ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 56/2009

HOTĂRÂRE
15.01.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 56/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 8163/COM/2006

pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, reclamanta SC B.T.T. SA

București în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL a solicitat ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună demolarea construcțiilor edificate în mod

abuziv de pârâtă pe terenul proprietatea reclamantei, pe cheltuiala acesteia,

cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5533 COM din 24

octombrie 2007, Tribunalul Constanța, secția comercială, respinge ca nefondată

acțiunea formulată de reclamanta SC B.T.T. SA cu sediul în București, în

contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL, cu sediul în București.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

Potrivit extrasului de carte funciară

pârâta are în favoarea sa instituit un drept de superficie asupra terenului de

3500 mp proprietatea reclamantei, suprafață din care face parte și aleea

litigioasă de 186,37 mp aferentă vilelor Coral C4, C5, C6, C9.

Legitimându-se astfel cu un drept de

superficie asupra respectivei suprafețe, se apreciază că în cauză nu sunt

îndeplinite dispozițiile art. 492 C. civ. invocate ca și temei de drept

material de către reclamantă.

Aceasta întrucât, dreptul de superficie

este definit ca acel drept ce constă în dreptul de proprietate pe care îl are o

persoană denumită superficiar asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor

lucrări care se află pe o suprafață de teren ce aparține unei alte persoane,

teren asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosință.

Ori, dreptul de superficie constituie o

derogare de la regula înscrisă în art. 492 C. civ., potrivit cu care, orice

construcție, plantație sau lucru în pământ sau asupra pământului sunt prezumate

a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa, și că sunt

ale lui, până se face dovada contrară.

Pârâta are un drept de folosință asupra

terenului litigios, care este exercitat în conformitate cu scopul constituirii

dreptului de superficie, edificarea celor două părți fiind inclusă în cadrul

actelor de conservare.

Reclamanta în calitatea sa de proprietar

asupra terenului are obligația de a garanta liniștita posesie a imobilului

pentru ceilalți terți contractuali însă din nicio probă administrată în cauză

nu rezultă că cele două părți îngrădesc accesul liber și i-ar perturba exercitarea

normală a dreptului de proprietate.

Din conținutul procesului verbal de

constatare încheiat la data de 16 februarie 2007, înscris emanat de la însăși

reclamantă, rezultă că gardul metalic edificat pe respectiva alee circulabilă

nu afectează în mare măsură accesul proprietarilor vecini, aceștia având și

alte căi de acces.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

decizia civilă nr. 72/COM din 16 aprilie 2008, admite apelul comercial declarat

de apelanta reclamantă SC B.T.T. SA, cu sediul în București, împotriva

sentinței civile nr. 5533/COM din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul

Constanța în dosarul nr. 5496/118/2006 (nr. în format vechi 8163/COM/2006) în

contradictoriu cu intimata pârâtă SC S.I. SRL, cu sediul în București.

Schimbă în parte hotărârea apelată în

sensul admiterii în parte a cererii reclamantei SC B.T.T. SA.

Obligă pârâta să ridice porțile metalice

amplasate pe aleea circulabilă proprietatea reclamantei și menține celelalte

dispoziții din hotărâre.

Instanța de apel a reținut că prin

contractul de vânzare cumpărare autentificat la B.N.P.L. Seceleanu sub nr. 2308

din 21 septembrie 2000 reclamanta apelantă a vândut pârâtei intimate activul

situat în Costinești, constând în vilele Coral C4, C5, C6 și C9, constituind

totodată un drept de superficie asupra terenului în suprafață de 3.500 mp aferent

vilelor.

Vânzătoarea, în calitate de proprietară a

terenului, a reclamat blocarea aleii ce străbate terenul prin ridicare a două

porți metalice de către pârâtă, fapt demonstrat din probele administrate

(planșe fotografice) și recunoscut de pârâtă care pretinde că a acționat în

virtutea dreptului de a efectua acte de conservare asupra bunului față de care

deține un drept de folosință.

Pârâta, deși invocă faptul că a acționat

în virtutea dreptului de administrare și de conservare pe care pretinde că îl

are asupra terenului proprietatea reclamantei, nu a arătat în ce sens ridicarea

porților era necesară pentru conservarea terenului, ci motivează că ridicarea

porților a contribuit la siguranța turiștilor cazați în zonă, prin urmare s-a

realizat o mai bună administrare și conservare a propriei afaceri.

Acest punct de vedere nu poate fi reținut

întrucât prin ridicarea unor porți prin care s-a blocat accesul spre terenul

asupra căruia deține doar un drept de folosință s-a realizat de fapt o

veritabilă grănițuire a acestui teren față de cel învecinat, ceea ce

echivalează cu exercitarea dreptului de dispoziție, atribut ce aparține doar

proprietarului bunului.

Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC

S.I. SRL București a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul

juridic dedus judecății, schimbând natura, înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Hotărârea pronunțată este de asemenea

lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii referitoare

la dreptul de proprietate și la dezmembrămintele acestuia.

În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta

a precizat că dreptul de superficie asupra terenului în suprafață totală de

3.500 mp i-a fost constituit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2308 din 21

septembrie 2000, prin care se transmitea dreptul de proprietate asupra

construcțiilor (vilele Coral C4, C5, C6 și C9), precum și un drept de folosință

asupra terenului aferent acestor construcții. Aleea în litigiu face parte din

această suprafață totală, astfel cum rezultă și din schițele cadastrale

existente la dosarul cauzei. Având în vedere caracterul perpetuu al dreptului

de superficie pârâta precizează că se legitimează cu un drept legal de

folosință asupra terenului și că până în prezent nu a intervenit niciunul

dintre cauzele de stingere a dreptului de superficie.

În situația existenței unui drept de

superficie asupra terenului este evident faptul că plantațiile sau

construcțiile nu au fost făcute de către proprietarul terenului sau cu

materialele acestuia.

Se susține în continuare că legitimitatea

construirii respectivelor porți rezultă și din faptul eliberării de către

Primăria Costinești a autorizației de construcție nr. 110 din data de 23 mai

2008 pentru aceste lucrări, iar prevederile art. 492-494 C. civ. nu sunt

aplicabile în speță.

În ceea ce privește susținerile SC B.T.T.

SA cu privire la faptul că edificarea porților ar împiedica circulația în zonă,

aducând astfel atingere dreptului de proprietate al acesteia nu sunt conforme

cu realitatea.

Temeiul de drept indicat de recurentă îl

constituie art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a depus în recurs autorizația

de construire nr. 110 din 23 mai 2008 emisă de Primăria Costinești.

Intimata nu a depus întâmpinare potrivit

art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând actele și lucrările dosarului

prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de

pârâta SC S.I. SRL București este nefondat.

Înscrisul depus de pârâtă în recurs nu

este relevant cauzei.

Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea

sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speță, recurenta a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., privind aspecte de netemeinicie.

Criticile sunt nefondate, neîntemeindu-se pe dispozițiile legale invocate.

Potrivit art. 494 C. civ. „dacă

plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia

persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține

pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice”.

Potrivit contractului de

vânzare-cumpărare nr. 3398/2000, reclamanta SC B.T.T. SA București a înstrăinat

pârâtei SC S.I. SRL, activul Vile Coral C4, C5, C6, și C9 ocazie cu care a

asigurat acesteia și un drept de superficie pentru terenul aferent construcțiilor.

Suprafața de teren pe care sunt edificate

Vilele Coral și pentru care a fost asigurat pârâtei un drept de superficie este

străbătută de o alee care asigură legătura dintre zona Faleza și sat,

proprietăți învecinate, alee care asigură libera circulație în zonă și care nu

face parte din terenul pentru care s-a asigurat dreptul de superficie.

Prin montarea de către pârâtă a porților

metalice s-a îngrădit libera circulație pe această alee, blocându-se astfel

accesul spre terenul asupra căruia aceasta deține doar un drept de folosință,

realizându-se totodată o limitare a acestui teren față de cel învecinat.

Neîntemeiată este și critica potrivit

căreia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu

aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel a aplicat corect

dispozițiile legale referitoare la proprietatea reclamantei, decizia acesteia

fiind legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

recursul declarat de pârâta SC S.I. SRL București împotriva deciziei nr. 72 din

16 aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâta SC

S.I. SRL București împotriva deciziei nr. 72 din 16 aprilie 2008 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 ianuarie 2009.

Sursă