ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1286/2007

Deliberând asupra recursului de față; Reclamanta SC B.N.R. a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1815 din 6 iunie 2002, în contradictoriu cu pârâta SC B.G. SA și să dispună repunerea părților în situația anterioară în C.F. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că procura nr. 342 din 6 iunie 2002 a fost emisă din eroare de către societatea reclamantă nedescoperindu-se că același imobil fusese deja înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 octombrie 1993 între aceleași părți și că această înstrăinare a fost deja intabulată în C.F. nr. 7283 Cîlnic, în 1995. Cu ocazia autentificării nu s-a făcut o identificare corectă a spațiului indicat în procură.

Se susține că este o eroare asupra substanței lucrului și că nu s-a făcut plata prețului, fapt ce atrage nulitatea absolută a actului de vânzare – cumpărare pentru eroare, pentru lipsa consimțământului și absența cauzei. Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 2017 din 28 iunie 2006. a respins acțiunea reclamantei privind constatarea nulității absolute. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că este doar o eroare materială privind denumirea străzii și nu o eroare asupra substanței obiectului contractului de vânzare și nici nu a fost viciat consimțământul reprezentantului reclamantei, acesta având posibilitatea să nu semneze contractul în fața notarului după ce l-a citit.

Referitor la individualizarea imobilului s-a apreciat că aceasta a fost făcută corect prin C.F. și nr. topo, neconcordanța dintre străzi fiind doar o eroare materială. În apelul reclamantei, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 199 din 9 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, acest apel reținând că nr. topo este identic iar în privința străzii s-a strecurat o eroare. Nu strada este elemental esențial ci, parcela, construcția și proprietarul conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 7/1996. În ceea ce privește lipsa cauzei s-a apreciat că se aplică dispozițiile art. 967 alin. (2) C. civ., potrivit căruia cauza este prezumată și nu s-a făcut dovada contrară. De asemenea, neplata prețului nu este o cauză de nulitate absolută.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Se susține că decizia este motivată contradictoriu reținându-se că prețul a fost plătit și stabilit pentru spațiul din str.Făgărașului, nr. 9/ A și nu pentru cel din Bulevardul Republicii iar licitația s-a făcut pentru spațiul din str. Făgărașului. Se mai arată că a fost încălcat art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., privind obligația judecătorului de aflare a adevărului. Recurenta consideră că se impunea administrarea probei cu interogatoriul pârâtei cât și proba cu martori cu privire la reprezentarea realității la momentul încheierii actului, doar astfel putându-se lămuri care a fost bunul în legătură cu care s-a dorit încheierea contractului.

O altă critică privește prețul indicat în cuprinsul contractului, acesta a fost stabilit și achitat în octombrie 2003 și se referă la spațiul din str.Făgărașului, și nicidecum pe cel din Bulevardul Republicii. Acest preț rezultă din procesul verbal de licitație din 11 octombrie 1993 la suma de 9.170.700 lei. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Referitor la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că nu există contradicții în motivarea deciziei ci se face o explicație argumentată cu privire la modul de individualizare a imobilului vândut, aceea prin intermediul nr. de carte funciară și număr topografic. De altfel, instanțele nici nu au fost preocupate de lămurirea acestui aspect dacă prețul plătit era cel pentru imobilul din Str. Republicii pentru că motivul de nulitate absolută invocată se referea la obiectul contractului.

Cum obiectul contractului este identic cu cel din procură rezultă că voința părților nu a fost afectată de o eroare obstacol. Limitele investirii nu îngăduie analizarea unui alt motiv de nulitate-nedeterminarea prețului și neachitarea acestuia astfel încât pentru acest motiv de recurs nu se poate schimba soluția instanțelor de fond și de apel. Așadar eroarea obstacol, în speță se analizează doar cu privire la actul prin care s-a exprimat consimțământul respectiv procura, act în care imobilul vândut este identificat după elementele esențiale în materie imobiliară: nr. topo și nr. de carte funciară. Întrucât acestea sunt aceleași și în procură și în contractul a cărui nulitate se cere, soluția instanțelor apare ca legală sub aspectele formale analizate, în limitele investirii.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiat; judecătorii nu au încălcat obligația prevăzută de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., privind stăruința în aflarea adevărului, ei limitându-se la analizarea motivului de nulitate absolută invocat-eroarea obstacol privind obiectul contractului. Așa cum s-a mai menționat aspectele privind prețul sau neplata lui, nu au fost analizate decât ca argumente adiacente, instanțele nefiind investite cu un motiv de nulitate absolută rezultând din inexistența prețului sau alte elemente legate de acesta care ar afecta valabilitatea contractului sau ar putea determina nulitatea absolută a acestuia. Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.N.R împotriva deciziei nr. 199/ A/COM din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.