ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10106/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 384 din 12 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 182/2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația formulată de contestatorul P.D. în contradictoriu cu Primarul General al municipiului București, dispunând obligarea intimatului de a emite o dispoziție de rectificare a dispoziției nr. 2288 din 19 ianuarie 2004, în sensul că suprafața de teren restituită în natură contestatorului este de 279,61 mp, din care 147,60 mp reprezintă suprafață construită și de a completa aceeași dispoziție, în sensul stabilirii de despăgubiri pentru apart. nr. 3 din imobilul situat în București, nerestituit în natură, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Sentința a rămas definitivă, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de intimat potrivit deciziei civile nr. 593/A din 16 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 2161/civ/2005. Pentru a adopta această soluție, instanțele au reținut următoarele: Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în natură și prin echivalent în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind unicul moștenitor al defunctei Z.A., proprietara imobilului situat în București. Parte din imobil a fost restituită reclamantului prin hotărârea nr. 2801/1999 emisă în baza Legii nr. 112/1995.

Cu privire la dispoziția contestată, s-a reținut că este criticabilă sub aspectul suprafeței de teren restituită în natură, constatându-se că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză terenul de restituit are o suprafață de 279,61 mp, din care 147,60 mp reprezintă suprafața construită și nu de 195,05 mp cum se prevede în dispoziție. S-a mai constatat că potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâtul avea obligația să ofere reclamantului despăgubiri pentru apart. nr. 3, care nu mai putea fi restituit în natură, fiind vândut fostului chiriaș în baza Legii nr. 112/1995.

Susținerea făcută în cuprinsul motivelor de apel, în sensul că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la ceva ce nu s-a cerut, prin aceea că a avut în vedere o suprafață de teren stabilită ca urmare a expertizei judiciare și nu suprafața de teren rezultată din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul C.T., la care reclamantul face referire în contestație, a fost înlăturată de curtea de apel. Instanța de apel a reținut că efectuarea unei expertize judiciare nu constituie o încălcare a principiului disponibilității și că în concluziile expertizei se constată că imobilul are suprafața de 460,10 mp (257,88 mp suprafață construită), date care corespund întocmai raportului întocmit de expertul T.C.

la care se face trimitere în conținutul dispoziției nr. 2288 din 19 ianuarie 2004, criticabilă tocmai pentru faptul că indică o suprafață de teren de 195,05 mp care nu se regăsește în concluziile și schița expertizei la care face trimitere. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelantul-pârât Primarul General al municipiului București, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, cu motivarea că instanța, încălcând principiul disponibilității, se pronunță cu privire la ceva ce nu s-a cerut și a acordat părții mai mult decât s-a cerut pentru că, dacă s-ar fi avut în vedere concluziile din raportul de expertiză extrajudiciară suprafața de teren este cu totul alta. În continuare, recurentul face o analiză a raportului de expertiză extrajudiciară, susținând în final că, în mod eronat, instanța a admis cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada culpei procesuale a apelantului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele: În finalul cererii de recurs se indică generic cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără ca recurentul să precizeze dispoziția legală pretins încălcată sau greșit interpretată. În realitate, primul motiv susținut face posibilă încadrarea în cazul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nefiind însă fondat. Contrar afirmației recurentului, instanțele anterioare s-au pronunțat în limitele în care au fost investite prin cererea de chemare în judecată.

În petitul contestației s-a solicitat în primul rând „obligarea pârâtului la rectificarea dispoziției, în sensul menționării suprafețelor din expertiza topo întocmită de expertul T.C., care face parte din dispoziție”, solicitarea fiind explicitată în motivarea cererii, în sensul că deși, potrivit expertizei extrajudiciare, suprafața rămasă de restituit este de 289,15 mp teren și nu de 195,05 mp, cum contestatorul arată că „din eroare” s-ar fi menționat în dispoziția atacată. La termenul din 1 iunie 2004, la cererea contestatorului, având în vedere și acordul de principiu al reprezentantului în instanță al intimatului, tribunalul a încuviințat proba cu expertiză judiciară în specialitatea topografie, măsură perfect legală din punct de vedere procedural și care nu contravine în nici un mod principiului disponibilității, cum nejustificat se susține prin motivele de recurs.

Scopul administrării probei cu expertiză judiciară a fost acela al stabilirii cu exactitate a dimensiunii terenului supus restituirii în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, în condițiile în care suprafața de 195,05 mp menționată de intimat în cuprinsul dispoziției nr. 2288/2004 nu era justificată de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, iar contestatorul a susținut că acest teren măsoară 289,15 mp. Urmare a evaluării probatoriului administrat (inclusiv a expertizei extrajudiciare), tribunalul a admis contestația în limitele în care a fost formulată, fără a se pronunța extra petita sau plus petita , pentru ca în cauză să fie incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. Modul în care instanțele anterioare au interpretat probele administrate și au stabilit situația de fapt, nu poate face obiectul analizei instanței de recurs, după abrogarea pct. 11 prevăzut în mai vechea reglementare a art. 304 C. proc. civ. Cu privire la obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimatul-reclamant, la cererea acestuia din urmă, soluția instanței de apel a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul General al municipiului București împotriva deciziei civile nr. 593/A din 16 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurent la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant P.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2006.