ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 433/2011

Asupra recursului de față, Din analiza actelor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 381 din 5 octombrie 2010 a Tribunalului Botoșani a fost condamnat inculpatul G.D.D. la pedeapsa de 20 de ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen. A fost menținută arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa principală durata reținerii și arestării preventive de la 2 noiembrie 2009 la zi. S-a constatat că partea vătămată N.M.F.

nu s-a constituit parte civilă în cauză. A fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Partea vătămată N.M.F. domiciliază în comuna Ripiceni, jud. Botoșani și se află în grija tatălui ei, N.J. În ziua de 1 noiembrie 2009, în jurul orei 12, împreună cu sora sa, N.P. și cu martorul P.C., partea vătămată s-a deplasat cu faetonul în direcția pădurii Zahoreni, pentru a aduna știuleții rămași la marginea pădurii în urma treieratului. La aproximativ 1 km de satul Ripiceni a avut loc o ceartă între cele două surori, care a determinat-o pe partea vătămată să coboare din faeton cu intenția de a-și continua deplasarea singură, spre râul Prut.

Partea vătămată dorea să ajungă în zona pârâului Volovăț, situat la ieșirea din satul Ripiceni, la limita teritorială cu satul Manoleasa, loc în care tatăl său plecase la pescuit în cursul dimineții. În timp ce se deplasa pe drumul care face legătura între fermele fostului IAS și satul Ripiceni, în apropierea barăcilor amplasate în zona de carieră administrată de SC G.E.C. SRL Botoșani, partea vătămată a fost acostată de inculpatul G.D.D., care efectua paza la carieră. întrebată de acesta în ce direcție se îndreaptă, partea vătămată i-a explicat că dorește să ajungă în locul unde pescuia tatăl său. Inculpatul a prins-o pe partea vătămată de brațul drept și i-a solicitat să-i telefoneze tatălui ei pentru a ști cu exactitate locul în care acesta se află, sens în care i-a pus la dispoziție telefonul său mobil.

Dat fiind felul în care a acționat inculpatul și faptul că îl cunoștea pe acesta ca o persoană agresivă, partea vătămată s-a conformat și l-a apelat pe tatăl ei. în tot acest timp inculpatul a continuat să o țină de braț și i-a cerut să nu dezvăluie al cui este telefonul mobil. în timpul conversației cu tatăl ei minora a plâns și a vorbit pe un ton agitat, afirmând că are acest comportament din cauza certurilor cu sora ei. După terminarea conversației telefonice, inculpatul a condus-o pe partea vătămată spre un lan de porumb de la marginea drumului și i-a propus să întrețină cu el un raport sexual, folosind cuvinte pornografice și expresii obscene. Minora a încercat să-și desprindă brațul din mâna inculpatului, dar acesta a călcat-o pe ștaiful pantofului drept, a cărui talpă s-a desprins parțial.

Partea vătămată a explicat faptul că nu a strigat după ajutor pentru că se afla într-o zonă pustie, la aproximativ 300 m de malul râului, unde se aflau mai multe persoane la pescuit. Când au ajuns la marginea lanului de porumb partea vătămată a țipat, dar inculpatul a lovit-o cu palma peste gură, cauzându-i o leziune la buza superioară. Deși minora a început să plângă, inculpatul a continuat să o țină de braț și i-a spus că dorește să întrețină un raport sexual cu ea, amenințând-o că o va omorî dacă va povesti cele întâmplate. Când partea vătămată a încercat din nou să fugă, inculpatul a călcat-o pe picior, astfel încât talpa pantofului drept s-a desprins în totalitate. În continuare, inculpatul i-a dat jos părții vătămate un crac al pantalonilor, i-a rupt lenjeria intimă și s-a urcat peste ea, ținându-i brațele în partea superioară a corpului, după care, cu toată opoziția și țipetele minorei, a întreținut cu aceasta un raport sexual normal.

La consumarea raportului sexual inculpatul a ejaculat pe obiectele de îmbrăcăminte ale părții vătămate. După finalizarea raportului sexual inculpatul a revenit la baraca unde își efectua serviciul de pază, iar partea vătămată, desculță, s-a îndreptat spre locul unde pescuia tatăl ei. Numitul N.J. s-a întâlnit cu fiica sa în jurul orei 15,00 și a observat că era desculță, agitată și prezenta urme de lovituri în zona buzelor. La întoarcerea spre Ripiceni minora i-a indicat tatălui ei lanul de porumb în care a fost violată.

Prima instanță a arătat că fapta și vinovăția inculpatului sunt dovedite în baza mijloacelor de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatului, declarațiile numitului N.J., declarațiile martorilor T.M.C., P.C., C.D., C.D., procesul - verbal de cercetare la fața locului, proces - verbal de indicare în teren, procese-verbale de examinare a obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, dovezile de ridicare a telefonului mobil și cartelelor SIM aparținând inculpatului, procese-verbale de verificare a mesageriei telefoanelor mobile aparținând inculpatului și numitului N.J., raport de constatare medico-legală, raport de evaluare psihologică a victimei, raport de constatare tehnico-științifică.

S-a motivat că relevante cu privire la dovedirea faptei comise de inculpat sunt declarațiile părții vătămate fiind confirmate de tatăl acesteia, care i-a sesizat starea de agitație atât cu prilejul convorbirii telefonice, cât și atunci când aceasta a ajuns în locul în care acesta se afla la pescuit; În urma examinării medico-legale a părții vătămate s-a constatat că aceasta prezintă leziuni la limita între roșul buzei superioare și fața vestibulară, median, o eroziune mucoasă și infiltrat hemoragie de 0,5 cm diametru, roșu deschis, în partea laterală dreaptă, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu mijloc contondent și pot data din 1 noiembrie 2009. Totodată, pe frotiurile de secreție vaginală s-a constatat prezența spermatozoizilor; În urma efectuării unei expertize genetice s-a constatat că profilul genetic al inculpatului este inclus în amestecul de profile genetice evidențiat în urma analizei secrețiilor vaginale prelevate de la partea vătămată, inculpatul având de 9.615.384 ori mai multe șanse să fie contribuitor la formarea acestui amestec decât o altă persoană necunoscută din populație.

Genotiparea fracției spermatice de pe articolul de lenjerie intimă aparținând părții vătămate a pus în evidență un profil genetic identic cu cel obținut din proba biologică de referință recoltată de la inculpat; Verificarea apelurilor efectuate de pe telefonul mobil al inculpatului - nr. 07684XXXXX a indicat efectuarea unui apel către telefonul mobil al numitului N.J.

- nr. 0765XXXXX, la ora 14,20 în data de 1 noiembrie 2010, anterior deci momentului la care partea vătămată a ajuns în locul în care se afla acesta; Identificarea la locul indicat la partea vătămată a unei suprafețe bătătorite și cu urme de dislocare a solului; Identificarea în același loc a tălpii desprinse de la pantoful părții vătămate; Existența mai multor urme de culoare albicioasă pe obiectele de îmbrăcăminte ale victimei, precum și existența unor urme de rupere pe materialul textil al lenjeriei intime a părții vătămate; Afirmația inculpatului făcută în fața martorului T. cum că dacă ar fi ajuns mai devreme la carieră ar fi prins și el o partidă de sex cu partea vătămată; Constatările evaluării psihologice a părții vătămate, care a relevat semne ale trecerii printr-o situație tensionată; Conduita anterioară a inculpatului, care în cursul anului 2009, și-a exprimat dorința de a întreține raporturi sexuale cu partea vătămată.

Toate aceste elemente ale probatoriului conduc la concluzia certă a săvârșirii faptei de către inculpat. Neconcordanțele invocate de inculpat (privind distanța față de râul Prut a locului comiterii faptei, persoanele care trebuiau să se afle de pază la carieră în acea zi ori configurația zonei respective) se referă la aspecte neesențiale ale cauzei și nu sunt de natură să infirme cele reținute. Cu privire la latura civilă s-a constatat că partea vătămată nu a formulat pretenții civile în cauză. Cu toate acestea, acțiunea civilă a fost exercitată din oficiu de către procuror, care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale. împotriva Sentinței penale nr. 381 din 5 octombrie 2010 a Tribunalului Botoșani a declarat apel inculpatul G.D.D., criticând-o ca nelegală și netemeinică . S-a solicitat, în principal, achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen. - „fapta nu există" - argumentându-se că declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, medicii nu s-au pronunțat cu exactitate dacă inculpatul a comis fapta, martorii audiați au dat declarații ambigue și le-au schimbat pe parcursul procesului, că nici un martor nu a declarat că în acea zi inculpatul și-ar fi părăsit postul de lucru sau că partea vătămată ar fi trecut pe acolo. În subsidiar, s-a solicitat să se țină cont de circumstanțele reale și personale ce pledează în favoarea inculpatului și să fie orientată pedeapsa aplicată spre minimul prevăzut de lege. Examinând apelul, instanța de apel, a constatat că este în parte întemeiat, respectiv sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 73 din 17 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul G.D.D., a desființat în parte Sentința penală nr. 381 din 5 octombrie 2010 a Tribunalului Botoșani și în consecință, a redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului G.D.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., de la 20 de ani închisoare, la 15 ani închisoare, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale care nu sunt contrare prezentei decizii. A dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la data de 5 octombrie 2010 la zi și a menținut această măsură preventivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, a reținut aceeași situație de fapt și de drept, precum Tribunalul Botoșani, respectiv probatoriul administrat în cauză și în special declarațiile părții vătămate, declarațiile tatălui ei, N.J., declarațiile martorilor T.M.C., P.C., C.D., C.D., procesul - verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de indicare în teren, procese-verbale de examinare a obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, dovezile de ridicare a telefonului mobil și cartelelor SIM aparținând inculpatului, procese-verbale de verificare a mesageriei telefoanelor mobile aparținând inculpatului și numitului N.J., raport de constatare medico-legală, raport de evaluare psihologică a victimei, raport de constatare tehnico-științifică, deși inculpatul nu recunoaște comiterea faptei, în sensul dovedirii vinovăției sale sunt mai multe probe, inclusiv probe de natură științifică, cum ar fi acte medico-Iegale, rapoarte de constatare tehnico-științifică.

Astfel, partea vătămată a declarat constant că inculpatul este autorul faptei, descriind modalitatea de comitere în același fel cum a fost reținută de către prima instanță. Audiată în fața Curții de Apel Suceava, partea vătămată a relatat din nou aceeași situație de fapt, în prezența inculpatului și a apărătorului acestuia. Martorul N.J. este tatăl părții vătămate și a confirmat susținerile făcute de acesta, iar martorul T.M. a susținut inclusiv în fața instanței că el este cel care în ziua respectivă a preluat serviciul de pază de la inculpat care era în stare de ebrietate, că a avut o discuție cu inculpatul care i-a spus că partea vătămată a întreținut de bunăvoie relații sexuale cu el și că dacă nu ar fi întârziat ar fi putut și martorul să întrețină astfel de relații cu partea vătămată.

Martorul P.C. a declarat că în acea zi a văzut-o pe partea vătămată că plângea și că: „am auzit cum partea vătămată îi spunea tatălui său că a violat-o „C.", aceasta fiind porecla inculpatului". Martorul C.D., fiind la pescuit, a confirmat că și el a văzut-o pe partea vătămată care a venit la tatăl său iar partea vătămată plângea și era desculță. Coroborând toate acestea cu datele referitoare la conduita anterioară a inculpatului care în cursul anului 2009 și-a exprimat dorința de a întreține raporturi sexuale cu partea vătămată, concluzia nu poate fi decât aceea că în cauză există probe certe care dovedesc vinovăția acestuia. In ce privește criticile făcute de apelant, se constată că nu este real că partea vătămată a dat declarații contradictorii, iar medicii nu aveau competența de a stabili dacă inculpatul a comis fapta, acest atribut aparținând instanței de judecată.

Nu se poate reține nici că declarațiile martorilor sunt ambigue, că și le-au schimbat la instanță, din moment ce susținerile martorilor anterior precizate au fost făcute în cursul cercetării judecătorești. Aspectul dacă inculpatul și-a părăsit sau nu postul de lucru nu prezintă relevanță, la dosar existând dovezi că patronul firmei l-a scos pe inculpat din postul de pază deoarece era beat, iar martorul T.M.C. a fost pus să preia serviciul de pază de la acesta. Neconcordanțele invocate de inculpat, privind distanța de la locul faptei până la râul Prut, persoanele care trebuiau să se afle de pază la carieră, configurația zonei, condițiile de vizibilitate în zonă privesc aspecte neesențiale ale cauzei și nu pot infirma probele concrete anterior enumerate.

Instanța de apel a constat însă că apelul inculpatului este întemeiat sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei. Potrivit art. 72 C. pen., la individualizarea pedepsei trebuie să se țină seama de dispozițiile generale ale Codului penal, gradul de pericol social concret, limitele speciale ale pedepsei, cauzele de agravare sau atenuare a răspunderii penale, împrejurările comiterii faptei, cât și de persoana inculpatului. In cauză, ținând cont și de faptul că inculpatul este căsătorit, are trei copii minori, de practica instanțelor în ce privește individualizarea pedepselor inclusiv la infracțiunile de omor, se apreciază că scopul pedepsei de prevenție generală și specială, de reeducare a inculpatului se poate realiza și prin reducerea pedepsei principale la 15 ani închisoare (în loc de 20 de ani).

Pe de altă parte, ținând cont de modalitatea de comitere a faptei, vârsta victimei, urmările cauzate, statutul de recidivist al inculpatului, se apreciază că în cauză nu pot fi reținute circumstanțe atenuante facultative. Așa fiind, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința, urmând ca, în rejudecare, procedând la reducerea pedepsei principale. Împotriva Deciziei penale nr. 73 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul G.D.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 1692/40/2010. Recurentul inculpat a invocat motivul de casare prevăzut de apel, invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. A criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel pentru greșita individualizare a pedepsei stabilită în sarcina inculpatului susținând că pedeapsa de 15 ani închisoare este prea mare în raport cu circumstanțele reale și personale ale inculpatului, solicitând reducerea pedepsei. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de inculpatul G.D.D. nu este fondat motiv pentru care îl va respinge ca atare pentru următoarele considerente: Cu privire la reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte reține că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului. Individualizarea judiciară a pedepsei și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Constată, prin urmare că la individualizarea pedepsei, instanța de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

la stabilirea și aplicarea pedepsei în sarcina inculpatului ținând seama de pericolul social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, stabilind o pedeapsă de 15 ani pedeapsă care a fost redusă de la 20 de ani închisoare, în regim de detenție, așa cum a stabilit instanța de fond.

Astfel fată de gravitatea faptei săvârșite în sensul că partea vătămată N.M.F., avea vârsta de 14 ani la momentul săvârșirii faptei, având în vedere importanta valorii sociale încălcate prin întreținerea unor relații sexuale neconsimțite, respectiv libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, care presupune dreptul acesteia de a dispune în mod liber de corpul ei, ținând cont de consecințele ce le poate suferi victima în plan fizic, psihic și social, este fără îndoială că infracțiunea de viol prezintă un grad de pericol social abstract destul de ridicat și nu poate conduce la convingerea instanței de recurs că inculpatului i se poate aplica o eficiență mai mare a criteriilor de individualizare a pedepsei care să determine o micșorare a pedepsei sub limita deja stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen.; Gravitatea abstractă a faptei este reflectată în natura și limitele pedepsei stabilite de legiuitor care a concluzionat că prevențiile specială și generală, precum și readaptarea socială a autorului unei fapte de viol săvârșită în formă simplă, poate fi realizată prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea de până la 10 ani.

Fapta săvârșită de inculpatul G.D.D., prin conținutul ei concret și prin atingerea adusă libertăților părții vătămate N.M.F., prin urmările pe care le-a creat, prezintă un grad de pericol social concret foarte ridicat, faptul că inculpatul, în dorința sa de a-și satisface nevoile sexuale, și în afară de împrejurarea că partea vătămată a suferit din punct de vedere fizic, a fost încercată și de o suferință psihică care s-a prelungit și după comiterea faptei, aceasta fiind amenințată cu moartea în măsura în care intenționa să facă cunoscută fapta săvârșită de către inculpat. Astfel, critica recurentului intimat inculpat G.D.D.

cu privire la reindividualizarea pedepsei reținută în sarcina inculpatului și reducerea acesteia sub pedeapsa de 15 ani nu este întemeiată, cu atât mai mult cu cât fapta inculpatului a fot săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, în condițiile art. 37 lit. b C. pen., față de condamnările la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 366 din 19 octombrie 2000 a Judecătoriei Botoșani(arestat la 4 noiembrie 1999, liberat la 1 noiembrie 2003, rest 477 zile) și la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 201 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Săveni (arestat pe 13 martie 2007, liberat 1 iulie 2008, rest 254 zile). Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D.D.

împotriva Deciziei penale nr. 73 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELELEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D.D. împotriva Deciziei penale nr. 73 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 2 noiembrie 2009 la 7 februarie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2011.