ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 115/2008

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 209 din 22 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția l penală, a respins excepția inadmisibilității plângerii formulate de petenta Ș.D., iar pe fond, a admis plângerea, a desființat în întregime ordonanța nr. 97/11-2/2007 din data de 07 martie 2007 a procurorului șef al Secției de Combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

și, în parte dispoziția de la lit. c) pct. l din Rechizitoriul nr. 186/P/2006 din data de 17 octombrie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, în sensul că a schimbat temeiul juridic al scoaterii de sub urmărire penală a petentei în raport de săvârșirea infracțiunii prevazute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen., din art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că petenta a formulat plângere, în temeiul dispozițiile art. 2781 C. proc.

pen., împotriva Ordonanței nr. 97/ll-2/2007 din data de 07 martie 2007, prin care fusese respinsă plângerea inițial formulată de aceasta, referitor la temeiul scoaterii de sub urmărire penală din Rechizitoriul nr. 186/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție. Inițial, temeiul scoaterii de sub urmărire penală a petentei l-au reprezentat dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Ordonanța a fost comunicată petentei, la data de 19 martie 2007, plângerea la instanță fiind formulată în termenul general de 20 zile, respectiv la data de 5 aprilie 2007, și înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a ll-a penală, care a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, prin sentința penală nr. 758 din 24 mai 2007. Instanța de fond a constatat că prin plângere, petenta formulează 2 critici cu privire la actele procurorului, respectiv inexistența unui act legal de începere a urmăririi penale, contestând acest caracter pentru ordonanța nr. 186/P/2006 din data de 25 septembrie 2006, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (1) și art. 238 C. proc.

pen., extinderea urmăririi penale și față de petentă sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevazute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen. și reținerea unui temei juridic greșit pentru scoaterea de sub urmărire penală, invocându-se incidența art. 10 lit. a) C. proc. pen., în sensul că infracțiunea de luare de mită nu există. Referitor la prima critică formulată, instanța de fond a constatat că nu se poate pronunța asupra acesteia, în condițiile în care este vorba de un act determinat al procurorului care nu este prevăzut de dispozițiile art. 2781alin. (1) C. proc. pen., ca fiind unul dintre actele ce pot fi atacate cu plângere la instanța de judecată. Cu privire la excepția de inadmisibilitate a plângerii, formulată de parchet, curtea a reținut că plângerea este însă admisibilă și a respins ca atare excepția invocată, pe cel de-al motiv, dat fiind că dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc.

pen., care recunosc dreptul oricărei persoane ale cărei interese legitime au fost vătămate dreptul de a se plânge în fața unui judecător împotriva ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală, nu condiționează acest drept de invocarea anumitor motive și nici nu îl limitează la cazuri determinate pe care s-ar întemeia contestarea actului procurorului. Față de această reținere, prima instanță a apreciat că soluția procurorului poate fi atacată cu plângere de persoana interesată, inclusiv pentru temeiul greșit al adoptării soluției de scoatere de sub urmărire penală. Pe de altă parte, instanța fondului reține că, deși dispozițiile art. 2781 alin. (8) C. proc.

pen., nu cuprind o soluție expresă ce ar putea fi adoptată de judecător într-o astfel de situație, o interpretare contrară a acestor dispoziții procedurale ar însemna că se pot face distincții acolo unde legea nu prevede sau chiar că s-ar putea adăuga legii, soluție inacceptabilă, întrucât judecătorul nu se poate substitui puterii legiuitoare. Pe fondul plângerii, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată, dat fiind că, în virtutea dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală atunci când faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, această situație presupunând existența faptei în materialitatea ei, faptă care nu realizează însă conținutul constitutiv al unei infracțiuni pentru că unul sau mai multe elemente ce o caracterizează în concret nu se suprapun celor prevăzute în textul incriminator.

Această situație nu este incidență însă în speță, pentru că fapta de luare de mită, imputată petentei, respectiv pretinderea sumei de 75.000 euro pentru a pronunța o soluție favorabilă persoanei ce urma să plătească acești bani, nu există, nefiind susținută de probatoriul administrat în cauză, lucru pe care însuși procurorul de caz îl inserează în cuprinsul rechizitoriului, în sensul că nu există probe incriminatorii concludente, iar cercetările efectuate nu au confirmat aserțiunile persoanelor ce au declarat împotriva petentei. Faptul că procurorul de caz afirmă că versiunea prezentată de aceste persoane prezintă plauzibilitate sau că ar fi existat elemente care conturau veridicitatea versiunii nu pot fi reținute ca temei al existenței reale a faptei pretinse, deoarece acuzația formulată împotriva unei persoane trebuie să se întemeieze pe probe, conform art. 62 și art. 63 alin. (1) C. proc.

pen., și nu pe simple supoziții. Nu se face, de asemenea, referire în concret la elementul constitutiv al infracțiunii care, în accepțiunea organului de cercetare penală ar lipsi, ci doar se poate constata că singurul temei al scoaterii de sub urmărire penală al petentei este acela al imposibilității de a proba săvârșirea de către petentă a pretinsei infracțiuni de luare de mită. Împotriva sentinței a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție invocând motive de nelegalitate și netemeinicie vizând greșita soluționare a excepției invocate, a inadmisibilității plângerii, precum și greșita soluționare pe fond a plângerii formulate de petenta. Se arată în recursul formulat, că excepția s-a invocat pentru că schimbarea temeiului juridic al scoaterii de sub urmărire penală este incompatibilă cu cele două soluții expres prevăzute de dispozițiile art. 2781 alin. (8) lit. b) și c) C. proc.

pen., pe care judecătorul le poate adopta. În plus, instanța de fond nu a precizat în motivarea soluției sale, care este temeiul de drept al respingerii excepției de inadmisibilitate invocată. De asemenea, se susține că petenta nu este persoana vătămată prin săvârșirea infracțiunii, situație în care trebuia analizat în ce măsură interesele sale legitime au fost vătămate prin emiterea soluției de scoatere de sub urmărire penală în temeiul dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., în acest sens trebuind a se distinge între interesele ce au fost vătămate prin începerea urmăririi penale și interesele lezate prin soluția de netrimitere în judecată, consecințele scoaterii de sub urmărire penală a petentei fiind în ambele cazuri aceleași, respectiv stingerea acțiunii penale înaintea punerii ei în mișcare din cauza lipsei de temei a acțiunii penale.

Ori, în aceste condiții, interesele petentei nu au fost în nici un fel vătămate prin soluția de scoatere de sub urmărire penală adoptată. De asemenea, se susține că schimbând temeiul soluției de scoatere de sub urmărire penală, instanța de fond a pronunțat o soluție ce nu poate fi decât atributul exclusiv al procurorului. Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și pe fond, respingerea plângerii ca inadmisibilă. Examinând sentința în raport de criticile recurentului, ca și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform. art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Potrivit art. 278 1 C. proc.

pen., care se referă la procedura plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, după parcurgerea procedurii prevăzută de art. 278 C. proc. pen., referitoare la actele procurorului, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt lezate prin soluțiile de netrimitere în judecată pot face plângere la judecătorul din cadrul instanței competente să judece cauza în primă instanță. După parcurgerea procedurii și soluționarea definitivă a plângerii, soluțiile procurorului, confirmate de instanță, capătă o autoritate relativă de lucru judecat, așa cum prevede alin. (1 1 ) al art. 278 1 C. proc. pen.

Potrivit acestui text de lege, în situația în care soluția de netrimitere în judecată este confirmată prin hotărâre definitivă, o persoană nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, și nu a intervenit unul din cazurile prevăzută de art. 10 C. proc. pen. Atât timp cât se exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției de netrimitere în judecată, aceasta nu are caracter definitiv și nu-și produce efectele, ca o manifestare elocventă a efectului suspensiv al căilor de atac instituite de Codul de procedură penală. Investită cu soluționarea plângerii împotriva actului procesual prin care se dă o soluție de netrimitere în judecată, instanța nu poate fi împiedicată să recurgă la verificarea în totalitate a ordonanței sau rezoluției și să îndrepte ori să elimine nelegalitățile actului procesual controlat.

Instanța de judecată nu poate fi ținută de soluțiile prevăzute de alin. (8) al art. 278 1 C. proc. pen., pentru că aceste soluții vizează numai confirmarea sau infirmarea dispozițiilor de netrimitere în judecată, dar nu exclud un control de legalitate atunci când soluția de nesesizare prin rechizitoriu a instanței este, în fond, temeinică și legală, dar nu răspunde în integralitate cerințelor de legalitate. Dacă, în fond, soluția de netrimitere în judecată este temeinică și legală și poate căpăta o relativă autoritate de lucru judecat, nu poate fi permisă tolerarea acestui mod de definitivare atunci când se constată aspecte de nelegalitate și când corijarea lor mai este posibilă. Spunem aceasta pentru că, o redeschidere a urmăririi penale nu mai este posibilă pentru aceste erori și pentru că efectele soluțiilor date în rezolvarea acțiunilor penale produc consecințe diferite, unele cu efecte dezastruoase pentru persoanele vizate.

Mai mult, este de arătat că soluțiile înscrise în cuprinsul dispozițiile art. 278 1 alin (8) C. proc. pen., privesc aptitudinea funcțională a acțiunii penale, posibilitatea exercitării ei și nu aspecte ce țin de reținerea greșită a temeiurilor de stingere sau de împiedicare a punerii în mișcare. Dacă s-ar reține opinia parchetului că temeiul juridic al soluțiilor de netrimitere în judecată este atributul exclusiv al procurorului, s-ar ajunge în situația aberantă ca, pentru corectarea temeiului de drept al unei soluții de netrimitere în judecată, limitându-se la soluțiile dictate de alin. (8) din art. 278 1 C. proc. pen., instanța să admită plângerea, să desființeze rezoluția sau ordonanța, să dispună trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, pentru ca după realizarea acestor operațiuni juridice, procurorul să adopte aceeași soluție dar pe un temei juridic corect.

Posibilitatea cenzurării actelor procesuale emise de procuror și sub alte aspecte decât soluțiile netrimitere în judecată se poate desprind și din interpretarea a fortiori a dispozițiilor se stabilesc controlul instanței asupra actelor procurorului. Dacă instanța poate să infirme o soluție e fond dată de procuror cu privire la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, cu atât mai mult ea poate să intervină asupra aspectelor de legalitate și să facă corecțiile necesare pentru a asigura deplina legalitate a soluției procurorului. lată de ce instanța de judecată poate proceda la modificarea temeiului soluției de scoatere de sub urmărire penală dispusă de procuror în procedura de rezolvare a plângerilor reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. Cu privire la calitatea procesuală a petentei este de observat că legiuitorul așează între titularii dreptului de formula plângere împotriva rezoluților sau ordonanțelor de netrimitere în judecată și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate prin actele procesuale emise de procuror. Nu este vorba de presupusa persoană vătămată prin infracțiune pentru că această persoană este abilitată distinct să formuleze plângere, ci de alte persoane asupra cărora soluția procurorului produce consecințe directe. Una dintre aceste persoane poate fi chiar persoana față de care s-a solicitat tragerea la răspundere penală, pentru că o soluție a procurorului, chiar dacă este o soluție de netrimitere în judecată, poate să atragă consecințe patrimoniale sau nepatrimoniale, în funcție de statutul său social și de percepția societății.

Unele sunt consecințele stingerii unei acțiuni penale pe temeiul dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., care exclude orice altă răspundere subsecventă și reabilitează moral orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni și altele sunt efectele pronunțării unei soluții pe temeiuri care permit, în continuare, un alt gen de tragere la răspundere sau alte consecințe juridice cum este cazul aplicării dispozițiilor art. 10 lit. b), b 1 ) și d) cum este cazul de față, e) și i) C. proc. pen., etc. De aceea, pot fi titulari ai plângerilor în procedura reglementată de art. 278 1 C. proc.

pen., persoanele față de care soluțiile procurorului pot atrage consecințe, printre aceste persoane putând figura denunțătorul ce poate fi acuzat ulterior de denunț calomnios, martorul pe cărui mărturie s-a bazat acuzarea persoanei față de care s-a dispus achitarea pentru inexistența faptei sau pentru că fapta nu a fost săvârșită de acuzat, dar și persoana supusă învinuirii în situația în care fapta de care este acuzat nu există, dar stingerea acțiunii penală s-a dispus pentru că s-a apreciat că fapta există, însă nu întrunește elementele constitutiv ale infracțiunii ori că nu este prevăzută de legea penală sau nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Considerentele de mai sus îndreptățesc Înalta Curte să aprecieze că în mod justificat prima instanță a respins excepția inadmisibilității plângeri formulate de petentă și a procedat în mod legal când a schimbat temeiul scoaterii de sub urmărire penală din art. 10 lit. d) C. proc.

pen., în art. 10 lit. a) C. proc. pen. Pe fond, se constată că temeiul stingerii acțiunii penale la care s-a oprit prima instanță este corect pentru că, însăși acuzarea reține că nu există probe incriminatorii concludente, iar cercetările efectuate nu au confirmat aserțiunile persoanelor ce au declarat împotriva petentei, iar în recurs nu se face vorbire decât de inadmisibilitatea plângerii formulată de petentă. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 209 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală privind pe intimata petiționară Ș.D. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2008.