ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 125/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 125/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
prin sentința comercială nr. 11.759 din 12 octombrie 2007 a respins acțiunea formulată de reclamanții P.I., I.P. și S.G., în contradictoriu cu B.C.I.T. SA
cu sediul social în București, D.N. și E.D., ca neîntemeiată.
În fundamentarea acestei hotărâri
s-a reținut, în principal, că reclamanții sunt moștenitorii defunctului P.M.,
decedat în anul 2001, revenindu-le 1/6 din terenul în suprafață de 12.543 ha, din care 2.910 mp teren intravilan și 9.633 mp teren extravilan, pentru care s-a emis
titlul de proprietate nr. 34330 din 7 februarie 1997 de către Comisia Județeană
de Aplicare a Legii nr. 18/1991. Numitul P.M., un alt moștenitor al defunctului
P.A., antecesorul lui P.M., a înstrăinat terenul intravilan în suprafață de
2856 mp, în anul 1992, în baza adeverinței provizorii deținute conform Legii
nr. 18/1991, vânzarea terenului făcându-se către numita I.D., care la rândul
său, în anul 1999 a înstrăinat terenul menționat către E.D.
Între B.C.I.T. și SC S.C.S. SA s-a încheiat
în 1995 un contract de credit iar pentru garantarea restituirii împrumutului a
fost întocmit contractul de ipotecă nr. 4522 din 29 iunie 1995.
Prin sentința nr. 7605 din 18
noiembrie 2000 pronunțată de judecătoria Buftea s-a dispus ieșirea din indiviziune
a moștenitorilor defunctului P.A., fiind anulate și contractele de
vânzare-cumpărare încheiate între P.M. și I.D., între cea din urmă și pârâtul E.D.
După decesul autorului reclamanților
P.M., unul dintre moștenitorii lui A.P., a fost eliberat certificatul de
moștenitor nr. 187/2000, context în care reclamanților le-a revenit o suprafață
de 485 mp, teren.
Ca urmare a nerestituirii
împrumutului de către SC S.C.S. SA, B.C.I.T. (actuală U.C.I.T. SA) a executat
silit contractul de ipotecă încheiat cu pârâtul E.D.
În anul 2001, terenul ce a făcut
obiectul ipotecii a fost vândut la licitație, fiind adjudecat de pârâtul D.N.
Pârâta B.C.I.T. a fost de bună
credință la încheierea ipotecii, deoarece până la eliberarea titlurilor de
proprietate conform Legii nr. 18/1991, adeverința prin care se stabilea dreptul
de proprietate unită cu procesul verbal de punere în posesie țineau loc de act
de proprietate, iar imobilul nu era grevat de sarcini.
Pârâtul D.N. se află în poziția unui
terț achizitor de bună credință, care a participat la licitație și a fost
declarat adjudecatar.
Curtea de Apel București, secția a
VI-a comercială, prin decizia nr. 314 din 13 iunie 2008 a admis apelul declarat de apelanții P.I., I.P. și S.G. împotriva sentinței comerciale nr. 11.759
din 12 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că pe fond a fost admisă
acțiunea reclamanților.
A fost constatată nulitatea absolută
a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 4522 din 29 iunie 1995 și
nulitatea absolută a actului de adjudecare din data de 11 ianuarie 2002, fiind
anulate și toate formele de executare din dosarul de comandament nr. 1479/R/2001.
A mai fost dispusă repunerea
părților în situația anterioară, obligând intimatul D.N. să lase reclamanților
în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 485 mp situat în
Otopeni.
În final a fost respinsă excepția
prescripției extinctive invocată de intimatul D.N. ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel s-a stabilit
că principiul subsecvenței actului juridic –
resoluto jure dantis,
resolvitur jus accipientis
, presupune anularea actului subsecvent, ca
urmare a anulării actului principal pe care se întemeiază cel de-al doilea,
principiu care, în materia ipotecii, este reglementat implicit de art. 1770 C.
civ. Teoria bunei-credințe a terțului achizitor reprezintă o excepție de la
aplicarea acestui principiu în sensul că o atare teorie împiedică, în
principiu, aplicarea sancțiunii nulității actului subsecvent. Aplicarea teoriei
bunei-credințe a terțului achizitor este ea însăși paralizată în ipoteza în
care titlul, actul principal a fost anulat pentru motive de ordine publică, în
speță, frauda la lege.
Ca atare, principiul
fraus omnia
corrumpit
împiedică aplicarea teoriei bunei-credințe a terțului dobânditor,
în ideea de protejare a siguranței circuitului civil.
Or, din analiza materialului
probator administrat în cauză, reiese că prin hotărâre irevocabilă, instanța
civilă a constatat nulitatea absolută a actelor de vânzare-cumpărare, actul
principal, pentru fraudă la lege și afectarea securității raporturilor civile,
astfel încât, în speță, primează aplicarea principiului
resoluto jure
dantis, resolvitur jus accipientis
, fundamentată pe principiul
fraus
omnia corrumpit
, ceea ce paralizează aplicarea teoriei bunei-credințe.
Împotriva deciziei comerciale nr. 314
din 13 iunie 2008 a promovat recurs pârâtul D.N. care a criticat această
hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la
art. 304 pct. 3 C. proc. civ. admiterea recursului și casarea totală a deciziei
atacate cu consecința menținerii soluției pronunțate de instanța de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs
s-a evocat o excepției de ordine publică vizând împrejurarea că hotărârea s-a
dat cu încălcarea competenței altei instanțe, litigiul fiind de natură civilă.
A mai fost invocată și excepția calității procesuale pasive a recurentului cu
privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului
de ipotecă autentificat sub nr. 4522 din 29 iunie 1995 de Notariatului de Stat
al Sectorului Agricol Ilfov.
De asemenea instanța de apel a
aplicat greșit principiul subsecvenței actului juridic și a existenței
autorității de lucru judecat, în cauză operând prescripția, acțiunea
reclamanților fiind promovată după trecerea unui interval de timp de 3 ani.
Intimații reclamanți P.I., I.P. și S.G.
au depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care au cerut
respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul
probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse prin cererea de
recurs, constată că acestea sunt întemeiate, urmând a admite recursul pârâtului
D.N., pentru următoarele considerente.
Așa cum reiese din conținutul
cererii de chemare în judecată, reclamanții P.I., I.P. și S.G., au cerut, ca în
contradictoriu cu pârâții B.C.I.T. SA, D.N., E.D. și SC S.C.S. SA, în baza
probelor administrate să se dispună:
- constatarea nulității absolute a
contractului de ipotecă autentificat sub nr. 4522 din 19 iunie 1995 la Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, privind terenul în suprafață de 2.856 mp situat
în Otopeni;
- constatarea nulității absolute a
actului de adjudecare prin care pârâtul D.N. a adjudecat prin licitație terenul
în suprafață de 2856 mp situat în Otopeni, cât și anularea formelor de
executare în dosarul de comandament nr. 1479/R/2001 aflat pe rolul Judecătoriei
Buftea; și
- obligarea pârâtului D.N. să lase
în deplină proprietate și posesie reclamanților terenul în suprafață de 485 mp situat
în Otopeni.
Cadrul procesual determinat de
obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea nulității
absolute a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 4522 din 29 iunie 1995 la Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, atrage competența instanței comerciale.
Contractul de garanție imobiliară a fost încheiat între B.C.I.T. SA și SC S.C.S.
SA reprezentată de garantul E.D., consimțindu-se la constituirea ipotecii de
rangul I în favoarea Băncii, asupra terenului în suprafață de 2.866 mp situat
în Otopeni. Ipoteca s-a constituit în vederea garantării unui credit acordat
împrumutatului SC S.C.S. SA, conform contractului de credit nr. 386/21.
Pârâtul D.N. are calitate procesuală
pasivă, fiind chemat în judecată pentru constatarea nulității absolute a
actului de adjudecare prin care a adjudecat la licitație terenul în suprafață
de 2856 mp situat în Otopeni, reclamanții solicitând anularea formelor de
executare în dosarul de comandament. Mai mult, prin aceiași acțiune, pârâtului
i s-a cerut și obligarea de a lăsa în deplină proprietate și posesie suprafața
de 485 mp teren situat în Otopeni.
Acțiunea reclamanților nu este
susceptibilă de a fi sub incidența excepției prescripției extinctive, deoarece
așa cum s-a expus anterior, este vorba despre o acțiune în constatarea
nulității absolute formulată de unul dintre proprietari pentru desființarea
titlului celuilalt proprietar, pe principiul subsecvenței actului juridic.
Greșit a procedat instanța de apel
atunci când a admis apelul reclamanților, constatând nulitatea absolută a
contractului de ipotecă și a actului de adjudecare, ca urmare a executării
garanției imobiliare și repunând părțile în situația anterioară, cu motivarea
că aparența de drept, creată de adeverința și procesul verbal de punere în
posesie ale vânzătorului P.M., a fost înlăturată de instanța civilă prin
sentința nr. 7605/2000, care a dispus constatarea nulității absolute a
contractelor de vânzare-cumpărare.
Este de necontestat că prin actul de
adjudecare din 11 ianuarie 2002, încheiat de executorul judecătoresc I.D., în
dosarul de executare silită nr. 548/1999 pârâtul D.N. a adjudecat prin
licitație terenul în suprafață de 2856 mp situat în Otopeni, oferind suma de
160.000 dolari SUA.
Cu ocazia desfășurării licitației, s-a
precizat că imobilul supus licitației nu este grevat de nici un drept de
uzufruct, uz, obligație sau servitute, el fiind grevat numai de sarcini în
favoarea creditoarei B.C.I.T. SA.
Constant, doctrina și jurisprudența,
au consacrat una din formele în care se prezintă dreptul de proprietate,
respectiv proprietatea aparentă. În măsura în care operează proprietatea
aparentă, terțul dobânditor, deși a încheiat actul cu un non dominus, nu va mai
putea fi evins de proprietarul inițial.
O condiție care ține de producerea
efectelor proprietății aparente este și buna credință a dobânditorului.
Fără putere de tăgadă, că pârâtul D.N.
a dat dovadă de o efectivă bună credință, prin aceea că a participat la o
licitație organizată pe coordonatele unei depline legalități, cu respectarea
riguroasă a tuturor exigențelor impuse în materia executării silite.
Actul de adjudecare întocmit la data
de 11 ianuarie 2002, care atestă că adjudecatarul D.N. a adjudecat imobilul
descris anterior, valorează titlul de proprietate pentru adjudecatar, el fiind
înscris ulterior în Cartea Funciară.
Pentru aceste rațiuni, urmează a
admite recursul declarat de pârâtul D.N. împotriva deciziei comerciale nr. 314
din 13 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,
și în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. va
modifica decizia recurată, în sensul că va respinge apelul declarat de
reclamanții P.I., I.P. și S.G. împotriva sentinței nr. 11.759 din 12 octombrie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul D.N.,
împotriva deciziei nr. 314 din 13 iunie 2008, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, modifică decizia recurată, în sensul că
respinge apelul declarat de reclamanții P.I., I.P. și S.G., împotriva sentinței
nr. 11759 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a
VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22
ianuarie 2009.