ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4186/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4076/01.06/2005 reclamanta SC A. SA Onești a chemat în judecată pârâta SC P. SA București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - constatarea nulității contractului de ipotecă autentificat sub nr. 2138/2001 și transcris în Registrul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Onești sub nr. 7322/2001. - să se constate ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru penalitățile de întârziere în temeiul contractului de vânzare - cumpărare produse petroliere nr. 1861/2001 încheiat între pârâtă și SC M.P.I. SRL. - radierea ipotecii constituite în baza contractului de ipotecă.

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că în stabilirea prescripției dreptului de a cerere penalități de întârziere relevantă este scadența facturilor fiscale, iar contractul de ipotecă este nul, deoarece nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 1776 C. civ., privind determinarea creanței, care trebuie făcută prin actul de ipotecă. Pârâta, prin întâmpinare, a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii, iar cu ocazia soluționării pe fond a cauzei a ridicat excepțiile privind: lipsa calității procesuale active, inadmisibilitatea acțiunii pentru nerespectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., excepția inadmisibilității pentru capătul 2 al cererii de chemare în judecată, având în vedere dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. În raport de lucrările cauzei și probele administrate, Tribunalul, prin sentința civilă nr. 366 din 05 octombrie 2005 a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active, privind inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsă de interes și pe cea privind constatarea prescrierii dreptului la acțiune pentru penalități de întârziere. S-a admis în parte acțiunea constatându-se nulitatea absolută a contractului de ipotecă și pe cale de consecință s-a dispus radierea ipotecii constituite în baza acestui contract. Cu privire la excepțiile invocate de pârâtă, instanța de fond a reținut următoarele: Între reclamantă și debitoare există deplină identitate, în sensul că debitoarea a fost absorbită de reclamantă.

Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă cu motivarea că, litigiul nefiind evaluabil în bani, dispozițiile art. 720 alin. (1) C. proc. civ,. nu operează iar în ceea ce privește contractul de ipotecă, se poate invoca și încălcarea unor condiții speciale de validitate și nu numai a condițiilor generale prevăzute de art. 948 C. civ. Excepția lipsei de interes a fost apreciată ca nefondată, în condițiile în care bunurile proprietatea reclamantei, fac obiectul contractului de ipotecă. În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, pentru constatarea prescripției dreptului la acțiune pentru penalitățile de întârziere, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității având în vedere dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., apreciind că reclamanta are deschisă calea unei acțiuni în realizarea dreptului. Pe fondul cauzei instanța a reținut: Conform art. 1776 C. civ., „ipoteca convențională nu poate fi valabilă, decât atunci când suma pentru care ipoteca a fost constituită, va fi determinată prin act”. Individualizarea creanței, implică pe lângă stabilirea sumei și a cauzei creanței garantată, dacă creanța este afectată de o modalitate, acest lucru trebuind de asemenea a fi specificat. Ca urmare, specialitatea este o condiție de validitate a ipotecii, a cărei nerespectare atrage nulitatea absolută a contractului. În speță, instanța a reținut că, contractul de ipotecă nu s-a încheiat în aceste condiții, neindicându-se suma pentru care s-a instituit garanția, situație în care acesta este lovit de nulitate.

Pârâta SC P. SA în termen legal a declarat apel împotriva sentinței criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate invocând următoarele critici: 1) instanța a respins greșit excepția inadimisibilității acțiunii, deoarece dreptul la acțiunea în anularea unui act juridic este recunoscut numai persoanei ocrotite de dispoziția legală încălcată la încheierea actului, adică părții al cărei consimțământ a fost viciat sau părții care era lipsită de capacitate la data încheierii actului, reclamanta neaflându-se într-o asemenea situație. 2) Pe fond, s-a susținut că în mod eronat instanța a apreciat nulitatea contractul de ipotecă, ignorând faptul că acesta este accesoriu contractului de vânzare – cumpărare nr. 1861/2001.

Analizând sentința, în raport de criticile formulate, Curtea, prin decizia nr. 36/2002 pronunțată la 30 martie 2006, în dosarul nr. 396/2006, a admis apelul, a schimbat în parte sentința, a respins acțiunea privind constatarea nulității contractului de ipotecă și radierea acestuia, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de apel, așa cum rezultă din considerentele deciziei a reținut că soluționarea excepțiilor este corectă, însușindu-și motivarea instanței de fond, însă pe fondul cauzei a apreciat că hotărârea este nelegală, deoarece contractul de vânzare – cumpărare țiței nr. 1861 din 10 decembrie 2001, încheiat de părți și al cărui accesoriu este contractul de ipotecă, conține clauze exprese privind izvorul, natura și valoarea creanței.

Astfel, art. 2.1 din contract, prevede cantitatea de țiței vândută, art. 3-1 stabilește prețul de vânzare iar la pct. 4.9. se prevede: „Contractul de vânzare – cumpărare țiței, va intra în vigoare numai, după prezentarea de către SC M.P.I. SRL a contractului de garanție imobiliară constituit de garanții săi, ce va fi pus în executare în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale”. Instanța de apel a concluzionat că, în raport de acest contract, contractul de ipotecă este valabil sub aspectul specializării, deoarece cuantumul creanței a fost determinat, înlăturând motivarea instanței de fond. În termen legal, împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În esență, recurenta a susținut, că instanța de apel, a dat o interpretarea greșită actului juridic dedus judecății, apreciind nelegal că sunt respectate dispozițiile art. 1776 C. civ., în sensul că suma pentru care s-a instituit ipoteca a fost determinată, în raport de contractul principal. S-a apreciat totodată că soluția instanței de apel este nelegală deoarece în situația admiterii apelului s-ar fi impus trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere formulate. Recursul este nefondat. Deși a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a indicat în concret instanței de recurs, în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății de către instanța de apel.

Din considerentele deciziei, rezultă însă cu claritate, că instanța a făcut o judicioasă interpretare a celor două contracte și anume a contractului de vânzare – cumpărare țiței nr. 1861/10 decembrie 2001 încheiat de părți, precum și a contractului de ipotecă, accesoriu acestuia, respectând dispozițiile art. 969 C. civ., potrivit căruia „convențiile legale au putere de lege”. În raport de dispozițiile contractului de vânzare – cumpărare, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a clauzelor concepute și redactate de părți, în raport de care a stabilit că, această convenție va intra în vigoare numai după încheierea contractului de ipotecă. Acest contract de ipotecă s-a încheiat în considerarea clauzelor contractuale de vânzare cumpărare, stabilite prin consens de părți, privitoare la stabilirea și modificarea prețului, condițiile și modalitățile de plată.

Acest fapt rezultă din motivarea deciziei, realizată în conformitate cu prevederile art. 261 C. proc. civ., pe baza cercetării temeiniciei și legalității sentinței în raport de criticile formulate și de probele administrate. Așa fiind, critica nu poate fi reținută, interpretarea dată celor două contracte fiind corectă. Nici cea de-a doua critică nu este întemeiată, deoarece instanța, de apel, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1776 C. civ., conform căruia „ipoteca convențională nu poate fi valabilă, decât atunci când suma pentru care ipoteca a fost constituită, va fi determinată prin act”. Această condiție specială, cuprinsă în principiul specialității ce caracterizează contractul de ipotecă, a fost realizată deoarece suma pretinsă care s-a garantat, rezultă din art. 2.1 din contractul de vânzare – cumpărare țiței vândută și din art. 3.1 prin care se stabilește prețul de vânzare, de 5.139.556 lei/t.

Așa fiind, urmează a se reține că dispozițiile art. 1776 C. civ., au fost corect aplicate situație în care critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată. Față de cele ce preced și reținând că în cauză nu sunt de reținut motive de nelegalitate de ordine publică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Onești împotriva deciziei nr. 36 din 30 martie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2006.