ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 173/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1330 din 5 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 7203/3/2005, Tribunalul București a dispus după cum urmează: În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei de ultraj, prin rechizitoriu, din art. 239 alin. (3) și (4) C. pen., în art. 239 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 269 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.A., la 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății (28 iunie 2001) sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 9 din 7 ianuarie 2000 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 30112/1994, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 236 din 17 ianuarie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (6 octombrie 1998) și prin sentința penală nr. 304 din 21 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2783/P/2003 (fapta din 21 ianuarie 2003), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5246 din 14 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-au descontopit pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 9 din 7 ianuarie 2000 pronunțată de Tribunalul București și sentința penală nr. 304 din 21 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj și s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente de: 15 ani închisoare, o pedeapsă detențiune pe viață și 4 ani închisoare.

În baza art. 33 – art. 34 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 36 alin. (1) C. pen., în urma contopirii i s-a aplicat inculpatului R.A. pedeapsa detențiunii pe viață. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., având în vedere pedepsele complementare stabilite prin sentința penală nr. 9/2000 pronunțată de Tribunalul București și sentința penală nr. 304 din 21 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj și prin sentință penală nr. 1330/2007 i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani și cea a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen.

(sentința penală nr. 9/2000 a Tribunalului București). În baza art. 88 alin. (1) C. pen. și art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus timpul prevenției și s-a scăzut perioada executată începând cu data de 16 noiembrie 1998 la zi. În baza art. 350 alin. (1) și (4) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 118 lit. c) C. pen., s-au confiscat de la inculpat cele două cuțite artizanale confecționate pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății. S-a constatat că partea vătămată V.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.210 RON cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic Prof. Dr.

C. Angelescu și la dobânda legală aferentă până la achitarea integrală a debitului. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 12 din 12 februarie 2002 emis de B.E.P., Tribunalul Dolj. În baza art. 420 C. proc. pen., s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 600 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut, că în ziua de 28 iunie 2001, în timp ce se afla în arestul Curții Supreme de Justiție, fiind adus pentru judecarea recursului în altă cauză (omor deosebit și tâlhărie), profitând de modul în care era organizată paza și de amplasamentul locației în care era deținut, inculpatul a evadat, iar în momentul în care subofițerul supraveghetor V.M.

a încercat să-l imobilizeze, i-a pulverizat în ochi o substanță iritantă și i-a aplicat mai multe lovituri, folosindu-se de două cuțite confecționate artizanal. Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale. La stabilirea acestei situații de fapt, instanța de fond a acordat relevanță probatorie declarațiilor părții vătămate V.M., coroborate cu declarațiile martorilor M.C., D.Ș., C.C., L.L., L.V., C.I. și cu declarațiile inculpatului, care atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești a recunoscut realitatea faptelor, motivându-se, însă, astfel. În cursul judecății inculpatul invocă legitima apărare iar instanța a respins această apărare cu motivarea că inculpatul nu s-a aflat în situația de a suporta un atac material, direct, imediat și injust, ci dimpotrivă el a fost cel care a inițiat atacul.

De asemenea, a mai reținut tribunalul că în lipsa unui atac declanșat de victimă, în favoarea inculpatului nu s-ar putea face nici aplicarea dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. pen. Sub aspectul încadrării juridice a infracțiunii de ultraj, prima instanță a schimbat-o din infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (3) și (4) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen., motivat prin modificările normative operate asupra art. 239 C. pen., prin intervenția Legii nr. 278/2006. La individualizarea pedepselor, instanța de fond, făcând aplicarea prevederilor art. 72 C. pen., a avut în vedere gravitatea faptelor, circumstanțele reale și personale ale inculpatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de evadare și de ultraj, pentru care solicită achitarea. De asemenea, critica apelantului vizează latura civilă în sensul că în mod greșit a fost obligat să suporte daune materiale în condițiile în care partea civilă nu le-a dovedit. Examinând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelul inculpatului este nefondat și reține următoarele: Situația de fapt stabilită de instanța de fond este corespunzătoare, fiind rezultatul unei judicioase coroborări a probelor existente în dosar.

În acest sens se constată că susținerile părții vătămate V.M., subofițer la Penitenciarul Jilava se coroborează cu: - actele medicale referitoare la leziunile suferite de partea vătămată ca urmare a agresiunii inculpatului; - declarațiile martorilor oculari M.C. și D.Ș., din care rezultă împrejurările în care, făcând parte din plutonul de escortă a deținuților, au participat la imobilizarea inculpatului care reușise să evadeze din locul de deținere în incinta Înaltei Curți de Casație și Justiție. - actele de cercetare judiciară la fața locului din care rezultă traiectoria urmată de inculpat în cursul evadării.

De asemenea, planșele foto prezintă cele două cuțite artizanale folosite de inculpat și locul unde le-a ținut ascunse; - declarația martorului C.C., membru al plutonului de escortă; - declarația martorului G.F., din care rezultă că a văzut momentul în care partea vătămată, plină de sânge, încerca să-l imobilizeze pe inculpat, care avea în mână un cuțit; - declarația inculpatului din care rezultă că praful aruncat în ochii părții vătămate era rezultat din sfărâmarea unor pastile de distonocalm, iar loviturile ce le-a aplicat acesteia au fost pentru a o determina să-i dea drumul; - declarația martorului B.D., din care rezultă că a văzut momentul în care inculpatul aplica părții vătămate lovituri cu cuțitul în spate; - declarația martorului C.I., propus de inculpat, din care rezultă suprapopularea locului de detenție.

În acest context probator, Curtea constată pe deplin probate faptele inculpatului și vinovăția acestuia. Încadrarea juridică dată faptelor inculpatului este corectă și în concordanță cu situația de fapt stabilită de tribunal, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de evadare și ultraj. Se mai reține că precaritatea condițiilor de trai în penitenciar, ca împrejurare de fapt, nu poate fi admisă și nu are relevanță ca motivație a evadării și nu poate fi luată în considerare în sensul valorificării ca legitimă apărare. Sub aspectul individualizării pedepselor, Curtea constată că regimul sancționator stabilit de tribunal este temeinic și legal, instanța de fond având în vedere gravitatea faptelor, circumstanțele în care au fost comise, cât și circumstanțele personale ale inculpatului.

În legătură cu acest ultim aspect se subliniază deosebitul potențial criminogen al inculpatului, care condamnat fiind pentru omor deosebit de grav și tâlhărie a comis infracțiunile care fac obiectul prezentului dosar iar, ulterior, în cursul lunii ianuarie 2003, a încercat din nou să evadeze, infracțiune pentru care a fost deja condamnat la 2 ani închisoare. Sub aspectul laturii civile, apelul inculpatului este nefondat întrucât despăgubirile materiale acordate părții civile Spitalul Clinic Prof. Dr. C. Angelescu sunt probate corespunzător de aceasta cu decontul detaliat pe cheltuielile suportate de această unitate spitalicească cu internarea și tratamentul părții vătămate V.M. Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea constată că sentința atacată este temeinică și legală, astfel încât în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., respinge, ca nefondat, apelul inculpatului, prin decizia penală nr. 108 din 21 aprilie 2008. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul R.A., care a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare. Sub aspectul laturii civile, a solicitat exonerarea de plata sumei de 1.200 RON și a dobânzii legale, întrucât cheltuielile de spitalizare nu au fost dovedite. Examinând cauza, în raport de motivele invocate cât și din oficiu, prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și al alin. (3) al aceluiași articol, se constată că recursul este nefondat. Pentru a constitui caz de casare în sensul dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute în absența cărora nu poate fi socotită gravă: eroarea să fie evidentă și să fie esențială. Examinând probele administrate în cauză și soluția pronunțată în urma interpretării acestora, se constată că nu există contrarietate între ce spune dosarul și ce spune instanța, ci dimpotrivă starea de fapt este corect oglindită în soluția adoptată. Instanțele și-au motivat amplu și convingător soluția, cu trimitere expresă la probe, iar concluzia condamnării este singura care rezultă din întregul material probator administrat în cauză, din nicio probă a dosarului nerezultând că inculpatul s-a aflat în legitimă apărare. Nici critica cu privire la latura civilă a cauzei nu este fondată, întrucât despăgubirile acordate părții civile Spitalul Clinic Prof.

Dr. C. Angelescu au fost probate. Cum, examinând cauza din oficiu, nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A. împotriva deciziei penale nr. 108/ A din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie și să fie obligat recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A. împotriva deciziei penale nr. 108/ A din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2009.