ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5966/2005

HOTĂRÂRE
14.12.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5966/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 664/ E din 25

august 2004, pronunțată de Tribunalul Iași, s-a dispus:

Respinge acțiunea promovată de

reclamanta SC E.I. SRL, în contradictor cu pârâta SC A.Ț.A. SA, sucursala Iași.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că:

Pe lângă faptul că reclamanta nu a

demonstrat că se află în situația de a fi compensată pentru afectarea culturii

de grâu (nu s-a depus nici un document care să ateste că s-ar fi produs un

astfel de eveniment) evenimentul ce acesta pretinde că ar fi intervenit nu

reprezintă conform convenției de asigurare un risc asigurat ci doar unul

asigurabil, menționat de asigurata reclamantă în cererea chestionar. Un risc

asigurabil devine risc asigurat numai în urma încheierii contractului de

asigurare.

Chiar dacă riscul de secetă a fost

precizat de reclamantă în cererea chestionar, redactarea separat și anterior

contractului de asigurare, aceasta fiind un act unilateral de voință nu produce

efecte specifice asigurării până ce nu se acceptă de către asigurător.

În speță, această declarație de

asigurare în ceea ce privește riscurile ce se doreau a fi asigurate, nu a fost

acceptată integral de către pârâta asigurător, iar acest lucru rezultă din

lecturarea clauzelor contractului de asigurare, în care asigurătorul își exprimă

clar voința reală referitor la riscurile și situații asigurate, art. 6, cât și

cu privire la cele excluse asigurării, art. 8, seceta nefiind menționată

printre situațiile reprezentând risc acoperit prin asigurare.

Reclamanta a cunoscut aceste condiții

generale de asigurare, iar prin semnarea poliței de aderat la aceste condiții.

Condițiile generale de asigurare

făcând parte din contractul de asigurare încheiat de părți, constituie clauze

valabile ale acestui contract și guvernează raporturile părților.

Contractul de asigurare fiind un

contract de adeziune, în caz de neconcordanță între o clauză convenită expres

de părți (manuscrisa) și una prestabilită, prevalează cea dintâi iar contractul

se interpretează în favoarea societății de asigurări potrivit art. 983 C. civ.

În acest context, mențiunea „toate

riscurile” din rubrica „Riscurile acoperite” a poliței de asigurare din 9

decembrie 2002, nu poate viza decât riscurile acoperite astfel cum ele sunt

precizate în art. 6 din condițiile generale de asigurare.

Întrucât declarația făcută de

asigurat cu privire la condițiile în care el a înțeles să se asigure este un

act unilateral ce nu produce efecte și nu poate constitui o probă opozabilă

societății de asigurare decât dacă și în momentul acceptării ei de către

societatea de asigurare și cum în speță, oferta reclamantului de acoperire prin

asigurare și a riscului de secetă nu a fost acceptată, aceasta nu este

îndreptățită la acordarea despăgubirilor pretinse prin acțiunea de față care,

pentru considerentele înfățișate, urmează a fi respinsă.

Prin decizia nr. 40 din 3 martie

2005 a Curții de Apel Iași apelul reclamantei a fost respins.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen, reclamanta SC E.I. SRL solicitând „casarea sentinței .. și a

deciziei .. ca netemeinice și nelegale, reținerea spre judecare a cauzei, iar

pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată ..”. În motivarea

recursului se arată că hotărârea a fost dată cu interpretarea greșită a legii

și se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se că

mențiunea „toate riscurile” de pe fața poliței de asigurare constituie o clauză

specială a contractului de asigurare ce derogă de la clauzele generale

prevăzute pe verso - ul poliței, iar, pe de altă parte, că nici o dispoziție

legală nu interzice societăților de asigurare încheierea unui contract de

asigurare a culturilor agricole cu acoperirea riscului secetei.

Examinând recursul prin prisma

motivelor invocate de reclamanta recurentă Înalta Curte constată că acesta este

nefondat, instanța de apel, ca și instanța de fond, pronunțând o hotărâre cu

aplicarea corectă a legii.

Astfel, corect s-a reținut că riscul

de secetă, ca fenomen natural declarat calamitate, a devenit un risc asigurat

prin efectul Legii nr. 381/2002, obligația de plată a despăgubirilor în cazul

acestor calamități revenind statului.

Este adevărat că asiguratul poate

încheia un contract de asigurare prin care să se asigure, suplimentar față de

prevederea legală și pentru secetă, dar el nu poate solicita și obține

despăgubiri de la asigurător în lipsa unei asemenea clauze contractuale, cum

este cazul în speță. Solicitarea unilaterală a asiguratului de a beneficia de

despăgubiri și în cazul pagubelor suferite de pe urma secetei, ca opțiune

exprimată în cuprinsul cererii chestionar, nu este de natură să creeze o

obligație a asigurătorului, atâta timp cât acesta nu și-a însușit o asemenea

solicitare, transformându-l într-o obligație contractuală. Ori, în cazul în

speță, manifestarea de voință a asigurătorului a fost exprimată în sensul

neincluderii riscului de secetă în categoria riscurilor asigurate prin polița

de asigurare, iar prin semnarea contractului de asigurare în aceste condiții,

asiguratul a achiesat la conținutul acestei prevederi cu titlu de excludere (art.

8 lit. f) din contract).

Mențiunea „toate riscurile” de pe

fața principală a poliței nu poate avea valoarea unei clauze speciale,

derogatorii de la clauzele contractuale menționate pe verso - ul poliței cu

atât mai mult cu cât fața principală a poliței cuprinde și alte două prevederi

exprese potrivit cărora „asigurătorul asigură culturile în condițiile de

asigurare specificate pe verso” și „asiguratul a luat cunoștință de condițiile

de asigurare specificate pe verso”.

Pentru motivele mai sus arătate, Înalta

Curte urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul

reclamantei ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC E.I. SRL Iași, împotriva deciziei nr. 40 din 3 martie 2005 a

Curții de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 14 decembrie 2005.

Sursă