ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 61/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 61/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului
constată următoarele:
Reclamanta SIF M. SA, prin acțiunea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a
chemat în judecată pe pârâta SC I.C.S.I.M. SA solicitând anularea hotărârii nr.
3 din 18 aprilie 2007 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.
În motivarea acțiunii reclamanta a
arătat că la 22 decembrie 2006 ca urmare a unei decizii a Consiliului de Administrație
al societății adoptată cu depășirea limitelor competenței acestuia prevăzută de
art. 241 din Legea nr. 297/2004 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare
nr. 252 prin care pârâta a cumpărat de la Consiliul Local al Sectorului 2 imobilul situat în sector 2, Corpurile A și C. În data de 7
februarie 2007 pârâta a încheiat un contract de împrumut cu SC C.H.M. SRL
pentru suma de 1.060.000 Euro din sumele împrumutate achitând prețul
imobilului. Totodată s-a arătat că la data de 23 februarie 2007 Consiliul de Administrație
al pârâtei a hotărât încheierea a doua promisiuni bilaterale de vânzare
cumpărare având ca obiect imobilul menționat și în plus corpul B dobândit
anterior în temeiul Legii nr. 15/1990, pârâta obligându-se să vândă imobilele
către împrumutătorul din contractul de împrumut, prețul promisiunii de vânzare
pentru corpurile A și C fiind stabilit la 1.090.000 Euro.
Reclamanta a susținut că SC C.H.M.SRL
nu avea vocația legală de a cumpăra imobilul deținut în proprietate de
Consiliul Local în condițiile date - art. 16 din Legea nr. 550/2002 - a împrumutat
societatea care deținea în folosință imobilul și care avea dreptul conform art.
19 din Legea nr. 550/2002 la un preț preferențial din care se puteau deduce investițiile
efectuate de titularul dreptului de folosință. Cu banii împrumutați pârâta a
plătit prețul imobilului cumpărat si ulterior a încheiat o promisiune de
vânzare-cumpărare prin care se obliga să vândă imobilul cumpărat
împrumutătorului. Astfel consideră reclamanta, pârâta a fost utilizată doar
pentru a facilita cumpărarea respectivului imobil de către SC C.H.M.SRL.
Totodată s-a arătat că prețul la care a fost promis spre vânzare imobilul nu
reflectă valoarea de piață al acestuia ci prejudiciază pârâta care prin
cumpărarea imobilului la un preț preferențial își putea recupera cheltuielile
făcute cu folosința imobilului deținut și întrucât pârâta este suspusă
prevederilor Legii nr. 297/2004 se apreciază că hotărârea a fost adoptată cu
încălcarea art. 210 din această lege.
Pârâta SC I.C.S.I.M. SA, prin
întâmpinare, a invocat excepția prescripției extinctive în raport de
prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 întrucât hotărârea atacată
s-a publicat în M.Of. partea a IV-a sub nr. 3357 din 20 noiembrie 2007, iar
acțiunea s-a introdus la 7 decembrie 2007 peste 15 zile de la data publicării,
iar în cauză nu se putea reține incidența dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Legea
nr. 31/1990 nefiind vorba de situații de nulitate absolută a hotărârii.
Prin încheierea de ședință din 3
aprilie 2008, instanța de fond a respins excepția, apreciind că a fost
respectat termenul legal prevăzut de art. 132 din Legea nr. 31/1990 raportat la
art. 101 C. proc. civ.
Tribunalul București, secția a VI-a
comercială, prin sentința nr. 6972 din 5 iunie 2008, a admis acțiunea reclamantei, dispunându-se anularea hotărârii nr. 3 din 18 aprilie 2007 a AGEA a SC I.C.S.I.M. SA.
Pentru a pronunța astfel, instanța
de fond a reținut că actul de vânzare-cumpărare nr. 252 din 22 decembrie 2006
prin care pârâta a cumpărat de la Consiliul Local al Sectorului 2 București imobilul corp A și C nu a respectat prevederile art.
241 din Legea nr. 297/2004, întrucât reclamanta avea dreptul la un preț
preferențial în condițiile art. 19 din Legea nr. 550/2002, în timp ce
împrumutătorul SC C.H.M. SRL nu era îndreptățit să cumpere în condițiile art.16
din aceeași lege, motiv pentru care vânzarea imobilului din proprietatea Consiliului
Local era supusă unor condiții speciale care nu sunt îndeplinite de
împrumutător pentru ca acesta prin operațiunea juridică a contractului de
împrumut să devină proprietar. De altfel, astfel de operațiuni nu se pot face
fără avizul C.N.V.M., iar decizia Consiliului de Administrație a fost luată cu
încălcarea limitelor competențelor legale și a celor referitoare la cvorumul
necesar și modalitatea de vot, încălcarea dispozițiilor art. 241 din Legea nr.
297/2004 privind piața de capital
Apelul declarat de pârâta SC I.C.S.I.M.
SA împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins ca nefondat de Curtea
de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 174 din 1 aprilie
2009.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța de apel a reținut următoarele:
Referitor la excepția invocată de
pârâtă, instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a
respins-o întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 132 alin. (3) din
Legea nr. 31/1990 conform căruia când se invocă motivele de nulitate absolută,
dreptul la acțiune este imprescriptibil, ori în cauză motivele de nulitate
invocate în cererea de chemare în judecată sunt motive de nulitate absolută.
În litigiul ce face obiectul
prezentului dosar, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea
hotărârii nr. 3 din 18 aprilie 2007 a AGEA de la I.C.S.I.M. SA pentru faptul că
a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2003 privind
piața de capital, în acest sens arătându-se că prin validarea operațiunilor
juridice încheiate de Consiliul de Administrație, operațiuni de natura a
prejudicia societatea așa cum s-a demonstrat prin precizările formulate în
scris la termenul din data de 08 mai 2008, acționarii majoritari și-au
exercitat dreptul conferit de valorile mobiliare deținute, respectiv dreptul de
vot, cu încălcarea "interesului prioritar al societății." Deși textul
invocat reglementează răspunderea delictuală civilă a acționarului care produce
un prejudiciu societății prin fapta sa, constând în exercitarea dreptului de
vot cu ignorarea interesului prioritar al societății, în cauză suntem în
prezența unor norme cu caracter imperativ care ocrotesc un interes social și nu
unul personal, nerespectarea acesteia fiind de natura a determina și nulitatea
absolută a actului adoptat în acest fel chiar și în situația în care nu se
prevede expres această sancțiune.
Cu privire la fondul cauzei,
instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a admis acțiunea și s-a anulat
hotărârea nr. 3 din 18 aprilie 2007 de la SC I.C.S.I.M. SA întrucât, în
realitate aceasta a fost utilizată pentru a facilita cumpărarea imobilului mai
favorabil decât ar fi avut dreptul în nume propriu de către SC C.H.M. SRL. Astfel,
SC I.C.S.I.M. SA este un comerciant care avea acces la achiziționarea spațiului
comercial, mai sus menționat în condițiile art. 16 din Legea nr. 550/2002,
respectiv prin negociere directă, în timp ce SC C.H.M. SRL este un comerciant
care putea să cumpere direct respectivul spațiu numai în condițiile art. 20
respectiv prin licitație deschisă cu adjudecarea la cel mai mare preț obținut.
S-a mai apreciat că instanța de fond
a reținut corect că reclamanta în calitate de acționar al SC I.C.S.I.M. SA avea
dreptul la un preț preferențial, dreptul să cumpere imobilul în condițiile art.
16 din Legea nr. 550/2002, în timp ce SC C.H.M. SRL nu era îndreptățit să
cumpere imobilul în aceste condiții.
Așadar, vânzarea imobilului din
proprietatea Consiliului Local era supusă unor condiții speciale prevăzute de
art. 16 din Legea nr. 550/2002 numai în ceea ce ce-l privește pe SC I.C.S.I.M.
SA nu și în ceea ce-l privește pe împrumutătorul acesteia respectiv pe SC C.H.M.
SRL, pentru ca acesta prin operațiunea juridică a contractului de împrumut să
devină proprietar al imobilului din București. Așa fiind, prin operațiuni
succesive care au vizat imobilul, respectiv de cumpărare, împrumut, promisiune
de vânzare, prin hotărârea AGA atacată s-a produs prejudiciul suferit de SC I.C.S.I.M.
SA, prin încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004. Ratificarea
unei decizii a consiliului de administrație este o faptă neloială și
frauduloasă, de natură a determina prejudicierea acționarilor societății, efect
al abuzului de poziție al administratorilor cu al căror vot a fost aprobată,
reprezintă încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta
SC I.C.S.I.M. SA București a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea
deciziei recurate și a sentinței instanței de fond, cu consecința respingerii
acțiunii.
În dezvoltarea recursului său,
pârâta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 137 alin.
(2) C. proc. civ. atunci când a unit excepția cu fondul, recurenta considerând
că în speță sunt incidente dispozițiile art. 137 alin. (1) din același cod,
obligația instanței fiind aceea de a se pronunța mai întâi pe excepția
invocată.
Recurenta susține că, în prezenta
cauză ne aflăm în prezența unei nulități relative, situație în care susține
excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, apreciind că
nu sunt respectate dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990
raportat la art. 1886-1889 C. civ.
Se mai arată de recurentă că deși a
criticat pe larg toate motivele ce au stat la baza pronunțării hotărârii
apelate, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra lor, rezumându-se în a
aprecia fără a exista vreo probă în acest sens, incidența în speță a
dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, în
condițiile în care acțiunea a fost admisă pentru nerespectarea dispozițiilor
art. 241 din Legea nr. 297/2004.
De altfel, motivele pentru care s-a
respins apelul sunt altele decât cele avute în vedere și reținute de instanța
de fond, în opinia recurentei hotărârea prezentând unele imperfecțiuni de
natură a conduce la modificarea acesteia, întrucât în speță nu sunt întrunite
condițiile necesare pentru ca acest art. 210 să fie incident.
Instanța de apel a fost în eroare
atunci când a reținut că instanța de fond a respins excepția în considerarea
faptului că în cauză ne-am afla în fața unui motiv de nulitate absolută pentru
simplul motiv că înainte de a se pronunța pe excepție nu s-a analizat natura
juridică a acesteia.
Operațiunile juridice încheiate de
Consiliul de Administrație au fost de natură a diminua pe cât posibil lezarea drepturilor
acționarilor societății, iar în lipsa acestor operațiuni juridice succesive, SC
I.C.S.I.M. SA era în imposibilitatea de a cumpăra imobilul și, pe cale de
consecință, nu mai era beneficiara dreptului de posesie și folosință asupra
imobilului pe o perioadă ulterioară de 3 ani, prin aceasta aducându-se un plus
de valoare societății și nu un prejudiciu.
Cu privire la așa-zisul preț
preferențial acesta nu există, recurenta arătând că a probat cu documente
oficiale emise de proprietarul imobilului și că afirmația reclamantei reținută
de instanță este o afirmație total gratuită, iar valoarea prevăzută în raportul
de expertiză întocmit conform dispozițiilor Legii nr. 550/2002 reprezintă
valoarea de piață.
Prin urmare, reținerea instanței de
apel conform căreia prin intermediul SC I.C.S.I.M. SA societatea C.H.M. SRL a
dobândit imobilul la un preț preferențial sunt afirmații total nefondate.
Aprecierea făcută de instanța de
apel conform căreia intimata ar fi probat existența prejudiciului prin
precizările formulate în scris la termenul din 8 mai 2008 este total nefondată,
având în vedere că acest înscris a fost depus cu nesocotirea dispozițiilor art.
132 alin. (2) C. proc. civ., precum și faptul că este semnat de apărătorul
intimatei și nu de către reprezentantul legal al societății. A da importanță și
valoare juridică unor extrase de pe internet în comparație cu rapoartele de
evaluare a imobilului întocmite anterior vânzării este total nejustificat,
netemeinic și nelegal.
Pretinsul prejudiciu nu există
acesta fiind și motivul pentru care nu s-a putut dovedi, astfel că nu se poate
vorbi de încălcarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004.
Astfel fiind, recurenta apreciază că
acțiunea reclamantei este lipsită de interes invocând în sprijinul ei afirmații
total gratuite care nu se regăsesc în lucrările dosarului, acțiunea fiind
lipsită de conținut, formă și eficiență juridică.
Analizând decizia
recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta
Curte constată că recursul este nefondat.
Din rezumarea argumentelor aduse în
sprijinul criticilor care au fost evocate de recurentă se constată că deși în
drept au fost indicate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticile
recurentei nu respectă întocmai exigențele impuse în prezenta cale de atac în
sensul că recursul presupune evocarea cauzelor de nelegalitate și dezvoltarea
lor, printr-o argumentare, în fapt și în drept, a greșelilor pretins a fi fost
săvârșite prin hotărârea atacată. Prin urmare, Înalta Curte va examina
criticile fără a se substitui părții, în ideea de a păstra echilibrul procesual
specific acestei căi extraordinare de atac în următoarea ordine:
Motivul de recurs prevăzut de art.
304 pct. 7 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde
motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori
străine de natura pricinii.
Prin prisma acestui motiv de recurs,
recurenta a supus analizei prima ipoteză referitoare la faptul că hotărârea
atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că motivele care au
condus la respingerea apelului sunt diferite față de cele reținute de instanța
de fond precum și faptul că instanța nu a răspuns tuturor criticilor aduse
hotărârii primei instanțe.
Din perspectiva motivului de
nelegalitate, se observă că instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv al
apelului, a verificat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe
în limitele motivelor de apel formulate de apelanta pârâtă, ținând cont de
dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., răspunzând tuturor criticilor.
Cu privire la critica vizând faptul
că instanța de apel a reținut în cauză incidența prevederilor art. 210 din
Legea nr. 297/2004 deși acțiunea a fost admisă în temeiul dispozițiilor art. 241
din Legea nr. 297/2004 se constată că este nefondată. Astfel, ambele instanțe
au analizat acțiunea prin prisma aprecierii operațiunilor juridice privind
imobilul din București, Sector 2 în raport de încălcarea interesului prioritar
al societății, situație prevăzută de art. 210 din Legea nr. 297/2004.
Pe de altă parte, reclamanta în fața
instanței de fond și-a precizat cererea de chemare în judecată cu temeiul
reprezentat de art. 210 din Legea nr. 297/2004, pârâta neopunându-se
modificării acțiunii, situație în care nu poate invoca nesocotirea
dispozițiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ. în fața instanței de recurs.
Ca atare, criticile recurentei aduse
în sprijinul acestui motiv de recurs – art. 304 pct. 7 C. proc. civ. – nu-și
găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză.
Motivul prevăzut de art. 304 pct.
8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci ,,când instanța, interpretând greșit
actul dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit
neîndoielnic al acestuia”.
Acest motiv nu a fost argumentat potrivit
cerințelor textului redat mai sus, nefiind indicat actul pretins denaturat și,
în concret, în ce constă denaturarea lui. Cenzura instanței de recurs, în cazul
în care se invocă acest motiv nu poate interveni decât atunci când se
demonstrează că s-a denaturat adevăratul înțeles al termenilor cuprinși în act,
astfel încât s-a ajuns la o calificare greșită din punct de vedere legal al
actului dedus judecății.
Având în vedere că recursul este o cale
extraordinară de atac fără caracter devolutiv, Înalta Curte nu se poate
substitui părții care a invocat acest motiv pentru a desprinde din cuprinsul
argumentelor aduse în sprijinul recursului eventualele critici care ar putea să
facă posibilă această încadrare în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304
pct. 8 C. proc. civ.
Distinct de aceste argumente,
trebuie observat că art. 304 pct. 8 C. proc. civ., are în vedere acele situații
în care concluzia instanței de fond sau de apel pe care o deduce din
interpretarea actului este contrazisă prin sensul clar și vădit neîndoielnic al
termenilor și conținutului actului interpretat, situație care nu se regăsește
în speță, instanța pronunțându-se asupra cererii de anulare a hotărârii
Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 3 din 18 aprilie 2007 a SC I.C.S.I.M. SA în raport de temeiurile de drept indicate.
Motivul de recurs prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată
este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită
a legii.
Prin prisma acestui motiv de recurs,
recurenta a invocat cea de a doua teză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. și anume încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Critica vizând aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. privind modul de soluționare a
excepției prescripției extinctive în raport de prevederile art. 132 alin. (2)
din Legea nr. 31/1990, este nefondată.
Excepția prescripției extinctive în
raport de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 modificată, pe care instanța
nu a constatat-o incidentă în speță având în vedere caracterul absolut al
nulității motivelor invocate de reclamantă, reprezintă regimul juridic al unei
excepții de fond, ceea ce înseamnă că dezlegarea sa este în strânsă legătură -
sub aspectul probelor și dreptului aplicabil - cu însuși fondul cauzei.
Așa fiind, invocarea nerespectării
de către instanță a dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. care consacră ierarhia
de soluționare a excepțiilor este total neavenită.
Se acceptă că în dreptul societar
există posibilitatea ca nelegalitatea hotărârii AGA să își aibă sursa în ignorarea
anumitor dispoziții legale imperative, străine dreptului societăților,
aparținând, spre exemplu, dreptului fiscal sau dreptului privatizării.
În speță, reclamanta are interesul
legitim de a pune în discuție însăși valabilitatea unei hotărârii AGA,
solicitând anularea ei pentru că se încalcă dispozițiile imperative ale art. 19
din Legea nr. 550/2002, dar și cele din art. 241 din Legea nr. 297/2004.
În aceste condiții, de lege lata
persistă principiul potrivit căruia au forță obligatorie numai hotărârile
adoptate în conformitate cu legea și actul constitutiv al societății. Prin
urmare, acțiunea în anulare trebuie să întrunească una dintre următoarele
condiții de admisibilitate: a) decizia AGA contravine unei dispoziții legale
imperative, prevăzute în orice act normativ din dreptul pozitiv român, de natură
societară sau extrasocietară; b) decizia AGA contravine unei prevederi legale
dispozitive/supletive din legea societăților comerciale și legislația cu
incidență în această materie, iar actul constitutiv al societății nu prevede
vreo clauză derogatorie; c) decizia este contrară actului constitutiv,
nerespectând anumite clauze statutare (cu condiția ca dispozițiile respective
din statut sau contractul de societate sa nu fie invalidate pe motiv de încălcare
a unei norme legale imperative).
În schimb, legiuitorul dedublează
regimul juridic al acțiunii în anularea hotărârilor AGA, după cum urmează: a)
daca se invocă motive de nulitate relativă a hotărârii, calitatea procesuală
activă o pot avea numai persoanele care au calitatea de acționar, iar termenul
de prescripție al acțiunii este de 15 zile de la data publicării în M.Of. a hotărârii
(pentru SA), respectiv de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea
atacată (pentru SRL); b) dacă se invocă motive de nulitate absoluta a hotărârii,
calitatea procesuală activă poate aparține oricărei persoane care poate justifica
un interes real, actual și legitim în anularea hotărârii și respectarea dispozițiilor
legale imperative, acțiunea fiind imprescriptibilă.
În speță, cum
corect s-a apreciat și de către instanța de apel ne aflăm în prezența unor
norme cu caracter imperativ care ocrotesc un interes social și nu unul
personal, nerespectarea acestuia fiind de natură a determina și nulitatea
absolută a actului adoptat în acest fel, chiar și în situația în care nu se
prevede expres această sancțiune.
În aceste
condiții, în lipsa unor motive de nulitate relativă, justificat s-a considerat
că în speță sunt îndeplinite cerințele
art. 132
alin. (3) din
Legea nr. 31/1990 ce nu pot conduce la admiterea excepției prescripției
extinctive.
Cu privire la argumentele referitoare
la prețul preferențial se observă că recurenta urmărește o reapreciere a
probelor administrate în cauză, care să conducă la stabilirea unei alte
situații de fapt decât cea reținută în dosar, ceea ce este inadmisibil în
această fază procesuală a recursului.
Referitor la critica privind
probarea de către reclamantă a existenței prejudiciului prin intermediul
înscrisurilor anexate precizărilor depuse la termenul din 8 mai 2008, în fața
instanței de fond, Înalta Curte constată că nesocotirea dispozițiilor art. 132 alin.
(2) C. proc. civ., astfel cum s-a arătat anterior nu poate fi invocată în
această fază procesuală. Pe de altă parte, necesitatea administrării dovezilor
reprezintă o chestiune de apreciere a instanțelor de fond, care nu poate fi
analizată de către instanța de control judiciar, în condițiilor în care însăși
din atitudinea procesuală a pârâtei nu a rezultat necesitatea administrării
altor probatorii.
În ceea ce privește critica privind
neîndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 297/2004,
în condițiile inexistenței unui prejudiciu, Înalta Curte reține că instanța de
apel a analizat condițiile răspunderii civile delictuale ale acționarului, în
speță pârâta SC I.C.S.I.M. SA București, reglementată de textul de lege sus
evocat. Una dintre condițiile atragerii răspunderii este reprezentat de
constatarea prejudicierii societății reclamante prin exercitarea dreptului de
vot de către pârâtă prin promisiunea vânzării imobilului situat în Sector 2
București.
În raport de aceste
considerente, critica analizată este nefondată, operațiunea sus menționată
fiind de natură a prejudicia societatea.
Față de cele ce preced, Înalta
Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va
respinge ca nefondat recursul pârâtei SC I.C.S.I.M. SA București împotriva
deciziei comerciale nr. 174 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de pârâta SC I.C.S.I.M. SA București împotriva deciziei comerciale nr.
174 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a
comercială
.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 12 ianuarie 2011.