ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5771/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5771/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Deliberând asupra recursului

de față:

Prin cererea înregistrată la

17 noiembrie 2003, reclamanta S.M.B. a solicitat anularea hotărârii nr. 3 din

27 mai 2003 a administratorului unic de la SC V. SA Vaslui, suspendarea

executării acestei hotărâri, radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor

înregistrate în baza hotărârii atacate.

Motivându-și acțiunea,

reclamanta arată că mandatul special acordat administratorului unic a fost dat

de adunarea generală ordinară care nu avea atribuții în acest sens, iar

delegarea specială dată administratorului unic de aprobare a contractelor de

gaj sau ipotecă care au ca obiect valori peste limita prevăzută de art. 11 lit.

g) din actul constitutiv este în contradicție cu art. 114 din Legea 31/1990,

care stabilește că adunarea generală extraordinară este cea care poate delega

această atribuție și nu adunarea generală ordinară.

Se mai arată că textul art. 114

menționat are caracter excepțional, delegarea atribuțiilor făcându-se punctual

dar nu general.

Și încălcarea art. 124 alin.

(5) din Legea 31/1990 este invocată susținându-se nulitatea mandatului special

dat de adunarea generală ordinară a acționarilor.

Tribunalul Vaslui, prin

sentința 349 din 23 februarie 2004 a respins excepțiile de inadmisibilitate și

de tardivitate a cererii, a admis acțiunea și a dispus anularea hotărârii nr. 3

adoptată de administratorul unic al SC V. SA la 27 mai 2003, dispunând

menționarea în Registrul Comerțului și publicarea în M. Of. a hotărârii

irevocabile de anulare.

Pentru a pronunța această

sentință instanța de fond a reținut că aprobarea constituirii ipotecii era de

competența A.G.E. și nu a A.G.O., aprobarea pentru constituirea de garanție a

activelor putea fi numai după aprobarea prealabilă către A.G.E.A.

Chiar dacă hotărârea din 5

aprilie 2001 nu a fost contestată ea este nulă fiind adoptată cu încălcarea

legii respectiv a art. 115 alin. (1) din O.U.G. 28/2002, art. 143 din Legea

31/1990 și art. 7 din Legea 26/1990.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC V. SA Vaslui, arătând că hotărârea contestată nu poate

fi considerată nelegală atâta timp cât prima hotărâre nu a fost desființată și

nu are importanță modul cum este intitulată în convocator ci exclusiv în raport

de capitalul prezent și voturile exprimate; pârâta susține că singura cale pe

care o avea deschisă reclamanta era aceea a unei acțiuni în răspunderea

administratorului, în cazul în care, în urma operațiunilor contestate

societatea ar fi înregistrat prejudicii, în temeiul art. 143 din Legea 31/1990.

Curtea de Apel Iași, prin

decizia comercială nr. 159 din 7 iunie 2004 a respins apelul pârâtei ca

nefondat reținând că au fost aprobate contracte având ca obiect valori peste

limita prevăzută de art. 11 lit. a) din actul constitutiv;

Fiind o societate deținută

public, pârâta are un regim juridic reglementat atât de dispozițiile Legii

31/1990 cât și ale O.U.G. 28/2002.

O.U.G. 28/2002 este legea

specială care recunoaște dreptul acționarilor de a ataca direct în instanță

hotărârile consiliului de administrație ori hotărârile administratorului unic.

Hotărârea administratorului

este considerată nelegală întrucât mandatul a fost acordat de adunarea generală

ordinară și nu de cea extraordinară astfel cum cereau dispozițiile art. 114 din

Legea 31/1990.

Orice act al

administratorului unic, care nu se întemeiază pe aprobarea expresă și

individuală, pentru fiecare bun în parte, în condițiile art. 115, astfel cum

prevede imperativ art. 143 din Legea 31/1990 trebuie considerat nul de drept,

indiferent dacă hotărârea prin care s-a dat mandatul a fost sau nu atacată în

justiție și independent de exercitarea acțiunii în răspundere contra

administratorului care a încălcat legea.

Decizia a fost atacată cu

recurs de către pârâtă invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Se susține că era admisibilă

o acțiune în răspunderea administratorului și nu o acțiune în anulare bazată pe

art. 114 alin. (2) din Legea 31/1990, modificată prin Legea 161/2003.

Pe de altă parte acțiunea în

anulare poate fi promovată numai pentru hotărârile consiliului de administrație

date în exercițiul atribuțiilor prevăzute de art. 113 lit. b), c), e), f) și i),

din Legea 31/1990.

Se mai arată că hotărârile

consiliului de administrație sau administratorului unic date în condițiile art.

143 din Legea 31/1990, coroborate cu prevederile art. 115 din O.U.G. 28/2002 nu

pot fi atacate cu acțiune în anulare ci doar cu acțiune în răspundere dacă s-ar

fi produs un prejudiciu.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Inadmisibilitatea invocată

de recurentă nu este în sprijinul Legii 31/1990 republicată întrucât nu trebuie

așteptat momentul producerii unui prejudiciu care să antreneze răspunderea

administratorului, în baza art. 143 din Legea 31/1990, ci se poate anula însăși

hotărârea administratorului unic, luată în numele adunării generale dacă se

încalcă norme imperative așa cum este cea din art. 11 lit. g) din actul

constitutiv.

Nici interpretarea art. 114

alin. (1) din Legea 31/1990 dată de recurentă nu este corectă; nu acțiunea în

anulare nu poate fi promovată decât pentru hotărârile consiliului de

administrație date în exercițiul atribuțiilor prevăzute de art. 113 lit. b), c),

e), f) și i) din Legea 31/1990 ci doar exercițiul atribuțiilor menționate în

acest text poate fi delegat consiliului de administrație sau a administratorului

unic prin hotărâre a adunării generale.

Referitor la caracterul

normelor prevăzute de art. 143 din Legea 31/1990, modificată se constată că

acestea sunt imperative stabilind că administratorul nu poate încheia acte

juridice a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor

societății, decât cu aprobarea adunării generale, ori în cauză nu au fost

respectate aceste condiții imperative.

Negăsindu-se întemeiate

criticile din motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC V. SA Vaslui în contradictoriu cu intimata

reclamantă S.M.B., împotriva deciziei nr. 159 din 7 iunie 2004, pronunțată de

Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2004.