ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 417/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 39/P din 18 februarie 2010 Tribunalul Neamț a condamnat pe i nculpatul T.B., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74-76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen. S-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

A fost obligat inculpatul să plătească părților civile cu titlu de despăgubiri civile sau contravaloarea în lei la data executării, următoarele sume: R.N.C. - 2800 Euro; C.D.G. - 2000 Euro; R.M. - 2000 Euro; R.D. - 2000 Euro și R.N. - 2000 Euro. S-au respins ca nefondate cererile părților civile privind daunele morale. S-a constatat că inculpatul și părțile civile au fost asistați de apărători aleși În temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părților civile suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că partea vătămată R.N.C. este administratorul SC R.C. SRL Piatra Neamț, având ca obiect construcții civile interioare - gresie, faianță, rigips, etc. Întrucât în vara anului 2008 nu aveau suficiente comenzi, R.N.C.

a publicat în ziarul Realitatea din luna iunie 2008 următorul anunț: „amenajări interioare, gresie, rigips, parchet”. În jurul datei de 15-16 iunie 2008, R.N.C. a fost contactat telefonic de către inculpatul T.B., care i-a spus că deține o firmă de construcții și are posibilitatea să ducă prin firma sa lucrători în Franța, pentru a lucra în domeniu. În zilele următoare T.B. împreună cu tatăl său T.N., au venit din comuna B. în Piatra Neamț unde s-au întâlnit cu partea vătămată R.N.C. I-au spus acestuia că T.B. este administratorul SC R. SRL Telec județul Neamț și că prin firma sa, poate să ducă muncitori în Franța, pentru a lucra în construcții. I-a explicat acestuia că va încheia cu muncitorii un contract de muncă prin firma SC R. SRL, pentru un salariu de 600 lei lunar, dar atunci când vor ajunge în Franța, vor fi retribuiți în realitate cu 60 de Euro pe zi.

Pentru a-i crea convingerea părții vătămate că oferta făcută este serioasă, T.B. l-a adus și pe tatăl său T.N., care fusese împuternicit printr-o procură autentică, să-l reprezinte în lipsa sa, în administrarea firmei SC R. SRL. Partea vătămată R.N.C. a spus că este de acord să plece în Franța, fiind mulțumit de oferta făcută. În ziua următoare s-a întâlnit din nou cu T.B. și T.N., aducându-i cu el pe tatăl său R.N. împreună cu alți doi membri ai echipei cu care lucra el și anume R.D. și C.D.G. Pentru a-i convinge pe aceștia că oferta făcută este serioasă, inculpatul le-a întocmit fișe medicale, dar pentru că T.B. și T.N. nu au avut întreaga sumă pentru a achita contravaloarea consultațiilor, partea vătămată R.N.C.

le-a mai dat un milion de lei, urmând ca acești bani să-i fie restituiți în Franța odată cu salariul ce-l va primi. În ziua următoare, R.N.C. l-a contactat și pe partea vătămată R.M., cu care mai lucrase anterior în construcții și i-a făcut și acestuia oferta de a merge împreună în Franța. Pentru a avea garanția că T.B. îl va accepta în echipă și pe R.M., în ziua de 25 iunie 2008 R.N.C. a mers împreună cu R.M. la locuința lui T.N., în comuna B., județul Neamț. Acesta din urmă, le-a spus că fiul său T.B. plecase deja în Franța, dar l-a contactat telefonic și acesta și-a dat acordul să meargă și R.M.. De asemenea, le-a spus că membrii echipei urmau să meargă pe cont propriu până la Arad, de unde urmau să fie preluați de către un microbuz, care să-i ducă până în Franța, pe cheltuiala lui T.B.

Numitul T.N. a fost de bună credință atunci când a susținut că fiul său T.B. îi poate angaja legal pe membrii echipei lui R.N.C., afirmând că ulterior ar fi intenționat să meargă și el pentru a lucra în subordinea fiului său și a obține salariul promis de acesta. În ziua de 28 iunie 2008, R.N.C., R.N., R.D., C.D.G. și R.M. au plecat la Arad, unde l-au contactat telefonic pe șoferul angajat de T.B., pentru a-i transporta până în Franța. Cu acel microbuz au ajuns la Paris pe 01 iulie 2008. Șoferul microbuzului fusese plătit de către T.B. și din banii primiți le-a cumpărat celor cinci, bilete de tren de la Paris până în orașul Limoges, unde urmau să fie așteptați de către T.B. În orașul Limoges, R.N.C.

și R.M. au fost cazați de către T.B. la un bloc de garsoniere, iar R.N., R.D. și C.D.G. au fost cazați de către inculpat la mansarda Hotelului „Palisi”. După circa 2-3 zile, T.B. i-a dus pe R.N.C. și R.M. la „Grand Theatre” din Limoges, pentru a efectua lucrări interioare, iar după câteva zile i-a dus la același loc de muncă și pe R.N. și R.D. Pe aceștia din urmă, i-a încredințat unui cetățean turc pe nume H., care trebuia să-i supravegheze în timpul efectuării lucrărilor. Partea vătămată R.N.C. i-a reproșat lui T.B. că-i încredințează altei persoane pentru a efectua lucrările, dar acesta din urmă l-a asigurat că el le va plăti salariul promis, conform înțelegerii din România. Deși una dintre condițiile discutate înainte de plecarea din România se referea și la faptul ca întreaga echipă să lucreze în același loc, T.B.

i-a cerut lui R.N.C., să-i dea unul dintre muncitorii echipei, pentru a lucra timp de 2 săptămâni tot în construcții, în orașul Tonon și în localitatea Seitru, la 800 de km. de Limoges. După discuții contradictorii, R.N.C. l-a desemnat pe C.D.G. să meargă să lucreze în localitățile menționate. Până spre sfârșitul lunii iulie 2008, inculpatul T.B. i-a vizitat pe părțile vătămate în mod frecvent la locul lor de muncă, asigurându-i că la începutul lunii următoare le va achita personal salariul promis. Pentru a le crea convingerea că va face acest lucru, le-a dat lui R.N.C. și R.M. câte 100 de Euro în două rate, iar lui R.D. și R.N. câte 50 de Euro, pentru a avea să-și cumpere mâncare. Partea vătămată C.D.G.

a primit de la H. 50 de Euro când a fost lăsat în localitatea Tonon. La începutul lunii august 2008, inculpatul T.B. nu le-a mai vizitat pe părțile vătămate și nici nu le-a mai răspuns la telefonul mobil. Dându-și seama că au fost păcăliți, R.N.C. împreună cu ceilalți membri ai echipei s-au adresat organelor de poliție din Limoges, reclamând faptele comise de inculpat. Totodată, au luat legătura cu Inspectoratul de Muncă din Limoges, iar cu această ocazie au constatat faptul că T.B. nu-i înscrisese la acest inspectorat și că i-a folosit pentru muncă la negru. La sosirea în Franța, T.B. le luase contractele de muncă pe care le încheiase prin SC R. SRL, afirmând că are nevoie de acestea pentru a legaliza la oficiul de muncă șederea lor în Franța și a obține permis de muncă.

Văzând că T.B. nu le achită salariile promise și că nu mai aveau bani de mâncare, oferindu-li-se câte o masă pe zi de către autoritățile locale, R.N.C. a solicitat și a primit din România, de la soția sa 1000 Euro, prin Western Union, 200 de Euro din această sumă fiind puși de către soția lui R.M., pentru a avea cu ce să se întoarcă în țară. Cu banii primiți, au revenit cu un autoturism în România, preluându-l și pe C.D.G. din localitatea Tonon. Fiind legal citat, inculpatul T.B., nu s-a prezentat în instanță. Din procesul verbal de executare a mandatului de aducere încheiat de organele poliției, rezultă că acesta nu a fost găsit la domiciliul cunoscut din comuna Bicazu Ardelean, sat Telec, județul Neamț, fiind plecat de mai mulți ani din țară, posibil la muncă în Franța sau Spania(file 38, 83 dosar).

Inculpatul nu a fost audiat nici la urmărirea penală, deoarece s-a sustras, fiind trimis în judecată în lipsă. Fiind legal citate și prezente în instanță, părțile vătămate R.N.C., C.D.G., R.M., R.D. și R.N. au declarat că prin activitățile întreprinse de inculpat în colaborare și cu tatăl său T.N., au fost induse în eroare cu privire la oferta de locuri de muncă în Franța, asigurarea unui salariu mediu de 60 Euro pe zi și cazare, însă aici au fost exploatate, în sensul că nu li s-au mai plătit banii pentru munca prestată, deoarece inculpatul inițial i-a plasat în supravegherea unui cetățean străin pe numele de H., iar ulterior nu s-a mai interesat de situația lor și nici nu le-a mai plătit drepturile ce li se cuveneau.

Pentru pretențiile solicitate față de inculpat, părțile vătămate s-au constituit părți civile cu sume de bani reprezentând daune morale și contravaloarea drepturilor ce li se cuveneau pentru munca prestată o perioadă de aproximativ o lună sau o lună și jumătate, respectiv în perioada cuprinsă între 01 iulie 2008 și începutul lunii august 2008. Astfel, R.N.C. s-a constituit parte civilă cu sumele de 10.000 Euro daune morale și 2.000 Euro cheltuieli de transport, R.M. și R.D. cu sumele de 10.000 Euro daune morale și 450 Euro cheltuieli de transport, R.N. cu sumele de 5000 Euro daune morale și 4500 Euro contravaloarea muncii prestate, iar C.D.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 4.500 Euro contravaloare salariu.

Situația de fapt reținută, rezultă din probele administrate în cauză și confirmă pe deplin comiterea faptelor de către inculpatul T.B. Din cuprinsul declarațiilor date de toate părțile vătămate, atât în cursul urmăririi penale cât și la instanță (filele 43, 67-70 dosar), rezultă că în luna iunie 2008, inculpatul T.B. în calitate de administrator al SC R. SRL Neamț, însoțit și de tatăl său T.N., au purtat discuții cu părțile vătămate, în scopul de a le oferi locuri de muncă în Franța, unde urmau să efectueze lucrări de construcții și amenajări interioare. Discuțiile ce s-au purtat între părți, s-au materializat prin încheierea de contracte de muncă, pe perioade determinate de câte 3 luni pentru fiecare (filele 38 - 44 dosar urmărire penală), în care s-a menționat salariul brut lunar de 690 lei, însă părților vătămate li s-a făcut oferta reală că, în Franța vor fi plătiți cu câte 60 Euro pe zi.

Activitățile întreprinse de către inculpat în scopul de inducere în eroare a părților vătămate, au avut drept rezultat că, promisiunile făcute de acesta să nu mai poată fi respectate. Astfel, inculpatul i-a indus în eroare pe aceștia că prin firma SC R. S.R.L. îi poate duce în mod legal în Franța, însă prin adresa Inspectoratului Județean de Muncă Neamț nr. 13814 din 28 august 2008, s-a confirmat că societatea administrată de inculpat are în actul constitutiv și „servicii de furnizare și management a forței de muncă, selecția și plasarea forței de muncă” dar acesta nu a depus la I.T.M., conform prevederilor art. 9 lit. e) din Legea nr. 156/2000, documentația necesară pentru obținerea avizului.

Părțile vătămate au fost induse în eroare și prin asigurările date de către T.N. (acesta având procură de administrare a firmei autentificată sub nr. 1805 din 23 aprilie 2008) care a afirmat că le va încheia contracte de muncă în Franța, care vor fi înregistrate la Inspectoratul de Muncă din Limoges, lucru pe care inculpatul T.B. nu l-a mai făcut ulterior, aspect confirmat de către autoritățile franceze prin ancheta preliminară efectuată în cauză (filele 45 - 49 dosar urmărire penală). Aspectele de circumstanțiere a comiterii faptelor de către inculpat sunt confirmate și prin depozițiile martorilor audiați: R.M.R., R.G. și T.N. (file 71 - 73 dosar instanță).

Martorii audiați confirmă aspectele relatate de părțile vătămate, în sensul că odată ce acestea din urmă au fost preluate în Franța de către inculpatul T.B., au fost plasate la muncă inițial sub supravegherea unui alt cetățean străin, H., după care nu s-a mai interesat de situația lor și nici nu le-a mai plătit contravaloarea muncii prestate. Arată martorele R.M. și R.G. că prin discuțiile telefonice avute cu părțile vătămate, aceștia s-au plâns că inculpatul nu și-a respectat promisiunile făcute în țară, iar după ce au fost plasați la muncă, nu s-a mai interesat de situația acestora, nu li s-au dat bani pentru cumpărarea de alimente și fiind lipsiți de posibilități materiale, li s-a trimis din România suma totală de 1200 Euro pentru a se reîntoarce în țară.

Prin depoziția martorului T.N. (file 73 - 74 dosar instanță) s-a confirmat că a participat împreună cu fiul său, T.B., la discuțiile avute cu părțile vătămate, că pentru munca ce urmau să o presteze în Franța trebuia să fie plătiți cu câte 60 Euro pe zi, iar ulterior având discuții telefonice cu inculpatul, acesta ar fi motivat că lucrările efectuate au fost de proastă calitate și din acest motiv li s-a cerut să se reîntoarcă în România. De asemenea, prin declarația martorului C.M.C., se arată că la jumătatea lunii iulie 2008, a fost solicitat telefonic de către T.B. să meargă de la Paris la Limoges pentru a lucra împreună cu echipa condusă de R.N.C. Acestuia, inculpatul i-a promis un salariu de 100 Euro pe zi.

Crezându-l de bună credință, martorul și-a părăsit locul său de muncă din Paris și a lucrat timp de 15 zile cu echipa condusă de R.N.C., dar nu a fost plătit în niciun mod de către T.B., care i-a relatat telefonic că asociatul său, turcul H. ar fi fugit și nu ar mai fi avut bani să-l plătească (fila 22 dosar urmărire penală). În cursul judecării cauzei, martorul a fost legal citat, însă nu s-a prezentat în instanță, din cuprinsul procesului verbal de executare a mandatului de aducere încheiat de Poliția orașului Beclean rezultând că este plecat în Spania. Declarația acestuia a fost citită în instanță, conform prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. Martorul G.I.V., audiat în apărarea inculpatului, nu relevă situații de fapt care să conducă la înlăturarea vinovăției sale.

Acesta arată că, în luna iulie 2008 a avut o convorbire telefonică cu inculpatul T.B., care i-a confirmat că se află în Franța, că deține o societate cu specific activități de construcții că a avut la muncă și persoane din Piatra Neamț, care nu ar fi executat lucrări de calitate, motiv pentru care le-a închis lucrarea (fila 135 dosar instanță). În apărarea inculpatului, s-a depus la dosar și o scrisoare în limba franceză tradusă și în limba română (filele 93, 94 dosar instanță), fără a purta vreun număr de înregistrare sau o ștampilă a instituției de la care ar fi emisă, prin care arăta că societatea SARL T.T.I a inițiat o lucrare de probă de tencuială pe un șantier din Limoges cu SC R. SRL, care a durat 3 zile, dar că lucrările efectuate au fost de proastă calitate și s-ar fi furat și unelte în valoare de circa 4.000 de Euro.

Această adresă nu are niciun fel de relevanță, atâta timp cât SC R. SRL nu a fost înregistrată și nu a funcționat în mod legal pe teritoriul Franței, iar probele administrate dovedesc faptul că părțile vătămate au lucrat o perioadă de circa o lună de zile la Teatrul din Limoges și nu la SARL T.T.I. Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane „recrutarea, transportarea, cazarea,…exercitarea de violențe, amenințare, constrângere, răpire, fraudă, înșelăciune sau abuz de autoritate…în scopul obținerii consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane și în scopul exploatării acelei persoane…”.

Din dispozițiile legale menționate rezultă că în latura obiectivă a infracțiunii, legiuitorul a incriminat ca acțiuni alternative mai multe activități, între care se regăsește și cea de înșelăciune sau inducere în eroare, iar pentru existența infracțiunii este necesară săvârșirea de către făptuitor cel puțin a uneia dintre acestea. Din analiza probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate, declarațiile de martori, contractele de muncă încheiate de SC R. SRL, adresa nr. 13814/2008 emisă de ITM Neamț, ancheta preliminară și comisia rogatorie efectuată de autoritățile judiciare din Franța, tribunalul reține că activitățile și acțiunile cooperante ale inculpatului T.B.

ajutat și de tatăl său T.N., au avut drept consecință inducerea în eroare a părților vătămate cu privire la condițiile de muncă și la plata muncii prestate în străinătate, în scopul traficării și exploatării muncii acestora. În drept, faptele inculpatului T.B., ajutat și de tatăl său T.N., de a recruta și transporta în Franța părțile vătămate, în scopul exploatării lor prin muncă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, în forma agravată prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) lit. a) C. pen. Constatând vinovăția inculpatului, în procesul de individualizare a pedepsei, instanța a dat eficiență criteriilor generale, prevăzute de art. 72 C. pen.

privitoare la gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor comise, consecințele produse de fapte asupra personalității victimelor infracțiunii, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, persoana și poziția procesuală a acestuia, care a dovedit rea credință prin faptul că deși i s-a adus la cunoștință de către tatăl său că este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și că este chemat de către autoritățile române să dea declarații în legătură cu faptele pentru care este cercetat, acesta a refuzat să revină în țară și este posibil să fi plecat din Franța în Canada.

Din fișa de cazier a inculpatului, rezultă că nu posedă antecedente penale și având în vedere și perioada de timp relativ scurtă în care părțile vătămate au fost ținute la muncă în străinătate, tribunalul a apreciat ca fiind justificată reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 - 76 lit. b) C. pen., în raport de care a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii, stabilită sub minimul special prevăzut de lege, executată prin privare de libertate, precum și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor civile pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, sancțiuni de natură a asigura scopul prevăzut de art. 52 C. pen. S-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În latura civilă a cauzei, toate părțile vătămate s-au constituit părți civile, solicitând obligarea inculpaților la plata contravalorii muncii prestate în Franța, plata de daune morale precum și a cheltuielilor de transport, astfel cum au fost menționate în precedentul considerentelor. Întrucât părțile civile au fost prejudiciate în mod efectiv de către inculpat, tribunalul a constatat că în sarcina acestuia subzistă răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 988 C. civ., art. 14 și art. 346 C. proc. pen., în consecință a fost obligat la plata contravalorii muncii prestate pe o perioadă de aproximativ 30 zile, avându-se în vedere declarațiile date de către aceștia precum și a martorului T.N.

La stabilirea cuantumului daunelor materiale acordate părților vătămate, tribunalul a avut în vedere că înțelegerea dintre părți a fost de a fi plătiți pentru muncile prestate în Franța cu câte 60 Euro pe zi, precum și perioada în care s-au prestat aceste activități de maxim 30 zile, rezultând o sumă de 1800 Euro, la care se vor adăuga și cheltuielile de transport prezumate la câte 200 Euro. Pentru părțile vătămate R.N.C. și R.M., s-a avut în vedere și sumele de 1000 Euro și respectiv 200 Euro pe care i-au primit din România în scopul de a se reîntoarce în țară.

În ce privește cererile pentru acordarea daunelor morale solicitate de către părțile vătămate, tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate, au fost respinse, deoarece între aceștia și societatea administrată de către inculpat au fost încheiate inițial contracte de muncă, însă inducerea în eroare a acestora s-a realizat de către inculpat prin nerespectarea obligației de plată a contravalorii muncii prestate evaluată la câte 60 Euro pe zi, astfel încât acordarea despăgubirilor civile sunt suficiente și de natură a asigura o reparație justă a prejudiciilor cauzate. Reține instanța de fond că din analiza probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, comisia rogatorie efectuată de autoritățile judiciare din Franța, rezultă că acțiunile inculpatului T.B.

au avut drept consecință inducerea în eroare a părților vătămate cu privire la condițiile de muncă și la plata muncii în străinătate, în scopul traficării și exploatării muncii acesteia, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) lit. a) C. pen. La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. În latura civilă a cauzei, instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata contravalorii muncii prestate pe o perioadă de aprox. 30 de zile calculate la câte 60 Euro/zi la care a adăugat și cheltuielile de transport în sumă de 200 Euro.

Pentru părțile vătămate R.N.C. și R.M. s-au avut în vedere și sumele de 1000 Euro și respectiv 200 Euro pe care i-au primit din România în scopul de a se întoarce în țară. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul T.B. , invocând mai multe motive de nelegalitate și netemeinicie, respectiv procedura de citare pentru termenul din 18 februarie 2010 era viciată în ceea ce-l privește și anume, nu a fost citat și la Cons. local Neamț, locul în raza căruia s-a desfășurat activitatea infracțională, susține inculpatul prin apărător, că în mod greșit a fost condamnat cât timp faptele comise au avut un caracter legal și nu a intenționat să înșele părțile vătămate, fapt pentru care solicită achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen. În subsidiar a solicitat schimbarea modalității de executare a pedepsei. Prin decizia penală nr. 104 din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.B., împotriva sentinței penale nr. 39/P din 18 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Neamț. A constatat că inculpatul a avut apărător ales. A dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu pentru părțile vătămate către Baroul Bacău. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul să plătească statului câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în care s-a inclus onorariile apărătorilor desemnați din oficiu. Pentru a pronunța această decizie instanța de fond a reținut că sentința instanței de fond este legală și temeinică, situația de fapt fiind corect stabilită în baza materialului probator administrat în cauză iar încadrarea juridică a faptei este corespunzătoare situației de fapt reținută.

În legătură cu citarea inculpatului pentru termenul din 18 februarie 2010, reține instanța de apel că susținerile apărării nu sunt întemeiate cât timp această procedură s-a realizat în condițiile art. 177 alin. (1) C. proc. pen. la domiciliul inculpatului, citația fiind semnată chiar de tatăl acestuia, astfel încât nu se impunea citată la Consiliul local. Se apreciază de asemenea că pedeapsa aplicată a fost just individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând decizia pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că instanța nu a fost legal sesizată, rechizitoriul nefiind vizat de procurorul ierarhic superior ci de procurorul șef de birou, solicitând casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. În temeiul cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., apărătorul a solicitat achitarea inculpatului întrucât din probele dosarului nu rezultă elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane. Invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen. apărarea a invocat faptul că inculpatul nu a fost legal citat în fața instanței de apel, fapt pentru care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. În subsidiar, invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. apărarea solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a executării pedepsei potrivit disp. art. 81 C. pen. Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. În legătură cu primul motiv de apel referitor la nelegala sesizare a instanței, Înalta Curte reține că acesta nu este fondat. Instanța de fond a fost legal sesizată cu soluționarea în fond a cauzei, rechizitoriul fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei conform disp. art. 264 alin. (3) C. proc. pen. de către procurorul ierarhic superior celui care a întocmit rechizitoriul. Potrivit disp. art. 300 alin. (1) C. proc.

pen., instanța este datoare să verifice din oficiu la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare. Ca atare, în considerarea acestor dispoziții legale, inculpatul prin apărător avea posibilitatea să invoce nelegala sesizare a instanței la prima înfățișare și nu cu ocazia soluționării recursului. Nici cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen. nu este incident în cauză. Susținerile apărării în sensul că inculpatul nu a fost legal citat în fața instanței de apel nu sunt fondate. Instanța de apel a dispus citarea inculpatului atât la domiciliul cunoscut în comuna B., jud. Neamț unde de altfel locuiește tatăl său, precum și prin afișare la ușa Consiliului local, citarea sa fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 177 alin. (1) C. proc.

pen. cât și a dispozițiilor art. 177 alin. (4) C. proc. pen. Ca atare, apreciază Înalta Curte că citarea inculpatului în fața instanței de fond s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, fapt pentru care nu se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. De altfel, invocarea acestui motiv de apel reprezintă doar o încercare de tergiversare a soluționării cauzei, inculpatul cunoscând în permanență stadiul procesului cât timp a beneficiat de serviciile unui apărător ales. Nici critica referitoare la încadrarea juridică a faptei nu este întemeiată în cauză nefiind incidente disp. art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat în cauză fiind corespunzător încadrată juridic.

În mod corect a reținut instanța de fond că fapta inculpatului T.B. fiind ajutat și de tatăl său, de inducere în eroare a părților vătămate pe care le-a recrutat și transportat în Franța, în scopul exploatării lor prin muncă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Potrivit disp. art. 12 alin. (1) din Legea 678/2002 constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin amenințări, violențe sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Raportându-ne la aceste dispoziții legale rezultă indubitabil că acțiunile întreprinse de inculpat se regăsesc între modalitățile alternative ale elementului material al acestei infracțiuni. Rezultă indubitabil din analiza ansamblului probator administrat în cauză că inculpatul fiind ajutat și de tatăl său a recrutat și a transportat în Franța părțile vătămate cărora le-a promis un salariu de câte 600 Euro pe zi, promisiune pe care nu și-a respectat-o, scopul său fiind acela de a exploata părțile vătămate. Este adevărat că inițial inculpatul le-a promis părților vătămate că le va încheia contracte de muncă în Franța care vor fi înregistrate la Inspectoratul de Muncă din Limoges, aspect învederat de toate părțile vătămate, însă inculpatul nu s-a ținut de promisiune, această situație rezultând din răspunsul dat de autoritățile franceze.

Intenția inculpatului de a înșela părțile vătămate rezultă din comportamentul acestuia, întrucât nu numai că nu a legalizat șederea părților vătămate în Franța în sensul de a putea munci în mod legal în baza unui contract de muncă, ba mai mult au fost puse să desfășoare diverse activități fără a fi retribuite în vreun mod. La un moment dat inculpatul nu s-a mai interesat de situația acestora, nu li s-au mai dat bani pentru cumpărarea de alimente, astfel încât lipsite de orice minim de existență părțile vătămate au fost nevoite să ceară bani de acasă pentru a putea reveni în țară.

Toate aceste aspecte relevă intenția inculpatului de a înșela părțile vătămate, de a le induce în eroare cu privire la obținerea unui contract de muncă în Franța și cu plata unei retribuții de 60 Euro pe zi, fiind convinse prin aceste promisiuni să meargă la muncă în Franța, fiind ajutat și de tatăl său, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea 678/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată de instanța de fond și corespunde criteriilor reglementate de disp.

art. 72 C. pen., respectiv gradului de pericol social concret al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între minimul special de 5 ani și maximul special de 15 ani, modalitatea de comitere a faptei respective prin inducerea în eroare a părților vătămate cărora le-a promis un contract de muncă avantajos în Franța, promisiune ce nu a fost respectată, ba mai mult inculpatul le-a umilit pe părțile vătămate care munceau fără a fi plătite, nu le dădea bani pentru mâncare iar în final le-a abandonat. Împrejurarea că inculpatul este la primul conflict cu legea penală a fost avută în vedere de instanța de fond care a reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante reducând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

Însă Înalta Curte nu poate omite faptul că inculpatul a sfidat atât organele de urmărire penală cât și instanțele de judecată neprezentându-se la nici o chemare a acestora. Inculpatul s-a sustras atât urmăririi penale cât și judecății, atitudine ce denotă o sfidare la adresa organelor judiciare și o lipsă de interes a acestuia pentru procesul de față. Toate aceste împrejurări conduc la concluzia că nu se impune o reindividualizare a pedepsei, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen. Și modalitatea de executare a pedepsei a fost corect individualizată față de atitudinea manifestată de inculpat, față de modul de comitere a faptelor, Înalta Curte apreciată că se impune executarea pedepsei prin privare de libertate numai în acest mod putând fi realizată formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Față de considerentele arătate, cât timp nu există alte cazuri de casare care luate în considerate din oficiu să conducă la reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.B. împotriva deciziei penale nr. 104 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2011.