ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1126/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1126/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7829/
E din 20 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins acțiunea
formulată de reclamanții O.N.C, U.F.,I.M. și I.I., ambii cu domiciliul în
București, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA Cluj – Napoca, cu sediul în
municipiul Cluj – Napoca, județul Cluj cu cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe
au declarat apel: O.N.C., U.F., I.M. și I.I., considerând-o nelegală și
netemeinică.
Curtea de Apel Iași, secția
comercială, prin decizia nr. 80 din 10 septembrie 2007, a respins apelurile, ca
nefondate și, totodată, a respins și cererea pentru cheltuieli de judecată formulată
de intimată.
Pentru a se pronunța astfel,
a reținut că motivele de apel invocate de cei patru apelanți în vederea
schimbării sentinței primei instanțe, nu se regăsesc în reglementările
dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Așa cum legal și temeinic a
reținut prima instanță, obiectivele expertizei propuse de reclamanți se referă
de fapt la verificarea întregii gestiuni a societății intimate, pe o perioadă
mai mare de 10 ani (unele obiective vizând perioada 1995 – 2006).
Deoarece expertiza
solicitată vizează întreaga gestiune a societății intimate și întreaga ei
activitate economică, ea contravine astfel dispozițiilor art. 136 din Legea nr.
31/1990 republicată, care au un caracter limitativ, conform alin. (1) care
precizează că: „Unul sau mai mulți acționari, deținând cel puțin 10 % din
acțiunile reprezentând capitalul social, vor putea cere, individual sau
împreună, instanței să desemneze unul sau mai mulți experți, însărcinați să
analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății și să întocmească un
raport, care să le fie înmânat și, totodată, predat oficial cenzorilor
societății, spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare.
Din text se observă că
analiza experților se poate rezuma doar la anumite operațiuni financiar,
contabile și nu la întreaga activitate a societății, cu atât mai mult cu cât
apelanții – reclamanți au menționat și obiective ale expertizei ce exced competenței
unui expert contabil precum, cele referitoare la legalitatea operațiunilor
economice și a contractelor încheiate de societate sau verificarea procurilor
pentru exercițiul dreptului de vot la A.G.E.A.
Ulterior, prin încheierea
din 15 octombrie 2007, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a admis
sesizarea din oficiu și a îndreptat eroarea materială, aplicând dispozițiile art.
281 C. proc. civ., în sensul că a dispus înlocuirea mențiunii din dispozitiv
„respingere cererea de obligare la cheltuieli de judecată„ cu mențiunea „obligă
apelanții să plătească intimatei suma de 5151 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel,
a reținut că față de eroarea comisă sunt incidente dispozițiile art. 281 C.
proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 80
din 10 septembrie 2007 și totodată a încheierii de ședință ce face corp comun
cu aceasta, respectiv a Încheierii din 15 octombrie 2007, pronunțată de Curtea
de Apel privind îndreptarea erorii materiale, au făcut reclamanții recurs
criticându-le pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
Au arătat că în cadrul
încheierii de ședință din 18 iunie 2007 s-a inserat eronat că părțile ar fi pus
concluzii cu privire la efectuarea unei expertize de specialitate, iar în
camera de consiliu, fără a se pune proba în discuția părților cererea a fost
respinsă, ceea ce presupune încălcarea art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și atrage
incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Respingerea cererii de
administrare a probei cu expertiză contabilă și continuarea procedurii
judiciare ulterior acestui moment, reprezintă de fapt două soluții
contradictorii, de natură a atrage, de asemenea, incidența art. 304 pct. 5 C.
proc. civ., cu raportare la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Administrarea expertizei
contabile reprezintă esența procedurii reglementată de art. 136 din Legea nr. 31/1990
republicată, care a constituit chiar obiectul cererii de chemare în judecată,
condiții în care instanța de judecată trebuia să aprecieze cererea în
probațiune împreună cu cererea inițială, exact ca în cazul procedurii
instituită de art. 235 – art. 236 C. proc. civ., fără acordarea altor termene
de judecată ori procedând dimpotrivă, a încălcat dispozițiile art. 105 C. proc.
civ.
Un alt motiv vizează
respingerea cererii de amânare formulată de reclamanți la termenul de judecată
din data de 10 septembrie 2007, fără nicio motivare, cu încălcarea art. 146 și
156 C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din C.E.D.O. cu
atât mai mult cu cât la acel termen nu a fost prezent niciunul dintre
reclamanți, iar instanța de apel nu a amânat pronunțarea pentru a da
posibilitatea părților să depună concluzii scrise, motiv care se încadrează în
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, instanța de
apel a încălcat dispozițiile art. 281 C. proc. civ., care nu își găseau aplicabilitatea
în situația rezultată din dosar, soluția respingerii cererii de obligare la
cheltuieli de judecată pronunțată prin decizia recurată neputând fi îndreptată pe
această cale legală, ci numai pe calea recursului, prin măsura luată instanța
de apel revenind de fapt la judecata acesteia, motiv de recurs care se
încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin ultimul motiv de recurs,
întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că
instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 136 C. proc.
civ.
A arătat, în esență, în argumentarea
acestui motiv de recurs că instanța de fond s-a raportat greșit la dispozițiile
art. 154 din Legea nr. 31/1990 republicată, dispoziții abrogate la momentul pronunțării
soluției, de la 1 decembrie 2006 intrând în vigoare Legea nr. 441/2006.
În al doilea rând, din
interpretarea corectă a legii rezultă că prin textul de lege se dă posibilitate
absolută sub aspect cantitativ sau temporal, de a se solicita o expertiză
asupra gestiunii societății, existând, față de caracterul complex al
operațiunilor cercetate, chiar posibilitatea desemnării mai multor experți.
Prin urmare, greșit s-a respins
cererea pe motiv că s-a urmărit analizarea întregii gestiuni a societății și
chiar dacă s-ar fi constatat o astfel de situație instanța avea posibilitatea
să cenzureze obiectivele expertizei și să încuviințeze doar acele obiective
care nu vizau verificarea întregii gestiunii sau care puteau forma obiectul
altor litigii.
Procedând altfel, s-au
încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, din
interpretarea corectă ce trebuie dată art. 136 din Legea nr. 31/1990
republicată, se poate concluziona că o cerere întemeiată pe aceste dispoziții
poate fi respinsă eventual numai în situația în care dreptul decurgând din
această dispoziție a fost exercitat cu rea credință, ceea ce în cauză nu s-a
dovedit.
În susținerea recursului s-a
încuviințat proba cu acte, conform art. 305 C. proc. civ.
Recursul formulat împotriva încheierii
de îndreptare eroare materială este fondat, iar recursul formulat împotriva
deciziei
nr. 80
din 10 septembrie 2007, nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare.
Potrivit art. 281 C. proc.
civ., instanța poate îndrepta doar erorile materiale săvârșite în cuprinsul hotărârii,
greșita obligare a unei părți la cheltuieli de judecată în locul părții care a
căzut în pretenții constituind greșeală de judecată, deoarece se cere de fapt
reanalizarea cererii de obligare la cheltuieli de judecată, situație care nu
întrunește condițiile ipotezei prevăzute de textul sus-evocat.
În consecință, față de
situația arătată, partea nemulțumită de soluția privind acest capăt de cerere
nu avea deschisă calea îndreptării hotărârii, potrivit art. 281 C. proc. civ.,
ci calea de atac a recursului, încât încheierea dată este pronunțată cu
încălcarea legii, iar recursul formulat fondat și va fi admis, pentru motivul
de nelegalitate invocat.
Referitor la recursul declarat
împotriva deciziei se constată că recurenta a adus mai multe critici privind în
primul rând procedura de judecată a cererii întemeiată pe dispozițiile art. 136
din Legea nr. 31/1990 republicată, arătând că instanța a încălcat dispozițiile art.
105 C. proc. civ.
Sub acest aspect se constată
că potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu orice act de procedură făcut
cu neobservarea formelor legale este nul, ci trebuie ca actul să fi fost
întocmit cu nerespectarea condițiilor privitoare la formă sau la conținut și
această situație să fi produs un prejudiciu procesual.
În cauză, deși se susține că
nu s-a fi cerut proba cu expertiză contabilă, iar respingerea ei nu a fost pusă
în discuția părților, decizia dată în apel și încheierea de ședință care face
corp cu aceasta nu sunt lovite de nulitate absolută, deoarece recurenților nu
li s-a produs nicio vătămare, cererea de chemare în judecată având ca obiect
chiar încuviințarea efectuării unei expertize, conform art. 136 din Legea nr. 31/1990
republicată, limite în care a și fost examinată pe fond în cadrul unei
proceduri cu caracter contencios.
Cât privește încălcarea
dreptului la apărare, dispozițiile art. 146 și 156 C. proc. civ., nu au fost
încălcate, deoarece din analiza acestor texte de lege rezultă că, în lipsa
solicitării părții, instanța nu poate, din oficiu, să amâne pronunțarea pentru
ca partea să depună concluzii scrise.
În aceste condiții, nu se
poate vorbi nici de încălcarea art. 21 din Constituție și art. 6 din C.E.D.O., recurenta
fiind legal citată pentru termenul când cauza a fost soluționată și, deci, avea
posibilitatea să depună concluzii scrise.
Cât privește aplicarea în
cauză a dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990 republicată; se constată în
primul rând, că instanța a avut în vedere normele în vigoare, trimiterea la
dispozițiile art. 154 în loc de art. 136 din legea astfel cum a fost modificată
fiind lipsită de relevanță juridică sub aspectul soluției (textul nou
neconținând modificări față de textul vechi, de natură a conduce la o altă
soluție).
În ceea ce privește
interpretarea acestuia, se constată că soluția este legală, deoarece potrivit
interpretării ce trebuie dată, textul de lege reglementează un drept la
informare destinat să controleze și să cenzureze o gestiune pretins frauduloasă
ceea ce presupune verificarea anumitor operațiuni suspectate a fi în neregulă
și, nicidecum o verificare de fond financiar, contabilă a societății cum au
solicitat de fapt recurenții, chiar dacă se reține buna credință a acestora.
Pe de altă parte, instanța
nu poate cenzura limitele investirii sale prin modificarea obiectului dedus
judecății, recurenții fiind cei care trebuiau să determine exact operațiunile
de expertizat, potrivit principiului disponibilității încât nici din
perspectiva art. 129 C. proc. civ., nu se poate reține o încălcare a drepturilor
procesuale ale recurenților.
Așa fiind, niciunul dintre motivele
de recurs invocate subsumate art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., nu este fondat
încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat împotriva
deciziei și încheierilor de ședință ce fac corp comun cu aceasta va fi respins.
Văzând și art. 274 C. proc.
civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanții
O.N.C., U.F., I.M. și I.I. împotriva încheierii din ședința publică de la 15
octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Iași, pe care o modifică, în
sensul că respinge cererea de îndreptare eroare materială, din oficiu, privind
dispozitivul deciziei comerciale nr. 80 din 10 septembrie 2007, pronunțată de
Curtea de Apel Iași, secția comercială.
Respinge recursul formulat
de reclamanți împotriva deciziei nr. 80 din 10 septembrie 2007, pronunțată de
Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.
Obligă recurenții –
reclamanți să plătească intimatei – pârâte suma de 4760 lei, cu titlu de
cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 martie 2008.