ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1606/2011

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 8/F din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul C.N. împotriva rezoluției nr. 205/P/2010 din 19 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 205/P/2010 din 19 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații M.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute art. 246 C. pen. și M.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Pentru a se dispune astfel s-a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 8478/2002 la Judecătoria Brașov, C.N., în calitate de reclamant, a chemat în judecată pe pârâții C.V.C., C.M.I. și C.F.T., solicitând să se constate că în timpul căsătoriei cu pârâta C.V.C. a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul situat în Brașov înscris în C.F. nr. 22256 Brașov nr. top 5862/1/2/b/1 în cote de 75% reclamantul și 25 % pârâta, precum și că asupra celeilalte cote de ½ din imobil sunt coproprietari pârâții C.M.I. și C.F.T.. Ca un corelativ, reclamantul a solicitat instanței de judecată să se dispună ieșirea din indiviziune prin formarea a trei loturi, locuința de la parter urmând a fi atribuită pârâților C., iar locuința de la etaj împărțită în două loturi, unul atribuit reclamantului și unul pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 15128 pronunțată în data de 02 decembrie 2002 în dosarul nr. 8478/2001 al Judecătoriei Brașov, instanța de judecată a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C.N. și a constatat că acesta și pârâta C.V.C. au dobândit în timpul căsătoriei dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul situat în Brașov, cu cote egale de contribuție. A mai constatat că asupra celeilalte cote de ½ parte din imobil, sunt coproprietari pârâții C. Prin decizia civilă nr. 468/A din 21 aprilie 2003, pronunțată în dosarul nr. 674/2003 al Tribunalului Brașov, secția civilă, instanța de judecată a admis apelul formulat de reclamantul C.N. împotriva sentinței civile nr. 15128 din 02 decembrie 2008 a Judecătoriei Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus dezmembrarea și ieșirea din indiviziune asupra imobilului înscris în C.F.

nr. 22256 Brașov, prin formarea a trei loturi conform expertizelor tehnice efectuate în cauză, lotul 1 fiind atribuit pârâților C., lotul 2 reclamantului C.N., iar lotul 3 pârâtei C.V.C. Reclamantul C.N. a fost totodată obligat să plătească pârâtei C.V. suma de 1.709.220 lei cu titlu de sultă. Din examinarea dispozitivului deciziei civile a rezultat că lotul nr. 1 era format din parterul construcției, lotul nr. 2 (atribuit reclamantului C.N.) era format din camerele notate cu 5,1 și 2, oficiul 12, WC-ul de serviciu, porțiunea de hol ce asigura accesul în încăperile 8,12 și 1 și balconul 13, iar lotul 3 era format din holul 10, bucătăria 6, cămara 11, camerele 4,3 și baia 7, debaraua 9. Prin decizia civilă nr. 1030/R din 16 septembrie 2003 pronunțată în dosarul nr. 1049/R/2003 al Curții de Apel Brașov, secția civilă, instanța de judecată a admis recursul declarat de pârâții C.V.C., C.M.I.

și C.F.T. împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a casat-o în parte privind ieșirea din indiviziune și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de recurs a apreciat că, în ceea ce privește partajarea imobilului în litigiu, hotărârea instanței de judecată nu a cuprins considerente clare, precise și necontradictorii care să dea posibilitatea instanței de control judiciar să verifice temeinicia și legalitatea hotărârii judecătorești. Instanța de recurs a apreciat că în ceea ce privește partajarea imobilului în litigiu, Tribunalul Brașov nu și-a motivat hotărârea, astfel încât controlul judiciar a fost imposibil de executat. Instanța de apel deși a schimbat soluția instanței de fond referitoare la imobil, s-a rezumat la a face trimitere la expertizele tehnice întocmite în cauză.

Prin decizia civilă nr. 56 pronunțată în 27 ianuarie 2004 în dosarul nr. 1572/AP/2003, Curtea de Apel Brașov a respins apelul formulat de reclamantul C.N. împotriva sentinței civile nr. 15128 din 02 decembrie 2002, apreciind că variantele de partajare în natură a apartamentului, realizate în expertiza de construcții nu sunt nici viabile, nici în concordanță cu prevederile legale. Instanța a reținut că oricare din variantele de partaj duce la crearea unor unități locative ce nu îndeplinesc cerințele unei locuințe, astfel cum sunt definite în art. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 114/1996. Astfel, baia, bucătăria și baia în ambele variante rămân unui singur apartament, iar holul devine loc de folosință comună, deși el asigură accesul în toate încăperile.

Totodată, instanța a reținut că sunt necesare modificări constructive și investiții pentru separarea instalațiilor fiind în discuție accesul la părțile comune. În plus, oricare dintre variantele propuse de experți duce în mod inevitabil la scăderea valorii de circulație a întregului apartament, cât și a fiecărei noi unități locative create în urma partajului în natură. Prin decizia civilă nr. 4/R/MF pronunțată în dosarul nr. 370/R/C/MF/2005, Curtea de Apel Brașov, în data de 20 ianuarie 2006 a respins recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva deciziei civile nr. 56/AP din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov, constatând că raportului dedus judecății nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 673 5 alin. (2) C. proc.

civ. referitoare la împărțeala în natură a loturilor formate. Această instanță a remarcat că întreaga unitate locativă dispune de o singură bucătărie, o baie și un grup sanitar, iar acceptarea unei partajări în natură ar implica modificări structurale care reclamă o depreciere esențială a valorii imobilului, contravenind astfel dispozițiilor art. 741 alin. (2) C. civ., prin îmbucătățirea peste măsură. În data de 21 martie 2006, Biroul Notarilor Publici Asociați M.L.R. și M.H. au solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului identificat prin C.F. nr. 22256, conform deciziei nr. 4/R/MF, pe numele numitei C.V. În ceea ce privește formularea cererii de intabulare de către Biroul Notarilor Publici Asociați M.L.

și M.H., procurorul de caz a constatat că aceasta se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 36 din 12 mai 1995, Legea Notarilor Publici și Activității Notariale, potrivit cu care toate actele se îndeplinesc la cerere. Potrivit art. 8 din Legea nr. 36/1995, notarul public îndeplinește cu titlu exemplificativ ca și act notarial, redactarea înscrisurilor cu conținut juridic la solicitarea părților, autentificarea înscrisurilor, certificarea unor fapte, precum și alte operațiuni prevăzute de lege și a apreciat că dispozițiile Legii nr. 36/1995 abilitau legal notarul public la efectuarea unui asemenea demers, precizând totodată că un ordin are o valoare juridică inferioară unei legi. Examinând actele dosarului nr. 173/P/2008, soluționat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, având ca obiect o plângere similară, s-a constatat că numita C.V.

a solicitat în scris biroului notarial intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate, înscris provizoriu în baza deciziei civile nr. 4/R/MF/2005 a Curții de Apel Brașov, întrucât intenționa să încheie la acel birou notarial un contract de întreținere. Cererea de înscriere formulată de Biroul Notarilor Publici Marin are în antet denumirea biroului și sediul acestuia, fiind respectate dispozițiile art. 47 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Birourilor de Carte Funciară, aprobat prin Ordinul 2371/C din 22 decembrie 1997. Din examinarea încheierii nr. 10198 din 2006, emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov rezultă că intabularea dreptului de proprietate în favoarea numitei C.V.

în C.F. nr. 22256, s-a făcut în baza deciziei civile nr. 4/R/MF/2005, pronunțată în dosarul Curții de Apel nr. 370/R/C/MF/2005, cu privire la cota de ½ din imobilul înscris sub A+1 cu nr. top 5862/1/2/b/1. Îndeplinirea sau nu a cerinței art. 47 din regulamentul mai sus menționat la momentul depunerii cererii trebuie apreciată sub aspectul producerii unor eventuale consecințe păgubitoare pentru petiționar. Procurorul de caz a apreciat că această cerință era îndeplinită la momentul analizării cererii sau cel puțin la acest moment, astfel cum rezultă din încheierea nr. 10198 din 21 martie 2006. Astfel, înscrierea provizorie a dreptului de proprietate a fost definitivată prin încheierea nr. 10198/2006, încheiere care și consacră transformarea înscrierii provizorie în intabulare urmare a justificării acesteia (a dreptului de proprietate), în baza faptului că sentința judecătorească care a constituit temeiul înscrierii provizorii a rămas definitivă și irevocabilă.

Pe de altă parte, intabularea dreptului de proprietate s-a făcut potrivit deciziei pronunțată de o instanță de judecată, decizie care este rezultatul exercitării căilor de atac judiciare, promovate la diferite instanțe, instanțe care au apreciat că partajarea comodă a imobilului din Brașov, nu este posibilă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 673 5 alin. (2) C. proc. civ. Conform acestor dispoziții, instanța face împărțeala în natură, procedând la formarea loturilor și la atribuirea lor. Instanța este însă obligată să respecte dispozițiile art. 741 alin. (2) C. civ., conform cu care la împărțeală se va evita îmbucătățirea peste măsură și diviziunea exploatațiunilor. Instanțele au apreciat că întreaga unitate locativă dispune de o singură bucătărie, o baie și un grup sanitar, iar partajarea în natură ar implica modificări structurale și o depreciere esențială a valorii imobilului.

Cu referire la plata taxelor legale, reținem că la momentul pronunțării încheierii nr. 10128/2006, era aplicabil Ordinul nr. 128 al ministrului M.A.I. conform cu care nu se prevedea o modalitate de tarifare pentru astfel de înscrieri. Pentru a putea reține infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor conform art. 246 C. pen. în sarcina notarului public M.L., ar trebui să se ajungă la concluzia că prin eventuala nerespectare a dispozițiilor Regulamentului de Organizare și Funcționare a Biroului de Carte Funciară, s-ar fi produs o vătămare a intereselor legale ale persoanei vătămate C.N. Procurorul de caz a apreciat că elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de serviciu contra intereselor persoanelor nu sunt realizate nici în ceea ce privește activitatea notarului public M.L.

și nici în ceea ce privește activitatea registratorului de carte funciară M.C., argumentele de mai sus fiind pe deplin opozabile și acestuia. Împotriva acestei soluții petentul a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. civ. Curtea a reținut că plângerea petentului este neîntemeiată pentru următoarele motive: La baza cererii de intabulare a dreptului de proprietate a stat Decizia civilă nr. 4/R/MF din data de 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Brașov prin care s-a respins recursul declarat de reclamantul recurent C.N. împotriva deciziei civile nr. 56/AP din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov și prin care sentința civilă nr. 15128 din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Brașov, în care s-a atribuit pârâtei C.V.C.

cota de ½ - a parte din imobilul înscris în C.F. nr. 22256 Brașov nr. top 5862/1/2/b/1, a devenit definitivă și irevocabilă. Pe parcursul soluționării procesului de partaj în C.F. a fost înscris provizoriu dreptul de proprietate al lui C.C. asupra cotei de ½-a parte din imobilul menționat mai sus, proprietatea soților C.N. și C.V.C.L., iar ca urmare a deciziei civile a Curții de Apel Brașov, care a tranșat în mod definitiv și irevocabil partajul părților, s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea lui C.C. și s-au radiat notările proceselor (fila 5 dosar urmărire penală). Intabularea dreptului de proprietate s-a făcut potrivit deciziei pronunțată de o instanță de judecată, decizie care este rezultatul exercitării căilor de atac judiciare, promovate la diferite instanțe, instanțe care au apreciat că partajarea comodă a imobilului din Brașov, nu este posibilă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 673 5 alin. (2) C. proc.

civ. Instanțele au apreciat că întreaga unitate locativă dispune de o singură bucătărie, o baie și un grup sanitar, iar partajarea în natură ar implica modificări structurale și o depreciere esențială a valorii imobilului, iar nemulțumirile petentului cu privire la modul în care s-a soluționat acțiunea de partaj nu împiedică pe partea adversă, cu ocazia rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de partaj, să-și intabuleze dreptul de proprietate în cartea funciară. De altfel petentul a generat multiple plângeri având ca obiect acest partaj, fiind soluționate de instanțele judecătorești, fapt confirmat și de rezoluția nr. 173/P din 06 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, cauza fiind similară cu cea dedusă judecății.

Contrar celor susținute de petent C.V. a solicitat notarului public M.L., prin cererea formulată personal și depusă la biroul notarului public, efectuarea demersurilor necesare privind intabularea dreptului său de proprietate. Notarul public M.L. a dat curs cererii scrise de C.V. întrucât aceasta din urmă intenționa să înscrie la acel birou notarial un act de întreținere, motiv pentru care a cerut angajatei sale R.D. să întocmească cererea către oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (fila 98 din dosar urmărire penală). Faptul că cererea de intabulare a fost depusă de C.V.

prin biroul notarului public nu atrage încălcarea atribuțiilor de serviciu de către notarul public, atâta timp cât acest lucru s-a făcut la cererea titularului dreptului de proprietate, iar cererea de intabulare poartă antetul biroului notarului public, fiind respectate dispozițiile art. 47 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Birourilor de Carte Funciară, aprobat prin Ordinul nr. 2371/C din 22 decembrie 1997, în prezent abrogat prin Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006. Totodată potrivit art. 8 din Legea nr. 36/1995, notarul public îndeplinește cu titlu exemplificativ ca și act notarial, redactarea înscrisurilor cu conținut juridic la solicitarea părților, autentificarea înscrisurilor, certificarea unor fapte, precum și alte operațiuni prevăzute de lege, astfel că dispozițiile Legii nr. 36/1995 abilitau legal notarul public la efectuarea unui asemenea demers, legea expunând în mod exemplificativ actele pe care le poate întocmi un notar public.

În ceea ce privește pe registratorul de carte funciară, atâta timp cât nu existau piedici la intabulare, iar petentul nu a făcut dovada faptului că există piedici la intabulare, de altfel intabularea s-a efectuat ca urmare a stabilirii dreptului de proprietate în mod definitiv și irevocabil de către instanțele judecătorești, registratorul de carte funciară și-a respectat obligațiile de serviciu. Totodată afirmațiile petentului privind legătura de rudenie între notarul public și registratorul de carte funciară, de altfel nedovedite, nu poate conduce la concluzia că aceștia nu și-au respectat atribuțiile de serviciu și și-au exercitat funcția pentru a crea prejudicii petentului. Pentru a putea fi reținută infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

ar trebui să se poată concluziona că prin faptele lor notarul public și registratorul de carte funciară au cauzat un prejudiciu petentului C.N., ceea ce nu rezultă din actele dosarului, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Din contră, instanțele judecătorești prin soluționarea partajului părților în mod irevocabil au stabilit modul de împărțire a bunurilor mobile și imobile supuse partajării și a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate a cotei de ½-a parte din imobilul aflat în litigiu în favoarea lui C.V. (sentința civilă nr. 15128 din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Brașov definitivă și irevocabilă prin decizia penală nr. 4/R/MF din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Brașov).

Împotriva sentinței penale nr. 8/F din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov a declarat recurs petiționarul C.N. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă. Conform art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții legale rezultă că hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse căilor de atac astfel cum acestea au fost modificate prin noile dispoziții legale.

În speță, hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 27 ianuarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., așa cum au fost modificate de aceste dispoziții legale și potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată este definitivă. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul C.N. împotriva sentinței penale nr. 8/F din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 20 aprilie 2011.