ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 163/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 5784 din 28 iunie 2006, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta U.C.E.C.O.M. cu sediul social în București și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantele SC A.T. cu sediul social în București și SC E. SRL cu sediul social în Crevedia, județul Dâmbovița, împotriva pârâtei U.C.E.C.O.M. –București. De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și s-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că reclamantele au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, să se constate nulitatea absolută a „așaziselor” titluri de proprietate ale pârâtei U.C.E.C.O.M.

București asupra spațiului situat în București, pentru fraudă la lege, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 109 și art. 11 C. proc. civ. Acțiunea reclamantelor a fost apreciată ca inadmisibilă sub două aspecte. În primul rând, s-a considerat că acțiunea în constatare are un caracter subsidiar față de acțiunea în realizarea dreptului. Reclamantele invocă un titlu de proprietate pe care îl opun pârâtei care, de asemenea, deține un titlu de proprietate asupra spațiului în litigiu, prin sentințele arbitrale. Cum acestea au posibilitatea declanșării unei acțiuni în revendicare prin compararea titlurilor care are natura unei acțiuni în realizarea dreptului, acțiunea în constatarea nulității absolute este inadmisibilă.

Acțiunea a fost apreciată ca inadmisibilă în al doilea rând și sub aspectul faptului că sentințele arbitrale care constituie titluri de proprietate ale pârâtei nu puteau fi desființate decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., sentințele arbitrale constituind titluri executorii și fiind obligatorii conform art. 367 C. proc. civ. S-a menționat că este greșită susținerea reclamantelor în sensul că sentințele arbitrale nu sunt veritabile hotărârii judecătorești, deoarece s-au interpretat în mod greșit dispozițiile legale, invocând și dispozițiile legale, invocând și dispozițiile art. 21 din Constituția României.

Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant față de dispozițiile art. 21 și art. 125 din Constituția României că accesul la justiție nu implică în mod automat accesul la toate instanțele și la toate gradele de jurisdicție și că legiuitorul poate institui în condiții speciale căi de atac, în acest sens fiind și acțiunea în anularea sentințelor arbitrale împotriva cărora se poate exercita calea de atac a recursului (art. 366 C. proc. civ.). Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 89 din 14 februarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele SC A.T. SA București și SC E. SRL Crevedia împotriva sentinței comerciale nr. 5784 din 28 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a preluat, în esență, toate argumentele reținute de prima instanță în fundamentarea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii reclamantelor. Referitor la motivul de apel menționat, în sensul că instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere referitor la anularea protocolului, a fost găsit neîntemeiat, deoarece apelantele reclamante nu au formulat în mod expres, în condițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cerere de completare a acțiunii cu acest capăt de cerere privind anularea protocolului nr. 111195 din 24 iulie 1992. Împotriva deciziei comerciale nr. 89 din 14 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, au promovat recurs reclamantele SC A.T.

București și SC E. SRL Crevedia, care au solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., casarea deciziei atacate, și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond Tribunalului București în vederea continuării cercetării judecătorești. Recurenta SC E. SRL Crevedia, în dezvoltarea motivelor de recurs a evocat împrejurarea că excepția de inadmisibilitate a fost soluționată numai în considerarea cererii de anulare a sentințelor arbitrale, fără a presupune și analiza Protocolului, fiind omis a fi cercetat și acest capăt de cerere. Tot în mod greșit a fost respinsă, ca inadmisibilă, și cererea de anulare a sentințelor arbitrale, instanța de apel interpretând eronat dispozițiile legale aplicabile.

La rândul său, recurenta SC A.T. București, consideră că prin cererea introductivă s-a cerut constatarea nulității absolute a celor două sentințe arbitrale și a Protocolului nr. 111195 din 24 iulie 1992, instanța omițând a se pronunța asupra ultimului aspect. În toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat pricina fără a intra în cercetarea fondului, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare. Intimata pârâtă U.C.E.C.O.M. București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile formulate în cererile de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondate, recursurile reclamantelor, pentru următoarele considerente.

Corect a fost dată eficiență juridică dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., care precizează că, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, iar cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Acțiunea reclamantelor ca prerogativă legală, obiectivă, uniformă sub aspectul elementelor ei structurale, precum și al funcțiilor ce-i revin, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Doctrina, într-o clasificare relativ completă și larg acreditată, potrivit cu scopul urmărit de reclamant, dar și de natura soluției instanței, distinge între acțiuni în realizarea dreptului, acțiuni în constatarea existenței sau inexistenței dreptului și acțiuni în constituire sau de transformare.

Acțiunea în constatare are ca scop consacrarea judecătorească a existenței dreptului reclamantei (acțiunea în constatare pozitivă) sau a inexistenței dreptului pârâtului (acțiunea în constatare negativă). Este necesar, pentru exercitarea acțiunii în constatare îndeplinirea cumulativă a condițiilor ca partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes și să nu se urmărească constatarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt. Astfel, acțiunea în constatare, în speță, a dobândit un real caracter subsidiar în raport cu toate posibilitățile procedurale pe care reclamantele la au pentru a-și realiza drepturile lor. Este de necontestat că cerere de chemare în judecată vizează constatarea nulității absolute a „așaziselor” titluri de proprietate ale pârâtei U.C.E.C.O.M.

București asupra spațiului din B-dul Unirii, pentru fraudă la lege, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 109 și 111 C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 132 alin. (1) din același cod, la prima zi de înfățișare, instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a pune noi dovezi. Din această perspectivă este nelegală modificarea cererii de chemare în judecată a reclamantei, care nu s-a realizat la prima zi de înfățișare și în lipsa consimțământului părților. Nu este suficientă referirea la existența protocolului nr. 111195 din 24 iulie 1992 în expunerea motivelor cererii de chemare în judecată și în notele de ședință, deoarece existența dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., determina respectarea riguroasă a completării acțiunii inițiale. Nu poate fi primită nici critica recurentelor potrivit căreia instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale referitoare la desființarea sentințelor arbitrale. Art. 364 C. proc. civ., consacră, prin modul neechivoc în care este redactat, unicitatea mijlocului prin care se poate obține desființarea unei hotărâri arbitrale. Astfel, o hotărâre arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare și numai pentru unul din motivele expuse la lit. a-i. Aceste rațiuni juridice fac ca acțiunea în anulare să devină singurul mijloc pentru desființarea hotărârii arbitrale, iar textul legal care o reglementează exclude posibilitatea ca o asemenea hotărâre să fie atacată prin exercitarea căilor ordinare de atac ori a căilor extraordinare.

Codul juridic și argumentele expuse, determină ca toate criticile formulate în cererile de recurs de reclamante să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge recursurile declarate, ca nefondate, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 89 din 14 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul, declarat de reclamanta SC A.T. București, împotriva deciziei nr. 89 din 14 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondată. Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL CREVEDIA, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 ianuarie 2008.