ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10106/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10106/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

384 din 12 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 182/2004,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

contestația formulată de contestatorul P.D. în contradictoriu cu

Primarul General al municipiului București, dispunând obligarea

intimatului de a emite o dispoziție de rectificare a dispoziției nr.

2288 din 19 ianuarie 2004, în sensul că suprafața de teren

restituită în natură contestatorului este de 279,61 mp, din care

147,60 mp reprezintă suprafață construită și de a

completa aceeași dispoziție, în sensul stabilirii de despăgubiri

pentru apart. nr. 3 din imobilul situat în București, nerestituit în

natură, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Sentința a rămas

definitivă, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de intimat

potrivit deciziei civile nr. 593/A din 16 septembrie 2005, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în

dosarul nr. 2161/civ/2005.

Pentru a adopta această

soluție, instanțele au reținut următoarele:

Din actele depuse la dosar

rezultă că reclamantul este persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii în natură și prin echivalent în sensul

art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind unicul moștenitor al defunctei Z.A.,

proprietara imobilului situat în București.

Parte din imobil a fost

restituită reclamantului prin hotărârea nr. 2801/1999 emisă în

baza Legii nr. 112/1995.

Cu privire la dispoziția

contestată, s-a reținut că este criticabilă sub aspectul

suprafeței de teren restituită în natură, constatându-se că

potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză terenul de

restituit are o suprafață de 279,61 mp, din care 147,60 mp

reprezintă suprafața construită și nu de 195,05 mp cum se

prevede în dispoziție.

S-a mai constatat că potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâtul avea obligația să

ofere reclamantului despăgubiri pentru apart. nr. 3, care nu mai putea fi

restituit în natură, fiind vândut fostului chiriaș în baza Legii nr.

112/1995.

Susținerea făcută în

cuprinsul motivelor de apel, în sensul că instanța de fond s-a

pronunțat cu privire la ceva ce nu s-a cerut, prin aceea că a avut în

vedere o suprafață de teren stabilită ca urmare a expertizei

judiciare și nu suprafața de teren rezultată din raportul de

expertiză extrajudiciară întocmit de expertul C.T., la care

reclamantul face referire în contestație, a fost înlăturată de

curtea de apel.

Instanța de apel a reținut

că efectuarea unei expertize judiciare nu constituie o încălcare a

principiului disponibilității și că în concluziile

expertizei se constată că imobilul are suprafața de 460,10 mp

(257,88 mp suprafață construită), date care corespund întocmai

raportului întocmit de expertul T.C. la care se face trimitere în

conținutul dispoziției nr. 2288 din 19 ianuarie 2004,

criticabilă tocmai pentru faptul că indică o suprafață

de teren de 195,05 mp care nu se regăsește în concluziile și

schița expertizei la care face trimitere.

Împotriva deciziei instanței de

apel a declarat recurs apelantul-pârât Primarul General al municipiului

București, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, cu

motivarea că instanța, încălcând principiul

disponibilității, se pronunță cu privire la ceva ce nu s-a

cerut și a acordat părții mai mult decât s-a cerut pentru

că, dacă s-ar fi avut în vedere concluziile din raportul de

expertiză extrajudiciară suprafața de teren este cu totul alta.

În continuare, recurentul face o

analiză a raportului de expertiză extrajudiciară, susținând

în final că, în mod eronat, instanța a admis cererea reclamantului

privind cheltuielile de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada culpei

procesuale a apelantului.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

În finalul cererii de recurs se

indică generic cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., fără ca recurentul să precizeze dispoziția

legală pretins încălcată sau greșit interpretată.

În realitate, primul motiv

susținut face posibilă încadrarea în cazul prevăzut de art. 304

pct. 6 C. proc. civ., nefiind însă fondat.

Contrar afirmației

recurentului, instanțele anterioare s-au pronunțat în limitele în

care au fost investite prin cererea de chemare în judecată.

În petitul contestației s-a

solicitat în primul rând „obligarea pârâtului la rectificarea dispoziției,

în sensul menționării suprafețelor din expertiza topo

întocmită de expertul T.C., care face parte din dispoziție”,

solicitarea fiind explicitată în motivarea cererii, în sensul că

deși, potrivit expertizei extrajudiciare, suprafața rămasă

de restituit este de 289,15 mp teren și nu de 195,05 mp, cum contestatorul

arată că „din eroare” s-ar fi menționat în dispoziția

atacată.

La termenul din 1 iunie 2004, la

cererea contestatorului, având în vedere și acordul de principiu al

reprezentantului în instanță al intimatului, tribunalul a

încuviințat proba cu expertiză judiciară în specialitatea

topografie, măsură perfect legală din punct de vedere procedural

și care nu contravine în nici un mod principiului

disponibilității, cum nejustificat se susține prin motivele de

recurs.

Scopul administrării probei cu

expertiză judiciară a fost acela al stabilirii cu exactitate a

dimensiunii terenului supus restituirii în natură în temeiul Legii nr.

10/2001, în condițiile în care suprafața de 195,05 mp menționată

de intimat în cuprinsul dispoziției nr. 2288/2004 nu era justificată

de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, iar

contestatorul a susținut că acest teren măsoară 289,15 mp.

Urmare a evaluării

probatoriului administrat (inclusiv a expertizei extrajudiciare), tribunalul a

admis contestația în limitele în care a fost formulată,

fără a se pronunța

extra petita sau plus petita

, pentru

ca în cauză să fie incident cazul de modificare prevăzut de art.

304 pct. 6 C. proc. civ.

Modul în care instanțele anterioare au interpretat probele

administrate și au stabilit situația de fapt, nu poate face obiectul

analizei instanței de recurs, după abrogarea pct. 11 prevăzut în

mai vechea reglementare a art. 304 C. proc. civ.

Cu privire la obligarea apelantului la

plata cheltuielilor de judecată suportate de intimatul-reclamant, la

cererea acestuia din urmă, soluția instanței de apel a fost

adoptată în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează

să respingă recursul ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Primarul General al municipiului București împotriva deciziei

civile nr. 593/A din 16 septembrie 2005 a Curții de Apel București,

secția a VII civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Obligă pe recurent la 400 lei

cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant P.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2006.