ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 130/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 130/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată
astfel cum a fost formulată și precizată, reclamanta A.F.I. București a
solicitat obligarea pârâtei SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala I.G. București, la
plata sumei de 28.750,42 lei, reprezentând chirie și majorări de întârziere,
rezilierea contractului de închiriere nr. 2766 din 4 octombrie 1990 și a
contractului de închiriere nr. 1432 din 23 decembrie 1973 și evacuarea pârâtei
din spațiul situat în București.
Prin sentința nr. 11470 din 16
octombrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea
reclamantei A.F.I., a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 2766 din
4 octombrie 1990 și a contractului de închiriere nr. 1432 din 23 decembrie 1973
și evacuarea pârâtei din spațiul în suprafață de 75,81 mp și de 219,57 mp, ce
face obiectul celor două contracte. Prin aceeași sentinței, instanța a dispus
obligarea acesteia la plata sumei de 28.750 lei cu titlu de chirie și
penalități de întârziere pentru perioada ianuarie 2004-31 mai 2005.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța a reținut în esență că, între păți s-a încheiat contractul de
închiriere nr. 2766 din 4 octombrie 1990, având ca obiect suprafețele locative
cu altă destinație decât aceea de locuință, respectiv imobilul din str. I. nr. 7.
A mai reținut instanța că pentru
neexecutarea de către pârâtă a obligației de plată a chiriei, se impune
rezilierea contractului de închiriere și evacuarea pârâtei, precum și obligarea
acesteia la plata sumei de 28.750,42 lei.
Sentința instanței de fond a fost
apelată de ambele părți, iar prin decizia nr. 309 din 10 iunie 2008, Curtea de
Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul reclamantei A.F.I. și
a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de
18 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin aceeași decizie, a fost respins
ca nefondat apelul pârâtei SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala I.G. București.
În motivarea soluției pronunțate,
curtea a reținut că în adevăr, reclamanta a timbrat capetele de cerere privind rezilierea
contractului de închiriere și evacuarea, potrivit ordinului de plată depus la
dosarul cauzei, în sumă de 18 lei, astfel încât, a admis apelul reclamantei și
a schimbat în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește apelul pârâtei
SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala I.G. București, curtea a constatat că pretențiile
reclamantei au fost calculate în raport de suprafețele menționate în contracte,
care nu au fost contestate de pârâtă. A mai reținut instanța că pârâta nu a
făcut nicio probă în sensul dovedirii calității de coproprietar al spațiului în
litigiu și nici nu a probat că suprafețele închiriate prin cele două contracte,
sunt incluse în cota sa de proprietate. Mai mult decât atât, pârâta nu a probat
nici susținerea în sensul că, între părți ar fi intervenit o înțelegere cu
privire la folosința imobilului, iar în ceea ce privește cererea de compensare
a sumelor solicitate de reclamantă cu sumele datorate de aceasta pârâtei,
curtea a reținut că fiind formulată pentru prima dată în apel, este
inadmisibilă.
Împotriva deciziei pronunțate de
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs pârâta SC
A.R.A.V.I.G. SA, sucursala I.G. București, solicitând modificarea deciziei
atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea criticilor formulate,
recurenta a arătat că urmare a dobândirii calității de coproprietar, în anul
1991, părțile au înțeles să determine în mod amiabil suprafața folosită de
fiecare, iar datorită faptului că nu s-a cerut ieșirea din indiviziune, nu se
poate stabili cu exactitate dacă suprafața închiriată corespunde cotei părți
deținute în proprietate și apreciază că cele 2 contracte de închiriere au
încetat, fiind încheiate anterior dobândirii dreptului de proprietate.
Mai arată recurenta că imobilul a
fost renovat și recompartimentat în anul 2001 și urmare acestei operațiuni, nu
mai poate fi identificată suprafața închiriată de către reclamantă și nu s-a
făcut nicio dovadă în sensul în care pârâta ar folosi o parte din spațiul
aferent cotei reclamantei.
O ultimă critică formulată de
recurentă, privește modul de calcul al chiriei, având în vedere că spațiile
ocupate de pârâtă nu corespund cu cele menționate în cele 2 contracte de
închiriere.
Recursul este nefondat, pentru
considerentele ce urmează.
Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc.
civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive
de nelegalitate, dispoziții de reglementează recursul, ca o cale extraordinară
de atac.
Față de dispozițiile legale mai sus
evocate, Înalta Curte constată că deși recurenta a făcut referire în
concluziile orale, la dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu a
argumentat în mod concret motivul de recurs invocat și nu face referire la
modul în care instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al
actului juridic dedus judecății, prin interpretarea greșită a acestuia.
Pe lângă faptul că nu s-a demonstrat
în cadrul acestei critice care sunt termenii care prin interpretarea greșită au
dus la schimbarea înțelesului actului juridic, se constată că susținerile
recurentei privind înțelegerea intervenită între părți, precum și încetarea
efectelor celor 2 contracte de închiriere, rămân simple afirmații care nu se
sprijină pe înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Pentru examinarea motivului prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează aplicarea greșită a legii, se
vor analiza în raport de criticile formulate, dispozițiile art. 1169 C. civ.,
potrivit cărora „cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o
dovedească”.
Față de dispozițiile legale
menționate anterior, se constată că instanța de control judiciar a avut în
vedere întreg probatoriul administrat în cauză, iar pretențiile reclamantei au
fost calculate în raport de suprafețele menționate în contracte, necontestate
de pârâtă, astfel încât critica privind încălcarea sau aplicarea greșită a
legii se constată a fi nefondată.
În ceea ce privește celelalte
critici privind greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea
probatoriilor administrate în cauză, acestea nu mai pot face obiectul analizei
în această fază procesuală, vizând temeinicia soluțiilor pronunțate în cauză și
nu nelegalitatea acestora.
Pe cale de consecință, față de
considerentele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi
respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A.V.I.G.
SA, sucursala I.G. București, împotriva deciziei nr. 309 din 10 iunie 2008,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22
ianuarie 2009.