ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9378/2006

Asupra recursurilor de față: Prin sentința civilă nr. 992 din 10 septembrie 2004 Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.G.T., astfel cum a fost precizată, a obligat-o pe pârâta SC G. SA să plătească reclamantului suma de 100 000 000 lei despăgubiri pentru daune morale, a anulat ca netimbrată acțiunea având ca obiect despăgubiri pentru daune morale și materiale pentru suma de 39 458 178 000 lei și a mai obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 6 192 000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Prin decizia civilă nr. 398 din 18 septembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a anulat înregistrarea mărcii G. din denumirea SC G. SA Timișoara.

Această hotărâre a devenit irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, la data de 7 iunie 2002. Cu toate acestea, și după pronunțarea acestei hotărâri pârâta a continuat să folosească marca G., ceea ce a produs reclamantului prejudicii morale, în condițiile în care G. este numele tatălui său, fost director o lungă perioadă de timp al societății comerciale pârâte. Tribunalul a admis numai în parte acțiunea reclamantului, în limitele sumei de 100 000 000 lei, pentru care a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, constatând că pentru diferența de 39 458 178 000 lei reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a timbra cererea.

Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta. Prin decizia civilă nr. 406 din 22 februarie 2005 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ambele apeluri, cu următoarea motivare: Cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor morale și materiale nu se încadrează în dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997, care prevăd o taxă judiciară de timbru de 342 000 lei, deoarece nu-și are temeiul în încălcarea drepturilor de autor, ci în folosirea abuzivă a unei mărci, situație în care, cum corect a stabilit prima instanță, cererea trebuia timbrată la valoarea pretențiilor. În ceea ce privește fondul cauzei, curtea de apel a reținut că, într-adevăr, după data de 7 iunie 2002, pârâta nu mai avea dreptul să folosească marca G., deoarece se admisese prin hotărâre judecătorească irevocabilă anularea înregistrării mărcii.

Referitor la prejudiciul material, se arată că acesta nu a fost dovedit, din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză reieșind că în ultimii trei ani pârâta nu a realizat profit, neavând relevanță sub acest aspect faptul că reclamantul sau tatăl său ar fi obținut certificate de inventator. Prejudiciul moral a fost apreciat corect în funcție de gravitatea și importanța acestuia, de probele dosarului și de principiul echității. Acordând reclamantului suma de 100 000 000 lei, prima instanță nu a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamantul și-a majorat pretențiile evaluate inițial la 100 000 000 lei, ca fiind atât despăgubiri materiale cât și morale, la suma de 39 559 817 000 lei, din care 35 602 361 000 lei despăgubiri materiale și 3 955 817 000 lei despăgubiri morale.

Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți. 1. Reclamatul critică decizia sub următoarele aspecte, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: 1.1. Pe de o parte, susține că anularea în parte a cererii de chemare în judecată pentru neplata taxei judiciare de timbru de417 876 780 lei este nelegală, deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997, care prevăd o taxă judiciară de timbru în sumă fixă, de 342 000 lei. Recurentul susține că, fiind vorba despre un litigiu care vizează despăgubiri decurgând din folosirea abuzivă a numelui patronimic al unei persoane, se aplică dispozițiile Legii nr. 84/1998, dar și ale art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997.

1.2. Pe de altă parte, recurentul susține că, în afară de prejudiciul moral, i s-au adus și prejudicii materiale, care au fost identificate de expert, prin raportare la volumul vânzărilor și la veniturile obținute de pârâtă în perioada de referință 1991-2003, din exploatarea mărcii în litigiu și pe baza invențiilor și inovațiiloraparținând reclamantului și antecesorului său. Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată. 2. Pârâta critică decizia tot pentru nelegalitate, susținând următoarele: 2.1.

Raționamentul curții de apel este contradictoriu, deoarece, pe de o parte reține că reclamantul a timbrat cererea de chemare în judecată numai pentru suma de 100 000 000 lei solicitată prin cererea introductivă, în care a arătat că 90% reprezintă daune materiale și 10% daune morale, pentru ca apoi să arate că obligarea pârâtei la plata sumei de 10 000 000 lei daune morale nu reprezintă plus petita, deoarece reclamantul și-a majorat pretențiile; în legătură cu pretențiile majorate, aceeași instanță a arătat că cererea a fost corect anulată ca netimbrată. Câtă vreme instanța a reținut că prejudiciul material nu s-a dovedit, daunele morale acordate nu puteau depăși suma de 10 000 000 lei, menționate în cererea introductivă pentru care s-a timbrat legal.

2.2. În ceea ce privește fondul cauzei, acțiunea reclamantului nu putea fi admisă, deoarece în litigiul anterior părțile nu s-au judecat pentru anularea mărcii de fabricație G. conform art. 48 din Legea nr. 84/1998, ci pentru anularea din denumirea societății a numelui mărcii. Astfel, pârâta este titulara mărcii G., înregistrată la O.S.I.M., pentru care a plătit toate taxele legale și pe care a reînnoit-o din 10 în 10 ani, ultima reînnoire fiind obținută până în anul 2008. Titularul mărcii în litigiu este persoana juridică în numele căreia marca a fost înregistrată, și nicidecum reclamantul. Acesta nu a probat, de altfel, în ce mod a fost prejudiciat prin folosirea de către reclamantă a mărcii G. a cărei titulară este.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea sentinței și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantului. În baza art. 305 C. pr. civ. părțile au completat în recurs proba cu înscrisuri. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: 1. În ceea ce privește problema timbrajului, aceasta a fost corect soluționată de cele două instanțe. Art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997 se referă exclusiv la litigiile având ca obiect drepturi de autor sau drepturi conexe acestora, după cum lit. b) a aceluiași articol se referă numai la litigiile având ca obiect drepturile inventatorilor.

Aceste dispoziții legale, care instituie o taxă judiciară de timbru în cuantum fix și relativ scăzut, în considerarea drepturilor care se tinde a fi valorificate, nu se pot extinde prin analogie și litigiilor având ca obiect utilizarea fără drept a unei mărci, chiar pe motivul că aceasta vine în conflict cu numele patronimic. Așa fiind, în mod legal instanțele au stabilit că acțiunea reclamantului, având un obiect patrimonial evaluabil în bani, se timbrează în funcție de valoarea pretențiilor și de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. 2. Având în vedere că reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru doar pentru acțiunea introductivă, corespunzător obiectului său inițial, tribunalul a aplicat corect sancțiunea anulării cererii pentru pretențiile solicitate prin precizarea ulterioară, această soluție fiind expres prevăzută în art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997.

Numai că, așa cum arată pârâta, soluționând cererea de chemare în judecată în limitele sumei de 100 000 000 lei, pentru care reclamantul a timbrat, instanța trebuia să observe că, din această sumă, 10% reprezentau daunele morale, iar 90% daunele materiale solicitate de reclamant. Cum tribunalul a reținut că prejudiciul material nu a fost dovedit, despăgubirile pentru prejudiciul moral nu puteau depăși, față de limitele legalei învestiri a instanței, suma de 10 000 000 lei, adică 10% din 100 000 000 lei. Sub acest aspect, curtea de apel trebuia să constate că, într-adevăr, suma acordată de prima instanță reprezintă mai mult decât s-a cerut, respectiv mai mult decât s-a cerut prin cererea legal timbrată, pentru restul pretențiilor nemaipunându-se problema analizei pe fond a cererii, aceasta fiind anulată.

3. În ceea ce privește îndreptățirea reclamantului de a fi despăgubit pentru utilizarea de către pârâtă a mărcii G., Înalta Curte reține următoarele: Ambele instanțe și-au întemeiat hotărârile pe existența unei hotărâri judecătorești irevocabile de anulare a înregistrării mărcii. Verificând dispozitivul deciziei civile nr. 398 din 18 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, Înalta Curte constată că ceea ce s-a dispus în cauză a fost „anularea înregistrării mărcii G. din denumirea SC G. SA Timișoara", or ceea ce intră în puterea lucrului judecat și este susceptibil de executare silită este dispozitivul unei hotărâri. Conformându-se acestui dispozitiv, pârâta a procedat la înscrierea mențiunii privind radierea din denumirea sa a cuvântului G. la Oficiul Registrului Comerțului și și-a schimbat denumirea din SC G. SA în SC G.P.C.

SA. Cum prin menționata hotărâre judecătorească nu s-a dispus anularea înregistrării mărcii G. din Registrul Național al Mărcilor sau anularea înregistrării mărcii identificate prin titular, număr de înregistrare sau număr de depozit, pârâta a rămas mai departe titular al mai multor mărci G. și, respectiv, G. TIMIȘOARA înregistrate la O.S.I.M. sub nr. 2R010350, 2R033837, 2R034145, 2R005138. În acest sens sunt edificatoare deciziile depuse la dosar în copie de către pârâtă, decizii prin care O.S.I.M. a luat act de schimbarea denumirii titularului mărcilor în discuție în S C G.P.C. SA. Câtă vreme pârâta are calitatea de titular al mărcilor G. înregistrate la O.S.I.M., aceasta se bucură de dreptul exclusiv de utilizare a mărcilor în temeiul art. 35 din Legea nr. 84/1998.

Această utilizare nu poate fi interzisă ori sancționată, la cererea unui terț, pe considerentul că mărcile vin în conflict cu numele său patronimic, fără ca terțul să obțină în prealabil anularea înregistrării din Registrul Național al Mărcilor. Pentru aceste considerente, acțiunea reclamantului se impune a fi respinsă în totalitate, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri civile fiind lipsită de temei legal. Față de această dezlegare dată pricinii, analiza criticilor referitoare la întinderea prejudiciului sau la împrejurarea că din decizia atacată nu reiese în ce a constat acest prejudiciu nu mai este necesară. În baza art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte decizia și, în baza art. 296 C. proc.

civ., va admite apelul și va schimba în parte sentința. Înalta Curte va respinge cererea de despăgubiri în cuantum de 100 000 000 lei ca nefondată, precum și cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și va menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. În baza art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC G.P. & C. SA împotriva deciziei nr. 406 din 22 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică în parte decizia în sensul că: Admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței nr. 992 din 10 septembrie 2004 a Tribunalului Timiș, secția civilă. Schimbă în parte sentința în sensul că: Respinge cererea privind acordarea despăgubirilor pentru daune morale în sumă de 100 milioane ROL precum și cererea privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.G.T. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2006.