ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6392/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 69 din 23 februarie 2006 Tribunalul Botoșani, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (3) lit. a) și c) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie în forma prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul T.R., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În cauză s-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive executată de la 22 aprilie 2004 la 15 decembrie 2005. S-a menținut măsura dispusă împotriva inculpatului de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată, prevăzută de art. 145 1 C. proc.

pen. Prin aceeași hotărâre, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) alin. (3) lit. a) și c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., text în baza căruia a fost condamnat inculpatul S.A.Z., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. S-au descontopit pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., așa cum au fost contopite prin sentința penală nr. 28 din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Harghita.

În temeiul art. 36 C. pen., s-au contopit pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 28 din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Harghita, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), d) și f) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu pedeapsa de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 170/ A din 18 octombrie 2000 a Curții de Apel Tg. Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 74 și 76 C. pen., și cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre dispunând să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În cauză s-au aplicat dispozițiile art. 64 și 71 C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă detenția executată de la 29 decembrie 1999 la 15 iulie 2005. Soluționând latura civilă a cauzei, instanța a respins, ca nefondată, cererea părții civile S.A., privind obligarea inculpaților la despăgubiri civile. Inculpații au fost obligați să plătească câte 375 lei RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond investită cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.

Mureș din 11 mai 2004, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie în forma prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen., a reținut din probele administrate în cursul urmăririi penale și faza cercetării judecătorești următoarea situație de fapt: La data de 13 octombrie 1998, martorul S.Z., fiul părții vătămate S.A., angajat la SC N. SA Miercurea Ciuc în funcția de conducător auto, a fost implicat într-un accident de circulație pe raza comunei Bodoc, Jud. Covasna. Urmare accidentului cauzat din culpa exclusivă autoduba înmatriculată a suferit în proporție de 70 %. În următoarea zi, partea vătămată împreună cu soția sa S.J.

și fiul lor, s-au deplasat la sediul firmei, loc unde au discutat cu patronul C.I., asumându-și obligația de a repara autoduba până la data de 7 noiembrie 1998, după care să o restituie proprietarului. Inițial, C.I. a acceptat această soluție impunând drept condiție, ca martorul S.Z. să lucreze pentru el timp de 5 ani. Față de refuzul martorului, C.I. nu a mai fost de acord să preia mașina avariată solicitând suma de 33.000 mărci germane apreciată contravaloarea acesteia. Suma astfel stabilită a început să fie restituită în rate, familia martorului neavând posibilități financiare să o achite integral. Până în toamna anului 1999, nu s-a achitat tot prețul convenit, așa încât inculpații angajați ai firmei SC N. au început să facă presiuni asupra familiei părții vătămate.

Astfel, aceștia s-au deplasat în repetate rânduri la locul de muncă al soției părții vătămate, respectiv B.R.D., sucursala Miercurea Ciuc, proferând amenințări la adresa sa în situația neachitării sumei integrale. În ziua de 26 noiembrie 1999, în jurul orei 19,00, inculpatul T.R. a telefonat familiei părții vătămate, anunțând că sosește în 30 de minute. Însoțit de inculpatul S.A.Z., T.R. a pătruns în curtea casei locuite de partea vătămată, prin forțarea ușii, în condițiile în care partea vătămată a încercat să le blocheze accesul acestora. Deși martora S.J. a cerut inculpaților să nu ia autoduba, inculpatul S.A.Z. a urcat în mașină și profitând de faptul că în contact se aflau cheile, a încercat pornirea, fără să reușească întrucât mașina prezenta o defecțiune.

Partea vătămată la rândul său a încercat să se opună intervenției inculpaților, moment în care a fost lovit de 2 ori cu pumnul în zona feței de inculpatul T.R. urmare loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat un număr de 14–15 zile îngrijiri medicale. Nereușind să ia autoduba inculpații au părăsit curtea imobilului amenințați de martorul S.Z. că va sesiza organele de poliție. Faptele astfel cum au fost descrise s-au apreciat dovedite cu declarațiile părții vătămate, cele ale martorilor S.J., S.Z., T.Z., S.M.A., procesele verbale de confruntare și recunoaștere din grup.

Sub aspectul încadrării juridice s-au apreciat întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., calificare reținută în raport de data săvârșirii, 26 noiembrie 1999. Împotriva sentinței, în termen legal au declarat apel inculpații, criticând hotărârea ca nelegală și netemeinică. Astfel, inculpatul T.R. apreciază că în mod greșit a fost condamnat, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății autoduba era în stare de nefuncționare, așa încât se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. În subsidiar solicită reducerea pedepsei, la limita perioadei executate până la data punerii sale în libertate. Inculpatul S.A.Z. a invocat ca temei al cererii de achitare, dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., partea vătămată având doar calitatea de detentor precar al bunului. Într-o altă teză invocă drept temei al achitării dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., fapta nefiind săvârșită de el. Verificând criticile formulate, Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 192 din 5 iunie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților. A reținut instanța de apel, că printr-o corectă interpretare a materialului probator, s-a stabilit o situație de fapt corespunzătoare realității, în sensul că inculpații prin amenințări și violență au încercat să sustragă autoduba aflată în posesia părții vătămate.

Din motive necunoscute de inculpați, respectiv defecțiunile autovehiculului, furtul ca acțiune componentă a infracțiunii de tâlhărie nu s-a consemnat, rămânând în fază de tentativă. Cât privește posesia bunului, la data săvârșirii faptei, s-a demonstrat cert că autoduba se afla legal în posesia părții vătămate, urmare convenției intervenite între acesta și proprietar ce refuzase primirea mașinii pretinzând achitarea contravalorii acesteia respectiv 33.000 mărci germane. Referitor la cuantumul pedepselor, instanța de apel, reține că acestea au fost stabilite prin evaluarea judicioasă a criteriilor legale de individualizare, avându-se în vedere atât pericolul social al infracțiunii săvârșite cum și datele personale ale inculpaților tineri, care au avut o atitudine procesuală nesinceră negând împotriva unor certe probe participarea la săvârșirea faptei.

Împotriva deciziei, inculpatul T.R. a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 385 3 C. proc. pen., fără ca prin memoriul depus la dosar, să precizeze criticile ce înțelege să le aducă hotărârii. Oral, apărătorul inculpatului a cerut casarea hotărârilor și achitarea pentru infracțiunea cu care instanța a fost investită, invocând drept temei juridic dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., situația tehnică a autoturismului, nefăcând posibilă deplasarea acestuia, așa încât furtul ca acțiune componentă a infracțiunii de tâlhărie nu s-a consemnat. Verificând critica invocată, ce vizează nelegalitatea hotărârii, Înalta Curte reține, nefundat, recursul inculpatului pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracțiune de tâlhărie, între altele, furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări. În conformitate cu art. 20 alin. (1) C. pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul. Din examinarea acestor texte, rezultă că infracțiunea de tâlhărie se consumă atunci când executarea acțiunii principale de furt s-a epuizat, prin însușirea bunului. În cauza dedusă judecății, așa cum rezultă din probe inculpații după ce au pătruns în curtea imobilului părții vătămate unde se afla parcată autoduba, cu cheile în contact, au încercat prin amenințări violențe să sustragă acest bun.

Punerea în mișcare a autodubei nu a fost posibilă, datorită defecțiunilor tehnice, situație preexistentă și nerecunoscută de inculpați la momentul punerii în executare a acțiunii de deposedare a părții vătămate de acest bun. În raport de împrejurările descrise, în mod corect instanțele au reținut fapta săvârșită de inculpați ca întrunind elementele infracțiunii de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și d) C. pen., rămasă în faza de tentativă, așa cum este prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen., și care nu înlătură răspunderea penală. Cât privește pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, sub aspectul întinderii este apreciată în măsură să răspundă tuturor criteriilor legale de individualizare așa cum sunt prevăzute de art. 72 C. pen.

Cum la examinarea din oficiu, nu se constată nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 care să justifice reformarea hotărârii, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare statului, în sumă de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.R. împotriva deciziei penale nr. 192 din 5 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 noiembrie 2006.