ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1372/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1372/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 175/S din 9 iunie 2009

Tribunalul Brașov a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul-pârât

reconvențional B.P. în contradictoriu cu pârâții R.S. - reclamant

reconvențional, R.A.F. și SC B.I. SRL. A admis cererea reconvențională

formulată de pârâtul-reclamant reconvențional R.S., în contradictoriu cu

reclamantul-pârât reconvențional B.P. și în consecință a dispus rezoluțiunea

contractului de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999 la Biroul Notarilor Publici Asociați C.D.I. și C.I.S. A obligat reclamantul-pârât reconvențional

B.P. să plătească pârâtului-reclamant reconvențional R.S. suma de 10.190 lei și

pârâților R.A.F. și SC B.I. SRL suma de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Prin decizia civilă nr. 139 Ap din

17 noiembrie 2009 Curtea de Apel Brașov a admis apelul reclamantului B.P. și al

pârâților R.A.F. și SC B.I.I. SRL anulând sentința și reținând cauza spre

rejudecare având în vedere că încheierile de amânare a pronunțării din datele

de 25 mai și 1 iunie 2009 nu au fost semnate de către completul de judecată

fiind astfel incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Rejudecând cauza instanța de apel a

admis și administrat proba cu înscrisuri și declarații de martori.

In ce privește cererea de chemare în

judecată s-a reținut că reclamantul B.P. a solicitat în contradictoriu cu

pârâții R.S., R.A.F. și SC B.I.I. SRL București să se constate că prin actul de

schimb autentificat sub nr. 18/1999 încheiat între pârâtul R.S. și mama

reclamantei B.V., pârâtul a transmis acesteia dreptul de proprietate asupra

imobilelor de 15.100 mp, 9500 mp și 20.000 mp situate în extravilanul Comunei

Feldioara, identificate în sola 54 parcela 1131/1, sola 46 parcela 914/8/1 și

sola 86 parcela 1389/5. S-a mai solicitat să se constate că proprietatea asupra

acestor imobile s-a transmis reclamantului prin moștenire, urmare decesului

mamei sale. Să se constate nulitatea absolută a antecontractului de

vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 2007 și a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 3770 din 10 decembrie 2007 de BNP B.V., pentru

nevalabilitatea obiectului tranzacției, cauză ilicită și fraudă la lege. Să se

dispună rectificarea înscrierilor efectuate în C.F. 7359 Feldioara nr.cad.727

sub B+2-5,prin radierea mențiunilor făcute acolo, prin întabularea dreptului de

proprietate al mamei sale prin schimb și al său prin moștenire asupra

imobilului. Să se dispună înscrierea în C.F. 7478 Feldioara nr.cad.845 și în C.F.

7477 Feldioara nr.cad. 843 a dreptului de proprietate al mamei sale prin schimb

și al său prin moștenire, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii sale,

întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. civ., art. 1405, art. 1406, art. 942,

art. 948 pct. 3 și 4, art. 964, art. 966-968, art. 644 C. civ., art. 27, art. 28,

art. 29, art. 35, art. 36 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 7/1996 și art. 274 C.

proc. civ., reclamantul a arătat că între mama sa și pârâta R.S. s-a încheiat

un contract de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999 de BNP C.D.I.

prin care mama sa a devenit proprietară asupra imobilelor în litigiu.

In schimbul intervenit pârâtul a

primit în proprietate terenuri în localitatea Măieruș , cei doi copermutanți

preluând posesia terenurilor, mama reclamantului declarând la Primăria Feldioara schimbul, achitând și impozitul aferent.

In anul 2002 moare mama

reclamantului acesta devenind beneficiarul întregii mase succesorale lăsate de

aceasta potrivit certificatului de moștenitor nr. 333/2003 continuând să

stăpânească terenurile și plătind impozitele datorate.

In anul 2003 a vândut terenul identificat în sola 45 parcela 113/1 arendând celelalte terenuri, iar în urmă

cu o lună de la înregistrarea acțiunii a aflat că pârâtul și-a întabulat

dreptul de proprietate asupra terenurilor în baza titlului de proprietate nr. 785/1995

uzând de înscrisuri false.

Prin antecontractul și contractul de

vânzare-cumpărare atacate, pârâtul R.S. a vândut celorlalți pârâți terenul de

20.000 mp înscris în C.F. 7359 nr. cadastral 727 în condițiile în care

proprietatea bunului nu aparținea vânzătorului și posesia bunului nu a fost

transmisă de la vânzător la cumpărător.

Atât antecontractul cât și

contractul de vânzare-cumpărare sunt caracterizate de o cauză ilicită, părțile

acționând în vederea deposedării reclamantului de teren, vânzătorul fiind de

rea credință.

Și cumpărătorul a fost de rea

credință, acesta neverificând starea faptică a terenului pentru a se convinge

că vânzătorul este un „

verus dominus

" care exercită în fapt

prerogativele dreptului de proprietate.

Această omisiune constituie o gravă

neglijență vecină cu dolul, semnificând rea credință din partea cumpărătorului.

Potrivit art. 27 din Legea 7/1996

înscrierea în cartea funciară nu mai are efect translativ de proprietate.

Dreptul reclamantului este opozabil

terților fără înscrierea în cartea funciară, provenind din succesiune, conform

art. 28 din aceeași lege.

Prin cele două acte încheiate s-a

urmărit transmiterea unui bun ce nu aparținea vânzătorului, prevederile legale

ce le reglementează fiind folosite contrar scopului lor.

Pârâtul R.S. a solicitat prin

întâmpinare respingerea acțiunii, iar prin cererea reconvențională a solicitat

rezoluțiunea contractului de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 2009

la BNP C.D.I. și C.L.S., încheiat cu antecesoarea reclamantului, cu cheltuieli

de judecată.

Prin contractul încheiat ambele

părți s-au obligat reciproc la întabularea drepturilor în cartea funciară

pârâtul reconvențional neîntabulând dreptul pe numele autoarei sale și apoi pe

numele său în baza certificatului de moștenitor.

Autoarea pârâtului reconvențional

s-a dezinteresat total de înscrierea titlului său și nici pârâtul, după decesul

mamei sale nu a procedat la întocmirea documentației necesare întabulării deși

în repetate rânduri li s-a cerut aceasta, dat fiind că după înscrierea în

cartea funciară contractul putea produce efecte.

In sistemul reglementat de Decretul-lege

nr. 115/1938 transmiterea dreptului real se produce numai datorită efectului

constitutiv al înscrierii.

Prin art. 72 alin. (2) din Legea nr.

7/1996 cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 se prevede că dispozițiile

Decretului-lege nr. 115/1938 își încetează aplicabilitatea la data finalizării

lucrărilor de cadastru general și al registrelor de publicitate imobiliară pe

întregul teritoriu, astfel că acest decret ultraactivează cu întregul său,

acțiunea sa încetând chiar în momentul fixat de legiuitor.

Art. 59 din Legea nr. 7/1996 prevede

producerea efectelor actului juridic privind constituirea sau transmiterea unui

drept imobiliar de la data înscrierii în cartea funciară.

Dreptul autoarei reclamantului pârât

nu a fost înscris în cartea funciară, astfel că nu se putea transmite acestuia

pentru că nu îl avea în patrimoniu.

Antecontractul și contractul de

vânzare-cumpărare atacate de reclamant sunt încheiate în condiții de

legalitate, pârâtele fiind de bună credință, acestea contractând cu primul

proprietar de carte funciară.

Și pârâtele R.A.F. și SC B.I.I. SRL,

prin întâmpinare, au solicitat respingerea cererii reclamantului, cu cheltuieli

de judecată. S-a susținut că, în condiții de legalitate, au convenit cumpărarea

terenului de 20.000 mp, dreptul de proprietate asupra acestuia rezultând din

conținutul C.F. 7359 Feldioara nr.cad.727 în favoarea pârâtului R.S., cu titlu

de drept reconstituire conform Legii nr. 18/1991 - înscrierea fiind făcută sub

nr. 67560 din 23 august 2007.

La înscrierea actelor au fost

prezentate înscrisuri privind atestarea fiscală, lipsa sarcinilor fiscale și

oricăror alte sarcini, situație care relevă lipsa relei-credințe a pârâților.

Conform prevederilor art. 966 C.

civ. obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate

avea nici un efect, iar prin art. 967 se prevede prezumarea cauzei până la

dovada contrară și valabilitatea convenției, cu toate că nu există cauză expresă.

Cauza este nelicită atunci când este

prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice potrivit art. 968

C. civ.

In speță cauza convenției o

reprezintă realizarea interesului legal de cumpărare prin achitarea prețului

stabilit de 220.000 Euro și nu s-a avut în vedere deposedarea reclamantului de

proprietatea sa, care nu a existat și nu există.

Convențiile sunt reale, s-au produs

efectele, inclusiv cel al transferului dreptului de proprietate, după cum rezultă

din înscrierea de sub B5 din cartea funciară, întreaga operațiune fiind

realizată public, fără elemente oculte, cu implicarea unor terți și cu bună

credință.

Prevederile art. 28 din Legea nr. 7/1996

sunt inaplicabile în raport cu cele ale art. 72 alin. (2) din aceeași lege.

Sunt aplicabile prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 care instituie

principiul constitutiv al înscrierii în C.F.

Opozabilitatea dreptului

reclamantului din moștenire este inexistentă, datorită inexistenței dreptului

antecesoarei sale, întrucât numai un drept existent poate fi transmis și nu

unul inexistent.

Reclamantul a formulat întâmpinare

la cererea reconvențională solicitând respingerea pretențiilor privind

rezoluțiunea contractului de schimb autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999.

Contractul de schimb încheiat de

autoarea sa cu pârâtul este un contract consensual, sinalagmatic, translativ de

proprietate și comutativ, astfel că și-a produs efectele de la data încheierii

adică 31 martie 1999, dată la care a operat și efectul translativ de

proprietate, producându-se opozabilitatea față de terți de la data înscrierii

în cartea funciară.

Contractul este valabil, fiind

îndeplinite condițiile de formă și fond. La data încheierii lui era în vigoare

Legea nr. 7/1996, care a înlăturat efectul constitutiv de drepturi al

înscrierilor în cartea funciară prevăzut de Decretul-lege nr. 115/1938.

Potrivit art. 59 din Legea nr. 7/1996

(actual art. 57) actul juridic la care se referă trebuia să fie încheiat

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996.

Rezoluțiunea unui contract

reprezintă sancțiunea neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic

constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în

situația anterioară, iar temeiul juridic al acesteia îl constituie

reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contract și, neîndeplinirea

culpabilă a uneia din obligații lipsește de suport juridic obligația reciprocă.

Obligația de înscriere în cartea

funciară nu reprezintă o obligație de îndeplinirea căreia să atârne soarta

contractului, transmiterea dreptului de proprietate făcându-se la data

încheierii contractului.

Din contract rezultă că părțile s-au

angajat să-și intabuleze fiecare dreptul de proprietate asupra terenului

dobândit prin schimb și nu că s-au angajat să intabuleze dreptul de proprietate

asupra imobilului transmis prin schimb.

Prin decizia nr. 34 Ap din 30 martie

2010 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori, de

familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul

reclamantului-pârât, a respins acțiunea, a admis cererea reconvențională, a

dispus rezoluțiunea contractului de schimb autentificat sub nr. 18 din 31

martie 1999 la BNP Asociați C.S.I. și C.I.S., a obligat reclamantul-pârât să

plătească pârâtului reclamant R.S. suma de 10.090 lei și pârâților R.A.F. și SC

B.I. SRL suma de 74.000 lei.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a reținut că Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea

imobiliară a fost promulgată la data de 26 martie 1996 și a intrat în vigoare

la 90 de zile de la publicare.

Conform deciziei nr. XXI din 12

decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul

legii efectele actului juridic privind constituirea sau transmiterea unui drept

real imobiliar, valabil încheiat anterior intrării în vigoare a dispozițiilor

Legii nr. 7/1996, dar neînscris în cartea funciară sunt guvernate de principiul

tempus regit actum

, deoarece potrivit prevederilor legii noi aceste

efecte se produc numai la data înscrierii actului în cartea funciară.

Prin art. 72 alin. (2)din Legea nr. 7/1996

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 s-a prevăzut că

dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938 își încetează aplicabilitatea la data

finalizării lucrărilor de cadastru general al registrelor de publicitate

imobiliară pe întregul teritoriu al unei unități administrativ-teritoriale.

Ca atare instanța a reținut că legea

veche ultraactivează în întregul ei acțiunea sa neputând înceta decât în

momentul fixat de legiuitor. Pe teritoriul județului Brașov nu s-au finalizat

lucrările de cadastru, motiv pentru care sunt aplicabile în continuare

dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938.

Contractul de schimb imobiliar a

fost încheiat de către antecesoarea reclamantului la data de 31 martie 1999,

iar în cuprinsul său coschimbașii se obligă să-și intabuleze dreptul în cartea

funciară.

Prin art. 17 alin. (1) din Decretul-legea

nr. 115/1938 se prevede că „drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi

numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință

asupra constituirii sau strămutării, iar constituirea sau strămutarea a fost

înscrisă în cartea funciară", pentru ca prin art. 26 din aceeași lege să

se reglementeze că „drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea

funciară, din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere",

însă în aceste din urmă cazuri „titularul nu va putea dispune de ele prin carte

funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea".

Aflându-ne sub imperiul acestor

dispoziții legale inexistența înscrierii în cartea funciară conduce la

concluzia netransmiterii dreptului de proprietate pentru imobilele ce au făcut

obiectul contractului de schimb, atâta timp cât ele nu au fost înscrise în

cartea funciară și ca o consecință inexistența acestor imobile în patrimoniul

antecesoarei reclamantului la data decesului.

Reclamantul, a reținut instanța,

este moștenitorul lui B.V. potrivit certificatului de moștenitor nr.33 din 3

martie 2003, (fila 8 dosar fond)care anterior decesului a încheiat cu pârâtul R.S.

un contract de schimb imobiliar autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999 de

către BNP C.D.I., prin același act efectuându-se dezmembrarea și partajarea

voluntară a terenurilor.

Prin actul de schimb încheiat

antecesoarea reclamantului a transmis pârâtului terenul agricol din

extravilanul comunei Măieruș în suprafață de 4,24 ha iar acesta a transmis antecesoarei reclamantului terenul din Feldioara în suprafață de 4,46 ha situat în extravilanul localității și identificat ca Sola nr. 54, parcela 1113/1 - 15.000 mp,

Sola 46, parcela 914/8/l-9.500 mp și Sola 86, parcela 1389/15-20.000 mp.

Ulterior perfectării contractului de

schimb, care nu a fost niciodată intabulat în cartea funciară, la data de 23

august 2007 pârâtul R.S., în baza Titlului de Proprietate nr. 00785/1995 și-a

înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra terenurilor obținute

în baza Legii nr. 18/1991 și care nu au făcut inițial obiectul schimbului de

terenuri.

După înscrierea terenului în litigiu

la data de 23 noiembrie 2007 s-a notat antecontractul de vânzare-cumpărare

dintre pârâtul R.S. și pârâții R.A.F. și R.N., iar ulterior contractul de

vânzare-cumpărare încheiat între R.S. și SC B.I.I. SRL cu radierea

antecontractului.

In condițiile în care atât

semnatarii antecontractului cât și societatea comercială cumpărătoare au

încheiat actele întemeindu-se pe înscrierile din cartea funciară, care atestă

dreptul de proprietate al vânzătorului nu poate fi reținută susținerea

reclamantului privind reaua-credință a cumpărătorilor sau cauza ilicită. Din

declarațiile martorilor instanța a reținut că nu rezultă cu certitudine că ar

fi existat semne exterioare pe teren care să îl delimiteze și să indice ca

proprietar pe reclamant și nu pe pârât. S-a mai reținut că și dacă există

contracte de arendare între reclamant și unii martori, care au declarat că au

lucrat terenul în litigiu, acestea nu sunt în măsură să conducă la ideea că era

de notorietate faptul că terenul avea alt proprietar decât cel înscris în

cartea funciară.

Existenta tăbliței cu indicarea

numelui și numărului de telefon al reclamantului nu este certă, martorii având

susțineri contradictorii cu privire la existența acesteia în anul 2007, iar

fotografiile depuse la dosarul primei instanțe sunt datate 2009.

Vânzarea s-a făcut prin intermediul

unei agenții imobiliare, iar la contractul de vânzare-cumpărare sunt atașate

înscrisuri provenind inclusiv de la primărie, care atestă că pârâtul R. a

plătit impozitul.

S-a mai reținut că susținerea

reclamantului privind existența unei cauze de nulitate a antecontractului sau a

contractului de vânzare-cumpărare nu este susținută de probe.

Referitor la cererea reconvențională

s-a reținut că rezoluțiunea unui contract se poate cere în cazurile în care una

dintre părți nu își îndeplinește în mod culpabil obligațiile pe care și le-a

asumat la încheierea convenției. Din cuprinsul contractului de schimb rezultă

că antecesoarea reclamantului s-a obligat să își intabuleze dreptul în cartea

funciară, obligație neîndeplinită nici de ea, nici de moștenitorul său, deși a

fost notificat de pârât pentru clarificarea situației terenurilor ce au făcut

obiectul schimbului.

In temeiul dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ. reclamantul, a fost obligat la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii

reclamantul-pârât a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând criticile de nelegalitate

recurentul B.P. a susținut în esență următoarele:

În mod greșit, ambele instanțe, de

fond și apel, au reținut că, în speță sunt aplicabile prevederile Decretului-lege

nr. 115/1938 privind unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare și

nu cele ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, întrucât

contractul de schimb imobiliar ce face obiectul litigiului de față, s-a

încheiat la 31 martie 1999, adică la trei ani după intrarea în vigoare a Legii

nr. 7/1996, astfel că nu sunt incidente nici dispozițiile deciziei nr. XXI din

12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite.

Recurentul a mai susținut că,

prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 nu se mai aplică odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară,

întabularea terenurilor fiind un fapt declarativ și nu unul constitutiv de

drepturi, nefiind posibil ca pe teritoriul țării să se aplice diferențiat o

lege.

Antecontractul de vânzare-cumpărare

11118 din 22 noiembrie 2007 încheiat între pârât și R.A.F. a avut loc înainte

de a solicita rezoluțiunea actului de dezmembrare și partaj voluntar și a

contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 18 din 31 martie 1999,

act din care rezultă faptul că, suprafața de 20000 mp a făcut obiectul

schimbului imobiliar, aspect ce denotă reaua-credință a acesteia.

A mai susținut recurentul că, R.S. a

cunoscut și faptul că, terenurile ce au făcut obiectul schimbului au fost

lucrate de B.P., aspect dovedit cu înscrisuri și martori.

În ceea ce privește contratele de

arendă, încheiate, recurentul a precizat că, au fost înregistrate în evidențele

administrației financiare, nimeni nu a contestat valabilitatea lor, impozitele

pe terenuri fiind plătite de recurent și mama acestuia.

Cu privire la notificarea formulată

de R.S. către B.P., recurentul a arătat că, aceasta a ajuns în posesia sa după

introducerea acțiunii fiind făcută cu rea credință.

În continuarea criticilor,

recurentul analizează răspunsul la interogatoriul luat numitului R.S. și

declarațiile martorilor C.V., B.D. și C.P.

Cu privire la cheltuielile de

judecată recurentul a solicitat revizuirea onorariului reprezentanților

intimatelor R.A.F. și SC B.I.I. SRL București întrucât acestea nu au dovedit cu

înscrisuri întreaga sumă solicitată.

Față de cele expuse, recurentul a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea acțiunii

așa cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale.

Examinând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în

cauză nu este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu toate că recurentul a indicat

drept temei juridic al criticilor formulate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., din dezvoltarea acestora rezultă că ar fi posibilă analizarea doar

din prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., modificarea hotărârii se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii.

În speță, instanța de apel, a expus

considerentele care au fondamentat interpretarea actelor deduse judecății,

amplu motivate și bine argumentate, justificând soluția pronunțată, astfel

încât critica privind nemotivarea hotărârii nu poate fi primită.

Interpretarea dată probelor,

respectiv răspunsul pârâtului reclamant la interogatoriul luat și declarațiile

martorilor C.V., B.D. și C.P. nu constituie motiv de casare ori de modificare a

deciziei.

Celelalte critici pot fi încadrate

în dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ., „când hotărârea

pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Această a doua ipoteză subsumează

toate cazurile de încălcare a legii sau de aplicare greșită a legii, cum ar fi

interpretarea eronată a unui text de lege, aplicarea unei norme juridice dacă aceasta

nu era incidentă în cauză, aplicarea unei norme generale în locul unei norme

speciale, etc.

În speță, recurentul susține că, în

cauză erau incidente dispozițiile Legii nr. 7/1996, privind cadastrul și

publicitatea imobiliară și nu cele ale Decretului-lege nr. 115/1938 privind

unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, întrucât contractul de

schimb imobiliar ce face obiectul litigiului, s-a încheiat la 31 martie 1999.

Ca urmare, efectele actului juridic

valabil încheiat respectiv a contractului de schimb imobiliar din 31 martie 1999,

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, dar neînscris în cartea

funciară, numai sunt guvernate de prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, în

ceea ce privește constituirea sau transmiterea de drepturi.

O astfel de critică nu poate fi

primită.

Potrivit art. 72 alin. (2) din Legea

nr. 7/1996, modificată prin Legea nr. 247/2005, s-a prevăzut că, dispozițiile

Decretului-lege nr.1 15/1938 își încetează aplicabilitatea la data finalizării

lucrărilor de cadastru general și a registrelor de publicitate imobiliară pe

întreg teritoriul unei unității administrativ-teritoriale.

Or, pe teritoriul Județului Brașov

nu au fost finalizate lucrările de cadastru, astfel încât regimul juridic al

contractului de schimb imobiliar încheiat la data de 31 martie 1999 este cel

prevăzut de Decretul-lege nr. 115/1938.

În sensul celor de mai sus a fost

pronunțată în interesul legii decizia nr. XXI din 12 decembrie 2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

Potrivit art. 17 alin. (1) din

Decretul-lege nr. 115/1938 pentru modificarea dispozițiilor privitoare la

cărțile funciare, drepturile reale asupra imobilelor se dobândesc numai în baza

acordului de voință al părților asupra constituirii sau transmiterii dreptului,

iar constituirea sau transmiterea a fost înscrisă în cartea funciară.

Ca atare, pentru dobândirea

dreptului de proprietate în baza unui act translativ sau constitutiv al dreptului

este necesară întabularea.

Cum probele administrate în cauză au

dovedit că recurentul-recurent și mama acestuia nu au făcut nici un demers

pentru întabularea dreptului în cartea funciară, criticile recurentului sub

acest aspect vor fi înlăturate.

Nefondată este și critica vizând

cenzurarea cheltuielilor de judecată, onorariile acordate fiind dovedite cu

chitanțele aflate la dosar.

Pe altă parte, așa cum a reținut și

instanța de apel, recurentul-reclamat nu a formulat o astfel de cerere cu

ocazia concluziilor asupra fondului.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză de către

reclamantul B.P. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul B.P. împotriva deciziei civile nr. 34 Ap din 30 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori , de familie, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

februarie 2011.