ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 530/2011

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 238 din 22 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1537/110/2009, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bacău, secția comercială și contencios administrativ, a respins excepția de necompetență materială a tribunalului ca nefondat; a respins, totodată, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A.R.M.A. SRL ONEȘTI în contradictoriu cu pârâta SC O.L. SA, prin lichidator judiciar A.C.P.T.I.P.U.R.L. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat să se constate, în temeiul art. 111 C. proc.

civ., dreptul său de proprietate asupra spațiului comercial în suprafață de 144,58 mp, situat în municipiul Onești, imobil ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 5348 din 30 septembrie 1999. Excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, a fost respinsă, reținându-se că probele administrate au relevat că valoarea obiectului litigiului este de peste 100.000 lei. Pe fondul cauzei, a apreciat netemeinicia cererii reclamantei, raportat la faptul că în contractul de leasing imobiliar nu s-a prevăzut că dreptul de proprietate se transmite o dată că achitarea ultimei rate de leasing și a valorii reziduale, ci s-a menționat că la sfârșitul perioadei pârâta se obligă să încheie un contract translativ de proprietate pentru bunul preluat în leasing.

În acest context s-a reținut că actul dintre părți nu a dat naștere unui drept real, ci doar unui drept de creanță în patrimoniul reclamantei, valorificat, de altfel, de aceasta prin promovarea acțiunii de obligare a pârâtei la încheierea contractului, acțiune admisă prin sentința civilă nr. 120/2003 a Tribunalului Bacău. Reclamanta a formulat apel împotriva sentinței de fond, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, criticând greșita reținere a situației de fapt și aplicarea greșită a legii.

Prin decizia nr. 26 din 4 martie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul reclamantei, cu următoarele considerente: s-a reținut că reclamanta era titulara unui drept de creanță, în raport de dispozițiile sentinței nr. 120/2005 și clauzele contractului de leasing; s-a reținut că încercările reclamantei de valorificare a dreptului său nu a avut rezultate, obligația de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare nefiind executată de bună-voie de pârâtă.

S-a mai reținut respingerea de către judecătorul sindic a solicitării de încheiere a contractului de vânzare cumpărare, în urma aprecierii acestuia că solicitarea reclamantei excede atribuțiilor sale, tot judecătorul sindic a respins o contestației a reclamantei de constatare a nulității procesului verbal de situație și a măsurilor de vânzare a spațiului, reținând că reclamanta nu este titulara unui drept de proprietate. S-a apreciat că dispozițiile O.G. nr. 51/1997 invocate de reclamantă au fost introduse ulterior intrării în faliment a intimatei, neputând fi aplicate retroactiv. Au fost înlăturate și apărările reclamantei bazate pe efectele novației izvorâte din contractul de leasing, în sensul transformării acestuia într-un contract de vânzare cumpărare, apreciind că nu sunt aplicabile în speță.

S-a mai apreciat că prevederile art. 27 din O.G. nr. 88/1997 și ale art. 118 din H.G. nr. 577/2002 stabilesc doar dreptul utilizatorului de a-și manifesta voința în sensul transmiterii dreptului de proprietate, fără ca această opțiune să aibă ca efect imediat transmiterea dreptului. S-a reținut, totodată, că modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi examinată în cadrul apelului. Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SC A.R.M.A. SRL, acesta solicitând în principal admiterea recursului și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificare hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii.

Reclamanta a invocat prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs arătând următoarele: - greșita soluționare a cauzei, în condițiile în care a dovedit imposibilitatea de prezentare la termen din motive medicale; - greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nefiind asimilat unei promisiuni de vânzare; - greșita interpretare și aplicare a legii, din perspectiva ignorării prevederilor art. 13 din O.G. nr. 51/1997, art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 87 din H.G. nr. 55/1998. Prin întâmpinare, pârâta intimată SC O.L. SA, prin lichidator judiciar S.P.R.L.P.T.N. a solicitat respingerea recursului, apreciind că aceste este inadmisibil, motivat de faptul că criticile nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.; a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că cererea de constatare este inadmisibilă, pentru că reclamanta a avut posibilitatea formulării unei acțiuni în realizare, care a fost respinsă irevocabil, a mai invocat și faptul că reclamanta mai are de plătit un rest din valoarea imobilului. Părțile au administrat proba cu înscrisuri. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se rețin următoarele: Nu poate fi reținută apărarea pârâtei intimate în sensul inadmisibilității cererii de recurs, motivele invocate de reclamanta recurentă fiind încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ. Nu poate fi reținută critica reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., reținându-se că această parte a beneficiat de mai multe termene de amânare a cauzei, completul de apel respingând în mod legal noua cererea de amânare formulată pentru termenul la care a fost soluționat apelul. Sunt găsite, însă, întemeiate criticile reclamantei întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Astfel, se reține, în primul rând greșita calificare a actului juridic dedus judecății, judecătorii instanțelor inferioare apreciind în mod eronat că un contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare este similar unei promisiuni de vânzare, dând naștere doar unui drept de creanță în patrimoniul reclamantei. Contractul de leasing este un contract complex, în cadrul căruia finanțatorul nu își asumă doar o promisiune de vânzare, ci își asumă în mod irevocabil o obligație de încheiere a contractului de vânzare cumpărare și de transfer a dreptului de proprietate asupra bunului dat în sistem de leasing.

Această obligația asumată de finanțator nu poate fi ignorată sau nerespectată, în măsura în care utilizatorul și-a manifestat dorința în sensul încheierii contractului de vânzare cumpărare. Se observă, deci, că singurul care își asumă o promisiune este utilizatorul, el fiind cel care are dreptul de opțiune între achiziționarea irevocabilă a bunului deținut în regim de leasing, sau încetarea contractului la termen, cu predarea bunului către finanțator. Însă, finanțatorul nu beneficiază de un asemenea drept de opțiune, el fiind obligat să se conformeze opțiunii manifestate de utilizator. De asemenea, în mod nelegal au apreciat judecătorii instanțelor inferioare inaplicabilitatea prevederilor art. 13 din O.G.

nr. 51/1997. Faptul că pârâta a intrat în insolvență anterior modificărilor aduse acestui text legal prin Legea nr. 287/2006 este nerelevant, textul art. 13 în forma modificată neprecizând că noile prevederi se aplică doar pentru proceduri deschise după modificarea adoptată. O asemenea interpretare a textului este nelegală, el fiind aplicabil în speță, din perspectiva îndeplinirii condițiilor premisă înscrise în normă: existența stării de insolvență a finanțatorului și existența unui contract de leasing în derulare. În ce privește existența contractului de leasing, se reține că atât timp cât acesta nu a încetat în modalitățile stipulate în contract sau prevăzute de lege (respectiv încheierea contractului de vânzare cumpărare, în urma opțiunii utilizatorului, sau încetarea contractului, în urma predării bunului, tot în urma opțiunii utilizatorului) el își continuă valabilitatea până la intervenirea unuia dintre cele două cazuri de încetare.

Se apreciază, totodată, greșita interpretare a prevederilor art. 27 din O.G. nr. 88/1997 (act normativ în baza căruia a fost încheiat și contractul dintre părți), coroborat cu prevederile art. 118 din H.G. nr. 577/2002. Aceste norme legale stabilesc, de asemenea obligația irevocabilă a finanțatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului dat în sistem de leasing, la momentul exprimării opțiunii utilizatorului. Este înlăturată critica pârâtei intimate referitoare la inadmisibilitatea cererii în constatare pe considerentul formulării anterioare, în fața judecătorului sindic, a unei acțiuni în realizare. Se observă că judecătorul sindic nu a tranșat pe fond cauza cu care a fost investit, ci a constatat că acesta depășește atribuțiile sale, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile legale în materia insolvenței.

Se reține totodată, faptul că reclamanta a obținut, prin hotărâre judecătorească irevocabilă obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare, pârâta nerespectând hotărârea judecătorească, refuzând să o pună în aplicare. În aceste condiții, în fața refuzului pârâtei de aducere la îndeplinire a obligației, cu caracter personal, consemnată în hotărârea judecătorească, reclamanta avea doar posibilitatea acțiunii în realizare, prin care să se suplinească consimțământul pârâtei, aspect ce a făcut obiectul acțiunii de față. Raportat la considerentele hotărârii judecătorești nr. 120/2003 a Tribunalului Bacău, în litigiu promovat de aceeași reclamantă, față de refuzul pârâtei de încheiere a contractului de vânzare cumpărare, precum și la dispozitivul acestei hotărâri care înscrie obligația irevocabilă pentru pârâtă de a încheia contractul, se apreciază ca nerelevantă susținerea pârâtei cu privire la un rest de plată ce incumbă reclamantei.

Se observă că acest rest de plată nu a fost facturat de către pârâtă, ca rată reziduală, sau cu alt titlu, ci a fost stabilit de instanță, în urma probatoriului administrat. De asemenea, se observă că acest rest de plată nu paralizează obligația pârâtei de a transmite dreptul de proprietate asupra spațiului comercial, în condițiile în care reclamanta și-a manifestat intenția de a achita această sumă, prin notificare adresată lichidatorului judiciar, acesta refuzând primirea banilor. De altfel, constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra spațiului comercial, nu împiedică pe pârâtă de a demara proceduri legale pentru obținerea acestui rest de plată, pentru care deține un titlu executoriu.

În consecință, pentru considerentele reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de reclamantă va fi admis. Vor fi modificate decizia de apel și sentința de fond în sensul admiterii acțiunii reclamantei și constatării dreptului de proprietate al acesteia asupra spațiului comercial ce a făcut obiectul contractului de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 5848 din 30 septembrie 1999 și a actului adițional nr. 335 din 26 septembrie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.R.M.A. SRL ONEȘTI împotriva deciziei nr. 26 din 4 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia recurată și sentința nr. 238 din 22 iunie 2009 a Tribunalului Bacău, secția comercială și contencios administrativ, în sensul că admite acțiunea. Constată dreptul de proprietate al reclamantei SC A.R.M.A. SRL ONEȘTI asupra spațiului comercial în suprafață de 144,58 mp, situat în Onești, județul Bacău. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 februarie 2011.