ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4186/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4186/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 4076/01.06/2005 reclamanta SC A. SA Onești a chemat în judecată pârâta

SC P. SA București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună:

- constatarea nulității

contractului de ipotecă autentificat sub nr. 2138/2001 și transcris în

Registrul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Onești sub nr. 7322/2001.

- să se constate ca fiind

prescris dreptul la acțiune pentru penalitățile de întârziere în temeiul

contractului de vânzare - cumpărare produse petroliere nr. 1861/2001 încheiat

între pârâtă și SC M.P.I. SRL.

- radierea ipotecii constituite în

baza contractului de ipotecă.

- obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că în stabilirea prescripției dreptului de a cerere

penalități de întârziere relevantă este scadența facturilor fiscale, iar

contractul de ipotecă este nul, deoarece nu îndeplinește cerința prevăzută de art.

1776 C. civ., privind determinarea creanței, care trebuie făcută prin actul de

ipotecă.

Pârâta, prin întâmpinare, a

ridicat excepția inadmisibilității acțiunii, iar cu ocazia soluționării pe fond

a cauzei a ridicat excepțiile privind: lipsa calității procesuale active,

inadmisibilitatea acțiunii pentru nerespectarea procedurii prealabile prevăzută

de art. 720

1

C. proc. civ., excepția inadmisibilității pentru

capătul 2 al cererii de chemare în judecată, având în vedere dispozițiile art. 111

C. proc. civ.

În raport de lucrările

cauzei și probele administrate, Tribunalul, prin sentința civilă nr. 366 din 05

octombrie 2005 a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active,

privind inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsă de interes și pe cea privind

constatarea prescrierii dreptului la acțiune pentru penalități de întârziere.

S-a admis în parte acțiunea

constatându-se nulitatea absolută a contractului de ipotecă și pe cale de

consecință s-a dispus radierea ipotecii constituite în baza acestui contract.

Cu privire la excepțiile

invocate de pârâtă, instanța de fond a reținut următoarele:

Între reclamantă și

debitoare există deplină identitate, în sensul că debitoarea a fost absorbită

de reclamantă.

Excepția inadmisibilității

acțiunii a fost respinsă cu motivarea că, litigiul nefiind evaluabil în bani,

dispozițiile art. 720 alin. (1) C. proc. civ,. nu operează iar în ceea ce

privește contractul de ipotecă, se poate invoca și încălcarea unor condiții

speciale de validitate și nu numai a condițiilor generale prevăzute de art. 948

C. civ.

Excepția lipsei de interes a

fost apreciată ca nefondată, în condițiile în care bunurile proprietatea

reclamantei, fac obiectul contractului de ipotecă.

În ceea ce privește cel

de-al doilea capăt de cerere, pentru constatarea prescripției dreptului la

acțiune pentru penalitățile de întârziere, instanța de fond a admis excepția

inadmisibilității având în vedere dispozițiile art. 111 C. proc. civ.,

apreciind că reclamanta are deschisă calea unei acțiuni în realizarea

dreptului.

Pe fondul cauzei instanța a

reținut:

Conform art. 1776 C. civ.,

„ipoteca convențională nu poate fi valabilă, decât atunci când suma pentru care

ipoteca a fost constituită, va fi determinată prin act”.

Individualizarea creanței,

implică pe lângă stabilirea sumei și a cauzei creanței garantată, dacă creanța

este afectată de o modalitate, acest lucru trebuind de asemenea a fi

specificat.

Ca urmare, specialitatea

este o condiție de validitate a ipotecii, a cărei nerespectare atrage nulitatea

absolută a contractului.

În speță, instanța a reținut

că, contractul de ipotecă nu s-a încheiat în aceste condiții, neindicându-se

suma pentru care s-a instituit garanția, situație în care acesta este lovit de

nulitate.

Pârâta SC P. SA în termen

legal a declarat apel împotriva sentinței criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate invocând următoarele critici:

1) instanța a respins greșit

excepția inadimisibilității acțiunii, deoarece dreptul la acțiunea în anularea

unui act juridic este recunoscut numai persoanei ocrotite de dispoziția legală

încălcată la încheierea actului, adică părții al cărei consimțământ a fost

viciat sau părții care era lipsită de capacitate la data încheierii actului,

reclamanta neaflându-se într-o asemenea situație.

2) Pe fond, s-a susținut că

în mod eronat instanța a apreciat nulitatea contractul de ipotecă, ignorând

faptul că acesta este accesoriu contractului de vânzare – cumpărare nr. 1861/2001.

Analizând sentința, în

raport de criticile formulate, Curtea, prin decizia nr. 36/2002 pronunțată la

30 martie 2006, în dosarul nr. 396/2006, a admis apelul, a schimbat în parte

sentința, a respins acțiunea privind constatarea nulității contractului de

ipotecă și radierea acestuia, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel, așa cum

rezultă din considerentele deciziei a reținut că soluționarea excepțiilor este

corectă, însușindu-și motivarea instanței de fond, însă pe fondul cauzei a

apreciat că hotărârea este nelegală, deoarece contractul de vânzare – cumpărare

țiței nr. 1861 din 10 decembrie 2001, încheiat de părți și al cărui accesoriu

este contractul de ipotecă, conține clauze exprese privind izvorul, natura și

valoarea creanței.

Astfel, art. 2.1 din

contract, prevede cantitatea de țiței vândută, art. 3-1 stabilește prețul de

vânzare iar la pct. 4.9. se prevede: „Contractul de vânzare – cumpărare țiței,

va intra în vigoare numai, după prezentarea de către SC M.P.I. SRL a

contractului de garanție imobiliară constituit de garanții săi, ce va fi pus în

executare în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale”.

Instanța de apel a

concluzionat că, în raport de acest contract, contractul de ipotecă este

valabil sub aspectul specializării, deoarece cuantumul creanței a fost

determinat, înlăturând motivarea instanței de fond.

În termen legal, împotriva

sentinței a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În esență, recurenta a

susținut, că instanța de apel, a dat o interpretarea greșită actului juridic

dedus judecății, apreciind nelegal că sunt respectate dispozițiile art. 1776 C.

civ., în sensul că suma pentru care s-a instituit ipoteca a fost determinată,

în raport de contractul principal.

S-a apreciat totodată că

soluția instanței de apel este nelegală deoarece în situația admiterii apelului

s-ar fi impus trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța de fond nu

s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere formulate.

Recursul este nefondat.

Deși a invocat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a indicat

în concret instanței de recurs, în ce constă interpretarea greșită a actului

juridic dedus judecății de către instanța de apel.

Din considerentele deciziei,

rezultă însă cu claritate, că instanța a făcut o judicioasă interpretare a

celor două contracte și anume a contractului de vânzare – cumpărare țiței nr. 1861/10

decembrie 2001 încheiat de părți, precum și a contractului de ipotecă,

accesoriu acestuia, respectând dispozițiile art. 969 C. civ., potrivit căruia

„convențiile legale au putere de lege”.

În raport de dispozițiile

contractului de vânzare – cumpărare, instanța de apel a făcut o corectă

aplicare a clauzelor concepute și redactate de părți, în raport de care a

stabilit că, această convenție va intra în vigoare numai după încheierea

contractului de ipotecă.

Acest contract de ipotecă

s-a încheiat în considerarea clauzelor contractuale de vânzare cumpărare,

stabilite prin consens de părți, privitoare la stabilirea și modificarea

prețului, condițiile și modalitățile de plată.

Acest fapt rezultă din

motivarea deciziei, realizată în conformitate cu prevederile art. 261 C. proc.

civ., pe baza cercetării temeiniciei și legalității sentinței în raport de

criticile formulate și de probele administrate.

Așa fiind, critica nu poate

fi reținută, interpretarea dată celor două contracte fiind corectă.

Nici cea de-a doua critică

nu este întemeiată, deoarece instanța, de apel, a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 1776 C. civ., conform căruia „ipoteca convențională nu poate

fi valabilă, decât atunci când suma pentru care ipoteca a fost constituită, va

fi determinată prin act”.

Această condiție specială,

cuprinsă în principiul specialității ce caracterizează contractul de ipotecă, a

fost realizată deoarece suma pretinsă care s-a garantat, rezultă din art. 2.1

din contractul de vânzare – cumpărare țiței vândută și din art. 3.1 prin care

se stabilește prețul de vânzare, de 5.139.556 lei/t.

Așa fiind, urmează a se

reține că dispozițiile art. 1776 C. civ., au fost corect aplicate situație în

care critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este

nefondată.

Față de cele ce preced și

reținând că în cauză nu sunt de reținut motive de nelegalitate de ordine

publică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC A. SA Onești împotriva deciziei nr. 36 din 30 martie 2006 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială și contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 decembrie 2006.