ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8555/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8555/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;
Prin Sentința civilă nr. 236 din 14
septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 932/62/2010, Tribunalul Brașov a
admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de
reclamantul P.Ș., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice și în consecință, a obligat pe pârât să plătească
reclamantului suma de 7.000 euro sau echivalentul în lei a acesteia la data
plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin
condamnare, respingând celelalte pretenții ale reclamantului.
În motivarea
sentinței, s-a arătat, în esență, că reclamantul este dat fiind prejudiciul
moral suferit prin condamnarea la 6 ani închisoare, conform Sentinței penale
nr. 405/1971 a Tribunalului Militar Cluj, pentru transportul și distribuirea de
material de propagandă iehovistă, fiind membru al sectei religioase interzise
„M.I.”, infracțiune prevăzută de art. 166 alin. (2) C. pen.
În conformitate cu
art. 1 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 221/2009, condamnarea pentru fapta
prevăzută de acest articol menționat are caracter politic de drept, astfel că
cererea de constatare a caracterului politic al condamnării suferite de
reclamant a fost respinsă, caracterul politic al acestei condamnări fiind
stabilit de lege.
În consecință, s-a
apreciat că reclamantul este îndreptățit la daune morale în temeiul art. 5
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, avându-se în vedere, în ceea ce
privește cuantumul acestora, limitele stabilite prin O.U.G. nr. 62/2010 de
modificare și completare a Legii nr. 221/2009, precum și faptul că reclamantul
primește, în calitate de fost deținut politic, o indemnizație lunară de 1.016
RON începând cu data de 1 aprilie 1990.
Prin Decizia nr. 2
din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost
respins apelul declarat de reclamant și s-a admis apelul declarat de pârât
împotriva acestei sentințe, ce a fost schimbată în tot, în sensul respingerii
acțiunii.
Pentru a decide
astfel, s-a reținut că prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată
în M. Of. nr. 761/15.11.2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și
completările ulterioare, sunt neconstituționale, iar dispozițiile astfel vizate
reglementează tocmai despăgubirile pentru daune morale, de natura celor
solicitate de titularii acțiunii.
În conformitate cu
prevederile art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile
constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de
zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval,
Parlamentul nu pune de acord prevederile constituționale cu dispozițiile din
Constituție.
În acest context,
instanța de apel a conchis în sensul că decizia instanței de contencios
constituțional, definitivă și general obligatorie, are efect hotărâtor asupra
dezlegării litigiului, în condițiile în care nu se poate pronunța o hotărâre de
către instanța de judecată întemeiată pe o dispoziție legală constatată ca
fiind neconstituțională.
Împotriva deciziei
menționate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și
susținând, în esență, că instanța de apel ar fi trebuit să soluționeze cauza pe
baza legii de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, având în
vedere că era constituțională la acea dată, modificarea intervenită prin
deciziile Curții Constituționale neputând opera retroactiv.
Examinând decizia
recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte
constată că recursul este nefondat.
Instanța de apel și-a
întemeiat soluția adoptată pe Deciziile Curții Constituționale nr. 1358 și nr.
1360 din 21 octombrie 2010, prin care s-a constatat neconstituționalitatea
normei ce reprezintă temeiul juridic al pretențiilor reclamantului, ale căror
efecte asupra cauzei de față au fost analizate din perspectiva unui motiv de
ordine publică, invocat din oficiu, și nu prin prisma motivelor de apel ale
reclamantului.
Aspectul procesual relativ
la efectele celor două decizii ale Curții Constituționale asupra procedurilor
jurisdicționale aflate în curs de desfășurare a fost clarificat prin Decizia
nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii.
Această decizie a
fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, ca atare nu poate fi ignorată în
cauză, producându-și efectele la data soluționării prezentului recurs, în
virtutea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora
dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii
sunt obligatorii pentru instanțe.
Prin Decizia nr. 12
din 19 septembrie 2011, s-a statuat că „urmare a Deciziilor Curții
Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1)
lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic
și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai
pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data
publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.”.
În motivarea deciziei
date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ
intern, cât și de blocul de convenționalitate, reprezentat de textele
Convenției Europene a Drepturilor Omului și de jurisprudența instanței europene
creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curții Constituționale
trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în
curs de desfășurare.
Astfel, prin prisma
regulilor de aplicare a legii în timp, situațiile juridice în curs de
constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt
drepturile de creanță, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia
trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, și al întinderii
dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza
numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță - sunt sub
incidența efectelor deciziilor Curții Constituționale, de imediată și generală
aplicare.
Ca atare, la momentul
la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate,
norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând
(nefiind vorba despre o situație juridică voluntară), în absența unei
dispoziții legale exprese.
De asemenea, prin
constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte
erga omnes și ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu
se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și
constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul
preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
Dreptul de acces la
tribunal și protecția oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun
fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanța supremă.
Dată fiind decizia în
interesul legii, se constată că, în cauză, instanța de apel a procedat corect
dând eficiență deciziilor Curții Constituționale, cât timp, la data publicării
lor în M. Of. - 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluționată printr-o hotărâre
definitivă.
În aceste condiții,
Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii,
drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.
(1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamantul P.Ș. împotriva Deciziei nr. 2/Ap din
13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 2 decembrie 2011.