ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 163/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 163/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 5784 din 28 iunie 2006, a admis excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta U.C.E.C.O.M. cu sediul social în

București și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantele SC

A.T. cu sediul social în București și SC E. SRL cu sediul social în Crevedia,

județul Dâmbovița, împotriva pârâtei U.C.E.C.O.M. –București. De asemenea, a

fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și

s-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut

că reclamantele au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, să se

constate nulitatea absolută a „așaziselor” titluri de proprietate ale pârâtei U.C.E.C.O.M.

București asupra spațiului situat în București, pentru fraudă la lege,

respectiv încălcarea dispozițiilor art. 109 și art. 11 C. proc. civ.

Acțiunea reclamantelor a

fost apreciată ca inadmisibilă sub două aspecte.

În primul rând, s-a

considerat că acțiunea în constatare are un caracter subsidiar față de acțiunea

în realizarea dreptului. Reclamantele invocă un titlu de proprietate pe care îl

opun pârâtei care, de asemenea, deține un titlu de proprietate asupra spațiului

în litigiu, prin sentințele arbitrale. Cum acestea au posibilitatea declanșării

unei acțiuni în revendicare prin compararea titlurilor care are natura unei

acțiuni în realizarea dreptului, acțiunea în constatarea nulității absolute

este inadmisibilă.

Acțiunea a fost apreciată ca

inadmisibilă în al doilea rând și sub aspectul faptului că sentințele arbitrale

care constituie titluri de proprietate ale pârâtei nu puteau fi desființate

decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ.,

sentințele arbitrale constituind titluri executorii și fiind obligatorii

conform art. 367 C. proc. civ.

S-a menționat că este

greșită susținerea reclamantelor în sensul că sentințele arbitrale nu sunt

veritabile hotărârii judecătorești, deoarece s-au interpretat în mod greșit

dispozițiile legale, invocând și dispozițiile legale, invocând și dispozițiile art.

21 din Constituția României. Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod

constant față de dispozițiile art. 21 și art. 125 din Constituția României că

accesul la justiție nu implică în mod automat accesul la toate instanțele și la

toate gradele de jurisdicție și că legiuitorul poate institui în condiții

speciale căi de atac, în acest sens fiind și acțiunea în anularea sentințelor

arbitrale împotriva cărora se poate exercita calea de atac a recursului (art. 366

C. proc. civ.).

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 89 din 14 februarie 2007,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele SC A.T. SA București și

SC E. SRL Crevedia împotriva sentinței comerciale nr. 5784 din 28 iunie 2006

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a preluat, în esență, toate argumentele reținute de prima

instanță în fundamentarea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii reclamantelor.

Referitor la motivul de apel

menționat, în sensul că instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de

cerere referitor la anularea protocolului, a fost găsit neîntemeiat, deoarece

apelantele reclamante nu au formulat în mod expres, în condițiile art. 132 alin.

(1) C. proc. civ., cerere de completare a acțiunii cu acest capăt de cerere

privind anularea protocolului nr. 111195 din 24 iulie 1992.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 89 din 14 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, au promovat recurs reclamantele SC A.T. București și

SC E. SRL Crevedia, care au solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art.

312 alin. (1) C. proc. civ., casarea deciziei atacate, și trimiterea cauzei

spre rejudecare în fond Tribunalului București în vederea continuării

cercetării judecătorești.

Recurenta SC E. SRL

Crevedia, în dezvoltarea motivelor de recurs a evocat împrejurarea că excepția

de inadmisibilitate a fost soluționată numai în considerarea cererii de anulare

a sentințelor arbitrale, fără a presupune și analiza Protocolului, fiind omis a

fi cercetat și acest capăt de cerere. Tot în mod greșit a fost respinsă, ca

inadmisibilă, și cererea de anulare a sentințelor arbitrale, instanța de apel

interpretând eronat dispozițiile legale aplicabile.

La rândul său, recurenta SC

A.T. București, consideră că prin cererea introductivă s-a cerut constatarea

nulității absolute a celor două sentințe arbitrale și a Protocolului nr. 111195

din 24 iulie 1992, instanța omițând a se pronunța asupra ultimului aspect. În

toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat

pricina fără a intra în cercetarea fondului, se impune casarea cu trimitere

spre rejudecare.

Intimata pârâtă U.C.E.C.O.M.

București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile

formulate în cererile de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând

a respinge, ca nefondate, recursurile reclamantelor, pentru următoarele

considerente.

Corect a fost dată eficiență

juridică dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., care precizează că, partea care

are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței

unui drept, iar cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea

dreptului. Acțiunea reclamantelor ca prerogativă legală, obiectivă, uniformă

sub aspectul elementelor ei structurale, precum și al funcțiilor ce-i revin, a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Doctrina, într-o

clasificare relativ completă și larg acreditată, potrivit cu scopul urmărit de

reclamant, dar și de natura soluției instanței, distinge între acțiuni în

realizarea dreptului, acțiuni în constatarea existenței sau inexistenței

dreptului și acțiuni în constituire sau de transformare.

Acțiunea în constatare are

ca scop consacrarea judecătorească a existenței dreptului reclamantei (acțiunea

în constatare pozitivă) sau a inexistenței dreptului pârâtului (acțiunea în

constatare negativă). Este necesar, pentru exercitarea acțiunii în constatare

îndeplinirea cumulativă a condițiilor ca partea să nu poată cere realizarea

dreptului, să justifice un interes și să nu se urmărească constatarea

existenței sau inexistenței unei stări de fapt. Astfel, acțiunea în constatare,

în speță, a dobândit un real caracter subsidiar în raport cu toate

posibilitățile procedurale pe care reclamantele la au pentru a-și realiza

drepturile lor.

Este de necontestat că

cerere de chemare în judecată vizează constatarea nulității absolute a

„așaziselor” titluri de proprietate ale pârâtei U.C.E.C.O.M. București asupra

spațiului din B-dul Unirii, pentru fraudă la lege, respectiv încălcarea

dispozițiilor art. 109 și 111 C. proc. civ. Conform dispozițiilor art. 132 alin.

(1) din același cod, la prima zi de înfățișare, instanța va putea da

reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și

pentru a pune noi dovezi. Din această perspectivă este nelegală modificarea

cererii de chemare în judecată a reclamantei, care nu s-a realizat la prima zi

de înfățișare și în lipsa consimțământului părților. Nu este suficientă

referirea la existența protocolului nr. 111195 din 24 iulie 1992 în expunerea

motivelor cererii de chemare în judecată și în notele de ședință, deoarece

existența dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., determina respectarea

riguroasă a completării acțiunii inițiale.

Nu poate fi primită nici

critica recurentelor potrivit căreia instanța de apel a interpretat greșit

dispozițiile legale referitoare la desființarea sentințelor arbitrale.

Art. 364 C. proc. civ.,

consacră, prin modul neechivoc în care este redactat, unicitatea mijlocului

prin care se poate obține desființarea unei hotărâri arbitrale. Astfel, o

hotărâre arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare și numai

pentru unul din motivele expuse la lit. a-i. Aceste rațiuni juridice fac ca

acțiunea în anulare să devină singurul mijloc pentru desființarea hotărârii

arbitrale, iar textul legal care o reglementează exclude posibilitatea ca o

asemenea hotărâre să fie atacată prin exercitarea căilor ordinare de atac ori a

căilor extraordinare.

Codul juridic și argumentele

expuse, determină ca toate criticile formulate în cererile de recurs de

reclamante să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge recursurile

declarate, ca nefondate, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 304 C.

proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 89 din 14 februarie

2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, declarat

de reclamanta SC A.T. București, împotriva deciziei nr. 89 din 14 februarie

2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondată.

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC E. SRL CREVEDIA, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 24 ianuarie 2008.