Lozan și alții împotriva Republicii Moldova

CAUZA DE CAUZĂ A CUZULUI DE LOSAN ȘI ALE ALȚII v. MOLDOVA (Depunerea nr. 20567/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 10 octombrie 2006 FINAL 10/01/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Lozan și alții c. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința ca o cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevell Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović, judecători și dl T.L.

Grefierul de secțiune deliberat în privat la 19 septembrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 20567/02) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de resortisanții moldoveni, dl Aurel Lozan, dl Vitalie Samoil și dna Liliana Sângerean, la 11 martie 2002. Reclamanții au fost reprezentați de dl Vladislav Gribincea, acționând în numele „Legii pentru Drepturile Omului”, o organizație neguvernamentală cu sediul în Chișinău. Guvernul Moldovei (“ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl Vitalie Pârlog.

Reclamanții se plânge că nu a aplicat hotărârea din 4 Noiembrie 1999 a Curții de District Centru, care a devenit finală și executibilă la 25 octombrie 2000, a încălcat dreptul lor de acces la instanță garantat de art. 6 din Convenție. Cererea a fost alocată la a patra secțiune a Curții. Octombrie 2003 o cameră a acestei secțiuni a hotărât să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. Reclamanții și Guvernul au depus fiecare observații privind admisibilitatea, meritul și doar satisfacția. La 1 noiembrie 2004, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit nou compusă a patra secțiune (art. 52 § 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții sunt resortisanți moldoveni născuți în 1969, 1972 și, respectiv, 1965. Toți locuiesc în Chișinău.

Reclamanții erau angajați ai Academiei de Științe a Moldovei („Academia”), cea mai înaltă instituție științifică a statului. Locuiau într-un dormitor separat. Camerele le-au fost alocate în timpul studiilor de doctorat cu Academia între 1990 și 1997. 10. După decizia Consiliului Local Chișinău din 16 mai 1996, prin care statutul juridic al clădirii a fost schimbat de la un dormitor la o clădire de apartamente, Academia a refuzat să elibereze voucheruri de ocupare în ceea ce privește apartamentele reclamanților și să semneze acorduri de locație cu ei. 11. La o dată neespecificată în 1999, reclamanții au introdus o acțiune împotriva Academiei, cerând crearea de indemnități juridice în favoarea lor (a se vedea §§ 23 și 24 de mai jos).

În ciuda inițierii procedurilor împotriva Academiei și a faptului că a refuzat să semneze acorduri de locație cu reclamanții, acestea au continuat să trăiască în apartamentele lor, deși dl Aurel Lozan a fost periodic în misiune în străinătate între 2001 și 2003. 12. Prin hotărârea din 4 noiembrie 1999, Curtea de District Centru a hotărât în favoarea reclamanților și a ordonat Academiei să le acorde contracte legale. Academia a apelat. 13. La 31 ianuarie 2000, Curtea Regională Chișinău a susținut apelul Academiei, a anulat hotărârea din 4 noiembrie 1999 și a respins acțiunea reclamanților. Reclamanții au depus un recurs în fața Curții de Apel. 14. Prin hotărârea finală a Curții de Apel din 6 iunie 2000 a fost respinsă apelul reclamanților în fața punctelor de drept.

15. În urma unei cereri de la reclamanții, la 18 august 2000, Oficiul Procurorului General a depus Curții Supreme de Justiție o cerere de anulare a hotărârilor din 31 ianuarie 2000 și 6 iunie 2000. 16. Prin o hotărâre finală din 25 octombrie 2000, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea procurorului general de anulare, a anulat hotărârile Curții Regionale Chișinău și ale Curții de Apel și a susținut hotărârea Curții de District Centru din 4 noiembrie 1999, ordonând Academiei să acorde reclamanților contracte legale. În urma unei cereri de la Academia, biroul Procurorului General a depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de anulare a hotărârii sale din 25 octombrie 2000. 18. La 25 iunie 2001, plenul Curții Supreme de Justiție a respins cererea de anulare a Procurorului General.

19. La 4 ianuarie și 20 februarie 2001, reclamanții au solicitat ca Bailiff să pună în aplicare hotărârea din 4 noiembrie 1999 și să oblige Academia să acorde reclamanților incapitale legale. 20. La 5 decembrie 2001, Bailiff a făcut un raport oficial despre nerespectarea hotărârii din 4 noiembrie 1999 a Academiei. 21. La 4 decembrie 2003, după ce prezenta cerere a fost comunicată guvernului, Academia a respectat hotărârea din 4 noiembrie 1999 și a eliberat reclamanților cu bonuri de ocupare în ceea ce privește apartamentele lor. Reclamanții au trimis declarații scrise Agentului Guvernului, confirmând că hotărârea din 4 noiembrie 1999 a fost pusă în aplicare și că nu au avut reclamații pecuniare și nepecuniare împotriva Academiei.

II.

HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICE 22. Legea internă relevantă privind executarea unei hotărâri finale a fost stabilită în Sîrbu și alții c. Moldova c. Moldova , nr. 73562/01, 7365/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 și 73973/01, § 12, 15 iunie 2004. Implementarea dreptului la o „rezervare socială” 23. Codul de locuințe MSSR (Legea nr. 306 din 3 iunie 1983, încă în vigoare) prevede că cetățenii moldoveni au dreptul să posedă apartamente deținute de autoritățile de stat, municipale sau de alte organisme publice (secțiuneas 1 și 6). 24. O decizie privind acordarea unui apartament trebuie pusă în aplicare prin eliberarea cetățenului cu un voucher de ocupare (ordinant de repartiție a încăperii de locuit ) de la autoritatea Consiliului Local (punctul 50). Valoarea servește drept singura bază juridică pentru a prelua posesia apartamentului desemnat în ea și pentru a semna un acord de locație între proprietarul, locatarul și autoritatea de întreținere a locuințelor (punctele 50 și 53). 25. Apartamentul este rezervat chiriașului pentru perioada în care el și membrii familiei sale sunt în misiune în străinătate.

Consiliul Local emite un certificat ( certificat de protecție ), care ar trebui prezentat proprietarului.

În cazul în care chiriașul și membrii familiei sale nu revin la apartament în termen de șase luni de la data de expirare a validității certificatului, proprietarul are dreptul de a iniția proceduri judiciare pentru a încheia acordul de locație (secțiunea 65). În timpul perioadei de valabilitate a certificatului, chiriașul are dreptul de a sub-lansa flatul (secțiunea 66). 26. În orice alt moment, chiriașul are dreptul de a sub-lansa apartamentul, cu consimțământul membrilor familiei sale și al proprietarului (secțiunea 77). DREPTUL 27. Reclamanții se plângea că dreptul lor de a avea drepturi civile determinate de o instanță a fost încălcat de nerespectarea hotărârii Curții de District Centru din 4 noiembrie 1999, care a devenit finală și executabilă la 25 octombrie 2000, până la 4 decembrie 2003. „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal … ” ADMISSIBILITATEA COMPLAINTE 28. Cazul a fost comunicat guvernului la 8 octombrie 2003 și guvernul a fost solicitat să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul cazului înainte de 20 ianuarie 2004. În măsura în care reclamanții au fost angajați ai Academiei de Științe a Moldovei (o instituție științifică de stat),

trebuie remarcat faptul că Guvernul nu a prezentat observații privind aplicabilitatea articolului 6 § 1 din Convenție în acest caz, în lumina jurisprudenței Pellegrin v. France ([GC], nr. 28541/95, § 66, CEDO 1999 VIII). În lipsa oricărei dovezi privind dacă datoriile reclamanților descriu activitățile specifice ale serviciului public și dacă acționează ca depozitare a autorității publice responsabile de protecția intereselor generale ale statului sau a altor autorități publice, și având în vedere că creanțele lor interne legate de drepturile lor de proprietate, Curtea consideră că art. 6 § 1 din convenție se aplică prezentului caz. 29. În observațiile lor cu privire la admisibilitatea și meritul și în observațiile lor cu privire la cererile de satisfacție ale reclamanților, Guvernul a susținut că hotărârea a fost pusă în aplicare la 4 decembrie 2003. Prin urmare, reclamanții și-au pierdut statutul de victimă.

De asemenea, au menționat că, în declarațiile reclamanților din 4 decembrie 2003 (a se vedea punctul 21 mai sus), aceasta a indicat că nu va solicita compensații de la Academia. Prin urmare, Guvernul a solicitat Curtea să respingă cererea. 30. Reclamanții au susținut că hotărârea finală din 25 octombrie 2000 a fost executată doar de Guvern din cauza deciziei Curții de a comunica cererea. În plus, Guvernul nu le-a plătit nici o compensație pentru executarea întârziere a hotărârii, în ciuda faptului că au fost emise tichetele de ocupare mai devreme, acestea ar fi putut fi sub-legate apartamentele.

31. Curtea reamintește că o decizie sau o măsură favorabilă unei reclamante nu este, în principiu, suficientă pentru a priva individualul statutului său de „victima” cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, fie în mod expres, fie în substanță, și apoi a oferit o reparație pentru încălcarea Convenției (a se vedea Amuur c. Franța , hotărârea din 25 iunie 1995, Raporturile hotărârilor și deciziilor 1996-III, p. 846, § 36; Dalban c. România, hotărârea din 28 septembrie 1999, Raporturile 1999-VI, § 44). 32. În cazul în cauză, Curtea consideră că, în timp ce hotărârea relevantă a fost în prezent executată, Guvernul nu a recunoscut nici nu a acordat reparații adecvate pentru aplicarea tardivă.

În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamanții pot continua să susțină că sunt „victime” pentru o încălcare a drepturilor convenției în temeiul neexecuției hotărârilor finale în favoarea lor (dumbăveanu c. Moldova, nr. 20940/03, § 22, 24 mai 2005). 33. De asemenea, Curtea constată că documentele invocate de guvern par să fie într-o formă standard. Deși declarațiile menționează că reclamanții nu au mai avut alte cereri împotriva Academiei, în acestea nu se face nici o trimitere la cererea sa la această Curte sau la afirmațiile lor împotriva Guvernului rezumate la punctul 30 de mai sus. Că reclamanții nu au avut nici o intenție de a retrage cererea lor la Curtea este susținută de faptul că la 23 martie 2004 au solicitat în mod expres Curtea să se ocupe de cererile lor pentru o justă satisfacție împotriva Guvernului.

Prin urmare, Curtea trebuie să continue examinarea cazului (a se vedea Scutari c. Moldova , nr. 20864/03, §§ 17-20, 26 iulie 2005). 34. Curtea consideră că plângerea reclamanților în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția susține chestiuni de drept suficient de grave pentru a depinde de o examinare a fondului. Nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Prin urmare, Curtea declară reclamația admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica art. 3 din Convenție (a se vedea punctul 5 mai sus), Curtea va examina imediat fondurile plângerii. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 35. Guvernul a susținut că, având în vedere executarea hotărârii la 4 decembrie 2003, nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § § 1 din Convenție.

Potrivit acestora, hotărârea a fost pusă în aplicare într-un timp rezonabil. 36. Principiile generale care se aplică în cazurile de acest tip sunt stabilite în Prodan c. Moldova , nr. 49806/99, §§ 52-53, CEDO 2004 III (extracte). 37. Curtea remarcă că hotărârea finală a Curții Supreme de Justiție din 25 octombrie 2000 a rămas neexecută timp de mai mult de trei ani, reamintind că a constatat o încălcare în cazurile în care perioadele de neexecuție au fost mult mai scurte decât în cazul în cauză (a se vedea, de exemplu, Scutari În consecință, nu poate fi de acord cu Guvernul că hotărârea din 25 octombrie 2000 a fost executată într-un timp rezonabil. 38. În lipsa de ani de zile pentru a lua măsurile necesare pentru a respecta decizia judiciară finală în caz instant, autoritățile moldovenești au privat dispozițiile articolului 6 § 1 din Convenția cu toate efectele utile (a se vedea Scutari) 39. În consecință, s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 40. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înălțimei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 41. Reclamanții au solicitat 17 000, 15.000 și 15.000 de euro (EUR) respectiv pentru pagubele nepecuniare și pecuniare suferite ca urmare a neexecutării hotărârii finale, susținând că neexecutarea hotărârii finale pentru o perioadă lungă de timp le-a provocat stres și anxietate, precum și pierderea pecuniară, deoarece ar putea fi sub-lansat apartamentele și a obținut venituri.

42. Guvernul nu este de acord cu sumele reclamantelor și susține că constatarea unei încălcări ar constitui suficientă satisfacție. Prejudiciu material 43. Curtea consideră că este o chestiune de speculație pur dacă reclamanții ar fi sublatat sau nu apartamentele dacă hotărârea ar fi fost pusă în aplicare mai devreme. Acesta remarcă că nu ar fi devenit proprietarii apartamentelor și ar fi încă nevoie de consimțământul proprietarului la sub-lege sau la un certificat de la Consiliul Local, precum și în cazul dlui Aurel Lozan (a se vedea punctele 25 și 26 de mai sus). De asemenea, aceasta remarcă că reclamanții au trăit în apartamente pe parcursul perioadei în cauză și nu se pare că au avut alte cazare în cazul în care ar fi putut trăi dacă le-au sublasat apartamentele.

Prin urmare, Curtea nu acordă nicio compensație reclamanților pentru prejudiciu material. Prejudiciu moral 44. Având în vedere faptul că, pentru mai mult de trei ani, statutul juridic al reclamanților ca chiriași era precare și că acest lucru trebuie să le fi cauzat anxietate, Curtea consideră că trebuie să fi suferit prejudiciu moral, care nu pot fi îndreptate prin simpla constatare a unei încălcări a Convenției. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea acordă reclamanților 500 EUR fiecare pentru prejudiciu moral. Costurile și cheltuielile 45. Reclamanții au solicitat, de asemenea, 1 500 EUR pentru reprezentare juridică și 1 500 EUR pentru reprezentare juridică.

50 pentru costuri și cheltuieli. În sprijinul cererilor pe care reprezentantul lor le-a trimis Curții exemplare ale contractului de reprezentare și o copie a fișei de timp detaliate care arată numărul de ore pe care le-a cheltuit în cazul lor. 46. Guvernul nu a fost de acord cu suma susținută, menționând că este excesivă. Suma reclamată de către solicitanți este prea ridicată în funcție de salariul lunar mediu din Moldova. Guvernul a contestat, de asemenea, numărul de ore petrecute de reprezentantul reclamantului în acest caz. 47. Curtea reamintește că, pentru ca costurile și cheltuielile să fie incluse într-o atribuire în temeiul articolului 41, trebuie să se stabilească că acestea au fost de fapt și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Nilsen și Johnsen v. Norvegia [GC], nr. 23118/93, § 62, ECHR 1999-VIII).

48. În acest caz, având în vedere lista prezentată de solicitanți, criteriile de mai sus și faptul că acesta a fost un caz relativ simplu în care reclamanții au fost reprezentați de același avocat, Curtea nu consideră că costurile solicitate au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. 500, plus orice impozit care poate fi plătit. Dobânzile implicite 49. Curtea consideră adecvată că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, CURTEA declara admisibilă cererea; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; (a) statul contestat trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 500 EUR (cincă sute de euro) fiecare către dl Aurel Lozan, dl Vitalie Samoil și doamna Liliana Sângeran în compensație pentru prejudiciu moral și o sumă globală de 500 EUR (cincă sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi impunător; (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 octombrie 2006, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții.

FOURTH SECTION

CASE OF LOZAN AND OTHERS v. MOLDOVA (Application no. 20567/02) JUDGMENT STRASBOURG 10 October 2006 FINAL 10/01/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Lozan and Others v. Moldova, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza , President , Mr J. Casadevall , Mr G. Bonello , Mr K. Traja , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Ms L. Mijović, judges , and Mr T.L. Early , Section Registrar , Having deliberated in private on 19 September 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

8. The applicants are Moldovan nationals born in 1969, 1972 and 1965 respectively. They all live in Chișinău.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

22. The relevant domestic law concerning the enforcement of a final judgment was set out in Sîrbu and Others v. Moldova , nos. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 and 73973/01, § 12, 15 June 2004. Implementation of the right to a “social tenancy”

ADMISSIBILITY OF THE COMPLAINTS

28. The case was communicated to the Government on 8 October 2003 and the Government were requested to submit their observations on the admissibility and merits of the case before 20 January 2004. Insofar as the applicants had been employees of the Academy of Sciences of Moldova (a State scientific institution), it is to be noted that the Government did not submit any observations on the applicability of Article 6 § 1 of the Convention to the present case in the light of the Pellegrin v. France case-law ([GC], no. 28541/95, § 66, ECHR 1999 ‑ VIII).

In the absence of any evidence on whether the applicants’ duties typified the specific activities of the public service and whether they were acting as the depositaries of public authority responsible for protecting the general interests of the State or other public authorities, and given that their domestic claims related to their property rights, the Court considers that Article 6 § 1 of the Convention applies to the present case.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

35. The Government submitted that in view of the enforcement of the judgment on 4 December 2003, there had been no violation of Article 6 § 1 of the Convention. According to them, the judgment had been enforced within a reasonable time.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

40. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, EUR 500 (five hundred euros) each to Mr Aurel Lozan, Mr Vitalie Samoil and Mrs Liliana Sângerean in compensation for non-pecuniary damage and a global sum of EUR 500 (five hundred euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 10 October 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. T.L. Early Nicolas Bratza Registrar President