ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 404/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 404/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei penale
de față;
În baza actelor și
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 553/F din 1 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,
în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la pedeapsa de 7 ani
închisoare.
S-a făcut aplicarea
dispozițiilor art. 71-64 lit. a) teza I și lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin.
(1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar
în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de 09 noiembrie 2009, la zi.
În baza art. 346 alin.
(1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă
civilmente SC B. SRL la plata către părțile civile C.C., C.S., S.C., C.M., Z.D.
și C.I. a sumei de 7.148 lei (RON) – daune materiale și a sumelor de 10.000 Euro
către partea civilă C.C. și câte 30.000 Euro către fiecare din părțile civile C.S.,
S.C., C.M., Z.D. și C.I.
A fost obligat
inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către partea
civilă Spitalul Bagdasar Arseni a sumei de 7825,20 lei cheltuieli de
spitalizare.
În baza art. 191 alin.
(1) și (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea
responsabilă civilmente la 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a
pronunța această sentință, instanța de fond a reținut – în fapt – următoarea
situație:
În data
de 23 septembrie 2009, inculpatul și victima s-au deplasat la locul comun de
muncă, punctul de lucru al părții responsabile civilmente SC B. SRL (depozit de
banane), situat în incinta Pieței de gros.
În cursul pauzei de
prânz, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între inculpat și victimă a
avut loc o altercație verbală, legată de un joc de table.
Ulterior, spre
sfârșitul programului de lucru, a avut loc între cei doi o altă discuție
contradictorie, în cursul căreia inculpatul a lovit o singură dată, cu putere,
pe victimă în zona bărbiei, aceasta căzând la pământ și lovindu-se în zona
cerebrală.
Victima și-a pierdut
pe moment și pentru câteva momente cunoștința și a fost transportată cu
ambulanța la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, unde a decedat la
data de 9 noiembrie 2009.
Situația de fapt,
astfel cum a fost descrisă, a fost dovedită pe baza declarațiilor inculpatului,
ce a recunoscut că a lovit pe victimă în felul arătat mai sus, susținând însă
că a făcut acest lucru ca gest de apărare, întrucât victima îl prinsese de mână
cu intenția de a-l lovi.
Modalitatea de
producere a leziunilor a fost confirmată și de concluziile raportului de
constatare medico-legală necroptică nr. A3/1561/2009 din 16 februarie 2010,
efectuată în cauză de către I.N.M.L. „Mina Minovici”, din care a rezultat că
moartea victimei C.M. a fost violentă și s-a datorat insuficienței
cardio-respiratorii acute survenite în evoluția unui traumatism cranio-cerebral
cu fractură craniană și hemoragie meningo-cerebrală. Leziunile traumatice au
putut fi produse prin lovire cu corp dur și lovire de corp/plan dur, între
leziunile traumatice și deces existând o legătură de cauzalitate directă. Este
de menționat și că evoluția nefavorabilă și decesul au fost condiționate de o
patologie hepatică preexistentă.
Martorii T.C.V., G.V.
și D.F., martori indirecți, au confirmat altercația ce au avut loc între cei
doi în timpul pauzei de prânz, cât și starea victimei imediat după ce a fost
lovită de inculpat, aceștia fiind încunoștințați despre săvârșirea faptei de către
martorul A.G.C.
A mai arătat
Tribunalul că, modalitatea concretă de comitere a faptei, astfel cum a fost
reținută, rezultă și din declarațiile martorilor direcți A.G.C. și C.I., care
se aflau pe platformă la momentul comiterii faptei și care au confirmat că
inculpatul a lovit pe victimă cu pumnul în bărbie, cauzând căderea și lovirea
acesteia.
Declarațiile acestor
martori infirmă și apărările inculpatului, în sensul că victima ar fi încercat
să îl lovească.
Tribunalul a reținut
că martorul A.G.C. a relatat că înainte de a fi lovită de inculpat victima nu
l-a îmbrâncit, nu l-a lovit și nu a încercat să îl prindă de mână pe acesta.
Martorul C.I. a
relatat că a observat că victima a încercat să îl prindă pe inculpat de mână,
dar în momentul în care acesta îi întorsese spatele pentru a pleca, dar nu cu
intenția de a-l lovi pe acesta.
Astfel fiind,
instanța fondului a reținut că a existat - într-adevăr - din partea victimei un
gest de a prinde mâna inculpatului (două persoane, inculpatul și martorul C.,
făcând referire la un astfel de gest), însă această acțiune nu a avut o
semnificație agresivă la adresa inculpatului, ci a exprimat intenția de a
continua discuția cu acesta, gest la care inculpatul a reacționat nervos lovind
pe victimă în modalitatea arătată mai sus.
Prima instanță a
concluzionat că, în drept, fapta săvârșită de inculpatul M.M. - constând în
aceea că, în seara zilei de 23 octombrie 2009, a lovit-o cu putere cu pumnul în bărbie pe victima C.M., lovitură în urma căreia aceasta a
căzut și s-a lovit cu capul de pardoseala din beton, suferind astfel leziuni
traumatice care i-au provocat decesul - întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183
C. pen.
La individualizarea
judiciară a pedepsei, Tribunalul a avut în vedere - în conformitate cu art. 72 C.
pen - modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptei, natura
infracțiunii săvârșite, împrejurarea că acțiunea inculpatului nu a fost
provocată în niciun fel de către victimă, poziția procesual parțial sinceră a
inculpatului.
Tribunalul a reținut
în beneficiul inculpatului comportamentul corespunzător anterior săvârșirii
faptei, lipsa antecedentelor penale și împrejurarea că a ajutat familia
victimei în perioada spitalizării acesteia, cu sume de bani ce s-au ridicat la
900 lei.
Însă, prima instanță
a constatat că aceste împrejurări nu pot fi reținute cu titlul de circumstanțe
atenuante judiciare, întrucât au doar semnificația unei stări de normalitate –
atât lipsa antecedentelor penale, cât și regretul cauzat de săvârșirea unei
acțiuni ce a avut ca urmare moartea unei persoane, trebuind să constituie
aspecte de normalitate și nu circumstanțe extraordinare care să conducă la
necesitatea coborârii pedepsei sub minimul special.
În soluționarea
laturii civile a cauzei, Tribunalul a reținut că doar daunele materiale au fost
solicitate de părțile civile „împreună cu ceilalți”, acestea fiind cheltuieli
comune, însă această expresie folosită constant de părțile civile chiar după
lămuririle cerute de instanță nu se referă și la daunele morale ce nu pot avea
de altfel decât caracter personal.
S-a reținut de către
instanța fondului că suma de 7.148 lei a fost dovedită cu înscrisurile depuse
de dosar - filele 69-78 dosar instanță, înscrisurile depuse reprezentând
cheltuielile efectuate cu transportul până în București în timpul spitalizării
victimei, cheltuieli I.N.M.L., servicii funerare, costuri medicamente
achiziționate în cursul perioadei de spitalizare, alimente.
Referitor la
cuantumul daunelor morale solicitate, de 10.000 Euro în cazul soției și 30.000 Euro
în cazul celorlalți membri ai familiei, Tribunalul le-a considerat justificate.
S-a apreciat că decesul victimei a fost în mod cert de natură a provoca
suferințe morale părților civile, iar în ceea ce privește recompensarea
acestora, sumele solicitate sunt modeste, motiv pentru care Tribunalul le-a
acordat în totalitate.
S-a reținut și că
Spitalul Bagdasar-Arseni s-a constituit parte civilă cu suma de 7.825,20 lei - cheltuieli
de spitalizare, pretenții care de asemenea au fost apreciate ca justificate, în
condițiile în care avansarea acestor cheltuieli a avut ca și cauză fapta
ilicită a inculpatului.
Tribunalul a arătat
expres că inculpatul nu a invocat tardivitatea niciuneia din constituirile de
părți civile realizate după citirea actului de sesizare.
Referirile
Ministerului Public la tardivitatea acestora nu a fost luată în considerare de
instanță, în condițiile în care această decădere nu este invocată de partea
direct interesată, atribuțiile Ministerului Public limitându-se la susținerea
unor pretenții sau cereri pe latură civilă numai în măsura în care au fost
formulate de partea direct interesată.
S-a apreciat că, în
cauză, alături de inculpat răspunde în solidar în condițiile răspunderii
comitentului pentru fapta prepusului și angajatorul, SC B. SRL, fapta fiind
comisă în timpul programului de serviciu, interval în care atribuțiile
angajatorului de supraveghere a prepușilor erau active.
Prima instanță a
arătat că cererea de amânare formulată la ultimul termen de judecată relevă din
punctul de vedere al instanței reaua-credință a acestei părți responsabile
civilmente, în condițiile în care perioada de timp de la data primirii citației
la sediul social până la termenul de judecată era suficientă pentru pregătirea
apărării, iar reprezentanții părții responsabile civilmente aveau cu
certitudine cunoștință de fapta ce a avut loc în chiar punctul de lucru ce le
aparține.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal, au promovat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul
București, inculpatul M.M. și partea responsabilă civilmente SC B. SRL,
criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, atât pe latură penală,
cât și pe latură civilă.
În apelul său,
Parchetul a susținut că, în mod greșit, Tribunalul București a dedus perioada
arestării preventive de la 09 noiembrie 2009 la zi, în condițiile în care
inculpatul a fost reținut 24 ore de la data de 09 noiembrie 2009, iar la data
de 10 noiembrie 2009, Tribunalul București a respins propunerea de arestare
preventivă solicitată de către Parchet. Astfel fiind, pe latură penală,
Parchetul a considerat că se impune deducerea reținerii inculpatului de 24 ore
de la 09 noiembrie 2009 și a arestării preventive, începând cu data de 25.
noiembrie 2009, la zi.
Pe latură civilă, în
susținerea orală a apelului, Parchetul a susținut doar motivele referitoare la
daunele materiale și morale la care a fost obligat inculpatul, respectiv 70
milioane daune materiale și despăgubiri morale de 30.000 Euro pentru fiecare
dintre părțile civile. Se apreciază că instanța nu a avut în vedere precizările
făcute de C.C. și C.S., că au primit bani de la inculpat și nici faptul că
plata despăgubirilor morale a fost stabilită în Euro, considerând că,
despăgubirile pentru Spitalul Bagdasar Arseni trebuiau plătite de către
inculpat în Euro.
Referitor la
împrejurarea că Spitalul Bagdasar Arseni s-a constituit tardiv parte-civilă în
cauză, s-a apreciat că acest motiv de apel nu poate fi reținut, având în vedere
că partea-civilă a fost citată, în cauză după citirea actului de sesizare, iar
spitalul a trimis o adresă prin care cerea datele de identificare ale
părții-vătămate, în vederea constituirii de parte-civilă, astfel încât, era
firesc, ca partea-vătămată să nu se poate constitui parte-civilă în cauză,
înainte de citirea actului de sesizare. Mai mult de atât, inculpatul a fost
asistat de apărător ales, apărarea fiind corectă, inculpatul arătând că este de
acord să achite daunele materiale acordate spitalului.
Inculpatul M.M., prin
apărător ales, a criticat soluția primei instanțe pentru greșita
individualizare a pedepsei – în cuantum și modalitate de executare, iar pe
latură civilă s-a susținut că soluția pronunțată de către instanța de fond este
greșită, întrucât deși părțile civile s-au constituit împreună cu un cuantum de
30 mii Euro, în mod greșit s-a reținut de către instanță că s-au constituit
fiecare cu câte 30 mii Euro, acesta fiind un cuantum mult prea mare în raport
de posibilitățile materiale ale inculpatului.
Partea responsabilă
civilmente, prin apărător ales, a criticat greșita soluționare a laturii
civile, sub aspectul reținerii de către Tribunalul București a dispozițiilor
prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ., respectiv atragerea răspunderii
patrimoniale a comitentului pentru faptele prepușilor. În cauză ar fi trebuit
să existe atât condițiile prevăzute de art. 998, art. 999 C. civ., privind
existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și
vinovăției, cât și două condiții speciale, constând în existența unui raport de
prepușenie între comitent și prepus și condiția ca fapta să fie săvârșită în
legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, susținând că nu sunt
îndeplinite condițiile legale pentru reținerea acestui aspect.
Prin decizia penală
nr. 199 din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția penală, a
admis apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București
și de către inculpatul M.M. împotriva sentinței penale nr. 553/F din data de 01
iulie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr.
9008/3/2010, a desființat, în parte, sentința și în fond, în baza art. 183 C.
pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu
aplicarea art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1), lit. a) și b) C.
pen.
În baza art. 381 C.
proc. pen., s-a dedus durata reținerii de la 9 noiembrie 2009, la 10 noiembrie
2009 și a arestului preventiv de la 25 noiembrie 2009, la zi.
S-a menținut starea
de arest a inculpatului.
În baza art. 346 alin.
(1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar, cu partea
responsabilă civilmente SC B. SRL, la plata către părțile civile C.C., C.S., S.C.,
C.M., Z.D. și C.I. a sumei de 4.348 lei, cu titlu de daune materiale.
A fost obligat
inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la câte 10.000 Euro,
către fiecare dintre părțile civile: C.S., C.M., S.C., C.I. și Z.D.; 10.000 Euro,
pentru fiecare parte civilă, se vor achita în echivalent în lei, la cursul
zilei, de la data efectuării plății.
Au fost menținute
celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
S-a respins, ca
nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC B. SRL.
A fost obligată
partea responsabilă civilmente la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat că deducerea
pedepsei efectuate de prima instanță s-a făcut greșit, motiv pentru care a
computat prevenția de la 9 noiembrie 2009 la 10 noiembrie 2009 și de la 25
noiembrie 2009 la zi.
Cu privire la latura
civilă, s-a reținut că daunele materiale au fost solicitate de către toate
părțile civile într-un cuantum unic 7.148 lei, din această sumă inculpatul a
achitat părții civile C.C. 600 lei, iar partea vătămată a înmânat părții civile
C.S. suma de 1.900 lei, așa încât restul de plată rămas este de 4.348 lei, la
care a fost obligat inculpatul. Daunele morale au fost cuantificate de către
instanța de control judiciar la suma de câte 10.000 Euro pentru fiecare parte
civilă.
Cât privește pedeapsa
aplicată inculpatului, s-a considerat că aceasta poate fi reindividualizată în
funcție de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., motiv pentru care a fost
redusă la 5 ani închisoare.
S-a apreciat că
apelul promovat de partea responsabilă civilmente este nefondat, în cauză fiind
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ.
Împotriva acestei
hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpatul M.M. și partea
responsabilă civilmente SC B. SRL
Inculpatul M.M. a
criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul greșitei individualizări a
pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia și schimbarea modalității
de executare, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 86
1
C. pen.
De asemenea,
inculpatul a apreciat ca fiind greșit soluționată latura civilă, în sensul că
s-a reținut constituirea fiecărei părți civile cu suma de 30.000 Euro daune
morale, deși acestea s-au constituit împreună cu aceasta sumă.
Partea responsabilă
civilmente a solicitat excluderea de la obligația de plată a daunelor morale și
materiale, nefiind îndeplinită a doua condiție a art. 1000 alin. (3) C. civ.,
respectiv că la momentul săvârșirii faptei, prepusul să fi acționat în
interesul comitentului în îndeplinirea funcțiilor ce i-au fost încredințate și
cu respectarea instrucțiunilor și a ordinelor date de comitent.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, examinând recursurile declarate în cauză le consideră
nefondate pentru următoarele considerente:
Din analiza
coroborată a ansamblului probator administrat a rezultat că, în mod corect,
instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său,
în baza propriului examen, în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția
inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.
Înalta Curte
consideră că, în cauză, prima instanță de control judiciar a dat eficiență
dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitor la aprecierea
probelor, stabilind că fapta inculpatului M.M., care la 23 octombrie 2009, în
jurul orelor 20
00
, în urma unor neînțelegeri cu privire la o partidă
de table, l-a lovit cu pumnul în barbă pe C.M., acesta din urmă căzând în
apropierea rampei de descărcare și lovindu-se cu capul de beton, leziuni ce
i-au provocat decesul la 9 noiembrie 2009, întrunește elementele constitutive
ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Din mijloacele de
probă administrate (declarațiile inculpatului, procesul-verbal de
reconstituire, foaie de observație clinică, raport de autopsie medico-legală,
declarații martori A.G., C.I., T.C.V., D.F.) au rezultat împrejurările în care
victima a fost lovită de inculpat.
Inculpatul M.M. a
criticat hotărârea instanței de prim control judiciar sub aspectul greșitei
individualizări a pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia și
schimbarea modalității de executare.
Potrivit art. 72 C.
pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile
părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea
specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana
infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea
penală.
Pentru a-și îndeplini
funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii,
pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privative sau neprivative
de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol
social pe care-l reprezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât și
atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
În raport de natura
infracțiunii săvârșite, de gradul de pericol social sporit al acesteia,
determinat și de urmarea socialmente periculoasă a faptei, coroborat cu
împrejurările în care aceasta a fost săvârșită (pe fondul unor discuții
contradictorii pornite de la un simplu joc de table, inculpatul nu a putut
să-și controleze reacția nervoasă și a aplicat, în mod nejustificat, o lovitură
cu pumnul în zona bărbiei victimei, fapt ce a condus la decesul acesteia), de
modul extrem de violent și nejustificat în care a acționat inculpatul, pedeapsa
aplicată este corect individualizată.
Funcțiile de
constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi
realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama
de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în
sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Inculpatul trebuia să
știe că pe lângă drepturi are și o serie de datorii, obligații, răspunderi,
care caracterizează comportamentul său în fața societății, imputând ca pentru
fapta săvârșită împotriva altor semeni ai săi răspunderea sa să fie
corespunzătoare încălcărilor aduse dreptului inalienabil la viață.
Exemplaritatea
pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la
reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care
este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor
comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o
pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea
dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul
preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să
reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Numai o pedeapsă
justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și
finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal
român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni”.
Fapta este
neîndoielnic gravă, astfel că, în operația complexă a individualizării
tratamentului penal, Înalta Curte va ține seama că acțiunea violentă a
inculpatului a avut consecință pierderea unei vieți omenești, fapt ce
demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin
aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispozițiile art. 1
C. pen., ce prevăd că „legea penală apără ... persoana, drepturile și
libertățile precum și întreaga ordine de drept”.
Pentru aceste
considerente, individualizarea pedepsei s-a făcut în conformitate cu
dispozițiile legale, nefiind justificată reducerea pedepsei și nici modalitatea
de executare a pedepsei.
Cu privire la
criticile aduse de inculpatul M.M. privind greșita soluționare a laturii
civile, Înalta Curte le consideră nefondate.
Cuantumul daunelor
materiale a fost corect stabilit în funcție de probele dosarului,inculpatul
urmând să achite părții civile un rest de 4.348 lei daune materiale.
Relativ la daunele
morale acordate, instanța a stabilit cuantumul acestora la câte 10.000 Euro
pentru fiecare parte civilă și nu la 30.000 Euro, așa cum susține inculpatul.
În privința daunelor
morale sunt de remarcat următoarele:
Cerințele legii impun
ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate
prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul
lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și art. 999 C. civ., care
folosesc termenul general de „prejudiciu”, fără a distinge în raport cu
caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate
atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin orice fapte
ilicite, deci și a celor cu caracter penal.
Dacă în cazul
răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară,
întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a
pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale
pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile
prin ele însele de a fi evaluate în bani.
În sistemul de drept
românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor
morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice
plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală
care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte,
această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu
întinderea pagubei suferite.
În prezenta speță
este vorba de repararea unui prejudiciu de afecțiune, invocat de victimele
indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în
care s-a dispus și prin Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei
nr. 75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal care
statuează expres că „în caz de deces, reparația pentru prejudiciul de afecțiune
trebuie acordată părinților, soțului și copiilor, victimei pentru că doar în
aceste cazuri reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut
legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului”.
Despăgubirile
solicitate în prezentul dosar și care au fost considerate întemeiate de către
instanța de fond și de prim control judiciar, au scopul de a alina suferința
pricinuită părinților, fraților și soției, prin moartea victimei, de care erau
legați afectiv.
În prezenta speță,
s-a dovedit mai presus de orice dubiu că părțile vătămate au suferit o traumă
psihică de excepție, determinată de fapta săvârșită de inculpat, - moartea
fiului -, respectiv a soțului, fratelui, astfel că daunele morale în cuantum de
câte 10.000 Euro vor reprezenta compensare a prejudiciului afectiv cauzat
părinților, soției, sorei de care victima era legată printr-o relație afectivă
de natură familială. Prin stabilirea daunelor morale la suma de câte 10.000 Euro
pentru fiecare parte, Înalta Curte apreciază că soluția este conformă atât cu
interpretarea tradițională a jurisprudenței române, cât și cu interpretarea
constantă a jurisprudenței Europene.
În sinteză, existând
raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului și
prejudiciul nepatrimonial încercat de părțile civile, Înalta Curte apreciază că
soluția pronunțată este corespunzătoare principiilor răspunderii civile
delictuale stabilite prin dreptul intern și exigențele art. 3 din Protocolul 7 la C.E.D.O.
În ceea ce privește
recursul părții responsabile civilmente SC B. SRL în sensul că nu sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ. pentru a fi
angajată răspunderea societății în solidar cu a inculpatului, Înalta Curte în
consideră nefondat.
Potrivit art. 1000 alin.
(3) C. civ., comitenții răspund pentru prejudiciile cauzate de prepușii lor, în
speță fiind întrunite condițiile cerute de lege pentru angajarea acestei
răspunderi, în sensul că s-a făcut dovada existenței prejudiciului, a faptei
ilicite a prepusului, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu,
precum și a vinei prepusului în comiterea faptei ilicite.
Susținerile părții
responsabile civilmente în sensul că fapta săvârșită de inculpat nu ar avea
legătură cu atribuțiile de serviciu nu pot fi primite, atâta timp cât între
exercițiul funcțiunii și fapta păgubitoare există o legătură de conexitate,
funcția fiind prilejul care a înlesnit săvârșirea faptei ilicite. Mai mult,
angajatorul răspunde pentru întreaga activitate ce se desfășoară la locul de
muncă, în timpul orelor de serviciu, revenindu-i obligația de a exercita supravegherea
angajaților și a lua măsurile necesare, preîntâmpinând astfel de fapte.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile părții
responsabile civilmente SC B. SRL și inculpatului M.M. împotriva deciziei
penale nr. 199 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.
Conform art. 88 C.
pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și
arestării preventive de la 9 noiembrie 2009 la 10 noiembrie 2009 și 25
noiembrie 2009 la 2 februarie 2011.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de partea responsabilă civilmente SC B. SRL și
inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 199 din 27 septembrie 2010 a
Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce
din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de
la 9 noiembrie 2009 la 10 noiembrie 2009 și de la 25 noiembrie 2009 la 4
februarie 2011.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă
recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de 300 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4
februarie 2011.