ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 530/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 530/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 238 din 22

iunie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1537/110/2009, judecătorul fondului din

cadrul Tribunalului Bacău, secția comercială și contencios administrativ, a

respins excepția de necompetență materială a tribunalului ca nefondat; a

respins, totodată, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A.R.M.A.

SRL ONEȘTI în contradictoriu cu pârâta SC O.L. SA, prin lichidator judiciar A.C.P.T.I.P.U.R.L.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat să se constate, în

temeiul art. 111 C. proc. civ., dreptul său de proprietate asupra spațiului

comercial în suprafață de 144,58 mp, situat în municipiul Onești, imobil ce a

făcut obiectul contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de

vânzare nr. 5348 din 30 septembrie 1999.

Excepția de necompetență materială,

invocată din oficiu, a fost respinsă, reținându-se că probele administrate au

relevat că valoarea obiectului litigiului este de peste 100.000 lei.

Pe fondul cauzei, a apreciat

netemeinicia cererii reclamantei, raportat la faptul că în contractul de

leasing imobiliar nu s-a prevăzut că dreptul de proprietate se transmite o dată

că achitarea ultimei rate de leasing și a valorii reziduale, ci s-a menționat

că la sfârșitul perioadei pârâta se obligă să încheie un contract translativ de

proprietate pentru bunul preluat în leasing. În acest context s-a reținut că

actul dintre părți nu a dat naștere unui drept real, ci doar unui drept de

creanță în patrimoniul reclamantei, valorificat, de altfel, de aceasta prin

promovarea acțiunii de obligare a pârâtei la încheierea contractului, acțiune

admisă prin sentința civilă nr. 120/2003 a Tribunalului Bacău.

Reclamanta a formulat apel împotriva

sentinței de fond, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în

sensul admiterii acțiunii, criticând greșita reținere a situației de fapt și

aplicarea greșită a legii.

Prin decizia nr. 26 din 4 martie

2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Bacău, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul reclamantei,

cu următoarele considerente: s-a reținut că reclamanta era titulara unui drept

de creanță, în raport de dispozițiile sentinței nr. 120/2005 și clauzele

contractului de leasing; s-a reținut că încercările reclamantei de valorificare

a dreptului său nu a avut rezultate, obligația de încheiere a contractului de

vânzare-cumpărare nefiind executată de bună-voie de pârâtă.

S-a mai reținut respingerea de către

judecătorul sindic a solicitării de încheiere a contractului de vânzare

cumpărare, în urma aprecierii acestuia că solicitarea reclamantei excede

atribuțiilor sale, tot judecătorul sindic a respins o contestației a

reclamantei de constatare a nulității procesului verbal de situație și a

măsurilor de vânzare a spațiului, reținând că reclamanta nu este titulara unui

drept de proprietate.

S-a apreciat că dispozițiile O.G.

nr. 51/1997 invocate de reclamantă au fost introduse ulterior intrării în

faliment a intimatei, neputând fi aplicate retroactiv. Au fost înlăturate și

apărările reclamantei bazate pe efectele novației izvorâte din contractul de

leasing, în sensul transformării acestuia într-un contract de vânzare

cumpărare, apreciind că nu sunt aplicabile în speță.

S-a mai apreciat că prevederile art.

27 din O.G. nr. 88/1997 și ale art. 118 din H.G. nr. 577/2002 stabilesc doar

dreptul utilizatorului de a-și manifesta voința în sensul transmiterii

dreptului de proprietate, fără ca această opțiune să aibă ca efect imediat

transmiterea dreptului. S-a reținut, totodată, că modalitatea de interpretare

și aplicare a dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi examinată

în cadrul apelului.

Decizia de apel a fost recurată de

reclamanta SC A.R.M.A. SRL, acesta solicitând în principal admiterea recursului

și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar

modificare hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii.

Reclamanta a invocat prevederile

art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs

arătând următoarele:

- greșita soluționare a cauzei, în

condițiile în care a dovedit imposibilitatea de prezentare la termen din motive

medicale;

- greșita interpretare a actului

juridic dedus judecății, contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă

de vânzare nefiind asimilat unei promisiuni de vânzare;

- greșita interpretare și aplicare a

legii, din perspectiva ignorării prevederilor art. 13 din O.G. nr. 51/1997,

art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 87 din H.G. nr. 55/1998.

Prin întâmpinare, pârâta intimată SC

O.L. SA, prin lichidator judiciar S.P.R.L.P.T.N. a solicitat respingerea

recursului, apreciind că aceste este inadmisibil, motivat de faptul că

criticile nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că cererea de constatare

este inadmisibilă, pentru că reclamanta a avut posibilitatea formulării unei

acțiuni în realizare, care a fost respinsă irevocabil, a mai invocat și faptul

că reclamanta mai are de plătit un rest din valoarea imobilului.

Părțile au administrat proba cu

înscrisuri.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se rețin

următoarele:

Nu poate fi reținută apărarea

pârâtei intimate în sensul inadmisibilității cererii de recurs, motivele

invocate de reclamanta recurentă fiind încadrate în dispozițiile art. 304 pct.

5, 7 și 8 C. proc. civ.

Nu poate fi reținută critica

reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

reținându-se că această parte a beneficiat de mai multe termene de amânare a

cauzei, completul de apel respingând în mod legal noua cererea de amânare

formulată pentru termenul la care a fost soluționat apelul.

Sunt găsite, însă, întemeiate

criticile reclamantei întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Astfel, se reține, în primul rând greșita calificare a actului juridic

dedus judecății, judecătorii instanțelor inferioare apreciind în mod eronat că

un contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare este similar unei

promisiuni de vânzare, dând naștere doar unui drept de creanță în patrimoniul

reclamantei. Contractul de leasing este un contract complex, în cadrul căruia

finanțatorul nu își asumă doar o promisiune de vânzare, ci își asumă în mod

irevocabil o obligație de încheiere a contractului de vânzare cumpărare și de

transfer a dreptului de proprietate asupra bunului dat în sistem de leasing.

Această obligația asumată de finanțator nu poate fi ignorată sau nerespectată,

în măsura în care utilizatorul și-a manifestat dorința în sensul încheierii

contractului de vânzare cumpărare. Se observă, deci, că singurul care își asumă

o promisiune este utilizatorul, el fiind cel care are dreptul de opțiune între

achiziționarea irevocabilă a bunului deținut în regim de leasing, sau încetarea

contractului la termen, cu predarea bunului către finanțator. Însă,

finanțatorul nu beneficiază de un asemenea drept de opțiune, el fiind obligat

să se conformeze opțiunii manifestate de utilizator.

De asemenea, în mod nelegal au

apreciat judecătorii instanțelor inferioare inaplicabilitatea prevederilor art.

13 din O.G. nr. 51/1997. Faptul că pârâta a intrat în insolvență anterior

modificărilor aduse acestui text legal prin Legea nr. 287/2006 este nerelevant,

textul art. 13 în forma modificată neprecizând că noile prevederi se aplică

doar pentru proceduri deschise după modificarea adoptată. O asemenea

interpretare a textului este nelegală, el fiind aplicabil în speță, din

perspectiva îndeplinirii condițiilor premisă înscrise în normă: existența

stării de insolvență a finanțatorului și existența unui contract de leasing în

derulare. În ce privește existența contractului de leasing, se reține că atât

timp cât acesta nu a încetat în modalitățile stipulate în contract sau

prevăzute de lege (respectiv încheierea contractului de vânzare cumpărare, în

urma opțiunii utilizatorului, sau încetarea contractului, în urma predării

bunului, tot în urma opțiunii utilizatorului) el își continuă valabilitatea

până la intervenirea unuia dintre cele două cazuri de încetare.

Se apreciază, totodată, greșita

interpretare a prevederilor art. 27 din O.G. nr. 88/1997 (act normativ în baza

căruia a fost încheiat și contractul dintre părți), coroborat cu prevederile

art. 118 din H.G. nr. 577/2002. Aceste norme legale stabilesc, de asemenea

obligația irevocabilă a finanțatorului de a transmite dreptul de proprietate

asupra bunului dat în sistem de leasing, la momentul exprimării opțiunii

utilizatorului.

Este înlăturată critica pârâtei

intimate referitoare la inadmisibilitatea cererii în constatare pe

considerentul formulării anterioare, în fața judecătorului sindic, a unei

acțiuni în realizare. Se observă că judecătorul sindic nu a tranșat pe fond

cauza cu care a fost investit, ci a constatat că acesta depășește atribuțiile

sale, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile legale în materia

insolvenței.

Se reține totodată, faptul că

reclamanta a obținut, prin hotărâre judecătorească irevocabilă obligarea

pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare, pârâta nerespectând

hotărârea judecătorească, refuzând să o pună în aplicare. În aceste condiții,

în fața refuzului pârâtei de aducere la îndeplinire a obligației, cu caracter

personal, consemnată în hotărârea judecătorească, reclamanta avea doar

posibilitatea acțiunii în realizare, prin care să se suplinească consimțământul

pârâtei, aspect ce a făcut obiectul acțiunii de față.

Raportat la considerentele hotărârii

judecătorești nr. 120/2003 a Tribunalului Bacău, în litigiu promovat de aceeași

reclamantă, față de refuzul pârâtei de încheiere a contractului de vânzare

cumpărare, precum și la dispozitivul acestei hotărâri care înscrie obligația

irevocabilă pentru pârâtă de a încheia contractul, se apreciază ca nerelevantă

susținerea pârâtei cu privire la un rest de plată ce incumbă reclamantei. Se

observă că acest rest de plată nu a fost facturat de către pârâtă, ca rată

reziduală, sau cu alt titlu, ci a fost stabilit de instanță, în urma probatoriului

administrat. De asemenea, se observă că acest rest de plată nu paralizează

obligația pârâtei de a transmite dreptul de proprietate asupra spațiului

comercial, în condițiile în care reclamanta și-a manifestat intenția de a

achita această sumă, prin notificare adresată lichidatorului judiciar, acesta

refuzând primirea banilor. De altfel, constatarea dreptului de proprietate al

reclamantei asupra spațiului comercial, nu împiedică pe pârâtă de a demara

proceduri legale pentru obținerea acestui rest de plată, pentru care deține un

titlu executoriu.

În consecință, pentru considerentele

reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de reclamantă va

fi admis. Vor fi modificate decizia de apel și sentința de fond în sensul

admiterii acțiunii reclamantei și constatării dreptului de proprietate al

acesteia asupra spațiului comercial ce a făcut obiectul contractului de leasing

cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 5848 din 30 septembrie 1999 și a actului

adițional nr. 335 din 26 septembrie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC A.R.M.A. SRL ONEȘTI împotriva deciziei nr. 26 din 4 martie 2010 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică decizia recurată și

sentința nr. 238 din 22 iunie 2009 a Tribunalului Bacău, secția comercială și

contencios administrativ, în sensul că admite acțiunea.

Constată dreptul de proprietate al

reclamantei SC A.R.M.A. SRL ONEȘTI asupra spațiului comercial în suprafață de

144,58 mp, situat în Onești, județul Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3

februarie 2011.