ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1606/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1606/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal

de față;

Prin sentința penală

nr. 8/F din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, s-a respins ca nefondată

plângerea formulată de petiționarul C.N. împotriva rezoluției nr. 205/P/2010

din 19 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 205/P/2010

din 19 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații M.L., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute art. 246 C. pen. și M.C., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10

lit. d) C. proc. pen.

Pentru a se dispune

astfel s-a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 8478/2002 la Judecătoria Brașov, C.N., în calitate de reclamant, a chemat în judecată pe pârâții C.V.C., C.M.I.

și C.F.T., solicitând să se constate că în timpul căsătoriei cu pârâta C.V.C. a

dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul situat în

Brașov înscris în C.F. nr. 22256 Brașov nr. top 5862/1/2/b/1 în cote de 75%

reclamantul și 25 % pârâta, precum și că asupra celeilalte cote de ½ din

imobil sunt coproprietari pârâții C.M.I. și C.F.T.. Ca un corelativ,

reclamantul a solicitat instanței de judecată să se dispună ieșirea din

indiviziune prin formarea a trei loturi, locuința de la parter urmând a fi

atribuită pârâților C., iar locuința de la etaj împărțită în două loturi, unul

atribuit reclamantului și unul pârâtului.

Prin sentința civilă

nr. 15128 pronunțată în data de 02 decembrie 2002 în dosarul nr. 8478/2001 al

Judecătoriei Brașov, instanța de judecată a admis în parte acțiunea civilă

formulată de reclamantul C.N. și a constatat că acesta și pârâta C.V.C. au

dobândit în timpul căsătoriei dreptul de proprietate asupra cotei de ½

din imobilul situat în Brașov, cu cote egale de contribuție. A mai constatat că

asupra celeilalte cote de ½ parte din imobil, sunt coproprietari pârâții

C.

Prin decizia civilă

nr. 468/A din 21 aprilie 2003, pronunțată în dosarul nr. 674/2003 al

Tribunalului Brașov, secția civilă, instanța de judecată a admis apelul

formulat de reclamantul C.N. împotriva sentinței civile nr. 15128 din 02

decembrie 2008 a Judecătoriei Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul

că a dispus dezmembrarea și ieșirea din indiviziune asupra imobilului înscris

în C.F. nr. 22256 Brașov, prin formarea a trei loturi conform expertizelor

tehnice efectuate în cauză, lotul 1 fiind atribuit pârâților C., lotul 2

reclamantului C.N., iar lotul 3 pârâtei C.V.C. Reclamantul C.N. a fost totodată

obligat să plătească pârâtei C.V. suma de 1.709.220 lei cu titlu de sultă.

Din examinarea

dispozitivului deciziei civile a rezultat că lotul nr. 1 era format din parterul

construcției, lotul nr. 2 (atribuit reclamantului C.N.) era format din camerele

notate cu 5,1 și 2, oficiul 12, WC-ul de serviciu, porțiunea de hol ce asigura

accesul în încăperile 8,12 și 1 și balconul 13, iar lotul 3 era format din

holul 10, bucătăria 6, cămara 11, camerele 4,3 și baia 7, debaraua 9.

Prin decizia civilă

nr. 1030/R din 16 septembrie 2003 pronunțată în dosarul nr. 1049/R/2003 al

Curții de Apel Brașov, secția civilă, instanța de judecată a admis recursul

declarat de pârâții C.V.C., C.M.I. și C.F.T. împotriva deciziei pronunțată de

Tribunalul Brașov, pe care a casat-o în parte privind ieșirea din indiviziune

și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a

apreciat că, în ceea ce privește partajarea imobilului în litigiu, hotărârea

instanței de judecată nu a cuprins considerente clare, precise și

necontradictorii care să dea posibilitatea instanței de control judiciar să

verifice temeinicia și legalitatea hotărârii judecătorești. Instanța de recurs

a apreciat că în ceea ce privește partajarea imobilului în litigiu, Tribunalul

Brașov nu și-a motivat hotărârea, astfel încât controlul judiciar a fost

imposibil de executat. Instanța de apel deși a schimbat soluția instanței de

fond referitoare la imobil, s-a rezumat la a face trimitere la expertizele

tehnice întocmite în cauză.

Prin decizia civilă

nr. 56 pronunțată în 27 ianuarie 2004 în dosarul nr. 1572/AP/2003, Curtea de

Apel Brașov a respins apelul formulat de reclamantul C.N. împotriva sentinței

civile nr. 15128 din 02 decembrie 2002, apreciind că variantele de partajare în

natură a apartamentului, realizate în expertiza de construcții nu sunt nici

viabile, nici în concordanță cu prevederile legale. Instanța a reținut că

oricare din variantele de partaj duce la crearea unor unități locative ce nu

îndeplinesc cerințele unei locuințe, astfel cum sunt definite în art. 2 lit. a)

și b) din Legea nr. 114/1996. Astfel, baia, bucătăria și baia în ambele

variante rămân unui singur apartament, iar holul devine loc de folosință

comună, deși el asigură accesul în toate încăperile. Totodată, instanța a reținut

că sunt necesare modificări constructive și investiții pentru separarea

instalațiilor fiind în discuție accesul la părțile comune. În plus, oricare

dintre variantele propuse de experți duce în mod inevitabil la scăderea valorii

de circulație a întregului apartament, cât și a fiecărei noi unități locative

create în urma partajului în natură.

Prin decizia civilă

nr. 4/R/MF pronunțată în dosarul nr. 370/R/C/MF/2005, Curtea de Apel Brașov, în

data de 20 ianuarie 2006 a respins recursul declarat de reclamantul C.N.

împotriva deciziei civile nr. 56/AP din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov, constatând că raportului dedus judecății nu îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 673

5

alin. (2) C. proc. civ. referitoare la

împărțeala în natură a loturilor formate. Această instanță a remarcat că

întreaga unitate locativă dispune de o singură bucătărie, o baie și un grup

sanitar, iar acceptarea unei partajări în natură ar implica modificări

structurale care reclamă o depreciere esențială a valorii imobilului, contravenind

astfel dispozițiilor art. 741 alin. (2) C. civ., prin îmbucătățirea peste

măsură.

În data

de 21 martie 2006, Biroul Notarilor Publici Asociați M.L.R. și M.H. au

solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului identificat

prin C.F. nr. 22256, conform deciziei nr. 4/R/MF, pe numele numitei C.V.

În ceea ce privește

formularea cererii de intabulare de către Biroul Notarilor Publici Asociați M.L.

și M.H., procurorul de caz a constatat că aceasta se circumscrie dispozițiilor

Legii nr. 36 din 12 mai 1995, Legea Notarilor Publici și Activității Notariale,

potrivit cu care toate actele se îndeplinesc la cerere. Potrivit art. 8 din

Legea nr. 36/1995, notarul public îndeplinește cu titlu exemplificativ ca și

act notarial, redactarea înscrisurilor cu conținut juridic la solicitarea părților,

autentificarea înscrisurilor, certificarea unor fapte, precum și alte

operațiuni prevăzute de lege și a apreciat că dispozițiile Legii nr. 36/1995

abilitau legal notarul public la efectuarea unui asemenea demers, precizând

totodată că un ordin are o valoare juridică inferioară unei legi.

Examinând actele

dosarului nr. 173/P/2008, soluționat de către Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Brașov, având ca obiect o plângere similară, s-a constatat că numita C.V.

a solicitat în scris biroului notarial intabularea în cartea funciară a

dreptului de proprietate, înscris provizoriu în baza deciziei civile nr. 4/R/MF/2005

a Curții de Apel Brașov, întrucât intenționa să încheie la acel birou notarial

un contract de întreținere.

Cererea de înscriere

formulată de Biroul Notarilor Publici Marin are în antet denumirea biroului și

sediul acestuia, fiind respectate dispozițiile art. 47 din Regulamentul de

Organizare și Funcționare a Birourilor de Carte Funciară, aprobat prin Ordinul

2371/C din 22 decembrie 1997.

Din examinarea

încheierii nr. 10198 din 2006, emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Brașov rezultă că intabularea dreptului de proprietate în favoarea

numitei C.V. în C.F. nr. 22256, s-a făcut în baza deciziei civile nr. 4/R/MF/2005,

pronunțată în dosarul Curții de Apel nr. 370/R/C/MF/2005, cu privire la cota de

½ din imobilul înscris sub A+1 cu nr. top 5862/1/2/b/1.

Îndeplinirea sau nu a

cerinței art. 47 din regulamentul mai sus menționat la momentul depunerii

cererii trebuie apreciată sub aspectul producerii unor eventuale consecințe

păgubitoare pentru petiționar. Procurorul de caz a apreciat că această cerință

era îndeplinită la momentul analizării cererii sau cel puțin la acest moment,

astfel cum rezultă din încheierea nr. 10198 din 21 martie 2006. Astfel,

înscrierea provizorie a dreptului de proprietate a fost definitivată prin încheierea

nr. 10198/2006, încheiere care și consacră transformarea înscrierii provizorie

în intabulare urmare a justificării acesteia (a dreptului de proprietate), în baza

faptului că sentința judecătorească care a constituit temeiul înscrierii

provizorii a rămas definitivă și irevocabilă.

Pe de altă parte,

intabularea dreptului de proprietate s-a făcut potrivit deciziei pronunțată de

o instanță de judecată, decizie care este rezultatul exercitării căilor de atac

judiciare, promovate la diferite instanțe, instanțe care au apreciat că partajarea

comodă a imobilului din Brașov, nu este posibilă, nefiind aplicabile

dispozițiile art. 673

5

alin. (2) C. proc. civ. Conform acestor

dispoziții, instanța face împărțeala în natură, procedând la formarea loturilor

și la atribuirea lor. Instanța este însă obligată să respecte dispozițiile art.

741 alin. (2) C. civ., conform cu care la împărțeală se va evita îmbucătățirea

peste măsură și diviziunea exploatațiunilor. Instanțele au apreciat că întreaga

unitate locativă dispune de o singură bucătărie, o baie și un grup sanitar, iar

partajarea în natură ar implica modificări structurale și o depreciere

esențială a valorii imobilului.

Cu referire la plata

taxelor legale, reținem că la momentul pronunțării încheierii nr. 10128/2006,

era aplicabil Ordinul nr. 128 al ministrului M.A.I. conform cu care nu se

prevedea o modalitate de tarifare pentru astfel de înscrieri.

Pentru a putea reține

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor conform art. 246

C. pen. în sarcina notarului public M.L., ar trebui să se ajungă la concluzia

că prin eventuala nerespectare a dispozițiilor Regulamentului de Organizare și

Funcționare a Biroului de Carte Funciară, s-ar fi produs o vătămare a

intereselor legale ale persoanei vătămate C.N.

Procurorul de caz a

apreciat că elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de serviciu contra

intereselor persoanelor nu sunt realizate nici în ceea ce privește activitatea

notarului public M.L. și nici în ceea ce privește activitatea registratorului

de carte funciară M.C., argumentele de mai sus fiind pe deplin opozabile și

acestuia.

Împotriva acestei

soluții petentul a formulat plângere în temeiul art. 278

1

C. proc.

civ.

Curtea a reținut că

plângerea petentului este neîntemeiată pentru următoarele motive:

La baza cererii de intabulare

a dreptului de proprietate a stat Decizia civilă nr. 4/R/MF din data de 20

ianuarie 2006 a Curții de Apel Brașov prin care s-a respins recursul declarat

de reclamantul recurent C.N. împotriva deciziei civile nr. 56/AP din 27

ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov și prin care sentința civilă nr. 15128

din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Brașov, în care s-a atribuit pârâtei C.V.C.

cota de ½ - a parte din imobilul înscris în C.F. nr. 22256 Brașov nr.

top 5862/1/2/b/1, a devenit definitivă și irevocabilă.

Pe parcursul

soluționării procesului de partaj în C.F. a fost înscris provizoriu dreptul de

proprietate al lui C.C. asupra cotei de ½-a parte din imobilul menționat

mai sus, proprietatea soților C.N. și C.V.C.L., iar ca urmare a deciziei civile

a Curții de Apel Brașov, care a tranșat în mod definitiv și irevocabil partajul

părților, s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea lui C.C. și s-au

radiat notările proceselor (fila 5 dosar urmărire penală).

Intabularea dreptului

de proprietate s-a făcut potrivit deciziei pronunțată de o instanță de

judecată, decizie care este rezultatul exercitării căilor de atac judiciare,

promovate la diferite instanțe, instanțe care au apreciat că partajarea comodă

a imobilului din Brașov, nu este posibilă, nefiind aplicabile dispozițiile art.

673

5

alin. (2) C. proc. civ. Instanțele au apreciat că întreaga

unitate locativă dispune de o singură bucătărie, o baie și un grup sanitar, iar

partajarea în natură ar implica modificări structurale și o depreciere

esențială a valorii imobilului, iar nemulțumirile petentului cu privire la

modul în care s-a soluționat acțiunea de partaj nu împiedică pe partea adversă,

cu ocazia rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de partaj, să-și intabuleze

dreptul de proprietate în cartea funciară.

De altfel petentul a

generat multiple plângeri având ca obiect acest partaj, fiind soluționate de

instanțele judecătorești, fapt confirmat și de rezoluția nr. 173/P din 06

octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, cauza fiind

similară cu cea dedusă judecății.

Contrar celor

susținute de petent C.V. a solicitat notarului public M.L., prin cererea

formulată personal și depusă la biroul notarului public, efectuarea

demersurilor necesare privind intabularea dreptului său de proprietate.

Notarul public M.L. a

dat curs cererii scrise de C.V. întrucât aceasta din urmă intenționa să înscrie

la acel birou notarial un act de întreținere, motiv pentru care a cerut

angajatei sale R.D. să întocmească cererea către oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară (fila 98 din dosar urmărire penală).

Faptul că cererea de intabulare

a fost depusă de C.V. prin biroul notarului public nu atrage încălcarea

atribuțiilor de serviciu de către notarul public, atâta timp cât acest lucru

s-a făcut la cererea titularului dreptului de proprietate, iar cererea de intabulare

poartă antetul biroului notarului public, fiind respectate dispozițiile art. 47

din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Birourilor de Carte Funciară,

aprobat prin Ordinul nr. 2371/C din 22 decembrie 1997, în prezent abrogat prin

Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006.

Totodată potrivit

art. 8 din Legea nr. 36/1995, notarul public îndeplinește cu titlu

exemplificativ ca și act notarial, redactarea înscrisurilor cu conținut juridic

la solicitarea părților, autentificarea înscrisurilor, certificarea unor fapte,

precum și alte operațiuni prevăzute de lege, astfel că dispozițiile Legii nr. 36/1995

abilitau legal notarul public la efectuarea unui asemenea demers, legea

expunând în mod exemplificativ actele pe care le poate întocmi un notar public.

În ceea ce privește

pe registratorul de carte funciară, atâta timp cât nu existau piedici la intabulare,

iar petentul nu a făcut dovada faptului că există piedici la intabulare, de

altfel intabularea s-a efectuat ca urmare a stabilirii dreptului de proprietate

în mod definitiv și irevocabil de către instanțele judecătorești, registratorul

de carte funciară și-a respectat obligațiile de serviciu.

Totodată afirmațiile

petentului privind legătura de rudenie între notarul public și registratorul de

carte funciară, de altfel nedovedite, nu poate conduce la concluzia că aceștia

nu și-au respectat atribuțiile de serviciu și și-au exercitat funcția pentru a

crea prejudicii petentului.

Pentru a putea fi

reținută infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen. ar trebui să se poată concluziona că prin faptele

lor notarul public și registratorul de carte funciară au cauzat un prejudiciu

petentului C.N., ceea ce nu rezultă din actele dosarului, astfel că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen.

Din contră,

instanțele judecătorești prin soluționarea partajului părților în mod

irevocabil au stabilit modul de împărțire a bunurilor mobile și imobile supuse

partajării și a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate a cotei de

½-a parte din imobilul aflat în litigiu în favoarea lui C.V. (sentința

civilă nr. 15128 din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Brașov definitivă și irevocabilă prin decizia penală nr. 4/R/MF din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Brașov).

Împotriva sentinței

penale nr. 8/F din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov a declarat recurs

petiționarul C.N.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39

din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea

împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată

este definitivă.

Conform art. XXIV

alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în cauzele penale

înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac,

motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Din interpretarea per

a contrario a acestor dispoziții legale rezultă că hotărârile pronunțate după

intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse căilor de atac astfel cum

acestea au fost modificate prin noile dispoziții legale.

În speță, hotărârea

recurată a fost pronunțată la data de 27 ianuarie 2011, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 202/2010, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., așa cum au fost modificate de aceste dispoziții

legale și potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în soluționarea

plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată este definitivă.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge recursul ca inadmisibil.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de petiționarul C.N. împotriva sentinței penale

nr. 8/F din 27 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi

20 aprilie 2011.