ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1883/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1883/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 8 octombrie 2008, Judecătoria Iași respins, ca nefondată cererea de extindere a plângerii penale formulată de petenți.

În temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (1), (3) din Legea nr. 47/1992 cu modificările ulterioare a respins, ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din „legea de funcționare a judecătorilor și din legea de funcționare a avocaților care-i permit fostei doamne judecător M.M. să pledeze în instanțele ieșene.”

În temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 a suspendat soluționarea cererii de recuzare a întregii instanțe formulate de petenți până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (2) și (3) C. proc. pen. A fost sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (2), (3) C. proc. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 52 C. proc. pen. a înaintat cererea de recuzare a președintelui completului P 11 și a reprezentantului M.P. formulată de petenți, completului imediat următor pentru a dispune.

A fost amânată pronunțarea asupra excepției tardivității formulării plângerii împotriva rezoluției procurorului pentru data de 15 octombrie 2008.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Iași a reținut că petenții B.E. și R.C. au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 C. proc. pen. potrivit cărora „(1) În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declarație de abținere, poate fi recuzată atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, de oricare dintre părți, de îndată ce partea a aflat despre existența cazului de incompatibilitate.

(2) Recuzarea se formulează oral sau în scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în parte a cazului de incompatibilitate invocat și a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzării. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecători care compun completul de judecată.

(3) Nerespectarea condițiilor prevăzute în alin. (2) sau recuzarea aceleiași persoane pentru același caz de incompatibilitate și pentru temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare care a fost respinsă atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare, care se constată de completul în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat.”

S-a arătat în motivarea excepției că textul de lege care îi împiedică să recuze judecătorii întregii instanțe aduce atingere drepturilor constituționale.

Potrivit prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (2), „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.” A rezultat, așadar, că, potrivit Constituției, legiuitorul este unic autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată. Așa fiind, iar procedura de soluționare a cererilor de recuzare făcând parte integrantă din procedura de judecată, reglementarea acesteia este în deplină concordanță cu prevederile constituționale.

Instanța a mai reținut că reglementarea procedurii de soluționare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerității acestei proceduri. Ca urmare, nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate formulate de autorul excepției, întrucât dispozițiile legale privitoare la procedura de soluționare a cererii de recuzare nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 21 alin. (3 ) din Constituție, republicată, respectiv de cele ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci, dimpotrivă, dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora, corespunzător cerințelor unui proces echitabil.

Față de aceste aspecte, având în vedere și practica unitară a Curții Constituționale, instanța a apreciat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 C. proc. pen. este neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal au declarat recurs petenții B.E. și R.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Petentul B.E. a criticat încheierea de ședință pronunțată la data de 8 octombrie 2008 în Dosarul nr. 14581/245/2008, motivat în esență de următoarele:

- starea de incompatibilitate în care se găsea magistratul care a pronunțat încheierea de ședință; faptul că acesta s-a antepronunțat, deși a fost imediat recuzat;

- refuzul de a trimite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale legate de recuzare la Curtea Constituțională;

- refuzul de a trimite spre soluționare cererile de recuzare formulate în ședința din 8 octombrie 2008;

- refuzul de a trimite spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, plângerile penale formulate și depuse oficial la dosarul parchetului și dosarul cauzei, care sunt legate de faptele penale săvârșite de învinuiți în cadrul și în legătură directă indiscutabilă cu dosarul cauzei;

- completul nu a ținut cont că s-a înscris cu declarații în fals și a defăimat ca false înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către învinuiți și nu a trimis spre competentă cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași aceste înscrisuri;

- încălcări ale legii legate de modul de întocmire a citativului și a citațiilor, fără însă a preciza în ce constau acestea, cu mențiunea că solicită întocmirea unui citativ corect în care să fie trecuți toți învinuiții cărora să le fie emise citații în mod corect și legal. Fără completarea citativului și citarea tuturor petenților și învinuiților cauza a fost judecată în condiții de lipsă de procedură;

- instanța de fond nu a luat în considerare probele administrate în dosarul cauzei și că învinuiții au introdus fraudulos înscrisuri falsificate, făcându-se astfel vinovați de săvârșirea faptelor penale de fals, uz de fals,

precum și de infracțiunile prevăzute de art. 271, art. 246, art. 248

1

, art. 264, art. 193, art. 205, art. 206, art. 242, art. 257 ș.a. C. pen.;

- manifestarea de presiuni și intervenții nelegale exercitate de „clanul mafiot Mihai”, având ca efect neluarea în considerare de către instanța de fond a precizărilor depuse de petent în dosarul de fond și protejarea unor persoane având calitatea de polițiști, precum și a unor „infractori afaceriști”, ori lipsa de cercetări în ce privește pe procurorul A.B. Funcțiile deținute de unii învinuiți determină competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași;

- împrejurarea că dosarul nu s-ar fi judecat în ședință publică în sensul că președintele completului nu a luat dosarul la ordine (la poziția 37), lăsându-l la urmă, astfel încât sala să fie goală, precum și împrejurarea că deși solicită să i se dea înregistrarea audio a ședinței, precum și o copie de pe notele grefierului, președintele completului nu a dat curs acestei cereri și nu i-a permis să studieze dosarul cauzei;

- încălcarea dispozițiilor privind repartizarea aleatorie a dosarului, având în vedere repartizarea frauduloasă a dosarului la judecătorul care a pronunțat soluția atacată și nerespectarea principiului continuității.

Petentul recurent a invocat la nivel declarativ încălcarea legii prin încălcarea drepturilor sale procesuale, a dreptului la un proces echitabil, prin refuzul instanței de a trimite întâi la Tribunalul Iași, cererile de recuzarea pe care le-a formulat înainte de trimiterea excepțiilor de neconstituționalitate în vederea soluționării de către Curtea Constituțională.

Petentul recurent Radu Constantin a criticat încheierea recurată motivat de împrejurarea că președinta completului de judecată a respins personal cererea sa de recuzare a completului, prin care a invocat și excepția de neconstituționalitate pe care de asemenea judecătorul le-a respins, fără a da o încheiere pentru a motiva netrimiterea la Curtea Constituțională.

La finalul motivelor de recurs formulate recurentul B.E. a invocat excepția de absolută neconstituționalitate a „textului de lege din legea de funcționare a judecătorilor și din legea de funcționare a judecătorilor și din legea de funcționare a avocaților care-i permite fostei judecătoare M.M. - fosta șefă a secției penale de la Curtea de Apel Iași să funcționeze ca avocată la instanțele de judecată din Iași.”

Totodată, petentul a depus pentru termenul de judecată acordat la 11 noiembrie 2008 o cerere de amânare a cauzei, precum și o cerere prin care a făcut precizări cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată în cadrul motivelor de recurs, în sensul indicării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995.

Prin Decizia penală nr. 756 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Iași, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale ( republicată ) a respins cererea formulată de petentul B.E., privind sesizarea Curții Constituționale a Românei, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, excepție pe care a constatat-o inadmisibilă.

A fost respins, ca nefondat recursul declarat de petenții B.E.,  și R.C., împotriva încheierii de ședință din data de 8 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. 14581/245/2008, prin care s-a dispus suspendarea soluționării cererii de recuzare a întregii instanțe, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre recurenți să plătească statului câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că în ce privește excepția de neconstituționalitate invocată de petentul B.E., a dispozițiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, în fața instanței de recurs, tribunalul a apreciat că aceasta este inadmisibilă și ca atare a respins cererea petentului de suspendare a cauzei și înaintare a acesteia la Curtea Constituțională.

Neconstituționalitatea dispozițiilor din Legea nr. 51/1995 a fost invocată și la prima instanță, cu privire la care aceasta s-a pronunțat în sensul respingerii, ca inadmisibilă, soluție care a făcut obiectul dosarului de față.

În fața instanței de recurs, petentul a circumstanțiat cererea, invocând expres neconstituționalitatea art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, conform căruia „Dobândește calitatea de avocat definitiv, în condițiile art. 16, cel care înainte de primirea în profesie a îndeplinit funcții juridice timp de cel puțin 5 ani.

(2) Foștii magistrați nu pot pune concluzii la instanțele unde au funcționat, iar foștii procurori și cadre de poliție nu pot acorda asistență juridică la organele de urmărire penală din localitate timp de 2 ani de la încetarea funcției respective.

În deliberare asupra excepției invocate, tribunalul a reținut că potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.”

Potrivit art. 10 din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituțională poate fi sesizat în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituție, (republicată), sau de legea sa organică. Sesizările trebuie făcute în forma scrisă și motivate.”

În aplicarea acestui text, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa constantă, că excepțiile de neconstituționalitate cu care a fost sesizată și cu privire la care autorii excepției nu formulează nici un motiv prin care să susțină neconstituționalitatea textelor de lege criticate, ci s-a limitat doar la indicarea textelor constituționale pretins încălcate, sunt inadmisibile.

Așa cum s-a arătat, curtea a reținut că, potrivit art. 10 alin. (2 ) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie în formă scrisă și motivate. Coroborând acest text de lege cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 a rezultat că de esența controlului de constituționalitate este exercitarea acestuia numai în limitele sesizării. Prin urmare, Curtea Constituțională nu s-ar putea substitui părții cu privire la invocarea unor motive de neconstituționalitate, raportând dispozițiile legale criticate la textele constituționale indicate de către autor. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile Legii nr. 47/1992.

De altfel, chiar instanța, care are obligația formulării punctului propriu de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, a fost pusă în imposibilitate să-și îndeplinească sarcina, prin nemotivarea de către autorul excepției.

De aceea, instanțele în fața cărora s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu au doar un simplu rol decorativ, de suspendare a cauzei și de înaintare a dosarului la Curtea Constituțională, ci au un rol de filtru, respectiv de a aprecia asupra oportunității și necesității sesizării Curții Constituționale, în special din perspectiva art. 6 § 1 din C.E.D.O.

Mai mult, în speță, instanța a apreciat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, enunțat mai sus, este inadmisibilă și întrucât soluționarea cauzei nu depinde indisolubil de acest text, numita M.M., neavând calitate procesuală în cauză, iar calitatea de avocat sau fost judecător a acesteia nu are legătură cu prezenta cauză.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins cererea formulată de petentul B.E., privind sesizarea Curții Constituționale a României, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, excepție pe care a constatat-o inadmisibilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea criticată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, în limitele și condițiile prevăzute de art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., tribunalul a constatat că recursurile de față sunt nefondate și le-a respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Judecătoria Iași a fost investită la 25 iulie 2008 cu plângerea petenților B.E. și R.C. împotriva rezoluției date în Dosarul nr. 3465/P/2006, 663/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

În ședința publică din 8 octombrie 2008, petentul a solicitat extinderea procesului penal (învederând instanței că aceeași cerere a depus-o și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de pe lângă Judecătoria Iași, cerere care a fost pusă în discuția contradictorie a părților, precum și legalitatea cadrului procesual, astfel cum a fost stabilit prin dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. ).

Apreciind în conformitate cu dispozițiile art. 317 și art. 278

1

C. proc. pen. asupra obiectului cauzei de față, instanța a constatat că în cauză, calitate procesuală au petenții B.E. și R.C., precum și persoanele față de care s-a pronunțat soluția de neîncepere a urmăririi penale, respectiv P.R. și U.S.

În ce privește cererile de extindere a procesului penal, prima instanță a apreciat că nu poate opera această instituție în această etapă procesuală, cadrul procesual fiind strict și expres delimitat de obiectul cauzei, plângere împotriva rezoluției procurorului, nefiind incidente dispozițiile referitoare la extinderea urmăririi penale și a acțiunii penale. Faptul că petentul a formulat mai multe plângeri, astfel cum a rezultat și din conținutul dosarului, nu a putut conduce la extinderea acțiunii penale în faza de judecată. În cauză urmărirea penală nici nu a fost începută și cu atât mai mult acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare. Nu s-a putut așadar vorbi, nici de extinderea urmăririi penale, nici de extinderea acțiunii penale. Astfel, referitor la faptul că nu ar fi fost cercetate mai multe persoane, precum și susținerile referitoare la o cercetare incompletă, prima instanță a reținut că acestea privesc fondul cauzei și a respins cererea privind extinderea acțiunii penale și de citare a altor persoane.

Petentul a mai invocat și lipsa de publicitate a ședinței, din conținutul încheierii atacate, rezultând că în sală se aflau mai multe persoane.

În aceste împrejurări, petentul a susținut că i s-au încălcat toate drepturile procesuale, înțelegând să formuleze cerere de recuzare împotriva întregului colectiv de judecători a Judecătoriei Iași, precum și împotriva președintelui completului de judecată, apreciind că și acesta s-a antepronunțat.

Petentul a formulat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (2) și (3) C. proc. pen., precum și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii Avocaților și a Legii Magistraților care permite fostei șefe a Curții de Apel Iași să funcționeze ca avocat la instanțele ieșene.

În mod corect prima instanță, în compunerea prevăzută de lege a acordat cuvântul cu privire la excepțiile de neconstituționalitate invocate, având în vedere că simpla formulare a cererii de recuzare nu conduce la incompatibilitatea celor recuzați.

Având în vedere că raportat la dispozițiile art. 23 alin. (1), (6) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a textelor din Legea nr. 51/1995 și Legea nr. 303/2004 care permit numitei M.M. să funcționeze ca avocat la instanțele din Iași, este inadmisibilă ca urmare a împrejurării că această persoană este străină de cauza de față, instanța

de fond a constatat în mod corect că de textele invocate ca neconstituționale nu depinde modul de soluționare a cauzei de față.

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată de petenți, tribunalul a constatat că supusă recursului de față nu poate fi decât dispoziția din încheierea pronunțată la data de 8 octombrie 2008 în dosarul nr. 14581/245/2008 prin care Judecătoria Iași a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Legea de funcționare a judecătorilor și din Legea de funcționare a avocaților „care-i permit fostei doamne judecător M.M. să pledeze la instanțele ieșene”, precum și dispoziția de suspendare în temeiul art. 29 din Legea nr. 42/1992 a soluționării cererii de recuzare a întregii instanțe formulate de petenți, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen. și de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate.

În consecință, instanța nu a răspuns criticilor petenților decât cu privire la dispozițiile din încheierea de ședință atacată care pot fi recurate așa cum s-a menționat mai sus, cu precizarea că celelalte critici vor putea fi valorificate de petenți odată cu o eventuală cale de atac împotriva sentinței ce se va da pe fondul cauzei.

Astfel, în ce privește respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor din „legea de funcționare a avocaților, care-i permit fostei doamne judecător M.M. să pledeze la instanțele ieșene” tribunalul a apreciat că soluția primei instanțe este corectă, având în vedere că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Potrivit art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța a respins printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.”

Or, în speță, instanța a constatat că numita M.M. nu are calitate procesuală în cauză, iar calitatea de avocat sau fost judecător a acesteia nu are legătură cu prezenta cauză, condiții în care excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor invocate de petent este inadmisibilă, întrucât soluționarea cauzei nu depinde indisolubil de acest text și ca atare, soluția de constatare ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocate este legală și temeinică.

În ce privește dispoziția instanței de suspendare a soluționării cererii de recuzare a întregii instanțe până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen. și de sesizare a Curții Constituționale, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere că această cerere întrunește condițiile impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fiind o dispoziție dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, criticile petenților referitoare la refuzul de a trimite excepția de neconstituționalitate legate de recuzare la Curtea Constituțională sunt nereale, instanța prin încheierea din 8 octombrie 2008, sesizând Curtea Constituțională tocmai în vederea soluționării acestei excepții.

Celelalte critice ale petenților legate de încheierea din 8 octombrie 2008, referitoare la momentul soluționării cererilor de recuzare, la refuzul de a trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și altele așa cum au fost ele evidențiate în motivele de recurs formulate nu pot face obiectul controlului de față.

Pentru toate aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia încheierii criticate, tribunalul a respins, ca nefondate, recursurile declarate de petenții B.E. și R.C. împotriva încheierii de ședință din 8 octombrie 2008 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 14581/245/2008.

În termen legal hotărârea tribunalului a fost recurată, în ceea ce privește dispoziția instanței privind respingerea de sesizare a Curții Constituționale, de către petentul B.E., fiind reiterate aceleași motive de nemulțumire formulate, atât la instanța de fond, cât și la cea de recurs, inclusiv reluarea excepțiilor de neconstituționalitate. De altfel, acestea sunt tip, însoțind, inclusiv în ceea ce privește cererile de amânare a cauzei, toate cererile adresate de către petent instanțelor.

Prin Decizia penală nr. 120 de la 19 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 14581/245/2008 a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de petentul B.E. împotriva Deciziei penale nr. 756 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași, pe care a menținut-o, fiind obligat recurentul să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, oricare dintre părți poate ridica în fața instanței de judecată excepția de neconstituționalitate a unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Însă pentru a împiedica transformarea acestui drept constituțional într-un abuz de drept sau o modalitate de împiedicare a continuării cursului unui litigiu pendinte - prin suspendarea judecării cauzei, legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale conferă, prin dispozițiile art. 29 alin. (6), instanței de judecată de a aprecia cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei excepții ce a fost ridicată în fața ei.

Raportat, atât la obiectul cauzei cu care a fost investită instanța de fond - plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, cât și la textul asupra căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate - art. 303 C. proc. pen. - în mod judicios prima instanță a apreciat că excepția de neconstituționalitate ridicată de petent nu este admisibilă, fiind contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Nefiind îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale, dat fiind faptul că excepția invocată nu are legătură cu judecarea cauzei pe fond, în mod corect instanța de fond a respins solicitarea petentului de sesizare a Curții Constituționale privind soluționarea excepției invocate.

De altfel, instanța de fond a făcut în considerentele încheierii recurate o expunere exhaustivă a argumentelor și temeiurilor de drept și de fapt pe care și-a întemeiat soluția pronunțată, argumente pe care instanța de recurs, având în vedere justețea acestora și le-a însușit în totalitate.

Astfel, cum a reținut și instanța fondului, refuzul instanței de a sesiza Curtea Constituțională nu a putut fi apreciat ca aducând atingere drepturilor constituționale ale petentului, privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, câtă vreme dreptul instanței de a aprecia asupra admisibilității sau inadmisibilității unei excepții invocate și, pe cale de consecință, de sesizare a Curții Constituționale, este reglementat de lege, așa cum a arătat, fiind recunoscut și de C.E.D.O. prin jurisprudența pronunțată în materie.

În altă ordine de idei, în cazul în care partea a ridicat o excepție de neconstituționalitate în fața instanței de fond, acesta nu poate ridica o nouă excepție de neconstituționalitate, privind alte dispoziții legale, în fața instanței de recurs, investită cu soluționarea recursului declarat împotriva încheierii prin care instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale. În acest caz, partea poate ridica o nouă excepție de neconstituționalitate numai în fața instanței de fond, investită cu soluționarea în fond a cauzei (a se vedea în acest sens și I.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 48 din 9 ianuarie 2007).

Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care instanța, sesizată cu privire la neconstituționalitatea unei prevederi legale, a procedat la respingerea acesteia, poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară.

Obiectul judecății în recurs îl constituie în exclusivitate verificarea legalității dispozițiilor instanței inferioare în legătură cu excepția invocată de inculpat. De aceea, în fața instanței de recurs, chemată să se pronunțe asupra legalității cererii de sesizare a Curții Constituționale, nu se poate ridica o nouă excepție de neconstituționalitate a altor dispoziții legale, cu privire la care nu s-a pronunțat prima instanță. O nouă excepție de neconstituționalitate trebuie să fie invocată numai în legătură cu soluționarea fondului cauzei și numai în fața instanței investite cu judecarea pricinii.

Pe cale de consecință, curtea de apel în temeiul dispozițiilor art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat recursul formulat de petentul B.E., văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, precum și a încheierii separate dată de Curtea de Apel Iași în Dosarul penal nr. 14581/245/2008, prin care nu s-a trimis spre competentă soluționare la Curtea Constituțională excepțiile de neconstituționalitate invocate, a declarat recurs petiționarul B.E., criticându-le, arătând în scris că în cauză datorită influențelor exercitate de M.A. și a colaboratorilor nu s-au făcut cercetări reale nici la parchet și nici la instanțele de judecată din Iași.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 18139 la 5 mai 2009, concluzii scrise ale intimatului U.S. în care a solicitat respingerea plângerilor formulate de petenții B.E. și R.C. apreciind că acestea sunt tardive, nefondate și inadmisibile, ținând cont de faptul că la Curtea de Apel Iași au fost două recursuri, Dosarul nr. 14581/245/2008 și Dosarul nr. 14581/245/2008 cu același obiect, că la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt pe rol două procese cu același obiect și aceleași persoane, unul cu termen la 13 mai 2009, iar altul cu termen la 21 mai 2009, solicitând a fi comasate, că în anul 2004, B.E. a făcut 10 plângeri penale la Judecătoria Iași la mai multe persoane din Asociația de locatari, fiind reclamat în două dosare penale, respectiv Dosarul nr. 15770/2004 și Dosarul nr. 158882/2004 anexate la termenul din 22 ianuarie 2009 la Tribunalul Iași, împreună cu alți vecini pentru săvârșirea majorității infracțiunilor prevăzute în codul penal. Totodată pe rolul judecătoriei Iași erau și celelalte opt plângeri penală în care intimații erau tot vecini din asociația de locatari, că toate cele 10 plângeri aveau termen în aceeași zi, fiind hărțuiți la zeci de termene cât au durat procesele, că în dosare a intrat și R.C. ca intervenient în susținerea lui B.E., făcând și alte mențiuni cu privire la dosarele arătate, solicitând respingerea plângerii formulate ca inadmisibilă și sancționarea conform Cp. IV, art. 108 (1) alin. (1) C. proc. civ. cu amendă judiciară a lui B.E., amendă în cuantum de 700 lei pentru introducerea cu rea-credință a unei cereri vădit netemeinice și obligarea la plata de cheltuieli judiciare către stat, solicitând judecarea cauzei în lipsă, concluzii aflate la filele 4-7 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de astăzi, în recurs, a lipsit recurentul petiționar B.E., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, admisibilitatea recursului declarat.

Reprezentantul M.P. a pus concluzii de respingere, ca inadmisibil a recursului declarat de petiționar, hotărârea atacată fiind definitivă.

Examinând recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva deciziei instanței de recurs, în raport cu excepția invocată din oficiu, de către această instanță, Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul a reglementat în dispozițiile art. 385

1

alin. (1) lit. e) C. proc. pen., că „pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea militară de Apel.”

Din analiza cauzei a rezultat că a fost exercitat recurs de către petiționarul B.E. împotriva încheierii de ședință de la 8 octombrie 2008 a Judecătoriei Iași, ocazie cu care în motivele de recurs a invocat excepția de absolută neconstituționalitate a „textului de lege din legea de funcționare a judecătorilor și din legea de funcționare a judecătorilor și din legea de funcționare a avocaților care-i permite fostei judecătoare M.M. – fosta șefă a secției penale de la Curtea de Apel Iași să funcționeze ca avocată la instanțele de judecată din Iași”, iar prin Decizia penală nr. 756 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Iași, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (republicată) a respins cererea formulată de petentul B.E., privind sesizarea Curții Constituționale a Românei, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1991, excepție pe care a constatat-o inadmisibilă și a respins, ca nefundat recursul declarat de petenții B.E. și R.C. prin care s-a dispus suspendarea soluționării cererii de recuzare a întregii instanțe, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre recurenți să plătească statului câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Decizia pronunțată de tribunal a fost recurată de către petiționarul B.E., în ceea ce privește dispoziția instanței privind respingerea de sesizare a Curții Constituționale, iar prin Decizia penală nr. 120 de la 19 februarie 2009, Curtea de Apel Iași, secția penală, a respins, ca nefondat recursul formulat de petentul B.E. împotriva Deciziei penale nr. 756 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași, pe care a menținut-o și l-a obligat pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei din urmă decizii dată de instanța de recurs, respectiv Decizia penală nr. 120 de la 19 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 14581/245/2008, petiționarul B.E. a declarat din nou recurs, ce face obiectul cauzei de față, arătând în declarația scrisă de recurs că exercită recurs și împotriva încheierii separate dată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. 14581/245/2008.

Înalta Curte constată că, decizia atacată de către petiționarul B.E. a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, ca instanță de recurs, iar nu ca instanță de apel, în limitele arătate, respectiv asupra dispoziției privind respingerea de sesizare a Curții Constituționale, motivându-se în mod concret în considerentele deciziei, cadrul de examinare a criticilor formulate de petiționar, respectiv verificarea exclusivă a legalității dispozițiilor instanței inferioare în legătură cu excepția invocată, evidențiindu-se imposibilitatea ridicării unei noi excepții de neconstituționalitate a altor dispoziții legale cu privire la care nu s-a pronunțat prima instanță, o nouă excepție de neconstituționalitate trebuind să fie invocată numai în legătură cu soluționarea fondului cauzei și numai în fața instanței investită cu judecarea pricinii, așa încât în cauză a fost pronunțată numai decizia expres arătată, al cărei caracter este definitiv, fiind exercitat controlul statuat de dispozițiile art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992 republicată, în aplicarea cărora a fost pronunțată și Decizia nr. 36 din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în M. Of., Partea I nr. 368 din 30 mai 2007, prin care s-a stabilit că „încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului.”

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că exercitarea în cauză, de către petiționarul B.E. din nou a căii ordinare a recursului împotriva unei decizii pronunțate în recurs, ce are caracter definitiv, atrage inadmisibilitatea recursului declarat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar B.E. împotriva Deciziei penale nr. 120 din 19 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar B.E. împotriva Deciziei penale nr. 120 din 19 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 21 mai 2009.