ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3453/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2368 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T.P. SRL Vernești și pârâta S.A.U. SA București a fost obligată la plata sumei de 1.171.098,73 lei cu titlu de acoperire daune și la 27.897 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut în considerentele hotărârii în ceea ce privește lipsa calității procesuale active invocată de pârâtă că nu este întemeiată deoarece, reclamanta este subiect al raportului juridic substanțial conform contractului de asigurare încheiat cu pârâta și în temeiul art. 969 C. civ., are dreptul să solicite acesteia executarea obligațiilor ce îi revin.

Pe fondul litigiului, s-a stabilit că reclamanta în calitate de asigurat a încheiat cu pârâta în calitate de asigurător contractele de asigurare privind clădiri, utilaje, materii prime etc.din comuna Vernești nr. 590 județ Buzău, sumele asigurate fiind de 351.520 Euro și respectiv 168.000 Euro. La data de 3 noiembrie 2005 în sediul fabricii de parchet a izbucnit un incendiu de mari proporții și pârâta a refuzat executarea obligațiilor asumate respectiv acordarea despăgubirilor, deși organele de cercetare penală au constatat că nu există o persoană vinovată de producerea incendiului. S-a reținut că pârâta a cunoscut situația juridică și starea fizică a bunurilor asigurate și aceasta a stabilit valorile de asigurare în condițiile generale de asigurare . Referitor la valoarea despăgubirilor instanța de fond a stabilit în baza art. 969 C. civ.

și art. 7 pct. 7 din Condițiile Generale de Asigurare 96 că părțile au precizat în contract valorile sumelor asigurate și a primelor de asigurare și deci cuantumul despăgubirii nu poate depăși limita valorii de asigurare convenită de acestea prin cele două convenții încheiate . Valoarea asigurată la care are dreptul reclamanta în sensul art. 973 C. civ., este valoarea de înlocuire a bunurilor și care include și TVA. A fost înlăturată apărarea pârâtei care se sprijină pe o expertiză tehnică extrajudiciară și care nu poate să-i fie opozabilă reclamantei și susținerea acesteia cu privire la lipsa pazei obiectivului supus incendiului, deoarece din actele depuse la dosar rezultă contrariul și mai mult producerea incendiului a fost anunțată de un angajat al societății de pază.

Prin decizia nr. 69 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. S.A.U. SA cu sediul în București a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat în principal admiterea acestuia, modificarea în tot a ambelor hotărâri și respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă sau ca neîntemeiată. În subsidiar, recurenta a solicitat casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unor noi expertize mașini, utilaje și construcții pentru a cuantifica corect prejudiciul produs.

S-a solicitat suspendarea executării deciziei până la soluționarea recursului. În primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că ambele instanțe au soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale a societății reclamante în sensul că nu au avut în vedere faptul că cele două contracte de asigurări au o clauză de cesiune a despăgubirii. A arătat recurenta că în raport de dispozițiile art. 9, art. 24 din Legea nr. 136/1995 și art. 20 alin. (3) din condițiile generale de asigurare a bunurilor și de mențiunea din cuprinsul polițelor de asigurare are obligația de a achita despăgubirea titularilor dreptului la despăgubire prevăzut în contractul de asigurare, respectiv H.V.B.

B. și S.M.I. SRL. Asiguratul și asiguratorul au convenit prin încheierea polițelor de asigurare ca prin efectul cesiunii drepturilor din despăgubire, de indemnizația de despăgubire să beneficieze cesionarii acestor drepturi, respectiv H.V.B. B. și S.M.I. SRL. A susținut recurenta în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., privind legalitatea raportului de expertiză care a fost efectuat fără ca aceasta să fie convocată la efectuarea inspecțiilor tehnice și deplasărilor în teren. S-a invocat în temeiul art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., că raportul de expertiză este nul deoarece s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 89, 205 și 210 C. proc.

civ., întrucât recurenta nu a fost citată atunci când s-au efectuat și alte deplasări la fața locului pentru examinarea utilajelor, aspect pe care la invocat la data de 20 octombrie 2006 în fața instanței de fond. Cu privire la constatările expertului utilijist referitoare la cuantificarea prejudiciului s-a arătat că acestea nu pot fi reținute cât timp a stabilit că s-au defectat anumite componente ale utilajelor fără demontarea în prealabil a acestora. Că lucrarea efectuată de expert nu are valoare științifică și nici valoare probatorie, deoarece împotriva expertului utilijist C.G. s-a început urmărirea penală pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă. Că hotărârea încalcă dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în sensul că instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei noi expertize fără nici o motivare . A arătat recurenta că în mod greșit instanța de apel a reținut cu privire la cauza evenimentului incidența cazului fortuit raportată și la concluziile raportului de expertiză pirotehnice și a dat eficiență dispozițiilor art. 1083 C. civ., care au în vedere daunele interese și nu cazul fortuit. Că incendiul s-a produs datorită unor cauze ce pot fi imputate intimatei-reclamante în sensul că nu s-au făcut verificări asupra instalației electrice, au existat cabluri electrice defecte nerezolvate corespunzător și din această cauză au existat scurgeri de curent, iar instalația electrică nu a fost oprită așa cum s-a reținut și, în raportul de expertiză pirotehnică.

Că incendiul s-a produs datorită nerespectării normelor privind întreținerea, exploatarea și verificarea „instalației electrice și nu „cazului fortuit” care presupune intervenția unei forțe (scurt circuit), a cărei apariție nu a putut fi prevăzută și care produce în fapt acel rezultat (incendiul). S-a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale respectiv art. 304 pct. 9 raportat la art. 8 paragraful 2 din Condițiile Generale de asigurare 96, în sensul că nu s-a avut în vedere că majorarea riscului de incendiu s-a produs datorită asiguratului care nu a respectat aceste prevederi contractuale.

Referitor la asigurarea pazei, s-a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut în cuprinsul deciziei că reclamanta a dovedit că a avut contract de pază cu SC F. SA din luna februarie 2005 cât timp aceasta nu mai beneficia de pază încă din luna septembrie 2005. A arătat recurenta că instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal în ceea ce privește aplicabilitatea taxei pe valoarea adăugată (dispozițiile art. 7 din C.G.A.B. 96, în sensul că a dat eficiență concluziilor unui raport de expertiză mașini și utilaje întocmit de un expert împotriva căruia s-a început urmărirea penală pentru mărturie mincinoasă, nu a avut în vedere valoarea de achiziție a utilajelor probate cu factură de către reclamantă.

Că în lipsa demontării bunurilor nu exista certitudinea avarierii în întregime a acestora sau a avarierii doar a unor repere, așa că nu se poate stabili dacă se impune înlocuirea sau repararea acestora. Recurenta a susținut în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel a interpretat greșit legea respectiv aplicarea cotei de TVA, pentru că potrivit art. 128 alin. 9 și art. 145 alin. (5) lit. c) C. fisc., nu se achită TVA-ul dacă bunurile au fost complet distruse, dar instanța a stabilit că în cuantumul despăgubirii se include și TVA-ul.

Referitor la dispozițiile art. 9 pct. 2 teza finală din contract, s-a precizat că nu sunt aplicabile în speță, acestea se referă numai la situația în care pe parcursul derulării contractului de asigurare și până în momentul producerii evenimentului asigurat, asiguratorul constată încălcarea obligațiilor de către asigurat și nu reziliază contractul, situație în care ca o sancțiune trebuie să plătească indemnizația de asigurare. Recurenta a solicitat în cadrul cererii formulate și suspendarea executării deciziei instanței de apel în temeiul dispozițiilor art. 300 alin. (3) C. proc. civ., care a fost admisă prin încheierile din 15 mai și respectiv 27 septembrie 2007 până la 2 noiembrie 2007, data soluționării recursului.

Recursul pârâtei nu este fondat. Critica recurentei privind soluționarea în mod greșit de instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamantei nu va mai fi examinată deoarece, la termenul de azi s-a renunțat la acest motiv de recurs. Nu este întemeiată nici critica recurentei invocată în temeiul art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că raportul de expertiză a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 205, 208 și 210 C. proc. civ., privind convocarea părților la constatările și deplasările din teren când au fost examinare utilajele avariate. Potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ., o nouă expertiză va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.

În speță, recurenta-pârâtă a solicitat efectuarea unei noi expertize în construcție peste termenul prevăzut de dispozițiile legale menționate, respectiv la 9 octombrie 2006. Afirmațiile recurentei că instanța nu poate să aibă, în vedere o lucrare efectuată de un expert împotriva căruia s-a început urmărirea penală, sunt fără relevanță deoarece nu a dovedit existența unei hotărâri de condamnare acestuia pentru o infracțiune privind litigiul dedus judecății. Susținerile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în sensul că afirmațiile expertului privind stabilirea valorii reale de înlocuire a bunurilor sunt aleatorii, că raportul de expertiză se bazează pe o adresă a unei terțe societăți sau că valorile stabilite de expert sunt mult mai mari decât prețurile cu care au fost vândute o parte dintre utilaje în cadrul executării silite solicitată de D.G.F.P.

Buzău sunt critici care vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii și nu de nelegalitate conform dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Afirmația recurentei că instanțele au reținut în mod greșit cauza incendiului produs la 3 noiembrie 2005 în sediul fabricii de parchet aparținând intimatei-reclamante, ca fiind „cazul fortuit”, deși din probele administrate rezultă că acesta s-a datorat nerespectării normelor privind întreținerea și exploatarea instalației electrice, existența unor cabluri electrice neizolate corespunzător sau depozitării materialului lemnos în apropierea unor instalații electrice vechi și neverificate sunt de asemenea critici care se referă la netemeinicia hotărârii, respectiv modul în care instanța a apreciat probele administrate și nu pot fi subsumate motivelor de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Argumentele recurentei că aceste nereguli au determinat creșterea riscului de producere a incendiului prin fapte culpabile ale asiguratului și că s-au încălcat dispozițiile art. 8 paragraful 2 din C.G.A. 96 în sensul că intimata în calitate de asigurat nu a anunțat-o în calitate de asigurator despre creșterea riscului asigurării, sunt simple apărări, care nu au temei legal, având în vedere că esența contractului de asigurare îl constituie riscul pe care părțile și-l asumă, acesta fiind un eveniment previzibil, dar incert în ceea ce privește producerea acesteia. De menționat că la data încheierii polițelor de asigurare nr. B 0580357 din 8 iulie 2005 și nr. B 0589390 din 7 septembrie 2005, recurenta a cunoscut situația și starea bunurilor asigurate și nu rezultă că au apărut ulterior modificări privind creșterea riscului asigurării pentru a fi incidente în cauză dispozițiile art. 8 paragraful 2 din condițiile de asigurare.

Așa fiind, nu s-a dovedit nici aplicarea greșită de către instanță a dispozițiilor art. 13 și 26 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările în România, text de lege invocat cu ocazia susținerii recursului. De altfel, instanțele au reținut „cazul fortuit” în producerea incendiului și au exclus culpa intimatei-reclamante având în vedere concluziile raportului expertului pirotehnic și ansamblul probelor administrate în cauză. Instanța de apel nu a reținut în mod eronat dispozițiile art. 1083 C. civ., așa cum s-a susținut de recurentă, întrucât acestea se referă la daunele interese și în „situația cazului fortuit”. În mod corect ambele instanțe au stabilit incidența în cauză a clauzei de la art. 9 pct. 2 C.G.A.

96 care prevăd obligația la plata despăgubirilor chiar dacă asiguratul este în culpă, atunci când asiguratorul nu a reziliat contractul de asigurare la data la care a constatat neexecutarea obligației de către asigurat. Cu atât mai mult se impune aplicarea acestor prevederi în speța de față întrucât, nu există nicio culpă în producerea incendiului din partea asiguratului, reținându-se „cazul fortuit”, iar pe de altă parte recurenta nu a dovedit că intimata nu a respectat obligațiile prevăzute la art. 9.1 din C.G.A. 96 privind prevenirea producerii incendiului și ar fi reziliat contractul de asigurare.

Criticile recurentei, în sensul că instanța de apel a stabilit în mod greșit că la data incendiului era asigurată paza imobilului de către intimata-reclamantă, contrar probelor administrate, pe de o parte se referă la aspecte legate de netemeinicie, respectiv o problemă de apreciere a instanței, iar pe de altă parte este contrazisă de actele depuse de reclamantă, respectiv contractul de pază încheiat cu SC F. SA și achitat până la 31 decembrie 2005. Nu este întemeiată nici susținerea recurentei că ambele instanțe au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 7 din C.G.A. 96 și au interpretat adresa Ministerului de Finanțe în sensul că în cuantumul despăgubirilor acordate se include și cota TVA.

Părțile au stabilit prin art. 7 pct. 7 din C.G.A. 96 care face parte integrantă din contractele de asigurare, de comun acord primele de asigurare precum și valoarea sumelor asigurate, așa încât în raport de dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 intimata-reclamantă are dreptul la despăgubiri în limita valorii de asigurare stipulată de părți în convenția încheiată. În mod corect ambele instanțe având în vedere art. 7 pct. 2 și 3 din C.G.A. 96 și art. 50 alin. (3) din O.M.F.P. nr. 1753/2004 au stabilit că suma datorată de recurenta-pârâtă intimatei-reclamante cu titlu de despăgubiri reprezintă de fapt valoarea de înlocuire, respectiv suma ce va fi necesară pentru cumpărarea unor bunuri de acelaș fel și calitate sau contravaloarea reparațiilor pentru celelalte bunuri necesară readucerii acestora în situația anterioară producerii incendiului și care include și TVA.

Pentru considerentele reținute, urmează ca potrivit art. 312 (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă. Se va respinge cererea intimatei-.reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorar de avocat, întrucât nu s-au făcut dovezi în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta U.V.I.G. SA BUCUREȘTI (FOSTĂ S.A.U. SA BUCUREȘTI) împotriva deciziei nr. 69 din 17 aprilie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Respinge cererea intimatei privind acordarea de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2007.