ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9333/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: B.L.G.T. a chemat în judecată Guvernul României, Ministerul Finanțelor și Ministerul Industriei și Comerțului, pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la încheierea unui contract de colaborare în vederea exploatării invenției sale și să-i plătească suma de 525 miliarde lei cu titlu de despăgubiri, ca urmare a folosirii fără drept a procedeului inventat, în perioada noiembrie 1999–noiembrie 2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este coautor al invenției „Procedeu pentru diminuarea blocajului financiar la nivelul economiei naționale”, procedeu brevetat și ca urmare a demersurilor sale Guvernul a adoptat O.U.G.

nr. 77/1999, care a reglementat cadrul de implementare, lansare și utilizare a invenției de către Ministerul Industriei și Comerțului, prin Institutul de informatică ceea ce a avut ca rezultat deblocarea, la nivelul economiei naționale a 30.000 miliarde lei într-un singur an și virarea la bugetul statului a sumei de 6000 miliarde lei, potrivit unei note de calcul estimativ al reclamantului. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiunile art. 35, art. 61 și art. 67 din Legea nr. 64/11991. La data de 11 septembrie 2001 a formulat cerere de intervenție în cauză, în interes propriu și în interesul reclamantului H.C., prin succesorii acestuia H.E. și H.R.A., aceștia susținând valorificarea acelorași drepturi ca și reclamantul.

În urma probatoriilor administrate, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 225 din 27 februarie 2003, a respins excepția de inadmisibilitate a cererii, privind obligarea Guvernului României la încheierea unui contract de colaborare cu reclamantul și intervenienții și ca neîntemeiată acțiunea în pretenții a reclamantului și a intervenienților, vizând drepturile patrimoniale de autor. S-a reținut în considerentele sentinței că, în contextul Legii nr. 64/1991, în măsura în care revendicarea cuprinsă în brevet, al cărui conținut determină întinderea protecției s-ar fi referit fie la metoda folosită, fie și la domeniul activității economice aplicabile, aceasta nu ar fi putut fi considerată invenție, în temeiul art. 7 din lege.

Totuși, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 nu se exclude de la brevetabilitatea invenției, descoperirile, teoriile științifice și metodele matematice, planurile, principiile și metodele în exercitarea activității mentale în materie de jocuri sau în domeniul activității economice, precum și programele de calculator, în măsura în care cererea de brevet de invenție se referă la astfel de obiecte ale invenției sau la activități în sine. Pornind de la aceste argumente, Tribunalul a apreciat că protecția pe care o asigură brevetul de invenție, nu poate conduce la obținerea unor drepturi patrimoniale în funcție de efectele economice, sociale sau de aportul economic al invenției, în condițiile Legii nr. 64/1991.

Pe de altă parte, tribunalul a considerat că protecția prevăzută de art. 33 din Legea nr. 64/1991 ființează, potrivit art. 34, cu începere de la data publicării cererii, în speță, 30 martie 2001, așa încât pretențiile reclamantului nemodificate pe parcursul soluționării cauzei, stabilite în raport de perioada noiembrie 1999– noiembrie 2000 se situează în afara duratei legale, așa încât s-a apreciat că și cel de-al doilea capăt de cerere este neîntemeiat, în funcție de acest argument. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 507 din 19 noiembrie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de B.L.G.T. și intervenienții M.E. și H.R. împotriva sentinței civile nr. 225 din 27 februarie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, a reținut că tribunalul a răspuns printr-o soluție corectă pornind de la protecția pe care o asigură brevetul de invenție, cu consecința obținerii unor drepturi patrimoniale, puse în discuție în cauză și care nu au fost demonstrate, aceasta deoarece intimații s-au apărat constant că nu au folosit procedeul brevetat. Dimpotrivă, în lipsa unor probe și chiar în pofida unei expertize care nu răspunde punctual la o astfel de problemă, sub aspectul concretizării sumelor cuvenite reclamanților, intimații au precizat în întâmpinare și în răspunsurile la interogator că actul normativ care ar fi avut la bază așa cum pretind reclamanții și metoda brevetată în cauză, nu constituie aportul celor doi autori, deoarece în scopul arătat au fost desemnate mai multe persoane și grupe de lucru pentru a elabora actul normativ destinat diminuării blocajului financiar la nivelul economiei naționale.

Aserțiunea expertului privind aportul autorilor brevetului este insuficientă și neconcretizată în calcule, în condițiile în care nu se coroborează cu celelalte probe ale dosarului, iar autorii invenției nu și-au demonstrat proporția de participare la fundamentarea teoretică a principiilor de elaborare a actului normativ. Ca urmare, instanța de apel a confirmat soluția de respingere ca nefondată a acțiunii în despăgubiri, pronunțată de tribunal ca instanță de fond și aceea de inadmisibilitate a cererii privitoare la obligarea pârâților la încheierea contractului de colaborare, care de fapt nici nu a fost criticată de apelanți. În recursurile declarate de L.B.G.T. și intervenientele H.E. și H.R.A.

fondate în drept pe art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ., aceștia critică soluția instanței de apel sub următoarele aspecte: - Instanța de apel încălcat dispozițiunile art. 295 C. proc. civ. întrucât a depășit limitele apelului și cele ale art. 296 C. proc. civ., coroborat cu art. 315 C. proc. civ., deoarece a creat apelantului o situație mai grea în propria cale de atac.

Astfel, deși excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere referitoare la încheierea contractului de colaborare invocată doar de Guvernul României a fost respinsă odată cu restul acțiunii, pe considerente legate de aplicarea legii, aspecte criticate în apel, instanța reține că sub acest aspect reclamanții nu au formulat critici; - Instanța de apel confirmă soluția de neacordare a drepturilor patrimoniale, pe considerentul că acestea nu au fost probate deși acest aspect nu a fost niciodată pus în discuția părților și nu făcea obiectul criticilor aduse sentinței apelate; - Curtea de apel a încălcat principiul contradictorialității și a dreptului constituțional la apărare, inclusiv art. 129 alin. (3) și (5) C. proc.

civ. în privința intervenienților care nu au fost asistați ori reprezentați de avocat; - Hotărârea a fost dată cu nesocotirea dovezilor administrate, întrucât cuantumul pretențiilor au fost probate cu însăși declarațiile publice acordate presei de către pârâți, respectiv directorul Institutului de Menegement și Informatică din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului cel care face aplicarea concretă a invenției, în sensul că în perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri, s-a deblocat, ca urmare a compensării datoriilor agenților economici, suma de 30.000 miliarde lei din care s-a calculat numai TVA, profitul statului, ajungând astfel la un beneficiu necontestat de pârâți în sumă de 5265 miliarde lei.

Din acest beneficiu, fiecare inventator a solicitat un procent de 10% cu mult mai puțin decât drepturile ce li s-ar cuveni conform art. 67 din Legea nr. 64/1991. Recursurile sunt întemeiate, astfel cum se va arăta în cele ce urmează: Curtea de apel a reținut corect că apelanții nu au formulat critici sub aspectul excepției de inadmisibilitate a capătului de cerere referitor la încheierea contractului de colaborare. De fapt, așa cum s-a pronunțat instanța de fond, nici nu se poate pune în discuție obligarea Ministerului Finanțelor la încheierea unui contract de colaborare pe cale judecătorească, deoarece încheierea unui atare contract, presupune respectarea dispozițiunilor O.G. nr. 118/1999 privind achizițiile publice și desemnarea petiționarilor ca câștigători ai licitației organizată potrivit regulilor instituite de O.G.

nr.118/1999. Într-adevăr, instanțele și-au depășit atribuțiile puterii judecătorești cenzurând legalitatea brevetului de invenție, în lipsa unei cereri în acest sens și cu nerespectarea procedurilor speciale de Legea nr. 64/1991, existente la data depunerii depozitului reglementar. Existența brevetului și prezumția relativă de valabilitate a acestuia până la proba contrarie, punea în discuție doar dovada exploatării și proporției de exploatare a acestuia de către pârâții intimați, aspecte rămase neelucidate cu probatoriile administrate, așa cum la un moment dat reține și Curtea de apel în motivarea deciziei sale. Lipsite de rol activ și ținând seama de cadrul procesual al cauzei, instanțele nu au pus în discuția părților și nu au lămurit dacă în speță, sunt îndeplinite condițiile referitoare la acordarea drepturilor patrimoniale în favoarea reclamanților și cuantumul acestor drepturi raportat la economiile și beneficiile realizate în urma exploatării invenției.

Astfel nu s-a stabilit dacă procedeul brevetat a fost utilizat la elaborarea programului de deblocare financiară prin intermediul calculatorului. În acest scop Ministerul Industriilor va pune la dispoziția expertului algoritmul din programul de calculator folosit ori va da explicații scrise asupra metodei matematice utilizate pentru obținerea circuitelor de compensare și asupra rezultatelor obținute de Institutul de Menegement Industrial în acțiunea de diminuare a arieratelor din perioada 1999-2001. De asemenea se va stabili dacă O.U.G. nr. 77/1999 aplică procedeul sau metoda brevetată, așa cum pretind petiționarii și în caz afirmativ, proporția acestui aport la elaborarea actului normativ.

Față de conținutul adresei nr. 12311 din 27 mai 1999, Ministerul Finanțelor va preciza în ce a constat implementarea soluțiilor propuse de petiționari în elaborarea proiectului de act normativ, pentru generalizarea aplicării procedurii de compensare la toți agenții economici și va verifica calculul estimativ al eficienței economice a procedeului brevetat, aparținând petiționarilor, expunându-și argumentat opinia, în funcție de sumele deblocate la nivelul economiei naționale în perioada noiembrie 1999–noiembrie 2000 și sumele virate la bugetul statului în aceeași perioadă, ca urmare a diminuării blocajului financiar.

Întrucât există opinii contrare între Ministerul Finanțelor și Ministerul Industriilor în legătură cu inițiatorul OUG nr.77/1999 și pentru stabilirea obligației de acordare a drepturilor patrimoniale ale petiționarilor, dacă contribuția acestora prin metoda brevetată a fost aplicată în elaborarea actului normativ, se impune a se stabili căruia din cele două ministere îi aparține această inițiativă. Față de conținutul adresei 582175 din 31 octombrie 2002 a Ministerului Finanțelor, dosar fond, se impune refacerea expertizei D.I. de către un expert autorizat, cu obiectivele stabilite în expertiza inițială și ținând seama de înscrisurile ce se vor depune corespunzător celor mai sus arătate. Așa dar, cele două recursuri sunt întemeiate, impunându-se în temeiul art. 314 C. proc.

civ., casarea sentinței și deciziei cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul București. Instanța de trimitere va examina și celelalte aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunțate expres în cele două recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de B.L.G.T. și intervenienții H.E. și H.R. împotriva deciziei nr. 507 din 19 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia și sentința nr. 225 din 27 februarie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.