ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10123/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10123/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Harghita sub nr. 162 din 5 iunie 2003, reclamantele K.J. și P.A.B.,

au chemat în judecată pe pârâții Consiliul județean Harghita, Consiliul Local

al Municipiului Miercurea Ciuc, SC H. SA Miercurea Ciuc și SC I.C. SRL

Miercurea Ciuc, solicitând a se constata că imobilele (moară comercială și

fabrica de cherestea) înscrise în C.F. Miercurea Ciuc nr.top. 13-15 au fost

preluate în mod abuziv și fără titlu legal de către stat, conform Legii nr.

119/1998, impunându-se restituirea lor în natură. Totodată, reclamanții au solicitat

anularea actelor juridice intervenite între pârâtele SC H. SA și SC S. SA

(antecesoarea pârâtei SC I.C. SRL) în cadrul procesului de privatizare.

Prin sentința civilă nr. 162 din 11

februarie 2004 a Tribunalului Harghita, s-a admis în parte acțiunea

reclamantelor și s-a stabilit dreptul acestora la măsuri reparatorii prin

echivalent, pentru imobilul teren și construcția demolată, preluată de la

antecesorii reclamantelor cu titlu și evidențiate în patrimoniul celor două

unități comerciale susindicate.

Pârâta A.P.A.P.S. București, chemată

ulterior în judecată a fost obligată să emită dispoziție motivată în sensul

celor dispuse de prima instanță. S-a respins acțiunea reclamantelor pentru

anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâte în cadrul

procesului de privatizare, constatându-se că nu sunt incidente dispozițiile

art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Acțiunea formulată de reclamantă

împotriva celor patru pârâți a fost respinsă, reținându-se că dispoziția

motivată trebuie emisă de A.P.A.P.S. București, în condițiile art. 27 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței civile a

declarat apel A.P.A.P.S. București, solicitând schimbarea în tot a hotărârii și

respingerea acțiunii formulate de reclamanți.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a

susținut că prima instanță, în exercitarea rolului activ, a schimbat natura

cererii de chemare în judecată, înlocuind acțiunea în constatare cu una în

realizare, fără a face aplicațiunea art. 129 alin. (2) C. proc. civ. Se susține

că instanța s-a pronunțat mai mult decât s-a cerut deoarece reclamantele nu au

solicitat măsuri reparatorii, ci doar constatarea preluării abuzive de către

stat a imobilului în litigiu.

În termen legal au declarat apel și

reclamantele, care au solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate și au

solicitat a se constata că imobilul revendicat a fost preluat abuziv de către

stat și să le fie recunoscută calitatea de proprietar și anularea contractului

de vânzare-cumpărare intervenit în procesul privatizării între cele două

societăți comerciale.

Reclamantele, în dezvoltarea

motivelor de apel au susținut că nu se impunea citarea în calitate de pârâtă a

A.P.A.P.S. București, iar acțiunea pentru anularea actelor de înstrăinare

intervenite între societățile pârâte cu ocazia privatizării nu este tardivă,

considerându-se persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilelor.

Prin decizia civilă nr. 689/A din 14

septembrie 2004 Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins ca nefondate apelurile

declarate de pârâta A.P.A.P.S. și reclamantele K.J. și P.A.B.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din Legea nr.

10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat în perioada 1945-1989

și nerestituite, se restituie de regulă în natură în condițiile legii. Dacă

restituirea în natură nu este posibilă se vor acorda măsuri reparatorii prin

echivalent, care pot fi combinate, respectiv bunuri ori servicii oferite de

deținător, titluri de valoare, acțiuni, despăgubiri civile.

În sensul legii prin imobile

preluate în mod abuziv se înțeleg și acelea care au fost naționalizate în baza

Legii nr. 113/1948 [art. 2 lit. a) din lege], însă preluările efectuate în baza

acestei legi pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare,

miniere și transporturi sunt prezumate ca fiind făcute cu titlu valabil.

Instanța de apel a mai reținut că

pentru situația în care imobilul revendicat se află în patrimoniul unei

societăți comerciale legal privatizate, persoana îndreptățită are dreptul la

măsuri reparatorii prin echivalent, situație în care notificarea se adresează

instituției implicate în procesul de privatizare, respectiv A.P.A.P.S.

De asemenea, se susține că

într-adevăr, prin art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se prevede că actele

juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de

privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite

de nulitate absolută, însă obiectul unui atare act juridic trebuie să-l

constituie un imobil și nu pachetul majoritar de acțiuni deținut de fostul FPS.

Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la

acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii.

Instanța de apel a mai reținut că

față de intimatul art. 1 al Legii nr. 10/2001 din care rezultă fără echivoc

faptul că atunci când restituirea în natură nu este posibilă, „se vor stabili

măsuri reparatorii prin echivalent”, în modalitățile și condițiile prevăzute de

lege, prima instanță nu a depășit limitele obiectului cererii de chemare în

judecată, astfel cum au susținut apelantele. Nerestituindu-se imobilul în

natură, chiar dacă reclamantele nu au solicitat prin cerere și despăgubiri,

instanța avea posibilitatea să le acorde.

S-a concluzionat că actele încheiate

în cadrul procesului de privatizare între cele două societăți comerciale nu au

nici o tangență cu imobilele din litigiu, ele vizând pachetul majoritar de

acțiuni deținut de fosta FPS, astfel că prima instanță în mod corect a

considerat acțiunea reclamantelor nefondată.

Din probele administrate în cauză a

rezultat faptul că cele două societăți comerciale pârâte au fost legal

privatizate, proces în care a fost implicat fostul FPS, actualul A.P.A.P.S.,

context în care, în opinia instanței de apel sunt incidente dispozițiile art.

27 alin. (1) din lege. Întrucât restituirea în natură a imobilelor nu este

posibilă, acestea făcând parte din patrimoniul societăților comerciale

menționate, s-a reținut că în mod prima instanță a stabilit dreptul

reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru construcțiile

demolate și terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale urmând ca

dispoziția motivată care cuprinde măsurile reparatorii să fie emisă de

A.P.A.P.S. București.

Pe cale de consecință s-a considerat

corectă și soluția instanței de fond în sensul respingerii acțiunii față de cei

patru pârâți chemați inițial în judecată, singura persoană deținătoare fiind

A.P.A.P.S.

Problema stabilirii cuantumului

despăgubirilor civile precum și condițiile de acordare fiind reglementate de

art. 36 și urm. de Legea nr. 10/2001 precum și de o lege ulterioară, s-a

reținut că instanța nu avea posibilitatea să stabilească cuantumul.

Împotriva hotărârilor pronunțate au

declarat recurs reclamantele și pârâta A.V.A.S.

Recurentele reclamante critică

hotărârile pronunțate pentru următoarele motive:

- Tribunalul Harghita prin hotărârea

sa nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere referitor la stabilirea

valabilității titlului statului, a înlocuit obiectul cererii de chemare în

judecată, înlocuind acțiunea în constatare cu o acțiune în realizare de

drepturi.

Recurentul invocă motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., considerând că instanța a acordat,

pe de o parte mai mult decât s-a cerut, iar, pe de altă parte, ceea ce nu s-a

cerut.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs se arată că reclamantele nu au solicitat măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul teren și imobilul construcție demolat, identificat

prin top. 20.

Al doilea motiv de recurs se

fundamentează pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susținându-se că,

interpretându-se greșit acțiunea, ambele instanțe au schimbat natura și

înțelesul titlului de proprietate considerându-le imobile naționalizate fără a

exista o probă în acest sens.

Recurentele critică hotărârile și

pentru motivul că instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate de

reclamante, care erau hotărâtoare în luarea deciziei, apreciind că sunt

aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

În opinia recurentelor hotărârea

primei instanțe, s-a întemeiat pe o greșeală de fond, în sensul că, acordă

măsuri reparatorii, fără să departajeze situația imobilelor preluate cu titlu

prin naționalizare și a celor preluate fără titlu, pentru care au solicitat

recunoașterea dreptului de proprietate printr-o acțiune în constatare,

invocându-se motivul de casare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În final, se susține că decizia

civilă recurată a fost dată cu încălcarea normelor procedurale referitoare la

desfășurarea procesului, respectiv cu încălcarea prevederilor legale

referitoare la actele procedurale, fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct.

5 C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu a acordat cuvântul în cadrul

dezbaterilor mandatarului și nu a comunicat întâmpinarea.

Recurenta pârâtă A.V.A.S. București

invocă în recursul său excepția lipsei calității procesuale pasive pentru că nu

este proprietar al bunurilor imobile din patrimoniul pârâtei și nu este

acționar al societăților ce dețin bunurile imobile revendicate.

Recurenta pârâtă a criticat

hotărârile pentru următoarele motive:

- ambele instanțe au schimbat natura

cererii de chemare în judecată, înlocuind acțiunea în constatare cu o acțiune

în realizare de drepturi și fără a pune în discuție obiectul cererii,

încălcându-se principiul contradictorialității.

În apel a fost încălcat principiul

disponibilității, instanța reținând, în mod eronat, situația de fapt, stabilind

măsuri reparatorii în sarcina A.P.A.P.S., întrucât restituirea în natură a

imobilelor revendicate nu este posibilă.

- nu s-a avut în vedere faptul că

recurentele-reclamante nu au notificat A.V.A.S.-ul pentru obținerea măsurilor

reparatorii, în spiritul Legii nr. 10/2001, formulând acțiune împotriva

unităților care dețin acele imobile în patrimoniul lor, acțiunea nefiind

întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din lege, fiind considerată

o acțiune civilă de drept comun, fundamentată pe dispozițiile codului civil.

Examinând cauza sub aspectul

motivelor de recurs invocate Înalta Curte de Casație și Justiție reține

următoarele considerente:

Unul dintre efectele introducerii

cererii de chemare în judecată este acela de a determina cadrul procesual în

care se va desfășura judecata cu privire la părți și obiect.

Principiul disponibilității în

procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului

procesual și a limitelor cererii.

Conform art. 129 alin. final C.

proc. civ., instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin

cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce

formează obiectul cererii deduse judecății.

În respectarea principiului

disponibilității, instanța este ținută de obiectul litigiului, în sensul că nu

poate acorda mai mult decât s-a cerut, mai puțin sau altceva decât s-a cerut.

Prin acțiunea lor, reclamantele au

formulat un capăt principal de cerere, solicitând a se pronunța o hotărâre în

contradictoriu cu pârâtele, din care să rezulte că imobilele au fost preluate

fără titlu în cadrul procesului de privatizare a societăților comerciale și că

sunt lovite de nulitate absolută, să se constate că reclamantele au calitatea

de proprietar.

Prin acțiunea lor, reclamantele nu

au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent.

De vreme ce o asemenea pretenție nu

a făcut obiectul acțiunii, instanța nu se putea pronunța cu privire la aceasta.

Procedând în acest fel, instanțele

au încălcat forme de procedură, o normă cu caracter imperativ, subzistând

motivul de casare de ordine publică (deoarece poate fi invocată nulitatea

absolută) prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, în cauză operează și

motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanța a acordat mai mult

decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

Motivul de casare prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ. atrage o soluție de casare cu trimitere în condițiile

art. 312 alin. (5) teza 1 C. proc. civ., reținând că și instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 297 C. proc. civ. care prevede în mod imperativ

desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în cazul în care

instanța nu a rezolvat fondul unei cereri principale supuse judecății, astfel

cum este în speță, acțiunea în constatare.

Instanța nu se poate pronunța direct

în recurs asupra unei cereri de competența instanței de fond.

Casarea cu trimitere este

justificată de necesitatea respectării principiului dublului grad de

jurisdicție.

Celelalte motive de recurs invocate

nu se mai impune a fi analizate.

În consecință, în temeiul art. 312

alin. (5) teza 1 C. proc. civ., vor fi admise recursurile declarate în cauză,

casate hotărârile, cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței de fond,

urmând a se avea în vedere și modificările Legii nr. 10/2001 aduse prin Legea

nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamantele K.J. și P.A. precum și de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei

civile nr. 689 A din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

civilă.

Casează decizia recurată și sentința

civilă nr. 162 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Harghita și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.