ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 404/2011

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 553/F din 1 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a) teza I și lit. b) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de 09 noiembrie 2009, la zi. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL la plata către părțile civile C.C., C.S., S.C., C.M., Z.D.

și C.I. a sumei de 7.148 lei (RON) – daune materiale și a sumelor de 10.000 Euro către partea civilă C.C. și câte 30.000 Euro către fiecare din părțile civile C.S., S.C., C.M., Z.D. și C.I. A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă Spitalul Bagdasar Arseni a sumei de 7825,20 lei cheltuieli de spitalizare. În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut – în fapt – următoarea situație: În data de 23 septembrie 2009, inculpatul și victima s-au deplasat la locul comun de muncă, punctul de lucru al părții responsabile civilmente SC B. SRL (depozit de banane), situat în incinta Pieței de gros.

În cursul pauzei de prânz, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între inculpat și victimă a avut loc o altercație verbală, legată de un joc de table. Ulterior, spre sfârșitul programului de lucru, a avut loc între cei doi o altă discuție contradictorie, în cursul căreia inculpatul a lovit o singură dată, cu putere, pe victimă în zona bărbiei, aceasta căzând la pământ și lovindu-se în zona cerebrală. Victima și-a pierdut pe moment și pentru câteva momente cunoștința și a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, unde a decedat la data de 9 noiembrie 2009. Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost dovedită pe baza declarațiilor inculpatului, ce a recunoscut că a lovit pe victimă în felul arătat mai sus, susținând însă că a făcut acest lucru ca gest de apărare, întrucât victima îl prinsese de mână cu intenția de a-l lovi.

Modalitatea de producere a leziunilor a fost confirmată și de concluziile raportului de constatare medico-legală necroptică nr. A3/1561/2009 din 16 februarie 2010, efectuată în cauză de către I.N.M.L. „Mina Minovici”, din care a rezultat că moartea victimei C.M. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute survenite în evoluția unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană și hemoragie meningo-cerebrală. Leziunile traumatice au putut fi produse prin lovire cu corp dur și lovire de corp/plan dur, între leziunile traumatice și deces existând o legătură de cauzalitate directă. Este de menționat și că evoluția nefavorabilă și decesul au fost condiționate de o patologie hepatică preexistentă.

Martorii T.C.V., G.V. și D.F., martori indirecți, au confirmat altercația ce au avut loc între cei doi în timpul pauzei de prânz, cât și starea victimei imediat după ce a fost lovită de inculpat, aceștia fiind încunoștințați despre săvârșirea faptei de către martorul A.G.C. A mai arătat Tribunalul că, modalitatea concretă de comitere a faptei, astfel cum a fost reținută, rezultă și din declarațiile martorilor direcți A.G.C. și C.I., care se aflau pe platformă la momentul comiterii faptei și care au confirmat că inculpatul a lovit pe victimă cu pumnul în bărbie, cauzând căderea și lovirea acesteia. Declarațiile acestor martori infirmă și apărările inculpatului, în sensul că victima ar fi încercat să îl lovească.

Tribunalul a reținut că martorul A.G.C. a relatat că înainte de a fi lovită de inculpat victima nu l-a îmbrâncit, nu l-a lovit și nu a încercat să îl prindă de mână pe acesta. Martorul C.I. a relatat că a observat că victima a încercat să îl prindă pe inculpat de mână, dar în momentul în care acesta îi întorsese spatele pentru a pleca, dar nu cu intenția de a-l lovi pe acesta. Astfel fiind, instanța fondului a reținut că a existat - într-adevăr - din partea victimei un gest de a prinde mâna inculpatului (două persoane, inculpatul și martorul C., făcând referire la un astfel de gest), însă această acțiune nu a avut o semnificație agresivă la adresa inculpatului, ci a exprimat intenția de a continua discuția cu acesta, gest la care inculpatul a reacționat nervos lovind pe victimă în modalitatea arătată mai sus.

Prima instanță a concluzionat că, în drept, fapta săvârșită de inculpatul M.M. - constând în aceea că, în seara zilei de 23 octombrie 2009, a lovit-o cu putere cu pumnul în bărbie pe victima C.M., lovitură în urma căreia aceasta a căzut și s-a lovit cu capul de pardoseala din beton, suferind astfel leziuni traumatice care i-au provocat decesul - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei, Tribunalul a avut în vedere - în conformitate cu art. 72 C. pen - modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptei, natura infracțiunii săvârșite, împrejurarea că acțiunea inculpatului nu a fost provocată în niciun fel de către victimă, poziția procesual parțial sinceră a inculpatului.

Tribunalul a reținut în beneficiul inculpatului comportamentul corespunzător anterior săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor penale și împrejurarea că a ajutat familia victimei în perioada spitalizării acesteia, cu sume de bani ce s-au ridicat la 900 lei. Însă, prima instanță a constatat că aceste împrejurări nu pot fi reținute cu titlul de circumstanțe atenuante judiciare, întrucât au doar semnificația unei stări de normalitate – atât lipsa antecedentelor penale, cât și regretul cauzat de săvârșirea unei acțiuni ce a avut ca urmare moartea unei persoane, trebuind să constituie aspecte de normalitate și nu circumstanțe extraordinare care să conducă la necesitatea coborârii pedepsei sub minimul special.

În soluționarea laturii civile a cauzei, Tribunalul a reținut că doar daunele materiale au fost solicitate de părțile civile „împreună cu ceilalți”, acestea fiind cheltuieli comune, însă această expresie folosită constant de părțile civile chiar după lămuririle cerute de instanță nu se referă și la daunele morale ce nu pot avea de altfel decât caracter personal. S-a reținut de către instanța fondului că suma de 7.148 lei a fost dovedită cu înscrisurile depuse de dosar - filele 69-78 dosar instanță, înscrisurile depuse reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul până în București în timpul spitalizării victimei, cheltuieli I.N.M.L., servicii funerare, costuri medicamente achiziționate în cursul perioadei de spitalizare, alimente.

Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate, de 10.000 Euro în cazul soției și 30.000 Euro în cazul celorlalți membri ai familiei, Tribunalul le-a considerat justificate. S-a apreciat că decesul victimei a fost în mod cert de natură a provoca suferințe morale părților civile, iar în ceea ce privește recompensarea acestora, sumele solicitate sunt modeste, motiv pentru care Tribunalul le-a acordat în totalitate. S-a reținut și că Spitalul Bagdasar-Arseni s-a constituit parte civilă cu suma de 7.825,20 lei - cheltuieli de spitalizare, pretenții care de asemenea au fost apreciate ca justificate, în condițiile în care avansarea acestor cheltuieli a avut ca și cauză fapta ilicită a inculpatului.

Tribunalul a arătat expres că inculpatul nu a invocat tardivitatea niciuneia din constituirile de părți civile realizate după citirea actului de sesizare. Referirile Ministerului Public la tardivitatea acestora nu a fost luată în considerare de instanță, în condițiile în care această decădere nu este invocată de partea direct interesată, atribuțiile Ministerului Public limitându-se la susținerea unor pretenții sau cereri pe latură civilă numai în măsura în care au fost formulate de partea direct interesată. S-a apreciat că, în cauză, alături de inculpat răspunde în solidar în condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului și angajatorul, SC B. SRL, fapta fiind comisă în timpul programului de serviciu, interval în care atribuțiile angajatorului de supraveghere a prepușilor erau active.

Prima instanță a arătat că cererea de amânare formulată la ultimul termen de judecată relevă din punctul de vedere al instanței reaua-credință a acestei părți responsabile civilmente, în condițiile în care perioada de timp de la data primirii citației la sediul social până la termenul de judecată era suficientă pentru pregătirea apărării, iar reprezentanții părții responsabile civilmente aveau cu certitudine cunoștință de fapta ce a avut loc în chiar punctul de lucru ce le aparține. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au promovat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul M.M. și partea responsabilă civilmente SC B. SRL, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă.

În apelul său, Parchetul a susținut că, în mod greșit, Tribunalul București a dedus perioada arestării preventive de la 09 noiembrie 2009 la zi, în condițiile în care inculpatul a fost reținut 24 ore de la data de 09 noiembrie 2009, iar la data de 10 noiembrie 2009, Tribunalul București a respins propunerea de arestare preventivă solicitată de către Parchet. Astfel fiind, pe latură penală, Parchetul a considerat că se impune deducerea reținerii inculpatului de 24 ore de la 09 noiembrie 2009 și a arestării preventive, începând cu data de 25. noiembrie 2009, la zi. Pe latură civilă, în susținerea orală a apelului, Parchetul a susținut doar motivele referitoare la daunele materiale și morale la care a fost obligat inculpatul, respectiv 70 milioane daune materiale și despăgubiri morale de 30.000 Euro pentru fiecare dintre părțile civile.

Se apreciază că instanța nu a avut în vedere precizările făcute de C.C. și C.S., că au primit bani de la inculpat și nici faptul că plata despăgubirilor morale a fost stabilită în Euro, considerând că, despăgubirile pentru Spitalul Bagdasar Arseni trebuiau plătite de către inculpat în Euro. Referitor la împrejurarea că Spitalul Bagdasar Arseni s-a constituit tardiv parte-civilă în cauză, s-a apreciat că acest motiv de apel nu poate fi reținut, având în vedere că partea-civilă a fost citată, în cauză după citirea actului de sesizare, iar spitalul a trimis o adresă prin care cerea datele de identificare ale părții-vătămate, în vederea constituirii de parte-civilă, astfel încât, era firesc, ca partea-vătămată să nu se poate constitui parte-civilă în cauză, înainte de citirea actului de sesizare.

Mai mult de atât, inculpatul a fost asistat de apărător ales, apărarea fiind corectă, inculpatul arătând că este de acord să achite daunele materiale acordate spitalului. Inculpatul M.M., prin apărător ales, a criticat soluția primei instanțe pentru greșita individualizare a pedepsei – în cuantum și modalitate de executare, iar pe latură civilă s-a susținut că soluția pronunțată de către instanța de fond este greșită, întrucât deși părțile civile s-au constituit împreună cu un cuantum de 30 mii Euro, în mod greșit s-a reținut de către instanță că s-au constituit fiecare cu câte 30 mii Euro, acesta fiind un cuantum mult prea mare în raport de posibilitățile materiale ale inculpatului.

Partea responsabilă civilmente, prin apărător ales, a criticat greșita soluționare a laturii civile, sub aspectul reținerii de către Tribunalul București a dispozițiilor prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ., respectiv atragerea răspunderii patrimoniale a comitentului pentru faptele prepușilor. În cauză ar fi trebuit să existe atât condițiile prevăzute de art. 998, art. 999 C. civ., privind existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și vinovăției, cât și două condiții speciale, constând în existența unui raport de prepușenie între comitent și prepus și condiția ca fapta să fie săvârșită în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru reținerea acestui aspect.

Prin decizia penală nr. 199 din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția penală, a admis apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de către inculpatul M.M. împotriva sentinței penale nr. 553/F din data de 01 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 9008/3/2010, a desființat, în parte, sentința și în fond, în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1), lit. a) și b) C. pen. În baza art. 381 C. proc. pen., s-a dedus durata reținerii de la 9 noiembrie 2009, la 10 noiembrie 2009 și a arestului preventiv de la 25 noiembrie 2009, la zi.

S-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar, cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL, la plata către părțile civile C.C., C.S., S.C., C.M., Z.D. și C.I. a sumei de 4.348 lei, cu titlu de daune materiale. A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la câte 10.000 Euro, către fiecare dintre părțile civile: C.S., C.M., S.C., C.I. și Z.D.; 10.000 Euro, pentru fiecare parte civilă, se vor achita în echivalent în lei, la cursul zilei, de la data efectuării plății. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC B. SRL.

A fost obligată partea responsabilă civilmente la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat că deducerea pedepsei efectuate de prima instanță s-a făcut greșit, motiv pentru care a computat prevenția de la 9 noiembrie 2009 la 10 noiembrie 2009 și de la 25 noiembrie 2009 la zi. Cu privire la latura civilă, s-a reținut că daunele materiale au fost solicitate de către toate părțile civile într-un cuantum unic 7.148 lei, din această sumă inculpatul a achitat părții civile C.C. 600 lei, iar partea vătămată a înmânat părții civile C.S. suma de 1.900 lei, așa încât restul de plată rămas este de 4.348 lei, la care a fost obligat inculpatul.

Daunele morale au fost cuantificate de către instanța de control judiciar la suma de câte 10.000 Euro pentru fiecare parte civilă. Cât privește pedeapsa aplicată inculpatului, s-a considerat că aceasta poate fi reindividualizată în funcție de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., motiv pentru care a fost redusă la 5 ani închisoare. S-a apreciat că apelul promovat de partea responsabilă civilmente este nefondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpatul M.M. și partea responsabilă civilmente SC B. SRL Inculpatul M.M. a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia și schimbarea modalității de executare, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

De asemenea, inculpatul a apreciat ca fiind greșit soluționată latura civilă, în sensul că s-a reținut constituirea fiecărei părți civile cu suma de 30.000 Euro daune morale, deși acestea s-au constituit împreună cu aceasta sumă. Partea responsabilă civilmente a solicitat excluderea de la obligația de plată a daunelor morale și materiale, nefiind îndeplinită a doua condiție a art. 1000 alin. (3) C. civ., respectiv că la momentul săvârșirii faptei, prepusul să fi acționat în interesul comitentului în îndeplinirea funcțiilor ce i-au fost încredințate și cu respectarea instrucțiunilor și a ordinelor date de comitent.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate în cauză le consideră nefondate pentru următoarele considerente: Din analiza coroborată a ansamblului probator administrat a rezultat că, în mod corect, instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. Înalta Curte consideră că, în cauză, prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitor la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului M.M., care la 23 octombrie 2009, în jurul orelor 20 00 , în urma unor neînțelegeri cu privire la o partidă de table, l-a lovit cu pumnul în barbă pe C.M., acesta din urmă căzând în apropierea rampei de descărcare și lovindu-se cu capul de beton, leziuni ce i-au provocat decesul la 9 noiembrie 2009, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Din mijloacele de probă administrate (declarațiile inculpatului, procesul-verbal de reconstituire, foaie de observație clinică, raport de autopsie medico-legală, declarații martori A.G., C.I., T.C.V., D.F.) au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de inculpat.

Inculpatul M.M. a criticat hotărârea instanței de prim control judiciar sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia și schimbarea modalității de executare. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pentru a-și îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privative sau neprivative de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care-l reprezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

În raport de natura infracțiunii săvârșite, de gradul de pericol social sporit al acesteia, determinat și de urmarea socialmente periculoasă a faptei, coroborat cu împrejurările în care aceasta a fost săvârșită (pe fondul unor discuții contradictorii pornite de la un simplu joc de table, inculpatul nu a putut să-și controleze reacția nervoasă și a aplicat, în mod nejustificat, o lovitură cu pumnul în zona bărbiei victimei, fapt ce a condus la decesul acesteia), de modul extrem de violent și nejustificat în care a acționat inculpatul, pedeapsa aplicată este corect individualizată. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Inculpatul trebuia să știe că pe lângă drepturi are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății, imputând ca pentru fapta săvârșită împotriva altor semeni ai săi răspunderea sa să fie corespunzătoare încălcărilor aduse dreptului inalienabil la viață. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”. Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că, în operația complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ține seama că acțiunea violentă a inculpatului a avut consecință pierderea unei vieți omenești, fapt ce demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., ce prevăd că „legea penală apără ... persoana, drepturile și libertățile precum și întreaga ordine de drept”.

Pentru aceste considerente, individualizarea pedepsei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale, nefiind justificată reducerea pedepsei și nici modalitatea de executare a pedepsei. Cu privire la criticile aduse de inculpatul M.M. privind greșita soluționare a laturii civile, Înalta Curte le consideră nefondate. Cuantumul daunelor materiale a fost corect stabilit în funcție de probele dosarului,inculpatul urmând să achite părții civile un rest de 4.348 lei daune materiale. Relativ la daunele morale acordate, instanța a stabilit cuantumul acestora la câte 10.000 Euro pentru fiecare parte civilă și nu la 30.000 Euro, așa cum susține inculpatul.

În privința daunelor morale sunt de remarcat următoarele: Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și art. 999 C. civ., care folosesc termenul general de „prejudiciu”, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci și a celor cu caracter penal. Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele însele de a fi evaluate în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

În prezenta speță este vorba de repararea unui prejudiciu de afecțiune, invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în care s-a dispus și prin Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal care statuează expres că „în caz de deces, reparația pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților, soțului și copiilor, victimei pentru că doar în aceste cazuri reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului”. Despăgubirile solicitate în prezentul dosar și care au fost considerate întemeiate de către instanța de fond și de prim control judiciar, au scopul de a alina suferința pricinuită părinților, fraților și soției, prin moartea victimei, de care erau legați afectiv.

În prezenta speță, s-a dovedit mai presus de orice dubiu că părțile vătămate au suferit o traumă psihică de excepție, determinată de fapta săvârșită de inculpat, - moartea fiului -, respectiv a soțului, fratelui, astfel că daunele morale în cuantum de câte 10.000 Euro vor reprezenta compensare a prejudiciului afectiv cauzat părinților, soției, sorei de care victima era legată printr-o relație afectivă de natură familială. Prin stabilirea daunelor morale la suma de câte 10.000 Euro pentru fiecare parte, Înalta Curte apreciază că soluția este conformă atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței române, cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței Europene.

În sinteză, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului și prejudiciul nepatrimonial încercat de părțile civile, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern și exigențele art. 3 din Protocolul 7 la C.E.D.O. În ceea ce privește recursul părții responsabile civilmente SC B. SRL în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ. pentru a fi angajată răspunderea societății în solidar cu a inculpatului, Înalta Curte în consideră nefondat.

Potrivit art. 1000 alin. (3) C. civ., comitenții răspund pentru prejudiciile cauzate de prepușii lor, în speță fiind întrunite condițiile cerute de lege pentru angajarea acestei răspunderi, în sensul că s-a făcut dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite a prepusului, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și a vinei prepusului în comiterea faptei ilicite. Susținerile părții responsabile civilmente în sensul că fapta săvârșită de inculpat nu ar avea legătură cu atribuțiile de serviciu nu pot fi primite, atâta timp cât între exercițiul funcțiunii și fapta păgubitoare există o legătură de conexitate, funcția fiind prilejul care a înlesnit săvârșirea faptei ilicite.

Mai mult, angajatorul răspunde pentru întreaga activitate ce se desfășoară la locul de muncă, în timpul orelor de serviciu, revenindu-i obligația de a exercita supravegherea angajaților și a lua măsurile necesare, preîntâmpinând astfel de fapte. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile părții responsabile civilmente SC B. SRL și inculpatului M.M. împotriva deciziei penale nr. 199 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Conform art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 9 noiembrie 2009 la 10 noiembrie 2009 și 25 noiembrie 2009 la 2 februarie 2011. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea responsabilă civilmente SC B. SRL și inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 199 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 9 noiembrie 2009 la 10 noiembrie 2009 și de la 25 noiembrie 2009 la 4 februarie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2011.