ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 173/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 173/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1330
din 5 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 7203/3/2005, Tribunalul
București a dispus după cum urmează:
În baza art. 334 C. proc.
pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei de ultraj, prin
rechizitoriu, din art. 239 alin. (3) și (4) C. pen., în art. 239 alin. (2) cu
aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 269 alin. (1)
și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.A., la 6 ani închisoare și
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o
perioadă de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71
și 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 239 alin. (2) C.
pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o
pedeapsă de un an și 6 luni închisoare.
S-a constatat că
infracțiunile deduse judecății (28 iunie 2001) sunt concurente cu infracțiunile
pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 9 din 7
ianuarie 2000 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 30112/1994,
rămasă definitivă prin decizia penală nr. 236 din 17 ianuarie 2002 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție (6 octombrie 1998) și prin sentința penală nr. 304
din 21 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2783/P/2003
(fapta din 21 ianuarie 2003), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5246
din 14 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-au descontopit pedepsele
aplicate prin sentința penală nr. 9 din 7 ianuarie 2000 pronunțată de
Tribunalul București și sentința penală nr. 304 din 21 aprilie 2003 pronunțată
de Tribunalul Dolj și s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente
de: 15 ani închisoare, o pedeapsă detențiune pe viață și 4 ani închisoare.
În baza art. 33 – art. 34 alin.
(1) lit. a) cu referire la art. 36 alin. (1) C. pen., în urma contopirii i s-a
aplicat inculpatului R.A. pedeapsa detențiunii pe viață.
S-a făcut aplicarea art. 71
și 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 35 alin. (3) C.
pen., având în vedere pedepsele complementare stabilite prin sentința penală nr.
9/2000 pronunțată de Tribunalul București și sentința penală nr. 304 din 21
aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj și prin sentință penală nr. 1330/2007
i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani
și cea a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen. (sentința penală nr.
9/2000 a Tribunalului București).
În baza art. 88 alin. (1) C.
pen. și art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus timpul prevenției și s-a scăzut
perioada executată începând cu data de 16 noiembrie 1998 la zi.
În baza art. 350 alin. (1)
și (4) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. c) C.
pen., s-au confiscat de la inculpat cele două cuțite artizanale confecționate
pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.
S-a constatat că partea
vătămată V.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14 raportat la art.
346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.210 RON cheltuieli de
spitalizare către Spitalul Clinic Prof. Dr. C. Angelescu și la dobânda legală
aferentă până la achitarea integrală a debitului.
S-a dispus anularea
mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 12 din 12 februarie 2002 emis
de B.E.P., Tribunalul Dolj.
În baza art. 420 C. proc. pen.,
s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 191 C. proc.
pen., a fost obligat inculpatul la 600 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a dispune astfel,
tribunalul a reținut, că în ziua de 28 iunie 2001, în timp ce se afla în
arestul Curții Supreme de Justiție, fiind adus pentru judecarea recursului în
altă cauză (omor deosebit și tâlhărie), profitând de modul în care era
organizată paza și de amplasamentul locației în care era deținut, inculpatul a
evadat, iar în momentul în care subofițerul supraveghetor V.M. a încercat să-l
imobilizeze, i-a pulverizat în ochi o substanță iritantă și i-a aplicat mai
multe lovituri, folosindu-se de două cuțite confecționate artizanal.
Partea vătămată a suferit
leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.
La stabilirea acestei
situații de fapt, instanța de fond a acordat relevanță probatorie declarațiilor
părții vătămate V.M., coroborate cu declarațiile martorilor M.C., D.Ș., C.C., L.L.,
L.V., C.I. și cu declarațiile inculpatului, care atât în faza de urmărire
penală cât și în cursul cercetării judecătorești a recunoscut realitatea
faptelor, motivându-se, însă, astfel.
În cursul judecății
inculpatul invocă legitima apărare iar instanța a respins această apărare cu motivarea
că inculpatul nu s-a aflat în situația de a suporta un atac material, direct,
imediat și injust, ci dimpotrivă el a fost cel care a inițiat atacul.
De asemenea, a mai reținut
tribunalul că în lipsa unui atac declanșat de victimă, în favoarea inculpatului
nu s-ar putea face nici aplicarea dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. pen.
Sub aspectul încadrării
juridice a infracțiunii de ultraj, prima instanță a schimbat-o din infracțiunea
prevăzută de art. 239 alin. (3) și (4) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.
239 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen., motivat prin modificările normative
operate asupra art. 239 C. pen., prin intervenția Legii nr. 278/2006.
La individualizarea
pedepselor, instanța de fond, făcând aplicarea prevederilor art. 72 C.
pen., a avut în vedere gravitatea faptelor, circumstanțele reale și personale
ale inculpatului.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie în sensul că nu sunt
întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de evadare și de ultraj,
pentru care solicită achitarea.
De asemenea, critica
apelantului vizează latura civilă în sensul că în mod greșit a fost obligat să
suporte daune materiale în condițiile în care partea civilă nu le-a dovedit.
Examinând sentința atacată
din perspectiva criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 371 alin.
(2) C. proc. pen., Curtea constată că apelul inculpatului este nefondat și
reține următoarele:
Situația de fapt stabilită
de instanța de fond este corespunzătoare, fiind rezultatul unei judicioase
coroborări a probelor existente în dosar.
În acest sens se constată că
susținerile părții vătămate V.M., subofițer la Penitenciarul Jilava se
coroborează cu:
- actele medicale
referitoare la leziunile suferite de partea vătămată ca urmare a agresiunii
inculpatului;
- declarațiile martorilor
oculari M.C. și D.Ș., din care rezultă împrejurările în care, făcând parte din
plutonul de escortă a deținuților, au participat la imobilizarea inculpatului
care reușise să evadeze din locul de deținere în incinta Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
- actele de cercetare
judiciară la fața locului din care rezultă traiectoria urmată de inculpat în
cursul evadării. De asemenea, planșele foto prezintă cele două cuțite
artizanale folosite de inculpat și locul unde le-a ținut ascunse;
- declarația martorului C.C.,
membru al plutonului de escortă;
- declarația martorului G.F.,
din care rezultă că a văzut momentul în care partea vătămată, plină de sânge,
încerca să-l imobilizeze pe inculpat, care avea în mână un cuțit;
- declarația inculpatului
din care rezultă că praful aruncat în ochii părții vătămate era rezultat din
sfărâmarea unor pastile de distonocalm, iar loviturile ce le-a aplicat acesteia
au fost pentru a o determina să-i dea drumul;
- declarația martorului B.D.,
din care rezultă că a văzut momentul în care inculpatul aplica părții vătămate
lovituri cu cuțitul în spate;
- declarația martorului C.I.,
propus de inculpat, din care rezultă suprapopularea locului de detenție.
În acest context probator,
Curtea constată pe deplin probate faptele inculpatului și vinovăția acestuia.
Încadrarea juridică dată
faptelor inculpatului este corectă și în concordanță cu situația de fapt stabilită
de tribunal, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de
evadare și ultraj. Se mai reține că precaritatea condițiilor de trai în
penitenciar, ca împrejurare de fapt, nu poate fi admisă și nu are relevanță ca
motivație a evadării și nu poate fi luată în considerare în sensul
valorificării ca legitimă apărare.
Sub aspectul
individualizării pedepselor, Curtea constată că regimul sancționator stabilit
de tribunal este temeinic și legal, instanța de fond având în vedere gravitatea
faptelor, circumstanțele în care au fost comise, cât și circumstanțele
personale ale inculpatului.
În legătură cu acest ultim
aspect se subliniază deosebitul potențial criminogen al inculpatului, care
condamnat fiind pentru omor deosebit de grav și tâlhărie a comis infracțiunile
care fac obiectul prezentului dosar iar, ulterior, în cursul lunii ianuarie
2003, a încercat din nou să evadeze, infracțiune pentru care a fost deja
condamnat la 2 ani închisoare.
Sub aspectul laturii civile,
apelul inculpatului este nefondat întrucât despăgubirile materiale acordate
părții civile Spitalul Clinic Prof. Dr. C. Angelescu sunt probate corespunzător
de aceasta cu decontul detaliat pe cheltuielile suportate de această unitate
spitalicească cu internarea și tratamentul părții vătămate V.M.
Având în vedere
considerentele mai sus expuse, Curtea constată că sentința atacată este
temeinică și legală, astfel încât în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
respinge, ca nefondat, apelul inculpatului, prin decizia penală nr. 108 din 21
aprilie 2008.
Împotriva acestei decizii a
formulat recurs inculpatul R.A., care a solicitat achitarea, în temeiul art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât a săvârșit
fapta în stare de legitimă apărare. Sub aspectul laturii civile, a solicitat
exonerarea de plata sumei de 1.200 RON și a dobânzii legale, întrucât
cheltuielile de spitalizare nu au fost dovedite.
Examinând cauza, în raport
de motivele invocate cât și din oficiu, prin prisma dispozițiilor art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen. și al alin. (3) al aceluiași articol, se constată că
recursul este nefondat.
Pentru a constitui caz de
casare în sensul dispozițiilor art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen.,
eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute în absența cărora nu poate fi
socotită gravă: eroarea să fie evidentă și să fie esențială.
Examinând probele
administrate în cauză și soluția pronunțată în urma interpretării acestora, se
constată că nu există contrarietate între ce spune dosarul și ce spune
instanța, ci dimpotrivă starea de fapt este corect oglindită în soluția
adoptată.
Instanțele și-au motivat
amplu și convingător soluția, cu trimitere expresă la probe, iar concluzia
condamnării este singura care rezultă din întregul material probator
administrat în cauză, din nicio probă a dosarului nerezultând că inculpatul s-a
aflat în legitimă apărare.
Nici critica cu privire la
latura civilă a cauzei nu este fondată, întrucât despăgubirile acordate părții
civile Spitalul Clinic Prof. Dr. C. Angelescu au fost probate.
Cum, examinând cauza din
oficiu, nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează
ca potrivit art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă,
ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A. împotriva deciziei penale nr.
108/ A din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și
pentru cauze cu minori și de familie și să fie obligat recurentul inculpat la
plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200
lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul R.A. împotriva deciziei penale nr. 108/ A din
21 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze
cu minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat
la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200
lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 22 ianuarie 2009.