ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1454/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1454/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând asupra recursului de
față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3228 din 28
decembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 825/2006 Tribunalul Comercial Mureș a
respins excepția privind nulitatea absolută a contractului de asigurare nr. 065519/2004,
a admis cererea de chemare în judecată înaintată de reclamantul M.V. împotriva
pârâtei SC A.R.A. SA, sucursala A. SA Mureș și a obligat pârâta să plătească
reclamantului suma de 128.784 lei. La această sumă urmând să se calculeze
dobânzile legale aferente începând cu data de 30 decembrie 2005 și până la achitarea
integrală a sumei. Pârâta a fost obligată de asemenea la plata sumei de 4328
lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima
instanță a reținut că potrivit contractului de asigurare facultativă seria CA
nr. 065519 încheiat la data de 30 aprilie 2004, între părțile litigante,
reclamantul și-a asigurat o producție pomicolă medie la hectar de 20.000 kg, pe
o suprafață de teren de 10 ha. Conform consemnărilor din contract, perioada de
acoperire a asigurării era cuprinsă între 5 mai 2004 și 30 decembrie 2004.
La data de 5 mai 2004, reclamantul a
adus la cunoștința asiguratorului despre producerea riscului asigurat și în
baza clauzelor din contract asiguratorul a calculat și a achitat reclamantului
asigurat suma de 25.200 lei cu titlu de despăgubiri. Pentru anul 2005, între
aceleași părți s-a încheiat contractul de asigurare facultativă seria CA
nr.0011993 din 30 mai 2005 și conform acestui contract producția pomicolă medie
asigurată a fost de 30.000 kg/ha obținută pe o suprafață de 14,52 ha, perioada
asigurată fiind 4 iunie 2005-31 octombrie 2005.
La data de 6 iunie 2005, reclamantul a
anunțat producerea la data de 5 iunie 2005 a riscului asigurat și a fost
întocmit dosarul pentru daune, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit la suma
de 40.632 lei.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor,
asiguratul a avut în vedere o producție medie de 18.333 kg la hectar iar din
suma cuvenită a scăzut suma de 25.000 lei plătită pentru anul 2004, pe motiv că
această sumă nu i se cuvenea reclamantului întrucât riscul asigurat s-a produs
în afara perioadei asigurate.
Reclamantul prin acțiunea dedusă
judecății a contestat compensarea iar prima instanță a apreciat că aceasta s-a
făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 36/1995 întrucât
compensarea este posibilă numai între despăgubirile datorate în baza unor
contracte aflate în executare și nu în baza unui contract încetat.
Iar, în situația în care, pârâta a
apreciat că suma de 25.000 lei achitată reclamantului reprezintă o plată
nedatorată, avea deschisă calea unei acțiuni în restituire și în nici un caz nu
putea să procedeze la compensare.
În ceea ce privește modalitatea de
stabilire a despăgubirilor aferente anului 2005, tribunalul a constatat că
reclamantul contestă producția medie la hectar avută în vedere de către pârâtă,
iar producția de mere declarată ca fiind realizată în anul 2004, a fost de
18.333 kg, însă producția a fost afectată de calamități și în această situație
se impunea ca la modalitatea de calcul a despăgubirilor să se aibă în vedere
producția de mere realizată în zonă.
Aceste susțineri ale reclamantului au
fost însușite și de către prima instanță, care a apreciat că în cauză se
impunea aplicarea clauzei cuprinsă la pct. 9 teza II din contract, în sensul că
se impunea ca despăgubirile ce i se cuvin reclamantului să fie calculate în
raport de producția medie de mere realizată în anul 2004 în zona în care
deținea livadă și reclamantul, având în vedere că în acea zonă producția a fost
afectată de calamități.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor
solicitate de către reclamant, prima instanță a mai reținut și faptul că
evenimentele asigurate de către reclamant prin contractul de asigurare s-au
produs și aceste evenimente au influențat negativ producția de mere obținută de
către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
apel pârâta SC A.R.A. SA, sucursala A. SA Târgu Mureș, solicitând schimbarea în
tot a hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Prin decizia nr. 46/A din 29 iunie 2007
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,
a respins ca nefondat apelul pârâtei, cu 1500 lei cheltuieli de judecată în
apel către intimatul M.V.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de apel a reținut în considerentele deciziei, în esență, că în cauză
au fost depășite limitele compensării prevăzute de art. 18 din Legea nr. 136/1995,
fără a fi întrunite condițiile înscrise în art. 1144 C. civ. vizând compensarea
legală, motiv pentru care corect tribunalul a eliminat compensarea, cu
obligarea reclamantului la plata integrală a sumei calculată cu titlu de
despăgubiri conform contractului de asigurare; în ceea ce privește modalitatea
de stabilire a despăgubirilor, în baza contractului de asigurare nr. C.A. 001
1993/2005, instanța de apel a constatat că prima instanță a făcut o corectă
interpretare a cauzei înscrisă în contract la pct. 9 teza a II-a și cum
reclamantul nu a făcut dovada calcului real al producției medii de mere, ce ar
fi putut-o obține în ultimii 3 ani, s-a luat în calcul ca producția medie
obținută să fie raportată la cea realizată în livezile din acea zonă și
neafectată de calamități. Au fost înlăturate, ca nedovedite, susținerile
pârâtei în sensul că reclamantul a dat dovadă de neglijență în întreținerea
fermei pomicole.
În contra celei din urmă hotărâri pârâta
a declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate
și pe fond admiterea acțiunii reclamantului, invocând ca temei de casare pct. 9
al art. 304 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta
susține, în esență, că nu s-au avut în vedere clauzele înscrise în contractul
de asigurare, art. 9.1 și art. 9.2, în cauză nu operează compensarea prevăzută
de art. 1144, C. civ., că instanța trebuia să constate rezilierea contractului
de asigurare, situație în care nu datorează suma de 25.200 lei; mențiunea
făcută pe contract privind perioada asigurată 5 mai 2004-30 octombrie 2004 este
o greșeală materială și în contradicție cu prevederile art. 7.1 din Contract.
Recurenta a mai susținut că instanța
de apel nu a avut în vedere procentul de realizare a producției din risc
neasigurat, determinat de neluarea măsurilor de combatere a efectelor produse
de grindină pentru cicatrizarea rănilor provocate fructelor cât și a lucrărilor
de întreținere a solului și însușit de reclamant prin semnarea procesului-verbal,
aspecte dovedite cu înscrisuri și fotografiile depuse la dosar. În atare
situație, valoarea despăgubirilor datorate în temeiul contractului de asigurare
poate fi de 75.522,44 lei și nu de 103.584 lei, cât a solicitat reclamantul.
Și, în sfârșit, recurenta arată că greșit
a fost obligată la plata dobânzilor legale de la data de 30 decembrie 2005 până
la achitarea integrală a sumei, întrucât acestea nu au fost cuantificate și nu
s-a achitat taxă judiciară de timbru aferentă.
Recursul este nefondat potrivit
considerentelor ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 1144 C. civ. compensația
operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic
despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se
găsesc existând deodată și până la concurența cotităților lor respective, iar
dispozițiile înserate în art. 969 din același cod prevăd că, convențiile legal
făcute de părți au putere de lege. Iar prin art. 18 din Legea nr. 136/1995
asiguratorul are dreptul la a compensa primele ce i datorează până la sfârșitul
anului de asigurare în temeiul oricărui contract, orice indemnizație cuvenită
asiguratului sau beneficiarului, astfel că limitele compensării pot opera între
prima de asigurare ce i se datorează asiguratorului cu indemnizațiile cuvenite
asiguratului.
Coroborând textele de lege enunțate,
corect s-a constatat de către celelalte instanțe că pârâta nu a respectat această
limită de compensare și a procedat la o compensare între o plată nedatorată și
indemnizațiile ce i se cuveneau reclamantului, în baza contractului de
asigurare încheiat pentru producția de mere aferentă anului 2005.
De asemenea, va fi înlăturată și critica
vizând compensarea prevăzută de art. 1144 C. civ., întrucât așa cum rezultă din
actele dosarului, nu operează condițiile compensării, creanța invocată de
pârâtă nefiind certă.
În mod corect instanța de apel a
apreciat că prin compensarea efectuată de către asigurator, în speță pârâta,
prin reținerea sumei de 25200 RON, acordată în baza contractului a încetat în
anul 2004, s-a avut în vedere cuantumul indemnizației de asigurare stabilite,
în temeiul contractului de asigurare în ființă în anul 2005; procedând în acest
fel, reclamanta a încălcat prevederile art. 18 din Legea nr. 136/1995, situație
ce a determinat modificarea unilaterală a clauzelor contractului de asigurare
aferent anului 2005.
Astfel, pârâta a procedat la compensarea
așa zise plăți nedatorate în cuantum de 25.200 lei cu indemnizația ce i se
cuvenea reclamantului, în temeiul contractului de asigurare nr. 0011993/2005,
cu depășirea limitelor compensării prevăzută de art. 18 din Legea nr. 136/1995
și fără să fie întrunite condițiile compensării prevăzută de art. 1144 C. civ.,
situație stabilită corect de instanțe, care au înlăturat această compensare,
întrucât au fost încălcate clauzele contractuale, consfințite de părți conform
art. 969 C. civ., pe de o parte, iar pe de altă parte nu îndeplinea condițiile
înserate în art. 1144C. civ., coroborate cu art. 18 din Legea nr. 136/1995; din
cele expuse a rezultat că pârâta a compensat indemnizația achitată în temeiul
unui contract a cărei executare a încetat cu indemnizația în temeiul altui
contract, așa încât pârâtei nu i se cuvin contravaloarea despăgubirilor în sumă
de 25.200 RON, aferente anului 2005. Trebuie de precizat cu privire la acest
tip de compensare că pot fi compensate doar creanțele certe, cuprinse într-un
titlu executoriu recunoscut și opozabil părților.
În ceea ce privește susținerea recurentei
că, contractul de asigurare nr. 005519/2004 intra în vigoare la data de 6 mai
2005, după 5 zile de la data când s-a plătit asiguratorului prima de asigurare,
va fi înlăturată ca nefondată, întrucât nerespectarea cauzelor contractuale s-a
datorat în exclusivitate de culpa pârâtei.
Astfel, conform acestui contract în art. 7.1
s-a statuat că asigurările intră în vigoare după 5 zile de la expirarea zilei
în care s-au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: s-au plătit
asiguratorului primele de asigurare în numerar, sau, după caz, prima rată a
acestora, s-a încheiat contractul de asigurare și s-a efectuat inspecția de
risc.
Urmare a acestor clauze, asiguratorul a apreciat
că la data producerii riscului asigurat, 5 mai 2005, contractul de asigurare
nu-și producea efectele întrucât la art. 7.1. din acest act perioada asigurată
începea la 6 mai 2005, și, în consecință pârâta a procedat la aplicarea
dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 136/1995, compensând suma de 25.200 lei,
acordată în baza contractului de asigurare ce a încetat în anul 2004 cu suma de
40.632 lei datorată în temeiul contractului de asigurare în ființă în anul
2005, contravaloarea despăgubirii datorate în dosarul de daune aferent.
Susținerea recurentei că în momentul
producerii riscului contractul de asigurare pe anul 2005 era reziliat de drept,
nu poate fi primită, întrucât eroarea materială de care face vorbire era
consemnată, precizată pe polița de asigurare, 5 mai 2004-30 octombrie 2004,
situație în care, legal a apreciat instanța că în cazul unei plăți nedatorate,
pârâta avea îndemână o acțiune în justiție întemeiată de art. 992 C. civ., or, aceasta
nu a făcut decât să invoce anumite nereguli, care în fapt au determinat
încălcarea clauzelor contractuale.
De asemenea, instanțele au făcut o
interpretare corectă în aplicarea prevederilor art. 9.1 teza a II-a din
contract și, prin urmare cuantumul despăgubirilor datorate în baza contractului
de asigurare de către asigurător trebuia să se raporteze la valoarea producției
asigurate de 30 to/ha și gradul de distrugere aferent riscurilor asigurate fără
să se diminueze cu riscurile neasigurate, astfel încât diferența de despăgubiri
solicitată a fost de 103.584 lei, cum legal au stabilit celelalte instanțe.
În ceea ce privește critica referitoare
la dobânzi, urmează să fie respinse, ca nefondate, întrucât în mod legal au
fost constatate ca daune moratorii pentru prejudiciul suportat de către
reclamant ca urmare a executării necorespunzătoare a obligațiilor asumate de
recurenta-pârâtă prin contractul de asigurare nr. 005519/2004 precum și
reținerea nejustificată a contravalorii despăgubirii achitate de către aceasta
în baza contractului nr. 005519/2004 din despăgubirea stabilită pentru
contractul nr. 0011993/2005. Acestea au fost stabilite la plata sume de 128.748
lei, de la data scadenței și exigibilității plății acestei sume, respectiv de
la data de 30 decembrie 2005 și până la achitarea integrală.
În consecință, Înalta Curte constată
motivele de nelegalitate invocate de recurentă nu sunt incidente în cauză,
situație în care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să
respingă recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de SC A.R.A. SA, sucursala Mureș, împotriva deciziei nr. 46/A din 29 iunie 2007
a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 11 aprilie 2008 .