ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10123/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Harghita sub nr. 162 din 5 iunie 2003, reclamantele K.J. și P.A.B., au chemat în judecată pe pârâții Consiliul județean Harghita, Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc, SC H. SA Miercurea Ciuc și SC I.C. SRL Miercurea Ciuc, solicitând a se constata că imobilele (moară comercială și fabrica de cherestea) înscrise în C.F. Miercurea Ciuc nr.top. 13-15 au fost preluate în mod abuziv și fără titlu legal de către stat, conform Legii nr. 119/1998, impunându-se restituirea lor în natură. Totodată, reclamanții au solicitat anularea actelor juridice intervenite între pârâtele SC H. SA și SC S. SA (antecesoarea pârâtei SC I.C.

SRL) în cadrul procesului de privatizare. Prin sentința civilă nr. 162 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Harghita, s-a admis în parte acțiunea reclamantelor și s-a stabilit dreptul acestora la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul teren și construcția demolată, preluată de la antecesorii reclamantelor cu titlu și evidențiate în patrimoniul celor două unități comerciale susindicate. Pârâta A.P.A.P.S. București, chemată ulterior în judecată a fost obligată să emită dispoziție motivată în sensul celor dispuse de prima instanță. S-a respins acțiunea reclamantelor pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâte în cadrul procesului de privatizare, constatându-se că nu sunt incidente dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Acțiunea formulată de reclamantă împotriva celor patru pârâți a fost respinsă, reținându-se că dispoziția motivată trebuie emisă de A.P.A.P.S. București, în condițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Împotriva sentinței civile a declarat apel A.P.A.P.S. București, solicitând schimbarea în tot a hotărârii și respingerea acțiunii formulate de reclamanți. În dezvoltarea motivelor de apel s-a susținut că prima instanță, în exercitarea rolului activ, a schimbat natura cererii de chemare în judecată, înlocuind acțiunea în constatare cu una în realizare, fără a face aplicațiunea art. 129 alin. (2) C. proc. civ. Se susține că instanța s-a pronunțat mai mult decât s-a cerut deoarece reclamantele nu au solicitat măsuri reparatorii, ci doar constatarea preluării abuzive de către stat a imobilului în litigiu.

În termen legal au declarat apel și reclamantele, care au solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate și au solicitat a se constata că imobilul revendicat a fost preluat abuziv de către stat și să le fie recunoscută calitatea de proprietar și anularea contractului de vânzare-cumpărare intervenit în procesul privatizării între cele două societăți comerciale. Reclamantele, în dezvoltarea motivelor de apel au susținut că nu se impunea citarea în calitate de pârâtă a A.P.A.P.S. București, iar acțiunea pentru anularea actelor de înstrăinare intervenite între societățile pârâte cu ocazia privatizării nu este tardivă, considerându-se persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilelor.

Prin decizia civilă nr. 689/A din 14 septembrie 2004 Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâta A.P.A.P.S. și reclamantele K.J. și P.A.B. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat în perioada 1945-1989 și nerestituite, se restituie de regulă în natură în condițiile legii. Dacă restituirea în natură nu este posibilă se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent, care pot fi combinate, respectiv bunuri ori servicii oferite de deținător, titluri de valoare, acțiuni, despăgubiri civile.

În sensul legii prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg și acelea care au fost naționalizate în baza Legii nr. 113/1948 [art. 2 lit. a) din lege], însă preluările efectuate în baza acestei legi pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, miniere și transporturi sunt prezumate ca fiind făcute cu titlu valabil. Instanța de apel a mai reținut că pentru situația în care imobilul revendicat se află în patrimoniul unei societăți comerciale legal privatizate, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, situație în care notificarea se adresează instituției implicate în procesul de privatizare, respectiv A.P.A.P.S.

De asemenea, se susține că într-adevăr, prin art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se prevede că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, însă obiectul unui atare act juridic trebuie să-l constituie un imobil și nu pachetul majoritar de acțiuni deținut de fostul FPS. Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii. Instanța de apel a mai reținut că față de intimatul art. 1 al Legii nr. 10/2001 din care rezultă fără echivoc faptul că atunci când restituirea în natură nu este posibilă, „se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”, în modalitățile și condițiile prevăzute de lege, prima instanță nu a depășit limitele obiectului cererii de chemare în judecată, astfel cum au susținut apelantele.

Nerestituindu-se imobilul în natură, chiar dacă reclamantele nu au solicitat prin cerere și despăgubiri, instanța avea posibilitatea să le acorde. S-a concluzionat că actele încheiate în cadrul procesului de privatizare între cele două societăți comerciale nu au nici o tangență cu imobilele din litigiu, ele vizând pachetul majoritar de acțiuni deținut de fosta FPS, astfel că prima instanță în mod corect a considerat acțiunea reclamantelor nefondată. Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că cele două societăți comerciale pârâte au fost legal privatizate, proces în care a fost implicat fostul FPS, actualul A.P.A.P.S., context în care, în opinia instanței de apel sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din lege.

Întrucât restituirea în natură a imobilelor nu este posibilă, acestea făcând parte din patrimoniul societăților comerciale menționate, s-a reținut că în mod prima instanță a stabilit dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru construcțiile demolate și terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale urmând ca dispoziția motivată care cuprinde măsurile reparatorii să fie emisă de A.P.A.P.S. București. Pe cale de consecință s-a considerat corectă și soluția instanței de fond în sensul respingerii acțiunii față de cei patru pârâți chemați inițial în judecată, singura persoană deținătoare fiind A.P.A.P.S. Problema stabilirii cuantumului despăgubirilor civile precum și condițiile de acordare fiind reglementate de art. 36 și urm. de Legea nr. 10/2001 precum și de o lege ulterioară, s-a reținut că instanța nu avea posibilitatea să stabilească cuantumul.

Împotriva hotărârilor pronunțate au declarat recurs reclamantele și pârâta A.V.A.S. Recurentele reclamante critică hotărârile pronunțate pentru următoarele motive: - Tribunalul Harghita prin hotărârea sa nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere referitor la stabilirea valabilității titlului statului, a înlocuit obiectul cererii de chemare în judecată, înlocuind acțiunea în constatare cu o acțiune în realizare de drepturi. Recurentul invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., considerând că instanța a acordat, pe de o parte mai mult decât s-a cerut, iar, pe de altă parte, ceea ce nu s-a cerut. În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că reclamantele nu au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren și imobilul construcție demolat, identificat prin top.

20. Al doilea motiv de recurs se fundamentează pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susținându-se că, interpretându-se greșit acțiunea, ambele instanțe au schimbat natura și înțelesul titlului de proprietate considerându-le imobile naționalizate fără a exista o probă în acest sens. Recurentele critică hotărârile și pentru motivul că instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate de reclamante, care erau hotărâtoare în luarea deciziei, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. În opinia recurentelor hotărârea primei instanțe, s-a întemeiat pe o greșeală de fond, în sensul că, acordă măsuri reparatorii, fără să departajeze situația imobilelor preluate cu titlu prin naționalizare și a celor preluate fără titlu, pentru care au solicitat recunoașterea dreptului de proprietate printr-o acțiune în constatare, invocându-se motivul de casare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În final, se susține că decizia civilă recurată a fost dată cu încălcarea normelor procedurale referitoare la desfășurarea procesului, respectiv cu încălcarea prevederilor legale referitoare la actele procedurale, fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor mandatarului și nu a comunicat întâmpinarea. Recurenta pârâtă A.V.A.S. București invocă în recursul său excepția lipsei calității procesuale pasive pentru că nu este proprietar al bunurilor imobile din patrimoniul pârâtei și nu este acționar al societăților ce dețin bunurile imobile revendicate. Recurenta pârâtă a criticat hotărârile pentru următoarele motive: - ambele instanțe au schimbat natura cererii de chemare în judecată, înlocuind acțiunea în constatare cu o acțiune în realizare de drepturi și fără a pune în discuție obiectul cererii, încălcându-se principiul contradictorialității.

În apel a fost încălcat principiul disponibilității, instanța reținând, în mod eronat, situația de fapt, stabilind măsuri reparatorii în sarcina A.P.A.P.S., întrucât restituirea în natură a imobilelor revendicate nu este posibilă. - nu s-a avut în vedere faptul că recurentele-reclamante nu au notificat A.V.A.S.-ul pentru obținerea măsurilor reparatorii, în spiritul Legii nr. 10/2001, formulând acțiune împotriva unităților care dețin acele imobile în patrimoniul lor, acțiunea nefiind întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din lege, fiind considerată o acțiune civilă de drept comun, fundamentată pe dispozițiile codului civil. Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele considerente: Unul dintre efectele introducerii cererii de chemare în judecată este acela de a determina cadrul procesual în care se va desfășura judecata cu privire la părți și obiect.

Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii. Conform art. 129 alin. final C. proc. civ., instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății. În respectarea principiului disponibilității, instanța este ținută de obiectul litigiului, în sensul că nu poate acorda mai mult decât s-a cerut, mai puțin sau altceva decât s-a cerut. Prin acțiunea lor, reclamantele au formulat un capăt principal de cerere, solicitând a se pronunța o hotărâre în contradictoriu cu pârâtele, din care să rezulte că imobilele au fost preluate fără titlu în cadrul procesului de privatizare a societăților comerciale și că sunt lovite de nulitate absolută, să se constate că reclamantele au calitatea de proprietar.

Prin acțiunea lor, reclamantele nu au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent. De vreme ce o asemenea pretenție nu a făcut obiectul acțiunii, instanța nu se putea pronunța cu privire la aceasta. Procedând în acest fel, instanțele au încălcat forme de procedură, o normă cu caracter imperativ, subzistând motivul de casare de ordine publică (deoarece poate fi invocată nulitatea absolută) prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. De asemenea, în cauză operează și motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. atrage o soluție de casare cu trimitere în condițiile art. 312 alin. (5) teza 1 C. proc.

civ., reținând că și instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 297 C. proc. civ. care prevede în mod imperativ desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în cazul în care instanța nu a rezolvat fondul unei cereri principale supuse judecății, astfel cum este în speță, acțiunea în constatare. Instanța nu se poate pronunța direct în recurs asupra unei cereri de competența instanței de fond. Casarea cu trimitere este justificată de necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdicție. Celelalte motive de recurs invocate nu se mai impune a fi analizate. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (5) teza 1 C. proc. civ., vor fi admise recursurile declarate în cauză, casate hotărârile, cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței de fond, urmând a se avea în vedere și modificările Legii nr. 10/2001 aduse prin Legea nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamantele K.J. și P.A. precum și de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 689 A din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă. Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 162 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Harghita și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.