ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3916/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3916/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 2861 din 16 iunie 2005, a admis în parte

cererea principală formulată de reclamanta SC S.B. SA București în

contradictoriu cu pârâta SC ME SRL București. A obligat pârâta la plata sumei

de 745.447 dolari S.U.A., echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R. din

ziua plății efective, sumă alcătuită din: 381.344 dolari S.U.A. reprezentând

contravaloarea facturilor neachitate, 154.089 dolari S.U.A. reprezentând

contravaloare decont final și 210.014 dolari S.U.A. reprezentând penalități.

A respins capătul 3 din

cererea principală, privind plata sumei de 47.021 dolari S.U.A., ca

neîntemeiat.

A respins excepția

inadmisibilității capetelor 1 și 4 din cererea reconvențională și excepția

lipsei calității procesuale a SC M.E. SRL pentru capetele 2 și 3 din cererea

reconvențională. A respins cererea reconvențională formulată de pârâta SC M.E.

SRL, ca neîntemeiată și cererea pentru cheltuieli de judecată.

A admis în parte cererea

reclamantei pentru cheltuieli de judecată, obligând pârâta la 265.948.620 lei.

Instanța de fond pentru a

pronunța această hotărâre a reținut că între părți s-a încheiat contractul de

subantrepriză nr. 047 din 12 mai 1999 în care SC M.E. SRL București avea

calitatea de antreprenor general, iar SC S.B. SA București avea calitatea de

subantreprenor. Obiectul contractului l-a constituit executarea de lucrări de

construcții și instalații la cheie pentru edificarea unui imobil situat în

București, str. Italiană nr. 22, sector 2, compus din două subsoluri, parter și

6 etaje, lucrări la care s-a angajat SC S.B. SA, în calitate de subantreprenor.

Reclamanta SC S.B. SA a

chemat în judecată pe pârâta SC M.E. SRL, solicitând obligarea acesteia la

plata sumei de 908.169,78 dolari S.U.A., reprezentând: 565.933,78 dolari S.U.A.

contravaloarea facturilor neachitate sau achitate parțial, incluzând și 155.804

dolari S.U.A. valoarea decontului final; 295.215 dolari S.U.A. penalități de

întârziere calculate până la data de 27 iunie 2003 la valoarea sumei restante,

conform contractului; 47.021 dolari S.U.A. profit nerealizat din executarea

lucrărilor din etapa a doua, întreruptă și cheltuieli suplimentare cu

personalul, utilitățile și chiriile cofrajelor.

Cererea de chemare în

judecată a făcut obiectul dosarului nr. 18769/2003.

La rândul său, SC M.E. SRL a

chemat în judecată pe SC S.B. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei

de 468.535 dolari S.U.A. reprezentând: 242.327 dolari S.U.A. penalități

contractuale; 76.374 dolari S.U.A. contravaloarea lipsei de folosință pentru

etajele 3, 4, 5, 6 din imobil calculate pe o lună și 59.903 dolari S.U.A. lipsă

folosință pentru parter, etaj 1 și 2 calculate pe o lună; 96.931 dolari S.U.A.

contravaloarea lucrărilor suplimentare de 3 % din valoarea contractului

stipulate a se efectua fără plata suplimentară și încasată necuvenit.

Această cerere a format

obiectul dosarului nr. 1223/2003 al Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 86

din 25 iunie 2004 cauza a fost declinată spre competentă soluționare la

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, formându-se dosarul nr. 9594/2004,

conexat la 11 noiembrie 2004 la dosarul nr. 18769/2003.

Ulterior, pârâta și-a

precizat contravaloarea lipsei de folosință la suma de 905.357 dolari S.U.A.

Au fost administrate proba

cu înscrisuri, interogatorii, două expertize contabile și o expertiză tehnică

imobiliară.

Prin întâmpinarea formulată SC

S.B. SA București la cererea de chemare în judecată a SC M.E. SRL București a

invocat excepția inadmisibilității capetelor 1 și 4 din cererea acesteia

(aceasta având caracter de cerere reconvențională) și excepția lipsei calității

procesuale a SC M.E. SRL București privind capetele 2 și 3 din cerere, privind

contravaloarea lipsei de folosință.

Din raportul de expertiză

imobiliară, față de procesul verbal de recepție finală a lucrărilor (nr. 0044

din 22 mai 2001) semnat de părți și de anexa 2, care cuprindea lucrările de

remedieri și completări efectuate între 22 iunie 2001 – 25 iunie 2001, instanța

a reținut că lucrările efectuate au fost corespunzătoare din punct de vedere

calitativ, că defecțiunile apărute au fost ulterioare recepției și în afara

perioadei de garanție contractuală de 12 luni și că obligația efectuării

lucrărilor de întreținere revenea în această situație proprietarilor și utilizatorilor

construcției. S-a mai reținut că nu rezultă o culpă a reclamantei în

întârzierea în începerea lucrărilor, abia în 30 septembrie 1999 creându-se

toate condițiile pentru efectuarea lucrărilor.

Instanța de fond a constatat

că, raportul de expertiză tehnică imobiliară contrazice primul raport de

expertiză contabilă întocmit la cererea pârâtei SC M.E. SRL, în determinarea

obiectivului privind calitatea lucrărilor și data la care au început acestea,

față de obiectivul privind calculul penalităților de întârziere solicitat de

reclamantă, expertul contabil apreciind că data preluării incintei pentru

frontul de lucru a fost la 6 august 1999 și, cum termenul de predare era de 15

luni de la preluarea frontului de lucru, s-a produs o întârziere, predarea efectivă

având loc la 22 mai 2001, înregistrându-se 197 de zile întârziere.

A mai rezultat, din raportul

de expertiză tehnică imobiliară că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de

asigurare a utilităților, alimentarea cu energie electrică, care avea termen la

30 septembrie 2000, conform actului adițional nr. 2 din 7 martie 2000, că

aceasta s-a realizat la 1 martie 2001, conform procesului verbal întocmit

pentru lucrările executate de SC E. București și că pârâta a recunoscut

facturile emise și a fost de acord cu achitarea lor, astfel cum s-a stabilit

prin cea de-a doua expertiză contabilă efectuată în cauză, suma totală a

acestora fiind de 381.344 dolari S.U.A. și decontul final de 154.089 dolari

S.U.A. pentru care nu s-a emis factură și pe care pârâta nu l-a contestat,

astfel că datorează penalitățile de întârziere de 210.014 dolari S.U.A.,

calculate numai pentru debitul facturat, nu și pentru decontul final.

În raport de minuta din 4

iunie 2001 prin care părțile au convenit că nu mai există pretenții reciproce,

întrucât suma de 14.921 dolari S.U.A. a fost cuprinsă în debitul final, fapt

constatat și prin expertiza contabilă omologată de instanță, nu a fost acordată

suma de 47.021 dolari S.U.A. profit nerealizat solicitat de reclamantă.

Cu privire la cererea reconvențională

a pârâtei, în raport de probatoriile administrate în cauză instanța a reținut

că nu se poate reține culpa reclamantei în întârzierea lucrărilor și că față de

această situație reclamanta nu datorează penalitățile de 242.327 dolari S.U.A.

și nici pretinsul prejudiciu suferit pentru lipsa de folosință a spațiilor

menționate.

Capătul 3 din cererea

reconvențională, prin care s-a cerut suma de 96.930 dolari S.U.A. reprezentând

contravaloare lucrări suplimentare a fost respins, ca neîntemeiat, față de

minuta din 4 iunie 2001 prin care părțile au decis că nu mai au pretenții

reciproce.

Prin decizia civilă nr. 90

din 20 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanței

de fond.

Împotriva menționatei

decizii, pârâta SC M.E. SRL București, în termen legal a declarat recurs, în

temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând în concluzie

admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, în principal, casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, în

subsidiar, casarea deciziei, admiterea în parte a acțiunii reclamantei numai

pentru suma de 381.341 dolari S.U.A., reprezentând echivalentul facturilor

neachitate și a decontului final de 57.158 dolari S.U.A. Admiterea cererii sale

conexe, pentru suma de 1.374.491 dolari S.U.A., reprezentând 242.327 dolari

S.U.A. penalități de întârziere contractuale, 576.985 dolari S.U.A. despăgubiri

pentru lipsa de folosință pentru parter, etajele 1 și 2, 458.245 dolari S.U.A.

despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru etajele 3, 4, 5 și 6, împreună cu

locurile de parcare și 96.930 dolari S.U.A. contravaloare lucrări suplimentare

de 3 % din valoarea contractului stipulate a se efectua fără plata

suplimentară, inclusă de pârâtă în situația de plată și încasată necuvenit

conform clauzelor contractului. Compensarea sumelor de plată, inclusiv a

cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului său,

cu reluarea susținerilor din apel la care și face trimitere expresă, pârâta, în

esență, critică în principal concluziile expertizelor administrate cu prilejul

judecării pricinii în fața instanței de fond, și pe care le îmbrățișează și

instanța de apel, reproșând acesteia din urmă și o eronată apreciere a probelor

administrate în cauză, precum și o greșită aplicare a prevederilor contractului

dintre părți, ceea ce a condus, în opinia recurentei, la pronunțarea unei

hotărâri netemeinice și nemotivate în drept.

În dezvoltarea criticilor

formulate recurenta pârâtă a susținut următoarele:

- instanța de apel a

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 C.

proc. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.

Sub acest aspect recurenta

invederează că prin respingerea cererii sale de efectuare a unei noi expertize

tehnice imobiliare, în condițiile în care expertizele efectuate în cauză erau

contradictorii și nu au răspuns obiectivelor stabilite și nici obiecțiunilor

formulate, i-a fost încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces

echitabil, consacrat și recunoscut și de art. 6 din C.E.D.O. și art. 129 C.

proc. civ.

De asemenea, instanța a

înlăturat nejustificat expertiza contabilă efectuată la cererea apelantei, după

cum neîntemeiat s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale care era, de fapt,

o cerere conexă.

Recurenta pârâtă a mai

susținut că potrivit art. 129 C. proc. civ., în situația în care instanța era

nelămurită, în virtutea rolului său activ trebuia să ordone completarea

probatoriului și nu să respingă apelul cum greșit a procedat.

- instanța a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit

neîndoielnic al acestuia, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

S-a argumentat în sprijinul

acestei critici încălcarea art. 969 C. civ., o eronată apreciere a probelor

administrate în cauză, precum și o greșită interpretare și aplicare a

prevederilor contractului de subantrepriză dintre părți.

Recurenta pârâtă a susținut

că în mod netemeinic și nelegal instanța de apel a constatat culpa sa în

predarea cu întârziere a frontului de lucru la 29 septembrie 1999 în loc de 6

august 1999 și în neasigurarea utilităților conform actului adițional nr. 2,

respectiv alimentarea cu energie electrică până la 30 septembrie 2000.

În opinia recurentei, faptul

că preluarea incintei conform art. 2 din contract s-a realizat la 6 august 1999

este dovedit și de factura nr. 7868819 din 30 septembrie 1999 în sumă de 42.065

dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea lucrărilor nerealizate în septembrie

1999 și că în raport de situația de fapt, culpa aparține intimatei care a

executat cu întârziere obligațiile contractuale pentru toate stadiile de

execuție.

Și sub aspectul

utilităților, respectiv a obligației antreprenorului general de a asigura

energia electrică, soluția instanței de apel este greșită, avându-se în vedere

că această obligație trebuia executată în termen de 366 de zile de la începerea

lucrărilor, așa cum s-a și întâmplat.

Recurenta mai susține că

instanța de apel nu a analizat excepția de neexecutare a contractului formulată

de societatea sa, procesul verbal de recepție din 22 mai 2001 care face dovada

lucrărilor de proastă calitate executate de reclamantă și că expertiza tehnică

nu a răspuns la obiecțiunile formulate, situație în raport de care se impunea

întocmirea unei expertize tehnice noi, care să lămurească toate aspectele

menționate.

- decizia Curții de Apel

București nu cuprinde motivele pe care se sprijină, conține motive

contradictorii străine de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

În argumentarea acestui

motiv recurenta pârâtă a arătat că instanța a preluat concluziile expertului

imobiliar și că deși recunoaște că lucrările efectuate până în septembrie

reprezentau lucrările de începere a construcției imobilului conform art. 2 alin.

(3) din contract, acestea puteau fi făcute fără modificările intervenite la

trasare.

- decizia a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la cererea

reclamantei privind contravaloarea decontului final, recurenta pârâtă a

precizat că deși a fost de acord numai cu plata sumei de 57.158 dolari S.U.A.,

eronat s-a reținut de instanțe că a recunoscut întreaga sumă de 154.084 dolari

S.U.A. contravaloare decont final, încălcându-se prevederile art. 969 C. civ.,

care de altfel a fost calculată greșit de expertul A.I., al cărui raport de

expertiză a fost acceptat de instanță, în raport de prevederile art. 9 din

contractul de subantrepriză.

Recursul pârâtei este

nefondat.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în

cererea de recurs, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea

deciziei recurate, în cauză nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

Referitor la primul motiv de

recurs formulat prin care se susține că s-au încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se

reține că este neîntemeiat, pentru că nu s-a săvârșit nici o încălcare a

normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, iar pe de altă parte

nu s-a dovedit că i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin

anularea actelor, respectiv prin casarea deciziei recurate.

Pe parcursul întregii

proceduri au fost asigurate în egală măsură părților, garantarea și exercitarea

deplină a dreptului la apărare, a principiului contradictorialității, fiind

realizată o egalitate de tratament judiciar.

Cum încuviințarea probelor

se face de către instanță printr-o încheiere preparatorie, numai în măsura în

care se apreciază că pot conduce la dezlegarea pricinii, instanța poate reveni

asupra probelor încuviințate, motivat, ori, având în vedere faptul că în cauză

au fost administrate și alte probe de natură să lămurească faptele deduse

judecății, corect a respins cererea pârâtei pentru o nouă expertiză.

Critica recurentei

întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., urmează a fi

respins întrucât nu se poate reține că instanța de apel ar fi interpretat

greșit actul juridic dedus judecății, sau ar fi schimbat natura, ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, recurenta confundând conceptul de

act dedus judecății cu expertizele administrate în cauză și ale căror concluzii

recurenta le critică.

În raport de acțiunea

principală și de cererea reconvențională formulate în cauză, problemele care

s-au pus și a căror dezlegare trebuia să o dea expertizele efectuate în cauză

au fost problema predării frontului de lucru și neexecutarea propriilor

obligații contractuale asumate de pârâtă, în calitatea sa de antreprenor

general, fapt ce a dus la neexecutarea de reclamantă a obligațiilor

contractuale referitoare la predarea la termen a obiectivului pe care l-a

executat în calitate de subantreprenor.

Printr-o corectă și

integrală apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit adevăratele raporturi

juridice dintre părți, amplu documentat și bine argumentat.

Conform art. 2 coroborat cu art.

5 și art. 16.2 din contractul de subantrepriză din 12 mai 1999 data începerii

contractului era data preluării incintei uscate a imobilului, incinta fiind făcută

de recurentă printr-o altă subantrepriză.

Astfel că reținerea

instanței de apel în sensul că pârâta a predat incinta (frontul de lucru) la 30

septembrie 1999, dată de la care încep să curgă cele 15 luni contractuale de

efectuare și predare a obiectivului, este corectă, în raport de procesul verbal

din 29 septembrie 1999.

Față de această dată pârâtei

îi revenea obligația contractuală de a asigura alimentarea cu energie electrică

a imobilului în termen de 366 de zile de la începerea lucrării, adică până la

30 septembrie 2000, pârâta îndeplinindu-și această obligație la 1 martie 2001.

Cu privire la faptul că

recurenta pârâtă ar fi cerut o nouă expertiză tehnică imobiliară este de

reținut că nemulțumirile acesteia față de concluziile raportului de expertiză s-au

concretizat în obiecțiunile depuse la dosarul de fond, la care expertul

desemnat a și răspuns și că nu există în concret o cerere scrisă în acest sens,

ba mai mult, aceasta s-a opus administrării acestei probe când a fost

solicitată de reclamantă.

Or față de clauzele

contractuale, susținerea pârâtei că nu putea să asigure utilitățile decât după

finalizarea construcției rămâne în stadiul de simplă afirmație.

Așa fiind, rezultă în mod

cert că pârâta este în culpă pentru neexecutarea propriilor obligații contractuale

asumate.

Nu poate fi reținută nici

critica adusă de pârâtă în sensul că nu a fost stabilită corect situația de

fapt, datorită faptului că instanța nu a luat în considerare calitatea

necorespunzătoare a lucrărilor executate de reclamantă, în raport de procesul

verbal de recepție a lucrărilor nr. 0044 din 22 mai 2001, semnat de comisia de

recepție și de anexa 2 la acesta.

Obligarea reclamantei la

plata contravalorii lipsei de folosință, în baza celor două contracte încheiate

de pârâtă cu R.A. L. și cu I.G.C. a fost înlăturată corect de instanțe față de

cele două considerente, anularea contractului cu R.A. L. și lipsa unui

prejudiciu, iar cu privire la lucrările suplimentare solicitate se constată că

sunt nedatorate, ele fiind incluse în situațiile de lucrări finale neplătite.

Nici critica vizând motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi primită,

constatându-se că instanța de apel motivează solid respingerea motivelor de

apel formulate de recurentă în apelul declarat împotriva sentinței pronunțată

de instanța de fond, motivele nefiind nici contradictorii și nici străine

pricinii, instanța reținând fundamental că pretențiile admise de tribunal au

fost corect și legal justificate.

Deși recurenta reclamantă

reproșează deciziei recurate lipsa de temei legal, motiv prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., aceasta nu indică dispozițiile de lege ignorate sau greșit

aplicate de către instanța de apel, limitându-se la a reproșa greșita apreciere

a instanței de obligare a societății sale la plata sumei de 154.084 dolari S.U.A.

reprezentând contravaloare decont final și aplicarea concluziilor raportului de

expertiză menționat, aspect care vizează temeinicia, ținând în fapt de punctul

11 al art. 304 C. proc. civ., abrogat.

Referirea recurentei pârâte

la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 și ale art. 129 C. proc. civ., de

instanța de apel nu se confirmă.

Cu privire la celelalte

critici aduse de recurentă, în sensul că nu s-a stabilit corect situația de

fapt, că instanța de apel nu a ținut seama de executarea necorespunzătoare din

punct de vedere calitativ a lucrărilor de construcții, de reclamantă și acestea

sunt nefondate în raport de procesul verbal din 22 mai 2001 și a minutei din 4

iunie 2001, prin care părțile au decis că nu mai au pretenții reciproce.

Astfel fiind, criticile de

netemeinicie referitoare la decizia recurată neputând face obiectul recursului,

iar criticile de nelegalitate formulate nefiind fondate, recursul pârâtei

împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins, cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC M.E. SRL București împotriva deciziei nr. 90 din

20 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2006.