ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6807/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6807/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursurilor declarate, constată:

Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 799 din

29 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr. 8745/3/2006 a dispus condamnarea

inculpatului A.R., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 80 alin.

(2), art. 76 lit. b) C. pen., în baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea

condiționată a restului de pedeapsă de 673 zile, rămasă neexecutată din

pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 373 din 12

februarie 2002 a Judecătoriei Sector 4 București, rest pe care l-a contopit cu

pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4

ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., s-a menținut

starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția, începând cu data de 24

februarie 2006 la zi. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte

civilă în cauză.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 13 ianuarie 2006, în jurul orelor 12,30, partea vătămată S.L.l.

se afla în incinta magazinului SC S.R., unde era angajat ca vânzător, când la

un moment dat a intrat în magazin un individ de aproximativ 26 ani, care l-a

rugat să-i împrumute telefonul mobil pentru a apela o cunoștință.

Partea vătămată a refuzat să-i dea

telefonul, oferindu-se să apeleze el persoana respectivă dacă tânărul respectiv

i-ar fi comunicat numărul de apel.

Inculpatul i-a comunicat părții vătămate numărul de telefon și în timp

ce aceasta aștepta să se facă conectarea cu numărul solicitat, inculpatul i-a

smuls de la ureche telefonul mobil marca Nokia 6020, după care a fugit din

magazin, îndreptându-se pe str. Acțiunii.

Momentul sustragerii a fost observat și de martorul G.C., patronul

magazinului, care se pregătea să intre în incinta acestuia pe o altă ușă de

acces și care a pornit în urmărirea individului. Ieșind în stradă partea

vătămată a observat cum individul care îi sustrăsese telefonul mobil s-au urcat

într-un autoturism marca Dacia, de culoare albă, care era condus de o altă

persoană.

Martorul G.C. a pornit în urmărirea autoturismului marca Dacia, de

culoare albă, însă după câteva minute a revenit la magazin comunicându-i părții

vătămate că a pierdut din vedere mașina respectivă.

Ulterior comiterii faptei și sesizării organelor de poliție, la

magazinul aparținând SC S.R., respectiv, la data de 21 februarie 2006, în jurul

orelor 16,00, a venit o femeie spunându-i că vine din partea inculpatului A.R.

zis B. și i-a înmânat părții vătămate un telefon mobil marca Nokia 3120, fără

cartelă, precum și certificatul de garanție al acestuia încheiat în data de 11

august 2005 și factura fiscală emisă la acea dată. Femeia respectivă i-a mai

comunicat părții vătămate că R. îi transmite acesteia să meargă la poliție și

să-și retragă plângerea depusă sa, primind totodată și telefonul mobil ce-i era

oferit.

La două zile după acest incident, respectiv la data de 23 februarie 2006,

în jurul orelor 20,00, la magazin au venit mai multe persoane de etnie rromă

care i-au cerut părții vătămate să-i însoțească la organele de poliție pentru

a-și retrage plângerea, aflând totodată de la aceștia că inculpatul A.R. zis B.

a fost prins de organele de poliție, partea vătămată deplasându-se cu aceștia

la secția de poliție.

Instanța de fond a apreciat astfel că fapta inculpatului A.R.

constituie infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) C. pen. și a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a

faptei în infracțiunea de furt, întrucât probatoriul administrat a demonstrat

că sustragerea bunului părții vătămate s-a făcut prin violență.

Cu referire la persoana inculpatului și individualizarea judiciară a

pedepsei, instanța a avut în vedere împrejurările și modalitatea în care a fost

comisă fapta, conduita inculpatului după comiterea faptei, și a reținut în

favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit.

c) C. pen.

S-a apreciat astfel că, deși inculpatul este recidivist, se impune

reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, pentru a asigura integrarea

rapidă a acestuia în societate, întrucât o detenție prelungită ar conduce la

minimalizarea șanselor inculpatului de a se angaja în muncă.

Pentru aceste motive, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3

ani închisoare, cu aplicarea art. 61 C. pen., privind restul de pedeapsă rămas

neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicat prin sentința penală nr. 373

din 12 februarie 2002 a Judecătoriei Sector 4 București.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, solicitând majorarea pedepsei aplicate și îndreptarea

contradicției dintre minuta hotărârii și dispozitivul acesteia, privind cuantumul

pedepsei, în sensul că în conținutul minutei apare o pedeapsă de 3 ani închisoare,

pe când în considerente și dispozitivul hotărârii se vorbește despre o pedeapsă

de 4 ani închisoare.

A declarat apel și inculpatul A.R.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 648 din 11 septembrie

2006 pronunțată în dosarul nr. 874/3/2006, a admis apelul parchetului și l-a

condamnat pe inculpatul A.R., la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu menținerea

dispozițiilor art. 74 lit. c), art. 76 lit. b), art. 80 alin. (2) C. pen. A

respins totodată apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat contradicția

invocată de parchet, cu privire la minuta și dispozitivul hotărârii și a

îndreptat-o în sensul că a stabilit o pedeapsă de 4 ani închisoare, apreciind

că trebuie menținute circumstanțele atenuante întrucât chiar dacă inculpatul

este recidivist, această stare de agravare a răspunderii penale nu poate

constitui un element suficient și singular care să determine aplicarea unei

pedepse mai mari decât cea anterioară, instanța având în vedere toate

circumstanțele acestei cauze. O pedeapsă exagerată nu ar face decât să se

constituie într-o sancțiune mult prea severă față de gradul de pericol social

al faptei, urmările acesteia, circumstanțele cauzei.

Referitor la cea de a treia critică din apelul parchetului se constată

că instanța a făcut aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., corespunzător

circumstanței atenuante constând în atitudinea infractorului după comiterea

infracțiunii. Instanța de fond a reținut ca circumstanța favorabilă atitudinea

inculpatului după comiterea infracțiunii, inclusiv diligentele depuse pentru

restituirea unui bun asemănător celui sustras, iar faptul că acesta a susținut

că a comis o faptă de furt calificat și nu una de tâlhărie, se înscrie în

noțiunea largă a exercitării dreptului la apărare, poziție procesuală ce nu-i

poate atrage neaplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. A face

aplicarea art. 74 lit. b) C. pen., cum cere parchetul presupune a nu ține seama

în nici un fel de atitudinea inculpatului ulterioară comiterii infracțiunii, ci

doar strict de stăruința depusă pentru înlăturarea rezultatului infracțiunii,

ceea ce înseamnă nu doar repararea pagubei pricinuite. Astfel, că nu se impune

modificarea temeiului juridic al circumstanței atenuante reținute de prima

instanță.

Cu referire la apelul inculpatului, s-a constatat netemeinicia

acestuia, întrucât a fost reținută o stare de fapt corectă, și s-a dat faptei o

încadrare juridică adecvată acesteia, cererea de schimbare a încadrării

juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat nefiind susținută de

probele administrate. S-a apreciat de asemenea ca neîntemeiată și cererea

inculpatului pentru reducerea pedepsei sub limita de 3 ani închisoare.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și inculpatul A.R., primul solicitând majorarea

pedepsei și deducerea corectă a detenției, iar cel de-al doilea, reducerea

acesteia.

Examinând hotărârea atacată prin prisma materialelor de recurs

formulate, a probelor administrate și din oficiu, conform art. 385

6

,

386

9

C. proc. pen., instanța constată recursurile întemeiate, însă

pentru

motivul de mai jos:

Nici una dintre instanțe nu au observat că inculpatul A.R. a fost

reținut pentru 24 ore, începând cu data de 23 februarie 2006, astfel că în mod

incorect s-a dedus din pedeapsă doar durata arestării provizorii începând cu

data de 24 februarie 2006 și până la zi.

Cât privesc însă celelalte critici formulate, Înalta Curte de Casație

și Justiție le găsește nefondate, întrucât o pedeapsă de 4 ani închisoare este

totuși o pedeapsă considerabilă ca și limită de timp, neputându-se face

abstracție de modul de comitere a faptei de către inculpat, de împrejurările în

care a avut loc fapta, de atitudinea inculpatului după comiterea acesteia, care

denotă că a conștientizat, gravitatea acesteia. A aprecia că existența

recidivei conduce la imposibilitatea aplicării de circumstanțe atenuante, este

împotriva legii și ar însemna o discriminare neavută  în vedere de legiuitor.

Cum încadrarea juridică a faptei a fost reținută în mod corect, în

raport de elementele de deposedare și de violența comise de inculpat și cum nu

se impune nici reducerea pedepsei, instanța va face aplicarea art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., cu deducerea corectă și a reținerii de o zi,

alături de arestul preventiv executat până la zi.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpatul A.R. împotriva deciziei nr. 648 din 11 septembrie 2006

a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată și sentința penală nr799 29 iunie 2006 a

Tribunalului București, secția I penală, cu privire la greșita deducere a

timpului reținerii și arestării preventive.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și

arestării preventive de la 23 februarie 2006 la 21 noiembrie 2006.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2006.

*