ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 189/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 189/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Bihor la data de 22 octombrie 2008, sub numărul de mai sus,
reclamanta SC D.I. SRL – Reghin, societate în faliment reprezentată prin
lichidator A.C. S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâții S.V. și SC V.G.I. SRL,
solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să revoce în tot
contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2544 din 26 iunie 2008 la
BNP D.I. încheiat între pârâți cu consecința revenirii imobilelor și utilajelor
ce au făcut obiectul contractului în proprietatea privată a debitorului lor,
pârâtul S.V. A mai solicitat obligarea pârâților și la plata cheltuielilor de
judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a
arătat că a fost acționar majoritar al SC S.C. SA Zalău, radiată din registrul
comerțului ca urmare a închiderii procedurii falimentului la care a fost
supusă. Judecătorul-sindic, constatând înstrăinări de bunuri și transferuri de
bani frauduloase din patrimoniul SC S.C. SA Zalău, în proprietatea pârâtului S.V.,
în calitate de administrator comun al societății, cât și al altor societăți ai
căror asociați sunt rude sau apropiați ai familiei Ș., prin sentințele civile
nr. 440, 441 și 490 din 2008, a anulat aceste acte și a dispus restituirea
sumelor transferate fraudulos debitoarei SC S.C. SA Zalău.
Având în vedere faptul că toți
creditorii acestei din urmă societăți au fost plătiți între timp, la data de 26
mai 2008, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și
radierea debitoarei rămânând nerecuperate creanțele societății față de fostul
administrator, pârât în cauză.
În situația creată, pârâtul S.V., în
scopul evident de a frauda creditorii acționari ai SC S.C. SA Zalău, a recurs
la înstrăinarea ilegală a tuturor bunurilor mobile și imobile personale către
rude sau afini până la gradul IV, așa cum s-a întâmplat și cu actul juridic ce
face obiectul cauzei și a cărui anulare se impune, pe calea acțiunii de față.
În drept, reclamanta a invocat
prevederile art. 948 pct. 4 raportat la art. 966 C. civ., art. 975 C. civ.,
art. 46, 79 - 80 C. civ.
Prin sentința nr. 541 din 14 mai
2009 Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D.I. SRL
Reghin, societate în faliment reprezentată prin lichidator A.C. S.P.R.L.
împotriva pârâților S.V. și SC V.G.I. SRL, cu sediul în Oradea.
A dispus revocarea contractului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2544 din 26 iunie 2008 la BNP D.I.,
încheiat între pârâți.
Împotriva acestei hotărâri au
formulat apel pârâții solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței și
respingerea acțiunii.
Prin decizia nr. 22/2010A/C din 23
februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanta SC
V.G.I. SRL Oradea și a respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul -
pârât S.V.
Instanța de apel a reținut, în
esență, privitor la apelul societății că prin încheierea de ședință din data de
26 ianuarie 2010 s-a pus în vedere acesteia să achite taxa judiciară de timbru
de 5.280,5 lei și 5 lei timbru judiciar, apreciindu-se că excepțiile sunt de
strictă interpretare și aplicare, astfel că nu se pot extinde prevederile art. 77
alin. (1) la toate acțiunile și căile de atac exercitate de administratorul
judiciar, ci doar cele introduse în temeiul legii insolvenței, cum ar fi
acțiunile întemeiate pe prevederile art. 79, art. 80, art. 84 sau art. 138 din
Legea nr. 85/2006.
În privința apelului formulat de
pârâtul S.V. a reținut că hotărârea primei instanțe este și legală și
temeinică, reclamanta, în calitate de acționar al societății debitoare radiate
din registrul comerțului, justificându-și atât calitatea, cât și interesul în
promovarea acțiunii revocatorii, ambele fiind grefate pe calitatea sa de
creditor acționar față de societatea debitoare SC S.C. SA Zalău. În această
privință, s-a reținut dreptul creditorului acționar de a recupera sumele ce i
se cuvin și nedistribuite, în baza unor hotărâri judecătorești de antrenare a
răspunderii administratorului, neexecutate în cadrul procedurii insolvenței.
Totodată, s-a mai reținut că
reclamanta are și calitatea de creditor direct al pârâtului S.V., în baza
sentinței comerciale nr. 143 din 7 martie 2006 a Tribunalului Comercial Mureș,
neinvocată însă prin acțiunea introductivă, prin care pârâtul a fost obligat să
suporte și întregul pasiv al societății reclamante SC D.I. SRL, în sumă de
3.230.254,29 lei.
În ceea ce privește excepția lipsei
calității procesuale pasive a pârâtului S.V., față de sentințele irevocabile
evocate, prin care acesta a fost obligat la plata unor sume de bani, calitatea
sa de debitor este în afară de orice îndoială.
Relativ la celelalte condiții cerute
de art. 975 C. civ. pentru admisibilitatea unei acțiuni revocatorii, în mod
temeinic a apreciat instanța de fond că și acestea sunt îndeplinite, căci atât
prejudiciul creditorului, cât și frauda debitorului și complicitatea la fraudă
a terțului dobânditor, au fost dovedite. Astfel, pentru reclamanta creditoare,
prejudiciul constă în aceea că, prin actul atacat, debitorul și-a mărit starea
de insolvabilitate, fapt care rezultă din cuprinsul procesului-verbal întocmit
în dosarul execuțional nr. 454/E/2008 de către executorul judecătoresc B.G., în
cuprinsul căruia s-a consemnat declarația debitorului cum că nu deține în
proprietate niciun bun.
Frauda debitorului este, de
asemenea, evidentă, căci doar la o zi după încheierea procesului-verbal, la 26
iunie 2008, și-a înstrăinat imobilele înscrise în C.F. nr. 7135 Diosig și 7134
Diosig, în favoarea SC V.G.I. SRL, societate în care pârâtul a deținut până în
data de 23 aprilie 2008 calitatea de asociat și administrator. Totodată, la
data încheierii contractului, în societatea cumpărătoare avea calitatea de
asociat soția vânzătorului, numita S.M., cu o cotă de participare la capitalul
social de 90 %.
Împotriva acestei hotărâri a
formulat recurs doar pârâtul S.V., în termenul legal, solicitând pentru motivul
de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului,
modificarea deciziei și respingerea acțiunii, iar în subsidiar casarea
hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
A arătat în criticile formulate că instanța a
interpretat greșit dispozițiile art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenței, în sensul că termenul de 30 de zile prevăzut în acest
text constituie un termen de contestație la închiderea procedurii de faliment
și nu un termen în care acționarii solicită trecerea bunurilor rămase din
averea debitorului în proprietatea indiviză a lor.
De asemenea, decizia a fost dată cu încălcarea
legii, deoarece a fost nesocotită cererea apelantei – pârâte SC V.G.I. SRL de a
se dispune suspendarea judecății în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, având
în vedere că societatea se află sub incidența acestei legi.
Prin ultima critică, a susținut nelegalitatea
hotărârii și din perspectiva aplicabilității art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
care în opinia sa se referă la toate acțiunile introduse de administratorul
judiciar sau lichidator în aplicarea dispozițiilor Legii insolvenței, astfel că
apelul societății pârâte nu trebuia anulat, ca netimbrat.
Ulterior,
în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu raportare la art. 306 C. proc. civ.,
a invocat ca motive de recurs de ordine publică excepția necompetenței
materiale a instanțelor care au soluționat litigiul față de dispozițiile art. 3
C. com. în a cărui enumerare privind fapte de comerț nu intră și vânzarea de
imobile, actul juridic fiind, deci, civil iar competența revenind Tribunalului
Bihor, secția civilă, și excepția lipsei calității procesuale active a SC D.I.
SRL Reghin, deoarece față de dispozițiile art. 132 alin. (2) raportat la art. 130
și art. 133 lit. b) din Legea nr. 85/2006, asociații au dreptul doar la sumele
reziduale rămase după acoperirea integrală a creanțelor, astfel că nu se poate
susține dreptul asociaților debitorului de a urmări debitorii societății
dizolvate și lichidate, pe calea acțiunii revocatorii.
Singura excepție admisă de legiuitor este
prevăzută în art. 142 care nu se regăsește în cauză.
Din moment ce, potrivit art. 137 din lege,
închiderea procedurii de faliment are ca efect descărcarea debitorului de
obligații, același tratament trebuie aplicat și debitorilor debitorului.
Dispozițiile art. 237 alin. (10) din Legea nr. 31/1990
potrivit cărora bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice radiate din
Registrul Comerțului în condițiile alin. (8) și (9) revin acționarilor sunt
inaplicabile cauzei întrucât se referă numai la cazurile în care radierea
societății comerciale s-a făcut fără lichidare, or în cauză radierea s-a făcut
în baza Legii nr. 85/2006. În consecință, din acel moment, foștii asociați nu
mai pot urmări debitorii societății radiate și nu au calitate procesuală activă
în acțiunea pauliană.
Intimata-pârâtă SC D.I. SRL Reghin a formulat
întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Recursul, astfel cum a fost precizat, se găsește
nefondat.
Analizând, cu prioritate, excepțiile de ordine
publică invocate se constată privitor la nelegalitatea hotărârii pentru că s-a
încălcat competența materială a instanțelor judecătorești prin raportare la
natura litigiului, că susținerea este neîntemeiată.
Obiectul litigiului privește desființarea unui
contract de vânzare-cumpărare încheiat între o societate comercială și o
persoană fizică, prezumția de comercialitate față de dispozițiile art. 4 C.
com. privind actele subiective de comerț nefiind răsturnată, iar față de
dispozițiile art. 56 C. com. aplicabil, deopotrivă, recurentul-pârât deși nu
este comerciant se supune în ceea ce privește acest act legii comerciale,
neexistând o excepție de natura celor reținute de text, față de cele arătate
mai sus.
Referitor la excepția lipsei calității
procesuale active se constată că hotărârea recurată este legală și în această
privință.
Promovarea acțiunii revocatorii s-a făcut de
către societatea reclamantă în calitatea sa de creditoare derivată din
calitatea sa de fost acționar al societății aflată în insolvență, procedura
Legii nr. 85/2006 începută împotriva acesteia fiind închisă, într-adevăr, după
recuperarea creanțelor de către creditorii societății dar fără a se fi realizat
și executarea silită a fostului administrator al societății – recurentul-pârât
în cauza de față, în baza unor titluri executorii prin care a fost obligat să
răspundă față de această societate.
Sub acest aspect, mai rezultă din actele
dosarului că recurentul- pârât a fost obligat în calitate de fost administrator
al intimatei-reclamante SC D.I. SRL Reghin să răspundă și față de această
societate, dar prin acțiunea introductivă nu s-a invocat și această calitate de
creditor direct, astfel că toate referirile de mai jos se vor face în legătură
cu calitatea intimatei – reclamante de fost acționar al SC S.C. SA Zalău.
Legea nr. 85/2006 permite executarea
silită a creanțelor societății împotriva fostului administrator potrivit
dreptului comun și după închiderea procedurii insolvenței, astfel cum cu
rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 142 din lege, incident în cauză și
nu cum susține recurentul – pârât, iar intimata – reclamantă este în drept să urmărească
recuperarea sumelor de la acest debitor al fostei societăți debitoare, tocmai
în considerarea dreptului derivat din aplicarea dispozițiilor art. 133 din
Legea nr.85/2006, atât în ipoteza prevăzută la lit. a) cât și la lit. b) din
textul de lege, potrivit cărora bunurile rămase revin foștilor
asociați/acționari având dreptul asupra lor corespunzător cotei de participare
la capitalul social.
Nu se poate pune, deci, problema decăderii din
acest drept, cu referire la termenul de 30 de zile la care face trimitere art. 133
din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 132 din aceeași lege, respectiv art.130,
deoarece, în cauză, executarea silită nu s-a realizat în cadrul procedurii
insolvenței, până la momentul închiderii acesteia, ceea ce și explică incidența
art. 142 din aceeași lege, art. 137 din lege, de asemenea, invocat,
negăsindu-și aplicabilitate în sensul invocat de recurentul-pârât.
Cât privește art. 237 din Legea nr. 31/1990,
republicată și modificată nu a constituit temei legal pentru admiterea acțiunii
introductive, raportarea intimatei-reclamante și la aceste dispoziții de drept
comun alături de cele din legea specială, nefiind de natură a afecta hotărârea
recurată de nelegalitate, prima instanță de judecată dând încadrarea juridică
corectă dreptului dedus judecății, limite în care și instanța de apel a
cenzurat hotărârea acesteia.
Prin urmare, având calitatea de creditoare
societatea reclamantă are calitate procesuală activă în promovarea unei
acțiunii revocatorii.
Cu referire la excepția nulității pentru
netimbrarea apelului formulat de societatea pârâtă - intimată în acest cadru
procesual, se constată că aceasta nu a declarat recurs, astfel că se presupune
că a achiesat la soluția dată excepției de către instanța de apel, recurentul –
pârât neputând formula astfel de critici în propriul recurs, față de principiul
disponibilității în procesul civil și al puterii de lucru judecat.
S-a mai invocat și faptul că instanța de apel a
respins nelegal cererea de suspendare a judecății formulată de apelanta-pârâtă,
în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, invocându-se starea de insolvență în
care se află această societate, critică ce poate fi analizată în recursul
acestei părți, față de caracterul suspendării de drept, însă ea operează cu
condiția de a fi incidentă în cauză.
Or, potrivit acestui text de lege suspendarea de
drept operează numai în cazul acțiunilor judiciare sau extrajudiciare sau a
măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului
sau bunurilor sale, ceea ce în cauză nu se regăsește, acțiunea dedusă judecății
fiind doar o acțiune revocatorie.
Așa fiind, pentru toate considerentele de fapt
și de drept arătate, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 312
alin. (1) C. proc. civ., iar hotărârea recurată va fi menținută ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâtul S.V.
împotriva deciziei nr. 22/2010- A/C din 23 februarie 2010, pronunțată de Curtea
de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi
19 ianuarie 2011.