătură cu modul de individualizare a pedepselor

care i-au fost aplicate, apreciindu-se că asprimea respectivelor sancțiuni este

nejustificată deoarece

este minor, astfel încât scopul reeducării sale se

poate realiza și printr-o sancțiune mai blândă, iar

prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională era

relativ redus, a fost integral recuperat „și nu mai există constituire de parte

civilă”

Recursurile sunt nefondate.

În acest sens, Curtea are în vedere că cursul

urmăririi penale fiecare dintre inculpați a încercat să expună într-o formă

atenuată sau chiar să nege propria contribuție la activitatea infracțională,

tendință care s-a accentuat după decesul victimei.

Aceste dificultăți de ordin probatoriu s-au amplificat

ca urmare a îndemnurilor și a presiunii morale prin care D.A.P. le-a făcut

pentru a-i determina pe ceilalți inculpați să nu recunoască săvârșirea

infracțiunilor, aspect relatat în acea fază procesuală de B.A.C. și T.C.

Dincolo de caracterul lor contradictoriu, și în multe

privințe neverosimil, declarațiile date în condițiile arătate de inculpați în

cursul urmăririi penale au evidențiat însă în cele din urmă rolul pe care

D.A.P. l-a avut, acționând ca un veritabil lider al grupului de infractori.

Este cert de pildă faptul că acest inculpat a fost

primul care a forțat pătrunderea în curtea victimei si cel dintâi care l-a

atacat, prin surprindere, pe P.C., lovind-l si trântindu-l la pământ.

Constatările medico-legale efectuate in cauză au

evidențiat o multitudine de leziuni pe care victima le-a suferit ca urmare a

repetatelor lovituri primite; acest aspect confirmă veridicitatea relatărilor

inculpatei T.C. conform cărora, după prăbușirea sa, P.C. a continuat să fie

lovit mult timp de D.A.P., I.E.L. si B.A.C.

Semnificativă este și poziția adoptată la un moment

dat în cursul urmăririi penale de B.A.C. care, deși a susținut că, în ceea ce

îl privește nu a făcut decât să astupe gura victimei pentru a o împiedica să

țipe, a admis în același timp că D.A.P. I.E.L. i-au aplicat P.C. repetate

lovituri cu pumnii și mai cu seamă cu picioarele.

Toate aceste elemente probatorii infirmă aserțiunile

recurentului inculpat D.A.P. referitoare la caracterul insignifiant al

violențelor exercitate de el împotriva victimei.

Pentru aceleași considerente nu pot fi primite nici

obiecțiunile aduse de acest recurent încadrării juridice avute în vedere de

către instanțe, deoarece natura loviturilor aplicate victimei, în vârstă de

peste 80 de ani, indică fără putință de tăgadă intenția indirectă a inculpatul

D.A.P. de a-l ucide pe P.C.

Curtea reține în același timp că instanțele nu au

ignorat caracterul cu totul excepțional al pedepsei detenției pe viață,

aplicarea acesteia în speță fiind însă justificată în primul rând în raport cu

violența extremă a faptelor comise de inculpat.

Evocarea în același context a celor șapte condamnări

suferite anterior de recurent pentru comiterea unor infracțiuni de furt

calificat, luarea în considerare a rolului său de lider al celorlalți patru

infractori, dintre care trei erau minori ca și încercările insistente ale lui

D.A.P. de a împiedica aflarea adevărului în cauza de față legitimează o dată în

plus aplicarea sancțiunii menționate.

Pentru considerente similare nu pot fi primite nici

criticile aduse de inculpatul I.E.L. în susținerea recursului său.

În acest sens, Curtea constată că ambele instanțe au

procedat la o analiză sistematică și detaliată a materialului probatoriu

demonstrând că alibiul invocat de acest recurent pentru a nega prezența sa in

casa victimei în momentul comiterii infracțiunilor este lipsit de suport.

În mod justificat, în considerentele celor două

hotărâri s-a subliniat că depozițiile date în calitate de martori de către

părinții recurentului sau declarațiile lui D.A.P., care, de asemenea, este rudă

cu acest recurent, nu sunt credibile, cu atât mai mult cu cât chiar și acestea

conțin inadvertențe semnificative.

S-a observat, de asemenea, că alți martori audiați

pentru a confirma respectiva apărare a lui I.E.L. nu au fost în măsură ateste

cu exactitate prezența respectivului inculpate la domiciliu în ziua și la ora

când infracțiunile au fost comise.

În fine, este de amintit că inculpata T.C. a admis,

inclusiv în faza de judecată, că violențele împotriva victimei au fost

exercitate de trei bărbați, iar nu doar de D.A.P. si B.A.C. așa cum au afirmat

aceștia din urmă în fața primei instanțe.

De altfel, așa cum s-a relevat deja, însuși inculpatul

B.A.C. a descris în detaliat în cursul urmăririi penale modul în care I.E.L.

Criticile cu caracter subsidiar formule de acesta din

urmă cu privire la individualizarea pedepselor aplicate nu pot fi nici ele

primite.

Este de observat astfel că în ceea ce privește

pedepsele stabilite pentru infracțiunile judecate în cauza de față instanțele

au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 52 și art. 72 C. proc. pen.,

individualizarea acestora fiind orientată spre minimul special.

În același timp împrejurarea că o parte semnificativă

a pedepsei pe care recurentul inculpat I.E.L. o are de executat își are

originea într-o condamnare anterioară se datorează nerespectării de către

acesta a cerințelor legale care condiționau beneficiul grațierii, nefiind deci

imputabilă instanțelor, care nu au făcut decât să dea curs dispozițiilor legale

imperative aplicabile în materie.

În concluzie Curtea reține că, în urma verificării

deciziei atacate în raport cu dispozițiile art. 385

9

alin. (1) și

(3) C. proc. pen., nici una dintre aceste prevederi legale nu își găsește

incidența în cauză.

Așa fiind, urmează ca în baza art. 385

15

alin. (1) pct. I lit. b) C. proc. pen., recursurile să fie respinse ca

nefondate.

Conform art. 88 C. pen. și art. 385

16

,

raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea se va

pronunța și în sensul deducerii din pedepsele aplicate inculpaților a perioadei

în care aceștia au fost reținuți și apoi arestați preventiv cu începere de la 6

noiembrie 2003 și până la pronunțarea prezentei decizii.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții

urmează a fi obligați la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite

de judecarea cauzei în recurs, cu mențiunea că onorariul apărătorului desemnat

din oficiu pentru a le asigura asistența juridică se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații D.A.P. și I.E.L. împotriva deciziei penale nr. 276 din 27 septembrie

2004 a Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților timpul

arestării preventive cu începere de la 6 noiembrie 2003 și până la 3 decembrie

2004.

Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de

câte 1.600 000 lei, cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei,

reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință nepublică, astăzi 3 decembrie

2004.