ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6462/2004

deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații D.A.P. și I.E.L. împotriva deciziei penale nr. 276, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală, la 27 septembrie 2004, în dosarul nr. 9690/2004, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 463, pronunțată 19 iunie 2004, în dosarul nr. 2425/2004, Tribunalul Cluj, secția penală, a condamnat pe inculpații D.A.P., I.E.L., B.A.C., T.R.C. și T.C. după cum urmează: I. Inculpatul D.A.P. a fost condamnat la detențiune pe viață și interzicerea pentru o perioadă de 8 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 și art. 176 lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 75 lit. a) și c), precum și a art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 și art. 66 C. pen.

și la 10 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a procedat la contopirea acestor pedepse, iar referitor la starea de recidivă postcondamnatorie prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., s-a menționat că aceasta opera în raport cu pedeapsa de 4 ani și 3 luni de închisoare ce îi fusese aplicată lui D.A.P.

prin sentința penală nr. 511 din 22 aprilie 2002 a Judecătoriei Gherla, pedeapsă în legătură cu care inculpatul beneficiase de o liberare condiționată dispusă la 2 septembrie 2003. Întrucât infracțiunile de omor deosebit de grav și tâlhărie judecate în cauza de față au fost comise înainte de împlinirea celor 579 de zile reprezentând restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, în speță s-a făcut și aplicarea art. 61 C. pen., revocându-se beneficiul liberării condiționate pentru acel rest care a făcut, de asemenea, obiectul unei contopiri. În urma celor două contopiri succesive s-a reținut că D.A.P. urma să execute detenția pe viață și pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 8 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

II. Inculpatul I.E.L. a fost condamnat: la 8 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 și art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 99 și următoarele, art. 100 și art. 109 alin. (2) C. pen. și la 4 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 99 și următoarele, art. 100 și art. 109 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani de închisoare. Distinct de aceasta s-a constatat că săvârșirea de către I.E.L. a celor două infracțiuni a avut loc „în condițiile pluralității intermediare de fapte” existente în raport cu alte două condamnări ale inculpatului pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente de furt calificat prevăzute de art. 209 și art. 209, cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.

și anume: o condamnare la 2 ani de închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 447 din 31 iulie 2002 a Judecătoriei Turda și care fusese grațiată în baza Legii nr. 543/2002, o condamnare de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 592 din 6 noiembrie 2002 a Judecătoriei Turda, parțial executată între 21 februarie 2003 și 4 martie 2003 după care a beneficiat de o liberare condiționată pentru un rest neexecutat de 169 de zile. Și în legătură cu aceste două pedepse instanța a făcut aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., dispunând executarea celei mai grele, aceea de 2 ani de închisoare. În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat grațierea condiționată a pedepsei de 2 ani de închisoare, dispunându-se executarea acesteia alături de pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată în cauza de față, urmând ca în final I.E.L.

să execute 10 ani de închisoare din care s-a scăzut însă, conform art. 40, raportat la art. 36 alin. (3) C. pen., perioada executată între 21 februarie 2003 și 4 martie 2003. III. Inculpatul B.A.C. a fost condamnat: la 7 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 99, art. 100, art. 109 alin. (1) C. pen. la 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 100, art. 109 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani de închisoare, IV.

Inculpata T.R.C. a fost condamnată la 4 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c), cu aplicarea art. 99, art. 100, art. 109 alin. (1) C. pen. V. Inculpata T.C. a fost condamnată la 7 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și c), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. În cazul tuturor celor cinci inculpați instanța a dispus aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., menținând, de asemenea, arestarea lor preventivă conform art. 350 C. proc. pen. Potrivit art. 88 C. pen., au fost deduse din pedepsele aplicate perioadele în care fiecare dintre cei cinci inculpați fuseseră reținuți sau arestați preventiv, calculate până la data pronunțării sentinței, iar în conformitate cu prevederile art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea mai multor sume de bani (câte 1 200 000 lei de la D.A.P., I.E.L.

și B.A.C., 800 000 lei de la T.C. și 700 000 lei de la T.R.C.). În temeiul art. 14 alin. (3) lit. b) și a art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportate la art. 998 și art. 1000 alin. (2) C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de C.A.S. Cluj, în sensul obligării inculpaților D.A.P., I.E.L. și B.A.C. la plata sumei de 4 043 203 lei reprezentând „cheltuieli de spitalizare”; în cazul inculpaților minori I.E.L. și B.A.C. s-a menționat că respectiva obligație operează în solidar cu părțile responsabile civilmente I.V. și I.H. și respectiv B.I. și B.A. În ceea ce privește cheltuielile judiciare, instanța a aplicat dispozițiile art. 191 alin. (1) – (3) C. proc. pen., obligându-i pe inculpați la plata cu acest titlu către stat a sumelor de 7 000 000 lei în cazul lui D.A.P., 6 000 000 lei în cazul lui I.E.L.

în solidar cu părțile responsabile civilmente I.V. și I.H., 6 600 000 lei în cazul lui B.A.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente B.I. și B.A., 3 300 000 lei în cazul lui T.R.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente T.T. și T.R.C. și 3 300 000 lei în cazul lui T.C. S-a menționat totodată că, în conformitate cu prevederile art. 189 C. proc. pen., onorariile, în cuantum de câte 600 000 lei, cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru patru dintre inculpați (D.A.P., B.A.C., T.C. și T.R.C.) se avansează din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cât și inculpații D.A.P., I.E.L., T.C. și T.R.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția penală, cu numărul de dosar 9690/2004.

Prin decizia penală nr. 276 pronunțată la 27 septembrie 2004, instanța astfel sesizată a respins apelurile ca nefondate, a menținut starea de arest a inculpaților și a dedus din pedepsele aplicate acestora perioadele reținerii și arestării preventive calculate până la data pronunțării respectivei hotărâri. În legătură cu cheltuielile judiciare efectuate în acea fază procesuală instanța de apel a făcut aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligându-i pe inculpați la plata cu acest titlu către stat a sumelor de 1 000 000 lei în cazul lui D.A.P., 1 000 000 lei în cazul lui I.E.L. în solidar cu părțile responsabile civilmente I.V. și I.H., 1 600 000 lei în cazul lui T.R.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente T.T.

și T.R.C. și respectiv 1 600 000 lei în cazul lui T.C. Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și cea de apel au reținut în esență că, la data de 3 noiembrie 2003, în jurul orei 14.30, T.R.C. și T.C., acționând conform unui plan stabilit anterior de comun acord cu ceilalți inculpați, au folosit pretextul unei vizite făcute lui P.C., pe care îl cunoșteau de mai mulți ani, pentru a-l determina să consume din băuturile alcoolice aduse de ele. Conform estimării inculpaților, sub influența băuturilor alcoolice victima, în vârstă de 81 de ani, s-ar fi aflat în imposibilitatea de a se apăra, ceea ce era de natură a facilita sustragerea din locuința sa a banilor provenind din pensia lunară, despre care cei cinci știau că fusese încasată în acea zi, precum și a altor bunuri.

S-a avut, de asemenea, în vedere de către instanțe că, la circa 30 de minute după începerea acelei vizite, D.A.P. a pătruns prin escaladarea porții în curtea de acces a locuinței victimei, poartă pe care descuiat-o din interior, permițând pătrunderea în curte și a lui I.E.L. și B.A.C. S-a mai reținut cã toți acești trei inculpați au exercitat pe rând mai multe acte de mare violență împotriva victimei care a fost astfel adusă în stare de inconștiență (comă de gradul 3) din care nu și-a mai revenit până la 13 noiembrie 2003 când a și decedat ca urmare a multiplelor leziuni ce i-au fost cauzate. Reținerea în sarcina tuturor celor cinci inculpați a infracțiunii de tâlhărie a fost argumentată de instanțe în raport cu faptul că din locuința victimei aceștia au sustras diverse alimente, precum și 5 000 000 lei pe care i-au împărțit între ei, aceasta fiind și rațiunea aplicării măsurii confiscării, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a sumelor astfel dobândite.

În ceea ce privește obligarea inculpaților D.A.P., I.E.L. și B.A.C. la plata unor despăgubiri în valoare de 4 043 203 lei către C.A.S. Cluj s-a avut în vedere că acestea reprezintă echivalentul cheltuielilor efectuate pentru spitalizarea victimei de la 3 noiembrie 2003 când P.C. a fost internat și până la decesul său survenit la 13 noiembrie 2003. În plus, în considerentele deciziei pronunțate de către instanța de apel s-a subliniat că sunt nejustificate criticile formulate în respectiva cale de atac. A fost astfel înlăturată cererea lui D.A.P. de a se reține în sarcina sa comiterea unei singure infracțiuni, aceea de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., instanța apreciind că „inculpații, chiar dacă nu au urmărit în mod direct suprimarea vieții victimei, au acceptat producerea acestui rezultat”.

S-a evidențiat, de asemenea, că probele administrate în cauză atestă fără echivoc contribuția inculpaților I.E.L. și T.R.C. la activitatea infracțională, infirmând apărările lor, în sensul că nu ar fi avut o astfel de participare. S-a relevat totodată cã, în raport cu datele speței, sunt nefondate criticile referitoare la individualizarea pedepselor aplicate unora dintre inculpați, pedepse considerate prea aspre în apelurile declarate aceștia sau, dimpotrivă, prea blânde în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Ca urmare a pronunțării hotărârilor judecătorești menționate s-a declarat recurs în termen legal de către inculpații D.A.P. și I.E.L., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 5913/2004.

În ceea ce îl privește inculpatul D.A.P. a depus în dosarul cauzei mai multe precizări scrise care conțin și motivele declarării recursului. În acest sens recurentul a reiterat cererea sa de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa despre care a afirmat că întrunesc elementele constitutive ale unei singure infracțiuni, aceea de tâlhărie, comisă în forma prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., deoarece în speță nu a existat intenția directă sau indirectă a suprimării vieții victimei. În aceeași ordine de idei recurentul-inculpat a relevat de mai multe ori că, în ceea ce îl privește, violențele exercitate împotriva lui P.C. s-au rezumat la „un pumn și o palmă”. Pentru aceleași considerente inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză și sub aspectul individualizării pedepsei apreciind că în speță nu operează elemente care să justifice aplicarea detenției pe viață.

În sprijinul acestei aserțiuni a relevat că, după eliberarea sa condiționată după condamnarea precedentă, a încercat să realizeze venituri exclusiv din muncă și să asigure astfel în mod onest întreținerea concubinei sale și a celor doi copii minori ai lor, iar decizia comiterii tâlhăriei a fost determinată tocmai de dificultățile materiale cu care se confrunta familia sa. În motivarea recursului declarat de I.E.L. acesta a susținut din nou că nu a participat la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, relevând că probele administrate în cauză atestă cu certitudine faptul că în timpul comiterii respectivelor fapte el se afla la domiciliu împreuna cu părinții săi.

O altă critică, cu caracter subsidiar, a fost formulată acest recurent în legătură cu modul de individualizare a pedepselor care i-au fost aplicate, apreciindu-se că asprimea respectivelor sancțiuni este nejustificată deoarece este minor, astfel încât scopul reeducării sale se poate realiza și printr-o sancțiune mai blândă, iar prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională era relativ redus, a fost integral recuperat „și nu mai există constituire de parte civilă” Recursurile sunt nefondate. În acest sens, Curtea are în vedere că cursul urmăririi penale fiecare dintre inculpați a încercat să expună într-o formă atenuată sau chiar să nege propria contribuție la activitatea infracțională, tendință care s-a accentuat după decesul victimei.

Aceste dificultăți de ordin probatoriu s-au amplificat ca urmare a îndemnurilor și a presiunii morale prin care D.A.P. le-a făcut pentru a-i determina pe ceilalți inculpați să nu recunoască săvârșirea infracțiunilor, aspect relatat în acea fază procesuală de B.A.C. și T.C. Dincolo de caracterul lor contradictoriu, și în multe privințe neverosimil, declarațiile date în condițiile arătate de inculpați în cursul urmăririi penale au evidențiat însă în cele din urmă rolul pe care D.A.P. l-a avut, acționând ca un veritabil lider al grupului de infractori. Este cert de pildă faptul că acest inculpat a fost primul care a forțat pătrunderea în curtea victimei si cel dintâi care l-a atacat, prin surprindere, pe P.C., lovind-l si trântindu-l la pământ.

Constatările medico-legale efectuate in cauză au evidențiat o multitudine de leziuni pe care victima le-a suferit ca urmare a repetatelor lovituri primite; acest aspect confirmă veridicitatea relatărilor inculpatei T.C. conform cărora, după prăbușirea sa, P.C. a continuat să fie lovit mult timp de D.A.P., I.E.L. si B.A.C. Semnificativă este și poziția adoptată la un moment dat în cursul urmăririi penale de B.A.C. care, deși a susținut că, în ceea ce îl privește nu a făcut decât să astupe gura victimei pentru a o împiedica să țipe, a admis în același timp că D.A.P. I.E.L. i-au aplicat P.C. repetate lovituri cu pumnii și mai cu seamă cu picioarele. Toate aceste elemente probatorii infirmă aserțiunile recurentului inculpat D.A.P.

referitoare la caracterul insignifiant al violențelor exercitate de el împotriva victimei. Pentru aceleași considerente nu pot fi primite nici obiecțiunile aduse de acest recurent încadrării juridice avute în vedere de către instanțe, deoarece natura loviturilor aplicate victimei, în vârstă de peste 80 de ani, indică fără putință de tăgadă intenția indirectă a inculpatul D.A.P. de a-l ucide pe P.C. Curtea reține în același timp că instanțele nu au ignorat caracterul cu totul excepțional al pedepsei detenției pe viață, aplicarea acesteia în speță fiind însă justificată în primul rând în raport cu violența extremă a faptelor comise de inculpat. Evocarea în același context a celor șapte condamnări suferite anterior de recurent pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, luarea în considerare a rolului său de lider al celorlalți patru infractori, dintre care trei erau minori ca și încercările insistente ale lui D.A.P.

de a împiedica aflarea adevărului în cauza de față legitimează o dată în plus aplicarea sancțiunii menționate. Pentru considerente similare nu pot fi primite nici criticile aduse de inculpatul I.E.L. în susținerea recursului său. În acest sens, Curtea constată că ambele instanțe au procedat la o analiză sistematică și detaliată a materialului probatoriu demonstrând că alibiul invocat de acest recurent pentru a nega prezența sa in casa victimei în momentul comiterii infracțiunilor este lipsit de suport. În mod justificat, în considerentele celor două hotărâri s-a subliniat că depozițiile date în calitate de martori de către părinții recurentului sau declarațiile lui D.A.P., care, de asemenea, este rudă cu acest recurent, nu sunt credibile, cu atât mai mult cu cât chiar și acestea conțin inadvertențe semnificative.

S-a observat, de asemenea, că alți martori audiați pentru a confirma respectiva apărare a lui I.E.L. nu au fost în măsură ateste cu exactitate prezența respectivului inculpate la domiciliu în ziua și la ora când infracțiunile au fost comise. În fine, este de amintit că inculpata T.C. a admis, inclusiv în faza de judecată, că violențele împotriva victimei au fost exercitate de trei bărbați, iar nu doar de D.A.P. si B.A.C. așa cum au afirmat aceștia din urmă în fața primei instanțe. De altfel, așa cum s-a relevat deja, însuși inculpatul B.A.C. a descris în detaliat în cursul urmăririi penale modul în care I.E.L. Criticile cu caracter subsidiar formule de acesta din urmă cu privire la individualizarea pedepselor aplicate nu pot fi nici ele primite.

Este de observat astfel că în ceea ce privește pedepsele stabilite pentru infracțiunile judecate în cauza de față instanțele au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 52 și art. 72 C. proc. pen., individualizarea acestora fiind orientată spre minimul special. În același timp împrejurarea că o parte semnificativă a pedepsei pe care recurentul inculpat I.E.L. o are de executat își are originea într-o condamnare anterioară se datorează nerespectării de către acesta a cerințelor legale care condiționau beneficiul grațierii, nefiind deci imputabilă instanțelor, care nu au făcut decât să dea curs dispozițiilor legale imperative aplicabile în materie. În concluzie Curtea reține că, în urma verificării deciziei atacate în raport cu dispozițiile art. 385 9 alin. (1) și (3) C. proc.

pen., nici una dintre aceste prevederi legale nu își găsește incidența în cauză. Așa fiind, urmează ca în baza art. 385 15 alin. (1) pct. I lit. b) C. proc. pen., recursurile să fie respinse ca nefondate. Conform art. 88 C. pen. și art. 385 16 , raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea se va pronunța și în sensul deducerii din pedepsele aplicate inculpaților a perioadei în care aceștia au fost reținuți și apoi arestați preventiv cu începere de la 6 noiembrie 2003 și până la pronunțarea prezentei decizii. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții urmează a fi obligați la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu mențiunea că onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru a le asigura asistența juridică se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.A.P. și I.E.L. împotriva deciziei penale nr. 276 din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel Cluj. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților timpul arestării preventive cu începere de la 6 noiembrie 2003 și până la 3 decembrie 2004. Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de câte 1.600 000 lei, cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință nepublică, astăzi 3 decembrie 2004.