ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 61/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Reclamanta SIF M. SA, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a chemat în judecată pe pârâta SC I.C.S.I.M. SA solicitând anularea hotărârii nr. 3 din 18 aprilie 2007 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la 22 decembrie 2006 ca urmare a unei decizii a Consiliului de Administrație al societății adoptată cu depășirea limitelor competenței acestuia prevăzută de art. 241 din Legea nr. 297/2004 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 252 prin care pârâta a cumpărat de la Consiliul Local al Sectorului 2 imobilul situat în sector 2, Corpurile A și C. În data de 7 februarie 2007 pârâta a încheiat un contract de împrumut cu SC C.H.M.

SRL pentru suma de 1.060.000 Euro din sumele împrumutate achitând prețul imobilului. Totodată s-a arătat că la data de 23 februarie 2007 Consiliul de Administrație al pârâtei a hotărât încheierea a doua promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul menționat și în plus corpul B dobândit anterior în temeiul Legii nr. 15/1990, pârâta obligându-se să vândă imobilele către împrumutătorul din contractul de împrumut, prețul promisiunii de vânzare pentru corpurile A și C fiind stabilit la 1.090.000 Euro. Reclamanta a susținut că SC C.H.M.SRL nu avea vocația legală de a cumpăra imobilul deținut în proprietate de Consiliul Local în condițiile date - art. 16 din Legea nr. 550/2002 - a împrumutat societatea care deținea în folosință imobilul și care avea dreptul conform art. 19 din Legea nr. 550/2002 la un preț preferențial din care se puteau deduce investițiile efectuate de titularul dreptului de folosință.

Cu banii împrumutați pârâta a plătit prețul imobilului cumpărat si ulterior a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare prin care se obliga să vândă imobilul cumpărat împrumutătorului. Astfel consideră reclamanta, pârâta a fost utilizată doar pentru a facilita cumpărarea respectivului imobil de către SC C.H.M.SRL. Totodată s-a arătat că prețul la care a fost promis spre vânzare imobilul nu reflectă valoarea de piață al acestuia ci prejudiciază pârâta care prin cumpărarea imobilului la un preț preferențial își putea recupera cheltuielile făcute cu folosința imobilului deținut și întrucât pârâta este suspusă prevederilor Legii nr. 297/2004 se apreciază că hotărârea a fost adoptată cu încălcarea art. 210 din această lege.

Pârâta SC I.C.S.I.M. SA, prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției extinctive în raport de prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 întrucât hotărârea atacată s-a publicat în M.Of. partea a IV-a sub nr. 3357 din 20 noiembrie 2007, iar acțiunea s-a introdus la 7 decembrie 2007 peste 15 zile de la data publicării, iar în cauză nu se putea reține incidența dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nefiind vorba de situații de nulitate absolută a hotărârii. Prin încheierea de ședință din 3 aprilie 2008, instanța de fond a respins excepția, apreciind că a fost respectat termenul legal prevăzut de art. 132 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 101 C. proc. civ. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 6972 din 5 iunie 2008, a admis acțiunea reclamantei, dispunându-se anularea hotărârii nr. 3 din 18 aprilie 2007 a AGEA a SC I.C.S.I.M.

SA. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că actul de vânzare-cumpărare nr. 252 din 22 decembrie 2006 prin care pârâta a cumpărat de la Consiliul Local al Sectorului 2 București imobilul corp A și C nu a respectat prevederile art. 241 din Legea nr. 297/2004, întrucât reclamanta avea dreptul la un preț preferențial în condițiile art. 19 din Legea nr. 550/2002, în timp ce împrumutătorul SC C.H.M. SRL nu era îndreptățit să cumpere în condițiile art.16 din aceeași lege, motiv pentru care vânzarea imobilului din proprietatea Consiliului Local era supusă unor condiții speciale care nu sunt îndeplinite de împrumutător pentru ca acesta prin operațiunea juridică a contractului de împrumut să devină proprietar.

De altfel, astfel de operațiuni nu se pot face fără avizul C.N.V.M., iar decizia Consiliului de Administrație a fost luată cu încălcarea limitelor competențelor legale și a celor referitoare la cvorumul necesar și modalitatea de vot, încălcarea dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital Apelul declarat de pârâta SC I.C.S.I.M.

SA împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 174 din 1 aprilie 2009. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Referitor la excepția invocată de pârâtă, instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a respins-o întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 conform căruia când se invocă motivele de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, ori în cauză motivele de nulitate invocate în cererea de chemare în judecată sunt motive de nulitate absolută. În litigiul ce face obiectul prezentului dosar, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea hotărârii nr. 3 din 18 aprilie 2007 a AGEA de la I.C.S.I.M.

SA pentru faptul că a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2003 privind piața de capital, în acest sens arătându-se că prin validarea operațiunilor juridice încheiate de Consiliul de Administrație, operațiuni de natura a prejudicia societatea așa cum s-a demonstrat prin precizările formulate în scris la termenul din data de 08 mai 2008, acționarii majoritari și-au exercitat dreptul conferit de valorile mobiliare deținute, respectiv dreptul de vot, cu încălcarea "interesului prioritar al societății." Deși textul invocat reglementează răspunderea delictuală civilă a acționarului care produce un prejudiciu societății prin fapta sa, constând în exercitarea dreptului de vot cu ignorarea interesului prioritar al societății, în cauză suntem în prezența unor norme cu caracter imperativ care ocrotesc un interes social și nu unul personal, nerespectarea acesteia fiind de natura a determina și nulitatea absolută a actului adoptat în acest fel chiar și în situația în care nu se prevede expres această sancțiune.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a admis acțiunea și s-a anulat hotărârea nr. 3 din 18 aprilie 2007 de la SC I.C.S.I.M. SA întrucât, în realitate aceasta a fost utilizată pentru a facilita cumpărarea imobilului mai favorabil decât ar fi avut dreptul în nume propriu de către SC C.H.M. SRL. Astfel, SC I.C.S.I.M. SA este un comerciant care avea acces la achiziționarea spațiului comercial, mai sus menționat în condițiile art. 16 din Legea nr. 550/2002, respectiv prin negociere directă, în timp ce SC C.H.M. SRL este un comerciant care putea să cumpere direct respectivul spațiu numai în condițiile art. 20 respectiv prin licitație deschisă cu adjudecarea la cel mai mare preț obținut.

S-a mai apreciat că instanța de fond a reținut corect că reclamanta în calitate de acționar al SC I.C.S.I.M. SA avea dreptul la un preț preferențial, dreptul să cumpere imobilul în condițiile art. 16 din Legea nr. 550/2002, în timp ce SC C.H.M. SRL nu era îndreptățit să cumpere imobilul în aceste condiții. Așadar, vânzarea imobilului din proprietatea Consiliului Local era supusă unor condiții speciale prevăzute de art. 16 din Legea nr. 550/2002 numai în ceea ce ce-l privește pe SC I.C.S.I.M. SA nu și în ceea ce-l privește pe împrumutătorul acesteia respectiv pe SC C.H.M. SRL, pentru ca acesta prin operațiunea juridică a contractului de împrumut să devină proprietar al imobilului din București.

Așa fiind, prin operațiuni succesive care au vizat imobilul, respectiv de cumpărare, împrumut, promisiune de vânzare, prin hotărârea AGA atacată s-a produs prejudiciul suferit de SC I.C.S.I.M. SA, prin încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004. Ratificarea unei decizii a consiliului de administrație este o faptă neloială și frauduloasă, de natură a determina prejudicierea acționarilor societății, efect al abuzului de poziție al administratorilor cu al căror vot a fost aprobată, reprezintă încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004. Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC I.C.S.I.M. SA București a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și a sentinței instanței de fond, cu consecința respingerii acțiunii. În dezvoltarea recursului său, pârâta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a unit excepția cu fondul, recurenta considerând că în speță sunt incidente dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod, obligația instanței fiind aceea de a se pronunța mai întâi pe excepția invocată. Recurenta susține că, în prezenta cauză ne aflăm în prezența unei nulități relative, situație în care susține excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, apreciind că nu sunt respectate dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 1886-1889 C. civ.

Se mai arată de recurentă că deși a criticat pe larg toate motivele ce au stat la baza pronunțării hotărârii apelate, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra lor, rezumându-se în a aprecia fără a exista vreo probă în acest sens, incidența în speță a dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, în condițiile în care acțiunea a fost admisă pentru nerespectarea dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004. De altfel, motivele pentru care s-a respins apelul sunt altele decât cele avute în vedere și reținute de instanța de fond, în opinia recurentei hotărârea prezentând unele imperfecțiuni de natură a conduce la modificarea acesteia, întrucât în speță nu sunt întrunite condițiile necesare pentru ca acest art. 210 să fie incident.

Instanța de apel a fost în eroare atunci când a reținut că instanța de fond a respins excepția în considerarea faptului că în cauză ne-am afla în fața unui motiv de nulitate absolută pentru simplul motiv că înainte de a se pronunța pe excepție nu s-a analizat natura juridică a acesteia. Operațiunile juridice încheiate de Consiliul de Administrație au fost de natură a diminua pe cât posibil lezarea drepturilor acționarilor societății, iar în lipsa acestor operațiuni juridice succesive, SC I.C.S.I.M. SA era în imposibilitatea de a cumpăra imobilul și, pe cale de consecință, nu mai era beneficiara dreptului de posesie și folosință asupra imobilului pe o perioadă ulterioară de 3 ani, prin aceasta aducându-se un plus de valoare societății și nu un prejudiciu.

Cu privire la așa-zisul preț preferențial acesta nu există, recurenta arătând că a probat cu documente oficiale emise de proprietarul imobilului și că afirmația reclamantei reținută de instanță este o afirmație total gratuită, iar valoarea prevăzută în raportul de expertiză întocmit conform dispozițiilor Legii nr. 550/2002 reprezintă valoarea de piață. Prin urmare, reținerea instanței de apel conform căreia prin intermediul SC I.C.S.I.M. SA societatea C.H.M. SRL a dobândit imobilul la un preț preferențial sunt afirmații total nefondate. Aprecierea făcută de instanța de apel conform căreia intimata ar fi probat existența prejudiciului prin precizările formulate în scris la termenul din 8 mai 2008 este total nefondată, având în vedere că acest înscris a fost depus cu nesocotirea dispozițiilor art. 132 alin. (2) C. proc.

civ., precum și faptul că este semnat de apărătorul intimatei și nu de către reprezentantul legal al societății. A da importanță și valoare juridică unor extrase de pe internet în comparație cu rapoartele de evaluare a imobilului întocmite anterior vânzării este total nejustificat, netemeinic și nelegal. Pretinsul prejudiciu nu există acesta fiind și motivul pentru care nu s-a putut dovedi, astfel că nu se poate vorbi de încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004. Astfel fiind, recurenta apreciază că acțiunea reclamantei este lipsită de interes invocând în sprijinul ei afirmații total gratuite care nu se regăsesc în lucrările dosarului, acțiunea fiind lipsită de conținut, formă și eficiență juridică.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din rezumarea argumentelor aduse în sprijinul criticilor care au fost evocate de recurentă se constată că deși în drept au fost indicate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticile recurentei nu respectă întocmai exigențele impuse în prezenta cale de atac în sensul că recursul presupune evocarea cauzelor de nelegalitate și dezvoltarea lor, printr-o argumentare, în fapt și în drept, a greșelilor pretins a fi fost săvârșite prin hotărârea atacată. Prin urmare, Înalta Curte va examina criticile fără a se substitui părții, în ideea de a păstra echilibrul procesual specific acestei căi extraordinare de atac în următoarea ordine: 1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Prin prisma acestui motiv de recurs, recurenta a supus analizei prima ipoteză referitoare la faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că motivele care au condus la respingerea apelului sunt diferite față de cele reținute de instanța de fond precum și faptul că instanța nu a răspuns tuturor criticilor aduse hotărârii primei instanțe. Din perspectiva motivului de nelegalitate, se observă că instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a verificat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta pârâtă, ținând cont de dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., răspunzând tuturor criticilor. Cu privire la critica vizând faptul că instanța de apel a reținut în cauză incidența prevederilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 deși acțiunea a fost admisă în temeiul dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 297/2004 se constată că este nefondată. Astfel, ambele instanțe au analizat acțiunea prin prisma aprecierii operațiunilor juridice privind imobilul din București, Sector 2 în raport de încălcarea interesului prioritar al societății, situație prevăzută de art. 210 din Legea nr. 297/2004. Pe de altă parte, reclamanta în fața instanței de fond și-a precizat cererea de chemare în judecată cu temeiul reprezentat de art. 210 din Legea nr. 297/2004, pârâta neopunându-se modificării acțiunii, situație în care nu poate invoca nesocotirea dispozițiilor art. 132 alin. (2) C. proc.

civ. în fața instanței de recurs. Ca atare, criticile recurentei aduse în sprijinul acestui motiv de recurs – art. 304 pct. 7 C. proc. civ. – nu-și găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză. 2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci ,,când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”. Acest motiv nu a fost argumentat potrivit cerințelor textului redat mai sus, nefiind indicat actul pretins denaturat și, în concret, în ce constă denaturarea lui. Cenzura instanței de recurs, în cazul în care se invocă acest motiv nu poate interveni decât atunci când se demonstrează că s-a denaturat adevăratul înțeles al termenilor cuprinși în act, astfel încât s-a ajuns la o calificare greșită din punct de vedere legal al actului dedus judecății.

Având în vedere că recursul este o cale extraordinară de atac fără caracter devolutiv, Înalta Curte nu se poate substitui părții care a invocat acest motiv pentru a desprinde din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul recursului eventualele critici care ar putea să facă posibilă această încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Distinct de aceste argumente, trebuie observat că art. 304 pct. 8 C. proc. civ., are în vedere acele situații în care concluzia instanței de fond sau de apel pe care o deduce din interpretarea actului este contrazisă prin sensul clar și vădit neîndoielnic al termenilor și conținutului actului interpretat, situație care nu se regăsește în speță, instanța pronunțându-se asupra cererii de anulare a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 3 din 18 aprilie 2007 a SC I.C.S.I.M.

SA în raport de temeiurile de drept indicate. 3. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Prin prisma acestui motiv de recurs, recurenta a invocat cea de a doua teză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și anume încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Critica vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. privind modul de soluționare a excepției prescripției extinctive în raport de prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, este nefondată.

Excepția prescripției extinctive în raport de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 modificată, pe care instanța nu a constatat-o incidentă în speță având în vedere caracterul absolut al nulității motivelor invocate de reclamantă, reprezintă regimul juridic al unei excepții de fond, ceea ce înseamnă că dezlegarea sa este în strânsă legătură - sub aspectul probelor și dreptului aplicabil - cu însuși fondul cauzei. Așa fiind, invocarea nerespectării de către instanță a dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. care consacră ierarhia de soluționare a excepțiilor este total neavenită. Se acceptă că în dreptul societar există posibilitatea ca nelegalitatea hotărârii AGA să își aibă sursa în ignorarea anumitor dispoziții legale imperative, străine dreptului societăților, aparținând, spre exemplu, dreptului fiscal sau dreptului privatizării.

În speță, reclamanta are interesul legitim de a pune în discuție însăși valabilitatea unei hotărârii AGA, solicitând anularea ei pentru că se încalcă dispozițiile imperative ale art. 19 din Legea nr. 550/2002, dar și cele din art. 241 din Legea nr. 297/2004. În aceste condiții, de lege lata persistă principiul potrivit căruia au forță obligatorie numai hotărârile adoptate în conformitate cu legea și actul constitutiv al societății.

Prin urmare, acțiunea în anulare trebuie să întrunească una dintre următoarele condiții de admisibilitate: a) decizia AGA contravine unei dispoziții legale imperative, prevăzute în orice act normativ din dreptul pozitiv român, de natură societară sau extrasocietară; b) decizia AGA contravine unei prevederi legale dispozitive/supletive din legea societăților comerciale și legislația cu incidență în această materie, iar actul constitutiv al societății nu prevede vreo clauză derogatorie; c) decizia este contrară actului constitutiv, nerespectând anumite clauze statutare (cu condiția ca dispozițiile respective din statut sau contractul de societate sa nu fie invalidate pe motiv de încălcare a unei norme legale imperative).

În schimb, legiuitorul dedublează regimul juridic al acțiunii în anularea hotărârilor AGA, după cum urmează: a) daca se invocă motive de nulitate relativă a hotărârii, calitatea procesuală activă o pot avea numai persoanele care au calitatea de acționar, iar termenul de prescripție al acțiunii este de 15 zile de la data publicării în M.Of. a hotărârii (pentru SA), respectiv de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea atacată (pentru SRL); b) dacă se invocă motive de nulitate absoluta a hotărârii, calitatea procesuală activă poate aparține oricărei persoane care poate justifica un interes real, actual și legitim în anularea hotărârii și respectarea dispozițiilor legale imperative, acțiunea fiind imprescriptibilă.

În speță, cum corect s-a apreciat și de către instanța de apel ne aflăm în prezența unor norme cu caracter imperativ care ocrotesc un interes social și nu unul personal, nerespectarea acestuia fiind de natură a determina și nulitatea absolută a actului adoptat în acest fel, chiar și în situația în care nu se prevede expres această sancțiune. În aceste condiții, în lipsa unor motive de nulitate relativă, justificat s-a considerat că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 ce nu pot conduce la admiterea excepției prescripției extinctive. Cu privire la argumentele referitoare la prețul preferențial se observă că recurenta urmărește o reapreciere a probelor administrate în cauză, care să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută în dosar, ceea ce este inadmisibil în această fază procesuală a recursului.

Referitor la critica privind probarea de către reclamantă a existenței prejudiciului prin intermediul înscrisurilor anexate precizărilor depuse la termenul din 8 mai 2008, în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că nesocotirea dispozițiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum s-a arătat anterior nu poate fi invocată în această fază procesuală. Pe de altă parte, necesitatea administrării dovezilor reprezintă o chestiune de apreciere a instanțelor de fond, care nu poate fi analizată de către instanța de control judiciar, în condițiilor în care însăși din atitudinea procesuală a pârâtei nu a rezultat necesitatea administrării altor probatorii. În ceea ce privește critica privind neîndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 297/2004, în condițiile inexistenței unui prejudiciu, Înalta Curte reține că instanța de apel a analizat condițiile răspunderii civile delictuale ale acționarului, în speță pârâta SC I.C.S.I.M.

SA București, reglementată de textul de lege sus evocat. Una dintre condițiile atragerii răspunderii este reprezentat de constatarea prejudicierii societății reclamante prin exercitarea dreptului de vot de către pârâtă prin promisiunea vânzării imobilului situat în Sector 2 București. În raport de aceste considerente, critica analizată este nefondată, operațiunea sus menționată fiind de natură a prejudicia societatea. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei SC I.C.S.I.M. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 174 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I.C.S.I.M. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 174 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.