ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9378/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9378/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față:

Prin sentința civilă nr. 992 din 10

septembrie 2004 Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul G.G.T., astfel cum a fost precizată, a obligat-o pe

pârâta SC G. SA să plătească reclamantului suma de 100 000 000 lei despăgubiri

pentru daune morale, a anulat ca netimbrată acțiunea având ca obiect

despăgubiri pentru daune morale și materiale pentru suma de 39 458 178 000 lei

și a mai obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 6 192 000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul

a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 398 din 18 septembrie

2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a anulat înregistrarea

mărcii G. din denumirea SC G. SA Timișoara.

Această hotărâre a devenit irevocabilă prin

respingerea recursului de către Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, la

data de 7 iunie 2002.

Cu toate acestea, și după pronunțarea acestei

hotărâri pârâta a continuat să folosească marca G., ceea ce a produs

reclamantului prejudicii morale, în condițiile în care G. este numele tatălui

său, fost director o lungă perioadă de timp al societății comerciale pârâte.

Tribunalul a admis numai în parte

acțiunea reclamantului, în limitele sumei de 100 000 000 lei, pentru care a

achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, constatând că pentru

diferența de 39 458 178 000 lei reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor

instanței de a timbra cererea.

Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamantul,

cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 406 din 22 februarie

2005 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ambele apeluri, cu

următoarea motivare:

Cererea reclamantului de obligare a pârâtei la

plata despăgubirilor morale și materiale nu se încadrează în dispozițiile art.

5 lit. a) din Legea nr. 146/1997, care prevăd o taxă judiciară de timbru de 342

000 lei, deoarece nu-și are temeiul în încălcarea drepturilor de autor, ci în

folosirea abuzivă a unei mărci, situație în care, cum corect a stabilit prima

instanță, cererea trebuia timbrată la valoarea pretențiilor.

În ceea ce privește fondul cauzei,

curtea de apel a reținut că, într-adevăr, după data de 7 iunie 2002, pârâta nu

mai avea dreptul să folosească marca G., deoarece se admisese prin hotărâre

judecătorească irevocabilă anularea înregistrării mărcii.

Referitor la prejudiciul material, se

arată că acesta nu a fost dovedit, din raportul de expertiză contabilă întocmit

în cauză reieșind că în ultimii trei ani pârâta nu a realizat profit, neavând

relevanță sub acest aspect faptul că reclamantul sau tatăl său ar fi obținut

certificate de inventator.

Prejudiciul moral a fost apreciat corect în

funcție de gravitatea și importanța acestuia, de probele dosarului și de

principiul echității.

Acordând reclamantului suma de 100 000 000 lei,

prima instanță nu a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamantul și-a

majorat pretențiile evaluate inițial la 100 000 000 lei, ca fiind atât

despăgubiri materiale cât și morale, la suma de 39 559 817 000 lei, din care 35

602 361 000 lei despăgubiri materiale și 3 955 817 000 lei despăgubiri morale.

Împotriva

deciziei au declarat recurs ambele părți.

aspecte, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

1.1.     Pe de o parte, susține că anularea în

parte a cererii de chemare în judecată pentru neplata taxei judiciare de timbru

de417 876 780 lei este nelegală, deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997, care prevăd o taxă judiciară de timbru

în sumă fixă, de 342 000 lei.

Recurentul susține că, fiind vorba despre un

litigiu care vizează despăgubiri decurgând din folosirea abuzivă a numelui

patronimic al unei persoane, se aplică dispozițiile Legii nr. 84/1998, dar și

ale art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997.

1.2.     Pe de altă parte, recurentul susține

că, în afară de prejudiciul moral, i s-au adus și prejudicii materiale, care au

fost identificate de expert, prin raportare la volumul vânzărilor și la

veniturile obținute de pârâtă în perioada de referință 1991-2003, din

exploatarea mărcii în litigiu și pe baza invențiilor și inovațiiloraparținând

reclamantului și antecesorului său.

Recurentul solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei și admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată.

nelegalitate, susținând următoarele:

2.1. Raționamentul curții de apel este

contradictoriu, deoarece, pe de o parte reține că reclamantul a timbrat cererea

de chemare în judecată numai pentru suma de 100 000 000 lei solicitată prin

cererea introductivă, în care a arătat că 90% reprezintă daune materiale și 10%

daune morale, pentru ca apoi să arate că obligarea pârâtei la plata sumei de 10

000 000 lei daune morale nu reprezintă plus petita, deoarece reclamantul și-a

majorat pretențiile; în legătură cu pretențiile majorate, aceeași instanță a

arătat că cererea a fost corect anulată ca netimbrată.

Câtă vreme instanța a reținut că

prejudiciul material nu s-a dovedit, daunele morale acordate nu puteau depăși

suma de 10 000 000 lei, menționate în cererea introductivă pentru care s-a

timbrat legal.

2.2. În ceea ce privește fondul cauzei,

acțiunea reclamantului nu putea fi admisă, deoarece în litigiul anterior

părțile nu s-au judecat pentru anularea mărcii de fabricație G. conform art. 48

din Legea nr. 84/1998, ci pentru anularea din denumirea societății a numelui

mărcii.

Astfel, pârâta este titulara mărcii G.,

înregistrată la O.S.I.M., pentru care a plătit toate taxele legale și pe care a

reînnoit-o din 10 în 10 ani, ultima reînnoire fiind obținută până în anul 2008.

Titularul mărcii în litigiu este persoana

juridică în numele căreia marca a fost înregistrată, și nicidecum reclamantul.

Acesta nu a probat, de altfel, în ce mod a fost

prejudiciat prin folosirea de către reclamantă a mărcii G. a cărei titulară

este.

Recurenta solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea sentinței și respingerea

în totalitate a acțiunii reclamantului.

În baza art. 305 C. pr. civ. părțile au

completat în recurs proba cu înscrisuri.

Analizând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

aceasta a fost corect soluționată de cele două instanțe.

Art. 5 lit. a) din Legea nr. 146/1997 se referă

exclusiv la litigiile având ca obiect drepturi de autor sau drepturi conexe

acestora, după cum lit. b) a aceluiași articol se referă numai la litigiile

având ca obiect drepturile inventatorilor.

Aceste dispoziții legale, care

instituie o taxă judiciară de timbru în cuantum fix și relativ scăzut, în

considerarea drepturilor care se tinde a fi valorificate, nu se pot extinde

prin analogie și litigiilor având ca obiect utilizarea fără drept a unei mărci,

chiar pe motivul că aceasta vine în conflict cu numele patronimic.

Așa fiind, în mod legal instanțele au

stabilit că acțiunea reclamantului, având un obiect patrimonial evaluabil în

bani, se timbrează în funcție de valoarea pretențiilor și de dispozițiile art.

2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

achitat taxa judiciară de timbru doar pentru acțiunea introductivă,

corespunzător obiectului său inițial, tribunalul a aplicat corect sancțiunea

anulării cererii pentru pretențiile solicitate prin precizarea ulterioară, această

soluție fiind expres prevăzută în art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997.

Numai că, așa cum arată pârâta, soluționând

cererea de chemare în judecată în limitele sumei de 100 000 000 lei, pentru

care reclamantul a timbrat, instanța trebuia să observe că, din această sumă,

10% reprezentau daunele morale, iar 90% daunele materiale solicitate de

reclamant.

Cum tribunalul a reținut că prejudiciul

material nu a fost dovedit, despăgubirile pentru prejudiciul moral nu puteau

depăși, față de limitele legalei învestiri a instanței, suma de 10 000 000 lei,

adică 10% din 100 000 000 lei.

Sub acest aspect, curtea de apel trebuia să

constate că, într-adevăr, suma acordată de prima instanță reprezintă mai mult

decât s-a cerut, respectiv mai mult decât s-a cerut prin cererea legal

timbrată, pentru restul pretențiilor nemaipunându-se problema analizei pe fond

a cererii, aceasta fiind anulată.

reclamantului de a fi despăgubit pentru utilizarea de către pârâtă a mărcii G.,

Înalta Curte reține următoarele:

Ambele instanțe și-au întemeiat

hotărârile pe existența unei hotărâri judecătorești irevocabile de anulare a

înregistrării mărcii.

Verificând dispozitivul deciziei civile nr. 398

din 18 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

devenită irevocabilă prin respingerea recursului, Înalta Curte constată că ceea

ce s-a dispus în cauză a fost „anularea înregistrării mărcii G. din denumirea

SC G. SA Timișoara", or ceea ce intră în puterea lucrului judecat și este

susceptibil de executare silită este dispozitivul unei hotărâri.

Conformându-se acestui dispozitiv,

pârâta a procedat la înscrierea mențiunii privind radierea din denumirea sa a

cuvântului G. la Oficiul Registrului Comerțului și și-a schimbat denumirea din

SC G. SA în SC G.P.C. SA.

Cum prin menționata hotărâre judecătorească nu

s-a dispus anularea înregistrării mărcii G. din Registrul Național al Mărcilor

sau anularea înregistrării mărcii identificate prin titular, număr de

înregistrare sau număr de depozit, pârâta a rămas mai

departe titular al mai multor mărci G. și, respectiv, G. TIMIȘOARA

înregistrate la O.S.I.M. sub nr. 2R010350, 2R033837, 2R034145, 2R005138.

În acest sens sunt edificatoare deciziile

depuse la dosar în copie de către pârâtă, decizii prin care O.S.I.M. a luat act

de schimbarea denumirii titularului mărcilor în discuție în S C G.P.C. SA.

Câtă vreme pârâta are calitatea de titular al

mărcilor G. înregistrate la O.S.I.M., aceasta se bucură de dreptul exclusiv de

utilizare a mărcilor în temeiul art. 35 din Legea nr. 84/1998.

Această utilizare nu poate fi interzisă

ori sancționată, la cererea unui terț, pe considerentul că mărcile vin în

conflict cu numele său patronimic, fără ca terțul să obțină în prealabil

anularea înregistrării din Registrul Național al Mărcilor.

Pentru aceste considerente, acțiunea

reclamantului se impune a fi respinsă în totalitate, obligarea pârâtei la plata

de despăgubiri civile fiind lipsită de temei legal.

Față de această dezlegare dată pricinii,

analiza criticilor referitoare la întinderea prejudiciului sau la împrejurarea

că din decizia atacată nu reiese în ce a constat acest prejudiciu nu mai este

necesară.

În baza art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte

decizia și, în baza art. 296 C. proc. civ., va admite apelul și va schimba în

parte sentința.

Înalta Curte va respinge cererea de despăgubiri

în cuantum de 100 000 000 lei ca nefondată, precum și cererea de obligare a

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și va menține celelalte dispoziții

ale deciziei și sentinței.

În baza art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC G.P. & C. SA împotriva

deciziei nr. 406 din 22 februarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Modifică

în parte decizia în sensul că:

Admite apelul declarat de aceeași

pârâtă împotriva sentinței nr. 992 din 10 septembrie 2004 a Tribunalului Timiș,

secția civilă.

Schimbă

în parte sentința în sensul că:

Respinge cererea privind acordarea

despăgubirilor pentru daune morale în sumă de 100 milioane ROL precum și

cererea privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul G.G.T. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2006.