LOZAN AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Preliminary objection dismissed (six-month period);Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
LOZAN AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2006)
Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (
justice.gov.md
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (
justice.gov.md
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.
La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (
justice.gov.md
). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECȚIA A PATRA
CAUZA LOZAN și ALȚII c. MOLDOVEI
(Cererea nr. 20567/02)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
10 octombrie 2006
DEFINITIVĂ
10/01/2007
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Lozan și alții c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Sir
Nicolas
Bratza
,
Președinte
,
Dl
J.
Casadevall
,
Dl
G.
Bonello
,
Dl
K.
Traja
,
Dl
S.
Pavlovschi
,
Dl
L.
Garlicki
,
Dra
L.
Mijović,
judecători
,
și dl
T.L.
Early
,
Grefier al Secției
,
Deliberând la 19 septembrie 2006 în ședință închisă,
Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
La originea cauzei se află cererea (nr. 20567/02) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către cetățenii Republicii Moldova, dl Aurel Lozan, dl Vitalie Samoil și dna Liliana Sângerean („reclamanți”), la 11 martie 2002.
Reclamanții au fost reprezentați de către dl Vladislav Gribincea, care a acționat în numele organizației non-guvernamentale „Juriștii pentru Drepturile Omului” cu sediul în Chișinău.
Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog.
4.
Reclamanții au pretins că neexecutarea hotărârii judecătorești din 4 noiembrie 1999 a Judecătoriei sectorului Centru, care a devenit irevocabilă și executorie la 25 octombrie 2000, a constituit o încălcare a dreptului lor de acces la o instanță garantat de articolul 6 al Convenției.
Cererea a fost repartizată Secției a Patra a Curții. La 7 octombrie 2003, o Cameră din cadrul acelei Secții a decis să comunice cererea Guvernului. În conformitate cu articolul 29 § 3 al Convenției, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea ei.
6.
Atât reclamanții, cât și Guvernul au prezentat observații cu privire la admisibilitatea și fondul cererii și satisfacția echitabilă.
La 1 noiembrie 2004, Curtea a schimbat componența Secțiilor sale (articolul 25 § 1 al Regulamentului Curții). Această cauză a fost repartizată Secției a Patra nou-constituită (articolul 52 § 1 al Regulamentului Curții).
ÎN FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Reclamanții sunt cetățeni ai Republicii Moldova născuți în 1969, 1972 și, respectiv, în 1965. Toți locuiesc în Chișinău.
Reclamanții erau angajați ai Academiei de Științe a Moldovei (în continuare „Academia”), cea mai înaltă instituție științifică din stat. Ei au locuit într-un cămin, în camere separate. Camerele au fost repartizate acestora pe durata studiilor lor de doctorat la Academie, care au fost efectuate între 1990 și 1997.
Ca urmare a deciziei Consiliului municipal Chișinău din 16 mai 1996, prin care statutul juridic al clădirii a fost modificat din cămin în bloc de apartamente, Academia a refuzat să elibereze ordinele de repartiție pentru apartamentele reclamanților și să semneze cu ei contracte de închiriere a spațiului locativ.
La o dată nespecificată în anul 1999, reclamanții au inițiat o acțiune judiciară împotriva Academiei, prin care au solicitat recunoașterea dreptului lor de a folosi spațiul locativ (a se vedea paragrafele 23 și 24 mai jos). În pofida intentării acțiunii împotriva Academiei și a faptului că aceasta a refuzat să semneze cu reclamanții contractele de închiriere a spațiului locativ, reclamanții au continuat să locuiască în apartamentele lor, cu excepția dlui Aurel Lozan care, între 2001 și 2003, era periodic plecat în deplasări în străinătate.
Printr-o hotărâre din 4 noiembrie 1999, Judecătoria sectorului Centru a decis în favoarea reclamanților și a obligat Academia să recunoască dreptul lor de a folosi spațiul locativ. Academia a depus apel.
La 31 ianuarie 2000, Tribunalul Chișinău a admis apelul Academiei, a casat hotărârea din 4 noiembrie 1999 și a respins acțiunea reclamanților. Reclamanții au depus recurs la Curtea de Apel.
Prin decizia irevocabilă a Curții de Apel din 6 iunie 2000, recursul reclamanților a fost respins.
La cererea reclamanților, la 18 august 2000, Procuratura Generală a depus la Curtea Supremă de Justiție recurs în anulare la deciziile din 31 ianuarie 2000 și 6 iunie 2000.
Printr-o decizie irevocabilă din 25 octombrie 2000, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare al Procurorului General, a casat decizia Tribunalului Chișinău și a Curții de Apel, a menținut hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 4 noiembrie 1999 și a obligat Academia să recunoască dreptul reclamanților de a folosi spațiul locativ. Acest fapt ar fi permis reclamanților să subînchirieze apartamentele lor.
La cererea Academiei, la o dată nespecificată în anul 2001, Procuratura Generală a depus la Curtea Supremă de Justiție recurs în anulare împotriva deciziei acesteia din 25 octombrie 2000.
La 25 iunie 2001, Plenul Curții Supreme de Justiție a respins recursul în anulare depus de către Procurorul General.
La 4 ianuarie și 20 februarie 2001, reclamanții au solicitat executorului judecătoresc să execute hotărârea din 4 noiembrie 1999 și să oblige Academia să recunoască dreptul lor de a folosi spațiul locativ.
La 5 decembrie 2001, executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal cu privire la neexecutarea de către Academie a hotărârii din 4 noiembrie 1999.
La 4 decembrie 2003, după comunicarea prezentei cauze Guvernului, Academia a executat hotărârea din 4 noiembrie 1999 și a eliberat reclamanților ordinele de repartiție pentru apartamentele lor. Reclamanții au expediat declarații scrise pe adresa Agentului Guvernamental, prin care au confirmat că hotărârea din 4 noiembrie 1999 a fost executată și că ei nu au pretenții materiale și morale față de Academie.
II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE
Dreptul intern pertinent cu privire la executarea hotărârii judecătorești irevocabile a fost expus în hotărârea
Sîrbu and Others v. Moldova,
nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 și 73973/01, § 12, 15 iunie 2004.
Implementarea dreptului la o „locuință socială”
Codul cu privire la locuințe al RSSM (Legea nr. 306 din 3 iunie 1983, încă în vigoare) prevede că cetățenii Republicii Moldova au dreptul de a primi o încăpere de locuit din partea statului, autorităților municipale sau de la alte autorități publice (articolul 1 și 6).
Decizia de acordare a locuinței este realizată prin eliberarea către cetățean a ordinului de repartiție a încăperii de locuit de consiliul local (articolul 50). Ordinul de repartiție servește drept unicul temei pentru instalare în încăperea de locuit repartizată în acest sens și pentru semnarea contractului de închiriere a încăperii de locuit între locator, chiriaș și organizația de exploatare a locuințelor (articolele 50 și 53).
Încăperea de locuit rămâne rezervată pentru locatar pentru perioada când el și membrii familiei acestuia sunt trimiși să lucreze în străinătate. Consiliul local eliberează un certificat de protecție, care urmează să fie prezentat locatorului. Dacă în decurs de șase luni de la expirarea certificatului de protecție, chiriașul și membrii familiei acestuia nu s-au întors în încăperea de locuit rezervată, contractul de închiriere a acestei încăperi poate fi desfăcut pe cale judiciară în urma acțiunii intentate de către locator (articolul 65). Chiriașii încăperilor de locuit sunt în drept să acorde încăperile de locuit sublocatarilor în limitele termenului de valabilitate a certificatului de protecție (articolul 66).
În orice alte circumstanțe, chiriașul încăperii de locuit este în drept cu consimțământul membrilor familiei și al locatorului să subînchirieze încăperea de locuit (articolul 77).
ÎN DREPT
Reclamanții au pretins că, prin neexecutarea de către autorități a hotărârii Judecătoriei sectorului Centru din 4 noiembrie 1999, care a fost irevocabilă și executorie de la 25 octombrie 2000 până la 4 decembrie 2003, dreptul lor ca o instanță să hotărască asupra drepturilor lor cu caracter civil a fost încălcat. Ei au invocat articolul 6 § 1, care, în partea sa relevantă, prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil... .”
I.
ADMISIBILITATEA PRETENȚIILOR
Cauza a fost comunicată Guvernului la 8 octombrie 2003, iar Guvernul a fost invitat să prezinte observațiile sale asupra admisibilității și fondului cauzei până la 20 ianuarie 2004. În măsura în care reclamanții au fost angajații Academiei de Științe a Moldovei (o instituție științifică de stat), urmează a fi notat faptul că Guvernul nu a prezentat observații cu privire la aplicabilitatea articolului 6 § 1 al Convenției acestei cauze în lumina cauzei
Pellegrin v. France
([GC], nr. 28541/95, § 66, ECHR 1999-VIII). În absența oricărei probe, privind faptul dacă sarcinile reclamanților au reprezentat activități specifice serviciului public și dacă ei acționau în calitate de depozitari ai autorității publice responsabile de protejarea intereselor generale ale statului sau altor autorități publice, și pentru că pretențiile lor la nivel național vizau elemente ale dreptului lor de proprietate, Curtea consideră că articolul 6 § 1 al Convenției este aplicabil acestei cauze.
În observațiile sale cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei și în observațiile sale cu privire la pretențiile reclamanților de satisfacție echitabilă, Guvernul a declarat că hotărârea a fost executată la 4 decembrie 2003. În consecință, reclamanții și-au pierdut „statutul de victimă”. De asemenea, el a menționat că, în declarațiile reclamanților din 4 decembrie 2003 (a se vedea paragraful 21 de mai sus), ei au indicat că nu vor pretinde compensații de la Academie. Prin urmare, Guvernul a solicitat Curții să respingă cererea.
Reclamanții au susținut că decizia irevocabilă din 25 octombrie 2000 a fost executată de către Guvern datorită deciziei Curții de a comunica cererea. Mai mult, Guvernul nu a plătit reclamanților nicio compensație pentru executarea întârziată a hotărârii, deși aceștia ar fi putut subînchiria apartamentele dacă bonurile de repartiție ar fi fost eliberate mai devreme.
Curtea amintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, expres sau în substanță, violarea și au oferit o redresare pentru violarea Convenției (a se vedea
Amuur v. France
, hotărâre din 25 iunie 1995,
Reports of Judgments and Decisions
1996-III, p. 846, § 36;
Dalban v. România
, hotărâre din 28 septembrie 1999,
Reports
1999-VI, § 44).
În această cauză, Curtea notează că, în timp ce hotărârea în cauză a fost executată, Guvernul nu a recunoscut și nici nu a oferit o redresare adecvată pentru executarea tardivă. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamanții continuă să aibă statutul de „victimă” pentru a pretinde încălcarea drepturilor lor garantate de Convenție ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești irevocabile pronunțată în favoarea lor (
Dumbrăveanu v. Moldova,
nr. 20940/03, § 22,
24 mai 2005).
De asemenea, Curtea notează că documentele invocate de Guvern par să aibă o formă standard. Deși declarațiile prevăd că reclamanții nu mai au pretenții față de Academie, în ele nu se face nicio referire la cererea lor la această Curte sau la pretențiile lor față de Guvern rezumate în paragraful 30 de mai sus. Faptul că reclamanții nu au avut intenția să-și retragă cererea de la Curte este confirmat prin aceea că, la 23 martie 2004, ei au solicitat expres Curții să examineze pretențiile lor de satisfacție echitabilă formulate împotriva Guvernului. Prin urmare, Curtea trebuie să continue examinarea cauzei (a se vedea
Scutari v.
Moldova
, nr.
20864/03, §§ 17-20, 26 iulie 2005).
34.
Curtea consideră că pretenția reclamanților formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției ridică chestiuni de drept care sunt suficient de serioase, încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului, și că niciun alt temei pentru declararea ei inadmisibilă nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară această pretenție admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției (a se vedea paragraful 5 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestei pretenții.
II.
PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI
35.
Guvernul a declarat că, dată fiind executarea hotărârii la 4 decembrie 2003, nu a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenției. Potrivit lui, hotărârea a fost executată într-un termen rezonabil.
36.
Principiile generale care se aplică cauzelor de acest gen sunt prevăzute în hotărârea
Prodan v. Moldova
nr. 49806/99, §§ 52-53, ECHR 2004-III (extrase).
37.
Curtea notează că decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 25 octombrie 2000 a rămas neexecutată timp de peste trei ani. Curtea reamintește că ea a constatat o violare în cauze în care perioadele de neexecutare au fost mult mai scurte decât cea din această cauză (a se vedea, spre exemplu,
Scutari
, citată mai sus, § 26). Prin urmare, ea nu poate fi de acord cu Guvernul că decizia din 25 octombrie 2000 a fost executată într-un termen rezonabil.
38.
Prin omisiunea timp de mai mulți ani de a lua măsurile necesare pentru a executa hotărârea judecătorească irevocabilă în această cauză, autoritățile moldovenești au privat prevederile articolului 6 § 1 al Convenției de toate efectele benefice
(a se vedea
Scutari
, citată mai sus, § 25).
Prin urmare, a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenției.
III.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI
Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă”.
A.
Prejudiciul
41.
Reclamanții au pretins 17,000, 15,000 și, respectiv, 15,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral și material suferit ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești irevocabile. Ei au susținut că neexecutarea hotărârii irevocabile pentru o perioadă lungă de timp le-a cauzat stres și neliniște, precum și pierderi materiale, deoarece ei nu au putut subînchiria apartamentele și obține venit.
42.
Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse de reclamanți și a susținut că constatarea unei violări ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă.
a)
Prejudiciul material
43.
Curtea consideră că faptul dacă reclamanții ar fi subînchiriat apartamentele lor în cazul în care hotărârea judecătorească ar fi fost executată mai devreme este o pură speculație. Curtea notează că ei nu ar fi devenit proprietari ai acestor apartamente și ar fi avut nevoie oricum de acordul locatorului pentru a le subînchiria sau de un certificat de la consiliul local, precum este cazul dlui Aurel Lozan (a se vedea paragrafele 25 și 26 de mai sus). De asemenea, Curtea notează în această privință că reclamanții au locuit în aceste apartamente pe parcursul perioadei în cauză și se pare că ei nu aveau alte locuințe unde ar fi putut locui dacă ar fi subînchiriat apartamentele lor. Prin urmare, Curtea nu alocă reclamanților nicio compensație cu titlu de prejudiciu material.
b)
Prejudiciul moral
44.
Ținând cont de faptul că pe parcursul a mai mult de trei ani statutul juridic de chiriaș al reclamanților a fost incert și că aceasta trebuia să le fi fost cauzat o anumită stare de neliniște, Curtea consideră că reclamanții ar fi trebuit să fi suferit un anumit prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare de către Curte a unei violări a Convenției. Totuși, suma concretă pretinsă este excesivă. Făcând evaluarea sa în bază echitabilă, așa precum o cere articolul 41 al Convenției, Curtea acordă fiecărui reclamant câte EUR 500 cu titlu de prejudiciu moral.
B. Costuri și cheltuieli
45.
Reclamanții, de asemenea, au pretins EUR 1,500 în calitate de costuri de reprezentare și EUR 50 cu titlu de costuri și cheltuieli. În sprijinul pretențiilor lor, reprezentantul acestora a trimis Curții copiile contractului de reprezentare și o copie a actului în care este indicat detaliat numărul de ore lucrate de el asupra cauzei lor.
46.
Guvernul nu a fost de acord cu sumele pretinse, declarând că ele sunt excesive. Suma pretinsă de către reclamanți este exagerată în comparație cu salariul mediu lunar în Republica Moldova. Guvernul, de asemenea, a contestat numărul de ore lucrate de reprezentantul reclamanților asupra cauzei lor.
47.
Curtea reamintește că pentru ca costurile și cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41 al Convenției, trebuie stabilit faptul dacă ele au fost necesare, realmente angajate și rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu,
Nilsen and Johnsen v. Norway
[GC], nr. 23118/93, § 62, ECHR 1999-VIII).
48.
În această cauză, luând în considerație lista detaliată prezentată de reclamanți, criteriile de mai sus și faptul că această cauză a fost relativ simplă, în care toți reclamanții au fost reprezentați de același avocat, Curtea nu consideră că costurile pretinse au fost rezonabile ca mărime. Ea acordă reclamanților suma totală de EUR 500, plus orice taxă care poate fi percepută.
C.
Dobânda
Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în funcție de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea admisibilă;
2.
Hotărăște
că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenției;
3.
Hotărăște
(a)
că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, câte EUR 500 (cinci sute euro) dlui Aurel Lozan, dlui
Vitalie Samoil și drei Liliana Sângerean cu titlu de prejudiciu moral și suma totală de EUR 500 (cinci sute euro) cu titlu de costuri și cheltuieli, care să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;
(b)
că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
4.
Respinge
restul pretențiilor reclamanților cu privire la satisfacția echitabilă.
Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 10 octombrie 2006, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.
T.L.
Early
Nicolas
Bratza
Grefier
Președinte