ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7042/2006

Examinând recursurile de față constată: Prin sentința penală nr. 587 din 22 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Prahova, inculpatul T.V.V. a fost condamnat, la 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și b) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Conform art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.151,20 lei, plus dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii către partea civilă C.A.S.

Prahova. A mai fost obligat inculpatul către partea civilă T.V., la 30.000.000 lei daune materiale și la 150.000.000 lei daune morale. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă privind obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice lunare. Inculpatul a fost obligat la 15.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă și la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt s-au reținut următoarele: În seara de 28 mai 2005, inculpatul V.V.N. a mers împreună cu un grup de tineri, printre care și O.M.D., I.T.V. și G.I.V., la cafe-barul A. din orașul Breaza județul Prahova. În local cânta o formație compusă din P.L.G., chitară și T.C.O. La miezul nopții a venit și partea vătămată T.V.V., solistul vocal al formației.

În repertoriu au predominat melodii populare și în special manele, gen de muzică pe care inculpatul și O.M.D. nu o agreau, motiv pentru care au protestat în mai multe rânduri. În jurul orei 3,00, formația muzicală și-a încheiat programul și membrii acesteia au început să strângă instrumentele și instalația de sonorizare. T.C.O., fratele părții vătămate, a scos orga electronică de pe trepied și a plecat s-o ducă la autoturism, iar P.L.G. și-a deconectat chitara de la amplificator, timp în care partea vătămată a început să demonteze stativul metalic pentru partituri. După ce a detașat partea de sus a stativului și a pus-o pe pardoseală, s-a aplecat pentru a lua partea de jos compusă dintr-un trepied și o țeavă metalică.

În acest timp au venit la el inculpatul și O.M.D. pentru a-i aplica o corecție și au tras-o, prelung, fiecare de câte o ureche. Gestul celor doi l-a intrigat pe T.V., tatăl părții vătămate, care a intervenit pentru a-i opri pe cei doi. O.M.D. a ripostat lovindu-l cu pumnul și doborându-l pe tatăl părții vătămate peste un scaun. La rândul său inculpatul a încercat să o lovească de mai multe ori cu pumnul pe partea vătămată T.V.V., dar aceasta a reușit să se ferească, loviturile fiind date în gol. Atunci inculpatul a luat de pe pardoseală subansamblul de sus al trepiedului și a lovit-o cu el în cap pe partea vătămată după care a părăsit localul împreună cu O.M.D. În urma loviturii primite de partea vătămată s-a declanșat o hemoragie externă, astfel încât aceasta s-a prezentat la Spitalul din Breaza unde a primit îngrijiri medicale, iar apoi a fost supus unei intervenții chirurgicale la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, secția Neurochirurgie.

Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată a suferit o fractură cominutivă multieschiloasă fronto-temporală dreaptă, mică acumulare hemoragică subdurală și multiple mici focare hemoragice parechimatoase. S-a mai reținut că în protocolul operator încheiat la 9 iunie 2005, cu ocazia intervenției chirurgicale, rezultă că s-a decelat un focar de fractură cominutivă denivelată prin care se scurgea magma cerebrală, creierul dilacerat herniază în breșă și s-a procedat la aspirarea focarului de dilacerare cerebrală, iar pentru închiderea plăgii chirurgicale s-a făcut transplant de piele și fascie din coapsa stângă. Din concluziile raportului de expertiză rezultă că partea vătămată T.V.V.

a suferit leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire activă la nivelul regiunii fronto-temporale drepte, cu corp dur, posibil stativ metalic, soldată cu fractură cranio temporală dreaptă cominutivă, multieschiloasă; contuzie hemoragică și dilacerare celebrală. Această leziune poate data din 29 mai 2005, a necesitat pentru vindecare 45-50 de zile îngrijiri medicale și nu a pus în primejdie viața părții vătămate, dar aceasta a rămas cu o infirmitate fizică prin lipsa de substanță osoasă. Instanța a reținut că fapta inculpatului, care la data de 29 mai 2005, într-un loc public, a lovit în cap pe partea vătămată cu un stativ metalic în greutate de 1,80 kg provocându-i o leziune craniană cu dilacerare cerebrală și cu consecința pierderii de substanță osoasă, constituie infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului și a achitat părții vătămate 30.000.0000 lei cu titlu de daune materiale. S-a apreciat că se justifică reținerea circumstanțelor atenuante conform art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. Referitor la latura civilă s-a reținut că inculpatul datorează C.A.S. Prahova suma de 1.151,20 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate.

S-a apreciat că este neîntemeiată cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata unei prestații periodice de 2.000.000 lei lunar întrucât nu s-a făcut dovada unor cheltuieli care prin natura lor se fac periodic și nici a împrejurării reducerii veniturilor pe care le dobândea anterior ca urmare a pierderii ori diminuării capacității de muncă. Referitor la daunele materiale solicitate s-a constatat că prin probele administrate partea vătămată a dovedit efectuarea unor cheltuieli ce totalizează 60.000.000 lei din care inculpatul a achitat deja suma de 30.000.000 lei, urmând a fi obligat la diferența de 30.000.000 lei. S-a apreciat, de asemenea, că este întemeiată solicitarea părții civile de a fi obligat inculpatul la plata daunelor morale în cuantum de 150.000.000 lei.

Sentința a fost atacată cu apel de inculpat și de partea vătămată. În apelul declarat de partea vătămată T.V.V. s-a susținut că pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare este prea blândă și că nejustificat s-au reținut circumstanțele atenuante în favoarea inculpatului. De asemenea, a fost criticat modul de soluționare a laturii civile în sensul că greșit s-a respins cererea de obligare a inculpatului la plata unei prestații periodice lunare și că suma la care a fost obligat inculpatul cu titlu de daune morale este insuficientă. Inculpatul V.V.N. a susținut în motivarea apelului că situația de fapt nu a fost corect stabilită, impunându-se completarea probatoriilor. S-a mai susținut că încadrarea juridică dată faptei este greșită deoarece inculpatul nu a acționat cu intenția de a ucide partea vătămată, nu a prevăzut și nici nu a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.

În subsidiar inculpatul a solicitat reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 108 din 27 martie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința și a limitat interzicerea exercițiului drepturilor la cele prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., înlăturând dispoziția privind drepturile părintești prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. și art. 88 din C.E.D.O. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă.

Instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită pe baza declarațiilor părții vătămate, ale martorilor și ale inculpatului coroborate cu procesul verbal de cercetare la fața locului și raportul de expertiză medico-legală din care rezultă în mod cert că la data de 21 mai 2005, inculpatul aflat în barul A. din orașul Breaza, nemulțumit fiind de programul muzical prezentat de formația din care făcea parte și T.V.V., l-a lovit pe acesta în cap cu un stativ metalic pentru partituri muzicale, cu masa de 1,8 kg, provocându-i o gravă leziune craniană, cu dilacerare cerebrală, cu consecința pierderii de substanță osoasă, care constituie infirmitate fizică.

S-a reținut, de asemenea, că încadrarea juridică dată faptei este corectă, iar vinovăția inculpatului sub forma intenției indirecte rezultă cu certitudine din modul concret în care s-a comis fapta, respectiv prin aplicarea unei lovituri cu un obiect metalic, cu o masă considerabilă, cu intensitate, într-o regiune vitală. S-a apreciat că justificat s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante conform art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., având în vedere comportarea inculpatului anterior comiterii faptei, poziția sinceră adoptată pe parcursul procesului, faptul că este încadrat în muncă și se bucură de o bună reputație. Așa fiind, s-a reținut că pedeapsa a fost corect stabilită și nu se impune modificarea acesteia, sub acest aspect fiind nefondate ambele apeluri.

Instanța de apel a reținut că latura civilă a cauzei a fost corect soluționată. S-a apreciat că suma de 700.000.000 lei solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale nu se justifică, fiind supradimensionată, iar suma de 150.000.000 lei acordată de prima instanță corespunde unei juste și reale despăgubiri. S-a constatat că nu se justifică nici prestația periodică solicitată de partea civilă, prima instanță reținând corect că nu s-a făcut dovada unor cheltuieli care, prin natura lor au caracter permanent. Examinând cauza și din oficiu, instanța de apel a constatat că în mod greșit s-au interzis inculpatului, în cadrul pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 C. pen., drepturile părintești.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul V.V.N. și partea civilă T.V.V. Recursul declarat de inculpat a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen. S-a susținut că instanțele au comis în aprecierea probelor, o gravă eroare de fapt având drept consecință greșita condamnare a inculpatului. S-a arătat astfel că prin cele două hotărâri au fost consfințite erori și încălcări ale dispozițiilor procedurale comise în faza de urmărire penală în special în ceea ce privește dreptul la apărare. Astfel s-a susținut că rezoluția de începere a urmăririi penale de către procuror este antedatată și că inculpatul nu a fost ascultat după punerea în mișcare a acțiunii penale.

Referitor la actele medico legale s-a arătat că certificatul medico-legal nr. 1001/205 și expertiza medico-legală nr. 647 cu concluzii diferite, cu implicații majore asupra încadrării juridice a faptei, întrucât primul act nu constată existența infirmității fizice. În aceste condiții se impune efectuarea unei noi expertize medico-legale care să constate starea actuală de sănătate a părții vătămate și natura infirmității fizice. S-a mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 120 și urm. C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a fost convocat la stabilirea obiectivelor expertizei medico-legale, nu i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a solicita ca un expert recomandat de el să participe la efectuarea expertizei și nici nu i s-a prezentat actul respectiv pentru a formula eventualele obiecțiuni.

S-a mai susținut că s-a manifestat superficialitate în audierea martorilor neinsistându-se asupra momentelor principale ale incidentului și că, nejustificat, s-a refuzat audierea martorului I.A., proprietarul instrumentelor muzicale, pentru a se stabili dacă stativul prezentat de partea vătămată este cel cu care a fost lovită de inculpat. S-a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se efectua o nouă expertiză medico-legală, pentru a fi audiat martorul I.A. și a fi reaudiat inculpatul.

Un alt motiv de recurs se referă la greșita încadrare juridică a faptei susținându-se că aceasta nu constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat ci infracțiunea de vătămare corporală gravă deoarece viața părții vătămate nu a fost pusă în primejdie, obiectul cu care a fost lovită victima nu era apt să producă moartea, a fost aplicată o singură lovitură în cadrul unui incident spontan, în condițiile în care relațiile anterioare dintre părți au fost normale. Ultimul motiv de recurs invocat de inculpat se referă la greșita individualizare a pedepsei susținându-se că nu s-a dat eficiență reală dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. În recursul declarat de partea civilă s-a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, impunându-se majorarea acesteia.

S-a mai arătat că nejustificat s-a respins cererea părții civile de a se stabili o prestație periodică lunară de 2.000.000 lei și nu i s-au acordat daune morale în cuantum de 700.000.000 lei astfel cum a solicitat. Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, dar și din oficiu, în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea reține următoarele. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Primul motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., susținându-se că prima instanță și cea de apel au comis o gravă eroare de fapt în aprecierea probelor cu consecința greșitei condamnări a inculpatului. Cazul de casare invocat nu se referă însă la eroarea în aprecierea probelor ci la comiterea unei erori grave în stabilirea situației de fapt, fiind esențial că această eroare să fi determinat pronunțarea unei soluții greșită, care este diametral opusă celei corecte (condamnare în loc de achitare sau invers).

Reținerea greșită sau nereținerea unor anumite împrejurări, care nu au caracter esențial pentru pronunțarea soluției de condamnare sau de achitare, nu constituie eroare gravă de fapt în înțelesul art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. De altfel, din argumentarea recursului rezultă că de fapt inculpatul susține că nu au fost administrate toate probele necesare. Această susținere va fi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în vigoare la data pronunțării deciziei, deci anterior modificării acestuia prin Legea nr. 356/2006. Într-adevăr, potrivit art. 62 C. proc. pen., instanța este obligată să lămurească, pe bază de probe, cauza. Din examinarea actelor dosarului rezultă că în speță au fost administrate toate probele necesare stabilirii faptei în materialitatea sa și a urmărilor acesteia cu relevanță sub aspect penal.

Este cert stabilit, pe baza declarațiilor părții vătămate, ale martorilor V.V. și P.L., cu care se coroborează și declarațiile inculpatului că, la data de 29 mai 2005, în timp ce se afla în barul A. din Breaza, inculpatul a aplicat părții vătămate T.V.V., o lovitură în cap cu partea superioară a stativului pentru portativ. Despre existența incidentului și despre faptul că el a fost generat de nemulțumirea inculpatului cu privire la programul artistic susținut de partea vătămată, au relatat și ceilalți martori audiați în cauză, care nu au văzut însă momentul în care partea vătămată a fost lovită de inculpat. Pe tot parcursul procesului inculpatul a recunoscut faptul că l-a lovit pe T.V.V. cu partea superioară a stativului și, niciodată, nu a susținut că obiectul ridicat de poliție de la fața locului este altul decât cel pe care l-a folosit pentru agresionarea părții vătămate.

Întrucât nu există nici un dubiu cu privire la acest aspect, este neîntemeiată susținerea din motivele scrise de recurs că nejustificat s-a respins în apel cererea de a fi audiat ca martor numitul I.A., proprietarul instrumentelor muzicale pentru a se stabili dacă stativul pentru portativ prezentat organelor de urmărire penală este cel cu care a fost lovită partea vătămată. Așa fiind, se constată că în mod corect instanța de apel a respins cererea de administrate a acestei probe, cu atât mai mult cu cât din actele dosarului nu rezultă că I.A. a fost de față în momentul incidentului. Se constată, de asemenea, că atâta timp cât nu rezultă existența unor aspecte esențiale ce puteau fi lămurite prin reaudierea martorului S.M.

și a inculpatului, întemeiat s-a respins în apel cererea formulată de inculpat în acest sens. Este, de asemenea, neîntemeiată susținerea că era necesară efectuarea unei noi expertize medico-legale care să stabilească starea actuală de sănătate a părții vătămate și în special existența unei infirmități permanente printr-o eventuală lipsă de substanță osoasă. Pe de o parte se constată că nu există contradicții între actele medico-legale aflate la dosar, expertiza medico-legală conținând aceleași constatări ca și certificatul medico-legal, pe care le-a analizat în mod firesc mai amănunțit, iar concluziile acesteia răspund obiectivelor stabilite de organele de cercetare penală, unul dintre acestea fiind de a se stabili dacă viața părții vătămate a fost pusă în primejdie ori dacă aceasta a rămas cu infirmitate.

Atâta timp cât certificatul medico-legal nr. 176 din 14 noiembrie 2005 nu cuprinde concluzii cu privire la existența sau inexistența unei infirmități fizice este evident că nu există contradicție între acesta și raportul de expertiză medico-legală care concluzionează că leziunile suferite de partea vătămată s-au soldat cu infirmitate fizică. De asemenea, se constată că nu există nici o îndoială cu privire la faptul că partea vătămată prezintă lipsă de substanță osoasă, atâta timp cât din foia de observație rezultă că la tomografiile computerizate (C.T.) nr. 1835 din 30 mai 2005 și 1955 din 8 iunie 2005 s-a evidențiat între altele fractură cominutivă multieschiloasă fronto-temporală dreaptă, care, potrivit protocolului operator nr. 60/2128 din 9 iunie 2005 a impus efectuarea unei eschilectomii 4/4 cm, deci îndepărtarea fragmentelor desprinse din os ca urmare a fracturii.

Se reține că nu este reală susținerea inculpatului că nu i s-a adus la cunoștință raportul de expertiză medico-legală și nu a putut formula obiecțiuni la acesta, întrucât la data de 14 iunie 2005 i s-a prezentat, în prezența apărătorului ales, conținutul tuturor actelor de urmărire penală și a arătat că nu mai are de făcut declarații, de formulat cereri sau de propus probe în apărare. Referitor la celelalte critici formulate de inculpat la pct. 1 din motivarea recursului și care se referă la urmărirea penală, se constată că nici una dintre acestea nu are în vedere încălcarea vreunei dispoziții legale prevăzute, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sub sancțiunea nulității absolute. Așa fiind, aceste încălcări sunt supuse regimului prevăzut de art. 197 alin. (1) și (4) C. proc.

pen. și nu pot fi invocate de inculpat direct în recurs și nu pot fi examinate de curte. Cel de al doilea motiv de recurs vizând greșita încadrare juridică a faptei își găsește temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., dar este de asemenea nefondat. Din activitatea materială obiectivă, desfășurată de inculpat rezultă că acesta a acționat cu intenție, în sensul că, deși nu a urmărit uciderea părții vătămate, a prevăzut posibilitatea producerii acestui rezultat și l-a acceptat. Astfel inculpatul a lovit partea vătămată în regiunea fronto-temporală dreaptă, care este o zonă vitală, cu un obiect metalic în greutate de 1,8 Kg, cu intensitate dovedită de gravitatea leziunii cauzate, respectiv fractură cominutivă multieschiloasă fronto-temporală, cu acumulare hemoragică subdurală adiacentă, multiple focare hemoragice perenchimatoase subadiacente, edem perifocal și edem cerebral.

Împrejurarea că deși gravă, leziunea nu a pus în pericol viața părții vătămate nu prezintă relevanță pentru încadrarea juridică a faptei esențial fiind faptul că datorită regiunii lezate și obiectului folosit a fost de natură să producă un rezultat letal. Este de precizat că obiectul metalic de care s-a folosit inculpatul constituie armă în conformitate cu dispozițiile art. 151 alin. (2) C. pen. Întrucât fapta a fost comisă cu intenție încadrarea juridică în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen. Nu se poate reține că încadrarea juridică a faptei este cea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) întrucât forma de vinovăție proprie acestei infracțiuni este praeterintenția.

Curtea apreciază că nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., vizând greșita individualizare a pedepsei. Pedeapsa aplicată este corespunzătoare gravității faptei comise și urmărilor produse de aceasta și nu există nici un temei, care să justifice reducerea acesteia sau schimbarea modalității de executare atâta timp cât au fost corect evaluate toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și au fost avute în vedere și dispozițiile art. 52 C. pen. Din aceleași considerente se constată că nu este fondat nici motivul de recurs formulat de partea civilă cu privire la individualizarea pedepsei. Se apreciază că justificat s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante întrucât acesta a achitat părții civile, pe parcursul judecății în primă instanță, jumătate din daunele materiale.

Se constată însă că este fondat motivul de recurs vizând neobligarea inculpatului la plata unei prestații periodice. Examinând critica formulată sub acest aspect, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., anterior modificat prin Legea nr. 356/2006, Curtea constată că pentru justa soluționare a cauzei trebuie să se verifice, printr-o expertiză, dacă, în urma traumatismului suferit, partea civilă și-a pierdut în totalitate sau în parte capacitatea de muncă. Lămurirea acestui aspect se impune cu atât mai mult cu cât, din actele noi depuse în recurs rezultă că partea civilă s-a pensionat medical la data de 14 iulie 2006. Se constată că motivul de recurs vizând cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul nu este fondat, fiind justă aprecierea instanței cu privire la prejudiciul moral suferit de partea civilă.

În consecință, recursul părții civile va fi admis și conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se vor casa hotărârile numai cu privire la cererea de acordare a unei prestații periodice urmând a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanță pentru a se efectua o expertiză a capacității de muncă a părții vătămate și a se administra orice probă necesară justei soluționări a acestei cereri se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor . Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de partea civilă T.V.V. împotriva deciziei penale nr. 108 din 27 martie 2006 a Curții de Apel Ploiești. Casează în parte decizia atacată și sentința penală nr. 587 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Prahova, numai cu privire la soluționarea cererii părții civile de acordare a prestației periodice. Trimite cauza spre rejudecare, în aceste limite, la Tribunalul Prahova. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.V.N. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 decembrie 2006.