ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 437/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 231 din 14 martie 2006 pronunțată în dosar nr. 380/2006 al Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a prematurității introducerii acțiunii precum și acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC B. SRL Timișoara împotriva pârâtelor SC O.A.R. SA București și SC O. SA Centrul Zonal Arad. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în privința excepției lipsei calității procesuale active că aceasta este neîntemeiată deoarece între părți există un contract de asigurare, iar anterior promovării acțiunii reclamanta a efectuat procedura concilierii directe, motiv pentru care și excepția prematurității este neîntemeiată.

Referitor la fondul litigiului tribunalul a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art. 29 lit. h) din Condițiile de asigurare a transportului internațional care prevăd o clauză de excludere a răspunderii asiguratorului dacă în cazul opririi sau staționării parcării asiguratul, ori prepusul acestuia, în speță reclamanta, nu a luat toate măsurile rezonabile pentru prevenirea, producerea evenimentului asigurat. Raportat la această clauză, reține instanța, a revenit reclamantei sarcina de a dovedi că a luat toate măsurile necesare în acest scop fiind insuficiente propriile susțineri referitoare la staționarea, în cadrul programului de odihnă, într-o parcare luminată. Perioada și locul sustragerii bunurilor pe care le transporta nu sunt certe în condițiile în care la plecarea din parcare conducătorul auto nu a verificat sigiliile și marfa constatând abia în vamă lipsa cantității de 2.990 kg.

Prin decizia civilă nr. 163/ A din 18 iunie 2007 pronunțată în dosar nr. 25841/59/2007 al Curții de Apel Timișoara, secția comercială, în rejudecare după casare, s-a admis apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri pe care a modificat-o în parte în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei SC O.A.R. SA la plata sumei de 40.000 Euro către reclamantă, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, cu 8.710,64 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de control judiciar, după redarea integrală a conținutului hotărârilor anterioare, a reținut că prin decizia civilă nr. 141/ A din 8 iunie 2006 pronunțată în dosar nr. 2584/59/2006 al Curții de Apel Timișoara s-a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 231/2006 a Tribunalului Timiș însă prin decizia nr. 535 din 2 februarie 2007, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a admis recursul pârâtei, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de apel, astfel că, analizând hotărârea tribunalului a apreciat că aceasta este corectă sub aspectul modului de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale active și respectiv a prematurității acțiunii, însușindu-și motivarea primei instanțe.

În privința fondului, curtea de apel a considerat că nu operează clauza de exonerare de răspundere a asiguratorului prevăzută de art. 29 lit. b) din contractul părților, deoarece reclamanta a luat toate măsurile apreciate de instanță ca fiind rezonabile pentru prevenirea sustragerii mărfii. În acest sens, faptul că marfa a fost transportată într-un autovehicul asigurat cu lacăte și sigilii, iar oprirea obligatorie pentru odihnă s-a efectuat de către șoferul autovehiculului într-o parcare luminată, special amenajată în acest scop și nu într-un loc oarecare, de exemplu într-o pădure sau câmp deschis, se arată în motivare, constituie măsuri care se iau de obicei în situații similare, deci sunt rezonabile, iar răspunderea asiguratorului nu poate fi înlăturată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC O.A.R. SA prin Sucursala Timișoara criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că hotărârea instanței de apel este nelegală atât în privința modului de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale active cât și a prematurității, dar și a fondului litigiului. Sub acest din urmă aspect, instanța de apel trebuia să procedeze conform celor dispuse prin decizia de casare respectiv să elucideze starea de fapt pentru a putea decide dacă sunt sau nu incidente prevederile art. 29 lit. b) din „Condiții speciale” referitoare la clauza de exonerare de răspundere a asiguratorului.

Or, arată recurenta, în rejudecarea apelului nu s-a solicitat o completare a probelor, instanța după prezentarea cauzei pe 7 pagini, dar în baza unei motivări lapidare, concluzionând că au fost luate toate măsurile rezonabile pentru evitarea producerii pagubei. Nu în ultimul rând, precizează recurenta, curtea de apel a acordat mai mult decât s-a cerut în condițiile în care prin precizarea de acțiune depusă la instanța de fond este de 40.000 dolari S.U.A., dar prin decizia atacată pârâta a fost obligată la plata sumei de 40.000 Euro. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că este întemeiat admițându-l ca atare pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Din această perspectivă reținând că prin decizia nr. 535 din 2 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a admis recursul reclamantei iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de apel deoarece situația de fapt nu a fost lămurită pentru a se decide dacă asiguratorul se află sau nu în situația prevăzută de art. 29 lit. h) din „Condițiile speciale”, care primează în raport de cele generale.

De asemenea, a mai stabilit instanța de recurs, dat fiind faptul că prin polița de asigurare nu au fost definite „măsurile rezonabile”, iar aprecierile instanței ale cărei hotărâri a fost casată, sunt contradictorii, se impune analizarea împrejurărilor speței față de clauza specială și în raport de circumstanțele noi care au apărut pe parcursul executării contractului în sensul de a se verifica dacă acestea sunt de natură să modifice riscul inițial avut în vedere la încheierea contractului. De altfel, toate motivele pentru care s-a adoptat această soluție au fost în mod clar arătate în considerentele hotărârii instanței de recurs. Cu toate acestea, instanța de trimitere nu s-a conformat, după cum obligă prevederile legale anterior citate, acestor dispoziții ci a soluționat apelul în baza acelorași probe pe care le-a interpretat într-un sens diferit de cel din primul ciclu procesual.

În consecință, rezultă că sunt întemeiate criticile formulate de recurentă și în privința încălcării prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea fiind concentrată doar pe analizarea măsurilor rezonabile astfel cum acestea au fost definite de instanța care nu s-a bazat însă și pe o interpretare a acestei noțiuni și de către părțile contractante. În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., Curtea constată că acesta nu mai subzistă deoarece prin încheierea civilă nr. 163/ A din 8 octombrie 2007, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 40.000 dolari S.U.A. în loc de 40.000 Euro. Prin urmare, fiind incidente și prevederile art. 312 alin. (3) și (5) raportat la dispozițiile art. 315 alin.(1), (3) și (4) C. proc.

civ., soluția ce se impune este aceea a admiterii recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC O.A.R. SA, sucursala Timișoara împotriva deciziei nr. 163/ A din 18 iunie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2008.