ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1372/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 175/S din 9 iunie 2009 Tribunalul Brașov a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul-pârât reconvențional B.P. în contradictoriu cu pârâții R.S. - reclamant reconvențional, R.A.F. și SC B.I. SRL. A admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional R.S., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional B.P. și în consecință a dispus rezoluțiunea contractului de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999 la Biroul Notarilor Publici Asociați C.D.I. și C.I.S. A obligat reclamantul-pârât reconvențional B.P. să plătească pârâtului-reclamant reconvențional R.S. suma de 10.190 lei și pârâților R.A.F.

și SC B.I. SRL suma de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 139 Ap din 17 noiembrie 2009 Curtea de Apel Brașov a admis apelul reclamantului B.P. și al pârâților R.A.F. și SC B.I.I. SRL anulând sentința și reținând cauza spre rejudecare având în vedere că încheierile de amânare a pronunțării din datele de 25 mai și 1 iunie 2009 nu au fost semnate de către completul de judecată fiind astfel incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Rejudecând cauza instanța de apel a admis și administrat proba cu înscrisuri și declarații de martori. In ce privește cererea de chemare în judecată s-a reținut că reclamantul B.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâții R.S., R.A.F.

și SC B.I.I. SRL București să se constate că prin actul de schimb autentificat sub nr. 18/1999 încheiat între pârâtul R.S. și mama reclamantei B.V., pârâtul a transmis acesteia dreptul de proprietate asupra imobilelor de 15.100 mp, 9500 mp și 20.000 mp situate în extravilanul Comunei Feldioara, identificate în sola 54 parcela 1131/1, sola 46 parcela 914/8/1 și sola 86 parcela 1389/5. S-a mai solicitat să se constate că proprietatea asupra acestor imobile s-a transmis reclamantului prin moștenire, urmare decesului mamei sale. Să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 2007 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3770 din 10 decembrie 2007 de BNP B.V., pentru nevalabilitatea obiectului tranzacției, cauză ilicită și fraudă la lege.

Să se dispună rectificarea înscrierilor efectuate în C.F. 7359 Feldioara nr.cad.727 sub B+2-5,prin radierea mențiunilor făcute acolo, prin întabularea dreptului de proprietate al mamei sale prin schimb și al său prin moștenire asupra imobilului. Să se dispună înscrierea în C.F. 7478 Feldioara nr.cad.845 și în C.F. 7477 Feldioara nr.cad. 843 a dreptului de proprietate al mamei sale prin schimb și al său prin moștenire, cu cheltuieli de judecată. In motivarea cererii sale, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. civ., art. 1405, art. 1406, art. 942, art. 948 pct. 3 și 4, art. 964, art. 966-968, art. 644 C. civ., art. 27, art. 28, art. 29, art. 35, art. 36 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 7/1996 și art. 274 C. proc.

civ., reclamantul a arătat că între mama sa și pârâta R.S. s-a încheiat un contract de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999 de BNP C.D.I. prin care mama sa a devenit proprietară asupra imobilelor în litigiu. In schimbul intervenit pârâtul a primit în proprietate terenuri în localitatea Măieruș , cei doi copermutanți preluând posesia terenurilor, mama reclamantului declarând la Primăria Feldioara schimbul, achitând și impozitul aferent. In anul 2002 moare mama reclamantului acesta devenind beneficiarul întregii mase succesorale lăsate de aceasta potrivit certificatului de moștenitor nr. 333/2003 continuând să stăpânească terenurile și plătind impozitele datorate. In anul 2003 a vândut terenul identificat în sola 45 parcela 113/1 arendând celelalte terenuri, iar în urmă cu o lună de la înregistrarea acțiunii a aflat că pârâtul și-a întabulat dreptul de proprietate asupra terenurilor în baza titlului de proprietate nr. 785/1995 uzând de înscrisuri false.

Prin antecontractul și contractul de vânzare-cumpărare atacate, pârâtul R.S. a vândut celorlalți pârâți terenul de 20.000 mp înscris în C.F. 7359 nr. cadastral 727 în condițiile în care proprietatea bunului nu aparținea vânzătorului și posesia bunului nu a fost transmisă de la vânzător la cumpărător. Atât antecontractul cât și contractul de vânzare-cumpărare sunt caracterizate de o cauză ilicită, părțile acționând în vederea deposedării reclamantului de teren, vânzătorul fiind de rea credință. Și cumpărătorul a fost de rea credință, acesta neverificând starea faptică a terenului pentru a se convinge că vânzătorul este un „ verus dominus " care exercită în fapt prerogativele dreptului de proprietate.

Această omisiune constituie o gravă neglijență vecină cu dolul, semnificând rea credință din partea cumpărătorului. Potrivit art. 27 din Legea 7/1996 înscrierea în cartea funciară nu mai are efect translativ de proprietate. Dreptul reclamantului este opozabil terților fără înscrierea în cartea funciară, provenind din succesiune, conform art. 28 din aceeași lege. Prin cele două acte încheiate s-a urmărit transmiterea unui bun ce nu aparținea vânzătorului, prevederile legale ce le reglementează fiind folosite contrar scopului lor. Pârâtul R.S. a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii, iar prin cererea reconvențională a solicitat rezoluțiunea contractului de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 2009 la BNP C.D.I.

și C.L.S., încheiat cu antecesoarea reclamantului, cu cheltuieli de judecată. Prin contractul încheiat ambele părți s-au obligat reciproc la întabularea drepturilor în cartea funciară pârâtul reconvențional neîntabulând dreptul pe numele autoarei sale și apoi pe numele său în baza certificatului de moștenitor. Autoarea pârâtului reconvențional s-a dezinteresat total de înscrierea titlului său și nici pârâtul, după decesul mamei sale nu a procedat la întocmirea documentației necesare întabulării deși în repetate rânduri li s-a cerut aceasta, dat fiind că după înscrierea în cartea funciară contractul putea produce efecte. In sistemul reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938 transmiterea dreptului real se produce numai datorită efectului constitutiv al înscrierii.

Prin art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 se prevede că dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 își încetează aplicabilitatea la data finalizării lucrărilor de cadastru general și al registrelor de publicitate imobiliară pe întregul teritoriu, astfel că acest decret ultraactivează cu întregul său, acțiunea sa încetând chiar în momentul fixat de legiuitor. Art. 59 din Legea nr. 7/1996 prevede producerea efectelor actului juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept imobiliar de la data înscrierii în cartea funciară. Dreptul autoarei reclamantului pârât nu a fost înscris în cartea funciară, astfel că nu se putea transmite acestuia pentru că nu îl avea în patrimoniu.

Antecontractul și contractul de vânzare-cumpărare atacate de reclamant sunt încheiate în condiții de legalitate, pârâtele fiind de bună credință, acestea contractând cu primul proprietar de carte funciară. Și pârâtele R.A.F. și SC B.I.I. SRL, prin întâmpinare, au solicitat respingerea cererii reclamantului, cu cheltuieli de judecată. S-a susținut că, în condiții de legalitate, au convenit cumpărarea terenului de 20.000 mp, dreptul de proprietate asupra acestuia rezultând din conținutul C.F. 7359 Feldioara nr.cad.727 în favoarea pârâtului R.S., cu titlu de drept reconstituire conform Legii nr. 18/1991 - înscrierea fiind făcută sub nr. 67560 din 23 august 2007. La înscrierea actelor au fost prezentate înscrisuri privind atestarea fiscală, lipsa sarcinilor fiscale și oricăror alte sarcini, situație care relevă lipsa relei-credințe a pârâților.

Conform prevederilor art. 966 C. civ. obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect, iar prin art. 967 se prevede prezumarea cauzei până la dovada contrară și valabilitatea convenției, cu toate că nu există cauză expresă. Cauza este nelicită atunci când este prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice potrivit art. 968 C. civ. In speță cauza convenției o reprezintă realizarea interesului legal de cumpărare prin achitarea prețului stabilit de 220.000 Euro și nu s-a avut în vedere deposedarea reclamantului de proprietatea sa, care nu a existat și nu există. Convențiile sunt reale, s-au produs efectele, inclusiv cel al transferului dreptului de proprietate, după cum rezultă din înscrierea de sub B5 din cartea funciară, întreaga operațiune fiind realizată public, fără elemente oculte, cu implicarea unor terți și cu bună credință.

Prevederile art. 28 din Legea nr. 7/1996 sunt inaplicabile în raport cu cele ale art. 72 alin. (2) din aceeași lege. Sunt aplicabile prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 care instituie principiul constitutiv al înscrierii în C.F. Opozabilitatea dreptului reclamantului din moștenire este inexistentă, datorită inexistenței dreptului antecesoarei sale, întrucât numai un drept existent poate fi transmis și nu unul inexistent. Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională solicitând respingerea pretențiilor privind rezoluțiunea contractului de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999. Contractul de schimb încheiat de autoarea sa cu pârâtul este un contract consensual, sinalagmatic, translativ de proprietate și comutativ, astfel că și-a produs efectele de la data încheierii adică 31 martie 1999, dată la care a operat și efectul translativ de proprietate, producându-se opozabilitatea față de terți de la data înscrierii în cartea funciară.

Contractul este valabil, fiind îndeplinite condițiile de formă și fond. La data încheierii lui era în vigoare Legea nr. 7/1996, care a înlăturat efectul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară prevăzut de Decretul-lege nr. 115/1938. Potrivit art. 59 din Legea nr. 7/1996 (actual art. 57) actul juridic la care se referă trebuia să fie încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996. Rezoluțiunea unui contract reprezintă sancțiunea neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară, iar temeiul juridic al acesteia îl constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contract și, neîndeplinirea culpabilă a uneia din obligații lipsește de suport juridic obligația reciprocă.

Obligația de înscriere în cartea funciară nu reprezintă o obligație de îndeplinirea căreia să atârne soarta contractului, transmiterea dreptului de proprietate făcându-se la data încheierii contractului. Din contract rezultă că părțile s-au angajat să-și intabuleze fiecare dreptul de proprietate asupra terenului dobândit prin schimb și nu că s-au angajat să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilului transmis prin schimb. Prin decizia nr. 34 Ap din 30 martie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori, de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul reclamantului-pârât, a respins acțiunea, a admis cererea reconvențională, a dispus rezoluțiunea contractului de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999 la BNP Asociați C.S.I.

și C.I.S., a obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtului reclamant R.S. suma de 10.090 lei și pârâților R.A.F. și SC B.I. SRL suma de 74.000 lei. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară a fost promulgată la data de 26 martie 1996 și a intrat în vigoare la 90 de zile de la publicare. Conform deciziei nr. XXI din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii efectele actului juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept real imobiliar, valabil încheiat anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 7/1996, dar neînscris în cartea funciară sunt guvernate de principiul tempus regit actum , deoarece potrivit prevederilor legii noi aceste efecte se produc numai la data înscrierii actului în cartea funciară.

Prin art. 72 alin. (2)din Legea nr. 7/1996 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 s-a prevăzut că dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 își încetează aplicabilitatea la data finalizării lucrărilor de cadastru general al registrelor de publicitate imobiliară pe întregul teritoriu al unei unități administrativ-teritoriale. Ca atare instanța a reținut că legea veche ultraactivează în întregul ei acțiunea sa neputând înceta decât în momentul fixat de legiuitor. Pe teritoriul județului Brașov nu s-au finalizat lucrările de cadastru, motiv pentru care sunt aplicabile în continuare dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938. Contractul de schimb imobiliar a fost încheiat de către antecesoarea reclamantului la data de 31 martie 1999, iar în cuprinsul său coschimbașii se obligă să-și intabuleze dreptul în cartea funciară.

Prin art. 17 alin. (1) din Decretul-legea nr. 115/1938 se prevede că „drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară", pentru ca prin art. 26 din aceeași lege să se reglementeze că „drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară, din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere", însă în aceste din urmă cazuri „titularul nu va putea dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea". Aflându-ne sub imperiul acestor dispoziții legale inexistența înscrierii în cartea funciară conduce la concluzia netransmiterii dreptului de proprietate pentru imobilele ce au făcut obiectul contractului de schimb, atâta timp cât ele nu au fost înscrise în cartea funciară și ca o consecință inexistența acestor imobile în patrimoniul antecesoarei reclamantului la data decesului.

Reclamantul, a reținut instanța, este moștenitorul lui B.V. potrivit certificatului de moștenitor nr.33 din 3 martie 2003, (fila 8 dosar fond)care anterior decesului a încheiat cu pârâtul R.S. un contract de schimb imobiliar autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999 de către BNP C.D.I., prin același act efectuându-se dezmembrarea și partajarea voluntară a terenurilor. Prin actul de schimb încheiat antecesoarea reclamantului a transmis pârâtului terenul agricol din extravilanul comunei Măieruș în suprafață de 4,24 ha iar acesta a transmis antecesoarei reclamantului terenul din Feldioara în suprafață de 4,46 ha situat în extravilanul localității și identificat ca Sola nr. 54, parcela 1113/1 - 15.000 mp, Sola 46, parcela 914/8/l-9.500 mp și Sola 86, parcela 1389/15-20.000 mp.

Ulterior perfectării contractului de schimb, care nu a fost niciodată intabulat în cartea funciară, la data de 23 august 2007 pârâtul R.S., în baza Titlului de Proprietate nr. 00785/1995 și-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra terenurilor obținute în baza Legii nr. 18/1991 și care nu au făcut inițial obiectul schimbului de terenuri. După înscrierea terenului în litigiu la data de 23 noiembrie 2007 s-a notat antecontractul de vânzare-cumpărare dintre pârâtul R.S. și pârâții R.A.F. și R.N., iar ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat între R.S. și SC B.I.I. SRL cu radierea antecontractului. In condițiile în care atât semnatarii antecontractului cât și societatea comercială cumpărătoare au încheiat actele întemeindu-se pe înscrierile din cartea funciară, care atestă dreptul de proprietate al vânzătorului nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind reaua-credință a cumpărătorilor sau cauza ilicită.

Din declarațiile martorilor instanța a reținut că nu rezultă cu certitudine că ar fi existat semne exterioare pe teren care să îl delimiteze și să indice ca proprietar pe reclamant și nu pe pârât. S-a mai reținut că și dacă există contracte de arendare între reclamant și unii martori, care au declarat că au lucrat terenul în litigiu, acestea nu sunt în măsură să conducă la ideea că era de notorietate faptul că terenul avea alt proprietar decât cel înscris în cartea funciară. Existenta tăbliței cu indicarea numelui și numărului de telefon al reclamantului nu este certă, martorii având susțineri contradictorii cu privire la existența acesteia în anul 2007, iar fotografiile depuse la dosarul primei instanțe sunt datate 2009. Vânzarea s-a făcut prin intermediul unei agenții imobiliare, iar la contractul de vânzare-cumpărare sunt atașate înscrisuri provenind inclusiv de la primărie, care atestă că pârâtul R. a plătit impozitul.

S-a mai reținut că susținerea reclamantului privind existența unei cauze de nulitate a antecontractului sau a contractului de vânzare-cumpărare nu este susținută de probe. Referitor la cererea reconvențională s-a reținut că rezoluțiunea unui contract se poate cere în cazurile în care una dintre părți nu își îndeplinește în mod culpabil obligațiile pe care și le-a asumat la încheierea convenției. Din cuprinsul contractului de schimb rezultă că antecesoarea reclamantului s-a obligat să își intabuleze dreptul în cartea funciară, obligație neîndeplinită nici de ea, nici de moștenitorul său, deși a fost notificat de pârât pentru clarificarea situației terenurilor ce au făcut obiectul schimbului. In temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. reclamantul, a fost obligat la cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii reclamantul-pârât a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Dezvoltând criticile de nelegalitate recurentul B.P. a susținut în esență următoarele: În mod greșit, ambele instanțe, de fond și apel, au reținut că, în speță sunt aplicabile prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 privind unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare și nu cele ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, întrucât contractul de schimb imobiliar ce face obiectul litigiului de față, s-a încheiat la 31 martie 1999, adică la trei ani după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, astfel că nu sunt incidente nici dispozițiile deciziei nr. XXI din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

Recurentul a mai susținut că, prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 nu se mai aplică odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, întabularea terenurilor fiind un fapt declarativ și nu unul constitutiv de drepturi, nefiind posibil ca pe teritoriul țării să se aplice diferențiat o lege. Antecontractul de vânzare-cumpărare 11118 din 22 noiembrie 2007 încheiat între pârât și R.A.F. a avut loc înainte de a solicita rezoluțiunea actului de dezmembrare și partaj voluntar și a contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999, act din care rezultă faptul că, suprafața de 20000 mp a făcut obiectul schimbului imobiliar, aspect ce denotă reaua-credință a acesteia.

A mai susținut recurentul că, R.S. a cunoscut și faptul că, terenurile ce au făcut obiectul schimbului au fost lucrate de B.P., aspect dovedit cu înscrisuri și martori. În ceea ce privește contratele de arendă, încheiate, recurentul a precizat că, au fost înregistrate în evidențele administrației financiare, nimeni nu a contestat valabilitatea lor, impozitele pe terenuri fiind plătite de recurent și mama acestuia. Cu privire la notificarea formulată de R.S. către B.P., recurentul a arătat că, aceasta a ajuns în posesia sa după introducerea acțiunii fiind făcută cu rea credință. În continuarea criticilor, recurentul analizează răspunsul la interogatoriul luat numitului R.S. și declarațiile martorilor C.V., B.D.

și C.P. Cu privire la cheltuielile de judecată recurentul a solicitat revizuirea onorariului reprezentanților intimatelor R.A.F. și SC B.I.I. SRL București întrucât acestea nu au dovedit cu înscrisuri întreaga sumă solicitată. Față de cele expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Cu toate că recurentul a indicat drept temei juridic al criticilor formulate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., din dezvoltarea acestora rezultă că ar fi posibilă analizarea doar din prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În speță, instanța de apel, a expus considerentele care au fondamentat interpretarea actelor deduse judecății, amplu motivate și bine argumentate, justificând soluția pronunțată, astfel încât critica privind nemotivarea hotărârii nu poate fi primită. Interpretarea dată probelor, respectiv răspunsul pârâtului reclamant la interogatoriul luat și declarațiile martorilor C.V., B.D.

și C.P. nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei. Celelalte critici pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ., „când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Această a doua ipoteză subsumează toate cazurile de încălcare a legii sau de aplicare greșită a legii, cum ar fi interpretarea eronată a unui text de lege, aplicarea unei norme juridice dacă aceasta nu era incidentă în cauză, aplicarea unei norme generale în locul unei norme speciale, etc. În speță, recurentul susține că, în cauză erau incidente dispozițiile Legii nr. 7/1996, privind cadastrul și publicitatea imobiliară și nu cele ale Decretului-lege nr. 115/1938 privind unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, întrucât contractul de schimb imobiliar ce face obiectul litigiului, s-a încheiat la 31 martie 1999. Ca urmare, efectele actului juridic valabil încheiat respectiv a contractului de schimb imobiliar din 31 martie 1999, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, dar neînscris în cartea funciară, numai sunt guvernate de prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, în ceea ce privește constituirea sau transmiterea de drepturi.

O astfel de critică nu poate fi primită. Potrivit art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, modificată prin Legea nr. 247/2005, s-a prevăzut că, dispozițiile Decretului-lege nr.1 15/1938 își încetează aplicabilitatea la data finalizării lucrărilor de cadastru general și a registrelor de publicitate imobiliară pe întreg teritoriul unei unității administrativ-teritoriale. Or, pe teritoriul Județului Brașov nu au fost finalizate lucrările de cadastru, astfel încât regimul juridic al contractului de schimb imobiliar încheiat la data de 31 martie 1999 este cel prevăzut de Decretul-lege nr. 115/1938. În sensul celor de mai sus a fost pronunțată în interesul legii decizia nr. XXI din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

Potrivit art. 17 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru modificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, drepturile reale asupra imobilelor se dobândesc numai în baza acordului de voință al părților asupra constituirii sau transmiterii dreptului, iar constituirea sau transmiterea a fost înscrisă în cartea funciară. Ca atare, pentru dobândirea dreptului de proprietate în baza unui act translativ sau constitutiv al dreptului este necesară întabularea. Cum probele administrate în cauză au dovedit că recurentul-recurent și mama acestuia nu au făcut nici un demers pentru întabularea dreptului în cartea funciară, criticile recurentului sub acest aspect vor fi înlăturate. Nefondată este și critica vizând cenzurarea cheltuielilor de judecată, onorariile acordate fiind dovedite cu chitanțele aflate la dosar.

Pe altă parte, așa cum a reținut și instanța de apel, recurentul-reclamat nu a formulat o astfel de cerere cu ocazia concluziilor asupra fondului. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză de către reclamantul B.P. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.P. împotriva deciziei civile nr. 34 Ap din 30 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori , de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.