ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 47/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 47/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 179 din 18 martie 2008 a Tribunalului Iași a fost condamnat

inculpatul

G.A.C.

, la 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a),

b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 lit. a), în condițiile art. 71 și art.

64 C. pen.

A confiscat obiectul folosit la

săvârșirea faptei.

A fost obligat inculpatul să plătească

părții civile M.A. suma de 35.000 lei daune morale și 500 lei daune materiale.

Pentru a pronunța soluția de mai sus,

prima instanță, pe baza probelor administrate, a reținut următoarea situație de

fapt:

Inculpatul și partea vătămată s-au

căsătorit în anul 1993. Din căsătoria lor a rezultat minorul G.F.C., în prezent

în vârstă de 10 ani.

La scurt timp după căsătorie între cei

doi au apărut neînțelegeri generate de viziunea diferită a acestora în legătură

cu viața de familie. În sensul celor afirmate, inculpatul considera că relația

trebuia dominată, controlată de bărbat, iar partea vătămată a căutat, în aceste

condiții, să-și mențină independența.

Pe parcursul căsătoriei, inculpatul a

plecat în două rânduri în străinătate la muncă, ultima dată în anul 2003, în

Italia. Din acest ultim moment, relațiile dintre soți s-au deteriorat

ascendent.

Pe fondul accentuării conflictelor, în

toamna anului 2005, partea vătămată a înaintat acțiune de divorț, iar în anul

2006 s-a pronunțat hotărârea de desfacere a căsătoriei și încredințarea

copilului minor mamei. Întrucât părțile nu s-au înțeles asupra partajării

bunurilor comune au continuat să locuiască împreună.

În aceste condiții, în noaptea de 15

iulie 2007, pe fondul acestor neînțelegeri dar și al consumului de alcool,

inculpatul a intrat în două rânduri în dormitorul în care dormea partea

vătămată cu fiul său, cerându-i să iasă să discute situația dintre ei.

Partea vătămată a refuzat, baricadându-și

ușa cu un scaun.

Inculpatul a luat un cuțit din bucătărie,

a deschis cu putere ușa camerei și reproșând victimei că-l înșeală cu un alt

bărbat, a început să o lovească cu cuțitul.

Partea vătămată a încercat să-și apere

capul de lovituri și s-a refugiat în sufragerie, urmată de copil. Cum

inculpatul a continuat să o lovească, partea vătămată s-a îndreptat spre ușa de

acces în locuință, dar a căzut peste prag fiind lovită cu cuțitul în zona

picioarelor de către inculpat.

Partea vătămată a reușit să se ridice, să

scoată copilul din apartament și să-l împingă spre locuința vecinilor P.C. si P.C. care alertați de țipetele femeii, deschiseseră

ușa.

În continuare, partea vătămată a coborât

treptele înspre etajul inferior, dar pe palierul dintre etaje, s-a prăbușit din

cauza sângerării. Inculpatul s-a retras în apartament, a aruncat cuțitul pe

geam, pe spațiul verde al blocului, după care a încercat să se spânzure.

Încercarea nereușită de suprimare a vieții s-a datorat materialului folosit

care a alunecat pe suprafața țevii, iar inculpatul a căzut. Zgomotul provocat

de cădere a fost auzit de polițiștii aflați pe palier, care au forțat intrarea

în apartament, unde l-au imobilizat pe inculpat.

Din raportul de constatare medico-legală

a reieșit că partea vătămată M.A. a prezentat șoc hemoragic, multiple plăgi

tăiate și înjunghiate, emfizem subcutanat latero-toracic, pneumotorax drept,

hemopneumotorax stâng, fisură splină, ruptură mezocolon, ruptură ansă jujenală,

plăgi peritoneale. Leziunile s-au putut produce prin loviri active repetate cu

obiect tăietor-înțepător și au fost de natură a-i pune viața în pericol, a

concluzionat actul medico-legal.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel inculpatul care a criticat încadrarea juridică a faptei prin reținerea

agravantei prevăzută de art.176 lit. a) C. pen., precum și partea civilă care a

cerut majorarea despăgubirilor civile.

Prin decizia penală nr. 103 din 7

octombrie 2008, Curtea de Apel Iași a admis apelul formulat de partea civilă, a

desființat în latură civilă hotărârea atacată și în rejudecare, a majorat

cuantumul despăgubirilor materiale acordate de la 500 lei la 2000 lei și a

obligat pe inculpat la plata acestei sume către partea civilă M.A.; prin

aceiași hotărâre, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

În motivarea soluției, instanța de apel a

reținut, pe de o parte, că partea vătămată pentru refacerea sănătății a făcut

cheltuieli mult mai mari decât cele apreciate la fond, pe de altă parte, s-a

susținut că în raport de modul în care a săvârșit infracțiunea, inculpatul a

urmărit să ucidă victima. Supunând-o la suferințe inutile, de mare intensitate

care erau apte să conducă la deces, în lipsa intervenției medicale de

specialitate.

În termen legal, împotriva acestor

hotărâri au declarat recurs atât inculpatul G.C., cât și partea vătămată M.A.

Prin motivele scrise, cât și oral,

recurentul inculpat a criticat hotărârile sub două aspecte, al greșitei

încadrări juridice și al pedepsei aplicate.

Cât privește prima critică referitoare la

încadrarea juridică s-a susținut că modalitatea de concepere și realizare a

acțiunii de ucidere desfășurată în cauză nu a urmărit să provoace victimei

suferințe chinuitoare și prelungite, ci s-a realizat într-un interval scurt de

timp, iar suferințele victimei au fost inevitabile și subsecvente acțiunii de

ucidere și care nu sunt de esența agravantei prevăzută de art. 176 lit. a) C.

pen.:

- cu privire la pedeapsa aplicată,

recurentul a considerat că instanțele nu au apreciat în suficientă măsură, prin

prisma dispozițiilor art. 72 C. pen., datele personale ale inculpatului,

tulburările de comportament pe fondul consumului de alcool, cât și regretul

pentru fapta comisă, tradus prin încercarea nereușită de sinucidere.

În drept, au fost invocate cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Recurenta parte civilă a criticat în scris,

cât și oral, modul greșit în care s-a calculat și apreciat despăgubirile morale

și materiale acordate și care nu respectă prevederile legale privind justa și

deplina desdăunare, după cum nici probele administrate în cauză, referitor la

întinderea prejudiciului efectiv suferit de această parte.

A fost invocată incidența cazului de

casare, prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

Înalta Curte va proceda la examinarea

hotărârilor atacate în raport de criticile invocate de recurenți cât și de

cazurile de casare arătate, constatând, pentru considerentele ce urmează, că

recursurile declarate sunt nefondate.

Instanțele au făcut o soluționare corectă

atât a acțiunii penale, cât și a celei civile adiacente, stabilind o încadrare

juridică adecvată stării de fapt reținute cât și dispozițiilor legale ce

reglementează fapta dedusă judecății, stabilind pedeapsa cu respectarea

dispozițiilor art. 72 și art. 52 C. pen.

Totodată despăgubirile civile acordate

reprezintă o justă și integrală despăgubire a părții vătămate, atât în privința

prejudiciului moral cât și al prejudiciului material creat prin comiterea

infracțiunii dedusă judecății, neimpunându-se casarea și rejudecarea cauzei sub

acest aspect.

Revenind la fapta dedusă judecății,

pentru a distinge între elementul material al uciderii de cel al agravantei,

prevăzută în art. 176 lit. a) C. pen., se impune mai întâi a se distinge între

acțiunile care sunt subsecvente numai acțiunii de ucidere și cele care deși

subsecvente uciderii au și aptitudinea de a fi provocate în vederea uciderii

prin cauzarea unor dureri deosebite, prelungite sau nu în timp, dar care inspiră

groază, acestea din urmă fiind de esența agravantei prevăzută de art.176 lit.

a) C. pen.

În sensul celor de mai sus, jurisprudența

a definit „cruzimile” incidente dispozițiilor art.176 lit. a) C. pen., ca fiind

acea acțiune violentă comisă într-un mod neomenos, nemilos cu ferocitate care

inspiră oroare, groază, atât victimei cât și persoanelor în a căror prezență se

săvârșește.

Raportând la aceste considerațiuni de

ordin teoretic starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză este

de necontestat că acțiunile desfășurate de inculpat în noaptea de 15 din 16

iulie 2007, împotriva fostei soții care dormea împreună cu fiul său, în vârstă

de 9 ani și în prezența acestuia, sunt de esența dispozițiilor art. 176 lit. a)

C. pen., așa cum corect a fost condamnat inculpatul.

Maniera de acțiune cât și momentul ales

de inculpat prin pătrundere noaptea în camera victimei, sculând-o din somn atât

pe aceasta, cât și pe copilul minor, alături de cele 36 lovituri de cuțit

aplicate victimei, în prezența minorului pe tot corpul (zona toraco-abdominală,

a membrelor superioare și inferioare, a spatelui), și pe care a urmărit-o în

tot apartamentul, silind-o să se refugieze pe scările blocului unde au

intervenit vecinii sculați de zgomotele și strigătele de ajutor ale victimei,

nu poate constitui decât infracțiunea de omor deosebit de grav, infracțiune

rămasă în faza tentativei datorită intervenției prompte și de specialitate

acordate victimei.

Afirmația are în vedere raportul

medico-legal (f. 53 d.u.p.) care atestă existența numeroaselor plăgi tăiate,

înjunghiate, penetrante, pe tot corpul victimei, care au produs șoc hemoragic,

emfizem subcutanat laterotoracic drept, pneumotorax drept, hemopneumotorax

stâng, fisură splenică, ruptură mezocolon transvers, ruptură ansă jejunală,

plăgi peritoneale parieto-colice stângi și care, au pus în primejdie viața

acesteia.

Desigur, în acest context criticile

formulate de inculpat sunt total nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Nefondată este și critica vizând

individualizarea pedepsei.

Pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată de

prima instanță și menținută corect în apel, este situată în limitele

sancționatoare, reflectând atât pericolul social deosebit al faptei comise în

condițiile arătate, dar și al făptuitorului care a acționat de o manieră

agresivă împotriva fostei soții, ignorând prezența copilului de 9 ani, sculat

din somn cu agresivitatea acțiunilor sale.

Conduita sinceră și de regret este mai

puțin relevantă având în vedere condițiile și maniera alese de inculpat pentru

a acționa.

Prin prisma criteriilor generale

stabilite de dispozițiile art. 72 C. pen., pedeapsa dispusă răspunde acestor

exigențe iar în același timp poate satisface și cerințele art. 52 C. pen.

În sensul celor prezentate nu se constată

motive care să impună o reducere a pedepsei spre limita minimă legală.

Cât privește recursul părții vătămate,

constituită parte civilă, pentru motivele ce urmează este nefondat.

În soluționarea pretențiilor morale și

materiale instanțele au respectat, pe de o parte, principiul reparării

integrale a prejudiciului suferit și care presupune atât repararea pagubei

efective,

damnum emergens

, cât și a folosului nerealizat,

lucrum

cesans

, dar și probele și actele depuse de parte în dovedirea cererilor

sale.

Este adevărat că partea civilă a

prezentat, pe larg, în fața primei instanțe categoriile de pretenții care

priveau întinderea prejudiciului suferit, dar în aceeași măsură, întinderea

prejudiciului trebuia și dovedită, ceea ce recurenta nu a reușit în privința

tuturor solicitărilor.

Astfel, în domeniul veniturilor

nerealizate pe perioada incapacității, locul de muncă al părții vătămate,

respectiv „Coca Cola HBC România a comunicat că în perioada concediului medical

aceasta a fost plătită ca și când ar fi lucrat efectiv, cu excepția sporurilor

de ore suplimentare de noapte sau de sărbători legale care nu i s-au putut

plăti și care oricum sunt variabile în funcție de programul de producție al

societății.

Sub acest aspect, în mod corect prima

instanță a apreciat că pretențiile, reprezentând un folos nerealizat, constând

în sporuri și ore suplimentare nu a fost dovedit nici în privința certitudinii

existenței lui, în raport de factorii incerți ai realizării, cât și al

întinderii.

Situația este similară și în privința

daunelor materiale derivând din diminuarea capacității de muncă a părții

vătămate pe un interval de 6 luni.

Deși expertiza medico-legală efectuată a

stabilit afectarea capacității de muncă a părții vătămate cu 50% pe o perioadă

de 6 luni de la data examinării, respectiv, 5 decembrie 2007, aceasta nu a

putut aprecia asupra unor sechele invalidante și/sau infirmizante, așa încât,

această pretenție nu a putut fi cuantificată sub aspect material și mai mult,

din aceleași relații comunicate de locul de muncă rezultă că deși în perioada

respectivă, partea civilă a prezentat o capacitate de muncă diminuată (cum

apreciază actul medico-legal) aceasta a încasat integral veniturile, inclusiv,

plata unor sporuri de noapte, sporuri de week-and și pentru ore suplimentare.

Critica formulată de recurentă sub acest

aspect este nefondată și pentru că această daună nu a putut fi cuantificată

material, s-a realizat compensarea ei echitabilă prin includerea în cuantumul

daunelor morale acordate.

Și în fine, pentru intensitatea suferințelor

psihice, fizice, prezența pe corp a peste 30 de cicatrici instanțele au

apreciat corect existența unui prejudiciu moral estimat prin despăgubirile în

sumă de 35.000 lei la plata căruia a fost corect obligat inculpatul.

Existența unor cheltuieli materiale

pentru susținerea numeroaselor intervenții chirurgicale, tratamente de

recuperare, de kinetoterapie, monitorizare clinică și regim igieno-dietetic,

psihoterapie desfășurate în multe clinici de specialitate și pe o lungă

perioadă de timp, desfășurate în scopul refacerii sănătății și vieții,

rezultate din înscrisurile depuse în cauză, au determinat, în mod justificat

instanța de apel să majoreze cuantumul daunelor materiale de la 500 lei la 2000

lei și să-l oblige pe inculpat la plată.

În aceste condiții, criticile formulate

de partea civilă sunt nefondate, astfel încât, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de partea civilă și de

inculpat se vor respinge, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Văzând și prevederile art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., combinate cu art. 88 C. pen. se va computa din

pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul

G.C.

și partea civilă

M.A.

, împotriva deciziei penale nr. 103 din 07

octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive de la 16 iulie 2007 la 14 ianuarie 2009.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta partea civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2009.