ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7042/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7042/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Examinând recursurile de
față constată:
Prin sentința penală nr. 587
din 22 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Prahova, inculpatul
T.V.V. a fost condamnat, la
5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor
calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.,
cu aplicarea art. 74 lit. a) și b) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71
și 64 C. pen.
Conform art. 65 C. pen.,
s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.
pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Inculpatul a fost obligat la
plata sumei de 1.151,20 lei, plus dobânda legală calculată de la data rămânerii
definitive a hotărârii către partea civilă C.A.S. Prahova.
A mai fost obligat
inculpatul către partea civilă T.V., la 30.000.000 lei daune materiale și la
150.000.000 lei daune morale.
S-a respins, ca
neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă privind obligarea inculpatului
la plata unei prestații periodice lunare.
Inculpatul a fost obligat la
15.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă și la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt s-au reținut
următoarele:
În seara de 28 mai 2005,
inculpatul V.V.N. a mers împreună cu un grup de tineri, printre care și O.M.D.,
I.T.V. și G.I.V., la cafe-barul A. din orașul Breaza județul Prahova.
În local cânta o formație
compusă din P.L.G., chitară și T.C.O. La miezul nopții a venit și partea
vătămată T.V.V., solistul vocal al formației.
În repertoriu au predominat
melodii populare și în special manele, gen de muzică pe care inculpatul și
O.M.D. nu o agreau, motiv pentru care au protestat în mai multe rânduri.
În jurul orei 3,00, formația
muzicală și-a încheiat programul și membrii acesteia au început să strângă
instrumentele și instalația de sonorizare.
T.C.O., fratele părții
vătămate, a scos orga electronică de pe trepied și a plecat s-o ducă la
autoturism, iar P.L.G. și-a deconectat chitara de la amplificator, timp în care
partea vătămată a început să demonteze stativul metalic pentru partituri.
După ce a detașat partea de
sus a stativului și a pus-o pe pardoseală, s-a aplecat pentru a lua partea de
jos compusă dintr-un trepied și o țeavă metalică. În acest timp au venit la el
inculpatul și O.M.D. pentru a-i aplica o corecție și au tras-o, prelung,
fiecare de câte o ureche.
Gestul celor doi l-a
intrigat pe T.V., tatăl părții vătămate, care a intervenit pentru a-i opri pe
cei doi. O.M.D. a ripostat lovindu-l cu pumnul și doborându-l pe tatăl părții
vătămate peste un scaun.
La rândul său inculpatul a
încercat să o lovească de mai multe ori cu pumnul pe partea vătămată T.V.V.,
dar aceasta a reușit să se ferească, loviturile fiind date în gol. Atunci
inculpatul a luat de pe pardoseală subansamblul de sus al trepiedului și a
lovit-o cu el în cap pe partea vătămată după care a părăsit localul împreună cu
O.M.D.
În urma loviturii primite de
partea vătămată s-a declanșat o hemoragie externă, astfel încât aceasta s-a
prezentat la Spitalul din Breaza unde a primit îngrijiri medicale, iar apoi a
fost supus unei intervenții chirurgicale la Spitalul Județean de Urgență din
Ploiești, secția Neurochirurgie.
Din raportul de expertiză
medico-legală rezultă că partea vătămată a suferit o fractură cominutivă
multieschiloasă fronto-temporală dreaptă, mică acumulare hemoragică subdurală
și multiple mici focare hemoragice parechimatoase.
S-a mai reținut că în
protocolul operator încheiat la 9 iunie 2005, cu ocazia intervenției
chirurgicale, rezultă că s-a decelat un focar de fractură cominutivă denivelată
prin care se scurgea magma cerebrală, creierul dilacerat herniază în breșă și s-a
procedat la aspirarea focarului de dilacerare cerebrală, iar pentru închiderea
plăgii chirurgicale s-a făcut transplant de piele și fascie din coapsa stângă.
Din concluziile raportului
de expertiză rezultă că partea vătămată T.V.V. a suferit leziuni traumatice
care au putut fi produse prin lovire activă la nivelul regiunii
fronto-temporale drepte, cu corp dur, posibil stativ metalic, soldată cu
fractură cranio temporală dreaptă cominutivă, multieschiloasă; contuzie
hemoragică și dilacerare celebrală. Această leziune poate data din 29 mai 2005,
a necesitat pentru vindecare 45-50 de zile îngrijiri medicale și nu a pus în
primejdie viața părții vătămate, dar aceasta a rămas cu o infirmitate fizică
prin lipsa de substanță osoasă.
Instanța a reținut că fapta
inculpatului, care la data de 29 mai 2005, într-un loc public, a lovit în cap
pe partea vătămată cu un stativ metalic în greutate de 1,80 kg provocându-i o
leziune craniană cu dilacerare cerebrală și cu consecința pierderii de
substanță osoasă, constituie infracțiunea de tentativă la omor calificat
prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei
instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei,
împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, precum și circumstanțele
personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, a avut o atitudine
sinceră pe parcursul procesului și a achitat părții vătămate 30.000.0000 lei cu
titlu de daune materiale.
S-a apreciat că se justifică
reținerea circumstanțelor atenuante conform art. 74 lit. a), b) și c) C. pen.
Referitor la latura civilă
s-a reținut că inculpatul datorează C.A.S. Prahova suma de 1.151,20 lei
reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate.
S-a apreciat că este neîntemeiată
cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata unei prestații
periodice de 2.000.000 lei lunar întrucât nu s-a făcut dovada unor cheltuieli
care prin natura lor se fac periodic și nici a împrejurării reducerii
veniturilor pe care le dobândea anterior ca urmare a pierderii ori diminuării
capacității de muncă.
Referitor la daunele
materiale solicitate s-a constatat că prin probele administrate partea vătămată
a dovedit efectuarea unor cheltuieli ce totalizează 60.000.000 lei din care inculpatul
a achitat deja suma de 30.000.000 lei, urmând a fi obligat la diferența de
30.000.000 lei.
S-a apreciat, de asemenea,
că este întemeiată solicitarea părții civile de a fi obligat inculpatul la
plata daunelor morale în cuantum de 150.000.000 lei.
Sentința a fost atacată cu
apel de inculpat și de partea vătămată.
În apelul declarat de partea
vătămată T.V.V. s-a susținut că pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare este
prea blândă și că nejustificat s-au reținut circumstanțele atenuante în
favoarea inculpatului.
De asemenea, a fost criticat
modul de soluționare a laturii civile în sensul că greșit s-a respins cererea
de obligare a inculpatului la plata unei prestații periodice lunare și că suma
la care a fost obligat inculpatul cu titlu de daune morale este insuficientă.
Inculpatul V.V.N. a susținut
în motivarea apelului că situația de fapt nu a fost corect stabilită,
impunându-se completarea probatoriilor.
S-a mai susținut că
încadrarea juridică dată faptei este greșită deoarece inculpatul nu a acționat
cu intenția de a ucide partea vătămată, nu a prevăzut și nici nu a acceptat
posibilitatea producerii acestui rezultat.
În subsidiar inculpatul a
solicitat reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr. 108
din 27 martie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a admis apelul
declarat de inculpat, a desființat în parte sentința și a limitat interzicerea
exercițiului drepturilor la cele prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C.
pen., înlăturând dispoziția privind drepturile părintești prevăzute de art. 64
lit. a) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. și art. 88 din C.E.D.O.
Au fost menținute celelalte
dispoziții ale sentinței.
S-a respins, ca nefondat,
apelul declarat de partea civilă.
Instanța de apel a reținut
că situația de fapt a fost corect stabilită pe baza declarațiilor părții
vătămate, ale martorilor și ale inculpatului coroborate cu procesul verbal de
cercetare la fața locului și raportul de expertiză medico-legală din care
rezultă în mod cert că la data de 21 mai 2005, inculpatul aflat în barul A. din
orașul Breaza, nemulțumit fiind de programul muzical prezentat de formația din
care făcea parte și T.V.V., l-a lovit pe acesta în cap cu un stativ metalic
pentru partituri muzicale, cu masa de 1,8 kg, provocându-i o gravă leziune
craniană, cu dilacerare cerebrală, cu consecința pierderii de substanță osoasă,
care constituie infirmitate fizică.
S-a reținut, de asemenea, că
încadrarea juridică dată faptei este corectă, iar vinovăția inculpatului sub
forma intenției indirecte rezultă cu certitudine din modul concret în care s-a
comis fapta, respectiv prin aplicarea unei lovituri cu un obiect metalic, cu o
masă considerabilă, cu intensitate, într-o regiune vitală.
S-a apreciat că justificat
s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante conform art. 74
lit. a), b) și c) C. pen., având în vedere comportarea inculpatului anterior
comiterii faptei, poziția sinceră adoptată pe parcursul procesului, faptul că
este încadrat în muncă și se bucură de o bună reputație.
Așa fiind, s-a reținut că
pedeapsa a fost corect stabilită și nu se impune modificarea acesteia, sub
acest aspect fiind nefondate ambele apeluri.
Instanța de apel a reținut
că latura civilă a cauzei a fost corect soluționată.
S-a apreciat că suma de
700.000.000 lei solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale nu se
justifică, fiind supradimensionată, iar suma de 150.000.000 lei acordată de
prima instanță corespunde unei juste și reale despăgubiri.
S-a constatat că nu se
justifică nici prestația periodică solicitată de partea civilă, prima instanță
reținând corect că nu s-a făcut dovada unor cheltuieli care, prin natura lor au
caracter permanent.
Examinând cauza și din
oficiu, instanța de apel a constatat că în mod greșit s-au interzis
inculpatului, în cadrul pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 C. pen.,
drepturile părintești.
Împotriva deciziei au
declarat recurs inculpatul V.V.N. și partea civilă T.V.V.
Recursul declarat de
inculpat a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct.
18, 17 și 14 C. proc. pen.
S-a susținut că instanțele
au comis în aprecierea probelor, o gravă eroare de fapt având drept consecință
greșita condamnare a inculpatului.
S-a arătat astfel că prin
cele două hotărâri au fost consfințite erori și încălcări ale dispozițiilor
procedurale comise în faza de urmărire penală în special în ceea ce privește
dreptul la apărare. Astfel s-a susținut că rezoluția de începere a urmăririi
penale de către procuror este antedatată și că inculpatul nu a fost ascultat
după punerea în mișcare a acțiunii penale.
Referitor la actele medico
legale s-a arătat că certificatul medico-legal nr. 1001/205 și expertiza
medico-legală nr. 647 cu concluzii diferite, cu implicații majore asupra
încadrării juridice a faptei, întrucât primul act nu constată existența
infirmității fizice. În aceste condiții se impune efectuarea unei noi expertize
medico-legale care să constate starea actuală de sănătate a părții vătămate și
natura infirmității fizice.
S-a mai susținut că au fost
încălcate dispozițiile art. 120 și urm. C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a
fost convocat la stabilirea obiectivelor expertizei medico-legale, nu i s-a
adus la cunoștință că are dreptul de a solicita ca un expert recomandat de el
să participe la efectuarea expertizei și nici nu i s-a prezentat actul respectiv
pentru a formula eventualele obiecțiuni.
S-a mai susținut că s-a
manifestat superficialitate în audierea martorilor neinsistându-se asupra
momentelor principale ale incidentului și că, nejustificat, s-a refuzat
audierea martorului I.A., proprietarul instrumentelor muzicale, pentru a se
stabili dacă stativul prezentat de partea vătămată este cel cu care a fost
lovită de inculpat.
S-a solicitat casarea
hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se efectua o nouă
expertiză medico-legală, pentru a fi audiat martorul I.A. și a fi reaudiat
inculpatul.
Un alt motiv de recurs se
referă la greșita încadrare juridică a faptei susținându-se că aceasta nu
constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat ci infracțiunea de
vătămare corporală gravă deoarece viața părții vătămate nu a fost pusă în
primejdie, obiectul cu care a fost lovită victima nu era apt să producă
moartea, a fost aplicată o singură lovitură în cadrul unui incident spontan, în
condițiile în care relațiile anterioare dintre părți au fost normale.
Ultimul motiv de recurs
invocat de inculpat se referă la greșita individualizare a pedepsei
susținându-se că nu s-a dat eficiență reală dispozițiilor art. 76 alin. (1)
lit. b) C. pen.
În recursul declarat de
partea civilă s-a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă,
impunându-se majorarea acesteia.
S-a mai arătat că
nejustificat s-a respins cererea părții civile de a se stabili o prestație
periodică lunară de 2.000.000 lei și nu i s-au acordat daune morale în cuantum
de 700.000.000 lei astfel cum a solicitat.
Examinând cauza în raport de
motivele de recurs invocate, dar și din oficiu, în condițiile art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., Curtea reține următoarele.
Recursul declarat de
inculpat nu este fondat.
Primul motiv de recurs a
fost întemeiat pe dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C. proc.
pen., susținându-se că prima instanță și cea de apel au comis o gravă eroare de
fapt în aprecierea probelor cu consecința greșitei condamnări a inculpatului.
Cazul de casare invocat nu
se referă însă la eroarea în aprecierea probelor ci la comiterea unei erori
grave în stabilirea situației de fapt, fiind esențial că această eroare să fi
determinat pronunțarea unei soluții greșită, care este diametral opusă celei
corecte (condamnare în loc de achitare sau invers).
Reținerea greșită sau
nereținerea unor anumite împrejurări, care nu au caracter esențial pentru
pronunțarea soluției de condamnare sau de achitare, nu constituie eroare gravă
de fapt în înțelesul art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
De altfel, din argumentarea
recursului rezultă că de fapt inculpatul susține că nu au fost administrate
toate probele necesare.
Această susținere va fi
examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385
9
alin.
(1) pct. 17 C. proc. pen., în vigoare la data pronunțării deciziei, deci
anterior modificării acestuia prin Legea nr. 356/2006.
Într-adevăr, potrivit art.
62 C. proc. pen., instanța este obligată să lămurească, pe bază de probe,
cauza.
Din examinarea actelor
dosarului rezultă că în speță au fost administrate toate probele necesare
stabilirii faptei în materialitatea sa și a urmărilor acesteia cu relevanță sub
aspect penal.
Este cert stabilit, pe baza
declarațiilor părții vătămate, ale martorilor V.V. și P.L., cu care se
coroborează și declarațiile inculpatului că, la data de 29 mai 2005, în timp ce
se afla în barul A. din Breaza, inculpatul a aplicat părții vătămate T.V.V., o
lovitură în cap cu partea superioară a stativului pentru portativ.
Despre existența
incidentului și despre faptul că el a fost generat de nemulțumirea inculpatului
cu privire la programul artistic susținut de partea vătămată, au relatat și
ceilalți martori audiați în cauză, care nu au văzut însă momentul în care
partea vătămată a fost lovită de inculpat.
Pe tot parcursul procesului
inculpatul a recunoscut faptul că l-a lovit pe T.V.V. cu partea superioară a
stativului și, niciodată, nu a susținut că obiectul ridicat de poliție de la
fața locului este altul decât cel pe care l-a folosit pentru agresionarea
părții vătămate.
Întrucât nu există nici un
dubiu cu privire la acest aspect, este neîntemeiată susținerea din motivele
scrise de recurs că nejustificat s-a respins în apel cererea de a fi audiat ca
martor numitul I.A., proprietarul instrumentelor muzicale pentru a se stabili
dacă stativul pentru portativ prezentat organelor de urmărire penală este cel
cu care a fost lovită partea vătămată.
Așa fiind, se constată că în
mod corect instanța de apel a respins cererea de administrate a acestei probe,
cu atât mai mult cu cât din actele dosarului nu rezultă că I.A. a fost de față
în momentul incidentului.
Se constată, de asemenea, că
atâta timp cât nu rezultă existența unor aspecte esențiale ce puteau fi
lămurite prin reaudierea martorului S.M. și a inculpatului, întemeiat s-a
respins în apel cererea formulată de inculpat în acest sens.
Este, de asemenea,
neîntemeiată susținerea că era necesară efectuarea unei noi expertize
medico-legale care să stabilească starea actuală de sănătate a părții vătămate
și în special existența unei infirmități permanente printr-o eventuală lipsă de
substanță osoasă.
Pe de o parte se constată că
nu există contradicții între actele medico-legale aflate la dosar, expertiza
medico-legală conținând aceleași constatări ca și certificatul medico-legal, pe
care le-a analizat în mod firesc mai amănunțit, iar concluziile acesteia
răspund obiectivelor stabilite de organele de cercetare penală, unul dintre
acestea fiind de a se stabili dacă viața părții vătămate a fost pusă în
primejdie ori dacă aceasta a rămas cu infirmitate.
Atâta timp cât certificatul
medico-legal nr. 176 din 14 noiembrie 2005 nu cuprinde concluzii cu privire la
existența sau inexistența unei infirmități fizice este evident că nu există
contradicție între acesta și raportul de expertiză medico-legală care
concluzionează că leziunile suferite de partea vătămată s-au soldat cu
infirmitate fizică.
De asemenea, se constată că
nu există nici o îndoială cu privire la faptul că partea vătămată prezintă
lipsă de substanță osoasă, atâta timp cât din foia de observație rezultă că la
tomografiile computerizate (C.T.) nr. 1835 din 30 mai 2005 și 1955 din 8 iunie
2005 s-a evidențiat între altele fractură cominutivă multieschiloasă
fronto-temporală dreaptă, care, potrivit protocolului operator nr. 60/2128 din 9
iunie 2005 a impus efectuarea unei eschilectomii 4/4 cm, deci îndepărtarea
fragmentelor desprinse din os ca urmare a fracturii.
Se reține că nu este reală
susținerea inculpatului că nu i s-a adus la cunoștință raportul de expertiză
medico-legală și nu a putut formula obiecțiuni la acesta, întrucât la data de
14 iunie 2005 i s-a prezentat, în prezența apărătorului ales, conținutul
tuturor actelor de urmărire penală și a arătat că nu mai are de făcut
declarații, de formulat cereri sau de propus probe în apărare.
Referitor la celelalte
critici formulate de inculpat la pct. 1 din motivarea recursului și care se
referă la urmărirea penală, se constată că nici una dintre acestea nu are în
vedere încălcarea vreunei dispoziții legale prevăzute, conform art. 197 alin.
(2) C. proc. pen., sub sancțiunea nulității absolute.
Așa fiind, aceste încălcări
sunt supuse regimului prevăzut de art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen. și nu
pot fi invocate de inculpat direct în recurs și nu pot fi examinate de curte.
Cel de al doilea motiv de
recurs vizând greșita încadrare juridică a faptei își găsește temeiul în
dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., dar este de
asemenea nefondat.
Din activitatea materială
obiectivă, desfășurată de inculpat rezultă că acesta a acționat cu intenție, în
sensul că, deși nu a urmărit uciderea părții vătămate, a prevăzut posibilitatea
producerii acestui rezultat și l-a acceptat.
Astfel inculpatul a lovit
partea vătămată în regiunea fronto-temporală dreaptă, care este o zonă vitală,
cu un obiect metalic în greutate de 1,8 Kg, cu intensitate dovedită de
gravitatea leziunii cauzate, respectiv fractură cominutivă multieschiloasă
fronto-temporală, cu acumulare hemoragică subdurală adiacentă, multiple focare
hemoragice perenchimatoase subadiacente, edem perifocal și edem cerebral.
Împrejurarea că deși gravă,
leziunea nu a pus în pericol viața părții vătămate nu prezintă relevanță pentru
încadrarea juridică a faptei esențial fiind faptul că datorită regiunii lezate
și obiectului folosit a fost de natură să producă un rezultat letal.
Este de precizat că obiectul
metalic de care s-a folosit inculpatul constituie armă în conformitate cu
dispozițiile art. 151 alin. (2) C. pen.
Întrucât fapta a fost comisă
cu intenție încadrarea juridică în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 și
175 lit. i) C. pen.
Nu se poate reține că
încadrarea juridică a faptei este cea de vătămare corporală gravă prevăzută de
art. 182 alin. (2) întrucât forma de vinovăție proprie acestei infracțiuni este
praeterintenția.
Curtea apreciază că nu este
întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., vizând greșita individualizare a pedepsei.
Pedeapsa aplicată este
corespunzătoare gravității faptei comise și urmărilor produse de aceasta și nu
există nici un temei, care să justifice reducerea acesteia sau schimbarea
modalității de executare atâta timp cât au fost corect evaluate toate
criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și au fost avute în vedere și
dispozițiile art. 52 C. pen.
Din aceleași considerente se
constată că nu este fondat nici motivul de recurs formulat de partea civilă cu
privire la individualizarea pedepsei.
Se apreciază că justificat
s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante întrucât acesta
a achitat părții civile, pe parcursul judecății în primă instanță, jumătate din
daunele materiale.
Se constată însă că este
fondat motivul de recurs vizând neobligarea inculpatului la plata unei
prestații periodice.
Examinând critica formulată
sub acest aspect, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 17
1
C. proc. pen., anterior modificat prin Legea nr. 356/2006,
Curtea constată că pentru justa soluționare a cauzei trebuie să se verifice,
printr-o expertiză, dacă, în urma traumatismului suferit, partea civilă și-a
pierdut în totalitate sau în parte capacitatea de muncă.
Lămurirea acestui aspect se
impune cu atât mai mult cu cât, din actele noi depuse în recurs rezultă că
partea civilă s-a pensionat medical la data de 14 iulie 2006.
Se constată că motivul de
recurs vizând cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul nu
este fondat, fiind justă aprecierea instanței cu privire la prejudiciul moral
suferit de partea civilă.
În consecință, recursul
părții civile va fi admis și conform art. 385
15
pct. 2 lit. c) C.
proc. pen., se vor casa hotărârile numai cu privire la cererea de acordare a
unei prestații periodice urmând a se trimite cauza spre rejudecare la prima
instanță pentru a se efectua o expertiză a capacității de muncă a părții
vătămate și a se administra orice probă necesară justei soluționări a acestei
cereri se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor .
Conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2)
C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
partea civilă T.V.V. împotriva deciziei penale nr. 108 din 27 martie 2006 a
Curții de Apel Ploiești.
Casează în parte decizia
atacată și sentința penală nr. 587 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului
Prahova, numai cu privire la soluționarea cererii părții civile de acordare a
prestației periodice.
Trimite cauza spre
rejudecare, în aceste limite, la Tribunalul Prahova.
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul V.V.N. împotriva aceleiași decizii.
Obligă recurentul inculpat
să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 4 decembrie 2006.